Domnul aude și salvează

În repetate rânduri, psalmii evidențiază adevărul că Dumnezeul suveran, care a creat și susține universul, Se descoperă și ca un Dumnezeu personal, care inițiază și menține o relație cu oamenii.

Dumnezeu este aproape de poporul Său și de creația Sa, atât cea din cer, cât și cea de pe pământ (Psalmii 73:23,25). Deși „Și-a așezat scaunul de domnie în ceruri” (Psalmii 103:19) și „înaintează prin câmpii” (Psalmii 68:4), El este și „lângă toți cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima” (Psalmii 145:18). Psalmii susțin invariabil adevărul că Domnul este Dumnezeul cel viu, Cel care acționează în favoarea celor care Îl cheamă (Psalmii 55:16-22). Psalmii sunt atât de importanți tocmai pentru că, pe de o parte, au fost inspirați de Dumnezeul cel viu, iar pe de altă parte Îi sunt adresați tot Lui, care aude și răspunde la rugăciuni.

Ar trebui să nu uităm că cea mai bună reacție din partea noastră la apropierea dovedită de Dumnezeu este o viață de credință în El și de ascultare de poruncile Sale. Nimic mai puțin decât această credință și ascultare nu va fi acceptat de El, așa cum a dovedit deseori istoria po­porului Israel.

Comentariu EGW

Atunci când revedem … manifestările marii îndurări a lui Dumnezeu şi ale iubirii Sale nepieritoare, Îl vom lăuda cu mult mai mult decât ne vom plânge. Vom vorbi despre credincioşia plină de dragoste a lui Dumnezeu – Păstorul adevărat şi plin de gingăşie şi de compasiune al turmei Sale, care a declarat că nimeni nu ne va smulge din mâna Sa. Rostirile inimii nu vor fi murmurări şi nemulţumiri egoiste. Lauda se va revărsa de pe buzele adevăraţilor credincioşi ai lui Dumnezeu ca o apă limpede, curgătoare. „Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.” „Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine” (Psalmii 23:6; Psalmii 73:24,25). – Mărturii, vol. 6, p. 367

Aș vrea să îți atrag atenția la prețioasele făgăduințe din Cuvântul lui Dumnezeu. … Mă bucur că simțămintele tale nu sunt evidența faptului că noi nu am fi copii ai lui Dumnezeu. Vrăjmașul te va ispiti să crezi că ai făcut lucruri care te despart de Dumnezeu și că El nu te mai iubește, dar Domnul nostru încă ne iubește și putem ști aceasta din cuvintele pe care ni le-a lăsat în raportul sacru: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

Dumnezeu te iubește și scumpul Mântuitor, care s-a dat pe Sine pentru tine, nu te va părăsi pentru că ești ispitit și, în slăbiciunea ta, se poate să fii biruit. El încă te iubește. – That I May Know Him, p. 285

Noi putem să rămânem mereu atât de aproape de Dumnezeu, încât, în fiecare dintre încercările neaşteptate, gândurile noastre se vor întoar­ce spre El tot atât de natural cum se întorc florile spre soare. 

Adu înaintea lui Dumnezeu nevoile tale, bucuriile, necazurile, grijile şi temerile tale. Poverile tale nu-L vor împovăra şi nici nu-L vor obosi. Acela care ţine socoteala până şi de perii capului tău nu rămâne indiferent faţă de nevoile copiilor Săi. … Inima Sa iubitoare este mişcată de necazurile noastre şi chiar de strigătul nostru de durere. Să aducem înaintea Lui tot ce ne apasă. Nimic nu este prea greu pentru El, pentru că este Cel care ţine lumile şi guvernează întregul Univers. Nimic din ceea ce are legătură, într-un fel oarecare, cu pacea noastră nu este prea neînsemnat pentru ca El să nu-l ia în seamă. În experienţa noastră nu există un capitol prea întunecat pentru ca El să nu-l poată citi şi nici încurcături atât de mari pe care El să nu le poată rezolva.

Nicio nenorocire nu se poate abate asupra celui mai neînsemnat dintre copiii Săi, nicio îngrijorare nu-i poate chinui sufletul, nicio bucurie nu-l poate încânta şi nicio rugăciune sinceră nu-i iese de pe buze fără ca Tatăl nostru ceresc să nu observe, fără ca El să nu manifeste un interes viu pentru toate acestea. Căci El „tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile” (Psalmii 147:3). Legăturile dintre Dumnezeu şi fiecare fiinţă sunt atât de intime şi profunde ca şi cum n-ar mai fi alt om pe pământ de care El să Se îngrijească şi pentru care El să-L fi dat pe Fiul Său preaiubit. – Calea către Hristos, pp. 99–100

1. Citește Psalmii 139:1-18. Cum descrie acest text poetic puterea (v. 1-6), prezența (v. 7-12) și bunătatea (v. 13-18) lui Dumnezeu? Ce îți spune măreția lui Dumnezeu despre împlinirea făgăduințelor Sale?

