„Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultați!” Matei 17:5
Isus mersese împreună cu ucenicii Lui din loc în loc, învățând și vindecând oamenii. Într-o zi, pe când se lăsa seara, ei s-au oprit la picioarele unui munte. Toți erau obosiți și ucenicii erau bucuroși că puteau petrece noaptea acolo. Era timpul să se odihnească.
Dar, înainte ca soarele să apună, Isus le-a spus lui Petru, Iacov și Ioan că dorea ca ei trei să meargă cu El pe munte. Ceilalți aveau să rămână unde erau. Isus și cei trei ucenici au urcat pe aleea pietroasă și prăpăstioasă în timp ce soarele apunea. Ucenicii se întrebau de ce dorea Isus să meargă acolo dacă toți erau atât de obosiți. Ei știau că și El avea nevoie de odihnă. Matei 17:1.
Curând s-a lăsat întunericul. În timp ce urcau, prin mintea ucenicilor treceau gânduri întunecate. Când urma să devină Isus împărat? De ce nu Își înființase El deja împărăția? Oare era posibil ca până și ei să se înșele, iar El să nu fie Mesia? Erau atât de mult lucruri pe care ei pur și simplu nu le puteau înțelege.
Într-un final, Isus le-a spus că se puteau opri din urcat. Apoi El a mers puțin mai departe. Ei au privit cum Isus a îngenuncheat și atunci au știut că Se ruga.
Isus I-a cerut Tatălui Său să Îl facă puternic pentru a continua lupta împotriva lui Satana. El I-a cerut să îi ajute pe ucenici să aibă mai multă credință. Aveau nevoie să înțeleagă că El trebuia să moară pentru a ne salva pe noi. Nu exista o altă cale. El I-a cerut Tatălui Său să îi ajute în mod special pe cei trei care erau cu El să știe că El era cu adevărat Dumnezeu. Isus știa că în curând ucenicii aveau să fie ispitiți și mai puternic să se îndoiască dacă greșiseră alegând să creadă și să Îl urmeze pe El.
Din ce motive a trebuit să moară Isus? De ce nu ne putea ierta Dumnezeu păcatele și să ne salveze fără ca Isus să trebuiască să moară?
Petru, Iacov și Ioan erau pe munte împreună cu Isus și dormeau în timp ce Isus Se ruga. La început au încercat să rămână treji și să se roage și ei. Dar erau atât de obosiți încât curând au adormit în timp ce Isus încă vorbea cu Tatăl Lui din cer.
Apoi s-a întâmplat ceva minunat. Ai adormit vreodată profund într-o cameră întunecoasă când cineva deodată a aprins o lumină puternică și te-a trezit? Probabil că la început ai clipit și ai tresărit, apoi ai încercat să deschizi ochii să poți vedea.
Ceva asemănător s-a întâmplat în acea noapte întunecoasă pe munte. Dintr-odată, lumina a strălucit în jurul lui Isus și i-a trezit pe cei trei ucenici. Ce se întâmpla? La început, lumina a fost atât de puternică încât ucenicii nu puteau vedea. Dar curând și-au dat seama că Isus stătea în lumină. Cât de diferit arăta acum! Stătea drept și maiestos, ca un împărat. Fața Lui strălucea. Hainele Lui străluceau. Matei 17:2.
După ce ochii lor s-au obișnuit cu lumina puternică, ei au observat alte două persoane împreună cu Isus. Cine erau aceștia? Ce făceau? Matei 17:3. Cunoaștem doar trei persoane care deja au fost luate la cer. Îți amintești cine sunt acestea? Primul a fost Enoh, care a trăit înainte de potop. Al doilea a fost Moise, care a murit, dar a fost înviat de Isus și apoi luat la cer. Al treilea a fost Ilie, care a fost luat la cer într-o trăsură de foc, fără să vadă moartea.
De ce crezi că Dumnezeu i-a ales pe Moise și Ilie să vină și să vorbească cu Isus? Vom afla mâine. Îți amintești ce au făcut Moise și Ilie pentru Dumnezeu înainte de a fi luați la cer? În ce fel au fost ei ajutoarele Lui speciale?
Isus era Dumnezeu și era atotputernic. Era și om, dar nu Și-a folosit niciodată puterea de Dumnezeu pentru a-Și face viața mai ușoară decât a noastră. Curând, El urma să moară pentru tine, pentru mine și pentru fiecare ființă care a trăit vreodată. Și nimeni nu părea să înțeleagă acest plan minunat de a ne salva.
Până și ucenicii Lui încă nu erau siguri că Isus era marele Mesia făgăduit încă de când Adam și Eva au păcătuit. Ei încă nu înțelegeau multe despre împărăția lui Satana și Împărăția lui Dumnezeu și că fiecare persoană trebuie să aleagă să facă parte din una sau din cealaltă.
