1 Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate și din sat în sat propovăduind și ducând vestea bună a Împărăției lui Dumnezeu. Cu El erau cei doisprezece

După aceea. [A doua călătorie galileană, Luca 8,1-3 = Matei 9,35. Comentariu major: Luca. Vezi harta p. 219; diagrama p. 231). Gr. kathexes, unul după altul, sau consecutiv (vezi la cap. 1,3). Aici Luca se referă evident nu la naraţiunea din cap. 7,36-50 ca precedând ceea ce el este pe punctul de a relata, ci la raportul său despre lucrarea galileană, începând cu cap. 4,14. Versetele 13 din cap. 8 descriu probabil în întregime a doua călătorie din Galileea, un incident care deja s-a relatat (cap. 7,11-17) şi se ocupă de el într-un mod general. Pentru un rezumat al evenimentelor în legătură cu a doua călătorie galileană vezi la Matei 5,1; Luca 7,11. A doua călătorie galileană a ocupat cea mai mare parte, dacă nu toată toamna anului 29 d.Hr.

Umbla. [Trecea prin, KJV]. Gr. diodeuo a clălător prin.

Din cetate în cetate şi din sat în sat. [Fiecare cetate şi sat, KJV]. Înţelesul textului grec de aici este că Isus a mers prin Galileea din cetate în cetate şi din sat în sat. Nu există cuvânt pentru fiecare în textul grec. Erau peste 200 de cetăţi, oraşe şi sate în Galileea şi ar fi fost greu, dacă nu imposibil ca să le viziteze măcar pe scurt pe toate în cursul celor câteva săptămâni devotate acestui itinerariu misionar.

Vestea Evanghelia. [Arătând vestea cea bună, KJV]. Vezi la Marcu 1,1; Luca 1,19.

Împărăţiei lui Dumnezeu. Vezi la Matei 3,2; 4,17. În cursul primei părţi a lucrării Sale galileene Isus a proclamat: Împărăţia cerului este aproape (vezi Matei 4,17; Marcu 1,15). Dar între prima şi a doua călătorie El înfiinţase oficial împărăţia Sa (vezi la Matei 5,1; Marcu 3,13). Acum El a mers pentru a proclama întemeierea împărăţiei şi pentru a demonstra foloasele ei pentru om (vezi la Luca 7,11).

Cei doisprezece. În prima călătorie galileană Isus nu a avut probabil cu Sine pe toţi cei doisprezece (vezi la Marcu 1,39); în a treia călătorie El i-a trimis doi câte doi şi El Însuşi a mers cu alţi ucenici (vezi la Matei 9,36).


2 și niște[[xr:1]] femei care fuseseră vindecate de duhuri rele și de boli: Maria, numită Magdalena, din[[xr:2]] care ieșiseră șapte demoni,

Nişte femei. Una din caracteristicile Evangheliei lui Luca este frecventa ei referire la lucrarea lui Hristos pentru femeile din Palestina şi lucrarea unora dintre ele pentru El. Aceasta era ceva nou, deoarece rolul femeilor iudaice în viaţa publică fusese relativ minor, deşi în cazuri izolate, profeţi ca Elisei ajutaseră femeile şi fuseseră ajutaţi de ele.

Luca este unicul scriitor de evanghelie care raportează multe din detaliile vieţii timpurii ale lui Isus şi face lucrul acesta adesea din punctul de vedere al femeilor cel mai mult interesate – Maria, Elisabeta şi Ana. În alte relatări el aminteşte şi pe văduva din Nain, femeia de la ospăţul lui Simon, femeile numite aici, Marta şi o anumită femeie schiloadă, ca şi fiica lui Iair şi femeia bolnavă vindecată cu aceeaşi ocazie. În Fapte el aminteşte de Safira, Priscila, Drusila, Berenice, Tabita, Roda, Lidia şi un număr de alte femei. Este ca şi cum Luca ar fi zis că Evanghelia Împărăţiei cerului era tot atât de mult pentru femei, ca şi pentru bărbaţi şi că partea lor în proclamarea ei era la fel de importantă ca aceea a bărbaţilor lor. În mişcările iudaice cu un caracter strict religios, ca aceea a Fariseilor, a Saducheilor şi a altora, femeile par să nu fi avut nici un rol. Ele nici nu au primit folos direct, nici nu l-au dat altora.