Ai vrut vreodată să ajuți pe cineva, dar nu ai avut resurse? Sau invers, alții au încercat să te ajute, dar nu ți-au înțeles nevoile? Spre deosebire chiar și de cei mai iubitori și bine intenționați oameni, Dumnezeu nu doar că ne cunoaște la perfecție pe noi și situația noastră, dar are și mijloacele necesare pentru a ne ajuta. Prin urmare, promisiunile Sale de ajutor și eliberare nu sunt simple vorbe în vânt, ci asigurări ferme.

Psalmistul este cunoscut de Dumnezeu într-un mod unic și total, astfel că nici măcar pântecele mamei nu l-a putut ascunde de privirea divină (Psalmii 139:13,15). Această cunoaștere vizează timpul (Psalmii 139:2), trăirile interioare (Psalmii 139:2,4) și spațiul (Psalmii 139:3) – întreaga existență a psalmistului. Magnifica cunoaștere divină este rezultatul calității Lui de Creator și al relației Lui strânse cu oamenii, manifestată prin grija Lui pentru ei. 

Acest minunat adevăr despre Dumnezeul care ne știe în profunzime nu ar trebui să ne sperie, ci să ne conducă în brațele lui Isus și la ceea ce a realizat pentru noi la cruce. Căci prin credința în Isus ne-a fost dată neprihănirea Sa, „neprihănirea lui Dumnezeu” Însuși (Romani 3:5,21). 

Prezența lui Dumnezeu este redată prin menționarea că El ajunge până în „Locuința morților” (șeol, „mormânt”) și în „întuneric” (Psalmii 139:8,11,12), locuri care nu sunt de obicei asociate cu locuința Sa (Psalmii 56:13). Prezența Lui este, de asemenea, descrisă ca luarea aripilor zorilor (est) pentru a locui la marginea mării (vest) (139:9). Aceste imagini transmit adevărul că nu există niciun loc în univers în care Dumnezeu nu poate ajunge la noi. Deși nu este parte din univers, așa cum cred unii, El este aproape de întreg universul, nu doar prin faptul că l-a creat, ci și că îl menține în funcțiune (vezi Evrei 1:3).

Ca Acela care știe totul despre noi, Dumnezeu ne poate ajuta și ne poate reface. Noua conștientizare a măreției divine naște în psalmist o explozie de laudă și încredere reînnoită. El primește cu bucurie cercetarea divină ca mijloc prin care poate îndepărta din viața lui orice ar tulbura relația lui cu Dumnezeu.

Unii ar putea considera ceva de speriat că Dumnezeu cunoaște atât de multe despre ei, chiar și cele mai întunecate secrete. De ce este atunci Evanghelia singura noastră speranță? 
 

Comentariu EGW

La crearea omului s-a descoperit puterea unui Dumnezeu existent ca Persoană. Când Dumnezeu l-a conceput pe om ca o reflectare a chipului Său, forma umană era perfectă, dar fără viață. Atunci, un Dumnezeu-Persoană, existent prin Sine Însuși, a dat acelei forme o suflare de viață și omul a devenit o ființă vie, rațională. Toate componentele organismului uman au fost puse în mișcare. Inima, arterele, venele, limba, mâinile, picioarele, nervii, neuronii, toate au început să funcționeze și toate au fost condiționate de niște legi. Omul a devenit un suflet viu. Prin Hristos-Cuvântul, Dumnezeu ca Persoană l-a creat pe om și l-a înzestrat cu inteligență și putere.
Făptura noastră nu era ascunsă de privirile Sale când eram concepuți în taină; deși nefinalizată, ochii Săi vedeau ființa noastră, iar în cartea Sa erau consemnate toate mădularele noastre încă pe când nu exista niciunul. Deasupra tuturor celorlalte categorii de făpturi inferioare, Dumnezeu a plănuit ca omul, coroana creațiunii, să reflecte gândirea Lui și să descopere slava Sa. – Divina vindecare, p. 415

