1 Și s-a sculat de acolo și a venit în ținuturile Iudeii prin partea de dincolo a Iordanului: și din nou au mers mulțimi la el; și așa cum era obișnuit, i-a învățat din nou.

De acolo. [Începerea lucrării samariteano-pereene, Marcu 10,1 = Matei 19,1.2 = Luca 9,51-

58. Comentariu major: Matei şi Luca]. Adică, din Capernaum (vezi cap. 9,38). Dincolo de. [Partea de dincolo, KJV]. Adică Perea (vezi la Matei 19,1). După obiceiul Său. Adică, aşa cum era El obişnuit să facă în cursul lucrării Sale galileene.


2 Și fariseii au venit la el și l-au întrebat, ispitindu-l: Este legiuit unui bărbat să divorțeze de soția lui?

Au venit la El Fariseii. [Căsătoria şi divorţul, Marcu 10,2-12; Matei 19,3-12. Comentariu major: Matei].


3 Iar el a răspuns și le-a zis: Ce v-a poruncit Moise?
4 Și au spus: Moise a permis să scrie o carte de despărțire și să divorțeze de ea.
5 Iar Isus a răspuns și le-a zis: Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris el acest precept.
6 Dar de la începutul creației Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască.
7 Din această cauză va lăsa un bărbat pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de soția sa.
8 Și cei doi vor fi un singur trup; așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup.
9 De aceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă.
10 Și în casă, discipolii lui l-au întrebat din nou despre același lucru.
11 Iar el le-a spus: Oricine va divorța de soția lui și se va căsători cu alta, comite adulter împotriva ei.
12 Și dacă o femeie va divorța de soțul ei și va fi căsătorită cu altul, ea comite adulter.

Dacă o nevastă. Legea mozaică nu avea nici o prevedere ca o femeie să divorţeze. Literatura iudaică veche, totuşi, dă la iveală că unele femei iudaice au făcut lucrul aceasta. În societatea romană lucrul acesta era obişnuit.


13 Și i-au adus copilași ca să îi atingă, dar discipolii i-au mustrat pe aceia care îi aduceau.

Au adus nişte copilaşi. [Binecuvântarea copiilor. Marcu 10,13-16. Comentariu major: Matei].


14 Iar Isus, văzând, s-a supărat foarte mult și le-a spus: Lăsați copilașii să vină la mine și nu îi opriți; fiindcă a unora ca ei este împărăția lui Dumnezeu.

S-a mâhnit adânc. Gr. aganakteo, a fi foarte indignat.


15 Adevărat vă spun: Oricine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, nicidecum nu va intra în ea.

Adevărat. Vezi la Matei 5,18.

Va primi împărăţia. Vezi la Matei 18,3. Aici Isus prezintă un copil ca model pe care să-l urmeze adulţii. Încrederea simplă şi ascultarea iubitoare a unui copil sunt trăsături reprezentative de caracter extrem de preţuite în împărăţia cerului. Notaţi că Isus vorbeşte despre copilaşi, aceia care nu au deprins, din slabele exemple ale adulţilor, păcatele îndoielii şi neascultării.


16 Și luându-i în brațe, și-a pus mâinile peste ei și i-a binecuvântat.

I-a luat în braţe. El i-a adus în cea mai strânsă legătură posibilă cu Sine, o mustrare nerostită adresată ucenicilor pentru că încercaseră să-i separe de El. Gestul acesta afectiv mărturiseşte mai bine decât orice despre interesul personal cald pe care Isus îl avea pentru ei (vezi la Matei 18,2; Luca 9,47).


17 Și după ce a ieșit la drum, a venit unul alergând și a îngenuncheat înaintea lui și l-a întrebat: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață eternă?

A alergat la El un om. [Tânărul bogat, Marcu 10,17-31 = Matei 19,16-30 = Luca 18,18-30. Comentariu major: Matei.]


