Învață-ne să ne rugăm!

Printre unii creștini pare să predomine convingerea că numai rugăciunea spontană, neînvățată, este rugăciune adevărată. Cu toate acestea, ucenicii lui Isus au fost din belșug răsplătiți când I-au cerut lui Isus să îi învețe să se roage. Dumnezeu a pus la mijlocul Bibliei o carte de rugăciuni, Psalmii, nu doar pentru a ne arăta cum se ruga poporul lui Dumnezeu din vechime, ci și pentru a ne învăța cum să ne rugăm astăzi.

Încă din primele veacuri, psalmii au influențat rugăciunile poporului lui Dumnezeu, inclusiv rugăciunile Domnului Isus (1 Cronici 16:7,9; Neemia 12:8; Matei 27:46; Efeseni 5:19). În această săptămână vom vedea cum psalmii i-au ajutat pe copiii lui Dumnezeu să străbată calea vieții și să progreseze în relația cu Dumnezeu. Ar trebui să ne amintim că psalmii sunt rugăciuni, așa că sunt de neprețuit, nu numai pentru profunzimea lor teologică, ci și pentru modurile în care pot îmbogăți și transforma rugăciunile noastre individuale și colective. Rostirea psalmilor în rugăciune i-a ajutat pe mulți credincioși să își creeze și să își mențină o viață de rugăciune consecventă și împlinită.

În zilele care urmează vom continua să analizăm psalmii, mai ales în contextul perioadelor în care lucrurile nu ne merg prea bine.  

13 ianuarie – Sabat de consacrare pentru misiune (colectă misiune globală)
 

Comentariu EGW

Rugăciunea zilnică este tot atât de necesară pentru creșterea în har și pentru viața spirituală însăși, cum este hrana pământească pentru binele corpului. Trebuie să ne obișnuim să ne înălțăm adesea gândurile în rugăciune către Dumnezeu. Când mintea noastră rătăcește, trebuie s-o întoarcem; prin eforturi stăruitoare, ne vom face din aceasta o obișnuință. Nu putem fi siguri nicio clipă dacă ne despărțim de Hristos. Noi putem avea prezența Sa, care să ne însoțească la orice pas, dar numai prin împlinirea condițiilor puse de El.

Religia trebuie să fie pe primul loc în viața noastră. Orice alt lucru trebuie subordonat ei. Toate puterile sufletului, corpului și spiritului nostru trebuie să fie angajate în lupta creștină. Trebuie să privim la Hristos pentru tărie și har și atunci vom câștiga biruința tot atât de sigur, după cum este sigur că Isus a murit pentru noi. – Sfințirea vieții, p. 93
Hristos a venit în lume ca să o salveze, ca să-l lege pe omul căzut de Dumnezeul infinit. Urmaşii lui Hristos trebuie să fie canale de lumină. Păstrând legătura cu Dumnezeu, ei trebuie să le transmită, celor care se află în întuneric şi în rătăcire, binecuvântările alese pe care le primesc din cer. Enoh nu a fost întinat de nelegiuirile care existau în vremea sa; de ce am fi noi, astăzi? Dar noi putem, asemenea Domnului nostru, să manifestăm compasiune faţă de oamenii aflaţi în suferinţă, milă faţă de cei defavorizaţi şi o consideraţie plină de generozitate faţă de sentimentele şi faţă de nevoile celor săraci, necăjiţi şi disperaţi.

