Pavel își ia rămas-bun

După ce a plecat din Efes, Pavel a vizitat biserica din Filipi, precum și alte biserici pe care le-a înființat. Apoi a continuat cu biserica din Corint.

Dar dorea să se întoarcă din nou la Ierusalim. Știa că preoții și conducătorii de acolo nu-l plăceau. El era un lucrător energic pentru Isus, iar acei lideri ar fi putut să încerce să-l omoare la fel cum L-au omorât și pe Isus. Ei doreau să-l oprească din a mai predica despre Isus. Dar Pavel totuși îi iubea și încă se ruga pentru ei.

Chiar dacă știa că va fi în pericol în Ierusalim, Pavel a simțit că trebuie să meargă acolo. Mulți creștini iudei săraci trăiau în Iudeea, unde era Ierusalimul, iar creștinii dintre neamuri, din bisericile înființate de Pavel, i-au dat mulți bani pentru a-i ajuta. El dorea să ducă banii la Ierusalim, astfel încât liderii bisericii de acolo să-i poată da celor săraci.

Pavel credea că liderii creștini din biserica din Ierusalim vor fi bucuroși că neamurilor le păsa așa de mult de ei. El spera că, după ce vor primi banii, vor fi mai iubitori cu neamurile. Dumnezeu iubea neamurile la fel de mult cum îi iubea pe iudei. Și El încă dorește ca toți creștinii să fie ca frații și surorile.

Când a venit timpul ca Pavel să-și înceapă călătoria spre Ierusalim, a luat cu el membri din diferite biserici. Și, bineînțeles, avea banii adunați pentru creștinii săraci din Iudeea.

Dar, pe când erau gata să se urce în corabie și să navigheze spre un port în apropiere de Ierusalim, Pavel a primit o avertizare. Dușmanii lui aveau în plan să-l omoare. Faptele apostolilor 20:2,3.

Când Pavel a primit avertizarea că dușmanii lui plănuiau să-l omoare, repede și-a schimbat planurile de călătorie. El și prietenii lui s-au întors prin Macedonia. Când au ajuns la Filipi, Pavel și Luca au stat acolo câteva zile, în timp ce prietenii lor au continuat călătoria. Trebuiau să se întâlnească mai târziu la Troa.

Pavel a fost bucuros că el și Luca s-au putut opri în Filipi. Din toate acele multe biserici înființate de Pavel, creștinii din Filipi erau cei mai iubitori și mai loiali. Și cât de bucuroși au fost să-l vadă încă o dată pe Pavel!

Pavel și Luca au petrecut opt zile fericite alături de creștinii din Filipi. Apoi au mers aproximativ șaisprezece kilometri spre locul unde puteau să se urce într-o corabie. După cinci zile au ajuns în Troa, unde s-au întâlnit cu prietenii lor care au mers înaintea lor. Cât timp au stat în Troa? Faptele apostolilor 20:6.

În noaptea dinaintea plecării din Troa, Pavel s-a întâlnit cu creștinii de acolo încă o dată. Întâlnirea lor era la etajul al treilea al unei clădiri, unde ardeau multe lămpi pentru a le da lumină. În timp ce Pavel predica, unul dintre tineri, numit Eutih, stătea într-unul din geamurile deschise. După o vreme, a început să i se facă somn. Poate s-a frecat la ochi și a încercat să rămână treaz, dar nu a putut. Ce s-a întâmplat în cele din urmă? Faptele apostolilor 20:7-9.

Când Eutih a căzut de la fereastră în acea noapte în Troa, Pavel a alergat pe scări împreună cu ceilalți și a îngenuncheat lângă băiatul mort. Apoi și-a pus brațele în jurul lui și s-a rugat. Oamenii suspinau și plângeau. Dar, în timp ce ținea băiatul, Pavel a știut că Isus i-a redat viața acestuia! Cu toții s-au oprit din plâns când au auzit ce a spus Pavel. Faptele apostolilor 20:10.

Crezi că i-a mai fost somn cuiva după aceea? Nu! Acei oameni bucuroși Îl lăudau pe Dumnezeu în timp ce urcau la etaj, unde au avut cina. Faptele apostolilor 20:11. Curând, s-a făcut ziuă și sosise ora când corabia trebuia să plece din Troa. Prietenii lui s-au grăbit să se urce la bord, dar Pavel a hotărât să meargă pe jos până la următoarea oprire a corabiei. Făcea mai puțin timp mergând pe jos decât să ocolească în corabie. Faptele apostolilor 20:13. 

