Tuturor mustrărilor. [Cel care fiind deseori mustrat, KJV]. Literal, "un om al mustrărilor". Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu acordă păcătoşilor un timp de probă, în care aceştia să se pocăiască de faptele lor rele. Dacă ei stăruie să-şi înţepenească grumazul şi să respingă jugul "uşor" al lui Hristos (Matei 11,30), chiar dacă harul lui Dumnezeu îi ocroteşte de urmările păcatelor lor, nenorocirea şi nimicirea vor părea să vină pe neaşteptate (vezi Proverbe 6,15; 15,10; Ieremia 19,15; Evrei 10,26-30).

Se înmulţesc. [Sunt la putere, KJV]. Literal, "creştere". Contrastul cu a doua propoziţie sugerează ideea că cei drepţi care cresc sunt la putere. Când cei buni au şansa să prospere, oricine este liber şi neîngrădit, şi cu atât mai mult lucrurile stau astfel când cei drepţi sunt la conducere (vezi cap. 11,10; 12,28).

Iubeşte înţelepciunea. Care tată nu este încântat când fiul său iubeşte înţelepciunea? Unii se pot plânge de prea multă învăţătură, dar înţelepciunea nu are vrăjmaşi printre cei buni. Un fiu care alege o viaţă de vicii, pierde tot ce are. El îşi sacrifică sănătatea şi vigoare în distracţii la ore târzii şi în purtare desfrânată. Înţelepciunea şi ştiinţa se risipesc sub influenţa băuturii (vezi Luca 15,13).

Întăreşte. Nimic nu nimiceşte siguranţa ca nedreptatea. Dacă suferă pe nedrept din partea conducătorilor săi, un om s-ar putea să fie ispitit să creadă că dreptatea nu rentează şi să apuce el însuşi pe căi rele. Chiar şi cei care refuză astfel să fie corupţi din cauza exemplului conducătorilor lor sunt stingheriţi să facă tot ce pot mai bine.

Mită. [Daruri, KJV]. Ebr. terumoth, în altă parte referindu-se la contribuţii sau jertfe rituale, aici probabil la contribuţii pretinse de cârmuitor. Expresia "cine ia mită", literal, "un om al jertfelor", a fost interpretată în mod divers. Nu e sigur dacă Solomon avea în gând un om care dă sau unul care ia mită; sau dacă avea în gând un cârmuitor care cerea jertfe ca un Dumnezeu.

Întinde un laţ. E greu ca oamenii să reziste în faţa linguşirii, mai ales când vine de la un apropiat care pare să aibă un interes personal în aducerea de laude. Chiar în treburile acestei vieţi, mulţi oameni iau hotărâri neînţelepte sub influenţa unei linguşiri iscusite (cap. 26,28; 28,23; COL 161, 162).

Este o cursă. Păcătosul şi-a pus în mod voit piciorul într-o capcană, chiar dacă nu-şi dă seama de faptul acesta decât atunci când e prea târziu. Omul drept cântă şi se bucură, deoarece Dumnezeu i-a dat înţelepciune şi tărie să reziste în faţa răului şi să meargă liber pe calea spre împărăţie (vezi cap. 12,13; 18,7; 24,16). Aşa cum e uşor să intri într-o capcană, dar e greu să ieşi din ea, tot aşa e şi cu obiceiurile rele. Fără ajutorul lui Dumnezeu, voinţa slabă a păcătosului nu poate să rupă funiile care îl ţin legat. Scopul vrăjmaşului este de a ţine victima prin amăgire, fără să-şi dea seama de robia sa, până când e prea târziu ca ea să se desfacă şi să scape.

Pricina. Ebr. din, un termen juridic. Cel drept susţine cauza celui sărac înaintea instanţei de judecată (vezi Iov 29,12.16), dar cel rău nu ţine cont de drepturi şi la prejudiciile cauzei.

Aprind focul în cetate. [Aduc cetatea într-o cursă, KJV]. Literal "răsuflă [sau suflă] asupra unei cetăţi", probabil în sensul de a aţâţa nemulţumirea. Deşi oamenii batjocoritori nu iau în considerare autoritate şi justiţia şi dau naştere la conflict, înţelepţii fac tot ce pot mai bine pentru a calma starea de ostilitatea (vezi cap. 15,18).

Să se tot sufere. [Fie că turbează, KJV]. Din punct de vedere gramatical, aceasta se poate referi fie la înţelept, fie la nebun, cu toate că ar fi mai natural ca un nebun să procedeze astfel într

o discuţie. LXX aplică nebunului şi mânia şi râsul fără echivoc. Un lucru e sigur, că nu va fi linişte câtă vreme continuă cearta între astfel de adversari inegali.

