„Mă bucur când mi se zice: «Haidem la Casa Domnului!»” (Psalmii 122:1)
Săptămâna aceasta ne vom încheia vizita la sanctuarul construit atât de frumos. Îți amintești ce am văzut săptămâna trecută? Gardul de pânză albă, cortina frumoasă de la intrare, altarul pentru sacrificarea zilnică a mieilor și curtea unde oamenii asistau la ceremonii și se rugau.
Astăzi observăm că între altar și intrarea în sanctuar există un bazin mare din metal, care strălucește la fel ca altarul. Este plin cu apă. Ghidul nostru spune că bazinul se numește ligheanul de aramă. Preoții trebuie să fie curați atunci când ajută la oricare dintre serviciile din sanctuar. Așa că, înainte de a arde o jertfă pe altar sau de a intra în sanctuar, își scot mereu încălțămintea și se spală pe mâini și pe picioare în acest lighean. Ligheanul este făcut din oglinzile pe care multe dintre femei le-au oferit pentru a ajuta la construirea sanctuarului (oglinzile erau făcute din aramă sau argint șlefuit și aveau formă ovală). Contribuția benevolă (darul de bunăvoie) a femeilor din tabără a ajutat la înfrumusețarea slujbelor din sanctuar.
La fel cum gardul alb are o singură intrare, și sanctuarul are tot o singură intrare. Vedem apoi în interior o a doua cortină, țesută în aceleași culori ca cea care dă spre curte: albastru, violet și roșu aprins. Singura intrare și cortina ne amintesc că există o singură cale prin care putem fi iertați și putem fi din nou împreună cu Tatăl nostru ceresc cel iubitor. Această singură cale este credința în viața și moartea lui Isus pentru noi. Citește Ioan 10:7,9; Ioan 14:6.
Crezi că Dumnezeu vrea să avem trupurile și hainele curate, mai ales când mergem la biserică pentru a ne închina Lui? Crezi că Dumnezeu vrea să avem mintea curată? La ce ne gândim în Sabat? Avem mintea ocupată cu aceleași lucruri ca în celelalte zile? Te bucuri știind că Dumnezeu ne iubește atât de mult, încât Isus a fost dispus să fie Ușa prin care să putem scăpa din capcana lui Satana?
Astăzi vom privi în interiorul sanctuarului și vom vedea unele dintre comorile de aici. Dar va trebui să ascultăm explicațiile ghidului nostru, pentru că doar preoții pot intra înăuntru. Ce ne spune el e greu de crezut. Întreaga cameră sclipește și strălucește. Și miroase minunat. Lumina se reflectă din pereți și din fiecare piesă de mobilier. De ce? Deoarece mobilierul și pereții sunt acoperiți în întregime cu aur pur și strălucitor.
Ghidul nostru ne spune că există două încăperi. Prima încăpere se numește Locul Sfânt (sau Sfânta). A doua încăpere este Locul Preasfânt (sau Sfânta Sfintelor). Sunt despărțite de o cortină superbă, chiar mai frumoasă decât celelalte două pe care le-am văzut până acum. Cortina despărțitoare nu ajunge până la tavan, și preoții pot vedea lumina care strălucește din a doua încăpere.
Ghidul nostru ne spune că lumina aceea provine de la prezența reală a lui Dumnezeu. Și că uneori este atât de puternică, încât preoții trebuie să iasă afară.
În sanctuar nu există ferestre. Lumina care face ca totul să strălucească provine de la un frumos sfeșnic de aur curat, aflat în partea stângă a sălii. Sfeșnicul are șapte brațe. Fiecare braț are în capăt un mic vas cu ulei curat de măsline, în care se află un fitil. Când preoții tund fitilurile și curăță și umplu lămpile cu ulei, nu le scot niciodată pe toate odată. Astfel încât în permanență, zi și noapte, lămpile să fie aprinse.