Viața noastră este în mâinile lui Dumnezeu. El vede pericole care ne amenință și pe care noi nu le vedem. El este Dătătorul tuturor binecuvântărilor noastre, izvorul oricărui har, Acela care conduce toate experiențele noastre. El poate îngădui să vină peste cei din poporul Său încercări care să le umple inima de tristețe, pentru că El vede că ei trebuie să croiască cărări drepte pentru picioarele lor, ca să nu fie abătuți de pe cale. El ne cunoaște și Își aduce aminte că suntem numai țărână. Chiar și perii capului ne sunt numărați. El lucrează prin cauze naturale ca să-i facă pe copiii Săi să-și aducă aminte că El nu i-a uitat, dar dorește ca ei să nu mai meargă pe calea care, dacă li s-ar permite să meargă pe ea fără să fie cercetați și mustrați, i-ar duce în mari pericole. – The Upward Look, p. 65

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu să moară ca să-l poată răscumpăra pe om de sub puterea lui Satana; și atunci, nu va avea El grijă de omul făcut după chipul Său? … Dumnezeu știe și când cade o vrabie, nici măcar una nu cade la pământ fără ca El să vadă. Tatăl nostru ceresc nu îi va părăsi pe copiii Săi care își pun încrederea în El și îndrăznesc să meargă înainte sprijinindu-se pe făgăduințele Lui, deși perspectiva este întunecată și înfricoșătoare. El înțelege orice situație din viața noastră. El vede și știe unde ne aflăm. El ne cunoaște durerile și problemele. El ne cunoaște pe fiecare, pe nume, și Îi este milă de neputințele noastre, pentru că El Însuși a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi și știe cum să le vină în ajutor celor care sunt ispitiți. Domnul Isus este Ajutorul nostru și va avea grijă de toți aceia care se încred în El. – The Review and Herald, August 25, 1885, „The True Standard of Righteousness”, par. 12
 

2. Citește Psalmii 40:1-3; Psalmii 50:15; Psalmii 55:22 și Psalmul 121. Cum este implicat Dumnezeu în activitățile noastre de zi cu zi?

Domnul Se prezintă în Scriptură ca Dumnezeul cel viu care lucrează pentru cei care Îl cheamă. Pentru psalmist, Domnul este „necurmat […] înaintea ochilor [lui]” (Psalmii 16:8). Prin urmare, se încrede în Dumnezeu și apelează la El (Psalmii 7:1; 9:10). Domnul Îl va auzi chiar și când strigă „din fundul adâncului” (Psalmii 130:1,2), însemnând că nicio împrejurare de viață nu se află în afara domniei suverane a lui Dumnezeu. Prin urmare, strigătul psalmistului, oricât de urgent, nu este niciodată lipsit de speranță.

La rândul lui, Psalmul 121 apreciază puterea Creatorului în viața credinciosului. Această putere include:
(1) „El nu va îngădui să ți se clatine piciorul” (Psalmii 121:3) – Ima­ginea piciorului transmite adesea călătoria omului prin viață (Psalmii 66:9; Psalmii 119:105; Proverbele 3:23). Cu­vântul ebraic pentru „a nu se clătina” se referă la siguranța pe care Dumnezeu o dă lumii (Psalmii 93:1) și Sionului (Psalmii 125:1).
(2) Dum­nezeu ca Păzitor al lui Israel care nu moțăie și nu doarme – Aceasta este o imagine care evidențiază vigilența și promptitudinea Lui neîntreruptă când acționează în favoarea copiilor Săi (Psalmii 121:3,4).
(3) Dom­nul este „umbra ta” (Psalmii 121:5,6) – Este o idee care amintește de stâlpul de nor din vremea exodului (Exodul 13:21,22). În mod asemănător, Domnul îi asigură poporului Său adăpost fizic și spiritual.
(4) Dumnezeu este pe mâna dreaptă (Psalmii 121:5) – Mâna dreap­tă înseamnă, de obicei, mâna mai puternică a unei persoane, mâna acțiunii (Psalmii 74:11; Psalmii 89:13). Aici transmite apropierea și favoarea lui Dumnezeu (Psalmii 16:8; Psalmii 109:31; Psalmii 110:5).
(5) Protecția oferită de Dumnezeu poporului Său este clar confirmată în Psalmii 121:6-8 – Dumnezeu Își va feri copiii de orice rău. Nici „soarele”, nici „luna” nu îi va bate. Dumnezeu îi va păzi „la plecare și la venire”. Aceste elemente poetice scot în evidență grija cuprinzătoare, neîncetată a lui Dumnezeu.
Concluzia? Psalmistul avea încredere în grija iubitoare a lui Dumne­zeu. Noi, desigur, ar trebui să facem la fel. 