Oamenii fără prihană îi ocrotesc viaţa. [Cel drept caută sufletul său, KJV]. Sensul acestei propoziţii e dificil de pătruns. RV traduce propoziţia, dar cu oarecare dificultăţi gramaticale: "Cât despre cel drept, ei [cei răi] caută viaţa lui". Alţii interpretează ca însemnând că cel drept caută să salveze viaţa omului setos de sânge (vezi Psalm 142,4; totuşi verbul este aici altul). Alţii acceptă înţelesul aparent din KJV, şi anume că cel drept caută răzbunare (vezi Apocalipsa 6,9-11). Iar alţii schimbă cuvântul pentru "drepţi", yesharim, cu resha'im, "nelegiuit", astfel încât a doua propoziţie este: "şi nelegiuitul caută sufletul lui". Această schimbare face ca cele două propoziţii să fie paralele.

Toată patima. [Toată mintea, KJV]. Literal, "tot duhul". Duhul e asociat cu emoţiile, deci, se poate ca aici să se facă referire la mânia pe care nebunul o manifestă în punctul fierbinte al neînţelegerii. Înţeleptul aşteaptă până ce spiritele s-au liniştit ca de abia atunci să-şi prezinte opinia.

Dă ascultare cuvintelor mincinoase. Cârmuitorul care-şi permite să fie înşelat ca să favorizeze pe aceia care caută să-i placă prin minciuni, curând nu va avea decât mincinoşi care să-l slujească.

Asupritorul. [Înşelătorul, KJV]. Literal, "asupritorul". Săracul şi asupritorul său bogat sunt împreună pe multe căi nefericite, dar Domnul este Cel care le dă viaţă amândurora.

Întărit. Împăratul care se îngrijeşte cu credincioşie de săraci săvârşeşte lucrarea lui Dumnezeu şi va fi sub protecţie divină. Un atare împărat nu numai că se va îngriji de săraci, dar se va ocupa şi de bogaţi, ca toţi oamenii să aibă interes ca domnia şi dinastia lui să se perpetueze.

Pe vecie. Ebr. la'ad, "existenţă continuă", nu neapărat fără sfârşit. Termenul desemnează adesea durata vieţii persoanei la care este aplicat (vezi Psalm 9,18; 21,6; 61,8). Cea mai mare parte a cuvintelor traduse "pe vecie" în Biblie pot fi interpretate în mod sigur ca având sensul de "durata lungă sau scurtă, lungimea determinată de natura subiectului la care este aplicat". Dacă expresia este aplicată Dumnezeului cel veşnic, noului pământ, îngerilor necăzuţi sau oamenilor răscumpăraţi, poate să însemne pe bună dreptate "fără sfârşit", dar durata e limitată când e descris omul muritor. Tronul împăratului bun poate fi întărit până la data când condiţiile se schimbă, şi nu se mai bucură de ocrotirea lui Dumnezeu.

Nuiaua şi certarea. Când aceste două mijloace sunt folosite cu judecată ele duc la un rezultat bun. Atât neglijarea cât şi folosirea lor excesivă aduc eşec (vezi cap. 10,13; 13,24; 23,13).

Păcatul. [Fărădelegea, KJV]. Când oamenii nelegiuiţi prosperă, în mod firesc scade de vigoarea morală a comunităţii, dar ei nu vor continua până la sfârşit. Drepţii care se roagă ca nelegiuirea să fie stăvilită, vor primi răspuns la rugăciunile lor (Psalm 37,34; Proverbe 28,28).

Îţi va da odihnă. Copilul disciplinat aşa cum se cuvine nu va pricinui părinţilor săi nici una din îngrijorările neîncetate pe care le produce copilul răsfăţat. În schimb bucuria şi satisfacţia vin atunci când el însuşi face alegeri bune.

Descoperire. [Vedenie, KJV]. Ebr. chazon, nu o vedenie obişnuită, ci în fiecare din cele 35 de apariţii ale cuvântului, viziune profetică. Cu excepţiile profeţiilor din cap. 30 şi 31, atribuite respectiv lui Agur şi lui Lemuel, referirea prezentă pare să fie unica referinţă la profeţii şi la profeţia din carte. Totuşi, scrierile lui Solomon în totalitate sunt o carte de înţelepciune şi de ştiinţă pe care Dumnezeu le-o adresează oamenilor.

Fără frâu. [Piere, KJV]. Ebr. para', "a lăsa să se ducă". Prima propoziţie spune literal: "unde nu este viziune, poporul e lăsat liber [sau e lipsit de înfrânare]". Când o biserică sau un popor s-a rupt de Dumnezeu, aşa încât El nu mai poate comunica direct prin solii Săi aleşi, atunci acestea nu mai au frâu.