Lămpile ne amintesc că Isus este Lumina lumii. Ioan 8:12. Dumnezeu nu doarme niciodată și veghează asupra noastră tot timpul. Uleiul este un simbol pentru Duhul Sfânt, care ne ajută să facem alegeri corecte și să respectăm Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu. Când urmăm îndemnurile Duhului Sfânt, și noi strălucim pentru Isus.v
Este prezența lui Dumnezeu în biserica noastră atunci când mergem să ne închinăm? Cum trebuie să ne comportăm? Spune cel puțin trei moduri în care trebuie să ne comportăm când mergem să ne închinăm. Faci și tu la fel?
În vizita noastră imaginară, ghidul ne-a povestit despre prima încăpere a sanctuarului, numită Locul Sfânt. În partea stângă a încăperii se află candelabrul de aur curat. În partea dreaptă, o masă aurită. Pe ea stau așezate frumos două grămezi de pâini speciale. Câte șase pâini în fiecare grămadă, câte o pâine pentru fiecare dintre triburile lui Israel. Pe deasupra lor s-a stropit cu tămâie, așa că se simte un miros dulceag. Ghidul nostru ne spune că pâinea proaspăt coaptă este așezată acolo în fiecare Sabat. Iar pâinea pe care o înlocuiesc este dată preoților.
Gândindu-ne la pâine, ne amintim că Isus este Pâinea vieții. Ioan 6:35. Ne hrănim cu Pâinea vieții când învățăm despre El din Cuvântul Său, Biblia. De asemenea, ne amintim că de la El primim hrana pe care o mâncăm în fiecare zi. De hrană și de Pâinea vieții avem nevoie zilnic. În continuare, ghidul ne vorbește despre frumosul altar pentru tămâie, și el aurit, care stă în fața cortinei dintre Sfânta și Sfânta Sfintelor. El spune că Dumnezeu Însuși a aprins focul pe acel altar. Pentru a arde tămâie în sanctuar, preoții trebuie să folosească întotdeauna acest foc sacru.
În fiecare dimineață și seară, în timp ce în curte se aduce jertfa și oamenii se roagă și își mărturisesc păcatele, un preot arde tămâie în focul sacru al cărbunilor aprinși de pe altarul tămâierii. În timp ce face această ceremonie, privește spre Locul Preasfânt, unde prezența lui Dumnezeu se manifestă ca o lumină strălucitoare. Pe măsură ce mirosul dulce umple aerul, oamenii de afară îl pot simți și ei. Fiecare din cei veniți la închinare crede în Isus; iar acesta este momentul în care știe că Dumnezeu vede viața imaculată a lui Isus în locul vieții lui păcătoase. Dumnezeu îi aude rugăciunile.
„A te hrăni” din Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă să citești studiile biblice și să înveți textul de memorat. Îi vei putea fi astfel un ajutor de nădejde. Domnului Îi place să vorbești cu El în fiecare zi. Atunci când ne terminăm rugăciunea spunând: „În Numele lui Isus, Amin!”, înseamnă că avem încredere în ceea ce a făcut Isus pentru noi; și știm că atunci când ne rugăm astfel, Dumnezeu ne poate asculta rugăciunile.
Ghidul ne spune că el însuși nu a intrat niciodată în Locul Preasfânt. Este locul cel mai sacru și mai important dintre toate. Singurul care intră vreodată acolo este marele-preot. Și asta o dată pe an, în Ziua Ispășirii.
Există o singură piesă de mobilier în Sfânta Sfintelor: chivotul sacru, poleit cu aur. În interiorul chivotului se află cele două table de piatră. Îți amintești ce scria pe table și cine și cum le-a scris? Aici sunt păstrate Cele Zece Porunci, pe care Satana le urăște și despre care spune minciuni. Mai mult decât orice, vrea să le distrugă și să ne facă să uităm de ele.