Deși la templu erau jertfiți miei în fiecare zi, mulți oameni au uitat semnificația acestora. Ei credeau că simplul fapt că erau iudei și că aduceau un miel ca jertfă îi făcea parte din Împărăția lui Dumnezeu. Au uitat cine era adevăratul Miel și ce trebuia să facă El. Era foarte greu pentru Isus să fie adevăratul Miel. Tocmai de aceea Dumnezeu a trimis doi oameni speciali din cer pentru a-L încuraja pe Isus.
Când Moise a condus poporul Israel din robie în libertate, a învățat el cât de greu era pentru popor să aleagă cu adevărat să se încreadă în Isus? Ah, da. Și știa Ilie cum e să lucrezi plin de curaj pentru Dumnezeu, deși Ahab și Izabela încercau să îl omoare?
Acum Moise și Ilie veniseră să Îl încurajeze pe Isus. Moise se aseamănă cu oamenii care aleg să se încreadă și să asculte de Isus, dar care vor muri înainte de revenirea Lui. Apoi El îi va readuce înapoi la viață pentru a fi cu El. Ilie îi reprezintă pe cei credincioși care vor fi în viață la venirea lui Isus. 1 Tesaloniceni 4:16,17.
Ucenicii vedeau puțin din cum va fi când Isus va reveni ca împărat. Toți credincioșii pe care îi va învia din morminte (ca Moise) și toți credincioșii încă în viață (ca Ilie) vor fi acolo.
Moise și Ilie erau deja în cer de câteva sute de ani. Încă mai sunt acolo? Da. Au fost ei dintotdeauna perfecți când au trăit în lumea noastră? Nu. Când vorbeau cu Isus, aveau ei încredere că El urma să moară pentru ei? Da. Și vorbeau cu El despre milioanele de oameni care vor fi în cer tocmai pentru că Isus a fost gata să moară pentru ei.
Într-o lumină puternică și cu fața și hainele strălucind, Isus vorbea cu Moise și Ilie acolo pe munte, aproape de Petru, Iacov și Ioan.
Ucenicii adormiseră. Când s-au trezit, nu puteau înțelege ce se întâmpla și erau foarte speriați. Dar, ca de obicei, Petru a avut ceva de spus. El a crezut că ar trebui să facă trei corturi speciale. Marcu 9:5,6. Dintr-odată, un nor luminos s-a oprit chiar deasupra lor și le-a vorbit un glas. Era atât de puternic și de tare încât a făcut muntele să tremure. Ce a spus acel glas? Marcu 9:7.
Speriați, ucenicii au căzut la pământ și și-au acoperit fața. Dar curând au simțit o atingere blândă. Când au privit în sus, era Isus. Moise și Ilie nu mai erau.
Soarele răsărise și era timpul să coboare aleea pietruită de pe munte. Ce le-a spus Isus înainte de a ajunge la ceilalți ucenici? Marcu 9:9. Desigur, ei au promis să nu spună, dar erau foarte bulversați. Marcu 9:10.
Spune de ce Moise și Ilie au reușit să Îl ajute pe Isus mai mult decât ar fi putut-o face un înger. Știe Isus mai bine decât îngerii exact ce simțim noi? De ce? Ești bucuros?
Când Isus, Petru, Iacov și Ioan s-au întors la ceilalți ucenici, ce au găsit? Marcu 9:14. Toți s-au întors să se uite când Isus și cei trei ucenici au venit. De îndată și-au dat seama că se întâmplase ceva special în acea noapte. Fața lui Isus și fețele celor trei ucenici aveau o strălucire specială. Marcu 9:15.
Când toți, în afară de cărturari, s-au grăbit să Îl vadă pe Isus, El a știut că erau probleme. S-a uitat direct la ei și le-a adresat o întrebare. Marcu 9:16.
La început, nimeni nu a spus nimic. Cărturarii se certau, îi luau în râs pe ucenici și spuneau că Isus nu era Mesia. Dar acum nu voiau să vorbească. Cei nouă ucenici priveau rușinați și jenați. Apoi un bărbat și-a făcut loc prin mulțimea de oameni și a îngenuncheat la picioarele lui Isus. Marcu 9:17,18.
Poate Isus a dat din cap cu tristețe. El Se întreba cât mai trebuia să treacă până oamenii vor ajunge să creadă cine era El. Apoi i-a spus tatălui să își aducă băiatul la El. Marcu 9:19. Ce s-a întâmplat când băiatul L-a văzut pe Isus? Marcu 9:20–22.
Desigur că Isus avea puterea de a-l vindeca pe sărmanul băiat. Dar tatăl avea nevoie să creadă cu adevărat că El putea. Și Isus nu putea să îl oblige să creadă. Marcu 9:23.
Tatăl a izbucnit în lacrimi. Faptul că nu avea credință putea să împiedice vindecarea fiului său. Cât de îngrozitor! Marcu 9:24. Oamenii se îngrămădeau în jurul Lui să vadă; la fel și îngerii răi, și cei buni. Ce a făcut Isus? Marcu 9:25–27.
Războiul dintre Satana și Isus nu este fals, nu-i așa? Dar Isus a câștigat deja acest război. Noi putem alege de multe ori în fiecare zi de care parte să fim. Ești bucuros că Îl alegi pe Isus?
