Puterea învierii lui Hristos

Chiar și pe vremea lui Pavel erau oameni care negau învierea. Vedeau și ei acțiunea morții asupra corpului omenesc. Știau cum se descompune cadavrul, apoi devine țărână și în final aproape că nu mai rămâne nimic. Și știau că unii erau morți de mult timp. De fapt, majoritatea oamenilor vor fi mai mult timp morți decât vii.

Învierea nu li se părea mai plauzibilă lor atunci decât ne pare nouă acum, cel puțin din perspectivă umană. Iar aceasta trebuie să fi fost o problemă de abordat pentru Pavel. Și era și una esențială. Dacă nu ar fi înviat, Isus nu ar fi cine a spus că este, jertfa de la cruce nu ar avea niciun efect, iar păcatele noastre nu ar fi fost plătite. Disperarea ar fi tot ce ne-ar mai rămâne. Dar Domnul nostru a înviat, S-a înălțat la cer și Se va întoarce ca să ne ducă acasă.
Săptămâna aceasta ne vom concentra asupra capitolului 15 din 1 Corinteni și asupra subiectului lui: învierea lui Hristos. Influențați de perspectiva păgână, unii corinteni afirmau că nu există înviere. Ca răspuns, Pavel promovează învierea lui Hristos ca singura noastră speranță la mântuire.

Comentariu EGW

Când creștinul se supune ritualului solemn al botezului, cele trei Puteri supreme din univers – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – Își manifestă aprobarea față de acest act, angajându-Se să Își exercite puterea în favoarea lui, atâta timp cât el se va strădui să-L onoreze pe Dumnezeu. El este îngropat în apă ca o asemănare cu moartea lui Hristos și este ridicat de acolo ca simbol al învierii Sale. …

Cele trei mari Puteri ale cerului Se angajează să-i ofere creștinului tot ajutorul de care are nevoie. Duhul îi schimbă inima de piatră în inimă de carne. Și, împărtășindu-se din Cuvântul lui Dumnezeu, creștinii obțin o experiență care imită modelul divin. Când Hristos locuiește în inimă prin credință, creștinul este templul lui Dumnezeu. Hristos nu rămâne în inima păcătosului, ci în inima celui care se supune influenței cerești.

Lumina care strălucește din viața adevăratului creștin este o mărturie despre unirea sa cu Hristos. Eul este ascuns, iar Hristos este revelat. … „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3:2). Atunci cei a căror viață a fost ascunsă în Hristos, cei care pe acest pământ au luptat lupta cea bună a credinței vor străluci cu slava Mântuitorului în Împărăția lui Dumnezeu.

Fratele meu, sora mea, scopul lui Dumnezeu pentru voi este să duceți o viață care să-i facă pe alții mai buni, o viață care să arate că Hristos, nădejdea slavei, a luat chip în voi. Scopul Lui este ca voi să puteți spune împreună cu apostolul Pavel: „Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2:20). În deplină mulțumire, rămânând în dragostea lui Hristos, având încredere că Răscumpărătorul și Dătătorul vieții va lucra pentru voi mântuirea voastră, pe măsură ce vă veți apropia tot mai mult de El, veți ști ce înseamnă să rămâi în picioare înaintea Celui Nevăzut. … Satisfacția oferită de Hristos este un dar care valorează infinit mai mult decât aurul, argintul și pietrele prețioase. …

Viața noastră este curată numai atunci când suntem sub controlul lui Dumnezeu și este fericită numai atunci când avem o relație strânsă cu El. Strălucirea pe care o au cei care au dobândit cea mai bogată experiență nu este altceva decât reflectarea luminii Soarelui Neprihănirii. Cel care trăiește cel mai aproape de Isus strălucește cel mai puternic. – Asemenea lui Hristos, p. 107

Pavel începe 1 Corinteni 15 concentrându-se asupra Evangheliei. El vorbește despre Evanghelia: (1) pe care le-a predicat-o corintenilor; (2) pe care au primit-o; (3) în care au rămas și (4) prin care au fost mântuiți (1 Corinteni 15:1,2). Această introducere îl pregătește pe cititor pentru ceea ce urmează în capitol și arată că învierea lui Hristos este esențială pentru mântuirea noastră (vezi și Romani 10:9,10). Învierea este o parte vitală a mesajului Evangheliei, iar a o nega înseamnă a contrazice credința în Hristos.

