Dorul după Dumnezeu în Sion

Cântările Sionului sunt imnuri de bucurie care preamăresc frumu­sețea Sionului și suveranitatea Domnului, Cel care domnește de pe muntele Său cel sfânt. Acești psalmi elogiază adesea calitățile casei Domnului și exprimă afecțiune față de sanctuar, elemente care se pot găsi și în alți psalmi. Mulți dintre acești psalmi au fost compuși de fiii lui Core, care s-au bucurat în mod direct de binecuvântarea casei Dom­nului, în calitate de interpreți muzicali la templu (1 Cronici 6:31-38) și de păzitori ai porților templului (1 Cronici 9:19).

Ce face din Sion o sursă de speranță și bucurie? Sionul reprezenta prezența vie a lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. La fel cum po­porul Israel este poporul ales (Deuteronomul 7:6), și Sionul este muntele ales al lui Dumnezeu (Psalmii 78:68; Psalmii 87:2). El domnește din Sion (Psalmii 99:1,2) și Și-a întemeiat templul în Sion (Psalmii 87:1). Prin urmare, Sionul este un loc de binecuvântare și de refugiu divin. Adeseori se face referire la Sion în paralel sau chiar interschimbabil cu Ierusalimul și cu sanctuarul – centrul acțiunii lui Dumnezeu de salvare în lumea antică. Binecuvântările Sionului se revarsă până la marginile pământului pentru că persoana și harul Domnului depășesc granițele oricărui loc sfânt. Sionul este „bucuria întregului pământ” (Psalmii 48:2), ceea ce înseamnă că întregul pământ Îi aparține lui Dumnezeu. 

16 – 23 martie – Săptămâna de Rugăciune a Tineretului

Comentariu EGW

„Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!” (Psalmii 84:2)
Inima omului poate fi sălașul Duhului Sfânt. Pacea lui Hristos, care întrece orice pricepere, poate să-și găsească locașul în suflet, iar puterea transformatoare a harului Său poate acționa în viața voastră și poate să vă pregătească pentru curțile cerești de slavă. …

Dacă ochiul tău este sănătos, dacă este îndreptat spre cer, lumina cerului va umple sufletul și lucrurile pământești vor apărea neînsemnate și neispititoare. Aspirația inimii va fi schimbată și se va da atenție mustrării lui Hristos. Gândurile voastre vor fi îndreptate asupra marilor răsplătiri ale veșniciei. Toate planurile voastre vor fi făcute în legătură cu viața viitoare, nemuritoare. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 251 (31 aug.)
Templul lui Dumnezeu este deschis în cer şi pragul lui este plin de slava pe care o va avea orice biserică ce Îl iubeşte pe Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Noi trebuie să studiem, să medităm şi să ne rugăm. Atunci vom avea vederea spirituală necesară pentru a privi în curţile interioare ale templului ceresc. Vom prinde temele cântărilor şi ale mulţumirilor corului ceresc adunat în jurul tronului. Când Sionul se va ridica şi va lumina, lumina lui va fi pătrunzătoare şi preţioase cântări de laudă şi de mulţumire vor fi auzite în adunările sfinţilor. Murmurările şi plângerile din cauza dezamăgirilor şi dificultăţilor mărunte vor înceta. Când ne vom aplica pe ochi alifia aurie, vom vedea slava de dincolo. Credinţa va străbate prin umbra grea a lui Satana şi Îl vom vedea pe Apărătorul nostru prezentând tămâia meritelor Sale în favoarea noastră. – That I May Know Him, p. 273

În sanctuarul din pustie și în templu – care erau simbolurile pământești ale locuinței lui Dumnezeu –, o parte era consacrată prezenței Sale. Perdeaua ornamentată cu heruvimi, la intrarea în acea parte a sanctuarului, nu trebuia ridicată decât de o singură mână. Ridicarea acelei perdele și pătrunderea fără o poruncă anume în taina sacră a Locașului Preasfânt însemna moarte. Căci deasupra tronului îndurării se afla slava Celui Preasfânt, slavă pe care niciun om nu putea să o privească și să trăiască după aceea. În unica zi din an stabilită pentru slujire în Locul Preasfânt, marele-preot intra cu cutremur în prezența lui Dumnezeu, în timp ce nori de tămâie fereau privirile sale, acoperind slava. Peste tot în curțile templului înceta orice zgomot. Niciun preot nu mai slujea înaintea altarelor. Mulțimea închinătorilor, aplecați cu o teamă plină de respect, înălțau rugăciuni pentru mila lui Dumnezeu. …

„Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui” (Habacuc 2:20). „Domnul împărățește: popoarele tremură; El șade pe heruvimi: pământul se clatină. Domnul este mare în Sion și înălțat peste toate popoarele. Să laude oamenii Numele Tău cel mare și înfricoșat, căci este sfânt!” (Psalmii 99:1-3). – Divina vindecare, p. 437–438
 

1. Citește Psalmii 84:1-4. De ce tânjește psalmistul să locuiască la sanctuar?

Psalmistul „suspină” și „tânjește” să facă din casa Domnului locuința lui permanentă pentru a putea fi aproape de Dumnezeu pentru totdeauna (Psalmii 84:1,2). Prezența vie a lui Dumnezeu (Psalmii 84:2) face din sanctuar un loc unic. Aici, închinătorii pot privi „frumusețea Domnului” (Psalmii 27:4; vezi și Psalmii 63:2) și pot fi săturați de „binecuvântarea Casei” Sale (Psalmii 65:4). În Psalmul 84 fericirea deplină este atinsă prin relația cu Dumnezeu, care constă în laudă la adresa Lui (Psalmii 84:4), în găsirea puterii în El (Psalmii 84:5) și în încrederea în El (Psalmii 84:12). Sanctuarul este locul în care se dezvoltă o astfel de relație, prin închinare și prin părtășie cu ceilalți credincioși. Prezența vie a lui Dumnezeu le oferă credincioșilor o frântură din glorioasa împărăție divină și îi ajută să guste puțin din viața veșnică.

2. Citește Psalmii 84:5-12. Cine se mai poate bucura de binecuvântările casei Domnului?

Psalmistul spune că binecuvântările lui Dumnezeu izvorăsc din casa Domnului și se revarsă mai întâi asupra celor care slujesc acolo (Psalmii 84:4), apoi asupra pelerinilor care se îndreaptă spre ea (Psalmii 84:5-10) și ajung, în cele din urmă, până la marginile pământului. Speranța de a-L întâlni pe Dumnezeu în „curțile” Sale, la sanctuar, întărește credința pelerinilor (Psalmii 84:7). În timp ce puterea călătorului de rând slăbește sub povara unui drum obositor, puterea pelerinilor care se îndreaptă spre sanctuar crește cu cât se apropie mai mult de acesta. Chiar și atunci când părăsesc fizic casa Domnului, copiii lui Dumnezeu continuă să poarte amprenta sanctuarului, prin trăirea unei vieți demne (Psalmii 84:11), care îi caracterizează pe neprihăniții intrând în sanctuarul Domnului (Psalmii 15:1,2). Domnul este numit „un soare”, arătând că binecuvântările templului, asemenea razelor de soare, se extind până la marginile pământului (Psalmii 84:11). Prin urmare, cei care locuiesc împreună cu Dumnezeu prin credință primesc harul Său indiferent de locul în care se află.

Citește Apocalipsa 21:3. Ce speranță reflectată în sanctuarul pământesc descoperi? Cum putem deocamdată întrezări cum va fi această experiență?

Comentariu EGW

Sufletul meu strigă după Dumnezeul cel viu. Ființa mea tânjește după El. O, cât îmi doresc să reflect în mod desăvârșit chipul Său frumos! O, cât de mult îmi doresc să fiu pe deplin consacrată Lui! O, cât de greu moare eul! Putem să ne bucurăm pe deplin în Mântuitorul nostru, în Cel care ne mântuiește de orice păcat. Putem să rămânem cu Dumnezeu în fiecare zi și putem spune: „Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” și îmi dă, „după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea”. Slava să fie a lui Dumnezeu. Știu că viața mea este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Perdeaua a fost dată la o parte. Am văzut răsplata bogată care îi așteaptă pe sfinți. Am gustat bucuria lumii viitoare, iar lumea aceasta nu mi s-a mai părut la fel de frumoasă. Sentimentele mele, preocupările și speranțele mele – toate se leagă de ceruri. Mi-e dor să-L văd pe Împărat în frumusețea Sa, pe Acela pe care Îl iubește sufletul meu. Cer, dulce cer! mi-e dor să ajung acolo, iar gândul că este atât de aproape mă face să aștept cu nerăbdare venirea lui Hristos. Laudă Domnului pentru buna speranță a nemuririi și a vieții veșnice prin Isus Hristos! – Asemenea lui Hristos, p. 350 (2 dec.)

După ce Îl caut pe Domnul în rugăciune, Îi mulțumesc Tatălui meu ceresc pentru binecuvântările Lui. Merg la Tatăl meu ceresc așa cum merge un copil care are nevoie de ceva la tatăl lui pământesc. Noi știm că pe Dumnezeu Îl interesează tot ce are legătură cu noi, la fel cum un părinte pământesc este interesat de copilul lui, dar într-o măsură cu mult mai mare. Eu sunt copilul Lui, așa vin la El și, cu credință simplă, Îi cer lucruri mici, la fel cum I-aș cere daruri mai mari, având credința că Domnul ascultă rugăciunea simplă a celui care se pocăiește.