Cum simți tu la nivel practic realitatea grijii lui Dumnezeu? Dar cum îți manifești grija plină de iubire pentru ființe vulnerabile, cum ar fi persoanele cu dizabilități?

Comentariu EGW

Dacă viziunea noastră spirituală ar fi trezită, am putea vedea suflete plecate sub apăsare și împovărate de durere, încărcate ca un car sub greutatea snopilor și gata să moară în descurajare. Ar trebui să-i vedem pe îngerii care zboară repede în ajutorul acestor ispitiți, împingând înapoi oștile care-i înconjoară și așezând picioarele lor pe temelia sigură. …

Acela care nu doarme, care este mereu la lucru pentru împlinirea planurilor Sale, va duce înainte lucrarea Sa. El va zădărnici planurile celor nelegiuiți și va aduce confuzie în sfaturile acelora care complotează să aducă greutăți poporului Său. Acela care este Împăratul, Domnul oștirilor, stă între heruvimi și, în mijlocul frământărilor și tumultului popoarelor, El veghează încă asupra copiilor Săi. Când întăriturile împăraților vor fi distruse, când săgețile mâniei vor străpunge inimile vrăjmașilor Săi, poporul Său va fi sigur în mâinile Sale. – Profeți și regi, pp. 175–176

„Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor!” (Isaia 26:4) Ce izvor minunat spre care putem privi în orice ocazie de încercare! Inima nu mai are motiv să se teamă. Omul greșește, este îndărătnic, răzvrătit și chiar Îl sfidează pe Dumnezeu, însă Domnul este blând și răbdător, plin de o milă duioasă. Cerul și pământul sunt sub conducerea Lui și El știe exact de ce avem nevoie înainte ca noi să-I prezentăm cererile și dorințele noastre.
Poate că noi nu vedem drumul înaintea noastră, însă „totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face”. El nu este ni­ciodată confuz. El este deasupra oricărei încurcături și tulburări de pe pământ și totul este deschis înaintea ochilor Săi; din eternitatea Sa imensă și liniștită El poate porunci ceea ce providența Sa vede că este mai bine. – My Life Today, p. 10

Prezența lui Dumnezeu îi este garantată creștinului credincios. Această Stâncă a credinței este prezența vie a lui Dumnezeu. Chiar și cel mai slab se poate baza pe ea. Cei care se consideră cei mai puternici pot deveni cei mai slabi, dacă nu depind de Hristos ca fiind valoarea și eficiența lor. …
Tăria fiecărui suflet este în Dumnezeu, nu în om. Liniștea și încrederea trebuie să fie tăria tuturor acelora care Îi predau lui Dumnezeu inima lor. Hristos nu are față de noi un interes obișnuit, ci unul mai puternic decât cel pe care îl are o mamă pentru copilul ei. Mântuitorul nostru ne-a răscumpărat prin suferință și prin durere, prin insulte, reproșuri, abuzuri, batjocuri, respingere și moarte. El veghează asupra ta, copil al lui Dumnezeu care tremuri de teamă. El te va păstra în siguranță sub protecția Sa. Slăbiciunea naturii noastre omenești nu ne va împiedica intrarea la Tatăl ceresc, pentru că Hristos a murit ca să mijlocească pentru noi. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 77 (11 mart.)
 

3. Citește Psalmii 17:7-9; Psalmii 31:1-3; Psalmii 91:2-7. Ce face psalmistul în vremuri de necaz?

Psalmistul trece prin diferite probleme. În același timp, el se îndreaptă spre Dumnezeu, care este un loc de refugiu în timpul oricărui necaz. Încrederea este o alegere conștientă de a recunoaște controlul lui Dumnezeu asupra vieții omului în orice circumstanță. Dacă încrederea nu funcționează în necaz, atunci nu va funcționa niciodată.
Mărturia psalmistului despre Domnul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” (Psalmii 91:2) izvorăște din experiențele lui trecute cu Dumnezeu și slujește acum la întărirea credinței în ce privește viitorul. Psalmistul Îl numește pe Dumnezeu Preaînalt și Atotputernic (Psalmii 91:1,2), evocând măreția absolută a Dumnezeului său.