Cei care sunt creştini cu adevărat vor căuta să le facă bine altora şi, în acelaşi timp, îşi vor supraveghea vorbirea şi purtarea, astfel încât să-şi păstreze liniştea sufletească şi o judecată sfinţită. Cuvântul lui Dumnezeu ne cere să fim asemenea Mântuitorului nostru, să purtăm chipul Său, să imităm exemplul Său, să trăim viaţa Sa. Egoismul şi caracterul lumesc nu sunt roadele unui pom creştin. Nimeni nu poate să trăiască pentru sine şi totuşi să se bucure de aprobarea lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 5, p. 113
Ispitele la care suntem expuşi zilnic fac ca rugăciunea să fie o necesitate. Ca să putem fi susţinuţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă, dorinţele minţii trebuie să se înalţe continuu în rugăciune tăcută pentru ajutor, pentru lumină, pentru tărie şi pentru cunoştinţă. …

Viaţa noastră ar trebui să fie caracterizată de gândire şi de acţiune, de rugăciune tăcută şi de eforturi serioase. … Sufletul care se întoarce către Dumnezeu pentru a primi de la El putere, susţinere şi rezistenţă prin rugăciune zilnică, stăruitoare, va avea aspiraţii nobile, o percepţie clară a adevărului şi a datoriei, planuri de acţiune măreţe şi o continuă foame şi sete după neprihănire. Menţinând legătura cu Dumnezeu, vom fi făcuţi în stare ca, în relaţiile noastre cu alţi oameni, să le transmitem şi lor lumina, pacea şi seninătatea care domnesc în inima noastră şi să le oferim un exemplu de credincioşie neclintită faţă de interesele lucrării în care suntem angajaţi. – Mărturii, vol. 4, pp. 459–460
 

2. Citește Psalmul 44. Ce ne spune și de ce este relevant pentru credincioșii din toate timpurile?

Selectarea anumitor psalmi pentru serviciile de închinare de la biserică reflectă adeseori caracterul limitat al stărilor pe care le exprimăm în rugăciunile noastre colective. Această selectivitate poate fi un semn al incapacității sau disconfortului nostru când vine vorba de abordarea realităților întunecate ale vieții. Deși poate uneori considerăm că Dumnezeu este nedrept cu noi atunci când ne lovește suferința, nu credem că este și adecvat să ne exprimăm gândurile în închinarea publică și nici măcar în rugăciunea privată. Această reticență ne-ar putea face să pierdem din vedere scopul închinării. Incapacitatea de a ne exprima sincer și deschis sentimentele și opiniile față de Dumnezeu în rugăciune ne face adeseori robi ai emoțiilor noastre. Lucrul acesta cauzează inclusiv lipsa credinței și încrederii când venim înaintea lui Dumnezeu. Rostirea psalmilor în rugăciune ne oferă siguranța că, atunci când ne rugăm și ne închinăm, nu trebuie să ne cenzurăm sau să ne negăm vreo experiență. 

Psalmul 44 îi poate ajuta pe închinători să exprime liber și adecvat experiența suferinței fără vină. Folosirea psalmilor în rugăciune îi ajută pe oameni să dea curs libertății de exprimare în rugăciune. Psalmii ne oferă cuvinte pe care fie nu le putem găsi, fie nu îndrăznim să le rostim: „Inima nu ni s-a abătut, paşii nu ni s-au depărtat de pe cărarea Ta, ca să ne zdrobeşti în locuinţa şacalilor şi să ne acoperi cu umbra morţii” (Psalmul 44:18,19). De notat totuși cum începe Psalmul 44: în trecut, Dumnezeu făcuse lucruri mari pentru poporul Său, prin urmare, autorul își exprimă încrederea în Dumnezeu, nu „în arcul [lui, al psalmistului]” (Psalmul 44:6).

Un lucru e sigur: copiii lui Dumnezeu se confruntă cu necazuri. Lista de vaiete și lamentări este lungă și dureroasă. Cu toate acestea, psalmistul apelează la Dumnezeu după ajutor: „Răscumpără-ne, datorită îndurării Tale!” (v. 26, NTR). Adică, și în mijlocul necazurilor, el recunoaște realitatea existenței lui Dumnezeu și a iubirii Sale.

Cum te ajută amintirea perioadelor când prezența lui Dumnezeu s-a simțit foarte reală, să faci față vremurilor în care necazurile te fac să crezi că Dumnezeu este departe?