18 Iar Isus i-a spus: De ce mă numești bun? Nimeni nu este bun decât unul, adică, Dumnezeu.
19 Poruncile le cunoști: Să nu comiți adulter, Să nu ucizi, Să nu furi, Să nu aduci mărturie falsă, Să nu înșeli, Să onorezi pe tatăl tău și pe mama ta.

Să nu furi. Numai Marcu menţionează aceasta.


20 Iar el a răspuns și i-a zis: Învățătorule, toate acestea le-am păzit din tinerețea mea.
21 Atunci Isus, privindu-l, l-a iubit și i-a spus: Un lucru îți lipsește; du-te, vinde orice ai și dă săracilor și vei avea tezaur în cer; și ridicând crucea, vino și urmează-mă.

Ia-ţi crucea. Dovezile textule favorizează (cf. p. 146) omiterea acestei propoziţii.


22 Iar el s-a întristat la acel cuvânt și a plecat mâhnit, pentru că avea multe averi.
23 Și Isus uitându-se împrejur, le-a spus discipolilor săi: Cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei ce au bogății.

S-a uitat împrejur. Un tablou plastic zugrăvit de Marcu. Pare aproape posibil să-L vezi pe Isus privind la ucenicii Săi unul după altul, pentru a observa cum reacţionau ei la hotărârea tânărului fruntaş şi bogat.


24 Și discipolii au fost înmărmuriți la cuvintele lui. Iar Isus răspunde din nou și le zice: Copii, cât de greu este pentru cei ce se încred în bogății să intre în împărăția lui Dumnezeu.
25 Este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un om bogat în împărăția lui Dumnezeu.
26 Și au fost înmărmuriți peste măsură, spunând între ei: Atunci cine poate fi salvat?

Au zis unii către alţii. [Zicând între ei, KJV]. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 146) între expresia aceasta şi expresia: I-au zis Lui [zicându-I Lui].


27 Și Isus uitându-se la ei, spune: La oameni este imposibil, dar nu la Dumnezeu; căci la Dumnezeu toate sunt posibile.
28 Atunci Petru a început să îi spună: Iată, noi am lăsat toate și te-am urmat.
29 Iar Isus a răspuns și a zis: Adevărat vă spun: Nu este niciun om care a lăsat casă, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soție, sau copii, sau pământuri, din cauza mea și a evangheliei,

Nevastă. Dovezile textuale favorizează omiterea (cf. p. 146) acestei propoziţii.


30 Și care să nu primească cumva însutit acum în acest timp, case și frați și surori și mame și copii și pământuri, cu persecuții; și în lumea ce vine, viață eternă.
31 Dar mulți care sunt cei dintâi vor fi cei de pe urmă și cei de pe urmă vor fi cei dintâi.
32 Și erau pe cale, urcându-se la Ierusalim; și Isus mergea înaintea lor; și erau uimiți; și pe când îl urmau, le era teamă. Și i-a strâns din nou pe cei doisprezece și a început să le spună ce lucruri i se vor întâmpla,

Se suiau la Ierusalim. [Isus prezice moartea Sa, Marcu 10,32-34 = Matei 20,17-19 = Luca

18: 31-34. Comentariu major: Matei].

Mergea înaintea lor. Solemnitatea acestei apropieri finale de Ierusalim era reflectată de comportarea lui Isus. Pe cât se pare El a mers anume înaintea lor contrar obiceiului Său, dorind, evident, să fie singur.

Erau tulburaţi. [Uimiţi, KJV; G. Gal.]. Purtarea fără precedent a lui Isus i-a uimit pe ucenici şi i-a umplut de nelinişte (cf. DA 547)

A luat iarăşi la El pe cei doisprezece. Cei doisprezece cunoşteau prea bine străduinţele puse la cale pentru a lua viaţa Domnului şi Învăţătorului lor (vezi la Luca 13,31; cf. Ioan 11,7.8), dar nu-şi dădeau seama de faptul că până la urmă aceste străduinţe se vor dovedi cu succes (vezi Luca 18,34). Matei şi Marcu au puţin de spus cu privire la faptul că cei doisprezece nu înţelegeau importanţa explicaţiei lui Isus şi relatează, în schimb, un incident care arată cât de puţin înţelegeau ei din lucrurile acestea (Matei 20,20-28; Marcu 10,35-45).