1. Ce au în comun pasajele din 1 Corinteni 15:1-4; Luca 24:44-47 și Romani 1:1-4?

În 1 Corinteni 15:1-4 găsim un rezumat al mesajului lui Pavel. Indiferent dacă expresia „după Scripturi” se referă la anumite pasaje din Vechiul Testament sau la întreg Vechiul Testament, esența nu se schimbă: moartea și învierea Domnului Isus împlinesc promisiunile lui Dumnezeu din Vechiul Testament.

2. De ce conceptele de credință și de predicare sunt cuplate în 1 Corinteni 15:2,11? Care este relația dintre ele?

Toți cei care proclamă că Hristos a înviat trebuie mai întâi să creadă că învierea Sa este un eveniment istoric real. În această privință 1 Corinteni 15:5-8 joacă un rol esențial în Noul Testament. Acest pasaj oferă dovezi solide din Scriptură că Hristos a fost văzut de numeroase persoane după învierea Sa, multe dintre ele fiind încă în viață la momentul când Pavel a scris epistola (1 Corinteni 15:6).

Practic, Pavel spune: „Mergeți și întrebați-i voi înșivă ce au văzut!” Atât de încrezător era Pavel în realitatea învierii lui Hristos. Acești oameni au fost martori oculari. Ei au fost ceea ce Domnul Isus spusese că vor fi, adică „martori ai acestor lucruri” (Luca 24:48).

Ce motive avem pentru a crede în învierea lui Hristos? De asemenea, ce alte lucruri, seculare sau sacre, credem, chiar dacă nu le-am văzut cu ochii noștri?

Comentariu EGW

Întâmplările din viața lui Hristos, moartea și învierea Sa, profețiile care arătau spre aceste evenimente, tainele planului de mântuire, puterea lui Isus pentru iertarea păcatelor – la toate aceste lucruri ei fuseseră martori și trebuiau să le facă cunoscute lumii. Ei trebuiau să vestească Evanghelia păcii și mântuirii prin pocăință și puterea Mântuitorului.

Înainte de înălțarea Sa la cer, Domnul Hristos le-a dat ucenicilor Săi o însărcinare, spunându-le că ei urmau să fie executorii testamentari prin care El lăsa lumii comorile vieții veșnice. „Voi ați fost martorii vieții Mele de sacrificiu în favoarea lumii”, le-a spus El. „Ați văzut strădaniile Mele pentru Israel. Și, cu toate că poporul Meu nu a voit să vină la Mine ca să poată avea viață, deși preoții și conducătorii au făcut cu Mine ce le-a plăcut, deși M-au lepădat, ei vor mai avea încă o ocazie de a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu. Voi ați văzut că pe toți cei care vin la Mine, mărturisindu-și păcatele, Eu îi primesc bucuros. Pe cel care vine la Mine, cu niciun chip nu-l voi da afară. Vouă, ucenicilor Mei, vă încredințez această solie a îndurării. Ea trebuie să fie dusă atât la iudei, cât și la neamuri – mai întâi la Israel și apoi tuturor neamurilor, limbilor și popoarelor. Toți care cred trebuie să fie strânși într-o biserică.”

Însărcinarea Evangheliei este marele hrisov misionar al Împărăției lui Hristos. Ucenicii urmau să lucreze cu sârguință pentru suflete, adresând invitația harului. Nu trebuiau să aștepte ca oamenii să vină la ei, ci ei trebuiau să meargă la oameni cu solia lor.

Ucenicii aveau să ducă mai departe lucrarea lor în Numele lui Hristos. Fiecare cuvânt și fiecare faptă a lor trebuiau să îndrepte atenția asupra Numelui Său, care are acea putere vitală prin care păcătoșii pot fi mântuiți. Credința lor trebuia să se concentreze în El, care este izvorul îndurării și al puterii. În Numele Său, ei trebuiau să prezinte cererile lor Tatălui și să primească răspuns. Ei trebuiau să boteze în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Numele lui Hristos trebuia să constituie parola, cuvântul lor de ordine, semnul prin care să fie deosebiți, legătura unirii lor, autoritatea activității lor, cum și izvorul succesului lor. Nimic nu avea să fie recunoscut în Împărăția Sa, dacă nu purta Numele Său și semnătura Sa. – Faptele apostolilor, p. 27, 28

În 1 Corinteni 15:9-19 Pavel explică cât de grave și de înspăimântătoare sunt consecințele negării învierii. Fără înviere, credincioșii nu ar avea nicio speranță în prezent, cu atât mai puțin în viitor.

