Aproape convins

Felix nu l-a trimis pe Pavel înapoi la Ierusalim. Știa că dușmanii lui de acolo doreau să-l omoare. Așa că l-a ținut în Cezareea. Într-o zi, Felix împreună cu soția lui, Drusila, i-au cerut lui Pavel să le spună mai multe despre Isus. Faptele apostolilor 24:24.

Pavel era sigur că Duhul Sfânt le vorbea minților lor. Le-a spus cu bucurie despre Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a venit să moară în locul nostru. A vorbit despre Duhul Sfânt, care ne ajută când alegem să respectăm cu adevărat Cele Zece Porunci. De asemenea, Pavel le-a spus că Isus cunoaște fiecare alegere pe care o facem. Le-a spus că Isus nu doar aude ce spunem și vede ce facem, El știe chiar și ce gândim. Și Pavel i-a avertizat că ceea ce se va întâmpla cu ei va depinde de alegerile lor.

Ascultând, lui Felix i s-a făcut frică mai mult ca niciodată. S-a gândit la multele lucruri rele pe care le făcuse. Și știa că ar trebui să se schimbe. Dar, repede, a alungat aceste gânduri. Ce alegere greșită a făcut Felix! Ce i-a spus lui Pavel? Faptele apostolilor 24:25.

Felix l-a mai ascultat o dată pe Pavel și chiar s-a arătat interesat. Dar care era motivul lui real? Faptele apostolilor 24:26

Felix le-a spus „Nu” lui Isus și Duhului Sfânt. Cât de trist! După doar doi ani, Festus, noul guvernator, i-a luat locul. Au uitat iudeii de Pavel? Oh, nu! Când Festus s-a dus la Ierusalim, ce s-a întâmplat? Faptele apostolilor 25:1-3.

Acei preoți și conducători încă doreau să scape de Pavel. Dar Festus nu dorea să-l trimită din nou la Ierusalim. În schimb, preoții și conducătorii au trebuit să vină la Cezareea. Iar când Festus l-a adus pe Pavel înaintea lor, acei lideri furioși au spus din nou lucruri neadevărate despre Pavel. Versetele 4-8. Festus a dorit să le facă pe plac oamenilor. Deci ce a întrebat el și cum a răspuns Pavel? Faptele apostolilor 25:9-11.

Acum Festus știa că va trebui să-l trimită pe Pavel la Roma, acolo unde Nero, cezarul, va decide ce e de făcut. Dar, înainte de aceasta, Pavel a avut ocazia să spună câtorva oameni importanți despre Isus: împăratului Agripa și surorii lui, Berenice, și, bineînțeles, lui Festus însuși. Faptele apostolilor 25:13,23.

Pavel era întotdeauna bucuros să vorbească despre Isus. Și nu-i era frică sau rușine în timp ce stătea în lanțuri în fața acelor oameni importanți. Le-a spus despre modul în care el a devenit un urmaș credincios și un lucrător pentru Isus. În timp ce vorbea, Festus l-a întrerupt. Faptele apostolilor 26:24,25.

Împăratul Agripa știa despre profeții trimiși de Dumnezeu poporului Său. Știa că profeții au scris adevărul. De asemenea, el știa că Pavel spunea adevărul. Va fi el suficient de curajos să-L accepte pe Isus?

Cred că Pavel se ruga în mintea lui în timp ce îi vorbea regelui Agripa. Ce întrebare i-a pus regelui? Și cum a răspuns acesta? Faptele apostolilor 26:27,28.

Pavel și-a ridicat mâinile înlănțuite. S-a uitat cu iubire la Festus, la împăratul Agripa și la Berenice și la toți ceilalți care ascultau. Oh, cât și-ar fi dorit ca ei să-L aleagă pe Isus! Își dorea ca și ei să aibă pacea și bucuria pe care le avea el; își dorea să fie toți în cer într-o zi. Dumnezeu le-a dat o ocazie minunată să-L aleagă pe Isus ca Mântuitor al lor. Dar nu au făcut-o. Cât de trist! Faptele apostolilor 26:30-32.

Acei oameni importanți nu știau că erau în închisoarea lui Satana. Pavel era singurul de acolo care era liber cu adevărat, pentru că Isus îl eliberase. Și își dorea din toată inima ca și acei oameni importanți să-L lase pe Isus să-i elibereze și pe ei. Pavel a cerut ca cezarul din Roma să decidă situația lui. Așa că un ofițer roman pe nume Iuliu l-a luat, împreună cu alți prizonieri, într-o corabie care călătorea spre Roma. Faptele apostolilor 27:1. 