În timp ce mergea singur, Pavel se gândea la bisericile pe care Isus l-a ajutat să le înființeze. Se gândea la credincioșii care încă aveau nevoie de grijă iubitoare. Și s-a gândit la problemele din diferitele biserici. Era bucuros că a putut să scrie scrisori acelor biserici; dar oh, cât și-ar fi dorit să meargă și să petreacă timp cu fiecare din ele!

Pavel a mers pe jos singur până la următorul port, unde s-a urcat în corabie cu ceilalți care mergeau la Ierusalim. Faptele apostolilor 20:14.

Acea corabie nu s-a oprit în Efes. În timp ce trecea pe lângă portul din Efes, Pavel și-a amintit lucrurile întâmplate acolo. Cât își dorea să-i mai vadă pe dragii lui creștini de acolo încă o dată! Dar s-au hotărât că nu aveau timp. Faptele apostolilor 20:16.

Corabia s-a oprit la Milet, care era la doar patruzeci și opt de kilometri de Efes. Iar când Pavel a aflat că vor fi în Milet un timp mai lung decât se așteptase, a trimis repede un mesaj prezbiterilor din Efes: „Grăbiți- vă să veniți aici înainte să fie nevoie să plecăm!” Și așa au făcut. Faptele apostolilor 20:17,18.

Pavel le-a împărtășit multe lucruri prezbiterilor din Efes. Le-a spus că Duhul Sfânt l-a avertizat că în Ierusalim îl așteaptă necazuri. Dar lui Pavel nu-i era frică. El se încredea în Isus, iar Satana nu putea face nimic ca Pavel să nu mai asculte de Isus. Faptele apostolilor 20:22-24.

Pavel a vorbit cu liderii bisericii din Efes, iar când a venit timpul ca barca să plece, cu toții au îngenuncheat și s-au rugat împreună. Acei prezbiteri au plâns în timp ce-l îmbrățișau pe Pavel și-l sărutau de rămasbun, deoarece nu credeau că-l vor mai vedea vreodată. Faptele apostolilor 20:36-38.

După ce a plecat din Milet, Pavel și prietenii lui s-au mai oprit în alte trei porturi înainte de a ajunge în Tir. Duhul Sfânt îi înștiințase pe creștinii din Tir că Pavel va avea multe necazuri, odată ajuns la Ierusalim. Așa că, atunci când Pavel a părăsit Tirul, erau lacrimi și rugăciuni, la fel cum au fost și în Milet; iar oamenii care îl iubeau i-au făcut triști cu mâna în timp ce Pavel s-a urcat în barcă pentru a merge în drumul lui. Faptele apostolilor 21:3-6.

În cele din urmă, Pavel și prietenii lui au ajuns în Cezarea. Acolo, s-au dus la casa lui Filip, care era unul din cei șapte diaconi aleși de biserică cu mulți ani înainte. Au stat cu toții la el mai multe zile. Faptele apostolilor 21:8.

Într-o zi, un profet pe nume Agab a venit în vizită. „Dă-mi, te rog, cureaua ta”, i-a spus el lui Pavel. Și, sub privirea tuturor, profetul și-a legat mâinile și picioarele folosind cureaua lui Pavel. Ce a spus apoi profetul? Faptele apostolilor 21:10,11.

Lui Pavel nu-i era frică, dar prietenilor lui, da. După ce l-au văzut pe profet legându-se și după ce au auzit ce a spus profetul, ce au făcut prietenii lui? Faptele apostolilor 21:12.

În timp ce prietenii lui Pavel îl implorau să nu meargă la Ierusalim, lui îi părea rău pentru ei. El știa că ei îl iubeau, dar nu i-a lăsat să-l facă să se răzgândească. El deja suferise mult pentru Isus, iar acum a spus că era gata să fie prizonier la Ierusalim sau chiar să moară pentru Isus. Faptele apostolilor 21:13.

Dar prietenii lui Pavel îl rugau stăruitor să se răzgândească. Ei nu doreau să-l lase să meargă într-un loc unde i s-ar putea întâmpla lucruri teribile. Lui Pavel însă nici prin gând nu-i trecea să se răzgândească. Nu a uitat niciodată ce a făcut Isus pentru el. Și era bucuros să facă orice pentru Isus, chiar să moară pentru El.