Eu îmi spun mereu în inima mea: „El mă iubește, El dorește ca și eu să-L iubesc și vrea să fiu fericită”. „Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană. Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!” (Psalmii 84:11,12). – That I May Know Him, p. 143

Lucrarea de mântuire va fi desăvârșită. În locul unde păcatul s-a înmulţit, harul lui Dumnezeu se înmulţește și mai mult. Pământul însuși, chiar locul acela pe care Satana îl pretinde a fi al lui, urmează să fie nu numai răscumpărat, ci și făcut să strălucească de slavă. Mica noastră lume, devenită sub blestemul păcatului singura pată neagră în măreaţa Sa creaţiune, va fi onorată mai mult decât toate celelalte lumi din universul lui Dumnezeu. Aici, unde Fiul lui Dumnezeu a sălășluit în corp omenesc, unde Împăratul slavei a trăit, a suferit și a murit – aici, când El va face toate lucrurile noi, cortul lui Dumnezeu va fi cu oamenii și „El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Apocalipsa 21:3). Iar prin veacurile nesfârșite, când vor umbla în lumina Domnului, cei răscumpăraţi Îl vor preamări pentru darul Său nespus de mare – Emanuel, „Dumnezeu cu noi”. – Hristos, Lumina lumii, p. 26
 

3. Citește Psalmii 122:1-5. Care sunt sentimentele închinătorilor odată sosiți la Ierusalim? Ce speră să găsească la Ierusalim?

Psalmul 122 exprimă încântarea credincioșilor ajunși la Ierusalim. Pelerinajele erau ocazii de bucurie în care cei din poporul Israel se adunau de trei ori pe an pentru a celebra bunătatea lui Dumnezeu față de ei în trecut și în prezent (Deuteronomul 16:16). Ierusalimul era centrul vieții poporului Israel pentru că acolo se aflau „mărturia lui Israel” (Psalmii 122:4, BTF) și „scaunele de domnie pentru judecată” (122:5). Formularea „mărturia lui Israel” face referire la sanctuar în sine, care era uneori numit „tabernaculul mărturiei” (Numeri 1:50, BTF) și conținea „chivotul mărturiei” (Exodul 25:22). Tronurile așezate pentru judecată descriu sistemul judiciar (2 Samuel 8:15). Pelerinajul era așadar o ocazie în care credinciosul putea să caute dreptatea și să o și obțină. Credincioșia față de Dumnezeu și dreptatea făcută oamenilor nu trebuiau separate niciodată.

4. Citește Psalmii 122:6-9. Care este principala rugăciune a poporului?

Rugăciunea pentru pacea Ierusalimului invocă binecuvântările lui Dumnezeu asupra cetății și locuitorilor săi și îi unește pe credincioși, fă­când ca pacea să se răspândească printre ei (Psalmii 122:8). Ierusalimul putea fi cetatea păcii numai dacă pacea exista între Dumnezeu și poporul Său și între copiii lui Dumnezeu. Prin urmare, rugăciunea pentru pacea Ierusalimului conține un apel adresat celor din poporul lui Dumnezeu să trăiască în pace cu Dumnezeu și unii cu alții. Dacă Ierusalimul avea pace, poporul avea să prospere (Psalmii 147:12-14). Psalmul ne învață că binele comunității de credință ar trebui să fie subiectul principal al rugăciunilor copiilor lui Dumnezeu, pentru că numai un popor unit și puternic poate proclama lumii vestea bună a păcii și a mântuirii oferite de Dumnezeu (Ioan 13:34,35). Credincioșii au în continuare privilegiul și responsabilitatea de a se ruga pentru pacea Ierusalimului, pentru că lucrul acesta menține vie speranța în venirea împărăției păcii lui Dumnezeu la sfârșitul timpului, pace care va cuprinde nu doar cetatea Ierusalimului, ci întreaga lume (Isaia 52:7; Isaia 66:12,13; Apocalipsa 21 și Apocalipsa 22).

În ce moduri practice putem căuta armonia între noi ca popor acum?

Comentariu EGW

Pe toate drumurile țării erau cete de călători care mergeau la Ierusalim. Păstorii de la turmele lor și ciobanii din munții lor, pescarii de pe marea Galileei, țăranii de la ogoarele lor și fiii profeților de la școlile lor, toți își îndreptau pașii spre locul unde se descoperea prezența lui Dumnezeu. În fiecare zi făceau drumuri scurte, mulți mergând pe jos. Caravanele sporeau fără încetare la număr și adesea, înainte de a sosi în cetatea sfântă, ajungeau să aibă un foarte mare număr de oameni.