3. Studiază 1 Corinteni 15:9-19! Ce am pierde dacă Domnul Hristos nu ar fi înviat?

În general, păgânii din vechime nu credeau în înviere, mai ales în lumea greacă, marcată de credința în dualismul trup-suflet (la moarte, sufletul se ridică și pleacă în locul unde se presupune că merge sufletul celor morți). Pavel începe paragraful din 1 Corinteni 15:12-19 cu o întrebare retorică ce arată profunda lui nedumerire: „Poftim? Cum pot unii dintre voi să spună că nu există o înviere?” (1 Corinteni 15:12, traducerea autorului). Pentru Pavel este de neconceput lipsa credinței în înviere, mai ales pentru că au existat atât de mulți martori oculari (1 Corinteni 15:5-8). Dar, și mai rău, fără înviere, speranța lor s-ar baza pe o minciună, iar ei ar fi încă în păcatele lor.

El spune de fapt că, dacă nu ar exista înviere, atunci: (1) Hristos nu ar fi înviat (1 Corinteni 15:13,16); (2) predicarea noastră ar fi zadarnică (1 Corinteni 15:14); (3) credința noastră ar fi și ea zadarnică (1 Corinteni 15:14); (4) am fi martori mincinoși (1 Corinteni 15:15); (5) credința noastră nu și-ar avea rostul (1 Corinteni 15:17); (6) am fi încă în păcatele noastre (1 Corinteni 15:17) și, evident, (7) cei care au murit nu ar mai exista (1 Corinteni 15:18).

Fără înviere, atât predicarea, cât și credința sunt zadarnice (1 Corinteni 15:14). Termenul grecesc tradus prin „zadarnic” este kenos. Este o traducere bună, dar prea generală. Interpretările diferă în privința sensului exact al lui kenos: dacă înseamnă „zadarnic” în sensul lipsei de adevăr (adică „neadevărate”) sau al lipsei de rezultat (adică „ineficiente”) sau al lipsei de scop (adică „fără rost”, „degeaba”). Indiferent de nuanță, într-un scenariu în care învierea nu ar exista, credința este prezentată ca zadarnică, redată aici prin termenul grecesc mataios (1 Corinteni 15:17). Deși mataios nu este foarte diferit de kenos, ideea este că, dacă Domnul Isus nu ar fi viu, credința ar fi fără rod, o amăgire, pentru că păcatele noastre nu ar fi iertate (1 Corinteni 15:17). Am fi martori mincinoși, înșelându-i pe alții și fiind noi înșine înșelați (1 Corinteni 15:15).

Ce s-ar înțelege din 1 Corinteni 15 dacă cei morți ar merge imediat în cer (sau în iad)? Atunci de ce este atât de importantă învățătura că morții dorm?

Comentariu EGW

Ne-a fost pusă înainte speranța, chiar speranța vieții veșnice. Nimic altceva decât această binecuvântare pentru noi nu-L va satisface pe Mântuitorul nostru, dar este datoria noastră să ne prindem strâns de această speranță prin credința în Cel care a făcut făgăduința. Ne putem aștepta să suferim, pentru că aceia care sunt părtași cu El la suferințele Lui vor fi părtași cu El și la slava Sa. El a cumpărat iertarea și nemurirea pentru omul păcătos și pieritor, dar este datoria noastră să primim aceste daruri prin credință. Crezând în El, avem această speranță ca o ancoră a sufletului, o nădejde tare și de neclintit. Trebuie să înțelegem că putem avea încredere că vom putea fi plăcuți înaintea lui Dumnezeu nu numai în această lume, ci și în lumea cerească, deoarece El a plătit un preț atât de mare pentru mântuirea noastră. Credința în ispășirea și în mijlocirea lui Hristos ne va menține tari și neclintiți în mijlocul ispitelor care vin peste noi în biserica luptătoare. Să privim la speranța glorioasă care ne este pusă înainte și, prin credință, să ne prindem de ea. …

Noi nu câștigăm cerul prin meritele noastre, ci prin meritele lui Isus Hristos. … Să nu vă puneți speranța în voi înșivă, ci în Cel care a intrat dincolo de perdeaua dinăuntru. Vorbiți între voi despre fericita noastră nădejde și arătarea slavei Domnului nostru Isus Hristos.