Odată cu a doua călătorie galileană cuprinsul lucrării lui Hristos s-a extins repede şi grupul de bărbaţi care-L însoţeau acum sporise foarte mult în comparaţie cu grupul care fusese în prima călătorie. Aceasta în mod inevitabil cerea o considerabilă cheltuială şi muncă pentru procurarea hranei, păstrarea îmbrăcămintei în bună stare şi curăţenie, etc. Hristos nu a săvârşit niciodată minuni în propriul Său folos (vezi la Matei 4,6); ar fi fost contrar cu principiile Sale să facă aşa ceva. Cât privea nevoile lor materiale, El şi ucenicii Săi erau întreţinuţi pe temeiul principiului vrednic este lucrătorul de hrana lui (Matei 10,10). În plus, mulţimile care se îngrămădeau în jurul lui Isus şi a ucenicilor Săi, în cursul acestor luni de mare promisiune, aproape că nu le lăsa timp nici măcar să mănânce sau să doarmă (vezi Marcu 3,7-12.20). Uneori Mântuitorul găsea că este necesar să Se ascundă de mulţime (vezi Marcu 1,45; 4,36; 6,31) pentru a găsi câteva ore de odihnă. Aceste împrejurări diferite cereau un prilej pentru femeile care ajunseseră să creadă în Hristos, ca să-L ajute în lucrarea Lui.

Fuseseră tămăduite. Adică, înainte de a doua călătorie galileană.

Duhuri rele. Cel puţin Maria Magdalena şi poate şi altele, fuseseră eliberate de demoni.

Boli. [Slăbiciuni, KJV]. Gr. astheneiai, slăbiciuni, beteşuguri, boli.

Maria, zisă Magdalena. Vezi nota adiţională la capitolul 7. Naraţiunile sinoptice pomenesc întotdeauna pe Maria Magdalena mai întâi când numele ei este trecut împreună cu numele altor femei (vezi Matei 27,56.61; 28,1; Marcu 15,40.47; 16,1; Luca 24,10). Aceasta mărturiseşte despre devoţiunea ei arzătoare faţă de Isus. Recunoştinţa ei era nu numai emoţională (vezi la Luca 7,38.44), dar şi foarte practică. Maria aceasta este numită Magdalena pentru a o distinge de alte Marii, dintre care erau mai multe. Numele Maria apare adesea în NT. Este derivat de la numele ebraic tradus Miriam în VT (vezi la Matei 1,16). Denumirea Magdalena arată probabil că Maria locuia în oraşul Magdala (vezi la Matei 15,39) la data când Hristos a găsit-o şi a eliberat-o de sub puterea demonilor.


3 Ioana, soția lui Huza, administrator al lui Irod, Susana și multe altele, care le slujeau cu ce aveau.

Ioana. Nu se ştie nimic mai mult despre femeia aceasta, în afară de ceea ce este amintit aici şi în cap. 24,10, unde numele ei apare din nou împreună cu acela al Mariei Magdalena. Fiind soţia ispravnicului lui Irod, ea trebuie să fi fost o femeie cu avere şi influenţă.

Cuza. Nu se ştie nimic mai mult despre acest om. Un ispravnic deţinea o poziţie nu de mică importanţă în gospodăria pe care o servea (vezi la Matei 20,8). Susana. Numele înseamnă crin. Nu se ştie nimic mai mult despre femeia aceasta. Evreii îşi numeau uneori fiicele cu nume de flori şi de pomi. Îl ajutau. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 146) exprimarea Îi ajutau în felul acesta cuprinzând pe ucenici, mai ales pe cei doisprezece (v. 1) ca şi pe Isus.

Cu ce aveau. [Din averile lor, KJV; G. Gal.]. Adică, lucrurile care le aparţineau. Isus şi ucenicii Săi recurgeau la o pungă comună (vezi la Ioan 13,29; cf. cap. 12,6) şi s-ar părea că uceniţele acestea aveau grijă ca punga să nu ajungă goală. S-ar putea spune pe bună dreptate că grupul acesta de femei evlavioase au constituit cel dintâi cerc misionar de femei din biserica creştină.


4 Când[[xr:1]] s-a strâns o mare mulțime și au venit la El oameni de prin cetăți, Isus a spus o pildă:

S-a strâns gloată mare. [Predica de la lac, Luca 8,4-18 = Matei 13,1-53 = Marcu 4,1-34. Comentariu major: Matei].