Ghidul ne descrie chivotul legii (sau chivotul mărturiei) ca fiind o cutie frumoasă din lemn de salcâm și placată cu aur, atât în interior, cât și în exterior. Partea de sus, sau capacul, este numai din aur curat și se numește tronul milei, sau capacul ispășirii. La fiecare dintre cele două capete ale tronului milei stă un înger frumos din aur pur. Ambii privesc cu reverență în jos, spre chivotul legii. Între cei doi îngeri se manifestă prezența lui Dumnezeu prin acea lumină puternic strălucitoare.
Tronul milei ne amintește de marea iubire și milă ale lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi existat planul Lui minunat, ar fi putut cineva să spere că va trăi pentru totdeauna cu Isus? Nu. Niciunul dintre noi. Nici măcar unu dintre noi nu a ascultat de Legea lui Dumnezeu. Dar, datorită planului special al lui Dumnezeu, fiecare persoană are de ales. Poate alege fie pe Satana și moartea, fie pe Isus și viața.
Dacă nu am avea Cele Zece Porunci, am ști ce este păcatul? Nu. Citește ce spune Pavel în Romani 7:7. Vrea Satana să înțelegem ce este păcatul? Sigur că nu! Satana știe că Legea ne spune ce este păcatul și că putem alege să ascultăm de Cele Zece Porunci. El știe, de asemenea, că atunci când alegem să ascultăm, nu o putem face fără ajutorul lui Isus. Așa că Satana nu vrea să înțelegem planul minunat al lui Dumnezeu pentru că prin el ne este arătat cum să trăim după modelul vieții pe care a trăit-o Isus pe pământ; ni se descoperă cât de mare Îi este puterea de a ne ajuta; aflăm cum a plătit Isus pentru păcatele noastre, astfel încât viața noastră să poată fi acoperită de viața Sa atunci când facem greșeli. Vrei să-I mulțumești lui Isus pentru toate lucrurile pe care le-a făcut și le face pentru noi?
Preotul care ne este ghid spune că tavanul este confecționat din pânză de in. Spre deosebire de gardul alb, pânza aceasta are un model țesut cu grijă. Arată ca un nor de îngeri. Știm că îngeri adevărați sunt în ambele încăperi, dar noi nu îi putem vedea. Aceștia nu încetează niciodată să-L laude pe Dumnezeu pentru dragostea Lui.
„Dincolo de tavanul de pânză, din ce este făcut acoperișul?”, întrebăm. Ghidul nostru explică faptul că acoperișul sanctuarului este făcut din patru straturi diferite. Deasupra pânzei de in se află o pătură din păr de capră. Urmează un acoperământ făcut din piei de berbeci. Iar deasupra de tot este un strat din piei de focă. Astfel, cortul este protejat de ploaie.
Ne gândim la încă o întrebare. „Sutana marelui-preot este diferită de a ta?” Preotul ne dă detalii despre cât de diferită și de frumoasă este. Peste roba albă, marele-preot poartă o robă albastră. Iar peste umeri îi atârnă ceea ce se numește pieptar. Are pe el douăsprezece pietre semiprețioase, câte una pentru fiecare dintre cele douăsprezece triburi. Exodul 28:21. Rolul pieptarului, ne explică ghidul, este de a ne face conștienți că suntem tot timpul în inima și mintea lui Dumnezeu și că suntem foarte valoroși pentru El. Ce mod frumos de a ne reaminti că ne iubește!
Pe măsură ce ne îndreptăm spre ieșire, ghidul ne spune că a fost nevoie de șase luni pentru a construi frumosul sanctuar. Cu toții trebuie să fi muncit din greu!
Tot ce este în sanctuar vorbește despre Isus și despre minunatul plan de a ne salva de Satana, nu-i așa? Ne ajută sanctuarul să înțelegem mai multe despre El și despre iubirea Sa minunată?
Cât de multe îți poți aminti despre vizita noastră la sanctuar? Ce înconjura sanctuarul? Ce culoare avea și din ce era făcut? Ai fi putut vedea peste gard dacă ai fi fost înăuntrul curții? Câte cortine erau în total? Ce culori aveau? Îți amintești ce însemnau culorile?