33 Spunând: Iată, ne urcăm la Ierusalim; și Fiul omului va fi predat marilor preoți și scribilor; și îl vor condamna la moarte și îl vor preda neamurilor.
34 Și îl vor batjocori și îl vor biciui și îl vor scuipa și îl vor ucide; și a treia zi va învia.

După trei zile. [A treia zi, KJV]. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 146) pentru exprimarea după trei zile (vezi p. 248-250).


35 Și Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, vin la el, spunând: Învățătorule, voim ca să ne faci ce vom cere.

Iacov şi Ioan. [Ambiţia lui Iacov şi Ioan, Marcu 10: 35-45 = Matei 20,20-28. Comentariu major: Matei.]


36 Iar el le-a spus: Ce voiți să vă fac?
37 Iar ei i-au spus: Dă-ne ca să ședem unul la dreapta ta și celălalt la stânga ta, în gloria ta.
38 Dar Isus le-a spus: Nu știți ce cereți. Puteți bea paharul pe care îl beau eu? Și să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat eu?
39 Iar ei i-au spus: Putem. Iar Isus le-a spus: Într-adevăr veți bea paharul pe care îl beau eu; și cu botezul cu care sunt botezat eu, veți fi botezați;
40 Dar a ședea la dreapta și la stânga mea nu este al meu a da; ci va fi dat celor pentru care a fost pregătit.
41 Și după ce au auzit cei zece, au început să se supere foarte mult pe Iacov și Ioan.
42 Dar Isus, chemându-i, le spune: Știți că toți cei socotiți că domnesc peste neamuri exercită domnie asupra lor; și mai marii lor exercită autoritate asupra lor.
43 Dar între voi nu va fi așa; ci oricine voiește să devină mare printre voi, va fi servitorul vostru.

Slujitorul. Gr. diakonos (vezi la cap. 9,35)


44 Și oricine dintre voi voiește să devină primul, va fi rob tuturor.

Robul. Gr. doulos (vezi la cap. 9,35).


45 Căci chiar Fiul omului a venit nu ca să fie servit, ci ca să servească și ca să-și dea viața, o răscumpărare pentru mulți.
46 Și au venit la Ierihon; și pe când ieșea el din Ierihon cu discipolii săi și cu o mare mulțime, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea lângă drumul mare cerșind.

Au ajuns la Ierihon. [Orbul Bartimeu, Marcu 10,46-52 = Matei 20,29-34 = Luca 18,35-43. Comentariu major: Marcu. Vezi harta p. 223; diagrama p. 231; cu privire la minuni, p. 208-213.] Adică, ajunseseră la Ierihon, unul din ultimele locuri de oprire în drumul lor din Perea la Ierusalim pentru a lua parte la Paşte (vezi la Matei 20,17; 21,1). Cu privire la incidentele de pe drum, imediat înainte de sosirea la Ierihon vezi la Matei 20,17-28.

Unul din importantele vaduri ale râului Iordan este situat cam la 5 mile spre est de Ierihon. Cetatea însăşi se află la marginea apuseană a văii Iordanului în apropiere de dealurile care aparţin de munţii care se înalţă la vest (vezi la Luca 10,30). Ierihonul Noului Testament era situat cam la o milă mai la sud de ruinele celui din VT. Irod cel mare înfrumuseţase cetatea şi întreţinuse un palat de iarnă acolo. Ierihonul era cunoscut pentru izvoarele lui fierbinţi din vecinătate, unde Irod cel Mare se dusese cu nădejdea de a afla vindecare în timpul bolii sale fatale. Deşi aceasta este unica Lui vizită relatată la Ierihon, sunt motive să presupunem că Isus vizitase cetatea în cursul unor călătorii anterioare la Ierusalim pentru a lua parte la sărbători şi trecuse probabil prin el numai de curând, în drumul Său din Perea, pentru a-l învia pe Lazăr.