Este adevărat că suntem expuși unui mare pericol moral, este adevărat că suntem în pericolul de a fi corupți. Dar acest pericol ne amenință doar atunci când ne încredem în noi înșine și nu privim mai sus decât eforturile noastre omenești. Dacă facem așa, vom naufragia în cele ale credinței. …

Speranța noastră de viață veșnică este în Hristos. … Speranța noastră este ca o ancoră pentru suflet, o ancoră tare și neclintită care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul templului, căci sufletul zdruncinat de furtună devine părtaș naturii divine. El este ancorat în Hristos. În mijlocul valurilor furioase ale ispitei, el nu va fi zdrobit de stânci sau tras în vârtej. Corabia lui va trece peste valurile furtunii. – That I May Know Him, p. 79

Își vor ține membrii bisericii noastre ochii ațintiți asupra unui Mântuitor răstignit și înviat, în care sunt concentrate speranțele lor de viață veșnică? Acesta este mesajul nostru, argumentul nostru, doctrina noastră, avertismentul nostru pentru cei nepocăiți, încurajarea noastră pentru cei întristați, speranța pentru fiecare credincios. Dacă reușim să trezim în mintea oamenilor un interes care să-i facă să-și ațintească privirea asupra lui Hristos, putem să ne retragem și să-i încurajăm să continue să privească țintă la Mielul lui Dumnezeu. … Cel a cărui privire este îndreptată spre Isus va renunța la tot. Va fi mort față de egoism. Va crede în tot Cuvântul lui Dumnezeu, care este înălțat atât de glorios și de minunat în Hristos. – Maranatha, p. 99

Dacă Domnul Isus nu ar fi în viață, orice așteptare privind viitorul ar fi doar o iluzie (1 Corinteni 15:12-19). „Dar acum, Hristos a înviat din morţi” (1 Corinteni 15:20). Învierea Sa este un eveniment istoric. În consecință, putem fi siguri că toți cei care au murit în Hristos vor fi înviați la venirea Sa (1 Corinteni 15:20-23).

4. Ce înseamnă afirmația că Domnul Isus este „pârga celor adormiți”, din 1 Corinteni 15:20-23?

Sfârșitul acestui veac rău va fi marcat de învierea trupească a celor care au murit în Hristos (1 Corinteni 15:24; Apocalipsa 20:5,6). Ca al doilea Adam, Hristos va încredința din nou Tatălui împărăția, aducând iarăși această lume sub stăpânirea Lui (1 Corinteni 15:25-28). Supunerea lui Hristos față de Dumnezeu (1 Corinteni 15:28) trebuie înțeleasă în termenii în care Adam și Hristos sunt prezentați în relație unul cu altul. În calitate de Adam suprem în planul de răscumpărare (1 Corinteni 15:45), Domnul Isus Se supune în întregime voii Tatălui, lucru pe care primul Adam nu a reușit să îl facă.

În 1 Corinteni 15:29-34 Pavel își reia ideea despre absurditatea negării învierii lui Hristos. El folosește ilustrația botezului, deoarece acesta este un simbol al unirii credinciosului cu Hristos în moartea și învierea Sa (Romani 6:3,4; Coloseni 2:12); negarea realității învierii nu are logică. Dificil de înțeles este însă ce a vrut Pavel să spună prin expresia „se botează pentru cei morți” (1 Corinteni 15:29).

„S-au formulat diferite interpretări, dar este mai bine să înțelegem expresia ca o referire la decizia unor persoane de a fi botezate pentru ca astfel să se poată reîntâlni cu cei dragi la înviere. Este posibil să fie vorba și despre decizia de a fi botezate ca răspuns la viața exemplară a celor care muriseră în Hristos. În acest caz, expresia nu s-ar referi la oameni botezați în locul celor morți, ci datorită celor morți” (Carl P. Cosaert, „1 Corinthians”, în Andrews Bible Commentary: New Testament, 2022, p. 1652).

În al doilea rând, ar fi lipsit de sens să-ți riști viața dacă nu ar exista înviere (1 Corinteni 15:30-32). Ar fi mai bine, în acest caz, să ne bucurăm de plăcerile acestei lumi (1 Corinteni 15:32).

Meditează asupra cuvintelor lui Pavel din 2 Timotei 1:12! Cum putea el să fie atât de sigur de viitor? Cum putem să fim și noi?

