1 Și după aceea s-a întâmplat că el a mers prin fiecare cetate și sat predicând și anunțând veștile îmbucurătoare ale împărăției lui Dumnezeu; și cei doisprezece împreună cu el,

După aceea. [A doua călătorie galileană, Luca 8,1-3 = Matei 9,35. Comentariu major: Luca. Vezi harta p. 219; diagrama p. 231). Gr. kathexes, unul după altul, sau consecutiv (vezi la cap. 1,3). Aici Luca se referă evident nu la naraţiunea din cap. 7,36-50 ca precedând ceea ce el este pe punctul de a relata, ci la raportul său despre lucrarea galileană, începând cu cap. 4,14. Versetele 13 din cap. 8 descriu probabil în întregime a doua călătorie din Galileea, un incident care deja s-a relatat (cap. 7,11-17) şi se ocupă de el într-un mod general. Pentru un rezumat al evenimentelor în legătură cu a doua călătorie galileană vezi la Matei 5,1; Luca 7,11. A doua călătorie galileană a ocupat cea mai mare parte, dacă nu toată toamna anului 29 d.Hr.

Umbla. [Trecea prin, KJV]. Gr. diodeuo a clălător prin.

Din cetate în cetate şi din sat în sat. [Fiecare cetate şi sat, KJV]. Înţelesul textului grec de aici este că Isus a mers prin Galileea din cetate în cetate şi din sat în sat. Nu există cuvânt pentru fiecare în textul grec. Erau peste 200 de cetăţi, oraşe şi sate în Galileea şi ar fi fost greu, dacă nu imposibil ca să le viziteze măcar pe scurt pe toate în cursul celor câteva săptămâni devotate acestui itinerariu misionar.

Vestea Evanghelia. [Arătând vestea cea bună, KJV]. Vezi la Marcu 1,1; Luca 1,19.

Împărăţiei lui Dumnezeu. Vezi la Matei 3,2; 4,17. În cursul primei părţi a lucrării Sale galileene Isus a proclamat: Împărăţia cerului este aproape (vezi Matei 4,17; Marcu 1,15). Dar între prima şi a doua călătorie El înfiinţase oficial împărăţia Sa (vezi la Matei 5,1; Marcu 3,13). Acum El a mers pentru a proclama întemeierea împărăţiei şi pentru a demonstra foloasele ei pentru om (vezi la Luca 7,11).

Cei doisprezece. În prima călătorie galileană Isus nu a avut probabil cu Sine pe toţi cei doisprezece (vezi la Marcu 1,39); în a treia călătorie El i-a trimis doi câte doi şi El Însuşi a mers cu alţi ucenici (vezi la Matei 9,36).


2 Și anumite femei, care fuseseră vindecate de duhuri rele și de neputințe: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte draci,

Nişte femei. Una din caracteristicile Evangheliei lui Luca este frecventa ei referire la lucrarea lui Hristos pentru femeile din Palestina şi lucrarea unora dintre ele pentru El. Aceasta era ceva nou, deoarece rolul femeilor iudaice în viaţa publică fusese relativ minor, deşi în cazuri izolate, profeţi ca Elisei ajutaseră femeile şi fuseseră ajutaţi de ele.

Luca este unicul scriitor de evanghelie care raportează multe din detaliile vieţii timpurii ale lui Isus şi face lucrul acesta adesea din punctul de vedere al femeilor cel mai mult interesate – Maria, Elisabeta şi Ana. În alte relatări el aminteşte şi pe văduva din Nain, femeia de la ospăţul lui Simon, femeile numite aici, Marta şi o anumită femeie schiloadă, ca şi fiica lui Iair şi femeia bolnavă vindecată cu aceeaşi ocazie. În Fapte el aminteşte de Safira, Priscila, Drusila, Berenice, Tabita, Roda, Lidia şi un număr de alte femei. Este ca şi cum Luca ar fi zis că Evanghelia Împărăţiei cerului era tot atât de mult pentru femei, ca şi pentru bărbaţi şi că partea lor în proclamarea ei era la fel de importantă ca aceea a bărbaţilor lor. În mişcările iudaice cu un caracter strict religios, ca aceea a Fariseilor, a Saducheilor şi a altora, femeile par să nu fi avut nici un rol. Ele nici nu au primit folos direct, nici nu l-au dat altora.