Psalmistul vorbește și despre siguranța pe care o putem găsi la Dumnezeu. „Ocrotirea” („adăpostul” sau „ascunzătoarea”), „umbra” (Psalmii 91:1), „locul […] de scăpare”, „cetățuia” (Psalmii 91:2), „aripile”, „scut”, „pavăză” (Psalmii 91:4) și „locul […] de adăpost”, „turnul […] de scăpare” (Psalmii 91:9) sunt imagini care reprezentau locuri ideale de refugiu, în cultura psalmistului. Nu trebuie decât să ne gândim la căldura de nesuportat a soarelui în acea parte a lumii pentru a aprecia umbra sau să ne amintim de vremurile de război din istoria lui Israel pentru a aprecia siguranța oferită de un scut sau de o fortăreață/cetățuie. 

4. Citește Psalmii 17:8 și Matei 23:37. Ce imagine este folosită aici și ce transmite ea?

Una dintre cele mai profunde metafore este cea a umbrei oferite de aripi (Psalmii 17:8; Psalmii 57:1; Psalmii 63:7). Această metaforă evocă siguranță și confort, sugerând ocrotirea oferită de o mamă pasăre. Domnul este comparat cu un vultur care își duce puii pe aripi (Exodul 19:4, Deuteronomul 32:11) și cu o găină care își adună puii sub aripi (Matei 23:37).

Cum putem totuși să facem față atunci când necazul lovește și nu vedem parcă ocrotirea lui Dumnezeu? De ce aceste traume nu înseamnă că Dumnezeu nu este lângă noi?

Comentariu EGW

Orice om va da piept cu încercări. Dacă privești la Isus, dacă te încrezi în El ca mântuitor personal al tău, vei trece cu bine prin orice încercare, vei suporta aceste teste cu răbdare și vei deveni mai puternic pentru a putea să suporți o nouă încercare și încă una.

Numai îngustimea viziunii noastre ne împiedică să vedem bunătatea lui Dumnezeu în disciplina la care El Își supune biserica, precum și marile binecuvântări pe care El le asigură. În orice tulburare și confuzie, Domnul este un adăpost sigur pentru copiii Săi. La umbra protecției Sale ei pot păși în siguranță pe calea Sa. În necazurile care au menirea de a-i purifica, consolarea lor trebuie să fie puterea Evangheliei. În Cuvântul Său sigur, ei au o adevărată fortăreață. – Our High Calling, p. 317

„În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” Hristos n-a fost nici înfrânt și nici nu S-a descurajat și urmașii Lui trebuie să aibă o credință tot atât de dăinuitoare ca a Lui. Ei trebuie să trăiască așa cum a trăit El și să lucreze așa cum a lucrat El, pentru că depind de Marele lor Maestru. Ei trebuie să aibă curaj, energie și stăruință. Cu toate că drumul lor este barat de aparente imposibilități, trebuie să meargă înainte, prin harul Lui. În loc să se plângă de greutăți, ei sunt chemați să le depășească. Nu trebuie să se descurajeze de nimic, ci să nădăjduiască. Hristos i-a legat de tronul lui Dumnezeu prin lanțul de aur al neîntrecutei Sale iubiri. Planul Lui este ca ei să aibă cea mai înaltă influență din univers, care vine de la izvorul a toată puterea. Ei vor avea putere să se împotrivească răului, putere pe care nu o pot înfrânge nici pământul, nici moartea și nici locuința morților, putere care îi va face în stare să biruie așa cum a biruit Hristos. – Hristos, Lumina lumii, p. 679

O milă dumnezeiască s-a arătat pe faţa Fiului lui Dumnezeu când a aruncat o lungă privire de regret asupra templului şi apoi asupra ascultătorilor Lui. Cu vocea înecată de durere şi de lacrimi amare, a exclamat: „Ierusalime, Ierusalime, … De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!”…

Nestematele de adevăr care au căzut de pe buzele lui Hristos în ziua aceea plină de evenimente au fost adunate ca o comoară în multe inimi. Din ele au prins viaţă gânduri noi, s-au născut noi aspiraţii şi o nouă istorie a început. După răstignirea şi învierea lui Hristos, aceşti oameni au ieşit în faţă şi au împlinit misiunea încredinţată de Cer, cu o râvnă şi o înţelepciune pe măsura măreţiei lucrării. Au adus o solie care a mişcat inimile, spulberând vechile superstiţii care atâta vreme piperniciseră viaţa a mii de oameni. În faţa mărturiei lor, teoriile şi filosofiile omeneşti rămâneau ca nişte simple poveşti. Mari au fost rezultatele cuvintelor Mântuitorului rostite către mulţimea aceea uimită şi îngrozită din Templul de la Ierusalim. – Lift Him Up, p. 337
 