Voioșia naturii trezea în inima lui Israel bucurie și recunoștință față de Dătătorul tuturor darurilor bune. Se cântau marii psalmi ebraici care proslăveau onoarea și maiestatea lui Iehova. La un semnal din trâmbiță, corul puternic al sutelor de glasuri, acompaniat de chimval, intona imnul de mulțumire:
„Mă bucur când mi se zice: «Haidem la Casa Domnului!». Picioarele mi se opresc în porțile tale, Ierusalime! ... Acolo se suie semințiile, semințiile Domnului ... ca să laude Numele Domnului. ... Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, să se bucure de odihnă” (Psalmii 122:1-6). – Patriarhi și profeți, p. 538

Hristos îi îndemnase pe primii ucenici să se iubească unii pe alții așa cum îi iubea El. În felul acesta, ei aveau să dea lumii mărturie despre faptul că Hristos era în ei, nădejdea slavei. „Vă dau o poruncă nouă”, a spus El, „Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții” (Ioan 13:34). Atunci când fuseseră rostite aceste cuvinte, ucenicii nu le-au putut înțelege, dar, după ce au fost martori la suferințele lui Hristos, după răstignirea, învierea și înălțarea Lui la cer și după coborârea Duhului Sfânt peste ei, în Ziua Cincizecimii, au avut o înțelegere mai clară a iubirii lui Dumnezeu și a naturii acelei iubiri pe care ei trebuiau să o aibă unul față de altul. Atunci, Ioan a putut să le spună conlucrătorilor săi apostoli: „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Și-a dat viața pentru noi; și noi deci trebuie să ne dăm viața pentru frați”. …

… În zilnica lor părtășie unii cu alții, ei au dat pe față iubirea pe care Hristos le-o recomandase. Prin cuvinte și fapte neegoiste, ei se străduiau să aprindă această iubire și în inimile altora. – Faptele apostolilor, p. 547

Evanghelia slăvită, solia lui Dumnezeu despre iubirea mântuitoare, trebuie să fie dusă poporului, iubire ce trebuie să fie descoperită în inimile lucrătorilor. Tema harului mântuitor este un antidot pentru spiritul aspru. Iubirea lui Hristos în inimă va fi exprimată printr-o lucrare sinceră pentru mântuirea celor păcătoși.
Să prezentăm Evanghelia ca pe Cuvântul lui Dumnezeu pentru viață și mântuire. Evanghelia trebuie să fie recomandată prin descoperirea unui spirit care lucrează din iubire. „Ce frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea” (Isaia 52:7). – Astăzi cu Dumnezeu, p. 297 (15 oct.)
 

5. Citește Psalmii 87:1,2. Ce face din Sion un loc atât de apreciat?

Psalmul 87 este un imn închinat Sionului ca cetate aleasă și iubită în mod special de Dumnezeu. Temelia templului lui Dumnezeu se află pe muntele Sion (Psalmii 2:6; Psalmii 15:1). La sfârșitul timpului, Sionul se va ridica deasupra tuturor munților, simbol al supremației suverane a Domnului asupra întregii lumi (Psalmii 99:2; Isaia 2:2; Mica 4:1). Psalmul 87 îi atribuie Sionului statutul de „munți”, un substantiv la plural, pentru a-i evidenția maiestatea (Psalmii 133:3). Dumnezeu iubește porțile Sionului „mai mult decât toate locașurile lui Iacov” (Psalmii 87:2), ceea ce exprimă superioritatea Sionului față de toate celelalte locuri din Israel care fuseseră locuri speciale de întâlnire pentru poporul lui Dumnezeu, precum Șilo și Betel. Prin urmare, psalmul afirmă că adevărata închinare la Dumnezeu se desfășoară în locul ales de El și în modul stabilit de El.