Odată cu a doua călătorie galileană cuprinsul lucrării lui Hristos s-a extins repede şi grupul de bărbaţi care-L însoţeau acum sporise foarte mult în comparaţie cu grupul care fusese în prima călătorie. Aceasta în mod inevitabil cerea o considerabilă cheltuială şi muncă pentru procurarea hranei, păstrarea îmbrăcămintei în bună stare şi curăţenie, etc. Hristos nu a săvârşit niciodată minuni în propriul Său folos (vezi la Matei 4,6); ar fi fost contrar cu principiile Sale să facă aşa ceva. Cât privea nevoile lor materiale, El şi ucenicii Săi erau întreţinuţi pe temeiul principiului vrednic este lucrătorul de hrana lui (Matei 10,10). În plus, mulţimile care se îngrămădeau în jurul lui Isus şi a ucenicilor Săi, în cursul acestor luni de mare promisiune, aproape că nu le lăsa timp nici măcar să mănânce sau să doarmă (vezi Marcu 3,7-12.20). Uneori Mântuitorul găsea că este necesar să Se ascundă de mulţime (vezi Marcu 1,45; 4,36; 6,31) pentru a găsi câteva ore de odihnă. Aceste împrejurări diferite cereau un prilej pentru femeile care ajunseseră să creadă în Hristos, ca să-L ajute în lucrarea Lui.

Fuseseră tămăduite. Adică, înainte de a doua călătorie galileană.

Duhuri rele. Cel puţin Maria Magdalena şi poate şi altele, fuseseră eliberate de demoni.

Boli. [Slăbiciuni, KJV]. Gr. astheneiai, slăbiciuni, beteşuguri, boli.

Maria, zisă Magdalena. Vezi nota adiţională la capitolul 7. Naraţiunile sinoptice pomenesc întotdeauna pe Maria Magdalena mai întâi când numele ei este trecut împreună cu numele altor femei (vezi Matei 27,56.61; 28,1; Marcu 15,40.47; 16,1; Luca 24,10). Aceasta mărturiseşte despre devoţiunea ei arzătoare faţă de Isus. Recunoştinţa ei era nu numai emoţională (vezi la Luca 7,38.44), dar şi foarte practică. Maria aceasta este numită Magdalena pentru a o distinge de alte Marii, dintre care erau mai multe. Numele Maria apare adesea în NT. Este derivat de la numele ebraic tradus Miriam în VT (vezi la Matei 1,16). Denumirea Magdalena arată probabil că Maria locuia în oraşul Magdala (vezi la Matei 15,39) la data când Hristos a găsit-o şi a eliberat-o de sub puterea demonilor.


3 Și Ioana, soția lui Cuza, administratorul lui Irod și Susana și multe altele, care îl serveau din averile lor.

Ioana. Nu se ştie nimic mai mult despre femeia aceasta, în afară de ceea ce este amintit aici şi în cap. 24,10, unde numele ei apare din nou împreună cu acela al Mariei Magdalena. Fiind soţia ispravnicului lui Irod, ea trebuie să fi fost o femeie cu avere şi influenţă.

Cuza. Nu se ştie nimic mai mult despre acest om. Un ispravnic deţinea o poziţie nu de mică importanţă în gospodăria pe care o servea (vezi la Matei 20,8). Susana. Numele înseamnă crin. Nu se ştie nimic mai mult despre femeia aceasta. Evreii îşi numeau uneori fiicele cu nume de flori şi de pomi. Îl ajutau. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 146) exprimarea Îi ajutau în felul acesta cuprinzând pe ucenici, mai ales pe cei doisprezece (v. 1) ca şi pe Isus.

Cu ce aveau. [Din averile lor, KJV; G. Gal.]. Adică, lucrurile care le aparţineau. Isus şi ucenicii Săi recurgeau la o pungă comună (vezi la Ioan 13,29; cf. cap. 12,6) şi s-ar părea că uceniţele acestea aveau grijă ca punga să nu ajungă goală. S-ar putea spune pe bună dreptate că grupul acesta de femei evlavioase au constituit cel dintâi cerc misionar de femei din biserica creştină.


4 Și după ce mulți oameni s-au adunat și au venit la el din fiecare cetate, a vorbit printr-o parabolă:

S-a strâns gloată mare. [Predica de la lac, Luca 8,4-18 = Matei 13,1-53 = Marcu 4,1-34. Comentariu major: Matei].


