Evanghelia veșnică

În Israelul din vechime, când popoarele păgâne din jurul lor erau politeiste, închinându-se mai multor „dumnezei”, din lemn și din piatră, declarația de credință clară, distinctivă și categorică a Israelului se găsea în Deuteronomul 6:4: „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.”
De-a lungul secolelor, rostirea Shemei (numele rugăciunii, bazat pe cuvântul evreiesc pentru „ascultă”) le-a reamintit evreilor viziunea spirituală care îi unea ca popor și care le întărea hotărârea de a-și menține identitatea unică de închinători la singurul Dumnezeu adevărat.

Cele trei solii îngerești din Apocalipsa 14 sunt pentru adventiștii de ziua a șaptea propria Shema. Ele ne identifică declarația de credință, ne definesc ca popor și ne descriu misiunea în această lume. Pe scurt, identitatea noastră profetică unică este prezentată în Apocalipsa 14:6-12 și aici ne găsim entuziasmul de a proclama lumii Evanghelia.
În lecția din această săptămână vom începe un studiu detaliat al versetelor din Apocalipsa 14:6-12, dar vom face lucrul acesta prin ochii harului, ascultându-L pe Dumnezeu vorbind inimilor noastre.

8 – 15 aprilie – Săptămâna libertății religioase 15 aprilie – Ziua libertății religioase (colectă)
 

Comentariu EGW

Lucrarea lui Dumnezeu este aceeași în toate timpurile, deși sunt diferite trepte de dezvoltare și diferite manifestări ale puterii Sale, pentru a putea face față nevoilor oamenilor din diferite timpuri. Începând cu prima făgăduință a Evangheliei, coborând prin timpurile patriarhale și iudaice și ajungând până în vremurile noastre, are loc o desfășurare progresivă a scopurilor urmărite de Dumnezeu în planul de mântuire. Mântuitorul preînchipuit în ritualurile și ceremoniile legii iudaice este Același cu Cel descoperit în Evanghelie. Norii care învăluiau ființa Sa divină s-au dat la o parte, ceața și umbrele au dispărut și Isus, Răscumpărătorul lumii, Se descoperă. Acela care a proclamat Legea pe Sinai și care i-a dat lui Moise preceptele legii ceremoniale, este Același care a rostit Predica de pe Munte.

Marile principii ale iubirii lui Dumnezeu, pe care le-a prezentat ca temelie a Legii și Profeților, sunt numai o repetare a ceea ce i-a spus prin Moise, poporului evreu: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta”. „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Deuteronomul 6:4,5; Leviticul 19:18). În ambele dispensațiuni, este același Învățător. Cerințele lui Dumnezeu sunt aceleași. Căci toate pornesc de la Cel „în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). – Patriarhi și profeți, p. 373
Hristos va veni a doua oară, cu putere, ca să aducă mântuire. Ca să-i pregătească pe oameni pentru acest eveniment, El a trimis prima, a doua și a treia solie îngerească. Acești îngeri îi reprezintă pe cei care primesc adevărul și, plini de putere, duc lumii vestea cea bună. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 7, p. 978 

Acest mesaj [mesajul celor trei îngeri, întreita solie îngerească] este un mesaj de punere la probă. Primit de o inimă onestă, se va dovedi un antidot pentru toate păcatele și relele lumii. Eficiența lui nu poate fi împiedicată de condițiile de mediu, de sărăcie, de ignoranță sau de prejudecăți și nici adaptabilitatea lui la nevoile oamenilor nu poate fi diminuată.
Proclamarea importantului mesaj evanghelic este lucrarea ucenicilor lui Hristos. Unii vor lucra într-un mod, alții vor prelua o altă ramură a lucrării, după cum îi cheamă și îi conduce Domnul pe fiecare dintre ei. Nu vor urma toți aceeași metodă de lucru, dar toți se pot uni în eforturile lor. Cuvântul Dumnezeului celui viu trebuie proclamat în toată lumea. Evanghelia va fi dusă cu mare putere, însoțită de manifestări ale Duhului lui Dumnezeu. Lucrătorii noștri trebuie să devină forțe vii pentru a descoperi planul avut de Dumnezeu atunci când i-a chemat în lucrarea Sa. Cuvântul Evangheliei slăvite trebuie să fie vestit în înțelesul său divin. Noi trebuie să exemplificăm principiile Evangheliei atât prin cuvinte pline de putere, cât și prin fapte de bunătate și împreună-simțire. – The Upward Look, p. 277 
 