6. Citește Psalmii 87:3-7. Care sunt lucrurile despre care se vorbește în Sion?

Slava Sionului atrage toate popoarele la Dumnezeu, astfel că granițe­le împărăției lui Dumnezeu se extind, pentru a include întreaga lume. Observăm că Dumnezeu nu tratează celelalte națiuni ca și când ar avea cetățeni mai puțin importanți, chiar dacă Sionul este descris ca locul de naștere spirituală a tuturor popoarelor care Îl acceptă pe Domnul ca Mântuitor. Evidența populației se făcea, în vechime, în funcție de locul de naștere al fiecărei persoane (Neemia 7:5; Luca 2:1-3). Psalmul declară de trei ori că popoarele se nasc în Sion, însemnând că Domnul le oferă o nouă identitate și le oferă tuturor privilegiile copiilor născuți legitim în Sion (Psalmii 87:4-6). Psalmul 87 menționează mântuirea atât a iudeilor, cât și a neamurilor, precum și unirea lor într-o biserică, prin lucrarea răscumpărătoare a lui Hristos (Romani 3:22; Romani 10:12; Galateni 3:28,29; Coloseni 3:11). Descrierea prosperității Sionului amintește de viziunea lui Daniel despre împărăția lui Dumnezeu care devine un munte imens ce acoperă întregul pământ (Daniel 2:34,35,44,45) și de parabola Domnului Isus despre împărăția lui Dumnezeu care devine un copac uriaș în care păsările cerului își fac cuib (Matei 13:32).

Disponibilitatea Sionului de a adopta toate popoarele se concretizează în Marea Trimitere a bisericii de a propovădui Evanghelia tuturor popoarelor (Matei 28:18-20). Cum se potrivește ideea cu chemarea noastră de a predica mesajele celor trei îngeri?
 

Comentariu EGW

Popoarele celor mântuiți nu vor cunoaște altă lege decât Legea Cerului. Toți vor fi o familie fericită, unită, îmbrăcată cu veșminte de laudă și de mulțumire. Stelele dimineții vor cânta privind scena, iar fiii lui Dumnezeu vor striga de bucurie, în timp ce Dumnezeu Tatăl și Hristos Se vor uni în proclamația: „Nu va mai fi păcat și moarte nu va mai fi!” …

„Domnul are milă de Sion și mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustia lui ca un rai și pământul lui uscat, ca o grădină a Domnului.” „I se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului și a Saronului.” „Nu te vor mai numi «Părăsită» și nu-ți vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi: «Plăcerea Mea este în ea» și țara ta o vor numi Beula (Măritată). ... Cum se bucură mirele de mireasa lui așa Se va bucura Dumnezeul tău de tine” (Isaia 51:3; Isaia 35:2; Isaia 62:4,5). – Profeți și regi, pp. 732–733

La început, Împărăția lui Hristos părea umilă și lipsită de semnificație. În comparație cu împărățiile pământești, ea lăsa impresia că este cea mai neînsemnată. Domnitorii acestei lumi ridiculizau faptul că Domnul Hristos Se declara Împărat. Cu toate acestea, adevărurile puternice pe care li le-a încredințat urmașilor Împărăției Evangheliei aveau în ele viață divină. Și cât de rapidă a fost creșterea ei! Cât de răspândită a fost influența ei! Când a rostit această parabolă, Împărăția cea nouă era reprezentată doar de câțiva oameni simpli din Galileea. Totuși sămânța de muștar avea să crească și să-și întindă ramurile până departe, pretutindeni în lume. Împărățiile pământești a căror glorie umplea atunci inima oamenilor urmau să piară, dar Împărăția lui Hristos avea să reziste ca un imperiu puternic și vast. …

În această ultimă generație, parabola seminței de muștar este pe punctul de a atinge o împlinire răsunătoare și triumfală. Sămânța cea mică va deveni un copac. Ultima solie de avertizare și har trebuie să ajungă la „orice neam, seminție, limbă și norod” (Apocalipsa 14:6-14), „ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele” (Faptele 15:14). „Iar pământul va fi luminat de slava Sa” (Apocalipsa 18:1). – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 17 (9 ian.)

Povara constantă a inimii tale să fie: Ce pot face pentru a salva sufletele pentru care a murit Hristos? Toți cei din jurul meu sunt suflete păcătoase care zac în păcat, care trebuie să piară dacă cineva nu va lucra pentru salvarea lor. Cum pot să ajung mai bine la acești rătăcitori ca să-i pot aduce la slăvita cetate a lui Dumnezeu și să-i prezint înaintea tronului spunând: „Iată-mă, eu și copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu”?
Domnul Hristos i-a hotărât fiecărui om o lucrare a lui. … Slujitorii credincioși nu-și vor pierde răsplata. Ei vor dobândi viața veșnică și cuvintele: „Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios” vor suna ca o melodie plăcută în urechile lor. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 218 (28 iul.)