Comentariu EGW

Cerul este apropiat de pământ prin acea tainică scară al cărei picior este bine înfipt în pământ, în timp ce capătul de sus atinge tronul Celui Infinit. Îngerii urcă și coboară continuu această scară sclipitor de strălucitoare, ducând sus, la Tatăl, rugăciunile celor în nevoie și ale celor întristați și aducându-le fiilor oamenilor binecuvântare, nădejde, curaj și ajutor. Acești îngeri de lumină produc o atmosferă cerească în jurul sufletului, ridicându-ne către ceea ce este nevăzut și veșnic. Cu ochii noștri firești nu le putem privi înfățișarea; numai cu o viziune spirituală putem înțelege lucrurile cerești. Numai urechea spirituală poate auzi armonia glasurilor cerești.

„Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie” (Psalmii 34:7). Dumnezeu îi însărcinează pe îngerii Săi să-i scape pe aleșii Lui din nenorocire, să-i păzească „de ciuma care umblă în întuneric” și „de molima care bântuie ziua-n amiaza mare” (Psalmii 91:6). Mereu și mereu, îngerii au vorbit cu oamenii așa cum vorbește cineva cu un prieten al său și i-a condus la locuri sigure. Iarăși și iarăși, cuvintele încurajatoare ale îngerilor au reînsuflețit sufletele doborâte ale credincioșilor, înălțându-le gândurile mai presus de lucrurile pământești, făcându-i să vadă prin credință veșmintele albe, cununile și ramurile de finic ale victoriei, pe care le vor primi biruitorii când vor sta în jurul marelui tron alb.

Lucrarea îngerilor este aceea de a se apropia de cel încercat, suferind și ispitit. Ei lucrează neobosit în favoarea acelora pentru care a murit Hristos. – Faptele apostolilor, p. 153
Credința care l-a întărit pe Habacuc împreună cu toți cei sfinți și drepți în zilele de grea încercare era aceeași credință care îl susține pe po­porul lui Dumnezeu din zilele noastre. În ceasurile cele mai întunecate, în împrejurările cele mai descurajatoare, credinciosul își poate ține sufletul legat de Izvorul a toată lumina și puterea. Prin credința în Dumnezeu, nădejdea și curajul lui pot fi reînnoite în fiecare zi. „Cel neprihănit va trăi prin credința lui.” În slujirea lui Dumnezeu nu trebuie să existe nici descurajare, nici oscilare, nici teamă. Domnul va împlini cele mai înalte așteptări ale acelora care-și pun încrederea în El. Domnul le va da înțelepciunea pe care o cer diferitele lor nevoi.
Apostolul Pavel dă o mărturie grăitoare despre grija îndestulătoare oferită fiecărui suflet încercat. Lui i-a fost dată asigurarea divină: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea, în slăbiciune, este făcută desăvârșită.” Cu recunoștință și cu încredere, slujitorul încercat al lui Dumnezeu a răspuns: „Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:9,10). – Profeți și regi, pp. 386–387

Pe cei din poporul lui Dumnezeu îi aşteaptă încercări înspăimântătoare. Spiritul războiului tulbură popoarele de la un capăt al pământului la celălalt. Totuşi, în acest timp de necaz care vine – un timp cum n-a mai fost niciodată –, cei din poporul ales al lui Dumnezeu vor sta neclintiţi. Satana şi îngerii lui nu pot să-i nimicească, deoarece îngerii care excelează în putere îi vor ocroti. – Solii alese, cartea 2, p. 55
 

Folosirea psalmilor în rugăciune îi ajută pe credincioși să își exprime doleanțele nestingheriți. În plus, ne ghidează experiența în raport cu standardele lui Dumnezeu și o fac suportabilă prin introducerea speranței și reasigurării prezenței lui Dumnezeu. 