Legea. Legea cuprinde aici totalitatea voii descoperite a lui Dumnezeu. În locul anarhiei şi nenorocirii, care vin atunci când fiecare om face ceea ce e drept în proprii săi ochi (Judecători 17,6), prosperitatea şi fericirea înfloresc, atunci când e respectată voia lui Dumnezeu.

N-ascultă. [Nu va răspunde, KJV]. Adică, nu va răspunde la indicaţii. Deşi sclavul îndărătnic înţelege bine ce doreşte stăpânul lui ca el să facă, va fi nevoie de ceva mai mult decât de cuvinte ca să fie determinat să facă ce trebuie.

Vorbeşte. Sau "în treburile lui". Vorbirea sau acţiunea nechibzuită provoacă necaz atât pentru cel în cauză cât şi pentru cei din jurul lui (vezi Proverbe 26,12; Iacov 1,19).

Slujitorul. Robia domestică era deosebită de robia în masă. Uneori apărea afecţiune între stăpân şi serv (vezi Genesa 15,2; Exod 21,5.6), iar servul putea fi făcut moştenitor.

O altă înţelegere a proverbului face din el o avertizare privind favorizării unui serv nevrednic care ar putea să înceapă să otrăvească mintea stăpânului împotriva propriilor săi copii. În cele din urmă el poate să aibă o influenţă atât de mare asupra stăpânului încât să-l determine să-şi dezmoştenească copiii şi să-şi lase averea familiei sclavului cel viclean (vezi Proverbe 17,2).

Face multe păcate. Cel care îşi pierde firea, nu mai stăpân pe sine. LXX traduce astfel acest verset: "un om furios stârneşte ceartă şi omul pasionat săpa păcat" (vezi Proverbe 15,18; Iacov 1,20).

Cine este smerit cu duhul capătă cinste. [Cinstea va susţine pe cel smerit cu duhul, KJV]. A doua propoziţie zice literal: "cel smerit cu duhul va pune stăpânire pe cinste", dar o şi păstrează, deoarece aceeaşi smerenie îl caracterizează după ce a fost înălţat, aşa cum i-a caracteriza purtarea şi înainte (vezi Proverbe 15,33; 16,18.19; 25,6.7; Daniel 2,30; Luca 14,11).

Urăşte. Tovarăşul hoţului e în primejdie să fie acuzat ca participant la fărădelege şi să-ţi piardă viaţa. Când e pus să jure solemn ca să spună tot ce ştie despre vinovat, dacă ascunde adevărul în continuare se transformă într-un sperjur (vezi Levitic 5,1; Judecători 17,2).

Nu spune nimic. Literal "nu face cunoscut", "nu expune", "nu divulgă", nu "trădează".

Frica de oameni. Cel care se teme într-atât de oameni încât îşi neglijează îndatoririle sau face ce ştie că e rău, îşi primejduieşte mântuirea. Dar omul care se teme de Domnul, e "sigur", literal, "e pus pe înălţime", şi prin urmare ocrotit de toate atacurile vrăjmaşului (vezi Proverbe 18,10; Isaia 51,12; Matei 10,28; Marcu 8,38).

Domnul este acela. Cârmuitorii şi judecători nu decid soarta finală a omului. Judecata aceasta rămâne în seama Domnului.

O scârbă înaintea celor neprihăniţi. [Urâciune pentru cei drepţi, KJV]. Dacă acesta este încheierea secţiunii lui Solomon din cartea Proverbelor, aşa cum pare evident (vezi cap. 30,1; 31,1), versetul acesta constituie o concluzie corespunzătoare, deoarece sintetizează conţinutul cărţii. Antipatia reciprocă a celor buni şi a celor răi despre care a vorbit înţeleptul se extinde asupra celor care practică aceste fapte. Omul bun găseşte că e imposibil să rămână în legătură strânsă, personală, cu cei răi din cauză că scopurile, preocupările şi standardele lor sunt atât de diferite. Doar dacă renunţă la propriile standarde, el nu se poate simţi bine în prezenţa lor. Opusul este la fel de adevărat (vezi Isaia 53,3; Ioan 15,19). Doar dacă cel nelegiuit e dispus să permită caracterului bun al celui drept să-l influenţeze în schimbarea propriilor sale căi, el nu este scârbit de întovărăşirea cu omul drept. "Ura" pe care cel drept o simte ar trebui să fie dispreţuirea nelegiuirii omului nelegiuit (vezi Psalm 139,19-21).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1TM 453; 4T 208

5�

CS 147; 4T 567; 5T 75, 398, 478

15�

4T 383; 5T 325

18�

ML 163

20�

Ed 236; MYP 135

23�

ML 332; 3T 476