5 Un semănător a ieșit să semene sămânța sa; și pe când semăna el, o parte a căzut pe lângă drum; și a fost călcată în picioare și păsările cerului au mâncat-o.
6 Și alta a căzut pe o stâncă; și imediat după ce a răsărit s-a uscat, pentru că îi lipsea umezeală.
7 Și alta a căzut printre spini; și spinii au crescut împreună cu ea și au înăbușit-o.
8 Și alta a căzut pe pământ bun și a răsărit și a făcut rod însutit. Și după ce a spus acestea, a strigat: Cel ce are urechi de auzit, să audă.
9 Iar discipolii lui l-au întrebat, spunând: Ce să fie această parabolă?
10 Iar el a spus: Vouă vă este dat să cunoașteți misterele împărăției lui Dumnezeu; dar celorlalți, în parabole; ca văzând să nu vadă și auzind să nu înțeleagă.
11 Și parabola este aceasta: Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu. Adică, cuvântul care vine de la Dumnezeu sau cuvântul vorbit de Dumnezeu.


12 Iar cele de lângă drum, sunt cei ce aud; apoi vine diavolul și ia cuvântul din inimile lor, ca nu cumva să creadă și să fie salvați.
13 Iar cele de pe stâncă, sunt cei care când aud, primesc cu bucurie cuvântul; dar aceștia nu au rădăcină, care cred pentru un timp și în timpul ispitei se îndepărtează.
14 Iar cea care a căzut printre spini sunt cei care, după ce au auzit, merg mai departe și sunt înăbușiți sub îngrijorări și bogății și plăceri ale acestei vieți și nu aduc rod la maturitate.
15 Dar cea în pământ bun sunt cei care într-o inimă onestă și bună, auzind cuvântul, îl păzesc și aduc rod cu răbdare.
16 Nimeni, după ce a aprins o candelă, nu o acoperă cu un vas, sau o pune sub pat; ci o pune pe un sfeșnic ca toți care intră să vadă lumina.

A aprins o lumină. Vezi la Matei 5,14-16. Numai Marcu şi Luca relatează această parabolă ca parte din predica de pe lac (Luca 8,4-18; vezi Marcu 1-34). Poate că motivul pentru care Matei nu a inclus-o este că el deja se referise la folosirea de către Hristos a aceleaşi teme ca parte din Predica de pe Munte (vezi Matei 5,14-16), deşi aplicaţia era diferită acolo. Mai târziu Luca repetă o parabolă a lui Hristos, esenţial aceeaşi (vezi cap. 11,33), cu o aplicaţie diferită de fiecare din cele două prezentări anterioare a temei. Anumite învăţături relatate aici de Luca au fost de asemenea repetate de Hristos cu alte ocazii (vezi cap. 8,17.18).


17 Fiindcă nimic nu este tainic care să nu se scoată la iveală; nici ceva ascuns, care nu va fi cunoscut și va veni pe față.

Nu este nimic acoperit. Comparaţi Matei 10,26; Marcu 4,22; Luca 12,2. Învăţătura pe care Hristos o trage aici din parabola cu lampa şi cu sfeşnicul diferă de aceea dată cu privire la aceeaşi temă în Predica de pe Munte. Aici, Hristos vine ca purtător al luminii adevărului pentru a împrăştia întunericul din mintea oamenilor cu privire la Dumnezeu şi Împărăţia cerului (vezi la Matei 13,11). Nu este nimic acoperit sau secret de importanţă pentru mântuire care să fie ascuns de aceia care iau aminte cum ascultă (Luca 8,18).


18 De aceea luați seama cum auziți; fiindcă oricui are, i se va da; și oricui nu are, de la el se va lua chiar și ce i se pare că are.

Luaţi seama. Vezi la Matei 11,15; 13,13.

Celui ce are. Vezi la Matei 13,12; vezi şi Matei 25,29; Marcu 4,25; Luca 6,38; 19,26. Adevărul enunţat aici a fost spus şi în alte ocazii, mai timpuriu şi mai târziu în timpul lucrării Sale pământeşti.


19 Atunci au venit spre el mama și frații lui și nu puteau să ajungă la el din cauza mulțimii.

Au venit la El. [Vizita mamei şi fraţilor lui Isus, Luca 8,19-21 = Matei 12,46-50 = Marcu 3,31-

35. Comentariu major: Matei].


20 Și i-a fost spus de cineva care a zis: Mama ta și frații tăi stau afară în picioare, dorind să te vadă.
21 Dar el a răspuns și le-a zis: Mama mea și frații mei sunt aceștia care aud cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinesc.
22 Și s-a întâmplat într-o anumită zi, că el s-a îmbarcat într-o corabie cu discipolii săi; și le-a spus: Să trecem de partea cealaltă a lacului. Și au ridicat ancora.