3. Citește Psalmul 22. Ce înveți din acest psalm despre încrederea în Dumnezeu în toiul unor mari suferințe?

Tânguirile din versetul 1 al Psalmului 22 îi pot ajuta pe cei care suferă să își exprime durerea și însingurarea: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele?” Aceste cuvinte, desigur, au devenit faimoase printre creștini pentru că au fost aceleași cuvinte rostite de Isus Însuși pe cruce, arătându-ne importanța centrală a psalmilor în experiența lui Hristos (vezi Matei 27:46).

Pe de altă parte, în mijlocul suferințelor și al încercărilor, sunt exprimate și aceste cuvinte: „Voi vesti Numele Tău fraţilor mei şi Te voi lăuda în mijlocul adunării” (Psalmii 22:22). Cu alte cuvinte, deși este posibil ca aceste sentimente să nu coincidă cu dilema lui prezentă, psalmistul își exprimă în continuare credința în Dumnezeu și declară că, indiferent ce se va întâmpla, el Îl va lăuda în continuare pe Dumnezeu.

Ideea este că, furnizându-ne cuvintele pentru rugăciune, psalmii ne învață să privim dincolo de situația noastră prezentă și, prin credință, să vedem vremea când viața noastră va fi refăcută prin harul lui Dumnezeu. Prin urmare, folosirea psalmilor în rugăciune îi conduce pe credincioși spre noi orizonturi spirituale. Psalmii le permit credincioșilor să își exprime sentimentele și ideile, dar nu îi lasă acolo unde sunt. Închinătorii sunt determinați să își lase povara durerii, dezamăgirii, mâniei și disperării înaintea lui Dumnezeu și să se încreadă în El, oricare ar fi cir­cumstanțele lor. 

Trecerea de la jale la laudă observată în mulți psalmi este sugestivă pentru transformarea spirituală de care credincioșii au parte când primesc harul divin și alinare în rugăciune.

Cum putem învăța să privim dincolo de încercările noastre prezente și astfel să ne încredem în bunătatea lui Dumnezeu, oricare ar fi situațiile cu care ne confruntăm astăzi?

Comentariu EGW

Mi s-a arătat că Satana îşi exercită puterea în special asupra poporului lui Dumnezeu. Mulţi au fost prezentaţi înaintea mea ca fiind într-o stare de disperare, cuprinşi de îndoială. Infirmităţile corpului afectează mintea. Un duşman viclean şi puternic ne urmăreşte fiecare pas şi îşi foloseşte toată puterea şi toată priceperea în încercarea de a ne abate de la calea cea dreaptă. Şi, mult prea adesea, cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu nu veghează, astfel că sunt în completă necunoştinţă cu privire la uneltirile lui. El lucrează prin acele mijloace care îl ascund cel mai bine, astfel că de multe ori îşi atinge ţinta. – Mărturii, vol. 1, p. 304

Trebuie să cultivăm și să încurajăm credința despre care au mărturisit prorocii și apostolii, credința care se sprijină pe făgăduințele lui Dumnezeu și așteaptă mântuirea la timpul și în felul hotărâte de El. Cuvântul sigur al prorociei își va găsi împlinirea finală în arătarea glorioasă a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Timpul de așteptare poate părea lung, sufletul poate fi apăsat de împrejurări descurajatoare, mulți în care ne-am pus încrederea pot cădea pe cale, dar, împreună cu prorocul care s-a străduit să încurajeze poporul din Iuda într-o vreme de decădere fără egal, să spunem cu încredere: „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2:20). Să păstrăm mereu în minte solia încurajatoare: „Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire și nu va minți; dacă zăbovește, așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit. ... Cel neprihănit va trăi prin credin­ța lui” (vers. 3,4). – Profeți și regi, pp. 387–388

Adevărata convertire … ne va învăța cum să ne păstrăm o încredere puternică în Acela care este unica noastră siguranță. Prin convertire, noi unim slăbiciunea noastră cu puterea lui Dumnezeu, ignoranța noastră cu înțelepciunea Sa, nevrednicia noastră cu meritele Sale, sărăcia noastră cu bogățiile Sale nesfârșite, neajutorarea noastră cu puterea Sa dăinuitoare.