Care a fost primul lucru pe care l-ai văzut când am intrat în curte? Ce se întâmpla acolo de două ori pe zi? Ce însemnau acele ceremonii? Se aduceau și alte jertfe pe acel altar? Cum se numea prima încăpere a sanctuarului? Poți enumera piesele de mobilier de acolo? Poți spune ce semnificație avea fiecare?
Cum se numea a doua încăpere? Ce era în ea? Cum arăta? Cine era singura persoană care putea intra acolo? Prin ce se deosebea sutana lui de cea a celorlalți preoți? Despre Cine și despre ce ne vorbește sanctuarul? Ți-a plăcut vizita?
Administratorul precoce al farului - II - Adaptare după Scrapbook Stories, de Amy Sherrard
Maria nu știa că niște oameni răi, numiți pirați, se ascundeau în spatele stâncilor din apropiere. Când l-au văzut pe tată plecând, au fost siguri că în far nu mai rămâne nimeni altcineva decât o fetiță. Imediat au ticluit un plan prin care să-l împiedice pe tatăl ei să se întoarcă în timp util pentru a aprinde lămpile care îi avertizau pe marinari cu privire la stâncile periculoase.
Unele dintre navele care aveau traseu pe acolo în acea noapte transportau bogății. Pirații sperau că ele se vor izbi de stânci în timpul furtunii în lipsa luminii călăuzitoare din far. Iar ei vor da buzna și vor fura tot ce se putea lua de pe corăbiile distruse. Nu le păsa că marinarii vor muri sau vor fi răniți.
În oraș, tatăl Mariei și-a umplut coșul. Apoi a pornit înapoi spre far. Știa că în scurt timp vine ora de aprins lămpile. Pe când se apropia de drumul dinspre pontonul de stânci care făcea trecerea spre far, răufăcătorii aflați la pândă s-au năpustit asupra lui. L-au aruncat la pământ și l-au legat repede cu funii de mâini și de picioare. Apoi l-au cărat într-un șopron și l-au lăsat acolo până dimineața. Când i-a rugat să-i dea drumul, s-au pus pe râs. Doi dintre bărbați au rămas cu el, iar ceilalți au dat fuga înapoi la țărm.
„Măriuca mea! Ce te faci tu singură acum?”, se îngrijora tatăl în timp ce zăcea în șopron. „Nu are cine să aprindă lămpile. E posibil ca multe nave să se scufunde și sute de marinari să își piardă viața.” În far se făcea tot mai întuneric, iar Mariei i se făcea tot mai frică. Se simțea singură. Ce se întâmplase cu tatăl ei? Și ce se va întâmpla cu navele și cu bieții marinari? Se gândi că poate ar reuși să aprindă lămpile. Dar ea era mult prea mică, iar ele erau mult prea sus. Nu avea cum să ajungă. Cu toate astea, a luat niște chibrituri și a târât o masă până la lămpi. S-a urcat pe masă și s-a ridicat pe vârfuri; dar tot nu putea să ajungă la fitiluri.
„Dacă aș avea un băț”, și-a spus ea, „aș lega un chibrit în vârf, și așa aș reuși să aprind fitilurile”. Dar ia bățul de unde nu-i, căci nu a fost chip să găsească vreunul. Afară, furtuna se tot întețea. Maria putea auzi vântul urlând și valurile izbindu-se de stâncile periculoase. Marinarii de pe corăbii scrutau cu privirea de-a lungul coastei, tot căutând să vadă luminile. Unde se aflau? Își cârmiseră vasele într-o direcție greșită? Nu mai știau încotro să o apuce. Iar răufăcătorii abia așteptau ca o navă să se izbească de stânci și să se scufunde.
În șopron, tatăl Mariei se ruga ca Dumnezeu să aibă grijă de scumpa lui fetiță, rămasă de una singură în farul întunecat, și să salveze cumva corăbiile de la naufragiu. (Va urma)