Într-una din zile. [Furtuna de pe lac, Luca 8,22-25 = Matei 8,18.23-27 = Marcu 4,35-41. Comentariu major: Matei].


23 Dar pe când navigau ei, el a adormit; și a coborât o furtună de vânt pe lac; și au fost umpluți cu apă și erau în pericol.

S-a stârnit un vârtej de vânt. Comparaţi s-a stârnit o mare furtună de vânt (Marcu 4,37).


24 Și au venit la el și l-au trezit, spunând: Stăpâne, stăpâne, pierim. Atunci s-a ridicat și a mustrat vântul și furia apei; și au încetat și s-a făcut liniște.

Învăţătorule. [Doamne, KJV] Gr. epistates (vezi la cap. 5,5).


25 Și le-a spus: Unde vă este credința? Și înfricoșați, s-au minunat, spunând unii către alții: Ce fel de om este acesta? Pentru că poruncește chiar vânturilor și apei și ele ascultă de el.
26 Și au ajuns în ținutul gadarenilor, care este față în față cu Galileea.

Gherghesenilor. [Gadarenilor KJV]. [Demonizaţii din Gadara, Luca 8,26-39 = Matei 8,28 la 9,1 = Marcu 5,1-20. Comentariu major: Marcu].


27 Și când a ieșit pe uscat, l-a întâmpinat un anumit bărbat, ieșit din cetate, care avea draci de mult timp și nu purta haine, nici nu locuia în casă, ci în morminte.
28 Când l-a văzut pe Isus, a strigat și a căzut jos înaintea lui și cu o voce tare a spus: Ce am a face cu tine, Isuse, Fiul Dumnezeului cel preaînalt? Te implor, nu mă chinui.
29 (Fiindcă poruncise duhului necurat să iasă din om. Fiindcă deseori îl apucase; și a fost ținut legat cu lanțuri și în cătușe; și smulgea legăturile și era dus de drac în pustie.)
30 Iar Isus l-a întrebat, spunând: Care îți este numele? Iar el a zis: Legiune, pentru că mulți draci intraseră în el.
31 Și îl implorau să nu le poruncească să plece în adânc.

Adânc. Gr. abussos, un abis (vezi la Marcu 5,10).


32 Iar acolo, era o turmă mare de porci, păscând pe munte; și l-au implorat să le permită să intre în ei. Și le-a permis.
33 Atunci dracii au ieșit din omul acela și au intrat în porci; și turma s-a aruncat furios în jos pe râpă în lac și s-au înecat.
34 Când cei ce îi pășteau au văzut ce se făcuse, au fugit și au mers și au povestit în cetate și în ținut.
35 Atunci au ieșit să vadă ce se făcuse; și au venit la Isus și au găsit pe omul din care plecaseră dracii, șezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat și întreg la minte; și s-au temut.
36 Și cei ce văzuseră, le-au povestit în ce mod fusese vindecat cel posedat de draci.
37 Atunci toată mulțimea din ținutul gadarenilor, de jur împrejur, l-a implorat să plece de la ei, pentru că fuseseră cuprinși de o mare frică; și el s-a îmbarcat în corabie și s-a întors înapoi.
38 Iar bărbatul din care ieșiseră dracii îl ruga să fie cu el; dar Isus l-a trimis, spunând:
39 Întoarce-te acasă și arată ce lucruri mari ți-a făcut Dumnezeu. Și a plecat și a vestit prin toată cetatea ce lucruri mari a făcut Isus pentru el.
40 Și s-a întâmplat că, după ce s-a întors Isus, oamenii l-au primit; fiindcă toți îl așteptau.

La întoarcere Isus. [Când Isus S-a înapoiat, KJV] [Femeia bolnavă; Fiica lui Iair, Luca 8,40-56 = Matei 9,18-26 = Marcu 5,21-43. Comentariu major: Marcu].


41 Și iată, a venit un bărbat numit Iair care era un conducător al sinagogii; și a căzut la picioarele lui Isus și îl implora să intre în casa lui;
42 Pentru că avea o singură fiică, de vreo doisprezece ani și ea era pe moarte. Dar pe când mergea el, oamenii îl împresurau.

