Ultimele zile ale lui Pavel

Timp de doi ani, Pavel a fost prizonier într-o casă închiriată. Căpitanul gărzii cezarului avea în grijă prizonierii, iar el s-a asigurat că Pavel era tratat frumos. Mulți oameni au venit la casa lui Pavel pentru a învăța despre Isus, iar aceasta i-a înfuriat pe dușmanii lui Pavel.

În cele din urmă, Pavel a fost dus în fața lui Nero, cezarul, pentru judecată. Nero a fost un om rău și crud, care ura creștinii. El i-a ascultat pe dușmanii lui Pavel, care încercau să arate că Pavel trebuie să moară. Apoi l-a ascultat și pe Pavel. Nero își putea da seama că era nevinovat. Așa că le-a spus gărzilor să dea jos lanțurile lui Pavel și să-l elibereze. Din nou, Dumnezeu a făcut o minune în viața lui Pavel.

Cât a putut de repede, Pavel a călătorit spre bisericile înființate de el în multe locuri. Știa că trebuie să încurajeze creștinii să-I fie credincioși lui Dumnezeu, indiferent de consecințe. Poți să-ți imaginezi cât de încântați trebuie să fi fost acei creștini să-l vadă și să-l audă din nou pe Pavel?

 În timp ce Pavel călătorea pe la biserici, un foc teribil se aprinsese în Roma. Focul arsese aproape jumătate din orașul Roma. Când Nero a fost acuzat că a pus focul, el a dat vina pe creștini. Apoi, mii de creștini nevinovați au fost dați la moarte – bărbați, femei și copii mici. Dar viața lui Pavel nu era în pericol, pentru că părăsise Roma înainte de acel incendiu teribil.

În timp ce Pavel era liber și vizita bisericile, dușmanii creștinilor încercau să găsească o cale pentru a-l opri, ca să nu mai vorbească despre Isus. Au inventat o minciună teribilă. Ei au spus că Pavel era vinovat pentru aprinderea focului în care a ars aproape jumătate din Roma.

Nu după mult timp, Pavel a fost arestat din nou. Și din nou era pe o corabie, călătorind spre Roma. Câțiva dintre prietenii lui Pavel au călătorit cu el pe corabie și mulți alții ar fi dorit și ei să meargă. Dar Pavel a spus „Nu”. Nu dorea să li se întâmple ceva rău.

Mii de creștini au fost omorâți în Roma. Mulți alții au plecat să locuiască în alte locuri. Iar acei creștini care au plecat erau foarte dezamăgiți.

De data aceasta, Pavel nu a mai locuit într-o casă. A fost pus într-o închisoare întunecată. Câțiva dintre prietenii care veniseră cu el au fost trimiși să viziteze bisericile. Alții chiar l-au părăsit. Doar Luca a rămas cu el. 2 Timotei 4:11.

Dar un alt creștin consacrat a avut curajul să afle unde era Pavel. Și acel om curajos a făcut tot ce putea ca să-l ajute să aibă confortul îngăduit. 2 Timotei 1:16,17. 

Apoi Pavel a fost dus din nou în fața lui Nero. De data aceasta, erau într-o sală mare cu mulți oameni. Acolo se aflau oameni bogați și oameni săraci. Erau oameni neștiutori și oameni înțelepți. Erau oameni mândri și oameni umili. Și niciunul dintre acei oameni nu-L cunoștea pe Isus.

Din nou Pavel stătea înaintea lui Nero. Ce diferență puteau toți să observe între ei! Fața lui Nero arăta cruzime și ură. Fața lui Pavel era blândă și amabilă. Pavel nu făcuse nimic greșit. El știa că lângă el erau îngeri și nu îi era teamă.

Când s-au uitat la Pavel, oamenii și-au dat seama că era nevinovat. Nu făcuse lucrurile teribile de care era acuzat.

Când Pavel a vorbit, toți au ascultat. Nu mai auziseră cuvinte ca cele rostite în acea zi. Pavel le-a spus că Isus murise pentru ei, iar ei vor putea trăi cu El o veșnicie dacă Îl acceptă ca Mântuitor. El le-a spus că, într-o zi, marele Dumnezeu-Creator îi va judeca pe toți oamenii după cele înregistrate despre viața lor.

Nero s-a gândit la cele scrise despre el. Și-a adus aminte de lucrurile teribile pe care le făcuse. Și s-a simțit ca și cum ar fi stat în fața lui Dumnezeu chiar atunci. I-a fost așa de frică, încât a început să tremure. Dar repede a dat la o parte acele gânduri. Nu mai dorea să se gândească la cele spuse de Pavel.