5 „Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța. Pe când semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum: a fost călcată în picioare și păsările cerului au mâncat-o.
6 O altă parte a căzut pe piatră și, după ce a răsărit, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală.
7 O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut odată cu ea și au înăbușit-o.
8 O altă parte a căzut pe pământ bun, a crescut și a făcut rod însutit.” După ce a spus acestea, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit să audă!”
9 Ucenicii[[xr:1]] Lui L-au întrebat ce înseamnă pilda aceasta.
10 El le-a zis: „Vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți li se vorbește în pilde, pentru ca, deși privesc, să nu vadă și, deși aud, să nu înțeleagă. [[fn:a]] ”
11 Acesta este înțelesul pildei [[xr:1]] : „Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu. Adică, cuvântul care vine de la Dumnezeu sau cuvântul vorbit de Dumnezeu.


12 Cei de lângă drum sunt cei care au auzit; apoi vine Diavolul și ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să fie mântuiți.
13 Cei de pe piatră sunt aceia care, atunci când aud, primesc Cuvântul cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar la vremea încercării cad.
14 Sămânța căzută între spini sunt cei care au auzit, dar sunt înăbușiți pe drum de griji, bogăție și de plăcerile vieții acesteia și nu ajung până la coacere.
15 Iar sămânța ce a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul cu o inimă bună și curată, îl păstrează și aduc rod în răbdare.
16 Nimeni [[xr:1]] , după ce a aprins o lampă, n-o acoperă cu un vas, nici nu o pune sub pat, ci o pune în sfeșnic, pentru ca cei care intră să vadă lumina.

A aprins o lumină. Vezi la Matei 5,14-16. Numai Marcu şi Luca relatează această parabolă ca parte din predica de pe lac (Luca 8,4-18; vezi Marcu 1-34). Poate că motivul pentru care Matei nu a inclus-o este că el deja se referise la folosirea de către Hristos a aceleaşi teme ca parte din Predica de pe Munte (vezi Matei 5,14-16), deşi aplicaţia era diferită acolo. Mai târziu Luca repetă o parabolă a lui Hristos, esenţial aceeaşi (vezi cap. 11,33), cu o aplicaţie diferită de fiecare din cele două prezentări anterioare a temei. Anumite învăţături relatate aici de Luca au fost de asemenea repetate de Hristos cu alte ocazii (vezi cap. 8,17.18).


17 Fiindcă[[xr:1]] nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nimic tăinuit care nu va fi cunoscut și nu va ieși la iveală.

Nu este nimic acoperit. Comparaţi Matei 10,26; Marcu 4,22; Luca 12,2. Învăţătura pe care Hristos o trage aici din parabola cu lampa şi cu sfeşnicul diferă de aceea dată cu privire la aceeaşi temă în Predica de pe Munte. Aici, Hristos vine ca purtător al luminii adevărului pentru a împrăştia întunericul din mintea oamenilor cu privire la Dumnezeu şi Împărăţia cerului (vezi la Matei 13,11). Nu este nimic acoperit sau secret de importanţă pentru mântuire care să fie ascuns de aceia care iau aminte cum ascultă (Luca 8,18).


18 Luați aminte, așadar, cum ascultați; căci[[xr:1]] celui ce are i se va da, dar celui ce nu are i se va lua și ce i se pare că are.”

Luaţi seama. Vezi la Matei 11,15; 13,13.

Celui ce are. Vezi la Matei 13,12; vezi şi Matei 25,29; Marcu 4,25; Luca 6,38; 19,26. Adevărul enunţat aici a fost spus şi în alte ocazii, mai timpuriu şi mai târziu în timpul lucrării Sale pământeşti.


19 Au venit la El mama[[xr:1]] și frații Lui, dar nu puteau să ajungă la El din pricina mulțimii.

Au venit la El. [Vizita mamei şi fraţilor lui Isus, Luca 8,19-21 = Matei 12,46-50 = Marcu 3,31-

35. Comentariu major: Matei].


20 Cineva I-a spus: „Mama Ta și frații Tăi sunt afară și vor să Te vadă.”
21 Însă El a răspuns: „Mama Mea și frații Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc.”
22 Într-o[[xr:1]] zi, Isus S-a urcat într-o barcă împreună cu ucenicii Lui și le-a zis: „Să trecem de cealaltă parte a lacului.” Și au ieșit în larg.

Într-una din zile. [Furtuna de pe lac, Luca 8,22-25 = Matei 8,18.23-27 = Marcu 4,35-41. Comentariu major: Matei].