Călătoria cu corabia nu era ușoară în acele zile. Corăbiile nu aveau motor ca astăzi. Trebuiau să folosească pânze mari. Nu aveau radio să le spună starea vremii. Marinarii depindeau de stele pentru a naviga. Iar când era înnorat, nu puteau vedea stelele. Pavel era recunoscător că doi dintre prietenii lui erau cu el. Unul era doctorul Luca, celălalt era dintr-o biserică fondată de Pavel. Niciunul nu știa ce călătorie periculoasă îi aștepta.

Pavel și alți prizonieri erau într-o corabie călătorind spre Roma. Iuliu, ofițerul roman care era cu ei, era un centurion. Aceasta însemna că el comanda 100 de soldați.

Trebuiau să schimbe corabia într-un port. Și, pe când au ajuns la portul Limanuri bune, iarna se apropia și era prea periculos să călătorești cu corabia. Pavel a spus că trebuie să rămână în Limanuri bune peste iarnă. Dar centurionul și alții doreau să meargă într-un port mai bun. Totul părea bine la început. Dar curând, un vânt puternic a început să bată corabia încoace și încolo, încât marinarii au pierdut controlul. Faptele apostolilor 27:9-15.

Corabia trăgea după ei singura lor luntre (o barcă de salvare), iar marinarii abia au reușit să ridice luntrea într-un loc sigur. Apoi au legat corabia cu frânghii, pentru a încerca să o țină. Iar când furtuna s-a înrăutățit, ei au aruncat lucrurile grele în mare pentru a ușura corabia. Dar nimic nu a ajutat. Faptele apostolilor 27:16-19.

Timp de două săptămâni, vântul puternic a purtat corabia pe valurile agitate. Părea că urmează să se scufunde. Dar ce le-a spus Pavel? Faptele apostolilor 27:20-25. Pavel i-a avertizat că urmau să ajungă pe malul unei insule. Și, într-adevăr, în acea noapte, marinarii au putut spune că se apropie de pământ. Faptele apostolilor 27:26-29.

Marinarii au făcut un plan secret să părăsească ambarcațiunea. Pretindeau că vor să lase ancora, dar ei doreau de fapt să coboare luntrea astfel încât să se urce în ea și să ajungă la mal. Ce a spus Pavel că se va întâmpla dacă marinarii își vor duce la îndeplinire planul lor? Faptele apostolilor 27:30,31.

Căpitanul și centurionul se convinseseră deja că ar fi trebuit să asculte de Pavel. Ar fi trebuit să rămână în Limanuri bune peste iarnă. Acum marinarii încercau să plece cu singura lor barcă de salvare. Dar soldații au tăiat frânghiile bărcii și ea a căzut în mare. Faptele apostolilor 27:32.

Apoi, Pavel a insistat ca fiecare să mănânce ceva. Cu toții fuseseră atât de îngrijorați și au lucrat din greu încât nu s-au mai gândit să mănânce sau să bea. Pavel le-a promis că niciunul nu-și va pierde viața. Versetele 33-36. A rămas corabia înțepenită, așa cum a zis Pavel? Faptele apostolilor 27:37-41.

Imediat, soldații s-au gândit să omoare toți prizonierii astfel încât niciunul să nu scape. Dar centurionul nu i-a lăsat pe soldați să facă aceasta. El dorea să-i scape viața lui Pavel. „Înotați, dacă știți”, le-a spus el tuturor. „Dacă nu știți, țineți-vă de orice plutește.” Faptele apostolilor 27:42-44.

În cele din urmă, toți au fost salvați. Și cât de recunoscători au fost că rămăseseră în viață! Erau pe insula Malta. Oamenii de acolo erau păgâni, dar foarte prietenoși. Era frig și ploua, iar oamenii buni de pe insulă au făcut repede un foc pentru a-i ajuta pe pasagerii uzi și înfrigurați să se încălzească și să se usuce. Faptele apostolilor 28:1,2. Pavel a ajutat să strângă bețe pentru foc, dar un șarpe foarte veninos (o viperă) era în grămada lui de vreascuri. Ce s-a întâmplat când a pus lemnele pe foc? Faptele apostolilor 28:3.

Oamenii păgâni din Malta care se aflau în jurul focului au știut că un șarpe veninos îl mușcase pe Pavel; l-au văzut cum îi atârna de mână. Erau siguri că aceasta i se întâmplase pentru că era un om rău și că va muri repede. Faptele apostolilor 28:4.