Duhul Sfânt trimisese lumină în mintea cea rea a lui Nero. Dumnezeu îi dăduse o ocazie minunată să se pocăiască și să fie iertat. Dar Nero a îndepărtat-o repede. Și niciodată nu a mai simțit-o. Cât de trist!

Mulți dintre oamenii care l-au auzit pe Pavel vorbind în acea zi au devenit creștini. În acea zi, adevărul a strălucit ca o lumină puternică pe care Satana nu a putut niciodată să o stingă. Cu cât încerca mai tare, cu atât lumina adevărului devenea mai puternică.

După cele spuse de Pavel, lui Nero i-a fost așa de frică, încât nu a luat nicio hotărâre cu privire la Pavel. Doar l-a trimis în celula întunecată. Dar Pavel știa că nu mai avea mult de trăit. Nero era din ce în ce mai furios deoarece nu putea să oprească biserica creștină din creștere. A aflat chiar că unii din palatul lui credeau în Isus. În cele din urmă, a ordonat ca Pavel să fie omorât. Citește ce i-a scris Pavel lui Timotei înainte de a muri. 2 Timotei 4:7,8.

Noi am aflat doar câteva întâmplări despre Pavel, marele misionar pentru Isus. Într-o zi, după ce Isus ne va lua la cer, vom putea noi înșine vorbi cu Pavel. Dar acum, când ne simțim speriați sau descurajați, ne putem aminti de lucrurile pe care le-a trăit Pavel. El a relatat câteva din ele într-o scrisoare pentru biserica din Corint. 2 Corinteni 11:24-28. 

Dar Pavel nu s-a plâns. El a aflat că, deși era foarte slab, Isus l-a făcut puternic, pentru că Pavel se încredea în El.

Înainte să moară, Pavel i-a scris o scrisoare scumpului său Timotei. El i-a spus lui Timotei că știa că va muri în curând pentru Isus, dar că nu îi era teamă.

În timp ce aștepta în acea celulă întunecoasă, poate și-a amintit cum a fost el înainte de a se întâlni cu Isus în acea zi în drumul spre Damasc. După acea zi, totul s-a schimbat pentru Pavel. Nu a încetat niciodată să regrete lucrurile teribile făcute celor care credeau în Isus. Dar știa că Isus l-a iertat. Isus îl iubea. Iar Pavel Îl iubea pe Isus din toată inima.

Lucrarea pentru Isus este ca luptele dintr-un război. Războiul este între Isus și Satana. Pavel era un soldat curajos, iar Isus îl ajuta să lupte împotriva lui Satana. Cu ajutorul lui Isus, Pavel a fondat multe biserici și a ajutat pe mulți oameni să stea de partea lui Isus.

Pavel știa că Isus îl aștepta cu un premiu minunat. Și a spus că fiecare persoană care alege să fie de partea lui Isus va primi același premiu. Citește din nou ce i-a spus Pavel lui Timotei despre aceasta. 2 Timotei 4:7,8.

Nici chiar moartea nu-l putea opri pe Pavel să primească răsplata. Când Îi aparținem lui Isus, moartea e ca și mersul la culcare, iar Isus ne va trezi când Se va întoarce. 1 Tesaloniceni 4:15-17.

Lui Pavel nu i-a fost frică știind că urmează să moară. Astăzi, hai să ne gândim de ce nu trebuie să ne fie teamă de moarte. Pavel știa despre moarte ceva ce Isus dorește ca toți să știm.

Am vorbit de multe ori despre planul minunat al lui Dumnezeu de a ne salva. El dorește să ne amintim mereu că niciunul dintre noi nu trebuie să moară pentru totdeauna, deoarece Isus a murit deja pentru noi.

Uită-te în Biblia ta și citește făgăduința minunată din Ioan 3:16. După cuvântul „oricine”, ce cuvânt urmează? Da, este „crede”. Acest cuvânt ne spune motivul pentru care lui Pavel nu-i era teamă. 

Pavel a înțeles credința. El a învățat să iubească și să se încreadă în Isus. Știa că făcuse lucruri teribile înainte de a-L întâlni pe Isus. Știa că merita să moară pentru totdeauna. Dar Pavel credea că Isus l-a iertat. Nu doar se întreba dacă Isus l-a iertat. Nu doar spera că Isus l-a iertat. El credea că Isus l-a iertat. Și știa că dacă atunci urma să moară, nu avea să fie pentru totdeauna, pentru că Isus îl va învia într-o zi. 

Deoarece credea că Isus a murit pentru el, Pavel simțea că nu va putea face niciodată suficient de multe pentru Isus. Știa că Dumnezeu ne-a dat Cele Zece Porunci din dragoste. Pavel a învățat să înțeleagă cu adevărat acele porunci și le-a păzit cu bucurie. 