5. Citește 1 Corinteni 10:1-4. Cum descrie Pavel istoria exodului? Ce lecție spirituală caută să ne învețe?

6. Citește Psalmul 114. Cum este descrisă aici eliberarea poporului Israel din Egipt?

Ce descriere poetică a salvării extraordinare a copiilor lui Dumnezeu din robia egipteană găsim în Psalmul 114! În tot Vechiul Testament și chiar și în Noul Testament, eliberarea din Egipt era văzută ca simbol al puterii lui Dumnezeu de a-Și salva poporul. Același lucru îl face și Pavel în aceste versete din Corinteni, folosind acest episod de istorie ca metaforă, ca simbol al mântuirii prin Isus Hristos. 

Psalmul 114 descrie în același timp eliberarea oferită de Dumnezeu prin manifestarea suveranității Sale de Creator asupra puterilor naturii, modalitate prin care Și-a salvat poporul din exod. Marea, râul Iordan, munții și dealurile reprezintă în mod poetic puterile naturale și umane care s-au opus lui Israel în drumul spre țara făgăduită (Deuteronomul 1:44; Iosua 3:14-17). Dumnezeu, așadar, este suveran asupra tuturor.

De fapt, pentru mulți dintre copiii lui Dumnezeu din toate timpurile și din toate locurile, calea spre Ierusalimul ceresc este înțesată de pericole. Psalmii îi încurajează să privească dincolo de munți spre Creatorul cerului și al pământului (Psalmii 121:1). 

Spiritul Psalmului 114 este redat de Isus când potolește furtuna de pe mare și când proclamă faptul că biserica nu are de ce să se teamă, pentru că El a biruit lumea (Matei 8:23-27; Ioan 16:33). Faptele mărețe ale lui Dumnezeu pentru poporul Său ar trebui să inspire întregul pământ să se cutremure în prezența Lui (Psalmii 114:7). „Cutremurarea” ar trebui înțeleasă ca o formă de recunoaștere și de închinare, nu ca un motiv de groază (96:9; 99:1). Cu Dumnezeu de partea lor, credincioșii nu au de ce să se teamă.

Care sunt pericolele spirituale cu care ne confruntăm ca oameni credincioși? Cum putem învăța să ne încredem în Domnul și în faptul că El ne poate ajuta să nu cedăm în fața acestor pericole la fel de reale pentru noi astăzi ca pentru psalmist?
 

Comentariu EGW

Când a fost trezit pentru a întâmpina furtuna, Isus era perfect liniștit. Nu era nici urmă de teamă în cuvânt sau privire, pentru că în inima Lui nu era teamă. Dar El nu era liniștit pentru că puterea Sa era nemărginită. Nu ca un „Domn al cerului și al pământului” stătea El așa liniștit. El renunțase la puterea aceea, pentru că zice: „De la Mine Însumi nu pot face nimic” (Ioan 5:30). El Se încredea în puterea Tatălui. Isus Se sprijinea pe credință – credință în iubirea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu – și puterea acelui cuvânt care a liniștit furtuna era puterea lui Dumnezeu.

După cum Isus Se sprijinea prin credință pe purtarea de grijă a Tatălui, tot astfel și noi trebuie să ne încredem în purtarea de grijă a Mântuitorului nostru. Dacă s-ar fi încrezut în El, ucenicii ar fi rămas liniștiți. Teama lor în timpul primejdiei le-a descoperit necredința. În strădania lor de a se salva singuri, ei au uitat de Isus și numai atunci când, ajunși la disperare, nu s-au mai încrezut în ei înșiși, ci s-au îndreptat către El, Isus a putut să le dea ajutor.

De câte ori nu avem și noi aceeași experiență ca ucenicii! Când se adună furtuna ispitelor, când fulgerele sălbatice strălucesc și când valurile se prăvălesc peste noi, ne luptăm singuri cu furtuna, uitând că este Unul care ne poate ajuta. Ne încredem în propria putere, până când pierdem orice nădejde și suntem aproape de pieire. Atunci ne aducem aminte de Isus și, dacă-L strigăm să ne mântuiască, chemarea noastră nu va fi în zadar. … Credința vie în Răscumpărătorul va liniști marea vieții și El ne va scăpa din primejdie, cum știe că este mai bine. – Hristos, Lumina lumii, p. 336