Noi trebuie să cercetăm Cuvântul lui Dumnezeu, făcându-l parte din noi înșine. Un spirit smerit, asemenea spiritului lui Hristos, ne va ajuta să-L cunoaștem pe Acela care ne-a chemat prin slava și puterea Lui (în engl.: „ne-a chemat la slavă și virtute”).

Dacă am aduce adevărul în viața de zi cu zi, așa cum ar trebui să facem, am înainta mai sus și mereu mai sus, dobândind o înțelegere din ce în ce mai clară a descoperirii lui Dumnezeu. Prin psalmist, Domnul Hristos declară: „Te voi lăuda în mijlocul adunării” (Psalmii 22:22). Glasul său era expresia cântecului universului. Puterea Sa fără margini, înțelepciunea Sa de nepătruns, minunata Sa jertfă adusă pentru neamul omenesc ne ajută să înțelegem iubirea lui Dumnezeu. Avem nevoie, fiecare, individual, ca Hristos să locuiască în sufletul nostru. Trebuie să ne deschidem mintea și inima pentru ca Duhul adevărului să rămână în noi. Trebuie să apreciem privilegiile pe care le avem ca deținători ai adevărului sfânt și înălțător. Să ne gândim numai ce înseamnă pentru noi să fim moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos! – In Heavenly Places, p. 248
 

Cu toții ne-am confruntat probabil cu perioade în care prezența lui Dumnezeu părea foarte departe de noi. Cine nu s-a gândit uneori: Cum s-a ajuns oare aici? Psalmiștii, oameni ca noi, s-au lovit de situații asemănătoare. Deși, într-adevăr, uneori necazurile sunt rezultatul propriilor noastre păcate, alteori acestea par foarte nedrepte și considerăm că parcă nu am merita lucrurile cu care ne confruntăm. Din nou, cine nu a cunoscut o astfel de experiență?

4. Citește Psalmul 13. Care sunt cele două stări principale din acest psalm? Ce decizie crezi că a produs schimbarea radicală din viziunea psalmistului?

„Până când, Doamne, mă vei uita neîncetat? Până când Îţi vei ascunde Faţa de mine?” (v. 1). Iarăși, cine nu poate înțelege aceste sentimente, oricât de greșite ar fi? (Ne uită Dumnezeu vreodată?)

Psalmul 13 indică o modalitate de evitare a unei alte greșeli des întâlnite, aceea de a ne concentra pe noi și pe problemele noastre atunci când ne rugăm. Acest psalm ne poate transforma rugăciunea prin faptul că ne ajută să reafirmăm devotamentul și statornicia modului în care Dumnezeu relaționează cu poporul Său. Chiar dacă psalmul începe cu văicăreli și nemulțumiri, nu se încheie așa. Iar aceasta este ceea ce contează. Psalmul ne îndrumă să alegem voit puterea răscumpărătoare a lui Dumnezeu (v. 5), pentru ca teama și anxietatea noastră (v. 1-4) să facă loc treptat salvării divine, iar noi să începem să experimentăm trecerea de la tânguială la laudă, de la disperare la speranță (v. 5,6).