Comentariu EGW

În timpul lucrării Sale pe pământ, Isus a readus la viață morți. El i-a înviat pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair și pe Lazăr. Dar aceștia nu au fost îmbrăcați în nemurire. După ce au înviat, au continuat să fie supuși morții și degradării. Dar cei care au ieșit din mormânt la învierea lui Hristos au fost înviați pentru viață veșnică. Ei au fost mulțimea de captivi care s-au înălțat împreună cu El ca trofee ale biruinței Sale asupra morții și a mormântului. …

Aceștia au intrat în cetate și s-au arătat multora, declarând: „Hristos a înviat din morți și noi am înviat împreună cu El.” Unii au fost îngroziți când i-au văzut. Ei erau cea mai incontestabilă dovadă nu numai a propriei învieri, ci și a învierii Răscumpărătorului crucificat. După învierea Sa, Hristos nu S-a arătat nimănui în afară de urmașii Săi, dar nu era necesară o mărturie cu privire la învierea Sa. Ea a venit din diverse surse, [inclusiv] de la cei cinci sute care s-au adunat în Galileea pentru a-L vedea pe Domnul lor înviat. Această mărturie nu a putut fi oprită. Faptele sacre ale învierii lui Hristos au fost imortalizate. Cei care fuseseră înviați au fost prezentați ca trofee universului ceresc – mostre ale învierii tuturor celor care Îl primesc pe Isus Hristos ca Mântuitor personal și cred în El. Ei erau un simbol al învierii finale a celor drepți. Aceeași putere care L-a înviat pe Hristos din morți va ridica biserica Sa, ca mireasă a Sa, și o va glorifica, împreună cu Hristos, mai presus de toate domniile, mai presus de toate puterile, mai presus de orice nume care este numit, nu numai în această lume, ci și în curțile cerești, în lumea de sus. …

Hristos a fost pârga celor adormiți. Chiar această scenă, învierea lui Hristos din morți, era celebrată în simbol de către evrei la una dintre sărbătorile lor sfinte… . Ei veneau la templu când se strângeau cele dintâi roade și aveau o sărbătoare de mulțumire. Cele dintâi roade, pârga recoltei, erau dedicate în mod sacru Domnului. …

În timp ce Hristos Se înălța la cer, binecuvântându-Și ucenicii, o armată de îngeri L-a înconjurat ca un nor. Hristos ia cu Sine mulțimea captivilor înviați ca trofeu al Său. El Însuși va aduce înaintea Tatălui cele dintâi roade dintre cei adormiți, ca să-i prezinte lui Dumnezeu ca pe o asigurare că El este biruitor asupra morții și a mormântului. – Hristos Biruitorul, p. 286

Hristos a înviat din morți ca pârgă a celor adormiți. El a fost antitipul snopului legănat, iar învierea Lui a avut loc chiar în ziua în care snopul legănat urma să fie prezentat înaintea Domnului. Această ceremonie simbolică fusese adusă la îndeplinire timp de mai bine de o mie de ani. Din lanurile de secerat erau adunate primele spice de grâu copt, iar când oamenii mergeau la Ierusalim pentru Paște, snopul acesta era legănat ca jertfă de mulțumire înaintea Domnului. Abia după ce snopul era adus înaintea Domnului, putea fi pusă secera în lan și grâul putea fi adunat în snopi. Snopul dedicat lui Dumnezeu reprezenta recolta. Așadar, Hristos, pârga, reprezenta marea recoltă spirituală care trebuia adunată pentru Împărăția lui Dumnezeu. Învierea Lui este tipul și garanția învierii tuturor celor drepți care au murit. – The Faith I Live By, p. 180

În 1 Corinteni 15:35-39 Pavel trece la o scurtă discuție despre trupul înviat. El începe această secțiune cu două întrebări: „Cum înviază morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?” (1 Corinteni 15:35). Aceste întrebări primesc răspuns în 1 Corinteni 15:36-49.

5. Cum răspunde pasajul din 1 Corinteni 15:36-41 întrebărilor din 1 Corinteni 15:35?

Pavel folosește 3 analogii pentru a-i ajuta pe cititorii săi să înțeleagă ce se întâmplă la înviere. Prima analogie (1 Corinteni 15:36-38) spune că trupul este asemenea unei semințe, care trebuie mai întâi să moară (sau să înceteze să mai fie o sămânță) pentru a deveni, ca printr-o minune, o plantă. Învățătura este clară: învierea este un miracol al lui Dumnezeu. A doua analogie este cea a corpurilor diferite (1 Corinteni 15:39,40), evidențiind că în lumea aceasta Dumnezeu le-a dat oamenilor și animalelor corpuri diferite, potrivite mediului actual. Prin urmare trupurile noastre vor fi adecvate noilor condiții din lumea cerească. Această idee este dezvoltată în continuare prin analogia trupului slăvit (1 Corinteni 15:40,41), care transmite că slava trupului înviat depășește cu mult slava trupului care l-a precedat, adică trupul nostru pământesc, afectat de cădere.