Nu trebuie să te îngrijorezi că nu mai ești în brațele scumpului Mântuitor, ci rămâi tare în credință. El te iubește, El are grijă de tine. El te binecuvântează și îți va da harul și pacea Sa. El îți spune: „Păcatele îți sunt iertate.” Poate că ești descurajat din cauza unor boli fizice, dar aceasta nu înseamnă că Domnul nu lucrează în favoarea ta zi de zi. El te iartă și îți oferă iertare din belșug. Strânge în sufletul tău făgăduințele dulci ale lui Dumnezeu. Domnul Isus este prietenul nostru constant, neschimbător și vrea să te încrezi în El. Nu te mai uita la tine, ci privește la desăvârșirea lui Hristos. – That I May Know Him, p. 285

O viață trăită în Hristos este o viață de pace lăuntrică. Nu va fi extaz sentimental, ci o încredere statornică, plină de pace. Speranța ta nu se află în tine însuți; ea este în Hristos. Slăbiciunea ta se unește cu tăria Lui, neștiința ta cu înțelepciunea Lui, nesiguranța ta cu puterea Lui dăinuitoare. Astfel, tu nu trebuie să te bizui pe tine însuți, nu trebuie să îngădui minții să se ocupe de eul tău, ci să te încrezi în Hristos. Mintea ta să se ocupe de iubirea Lui, de frumusețea și desăvârșirea caracterului Său. Hristos în lepădarea Sa de sine, Hristos în umilința Sa, Hristos în toată curăția și sfințenia Sa, Hristos în nespus de marea Sa iubire: iată care trebuie să fie subiectul contemplării tale. Numai iubindu-L, imitându-L și depinzând în totul de El vei putea fi transformat după chipul și asemănarea Sa. – Calea către Hristos, p. 70
 

7. Citește Psalmii 3:4; 14:7; Psalmii 20:1-3; Psalmii 27:5; Psalmii 36:8; Psalmii 61:4; Psalmii 68:5,35. De unde vine ajutorul, în aceste texte?

Motivul refugiului spiritual și fizic și al ajutorului apare în mod special în contextul sanctuarului. Sanctuarul este un loc de unde vin ajutor, siguranță și salvare. Sanctuarul le oferă adăpost celor tulburați. Dumnezeu apără orfanii și văduvele și dă putere poporului Său, din sanctuarul Său. Când „din Sion, care este întruparea frumuseţii desăvârşite, […] străluceşte Dumnezeu” (Psalmii 50:2), sunt rostite judecățile drepte ale lui Dumnezeu și își face apariția binecuvântarea Lui (Psalmii 84:4; Psalmii 128:5; Psalmii 134:3).

Adăpostul oferit de sanctuar depășește siguranța oricărui alt loc din lume, pentru că în sanctuar Dumnezeu locuiește personal. Prezența lui Dumnezeu este cea care oferă siguranță, nu doar trăinicia clădirii templului. Tot la fel, fiind muntele pe care locuiește Domnul, muntele Sion depășește toți ceilalți munți, deși în realitate nu este decât un modest deal (Psalmii 68:15,16; Isaia 2:2).

8.  „Căci n-avem un Mare-Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:15,16). Care sunt asemănările dintre aceste texte și ce spune psalmistul despre sanctuar?

Sfințenia sanctuarului lui Dumnezeu îl determină pe psalmist să recunoască faptul că toți oamenii sunt păcătoși și că nu merită deloc favoarea lui Dumnezeu. Autorul susține mai departe că salvarea se bazează numai pe credincioșia și harul lui Dumnezeu (Psalmii 143:2,9-12). Nimic din noi nu reprezintă vreun merit înaintea lui Dumnezeu. Numai când au o relație corectă cu Dumnezeu, prin pocăință și acceptarea harului și a iertării Lui, oamenii pot cere asigurarea izbăvirii Lui. Slujbele din sanctuar reprezentau salvarea găsită în Isus.

Comentariu EGW

Templul lui Dumnezeu este deschis în cer şi pragul lui este plin de slava pe care o va avea orice biserică ce Îl iubeşte pe Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Noi trebuie să studiem, să medităm şi să ne rugăm. Atunci vom avea vederea spirituală necesară pentru a vedea în curţile interioare ale templului ceresc. Vom prinde temele cântărilor şi ale mulţumirilor corului ceresc adunat în jurul tronului. Când Sionul se va ridica şi va lumina, lumina lui va fi pătrunzătoare şi preţioase cântări de laudă şi de mulţumire vor fi auzite în adunările sfinţilor. Murmurele şi plângerile din cauza dezamăgirilor şi dificultăţilor mărunte vor înceta. Când ne vom aplica pe ochi alifia aurie, vom vedea slava de dincolo. Credinţa va străbate prin umbra grea a lui Satana şi Îl vom vedea pe Apărătorul nostru prezentând tămâia meritelor Sale în favoarea noastră. Când vom vedea realitatea aceasta aşa cum este, aşa cum doreşte Domnul să o vedem, atunci vom fi plini de sentimentul imensităţii şi al diversităţii dragostei lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 6, p. 368