Cu toate acestea, o simplă repetare a cuvintelor psalmilor, cu o înțelegere superficială a sensului lor, nu va produce transformarea autentică urmărită prin rostirea lor. Când folosim psalmii în rugăciune, ar trebui să Îi cerem Duhului Sfânt să ne dea capacitatea să acționăm în modul cerut de psalm. Psalmii sunt Cuvântul lui Dumnezeu prin care caracterul și acțiunile credincioșilor sunt și transformate, nu doar conștientizate. Prin harul lui Dumnezeu, făgăduințele psalmilor se manifestă în viața credincioșilor. Aceasta înseamnă că permitem Cuvântului lui Dumnezeu să ne modeleze după voia Lui și să ne unească cu Hristos, care a demonstrat voia lui Dumnezeu în mod desăvârșit, iar, ca Fiul întrupat al lui Dumnezeu, a rostit și El psalmi în rugăciune.

Cum te pot aduce mai aproape de Dumnezeu încercările prin care treci? De ce, dacă nu ești atent, te pot îndepărta de El?
 

Comentariu EGW

Tocmai încercările care ne pun la probă credinţa în modul cel mai sever şi care fac să ni se pară că Dumnezeu ne-a părăsit sunt menite să ne conducă mai aproape de Hristos, ca să ne putem aşeza toate poverile la picioarele Lui şi să primim în schimb pacea Sa. … Atunci când te vei preda pe deplin lui Dumnezeu, când vei cădea zdrobit cu totul pe Isus, vei fi răsplătit printr-o biruinţă a cărei bucurie nu ai trăit-o niciodată până acum. Dacă îţi vei revizui trecutul cu o privire clară, vei vedea că, exact atunci când viaţa ţi s-a părut o încurcătură şi o povară, Isus Însuşi a fost lângă tine, căutând să te conducă la lumină. Tatăl tău a fost lângă tine, aplecându-Se asupra ta cu o dragoste de nedescris. El te-a lăsat să suferi pentru binele tău, aşa cum rafinorul purifică minereul preţios. Atunci când te-ai crezut părăsit, El a fost lângă tine ca să te mângâie şi să te susţină. Rareori Îl vedem pe Isus aşa cum este El şi niciodată nu suntem la fel de dornici să primim ajutorul Său pe cât este El de dornic să ne ajute. – Gospel Workers (1892), p. 372

Tot capitolul 54 din Isaia se aplică poporului lui Dumnezeu, și fiecare element specificat de profeție se va împlini. Domnul nu Își va părăsi poporul în vreme de încercare. El spune: „«Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică», zice Domnul, Răscumpărătorul tău.” … Această făgăduință este pentru aceia care, în mijlocul apostaziei generale, păzesc poruncile lui Dumnezeu și înalță standardul moral înaintea unei lumi care a uitat porunca și a rupt legământul cel veșnic [se citează Isaia 54:9-13]. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 4, p. 1148
Uneori, un sentiment profund al lipsei noastre de valoare va transmite un val de teroare peste suflet, dar aceasta nu este o dovadă că Dumnezeu S-ar fi schimbat față de noi sau noi față de El. N-ar trebui făcut niciun efort pentru a aduce mintea la o anumită intensitate emoțională. S-ar putea să nu simțim astăzi pacea și bucuria pe care le-am simțit ieri, dar ar trebui să ne prindem prin credință de brațul lui Hristos și să ne încredem deplin în El, fie că e întuneric sau lumină.

Satana ar putea să-ți șoptească: „Ești un păcătos prea mare pentru ca Hristos să te salveze.” Deși conștientizezi că ești într-adevăr păcătos și fără valoare, vei putea răspunde ispitei cu strigătul: „În virtutea ispășirii, Îl chem pe Hristos ca Mântuitor al meu. Nu mă încred în propriile merite, ci în sângele prețios al lui Isus, care m-a curățit. În acest moment, îmi agăț sufletul neajutorat de Hristos.” Viața de creștin trebuie să fie statornică, trăită prin credință. O încredere fermă și sprijinul ferm al lui Hristos vor aduce pace și siguranță sufletului. – Solii pentru tineret, pp. 111–112
 

5. Citește Psalmii 60:1-5. În ce ocazie crezi că ar fi acest psalm o rugăciune potrivită? Cum ne pot fi de folos psalmii de jale chiar și în perioadele fericite din viața noastră?