Când Pavel și-a scuturat mâna, șarpele a căzut în foc. Și oamenii au continuat să privească. Știau cât de veninos era acel șarpe. Dar când lui Pavel nu i s-a întâmplat nimic, ce au crezut ei? Faptele apostolilor 28:5,6.

Vestea despre Pavel probabil că s-a răspândit foarte repede. Și prin el, Isus i-a ajutat pe oamenii din Malta. Când tatăl unui om important de pe insulă a fost foarte bolnav, Pavel și-a pus mâinile peste el și s-a rugat în numele lui Isus. Curând, Pavel vindeca mulți oameni în numele lui Isus. Faptele apostolilor 28:8,9.

După trei luni pe insulă, Pavel și cei ce erau cu el s-au urcat într-o corabie care așteptase acolo să treacă iarna. Înainte de a pleca, oamenii prietenoși de acolo le-au dat tot ce mai aveau nevoie pentru restul călătoriei spre Roma. Faptele apostolilor 28:10,11.

Charlie și podul – partea 1. Adaptată de Amy Sherrard

În trecut, fermierii care creșteau cereale, precum grâu, orz și secară, nu mergeau la magazin să cumpere făină. Își duceau cerealele la moară, iar morarul le măcina grânele și le făcea făină. Apoi, fermierii își duceau făina acasă la soțiile lor, care făceau pâine și alte bunătăți precum biscuiți, prăjituri sau brioșe. 

Povestirea noastră din această săptămână este despre o întâmplare petrecută cu mulți ani în urmă, în statul Rhode Island. Nu cunoaștem numele oamenilor și nici al calului, dar pe tatăl îl vom numi fermierul Jones și pe micuțul lui fiu, George. Pe cal îl vom numi Charlie. 

Charlie era un cal bătrân, blând și ascultător. Fermierul Jones l-a învățat pe fiul său George cum să-l conducă pe Charlie și căruța lor și nu era niciodată îngrijorat când calul Charlie era legat la căruță. Când fermierul Jones îi cerea lui George să facă vreun comision pentru el, știa că Charlie nu-i va face necazuri lui George. 

Într-o zi, soția fermierului Jones avea nevoie de mai multă făină de secară. Așa că fermierul Jones l-a legat pe bătrânul Charlie la căruță și apoi l-a strigat pe George: 
– Te rog, du acest sac de secară la moară și măcină-l, i-a spus el tânărului său fiu în timp ce punea sacul de secară în căruță. 

George era întotdeauna bucuros să ia căruța și să o conducă. În curând, el stătea pe scaunul din față și ținea frâiele, în timp ce Charlie mergea la trap de-a lungul drumului spre moară. George se simțea ca un om mare când conducea de unul singur. 

Uitându-se în față pe drum, George a văzut că urmează podul peste care trebuiau să treacă înainte de a ajunge la moară. Podul nu avea nicio balustradă, dar George nu era îngrijorat. Știa că bătrânul Charlie a mers de multe ori peste acest pod. Când au ajuns la pod, bătrânul Charlie a mers mai departe ca de fiecare dată. Dar când a ajuns la mijlocul podului, s-a oprit. George se întreba de ce. 

– Dii, Charlie! i-a spus George, în timp ce bătea cu frâiele pe spatele lui Charlie. Charlie asculta întotdeauna. Dar, de această dată, Charlie nu a ascultat. De fapt, a început să meargă cu spatele. George a făcut tot ce a putut pentru a-l opri pe bătrânul Charlie să meargă cu spatele. Dar Charlie tot nu asculta. De fapt, tot cu spatele mergea. Acum, George era speriat. 

Dintr-odată, nu s-a mai simțit ca un om mare. Și-ar fi dorit ca tatăl lui să fie acolo să-i spună ce să facă. De ce nu asculta bătrânul Charlie ca și până atunci? Ce se făcea dacă Charlie ar fi continuat să meargă cu spatele până când căruța ar fi trecut de marginea podului și urma să cadă în apă? 

– Isus, Te rog, ajută-mă repede! Sunt speriat! a spus George imediat cu voce tare. Dar bătrânul Charlie a făcut încă un pas sau doi în spate și, deodată, una din roțile din spate ale căruței a trecut peste marginea podului. George a auzit sacul de secară alunecând din căruță și căzând cu zgomot mare în apa de dedesubt. Chiar în acel moment, bătrânul Charlie s-a oprit din mersul cu spatele și a rămas nemișcat. (Va urma)