1 Și s-a întâmplat într-una din acele zile, pe când învăța el poporul în templu și predica evanghelia, că preoții de seamă și scribii au venit peste el cu bătrânii,

Într-una din acele zile. [Conducătorii pun la îndoială autoritatea lui Isus, Luca 20,1-8 = Matei 21,23-27 = Marcu 11,27-33. Comentariu major: Matei].


2 Și i-au vorbit, spunând: Spune-ne, prin ce autoritate faci tu acestea? Sau cine este cel ce ți-a dat această autoritate?
3 Iar el a răspuns și le-a zis: Vă voi întreba și eu un lucru; și răspundeți-mi:
4 Botezul lui Ioan era din cer, sau de la oameni?
5 Dar discutau între ei, spunând: Dacă vom spune: Din cer, el va spune: Atunci de ce nu l-ați crezut?
6 Dar dacă spunem: De la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre; fiindcă sunt convinși că Ioan era un profet.

Ne va ucide cu pietre. [Ne va lovi cu pietre, KJV]. Adică, ne va ucide cu pietre.


7 Și au răspuns că nu puteau spune de unde era.

Nu ştiu. [Nu puteau să spună, KJV]. Literal, nu ştiau.


8 Și Isus le-a spus: Nici eu nu vă spun prin ce autoritate fac acestea.
9 Apoi a început să spună poporului această parabolă: Un anumit om a plantat o vie și a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o țară îndepărtată pentru un timp îndelungat.

Un om. [Vierii nelegiuiţi, Luca 20,9-19 = Matei 21,33-46 = Marcu 12,1-12. Comentariu major: Matei]. Pentru multă vreme. Un amănunt notat numai de Luca.


10 Și la timpul cuvenit a trimis un rob la viticultori, ca să îi dea din rodul viei; dar viticultorii l-au bătut și l-au trimis fără nimic.
11 Și din nou, a trimis alt rob; și l-au bătut și pe acela și l-au ocărât și l-au trimis fără nimic.

A mai trimis un rob. Literal, el a adăugat de a trimite încă unul, un idiom strict ebraic transferat în textul grec (vezi la cap. 19,11).


12 Și din nou, a trimis un al treilea; și de asemenea l-au rănit și l-au aruncat afară.

L-au rănit. Gr. traumatizo, de la substantivul trauma (vezi la cap. 10,34).


13 Atunci a spus domnul viei: Ce să fac? Voi trimite pe fiul meu preaiubit; poate, văzându-l, îl vor respecta.

Ce să fac? Un alt amănunt păstrat numai de Luca.


14 Dar când viticultorii l-au văzut, discutau între ei, spunând: Acesta este moștenitorul; să îl ucidem, ca moștenirea să fie a noastră.
15 Și l-au aruncat afară din vie și l-au ucis. Ce le va face așadar domnul viei?
16 Va veni și va nimici pe acești viticultori și va da via altora. Și când au auzit, au spus: Nicidecum.

Nicidecum. [Dumnezeu să ferească, KJV], Literal, să nu fie, însemnând, ca să zicem aşa, departe gândul acesta. Cuvântul Dumnezeu [KJV] nu apare în textul grec. Această puternică exclamaţie a fost rostită când Fariseii au recunoscut în parabolă un tablou al propriei lor soarte (vezi COL 295).


17 Iar el i-a privit și a spus: Atunci ce este acest lucru, care este scris: Piatra pe care au respins-o zidarii, aceasta a devenit capul colțului temeliei.
18 Oricine va cădea peste acea piatră, va fi zdrobit; dar peste oricine va cădea aceasta, îl va spulbera.

Îl va spulbera. Sau, îl va zdrobi în fărâmături.


19 Și preoții de seamă și scribii căutau să pună mâinile pe el în ora aceea; dar se temeau de popor; fiindcă au priceput că spusese această parabolă împotriva lor.

Preoţii cei mai de seamă. Pentru comentariu vezi la Matei 21,23. Chiar în ceasul acela. Ei erau hotărâţi să forţeze rezolvarea problemei cu Isus (vezi Matei 21,46). Pricepuseră. Acesta era motivul mâniei lor imediate.


20 Și îl pândeau și au trimis spioni, care se prefăceau oameni drepți, ca să îl prindă în cuvintele lui, așa încât să îl dea puterii și autorității guvernatorului.

Pândească. [Plătirea birului către Cezar, Luca 20,20-26 = Matei 22,15-22 = Marcu 12,13-17. Comentariu major: Matei]

Iscoditori. Probabil aceştia erau, în cazul de faţă, studenţi în teologie de la seminarul din Ierusalim (vezi DA 601). Pentru întâlniri anterioare între Isus şi spioni trimişi de Sinedriu vezi la cap. 11,54.

Se prefăceau. [Simulau, KJV]. Sau pretindeau.

Să-L prindă cu vorba. [Să apuce din cuvintele Lui, KJV]. Ei pândeau după ceva care să stea la judecată, aşa că Isus să nu poată fi în stare să scape din uneltirile lor sinistre împotriva vieţii Lui.