7. Citește Psalmii 46:1-7. Cum este descrisă lumea aici în mod poetic?

Psalmul 46 oferă o descriere vibrantă a unei lumi zbuciumate, cu de­zastre naturale de o intensitate fără precedent (Psalmul 46:2,3). Imaginea unor ape învolburate reprezintă deseori popoare răzvrătite și diversele probleme pe care cei răi le creează în lume (Psalmul 93:3,4; Psalmul 124:2-5). Tot la fel, în Psalmul 46 calamitățile naturale înfățișează lumea controlată de popoare care stârnesc războaie (Psalmul 46:6). Este clar o lume care nu Îl cunoaște pe Dumnezeu, pentru că Dum­nezeu este în mijlocul poporului Său, iar acolo unde locuiește Dumnezeu pacea abundă (46:4,5). Cu toate acestea, chiar dacă lumea Îl respinge, Dumnezeu nu o abandonează. Dumnezeu este prezent în lume prin faptul că Se află în mijlocul poporului Său. Cu alte cuvinte, indiferent cât de grave ar părea lucrurile, prezența lui Dumnezeu este aici, în lume, și putem avea speranță și încurajare datorită cunoașterii acestui adevăr fundamental.

Domnul este sursa păcii și a siguranței din Sion. Chiar dacă în lume este agitație, poporul lui Dumnezeu este în siguranță. Lucrul acesta arată că pacea nu este absența totală a încercărilor, ci darul lui Dumnezeu pentru copiii Lui care se încred în El. Încrederea nemărginită în Dumnezeu poate să aducă liniște și siguranță copilului lui Dumnezeu în mijlocul furtunii (Matei 8:23-27). Întrebarea care se ridică este: Va lăsa Dumnezeu lumea, pentru totdeauna, în voia alegerilor și acțiunilor ei distructive?

8. Citește Psalmii 46:6-11. Care este răspunsul lui Dumnezeu la violența și distrugerea din lume?

Dumnezeu răspunde cu o forță a neplăcerii atât de mare încât cuvântul Său, cu care a creat pământul, face acum ca pământul să se topească (Psalmii 46:6). Cu toate acestea, topirea nu duce la distrugere, ci la înnoire. De notat că Dumnezeu Își extinde pacea din Sion până la marginile pământului. Dumnezeu va face ca războaiele să înceteze și va elimina instrumentele de distrugere pe care națiunile rele le-au folosit pentru a asupri lumea (Psalmii 46:9). Aceasta este marea speranță a creștinilor, care se va împlini la a doua venire a Domnului Isus.

Cum învățăm să avem pace și să ne încredem în Dumnezeu în mijlocul unei lumi care, într-adevăr, freamătă?

Comentariu EGW

„Ferice de cei ce-și pun tăria în Tine” (Psalmii 85:5)
Viața lui [Enoh] a fost ceea ce ar putea să fie viața fiecărui om dacă ar trăi aproape de Dumnezeu. Trebuie să ne amintim că Enoh era înconjurat de influențe nesfințite. Societatea din jurul lui era atât de depravată, încât Dumnezeu a adus asupra lumii un potop de ape ca să-i nimicească pe locuitorii ei, din cauza stricăciunii lor. …

Iosif și-a păstrat integritatea când era înconjurat de închinătorii la idoli din Egipt, în mijlocul păcatului, blasfemiei și influențelor corupătoare. Când a fost ispitit să se abată de la calea virtuții, el a răspuns: „Cum aș putea să fac eu un rău așa de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Enoh, Iosif și Daniel au depins de o putere infinită. Aceasta este singura cale sigură pe care trebuie să meargă creștinii în zilele noastre. – Asemenea lui Hristos, p. 307 (20 oct.)

Acum a venit timpul când, pentru un moment, stăm pe pământ tare şi, în clipa următoare, pământul poate să ne fugă de sub picioare. Cutremurele de pământ vor avea loc atunci când sunt cel mai puţin aşteptate.
Prin incendii, prin inundaţii, prin cutremure, prin furia marelui adânc, prin dezastre pe mare şi pe uscat, se dă avertismentul că Duhul lui Dumnezeu nu va rămâne pururi în om.
Înainte ca Fiul omului să apară pe norii cerului, toate lucrurile din natură vor fi zdruncinate. Fulgere din cer, unite cu focul din interiorul planetei, vor face ca munţii să ardă ca un cuptor şi să-şi reverse torentele de lavă peste sate şi oraşe. Cantităţi mari de rocă topită vor ieşi din adâncuri şi se vor revărsa în apă, făcând-o să fiarbă şi să izbucnească afară, amestecată cu stânci şi ţărână. Vor avea loc mari cutremure de pământ şi o mare distrugere de vieţi omeneşti. – Evenimentele ultimelor zile, p. 26

Dacă azi ne-am lua timp să mergem la Isus și să-I spunem nevoile noastre, n-am fi dezamăgiţi – El ar fi la dreapta noastră pentru a ne ajuta. Avem nevoie de mai multă simplitate, de mai multă încredere și credinţă în Mântuitorul nostru. …