Această idee poate fi observată și în cele 4 contraste dintre trupul nostru pământesc, de acum, și trupul înviat. Primul este terestru, trecător, slab și natural. În schimb, celălalt este ceresc, netrecător, puternic și spiritual (1 Corinteni 15:40-44). Aceasta nu înseamnă că nu există continuitate între cele două. Faptul că Pavel folosește termenul grecesc sōma („trup”) atât pentru trupul îngropat, cât și pentru trupul înviat arată continuitate. Pe de altă parte, cele patru contraste arată și discontinuitate. Trupurile noastre noi (Slavă Domnului!) nu vor mai fi la fel ca cele care se degradează acum.

Pavel nu asociază termenul „duhovnicesc” cu o existență imaterială. În Filipeni 3:21 el spune că Domnul Isus „va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale”. Vom avea corp real, dar acesta nu se va uza sau degrada. Pentru că nu cunoaștem decât degradarea, boala și moartea, ne este greu să ne imaginăm o viață fără aceste lucruri, dar aceasta este promisiunea pe care o avem în Domnul Isus.

Cum ne ajută asigurarea că trupul nostru va fi transformat în stare perfectă să facem față limitărilor noastre fizice de astăzi?

Comentariu EGW

Învierea lui Isus a fost o mostră a învierii finale a tuturor celor care dorm în El. Trupul înviat al Mântuitorului, comportamentul Său, glasul Său, toate le erau familiare urmașilor Săi. În același fel vor învia cei care dorm în Isus. Îi vom recunoaște pe prietenii noștri așa cum L-au recunoscut ucenicii pe Isus. Chiar dacă s-ar putea să fi fost diformi, bolnavi sau desfigurați în această viață muritoare, totuși, în trupul lor înviat și glorificat, identitatea lor individuală va fi perfect păstrată și, în fețele ce vor radia de lumina care strălucește de pe fața lui Isus, vom recunoaște trăsăturile celor pe care îi iubim.

La a doua Sa venire, toți morții scumpi Lui Îi vor auzi glasul și vor ieși din mormânt la o viață glorioasă și nemuritoare. Aceeași putere care L-a înviat pe Hristos din morți va învia biserica Sa și o va glorifica împreună cu El, mai presus de toate domniile, mai presus de toate puterile, mai presus de orice nume care este numit, nu numai în această lume, ci și în lumea viitoare. El ne va primi cu onoare. Ni se va da o cunună de slavă care nu se va veșteji. – The Faith I Live By, p. 180

Identitatea noastră personală este păstrată la înviere, deși nu sunt aceleași particule de materie sau substanță materială care au intrat în mormânt. Lucrările minunate ale lui Dumnezeu sunt un mister pentru om. Spiritul, caracterul omului, este înapoiat lui Dumnezeu, pentru a fi păstrat acolo. La înviere, fiecare om va avea propriul său caracter. La timpul Său, Dumnezeu îi va chema pe cei morți afară din morminte, dându-le din nou suflarea vieții și poruncind oaselor uscate să trăiască. Aceeași formă va ieși la din mormânt, dar va fi liberă de boli și de orice defect. Trăiește din nou purtând aceeași individualitate de trăsături, astfel încât prietenul îl va recunoaște pe prieten. Nu există nicio lege a lui Dumnezeu în natură care să arate că Dumnezeu dă înapoi aceleași particule de materie care alcătuiau trupul înainte de moarte. Dumnezeu va da morților drepți un trup după voia Sa.

Pavel ilustrează acest subiect prin bobul de grâu semănat în câmp. Bobul plantat se descompune, dar iese o plantă nouă. Substanța naturală din bobul care se descompune nu mai învie niciodată așa cum a fost înainte, ci Dumnezeu îi dă un trup după cum Îi place Lui. Un material mult mai fin va alcătui trupul uman, căci este o făptură nouă, o naștere nouă. Este semănat un trup firesc, și învie un trup spiritual.