23 Pe când vâsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s-a iscat o furtună cu vânt puternic, au început să ia apă și erau în primejdie.

S-a stârnit un vârtej de vânt. Comparaţi s-a stârnit o mare furtună de vânt (Marcu 4,37).


24 Au[[xr:1]] venit la El, L-au trezit și I-au zis: „Stăpâne, Stăpâne, pierim!” Isus S-a trezit și a certat vântul și valurile, care s-au potolit; și s-a făcut liniște.

Învăţătorule. [Doamne, KJV] Gr. epistates (vezi la cap. 5,5).


25 Apoi le-a zis ucenicilor: „Unde vă este credința?” Plini de spaimă, ei s-au minunat și ziceau unii către alții: „Cine este oare Acesta, care poruncește și vânturilor, și apei, iar ele I se supun?”
26 Au tras la țărm în ținutul gherasenilor[[fn:a]], care este în fața Galileei.

Gherghesenilor. [Gadarenilor KJV]. [Demonizaţii din Gadara, Luca 8,26-39 = Matei 8,28 la 9,1 = Marcu 5,1-20. Comentariu major: Marcu].


27 Când a coborât Isus pe țărm, L-a întâmpinat un om din cetate care avea demoni. De multă vreme nu purta haine și nu locuia într-o casă, ci în morminte.
28 Când L-a văzut pe Isus, a căzut înaintea Lui urlând și a strigat tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te rog să nu mă chinuiești!”
29 Căci Isus îi poruncise duhului necurat să iasă din om. (Pentru că de multe ori duhul pusese stăpânire pe el și, ca să-l păzească, îl legau cu lanțuri și cu obezi, dar el rupea legăturile și era gonit de demon în locuri pustii.)
30 Isus l-a întrebat: „Care-ți este numele?” „Legiune[[fn:a]]”, a răspuns el; pentru că intraseră mulți demoni în el.
31 Și demonii Îl rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să plece în[[xr:1]] Adânc.

Adânc. Gr. abussos, un abis (vezi la Marcu 5,10).


32 Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Și demonii L-au rugat să le dea voie să intre în ei. Și El le-a dat voie.
33 Demonii au ieșit din om, au intrat în porci, și turma s-a repezit de pe stâncă în lac și s-a înecat.
34 Când au văzut cele întâmplate, porcarii au fugit și au dat de știre în cetate și prin sate.
35 Oamenii au ieșit să vadă cele întâmplate. Au venit la Isus și l-au găsit pe omul din care ieșiseră demonii șezând la picioarele Lui, îmbrăcat și sănătos la minte; și s-au înspăimântat.
36 Cei care văzuseră le-au povestit cum fusese vindecat demonizatul.
37 Toată[[xr:1]] mulțimea din ținutul gherasenilor L-a[[xr:2]] rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi apucase o mare frică. Iar El S-a urcat în barcă și S-a întors.
38 Omul[[xr:1]] din care ieșiseră demonii Îl ruga să-i dea voie să rămână cu El. Dar [Isus] i-a dat drumul, zicând:
39 „Întoarce-te acasă și povestește tot ce a făcut Dumnezeu pentru tine!” El a plecat și a vestit în toată cetatea tot ce făcuse Isus pentru el.
40 Când S-a întors Isus, mulțimea L-a primit cu bucurie, căci toți Îl așteptau.

La întoarcere Isus. [Când Isus S-a înapoiat, KJV] [Femeia bolnavă; Fiica lui Iair, Luca 8,40-56 = Matei 9,18-26 = Marcu 5,21-43. Comentariu major: Marcu].


41 Și[[xr:1]] iată că a venit un om pe nume Iair, care era un conducător al sinagogii. El a căzut la picioarele lui Isus și L-a rugat să vină în casa lui,
42 pentru că avea o singură fiică, de vreo doisprezece ani, care trăgea să moară. Pe când se ducea El într-acolo, mulțimile au început să-L îmbulzească.

O singură. Gr. monogenes, unică (vezi la Ioan 1,14; cf. la Luca 1,35). Este demn de observat că două din cele trei cazuri de folosire de către Luca a lui monogenes au de-a face cu cazuri de înviere din morţi – aceea a fiului văduvei din Nain (vezi la Luca 7,12) şi aceea a fiicei lui Iair relatată aici. Al treilea caz al folosirii lui monogenes în Luca este în legătură cu vindecarea fiului lunatic (vezi cap. 9,38). În mintea unui oriental un fiu unic sau o fiică unică este acela sau aceea care trebuie să păstreze numele familiei şi este astfel purtătorul unei răspunderi importante. Moartea unui astfel de fiu sau a unei astfel de fiice era privită ca deosebit de tragică. Israeliţii considerau o tragedie ca o familie ca să se stingă (vezi la Deuteronom 25,6).