Pavel a încercat să-i ajute pe alții să se încreadă în Isus. Când facem aceasta, învățăm să-L iubim pe Isus cu toată inima noastră. Și Duhul Sfânt ne ajută să ne asemănăm cu El. 

Sunt mulți oameni răi în lumea noastră și multe lucruri teribile se întâmplă. Trebuie să ne fie teamă sau ne putem încrede în Isus precum Pavel? Putem fi siguri că Isus ne iubește și că Îi aparținem Lui? Da, putem! Știm, deoarece credem făgăduințele lui Isus. Cu ajutorul Lui, putem câștiga lupta împotriva lui Satana. Și curând, în ceruri, ne vom întâlni cu milioane de câștigători. Chiar acum poți spune: „Isus, Te iubesc. Cred făgăduințele Tale.”

Masa goală. Adaptată de Amy Sherrard

Într-o zi friguroasă, cu mult timp în urmă, în îndepărtata Rusie, o bunică dragă tot deschidea și închidea ușile dulapului din bucătăria ei mică. Cele trei nepoțele priveau de fiecare dată cu speranță. Dar ori de câte ori bunica se uita în vreun sertar, dădea tristă din cap. În cele din urmă, s-a întors și s-a uitat la cele trei nepoțele.

– Toată mâncarea noastră s-a terminat! le-a spus ea. Nu mai avem nimic! Cele trei fetițe au început să plângă, așa că bunica le-a strâns repede în brațele ei și le-a mângâiat.
– Nu plângeți! a spus ea. Isus știe că nu ne-a mai rămas niciun pic de mâncare și El Se va îngriji de noi. Oricum, încă nu e timpul pentru cină, așa că mergeți și mai jucați-vă un pic.

Fetițele aveau încredere în bunica, și curând se jucau voioase. În timp ce bunica stătea într-un șezlong vechi, se gândea la cât de multe lucruri s-au schimbat în anii care trecuseră.

Bunica nu fusese totdeauna săracă. Cândva, ea și bunicul au avut mulți bani. Au avut o casă frumoasă și multe animale. Au avut un fiu frumos care s-a căsătorit cu o domnișoară drăguță și au avut trei fetițe scumpe. Apoi s-a întâmplat un război teribil. Bunicul murise, iar dușmanii au luat banii bunicii, casa ei, pământul ei și toate animalele. Fiul ei fusese omorât în război. Scumpa lui soție se îmbolnăvise de o boală care a făcut multe victime și, curând, și ea a murit. Acum, doar bunica mai rămăsese să aibă grijă de cele trei fetițe scumpe.

La început, bunica găsise ceva să lucreze și câștiga câțiva bănuți. Chiar și fetițele o ajutau. Uneori lucrau de dimineața până seara, dar, cu toate acestea, banii era prea puțini pentru a cumpăra mâncare. Apoi, nu a mai avut de lucru, deci nu mai avea nici bani. Acum nu mai aveau nici mâncare, se terminase toată. Dar bunica era creștină și ea era sigură că Isus le va ajuta în vreun fel.

Când a venit timpul pentru cină, bunica s-a sculat din șezlong.
– Haideți să punem masa, le-a spus ea micuțelor, iar ele, ascultătoare, s-au oprit din joacă. Au pus cu atenție fața de masă. Apoi au pus farfuriile și cănile ordonat pe masă. Când totul era gata, bunica a spus să se așeze la locurile lor obișnuite.

În timp ce se uitau la farfuriile lor goale, una dintre fete a întrebat-o pe bunica:
– Să-I mulțumim lui Isus pentru mâncarea noastră înainte de a o vedea?
– Da, a răspuns bunica. Așa că au plecat capetele, au împreunat mâinile, apoi I-au mulțumit lui Isus pentru mâncare, chiar dacă nu era nimic pe masă. Dar apoi, ușa s-a deschis și un bărbat a intrat din frigul de afară. Avea ceva în brațe.
– Ce credeți că am pentru voi? a întrebat el. Copiii încântați au răspuns în cor.
– Mâncare! Ne-ai adus mâncare!

În timp ce luau cina, bărbatul a spus că a simțit că aveau nevoie de mâncare și că a venit un drum lung să le-o aducă. Ascultând, bunica și fetițele au știut că Isus l-a trimis pe acest bărbat înainte ca ele să se fi rugat. Bunica și-a adus aminte de versetul din Biblie care spune că Isus ascultă deseori rugăciunile chiar înainte să-I cerem (Isaia 65:24). Ce prieten minunat și iubitor avem!