El [credinciosul] poate muri, așa cum a murit Hristos, dar viața Mântuitorului este în el. Viața lui este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. „Eu am venit ca… să aibă viață” spune Isus, „și să o aibă din belșug.” El continuă marele proces prin care credincioșii sunt făcuți una cu El în această viață, pentru a fi una cu El pentru toată veșnicia. …

În ziua de pe urmă, El îi va învia ca parte din El Însuși. … Hristos a devenit una cu noi pentru ca noi să putem deveni una cu El în divinitate. – Maranatha, p. 301

6. Ce ne spune 1 Corinteni 15:54-57 despre victoria noastră finală asupra morții?

Pavel începe ultimul paragraf din 1 Corinteni 15 cu o afirmație contrariantă: „Nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu” (1 Corinteni 15:50). Mulți cititori ai Bibliei folosesc această declarație pentru a susține că Pavel apără o existență imaterială în cer. Dar contextul arată altceva. Paralelismul din 1 Corinteni 15:50 sugerează că expresia „carnea și sângele” este paralelă cu termenul „putrezirea”, așa cum formularea „Împărăția lui Dumnezeu” este paralelă cu „neputrezirea”. Ca și în 1 Corinteni 15:42-49, și aici Pavel compară trupul de acum (sau chiar trupul mort) cu trupul înviat. Trupul îngropat este marcat de degradare și de caracterul muritor, în timp ce trupul înviat este caracterizat de nedegradare și nemurire (1 Corinteni 15:50,53,54). În cuvinte simple, Pavel afirmă că trupul nostru trebuie să treacă printr-o transformare radicală pentru a moșteni cerul.

Pe scurt, Pavel folosește ideea de degradare și de caracter muritor pentru a se referi la natura noastră păcătoasă. În scrierile iudaice, „carnea și sângele” este o expresie cu referire la omenirea căzută, motiv pentru care trupul nostru trebuie transformat și curățat de orice imperfecțiune la revenirea Domnului.

Numai când natura noastră păcătoasă va fi îndepărtată (1 Corinteni 15:54) și vom trece prin experiența înnobilării (1 Corinteni 15:51-53; 1 Tesaloniceni 4:13-17) se va împlini proclamația: „Moartea a fost în­ghițită de biruință” (1 Corinteni 15:54). Atunci va fi cântat acest imn îndrăzneț și sfidător: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:55). Toate acestea vor avea loc la a doua venire a lui Hristos (1 Corinteni 15:51,52). Gândește-te: închidem ochii în moarte, iar următorul lucru pe care îl vom experimenta va fi a doua venire a Domnului Isus, când El ne va învia! Indiferent când a murit un credincios, chiar și acum mii de ani, „într-o clipă, într-o clipeală din ochi”, el va fi înviat „la cea din urmă trâmbiță. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi” (1 Corinteni 15:52).

Cine nu s-a plâns de cât de repede trece viața? Dar tot atât de repede va părea și a doua venire a Domnului Isus. Poate primul nostru gând la revenirea Sa va fi: „Doamne, într-adevăr ai revenit curând!” Cum ne ajută această idee să înțelegem mai bine ceea ce percepem drept „întârzierea” revenirii Sale?

Comentariu EGW

Glasul Fiului lui Dumnezeu îi cheamă la viaţă pe sfinţii adormiţi. … Ei vin din închisoarea morţii îmbrăcaţi cu slavă nemuritoare, strigând: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:55). …

Drepţii care sunt în viaţă vor fi transformaţi „într-o clipă, într-o clipeală din ochi”. La glasul lui Dumnezeu, ei au fost proslăviți, acum sunt făcuţi nemuritori şi, împreună cu sfinţii înviaţi, sunt ridicaţi pentru a-L întâlni pe Domnul lor în văzduh. …

Înainte de a intra în cetatea lui Dumnezeu, Mântuitorul le înmânează urmaşilor Săi emblemele victoriei şi îi învesteşte cu însemnele demnităţii lor regale. … Pe capul învingătorilor, Isus pune, cu propria mână, o coroană de glorie, care a fost pregătită pentru fiecare şi pe care este scris numele lor cel nou (Apocalipsa 2:17), alături de: „Sfinţenie Domnului”. În mâna fiecăruia sunt puse ramura de palmier a biruitorului şi o harpă strălucitoare. Apoi, când îngerii conducători dau tonul, toate mâinile ating cu măiestrie coardele harpelor, producând o muzică dulce, cu acorduri melodioase şi bogate. O fericire de nedescris cuprinde toate inimile şi toate vocile se înalţă în laudă plină de recunoştinţă. …

În faţa mulţimii celor răscumpăraţi este cetatea sfântă. Isus deschide larg porţile de mărgăritar, iar cei care au păzit adevărul intră prin ele în cetate. … Apoi se aude din nou acea voce, mai bogată decât orice muzică auzită vreodată de o ureche muritoare, spunând: „Lupta voastră s-a sfârşit.” „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34).