Domnul Isus cunoaște nevoile copiilor Săi și Se bucură să le asculte rugăciunile. Copiii lui Dumnezeu să se țină departe de lume și de orice le-ar abate gândurile de la Dumnezeu și să aibă simțământul că sunt siguri cu Dumnezeu, că ochii Săi privesc înăuntrul inimii și citesc dorințele sufletului și că pot vorbi cu Dumnezeu. Cu credință și în umilință, puteți pretinde în dreptul vostru făgăduințele Sale și puteți să credeți că, deși nu aveți nimic în voi care să vă facă să meritați favoarea lui Dumnezeu, datorită meritelor și neprihănirii lui Hristos, puteți veni plini de încredere la tronul harului și veți găsi ajutor la vreme de nevoie. Nimic nu poate face sufletul mai puternic în fața ispitelor lui Satana, în marele conflict al vieții, decât faptul de a-L căuta pe Dumnezeu în umilință, deschizându-vă sufletul înaintea Sa în toată neputința lui și așteptând ca El să fie ajutorul și apărătorul vostru.

Cu credința plină de încredere a unui copilaș, noi trebuie să venim la Tatăl nostru ceresc și să-I spunem toate nevoile noastre. El este întotdeauna gata să ierte și să ajute. Comoara înțelepciunii divine este inepuizabilă și Dumnezeu ne încurajează să luăm din plin din ea. Dorința pe care ar trebui s-o avem după binecuvântările spirituale este descrisă în cuvintele: „Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” (Psalmii 42:1). Avem nevoie de o foame mai profundă a sufletului după darurile bogate pe care Cerul le are de împărțit. …
O, de am avea dorința mistuitoare de a-L cunoaște pe Dumnezeu printr-o cunoaștere practică, de a veni în camera de audiențe a Celui Preaînalt, întinzând mâna credinței și punându-ne sufletele neajutorate în mâna Aceluia care este puternic și poate să le salveze! Bunătatea Sa iubitoare este mai bună decât viața. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 121 (24 apr.).
 

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi și profeți, capitolul 18, „Noaptea luptei”. 

Ce putem învăța din experiența lui Iacov despre puterea rugăciunii insistente și a încrederii fără rezerve în Dumnezeu?
Psalmii ne întăresc credința în Dumnezeu, care este Adăpostul de nădejde al celor care își încredințează viața în mâinile Lui puternice. „Dumnezeu va face lucruri mari pentru aceia care se încred în El. Cauza din care poporul Lui nu are o putere mai mare este faptul că se încrede prea mult în propria înțelepciune și nu-I dă prilej Domnului să-Și manifeste puterea în favoarea lui. Dumnezeu îi va ajuta în orice nevoie pe copiii Săi credincioși, dacă aceștia își vor pune pe deplin încrederea în El și-L vor asculta cu credincioșie” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 493). Cu toate acestea, unii psalmi pot crea dificultăți serioase atunci când făgăduințele lor nu se potrivesc cu situația noastră din prezent. În astfel de situații, trebuie să învățăm să ne încredem în bunătatea lui Dumnezeu, manifestată cel mai bine la Golgota. De asemenea, uneori psalmii pot fi folosiți pentru a hrăni speranțe false. Răspunsul lui Isus când Satana a folosit greșit versetele 11 și 12 din Psalmul 91 arată că încrederea în Dumnezeu nu ar trebui confundată cu ispitirea lui Dumnezeu (Matei 4:5-7) sau cu încumetarea de a-I cere să facă ceva care este contrar voinței Sale.

Studiu zilnic:

Isaia 52
Isaia 53
Isaia 54
Isaia 55
Isaia 56
Isaia 57
Isaia 58

Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „Rugă­ciunea pentru cei bolnavi”.

1. Ce vor vedea toate marginile pământului?

2. Ce lucru va fi pentru Dumnezeu ca și cu apele lui Noe?

3. Ce lucru va fi un semn veșnic, nepieritor?

4. Unde locuiește Cel Preaînalt?

5. Ce rele trebuie îndreptate înainte de a fi prezentate nevoile celor bolnavi înaintea Domnului?