Dar Pavel era trist pentru că majoritatea oamenilor din poporul lui erau la fel ca înainte ca el să devină creștin. Nu le plăcea de creștini și doreau să-l oprească pe Pavel să predice despre Hristos. Timp de mulți ani, ei au spus lucruri teribile despre el, care nu erau adevărate, și chiar unii dintre liderii creștini din Ierusalim au crezut în parte ceea ce dușmanii lui Pavel spuneau despre el. Crezi că ar fi avut destule motive să fie trist?

În cele din urmă, prietenii lui Pavel au renunțat să-l mai oprească să meargă la Ierusalim. Deci, și-au împachetat lucrurile și s-au pregătit să plece din Cezareea. Alți prieteni i s-au alăturat și au mers pe jos toți cei o sută de kilometri până la Ierusalim.Faptele apostolilor 21:14-16.

Scăpare într-un sac – partea a 2-a. Adaptată de Amy Sherrard

Micuța Antoinette, împreună cu tatăl și cu mama ei, încercau să scape din țara lor. Ei erau creștini, iar în țara lor, creștinii erau pedepsiți crud. Într-o seară, tatăl i-a spus lui Antoinette că vor pleca în dimineața următoare. 

Când s-a făcut dimineață, mama și tatăl micuței Antoinette au adus cei doi saci în care își cărau întotdeauna legumele la piață. Antoinette îi urmărea cum um- pleau unul din ei cu varză și alte legume. De abia aștepta să înceapă lunga călătorie în corabia cea mare spre țara nouă despre care îi spusese tatăl. 
– Eu nu am fost niciodată cu voi la piață, tata, a spus ea. 
– Ai dreptate, a zâmbit tatăl. E prea departe de mers pentru tine, de aceea te-am lăsat întotdeauna acasă. 
– Voi putea să călăresc măgarul? a întrebat Antoinette, în timp ce-i privea pe părinții ei cum umpleau primul sac cu legume. 
– Nu, a răspuns tatăl. Noi vrem ca oamenii să creadă că facem lucrurile la fel ca întotdeauna. Ei trebuie să creadă că te-am lăsat acasă, ca de obicei. Apoi tatăl i-a spus planul lor scumpei lor Antoinette. 
– Nimeni nu trebuie să te vadă. Te vom băga în sacul care este întotdeauna pe partea cealaltă a spatelui măgarului. Oamenii vor crede că sacul e plin cu legume și că noi te-am lăsat acasă, la fel cum am făcut întotdeauna. Poți să-ți iei păpușica cu tine și va trebui să nu te miști și să nu faci zgomot. 
– Oh! a spus Antoinette, în timp ce se uita la părinții ei. Nu se putea abține să nu fie un pic speriată. Era bucuroasă că putea avea păpușica cu ea și că mama și tata vor fi tot timpul lângă ea. Dar va putea ea să stea nemișcată și să nu vorbească în timp ce va fi pe drum în acel sac mare? 

Înainte ca tatăl să încarce măgarul, au îngenuncheat și s-au rugat. L-au rugat pe Isus să-i țină în siguranță în timp ce părăseau micuța lor casă. Și L-au rugat pe Dumnezeu să-i ajute în timp ce călătoreau spre țara îndepărtată unde puteau să se închine lui Dumnezeu fără să le fie teamă. Apoi, pentru ultima dată, s-au uitat la casa și la ferma lor dragă. 

Erau lacrimi în ochii mamei, dar plină de curaj, și le-a șters și a zâmbit. Tatăl a luat cu grijă sacii și i-a încărcat pe măgarul lor. Sacul cu legume era pe o parte, iar cel cu micuța Antoinette, pe cealaltă parte a spatelui măgarului. Mama și tatăl mergeau lângă sacul cu micuța Antoinette, și așa au pornit de-a lungul drumului îndepărtându-se de draga lor căsuță. În interiorul sacului, micuța Antoinette își ținea strâns la piept păpușica. Când nu era nimeni prin apropiere, părinții vorbeau foarte blând cu ea. O lăudau că e o fetiță așa de bună. Când treceau pe lângă oameni pe drum, părinții îi salutau cum făceau de fiecare dată. Nimeni nu ar fi putut bănui că ceva era diferit de această dată. 

Apoi tatăl a șoptit ceva, iar ceea ce a spus a făcut inimioara micuței Antoinette să bată mai repede. 

– Niște soldați vin pe drum spre noi, a spus el. Fii foarte liniștită, Antoinette! (Va urma)