Psalmii de jale sunt înțeleși ca rugăciuni ale oamenilor care trec prin perioade solicitante fizic, psihic sau spiritual. Nu înseamnă totuși că acești psalmi ar trebui evitați. Nici chiar în vremurile bune. Uneori s-ar putea să existe o diferență totală între cuvintele psalmului și experiența din prezent a închinătorului. Astfel, psalmii cu tânguiri și plângeri le pot fi de folos închinătorilor care nu trec prin necazuri.

În primul rând, ne pot face mai conștienți de faptul că suferința este parte din experiența umană generală și că vine atât peste cei neprihăniți, cât și peste cei răi. Psalmii ne asigură că Dumnezeu Se află la conducere și oferă putere și soluții în vremuri de necaz. Chiar și în acest psalm, chiar și în mijlocul necazului („Ai cutremurat pământul”, v. 2), psalmistul își exprimă speranța supremă în izbăvirea de către Dumnezeu.

În al doilea rând, psalmii cu lamentații ne învață compasiunea față de cei care suferă. Când ne exprimăm fericirea și recunoștința față de Dumnezeu, mai ales în public, trebuie să ne gândim la cei mai puțin fericiți. Desigur, lucrurile ar putea să stea bine în viața noastră acum, dar cine nu cunoaște pe cineva, peste tot în jurul nostru, care suferă teribil? Rostirea unor astfel de psalmi în rugăciune ne poate ajuta să nu îi uităm pe cei care trec prin vremuri grele. Psalmii ar trebui să stârnească în noi compasiunea și dorința de a le sluji celor în suferință, așa cum a făcut Domnul Isus. „Această lume este o leprozerie imensă, dar Hristos a venit ca să-i vindece pe bolnavi și să vestească eliberarea captivilor lui Satana. El Însuși era sănătate și forță. Le împărtășea viața Sa celor bolnavi, celor chinuiți, celor stăpâniți de demoni. El nu a respins pe nimeni din cei care veneau să primească puterea Lui vindecătoare. Știa că aceia care-I solicitau ajutorul aduseseră singuri boala asupra lor, totuși nu refuza să-i vindece. Și când puterea din Hristos pătrundea în aceste biete suflete, ele erau convinse de păcat și mulți erau vindecați de bolile lor spirituale precum și de maladiile fizice. Evanghelia încă are aceeași putere și de ce să nu vedem astăzi aceleași rezultate?” (Ellen G. White, Lucrarea de binefacere, p. 24, 25).

Pe cine cunoști în prezent care să aibă nevoie nu numai de rugăciunile tale, ci și de slujirea ta?

Comentariu EGW

Hristos este unica noastră speranță. Putem să privim la El, deoarece El este Mântuitorul nostru. Putem să-L credem pe cuvânt și să depindem de El. Domnul cunoaște exact ajutorul de care avem nevoie, iar noi putem să ne punem încrederea în El fără teamă. Dacă ne bazăm numai pe călăuzirea înțelepciunii omenești, vom constata că ne-am așezat de partea celor învinși. Dar putem să venim direct la Domnul nostru, căci El a zis: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Este privilegiul nostru să fim învățați de El. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 486

Domnul nostru Isus Hristos a venit în această lume pentru a sluji neobosit trebuințelor omului. „El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre” pentru a putea sluji fiecărei nevoi a omenirii (Matei 8:17). El a venit să îndepărteze povara bolii, a nefericirii și a păcatului. Era misiunea Sa aceea de a-i reface în mod complet pe oameni; El a venit pentru a le da sănătate, pace și desăvârșirea caracterului.