Pe când ieşea Isus din Ierihon. Matei (cap. 20,29) şi Marcu sunt de acord că acest incident a avut loc atunci când Isus şi cei doisprezece părăseau cetatea, în timp ce Luca spune că ei se apropiau de Ierihon (vezi Luca 18,35). S-au prezentat diferite sugestii într-o încercare de a armoniza această contradicţie aparentă.

Unii au sugerat ideea că, deşi înţelesul obişnuit al cuvintelor greceşti traduse Se apropia (Luca 18,35) este a se apropia sau a veni de aproape, nu este imposibil ca Luca doar să fi înţeles că Isus era în vecinătatea Ierihonului la data acestui eveniment. Alţii au sugerat că Isus se poate să fi întâlnit pe cerşetori pe drumul dintre Noul Ierihon şi vechiul Ierihon, situat la aproape o milă la nord, pe drumul spre Ierusalim. Sunt, totuşi, cel puţin două dificultăţi majore la explicaţia aceasta. În primul rând, vechiul Ierihon era în ruine la data aceea şi ar cere o forţare a imaginaţiei să gândim că Luca ar numi o grămadă de ruine vechi Ierihon şi să ignore cetatea existentă cu numele acela, atât de apropiată. În al doilea rând, drumul de la Ierihonul NT la Ierusalim nu ducea prin Ierihonul VT, ci la colinele de la apus, unde urmează Wadi Qelt până în munţi (vezi la Luca 10,30).

Poate că explicaţia următoare este cea mai probabilă. Luca relatează întâmplarea cu Zacheu imediat după relatarea din partea sa a vindecării lui Bartimeu (vezi Luca 18,35 la 19,10). Atât Zacheu, cât şi Bartimeu se pare că locuiau la Ierihon şi Isus a întâlnit pe unul nu la mult timp după celălalt. Potrivit cu ordinea naraţiunii din Luca, Isus a fost oaspete al casei strângătorului de biruri după vindecarea orbilor. Cel mai probabil, incapacitatea lui Zacheu de a-L vedea pe Isus pe străzile cetăţii a făcut necesar ca el să alerge înaintea mulţimii pentru a găsi un pom potrivit şi a se urca în el, probabil la marginile cetăţii (vezi la Luca 19,4), unde a aşteptat venirea lui Isus. Potrivit cu Luca 19,1 Isus trecuse prin Ierihon înainte de a fi întâlnit pe Zacheu. Întrebând pe Zacheu, Isus S-a înapoiat cu el pentru a petrece restul zilei în casa lui şi se prea poate ca orbii să fi izbutit să atragă atenţia lui Isus în drumul Lui de înapoiere în cetate. În împrejurări ca acestea Luca ar fi corect când spunea că Isus intra în cetate şi Matei şi Marcu ar fi la fel de corecţi când spuneau că El pleca.

O mare mulţime de oameni. Cu câteva zile înainte de Paşte ar fi fost mulţimi de oameni pe drumurile care duceau la Ierusalim.

Bartimeu. Numele derivă de la aramaicul Bar-Tim’ai, pe care Marcu îl traduce pentru cititorii săi. Matei vorbeşte de doi orbi (vezi cap. 20,30). Motivul pentru care Marcu menţionează numai pe unul din ei ar putea fi faptul că ceva în legătură cu acela i-a atras atenţia lui Marcu ca fiind de un deosebit interes pentru cititorii săi (vezi la cap. 5,2). Poate că Bartimeu a devenit mai târziu unul din urmaşii cei mai bine cunoscuţi ai lui Isus. Vezi nota adiţională la Matei 3, nota 2.

Drum. Gr. hodos, drum, cărare sau cale (vezi la cap. 11,4). Cerşetorii probabil şedeau chiar afară la poarta cetăţii, unde trecătorilor li s-ar fi făcut milă de ei.