Cei mai mulți oameni, atunci când se gândesc la ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, nu se gândesc la harul lui Dumnezeu. Când analizează mesajul lui Dumnezeu pentru zilele din urmă, gândurile lor se îndreaptă imediat spre fiare înfricoșătoare, simboluri mistice și imagini ciudate. Cartea Apocalipsa sperie la fel de mulți oameni pe câți încurajează, lucru regretabil, pentru că este, într-adevăr, plină de har și de speranță. Chiar și în mijlocul fiarelor înfricoșătoare și al avertizărilor cu privire la persecuția și vremurile grele care ne stau în față, Dumnezeu ne oferă în continuare motive să ne bucurăm în mântuirea Lui.

1. Citește Apocalipsa 1:1-3 și Apocalipsa 14:6. Ce spun aceste versete despre cartea Apocalipsa și despre „Evanghelia veșnică”?

Întreaga carte Apocalipsa vorbește despre Isus. Este mesajul Lui pentru poporul Său și se aplică în mod special bisericii Sale în aceste zile din urmă. Este mesajul plin de har al speranței noastre. În această carte, Isus este descris ca Mielul înjunghiat, o binecuvântare promisă celor care citesc, înțeleg și acționează conform adevărurilor descoperite.

Potrivit cu Apocalipsa 1:5,6, Isus este cel „care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său și a făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său”. În Hristos suntem iertați. Harul ne iartă trecutul, ne întărește prezentul și ne oferă speranță pentru viitor. Adică, în Hristos suntem izbăviți de plata păcatului și de sub pu­terea lui și, într-o zi nu prea îndepărtată, vom fi izbăviți și de prezența lui. Acesta este mesajul ultimei cărți din Biblie, Apocalipsa.

Și este și un mesaj urgent, prezentat prima dată ca un înger care zboară prin mijlocul cerului cu „Evanghelia veșnică”.
Evanghelia? Mântuirea prin credința în Hristos? Moartea lui Isus pentru noi care ne aduce ispășirea? Făgăduința vieții veșnice, nu pentru ceea ce putem noi face, ci pentru ce a făcut Isus pentru noi toți? Toate acestea se găsesc la începutul celor trei solii îngerești? Întocmai!
Nu este de mirare, atunci, că sunt mesaje pline de har și de speranță pentru noi, ființele căzute și suferinde.

Chiar dacă este ușor să ne concentrăm atenția asupra fiarelor și asupra avertizărilor cu privire la zilele din urmă, cum putem învăța să echilibrăm toate acestea cu ceea ce este, fără îndoială, cel mai important mesaj din Apocalipsa: jertfa lui Hristos pentru salvarea noastră?
 

Comentariu EGW

Întrucât se insista asupra acestor învățături false, au apărut deosebiri și ochii multora au fost abătuți ca să nu mai privească la Isus ca la Începătorul și Desăvârșitorul credinței lor. Discutarea punctelor neimportante de doctrină și contemplarea basmelor plăcute, născocite de om, le ocupa timpul care ar fi trebuit să fie petrecut în vestirea Evangheliei … și Satana părea să câștige ascendență asupra celor care susțineau a fi urmași ai lui Hristos.

În acest timp critic din istoria bisericii, Ioan a fost condamnat să fie exilat. Niciodată mai înainte biserica nu avusese mai multă nevoie de glasul lui ca acum. Aproape toți foștii săi tovarăși din slujba Evangheliei suferiseră martiriul. Credincioșii care mai rămăseseră înfruntau o împotrivire aprinsă. După toate semnele care se arătau, nu era prea departe ziua când vrăjmașii bisericii lui Hristos aveau să triumfe.
Mâna Domnului se mișca însă nevăzută în întuneric. În providența lui Dumnezeu, Ioan a fost așezat acolo unde Hristos putea să-i dea o minunată descoperire despre Sine și despre adevărul Lui dumnezeiesc pentru iluminarea bisericilor.
Exilându-l pe Ioan, vrăjmașii adevărului au sperat să aducă la tăcere pe vecie glasul credinciosului martor al lui Dumnezeu; dar, pe Patmos, ucenicul a primit o solie a cărei influență avea să continue să întărească biserica până la sfârșitul vremii. – Faptele apostolilor, p. 580–590

Cartea Apocalipsa trebuie studiată în mod special … . Fiecare educator care se teme de Dumnezeu trebuie să caute să înţeleagă și să prezinte cât mai bine vestea bună pe care Mântuitorul în persoană a venit să i-o descopere slujitorului Său Ioan – „Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând” (Apocalipsa 1:1). Nimeni nu ar trebui să se descurajeze din pricina simbolurilor aparent mistice din această carte. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înţelepciunea s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată” (Iacov 1:5). 

„Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea, căci vremea este aproape!” (Apocalipsa 1:3). 
Când în inima elevului se naște o dragoste adevărată pentru Biblie și începe să-și dea seama cât de vast este câmpul ei de cunoaștere și cât de preţioasă este comoara ei, va dori să profite de orice oportunitate de a cunoaște mai bine Cuvântul lui Dumnezeu. – Educație, p. 191 
Istoria bisericii de pe pământ și istoria bisericii răscumpărate din cer își au centrul la crucea de pe Golgota. Aceasta este tema, acesta este cântecul – Hristos, totul în toate –, iar oștirea imposibil de numărat, de mii și de zeci de mii câte zece mii de răscumpărați, va înălța imnuri de laudă. Totul se reunește în această cântare a lui Moise și a Mielului. Este un cântec nou, deoarece nu a mai fost cântat niciodată în cer. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 433 
 

Observăm că Apocalipsa 14:6, începutul celor trei solii îngerești, se deschide cu Evanghelia „veșnică”. Dacă nu înțelegem profunzimea Evangheliei, nu vom înțelege nici cele trei solii îngerești. Nu putem înțelege niciodată în totalitate aspectele soliilor lui Dumnezeu cu privire la ceasul judecății, căderea Babilonului ori semnul fiarei, dacă nu înțelegem Evanghelia.

2. Citește 1 Corinteni 15:1-4; Romani 3:24-26 și 5:6-8. Cum este „Evanghelia veșnică” prezentată în aceste texte? Ce mare speranță ne este prezentată?

Evanghelia este vestea incredibil de bună a morții lui Hristos pentru păcatele noastre, a învierii Lui glorioase și a dragostei și grijii Lui continue pentru noi. Prin credința în sângele Său vărsat și în puterea învierii Sale, suntem izbăviți atât de plata, cât și de stăpânirea păcatului. Hristos stăpânea asupra gândurilor apostolului Pavel și era în centrul învățăturilor și al predicării lui. Hristos cel crucificat l-a răscumpărat din condamnarea și din vina trecutului său. Hristos cel înviat i-a dat putere pentru prezent, iar revenirea lui Hristos i-a dat speranță pentru viitor.
Observă patru idei în aceste pasaje din Romani:
1. Suntem îndreptățiți fără plată, prin har.
2. Harul este o declarație a neprihănirii lui Dumnezeu.
3. Harul îi îndreptățește pe cei care Îl acceptă pe Isus prin credință.
4. Dumnezeu ne-a arătat dragostea Lui pe când noi eram încă păcătoși.
Harul lui Hristos este nemeritat, necâștigat de noi. Isus a suferit aceeași moarte chinuitoare, dureroasă, pe care o vor suferi păcătoșii pierduți. A experimentat plinătatea mâniei sau judecății lui Dumnezeu asupra păcatului. El a fost respins pentru ca noi să putem fi acceptați. A murit moartea care era a noastră pentru ca noi să putem trăi viața care era a Lui.
Să ne mai mire atunci că mântuirea trebuie să fie prin credință și fără faptele Legii? Ce am putea adăuga noi, ce ar putea adăuga faptele noastre, chiar și cele făcute cu cele mai bune intenții și inspirate de Duhul Sfânt, la ceea ce a făcut Hristos pentru noi pe cruce?
Iar acest plan, planul de mântuire, a fost conceput chiar înainte de începutul timpului (2 Timotei 1:9; Tit 1:2; Efeseni 1:4), ceea ce explică de ce se numește Evanghelia „veșnică”. Înainte de crearea lumii, Dum­nezeu a știut ce avea să se întâmple, așa că a creat planul de mântuire pentru a gestiona criza atunci când aceasta avea să apară.