21 Și l-au întrebat, spunând: Învățătorule, știm că vorbești și înveți cu dreptate și nici nu cauți la fața oamenilor, ci înveți calea lui Dumnezeu în adevăr.
22 Este legiuit pentru noi să dăm taxă Cezarului, sau nu?

Bir. [Tribut, KJV]. Gr. phoros, impozitul anual fixat, strâns fie pe proprietate, fie asupra persoanei.


23 Dar el a priceput viclenia lor și le-a spus: De ce mă ispitiți?
24 Arătați-mi un dinar. Al cui chip și inscripție o are? Ei au răspuns și au zis: Al Cezarului.

Un ban. Un dinar roman (vezi p. 49; vezi la Matei 20,2).


25 Iar el le-a spus: De aceea dați Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu.
26 Și nu au putut să îl prindă în cuvintele lui înaintea poporului; și s-au minunat de răspunsul lui și au tăcut.

Nu L-au putut prinde. Ei n-au fost în stare să găsească un cuvânt ca dovadă împotriva lui Isus (vezi la v. 20). El le-a scăpat printre degete şi când a făcut lucrul acesta a rostit principiul fundamental care guvernează răspunderile creştinismului faţă de autorităţile civile.


27 Apoi au venit unii dintre saduchei, care neagă că există vreo înviere; și l-au întrebat,

Unii din Saduchei. [Căsătoria şi învierea, Luca 20,27-38 = Matei 22,23-33 = Marcu 12,18-27. Comentariu major: Matei].


28 Spunând: Învățătorule, Moise ne-a scris: Dacă fratele cuiva moare, având soție și el moare fără copii, ca fratele lui să îi ia soția și să ridice sămânță fratelui său.
29 Așadar au fost șapte frați; și primul a luat o soție și a murit fără copii.
30 Și al doilea a luat-o de soție și el a murit fără copii.
31 Și al treilea, a luat-o; și în același fel și cei șapte; și nu au lăsat copii și au murit.
32 La urma tuturor a murit și femeia.
33 La înviere așadar, căruia dintre ei este ea soție? Fiindcă toți cei șapte au avut-o de soție.
34 Și Isus, răspunzând, le-a zis: Fiii și fiicele acestei lumi se însoară și se mărită;
35 Dar cei socotiți demni să obțină acea lume și învierea dintre morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita;

Să aibă parte. [Să obţină, KJV]. Adică, să ajungă la sau să aibă parte de.


36 Nici nu vor putea muri de atunci încolo; fiindcă sunt egali cu îngerii; și sunt copiii lui Dumnezeu, fiind copiii învierii.

Fii ai învierii. O expresie idiomatică ebraică transferată în textul grec şi aici paralelă cu expresia fii ai lui Dumnezeu. Fii ai învierii înseamnă, pur şi simplu, aceia care sunt înviaţi dintre morţi. Lor le-a fost dată viaţă din nou de către aceeaşi putere care le-a dat viaţă la origine. Întreaga lor fiinţă a fost reconstituită pentru viaţă într-o lume nouă.


37 Dar că morții sunt înviați, chiar Moise a arătat la rug, când numește pe Domnul: Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob.
38 Fiindcă el nu este un Dumnezeu al morților, ci al celor vii; fiindcă toți trăiesc pentru el.
39 Atunci unii dintre scribi, răspunzând, au zis: Învățătorule, bine ai spus.

Unii dintre cărturari. [Porunca cea mare, Luca 20,39.40 = Matei 22,34-40 = Marcu 12,28-34. Comentariu major: Marcu].


40 Iar după aceea nu au mai cutezat să îl întrebe nimic.
41 Iar el le-a spus: Cum spun ei: Cristos este fiul lui David?

Isus le-a zis. [Isus aduce la tăcere pe criticii Săi, Luca 20,41-44 = Matei 22,41-46 = Marcu 12,35-37. Comentariu major: Matei]


42 Și însuși David spune în cartea Psalmilor: DOMNUL a spus Domnului meu: Șezi la dreapta mea,

În cartea Psalmilor. Numai Luca face observaţia că citatul este din cartea Psalmilor.


43 Până fac pe dușmanii tăi sprijinul piciorului tău.
44 David într-adevăr îl numește Domn; cum este el atunci fiul lui?
45 Atunci, în auzul întregului popor a spus discipolilor săi:

În auzul întregului norod. [În audienţă, KJV]. [Vaiuri aspra cărturarilor şi Fariseilor, Luca 20,45-47 = Matei 23,1-39 = Marcu 12,38-40. Comentariu major: Matei]. Adică, în cursul; cu alte cuvinte, în timp ce cărturarii şi Fariseii ascultau de El. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–19 DA 593–600 20–22 DA 601

20–47 DA 601–609

21 DA 602

22–25 DA 725

23–25 DA 602

35, 36 GC 482; MM 101

40 1T 57

45–47 DA 610–620


46 Păziți-vă de scribii care doresc să se plimbe în robe lungi și iubesc saluturile în piețe și scaunele de frunte în sinagogi și locurile de onoare la ospețe;
47 Care devorează casele văduvelor și de ochii lumii fac rugăciuni lungi; aceștia vor primi mai mare damnare.