47 Și auzind că era Isus din Nazaret, a început să strige și spunea: Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine.

El a auzit. [Când a auzit, KJV]. Mulţimea de oameni trecea acum continuu pe drum spre Ierusalim. Cerşetorii au auzit fără îndoială pe careva din cei care stăteau alături spunând că Isus era în această mulţime.

Fiul lui David. Folosirea acestui titlu strict mesianic implică o oarecare măsură de recunoaştere a lui Isus ca Cel Făgăduit (vezi la Matei 1,1; 9,27). Ai milă. Comparaţi cu Matei 9,27; 15,22.


48 Și mulți îi porunceau să tacă; dar el striga și mai mult: Fiul lui David, ai milă de mine.

Îl certau. [Îi porunceau, KJV]. Sau îl mustrau. Probabil ei căutau să evite un incident public pe care autorităţile iudaice sau romane l-ar fi putut folosi ca pretext de a-L aresta pe Isus. Vezi la Matei 19,1.3; 20,18.

Să tacă. [Să fie liniştit, KJV]. Literal, să tacă.

Mai tare striga. Bartimeu şi-a dat seama că aceasta ar putea să fie ultima lui ocazie de a obţine vindecare de la Isus. Stăruinţa lui mărturisea despre credinţa lui vie în puterea lui Isus.


49 Și Isus oprindu-se a poruncit să fie chemat. Și au chemat pe orb, spunându-i: Îndrăznește, ridică-te, el te cheamă.

Îndrăzneşte. [Fii mângâiat, KJV]. Sau fii cu curaj.


50 Și el, aruncându-și haina, s-a sculat și a venit la Isus.

Haina. Gr. himation, manta, adică haină din afară (vezi la Matei 5,40) A sărit. [S-a ridicat, KJV]. Dovezile textuale favorizează (cf. p.146) exprimarea a sărit.


51 Și Isus, răspunzând, îi zice: Ce voiești să îți fac? Iar orbul i-a spus: Doamne, să primesc vedere.

Ce vrei? Era evident că orbul căuta să-i fie redată vederea. Ca de obicei, însă, Isus dorea ca solicitantul să facă o cerere anume, ca o recunoaştere a nevoii şi ca o dovadă a credinţei. Dar nu numai pentru Bartimeu însuşi a pus Isus întrebarea aceasta. El dorea ca aceia care erau martori la eveniment să înţeleagă mai bine însemnătatea minunii (vezi la cap. 5,32.34).

Să capăt vederea. [Să-mi primesc vederea, KJV]. Literal, să mi se refacă vederea. Textul grec arată că Bartimeu nu fusese născut orb, ci orbise după aceea.


52 Și Isus i-a spus: Du-te; credința ta te-a făcut sănătos. Și îndată și-a primit vederea și l-a urmat pe Isus pe cale.

Credinţa ta. Vezi la Marcu 5,34; Luca 7,50.

A mers pe drum după Isus. Era numai natural ca aceia care fuseseră vindecaţi să dorească să rămână cu Isus. Comparaţi cererea demonizaţilor gadareni (vezi la cap. 5,18-20). Nu este sigur dacă Isus era în drum spre casa lui Zacheu (vezi la cap. 10,46) sau spre Ierusalim.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 DA 488 13–16 AA 273; DA 511–517; MH 41; 3T 422 14 AH 274, 275; CG 253; CT 118; DA 512, 517; Ev 349; FE 161; GW 207; MH 42 15, 16 4T 141; 5T 421 16 GW 188; MH 41; MM 19 17, 18 DA 518 17–22 DA 518–523 17–31 COL 390–396 20, 21 2T 679 21 DA 519; 4T 505 21, 23 COL 393 23 4T 468 24, 26 DA 555 24–27 COL 394 28–30 2T 495 29, 30 COL 395; 1T 510 30 5T 42 32 DA 547 32–45 DA 547–551 36 DA 548 38, 39 SR 407 38–45 SL 57 44 EW 102 45 ML 225 51 Ev 553; PK 435