Comentariu EGW

„Oricine este din adevăr, ascultă glasul Meu”, afirma Isus (Ioan 18:37). Fiind participant la consiliile cerești ale lui Dumnezeu și locuind în veșnicele înălțimi ale Sanctuarului, toate elementele adevărului se aflau în El. El era cu Dumnezeu. A-L prezenta în orice demers misionar pe Isus, și pe El răstignit, înseamnă mai mult decât pot înțelege mințile mărginite. „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre; pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și prin rănile Lui suntem tămăduiți” (Isaia 53:5). „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). Hristos răstignit pentru păcatele noastre, Hristos înviat din morți, Hristos înălțat la cer ca Mijlocitor al nostru – aceasta este știința mântuirii pe care trebuie s-o învățăm și s-o prezentăm și altora. Aceasta trebuie să fie misiunea lucrării noastre.

Crucea lui Hristos! Învățați-l și iar învățați-l pe fiecare elev despre ea! Cât de mulți cred ceea ce trebuie despre cruce? Cât de mulți o au în studiu și-i cunosc adevărata însemnătate? Ar putea exista vreun creștin în lumea noastră fără crucea lui Hristos? Înălțați crucea și faceți din ea temelia adevăratei educații! – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 22–23 
A fost pregătit un har îmbelşugat, pentru ca sufletul care crede să fie păzit de păcat, deoarece tot cerul, cu resursele lui nemărginite, a fost pus la dispoziţia noastră. Trebuie să scoatem apă din izvoarele mântuirii. Pentru toţi cei care cred, Domnul Hristos este sfârşitul neprihănirii obţinute prin păzirea Legii. Noi înşine suntem păcătoşi, dar în Hristos suntem neprihăniţi. După ce ne-a făcut neprihăniţi prin atribuirea neprihănirii lui Hristos, Dumnezeu ne declară drepţi şi ne tratează ca şi cum am fi drepţi. El ne consideră copiii Săi dragi. Domnul Hristos luptă contra puterii păcatului, iar acolo unde s-a înmulţit păcatul, harul s-a înmulţit şi mai mult. „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” (Romani 5:1,2). – Solii alese, cartea 1, p. 394 

„El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus înainte de veşnicii” (2 Timotei 1:9).
Planul și hotărârea harului au existat din veșnicie. Înainte de întemeierea lumii, faptul ca omul să fie creat și înzestrat cu capacitatea de a aduce la îndeplinire voința divină a fost hotărât cu tărie în sfatul lui Dumnezeu. Însă căderea omului, cu toate consecințele ei, nu a fost un lucru necunoscut Celui Atotputernic, dar nici nu L-a oprit să-Și aducă la îndeplinire planul cel veșnic, pentru că Domnul a vrut să-Și întemeieze tronul pe neprihănire. Dumnezeu cunoaște sfârșitul de la început. De aceea, răscumpărarea nu a fost un plan stabilit ulterior, ci unul hotărât pentru veșnicie, pentru a revărsa binecuvântarea Sa nu numai peste această lume, un fir de praf din univers, ci pentru binele tuturor lumilor create de Dumnezeu. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 129 (1 mai)
 

Cele trei solii îngerești sunt o istorie a harului. Ele sunt istoria dragostei nemăsurate a unui Mântuitor care ne iubește atât de mult, încât mai degrabă a trecut El Însuși prin moarte decât să piardă pe vreunul din­tre noi. Sunt povestea unei iubiri fără margini, de neînchipuit, de neînțeles, nemuritoare și infinite. 
Dumnezeu nu este niciodată luat prin surprindere. El nu este supus vânturilor schimbătoare ale alegerilor omenești. După cum am văzut deja, planul Lui de a ne izbăvi de sub stăpânirea păcatului nu a fost conceput după ce păcatul și-a arătat fața hidoasă. Dumnezeu nu a fost luat prin surprindere de drama îngrozitoare a păcatului.