În toţi aceia care acceptă să fie instruiţi de Dumnezeu trebuie să se descopere o viaţă care nu e în armonie cu lumea, cu obiceiurile și practicile ei; fiecare are nevoie de o experienţă personală în obţinerea cunoașterii voinţei lui Dumnezeu. Trebuie ca fiecare dintre noi să-L auzim vorbind inimii noastre. Când orice alt glas amuţește și așteptăm în liniște înaintea Lui, tăcerea sufletului face și mai clar glasul lui Dumnezeu. El ne îndeamnă: „Opriţi-vă (Fiţi liniștiţi – în trad. engl. KJ) și să știţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmii 46:10). Numai aici poate fi găsită adevărata odihnă. Și aceasta e pregătirea adevărată pentru aceia care lucrează pentru Dumnezeu. În mijlocul mulţimii grăbite și în vâltoarea activităţii intense a vieţii, sufletul astfel înviorat va fi înconjurat cu o atmosferă de lumină și pace. Viaţa va răspândi un miros plăcut și va descoperi o putere divină, care va ajunge la inima oamenilor. – Hristos, Lumina lumii, p. 363
 

9. Citește Psalmii 125:1,2. Cum sunt descriși cei care se încred în Dumnezeu?

Cei care se încred în Domnul sunt comparați cu muntele Sion, simbolul trăiniciei și puterii. Priveliștea magnifică a munților care înconjurau Ierusalimul l-a inspirat pe psalmist să conștientizeze certitudinea protecției divine (Psalmii 5:12; Psalmii 32:7,10). Spre deosebire de munții dominați de cei răi, care sunt aruncați în mări (Psalmii 46:2), durabilitatea impresionantă a munților pe care a fost construit Ierusalimul inspiră o încredere profundă. Încrederea în ocrotirea lui Dumnezeu devine și mai puternică în fața dureroasei realități că răul pare să învingă. Da, chiar și în mijlocul acelui rău, poporul lui Dumnezeu poate avea speranță.

10. Citește Psalmii 125:3-5. Cum sunt ispitiți cei neprihăniți? Ce lecție putem extrage de aici?

Copiii lui Dumnezeu pot fi descurajați de succesul celor răi și, posibil, ispitiți să meargă pe calea lor (Psalmii 73:2-13; Psalmii 94:3). Nici trăinicia muntelui Sion nu îi poate proteja pe cei care se îndepărtează de Domnul. Oamenii au în continuare libertatea de a-și întinde mâinile spre nelegiuire (Psalmii 125:3) și de a porni „pe căi lăturalnice” (Psalmii 125:5). Domnul este drept și îi va judeca pe toți cei care persistă în răzvrătire împreună cu ceilalți păcătoși nepocăiți. Cei din poporul lui Dumnezeu sunt chemați aici să rămână neclintiți în credință și să se încreadă în Domnul, la fel cum muntele Sion este adăpostul lor neclintit. Cu alte cuvinte, chiar și atunci când nu înțelegem anumite lucruri, ne putem încrede în bunătatea lui Dumnezeu. 

„Apariţia păcatului în lume, întruparea Domnului Hristos, naşterea din nou, învierea şi multe alte subiecte prezentate în Biblie constituie taine prea adânci pentru a putea fi explicate de mintea omului sau măcar înţelese pe deplin. Dar nu avem niciun motiv să ne îndoim de Cuvântul lui Dumnezeu doar pentru că nu putem înţelege tainele providenţei Sale. […] Prin urmare, ar trebui oare să fim surprinşi când constatăm că şi în lumea spirituală există taine pe care de asemenea nu le putem înţelege în profunzime? […] În Biblie, Dumnezeu ne-a dat suficiente mărturii care dovedesc caracterul ei divin şi nu trebuie să punem la îndoială Cuvântul Său pe motiv că nu putem înţelege toate tainele providenţei Sale” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 106, 107).

Comentariu EGW

Atât fariseii, cât și saducheii au hotărât că lucrarea ucenicilor trebuie oprită, deoarece îi dovedea vinovați de moartea lui Isus. Plini de mânie, preoții au pus cu violență mâna pe Petru și pe Ioan și i-au aruncat în temnița de obște.
Ucenicii nu au fost intimidați și nici nu s-au descurajat în urma acestui tratament. Dumnezeul cerului, puternicul Stăpânitor al Universului, a luat în mâna Sa problema întemnițării ucenicilor. În timpul nopții, îngerul Domnului a deschis porțile închisorii și le-a spus ucenicilor: „Du­ceți-vă, stați în templu și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia” (Faptele 5:20).