Acum se împlineşte rugăciunea Mântuitorului pentru ucenicii Săi: „Vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24). Hristos îi prezintă Tatălui pe cei pe care i-a răscumpărat prin sângele Său, „fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale” (Iuda 24). … O, minuni ale iubirii răscumpărătoare! Ce fericit va fi momentul în care Tatăl Infinit, privind la cei răscumpăraţi, va vedea în ei chipul Său! – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 357

Isus vine, dar nu cum a venit prima dată, ca un prunc în Betleem, nu cum a intrat călare pe măgăruș în Ierusalim, când ucenicii L-au lăudat pe Dumnezeu cu glas tare și au strigat „Osana”, ci în slava Tatălui și având ca suită toți îngerii sfinți, care Îl însoțesc în drumul Său spre pământ. Tot cerul va fi golit de îngeri, în timp ce sfinții care așteaptă Îl vor căuta și se vor uita spre cer, așa cum se uitau bărbații galileeni când El S-a înălțat de pe Muntele Măslinilor. Atunci, numai cei care sunt sfinți, cei care au urmat în toate Modelul cel blând și smerit cu inima vor exclama cu o bucurie neasemuită în timp ce-L privesc: „Iată, Acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui!” Și ei vor fi transformați „într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță” – acea trâmbiță care îi trezește pe sfinții care dorm și îi cheamă din paturile lor de țărână, îmbrăcați în nemurire slăvită și strigând: „Biruință! Biruință asupra morții și mormântului!” Sfinții transformați sunt apoi luați împreună cu îngerii pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh, ca să nu mai fie despărțiți niciodată de Cel pe care L-au iubit. – Scrieri timpurii, p. 110

Suplimentar: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, cap. 40, „Po­porul lui Dumnezeu salvat”
„Divinitatea lui Hristos este asigurarea pentru cel credincios că va avea viaţa veşnică. «Cine crede în Mine», a zis Iisus, «chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?» Hristos privea acum la a doua Sa venire. Atunci, drepţii morţi vor învia în corp nesupus putrezirii, iar drepţii vii vor fi duşi în cer fără să vadă moartea. Minunea pe care Hristos era gata să o realizeze prin învierea lui Lazăr urma să reprezinte învierea tuturor celor neprihăniţi” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 530).

„Pământul s-a cutremurat cu putere când vocea Fiului lui Dumnezeu i-a chemat afară pe sfinții adormiți. Ei au răspuns la chemare și au ieșit înveșmântați în nemurirea plină de slavă […]. Apoi sfinții în viață și sfinții înviați și-au înălțat vocile într-un strigăt prelung de biruință. Trupurile acelea care coborâseră în mormânt purtând semnele bolii și ale morții au ieșit cu o sănătate și o vigoare nemuritoare. Sfinții aflați în viață sunt schimbați într-o clipă, într-o clipeală de ochi, și sunt ridicați împreună cu cei înviați, întâmpinându-L împreună pe Domnul. Oh, ce glorioasă întâlnire! Prietenii pe care moartea îi despărțise s-au reîntâlnit, pentru a nu mai fi despărțiți niciodată” (Ellen G. White, Istoria mântuirii, p. 411, 412).

Zilnic:
Psalmii 2
Psalmii 3
Psalmii 4
Psalmii 5
Psalmii 6
Psalmii 7
Psalmii 8
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 25, „Nevoia unei edu­cații despre sănătate”– „Pastorii să predea principiile reformei”

1. Cine zice că va vesti „hotărârea Lui”? 

2. Cine nu poate locui lângă Dumnezeu și să stea în preajma ochilor Lui?

3. Din pricina cui a îmbătrânit fața psalmistului? 

4. Cu ce l-a încununat Dumnezeu pe om când l-a făcut?

5. Ce trebuie să facă cel care vrea să primească binecuvântarea lui Dumnezeu ca răspuns la rugăciune?

Comentariu EGW

Hristos Biruitorul, „Primele roade ale biruinței asupra morții”, 6 octombrie, p. 286.