43 Și[[xr:1]] era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge și care își cheltuise tot ce avea cu doctorii fără să o fi putut vindeca vreunul.

Cheltuise toată averea. Se pot cita dovezi textuale (cf. p. 146) pentru omiterea acestei propoziţii. Unii au tras concluzia că etica profesională a lui Luca în calitate de medic l-a determinat să evite să spună aici ce relata Marcu şi anume că medicii o aduseseră la o stare mai rea decât una mai bună (vezi cap. 5,26).


44 Ea s-a apropiat din spate și I-a atins poala hainei. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit.
45 Și Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toți tăgăduiau, Petru [și cei ce erau cu El] au zis: „Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te împresoară, [și mai întrebi: «Cine s-a atins de Mine?»”]

Mai întrebi: Cine s-a atins de Mine? Dovezile textuale atestă (cf. p. 146) omiterea acestor cuvinte. Ele apar în Vulgata latină şi au fost transferate probabil de acolo.


46 Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simțit că a ieșit din Mine o putere[[xr:1]].”
47 Când a văzut femeia că nu se poate ascunde, a venit tremurând, s-a aruncat la picioarele Lui și a povestit în fața întregului popor din ce pricină se atinsese de El și cum fusese vindecată pe loc.
48 Dar Isus i-a zis: „[Îndrăznește,] fiică! Credința ta te-a mântuit. Mergi în pace!”
49 Pe[[xr:1]] când vorbea El, a venit cineva din casa mai-marelui sinagogii și i-a spus lui Iair: „Fiica ta a murit; nu-L mai necăji pe învățător!”
50 Dar Isus, când a auzit, i-a zis: „Nu te teme; crede numai, și va fi vindecată!”
51 Când a ajuns acasă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, în afară de Petru, Ioan, Iacov, tatăl fetei și mama ei.
52 Toți plângeau și o boceau. Atunci Isus a zis: „Nu plângeți, căci fetița n-a murit, ci[[xr:1]] doarme!”
53 Dar ei Îl luau în râs, căci știau că murise.
54 Dar El, [după ce i-a scos pe toți afară,] a apucat-o de mână și a strigat-o, zicând: „Fetițo, scoală-te[[xr:1]]!”

A scos pe toţi afară. Dovezile textuale atestă (cf. p. 146) omiterea acestor cuvinte. Totuşi autenticitatea lor în Marcu 5,40 este nedisputată.


55 Și duhul ei s-a întors, iar ea s-a sculat îndată. Isus a poruncit să-i dea fetiței să mănânce.

Duhul. Gr. pneuma, vânt, suflare sau duh de la pneo, a sufla sau a respira. Orice extensie a cuvântului pentru a desemna fiinţe posesoare de inteligenţă este o figură de vorbire cunoscută ca sinecdocă, prin care la un lucru se face referire prin numirea uneia din părţile lui, de obicei acea parte care îi este cea mai caracteristică. Nu este nimic inerent în cuvântul penuma prin care el poate fi considerat că înseamnă o oarecare presupusă entitate conştientă a omului capabilă de a exista, separat de trup şi nici folosirea cuvântului cu privire la om în NT nu implică în nici un caz o astfel de concepţie. Concepţia aceasta este bazată exclusiv pe opinii preconcepute ale acelora care, a priori, cred că o entitate conştientă supravieţuieşte trupului la moarte şi care citesc o astfel de opinie preconcepută în cuvinte ca spirit şi suflet. Pentru echivalentul VT al lui pneuma, ebr. ruach, vezi la Numeri 5,14.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 Ev 52 4–15 COL 33–61

5 COL 43

11 COL 41; Ed 104, 253

14 COL 51, 53; 3T 384; 4T 286, 391

15 COL 58, 60

18 ChS 91; 5T 694

22–39 DA 333–341

24 DA 334

28, 35 DA 338

40–56 DA 342–348

45, 46 DA 344; MH 60

48 DA 347; MH 61, 122

50 DA 343


56 Părinții ei au rămas uimiți. Dar El[[xr:1]] le-a poruncit să nu spună nimănui cele întâmplate.