Cărturarii îi luaseră în râs pe Isus și pe ucenicii Lui. Ei au spus că faptul că ucenicii nu au putut scoate demonul din băiat era dovada că Isus nu era adevăratul Mesia. Acum oamenii știau că acei cărturari se înșelau.
Dar ucenicii cu care s-au certat cărturarii erau rușinați. Înainte de a pleca în călătorii misionare, Isus le dăduse putere asupra demonilor. Ei au mai scos demoni din oameni în numele lui Isus. De ce nu puteau și de această dată? Când au fost singuri cu Isus, L-au întrebat. Matei 17:19-21.
Ce a vrut să spună Isus? Deși o sămânță de muștar este micuță, ea folosește pământ, apă și lumina soarelui pentru a crește o plantă mare. Deși credința noastră este mică, dacă alegem să Îl iubim, să ne încredem și să ascultăm de Isus, credința noastră va crește; și Dumnezeu întotdeauna va răspunde rugăciunilor noastre așa cum știe că am vrea ca El să răspundă dacă am ști tot ce știe El. Dar ucenicii îl lăsaseră pe Satana să strecoare întrebări importante despre Isus în mintea lor. Ei încă nu credeau cu totul în El.
La ce S-a referit Isus când a spus că adevărata credință poate muta munții? Ai auzit vreodată pe cineva spunând că au un munte de treabă de terminat? Isus vorbea despre munți de probleme. Pot avea și copiii probleme? Una dintre marile noastre probleme este să ne amintim să îi spunem „Nu” lui Satana când ne ispitește. A alege să credem în Isus și a-I cere să fie întotdeauna în mintea noastră este mai important decât a mânca. Atunci Satana nu ne mai poate fura încrederea în Isus, nici nu ne mai poate insufla gânduri rele și de gelozie, așa cum făcea cu ucenicii.
Alegerea dificilă a lui Ellen - De Amy Sherrard
Încă de când era doar o fetiță, Ellen White L-a iubit pe Isus din toată inima. Dar când Isus i-a spus că dorea să fie un sol special pentru El, ea L-a implorat să găsească pe altcineva. La urma urmei, era foarte tânără și mare parte din timp era bolnavă. Mai mult, îi era frică să vorbească în fața oamenilor. Cum putea să transmită soliile vorbind în fața unor oameni mai în vârstă decât ea? Cum putea să le spună că făceau greșeli? Ce ar fi crezut ei?
Dar când Isus nu S-a răzgândit și a făgăduit să o ajute, Ellen a ales să se încreadă în El și să facă tot ce putea. Chiar și așa, era greu. De multe ori Satana a încercat să schimbe unele din mesajele pe care Isus i le dădea. Ea nu voia ca oamenii să fie supărați și nefericiți din cauza unora dintre mesaje.
Într-o ocazie, ea a cedat ispitelor lui Satana și după aceea Isus i S-a arătat în viziune. Părea trist și dezamăgit. Chiar avea fața încruntată când a privit-o. Ah, cât de rău s-a simțit Ellen în acele clipe! A plâns și a promis că le va spune oamenilor exact ce dorea Isus ca ei să știe.
Niciodată nu i-a fost ușor să se țină de această promisiune. Ea a trebuit să le vorbească oamenilor sau să scrie scrisori când știa că mesajele din partea lui Isus aveau să îi supere și chiar să îi facă nefericiți. Dar ea știa că, dacă oamenii alegeau să nu asculte de Isus, El nu îi putea binecuvânta pe ei, și nici lucrarea pe care o făceau ei pentru El.
Într-o ocazie, Isus a trimis o avertizare persoanelor responsabile cu editura din Battle Creek. De ce? Pe lângă faptul că tipăreau cărți și ziare ale bisericii, ei mai tipăreau și cărți și ziare pentru alții. Unele din lucrurile pe care le tipăreau pentru ceilalți nu erau bune și Isus știa că trebuiau să nu mai facă acest lucru. De ce nu s-au schimbat? Pentru că ei credeau că acele lucrări aveau să ajute editura să câștige mai mulți bani.
Ellen i-a mai avertizat pe administratorii sanatoriului și spitalului imens din Battle Creek. Ei nu urmau planul pe care Isus li-l dăduse prin Ellen. Într-o viziune, Ellen a văzut un înger cu o sabie de foc mergând dintr-un loc în altul deasupra orașului Battle Creek. Asta s-a și întâmplat. Mai întâi, sanatoriul imens și spitalul au ars din temelii.
Apoi, aproximativ zece luni mai târziu, în același an, editura a luat foc într-o noapte. Și, în ciuda faptului că au făcut tot ce au putut, pompierii nu au reușit să stingă focul. Desigur, credincioșii adventiști de ziua a șaptea au fost șocați când au auzit despre incendiile devastatoare, dar Ellen nu a fost surprinsă. Cât de tristă a fost! Dacă acei administratori ar fi ascultat de avertizările trimise de Isus prin ea! Cât de important crezi că este pentru noi să ascultăm ce ne-a spus Isus în cărțile scrise de Ellen?