Împrejurările și nevoile celor care I-au implorat sprijinul au fost variate și niciunul dintre aceia care au venit la El nu a plecat fără să fie ajutat. De la El se revărsa un șuvoi de putere vindecătoare și oamenii erau întregiți trupește, mintal și spiritual. – Divina vindecare, p. 17

Îngerii din curțile cerești stau alături de toți cei care Îi slujesc lui Dumnezeu, împlinind nevoile semenilor lor. Voi vă bucurați de cooperarea personală a Domnului Hristos. El este cel care înnoiește totul și, dacă lucrați sub îndrumarea Sa, veți vedea rezultate mari. …

… Domnul Hristos caută să-i înalțe pe toți cei care vor fi aduși într-o relație strânsă cu Sine, pentru ca noi să putem fi una cu El, după cum El este una cu Tatăl. El ne îngăduie să venim în contact cu suferințe și nenorociri pentru a ne chema să renunţăm la egoismul nostru. El caută să dezvolte în noi atributele caracterului Său – compasiunea, duioșia și iubirea. Când acceptăm această lucrare de slujire, ne înscriem de bunăvoie în școala Sa, ca să fim pregătiți pentru curțile cerului. …

„Dacă vei umbla pe căile Mele”, declară Domnul, „și dacă vei păzi poruncile Mele …, te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici” – chiar printre îngerii care înconjoară tronul Său (Zaharia 3:7). Prin cooperarea cu ființele cerești în lucrarea lor pe pământ, noi ne pregătim să fim împreună în ceruri. „Nu sunt oare toți duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea?” (Evrei 1:14). Îngerii din ceruri le vor spune bun venit celor de pe pământ, care au trăit „nu ca să li se slujească, ci ei să slujească” (Matei 20:28). – Parabolele Domnului Hristos, pp. 388–398
 

Studiu suplimentar: Psalmii 42:8 și Ellen G. White, Edu­cație, secți­unea „Biblia ca educator”, capitolul „Poezii și cântece”.

Ellen G. White spune despre psalmii de pocăință ai lui David (de exemplu, Psalmul 51) ca sunt limbajul sufletului său și rugăciuni care ilustrează natura adevăratei căințe pentru păcat (vezi Calea către Hristos, p. 24, 25). Ea îi încurajează pe credincioși să memoreze texte din psalmi ca metodă de consolidare a sentimentului de prezență a lui Dumnezeu în viața lor și evidențiază practica lui Isus de a-Și înălța vocea în psalmi atunci când Se confrunta cu ispita și teama apăsătoare. 
Când folosim psalmii în rugăciune și cântare, ne însușim perseverența, îndrăzneala, curajul și speranța psalmiștilor. Ei ne încurajează să ne continuăm călătoria spirituală și ne mângâie asigurându-ne că nu suntem singuri. Alți oameni asemenea nouă au trecut prin vremuri dificile și au ieșit totuși biruitori prin harul lui Dumnezeu. 
Folosirea psalmilor în rugăciune și închinare îi face pe credincioși conștienți de gama completă a experiențelor omenești și îi învață pe închinători să se implice în diferitele dimensiuni ale vieții cu o atitudine de închinare. Psalmii sunt rugăciuni și imnuri divino-umane. De aceea, includerea constantă a psalmilor în închinare aduce comunitatea de credincioși mai aproape de voia lui Dumnezeu și de puterea vindecătoare a harului Său.


Studiu zilnic:
Isaia 38
Isaia 39
Isaia 40
Isaia 41
Isaia 42
Isaia 43
Isaia 44

Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „Lucrarea pentru cei bogați”.

Comentariu EGW

Studiu suplimentar:

Sfințirea vieții, „Timpul încercării”, pp. 11–12; Astăzi cu Dumnezeu, „Creștini care luminează”, p. 316 (3 nov.)

1. Ce urma să facă Ezechia pentru că Domnul l-a mântuit?

2. Cine spunea: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului…”?

3. Ce arbori va sădi Dumnezeu în pustiu?

4. În ce preface Dumnezeu știința înțelepților?

5. De ce nu merg mulți bogați la biserică?