Cu puțin înainte de răstignirea Sa, Hristos le-a lăsat ucenicilor Săi un testament de pace. „Vă las pacea”, a zis El, „vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27). Pacea aceasta nu este pacea care vine printr-o conformare față de cele lumești. Hristos nu a cumpărat niciodată pacea făcând compromis cu păcatul. Pacea pe care le-a lăsat-o Hristos ucenicilor Săi este mai mult lăuntrică decât exterioară și avea să rămână întotdeauna cu martorii Săi în decursul luptelor și al împotrivirii. – Lift Him Up, p. 228

În ce a constat puterea acelora care au suferit în trecut prigoana pentru Hristos? În unirea cu Dumnezeu, unirea cu Duhul Sfânt, unirea cu Hristos. Ocara și prigoana i-au despărțit pe mulți de prietenii pământești, dar niciodată de iubirea lui Hristos. Niciodată sufletul încercat de furtună nu este mai iubit de Mântuitorul decât atunci când suferă ocara pentru adevăr. „Eu îl voi iubi”, spunea Hristos, „și Mă voi arăta lui” (Ioan 14:21). Când, din cauza adevărului, credinciosul stă la bara tribunalului pământesc, Hristos stă alături de el. Când este închis între zidurile temniței, Hristos i Se arată și îi mângâie inima cu iubirea Sa. Când el suferă moartea pentru Hristos, Mântuitorul îi spune: Ei pot ucide trupul, dar nu pot vătăma sufletul. „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Ioan 16:33; Isaia 41:10).

„Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie. Cum este înconjurat Ierusalimul de munți, așa înconjoară Domnul pe poporul Său de-acum și până în veac.” „Îi va izbăvi de apăsare și de silă, și sângele lor va fi scump înaintea lui” (Psalmii 125:1-3; Psalmii 72:14). – Faptele apostolilor, pp. 85–86
În mijlocul prosperității se ascunde primejdia. De-a lungul veacurilor, bogățiile și onoarea au pus întotdeauna în pericol umilința și spiritualitatea. Nu vasul gol este greu de purtat, ci vasul plin până sus trebuie echilibrat cu atenție. Necazul și împotrivirea pot produce amărăciune, dar prosperitatea este cât se poate de periculoasă pentru viața spirituală. Dacă elementul omenesc nu este în continuă supunere față de voia lui Dumnezeu, dacă nu este sfințit prin adevăr, atunci prosperitatea va trezi cu siguranță tendința naturală către îngâmfare. – Profeți și regi, p. 59

Studiu suplimentar: Isaia 40; Isaia 51:1-16
Cântecele Sionului exprimă un angajament deplin de a ne gândi întotdeauna la Sion și la speranța vie în domnia suverană a lui Dumnezeu pe care o reprezintă Sionul. Deși multe binecuvântări ale sanctuarului lui Dumnezeu sunt resimțite în această viață, speranța plenitudinii vieții și bucuriei în Sion se va împlini în viitor. Mulți dintre copiii lui Dumnezeu tânjesc după Sionul ceresc cu lacrimi în ochi (Psalmii 137:1). A-ți aduce aminte de Sion înseamnă nu doar a te gândi la el din când în când, ci a-ți concentra atenția asupra lui și a trăi în concordanță cu acea amintire vie (Exodul 13:3; 20:8). Prin urmare, intonarea cântecelor Sionului implică o hotărâre puternică de a menține vie speranța în reinstaurarea împărăției lui Dumnezeu pe noul pământ (Apocalipsa 21:1-5). „Acolo, minţi nemuritoare vor contempla, cu o încântare nesfârşită, minunile puterii creatoare şi tainele iubirii răscumpărătoare. […] Şi tot vor mai exista noi culmi de urcat, noi minuni de admirat, noi adevăruri de înţeles, noi subiecte care să stimuleze puterile minţii, ale sufletului şi ale corpului” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 677). Angajamentul de a nu uita Sionul este o promisiune implicită a pelerinilor făcută Domnului că nu vor accepta niciodată această lume ca patrie, ci vor aștepta cerurile noi și pământul nou. Prin urmare, psalmii Sionului pot fi cântați de către credincioșii din toate generațiile care tânjesc să trăiască în noul Ierusalim (Apocalipsa 3:12). 

Studiu zilnic:
Ieremia 35
Ieremia 36
Ieremia 37
Ieremia 38
Ieremia 39
Ieremia 40
Ieremia 41

Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „Îm­bră­cămintea”.

1. Ce a adăugat Baruc în a doua carte?

Cât a stat Ieremia în gherlă?

3. Care căpetenii babiloniene au cuprins poarta de la mijloc?

4. Al cui han era lângă Betleem?

5. Ce e interzis sau exclus din vestimentația modestă?
 

Comentariu EGW

Studiu suplimentar: Astăzi cu Dumnezeu, „Adăpostul și sprijinul nostru”, p. 329 (16 nov.).