O singură. Gr. monogenes, unică (vezi la Ioan 1,14; cf. la Luca 1,35). Este demn de observat că două din cele trei cazuri de folosire de către Luca a lui monogenes au de-a face cu cazuri de înviere din morţi – aceea a fiului văduvei din Nain (vezi la Luca 7,12) şi aceea a fiicei lui Iair relatată aici. Al treilea caz al folosirii lui monogenes în Luca este în legătură cu vindecarea fiului lunatic (vezi cap. 9,38). În mintea unui oriental un fiu unic sau o fiică unică este acela sau aceea care trebuie să păstreze numele familiei şi este astfel purtătorul unei răspunderi importante. Moartea unui astfel de fiu sau a unei astfel de fiice era privită ca deosebit de tragică. Israeliţii considerau o tragedie ca o familie ca să se stingă (vezi la Deuteronom 25,6).


43 Și o femeie, care avea o scurgere de sânge de doisprezece ani, care cheltuise tot ce avea pe doctori, neputând fi vindecată de niciunul,

Cheltuise toată averea. Se pot cita dovezi textuale (cf. p. 146) pentru omiterea acestei propoziţii. Unii au tras concluzia că etica profesională a lui Luca în calitate de medic l-a determinat să evite să spună aici ce relata Marcu şi anume că medicii o aduseseră la o stare mai rea decât una mai bună (vezi cap. 5,26).


44 A venit din spate și s-a atins de marginea hainei lui; și imediat scurgerea ei de sânge s-a oprit.
45 Și Isus a spus: Cine s-a atins de mine? Și, toți negând, Petru și cei ce erau cu el au spus: Stăpâne, mulțimea te împresoară și te îmbulzește și tu spui: Cine s-a atins de mine?

Mai întrebi: Cine s-a atins de Mine? Dovezile textuale atestă (cf. p. 146) omiterea acestor cuvinte. Ele apar în Vulgata latină şi au fost transferate probabil de acolo.


46 Dar Isus a spus: S-a atins cineva de mine; căci știu că a ieșit putere din mine.
47 Iar femeia, când a văzut că nu este ascunsă, a venit tremurând și prosternându-se înaintea lui i-a spus în fața întregului popor din ce cauză se atinsese de el și cum fusese vindecată imediat.
48 Iar el i-a spus: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a făcut sănătoasă; mergi în pace.
49 Pe când vorbea el încă, a venit unul din casa conducătorului sinagogii, spunându-i: Fiica ta este moartă; nu mai tulbura pe Învățătorul.
50 Dar când a auzit Isus, i-a răspuns, zicând: Nu te teme; crede numai și va fi făcută sănătoasă.
51 Iar când a ajuns în casă, nu a lăsat pe niciunul să intre, decât pe Petru și pe Iacov și pe Ioan și pe tatăl și pe mama fetei.
52 Și toți plângeau și o jeleau; dar el a spus: Nu plângeți; nu este moartă, ci doarme.
53 Și au râs de el în batjocură, știind că era moartă.
54 Dar el i-a scos pe toți afară și a apucat-o de mână și a chemat-o, spunând: Fetițo, ridică-te.

A scos pe toţi afară. Dovezile textuale atestă (cf. p. 146) omiterea acestor cuvinte. Totuşi autenticitatea lor în Marcu 5,40 este nedisputată.


55 Și duhul ei a venit din nou și s-a sculat imediat; și Isus a poruncit să îi dea să mănânce.

Duhul. Gr. pneuma, vânt, suflare sau duh de la pneo, a sufla sau a respira. Orice extensie a cuvântului pentru a desemna fiinţe posesoare de inteligenţă este o figură de vorbire cunoscută ca sinecdocă, prin care la un lucru se face referire prin numirea uneia din părţile lui, de obicei acea parte care îi este cea mai caracteristică. Nu este nimic inerent în cuvântul penuma prin care el poate fi considerat că înseamnă o oarecare presupusă entitate conştientă a omului capabilă de a exista, separat de trup şi nici folosirea cuvântului cu privire la om în NT nu implică în nici un caz o astfel de concepţie. Concepţia aceasta este bazată exclusiv pe opinii preconcepute ale acelora care, a priori, cred că o entitate conştientă supravieţuieşte trupului la moarte şi care citesc o astfel de opinie preconcepută în cuvinte ca spirit şi suflet. Pentru echivalentul VT al lui pneuma, ebr. ruach, vezi la Numeri 5,14.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 Ev 52 4–15 COL 33–61

5 COL 43

11 COL 41; Ed 104, 253

14 COL 51, 53; 3T 384; 4T 286, 391

15 COL 58, 60

18 ChS 91; 5T 694

22–39 DA 333–341

24 DA 334

28, 35 DA 338

40–56 DA 342–348

45, 46 DA 344; MH 60

48 DA 347; MH 61, 122

50 DA 343


56 Și părinții ei au fost înmărmuriți; dar le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a făcut.