3. Citește Apocalipsa 13:8 și 1 Petru 1:18-20. Ce ne învață aceste versete despre planul de mântuire?

Expresia „Evanghelie veșnică” din Apocalipsa 14:6 vorbește despre trecut, prezent și viitor. Când Dumnezeu a creat omenirea cu capacitatea de a lua decizii morale, a anticipat că oamenii aveau să facă alegeri greșite. Odată ce făpturile Lui aveau capacitatea de a alege, aveau și capacitatea de a se răzvrăti împotriva naturii Lui iubitoare. Singura modalitate de a evita această realitate ar fi fost crearea unor ființe robotice, controlate și manipulate de un oarecare plan cosmic divin. Devotamentul forțat contravine naturii lui Dumnezeu. Iubirea necesită o alegere și, odată ce ființelor le este dată puterea de a alege, există și posibilitatea de a face alegeri greșite. Prin urmare, planul de mântuire a fost conceput în mintea lui Dumnezeu înaintea răzvrătirii primilor noștri părinți în Eden.

„Planul pentru răscumpărarea noastră n-a fost un gând venit ulte­rior, un plan formulat după căderea lui Adam. A fost o descoperire a «tainei care a fost ținută ascunsă timp de veacuri» (Romani 16:25). A fost o dezvăluire a principiilor care, din veacuri veșnice, sunt temelia tronului lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 22).

„Evanghelia veșnică” vorbește nu numai despre trecut și prezent, ci ea este baza unui viitor plin de speranță. Vorbește despre viața veșnică alături de Cel a cărui inimă tânjește să fie cu noi pentru totdeauna. 

Citește Efeseni 1:4. Gândește-te la ce înseamnă că „înainte de întemeierea lumii” ai fost ales în Hristos să ai mântuirea în El. De ce este acest adevăr atât de încurajator?

Comentariu EGW

Mesajul proclamat de îngerul care zbura prin mijlocul cerului este Evanghelia veşnică, aceeaşi Evanghelie care a fost proclamată în Eden, când Dumnezeu i-a zis şarpelui: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3:15). Aici a fost prima făgăduinţă cu privire la un Mântuitor care va sta pe câmpul de bătălie pentru a lupta cu Satana şi a-l birui. Domnul Hristos a venit în lumea noastră pentru a reprezenta caracterul lui Dumnezeu, aşa cum este prezentat de Legea Sa sfântă, deoarece Legea Sa este o transcriere a caracterului Său. Domnul Hristos a fost atât Legea, cât şi Evanghelia. Îngerul care proclamă Evanghelia veşnică proclamă Legea lui Dumnezeu, deoarece Evanghelia mântuirii îi aduce pe oameni la ascultare de Lege și, în felul acesta, caracterul lor este format după chipul divin. – Solii alese, cartea 2, p. 106 

„Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi …, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.”
Cuvântul lui Dumnezeu este marele document prin care sunt convertiți cei neconvertiți, convingându-i de nevoia lor de un Salvator care să le ierte păcatele. 
Planul de mântuire combină influențele sfinte ale luminii din trecut cu cele ale luminii prezente. Acestea sunt legate împreună prin lanțul de aur al ascultării din iubire. Când Îl primesc pe Hristos prin credință și se pleacă în supunere față de voia lui Dumnezeu, oamenii devin fii și fiice ale lui Dumnezeu. Prin puterea pe care numai Mântuitorul o poate da, ei sunt făcuți membri ai familiei regale, moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos.

A-L iubi pe Dumnezeu din toată inima, a fi părtaș cu Domnul Hristos la umilința și suferințele Sale înseamnă mai mult decât înțeleg mulți oameni. Ispășirea realizată de Domnul Hristos este marele adevăr central în jurul căruia se strâng toate adevărurile legate de marea lucrare de răscumpărare. Mintea omului trebuie să fie într-o strânsă legătură cu gândul lui Hristos. Această unire sfințește înțelegerea și le dă gândurilor claritate și forță. – Lift Him Up, p. 229 
Fiecare suflet are privilegiul de a fi un canal viu, prin care Dumnezeu să-i poată transmite lumii comorile harului Său, bogățiile de nepătruns ale Domnului Hristos. Nimic nu dorește Domnul Hristos mai mult decât să aibă slujitori care să reprezinte spiritul și caracterul Său în lume. De nimic nu are nevoie lumea mai mult decât de manifestarea iubirii Mântuitorului prin oameni. Tot cerul așteaptă să existe canale prin care uleiul sfânt să poată fi revărsat pentru a fi o bucurie și o binecuvântare pentru inima oamenilor. 

Domnul Hristos a pus la dispoziție toate mijloacele necesare ca biserica Lui să fie un trup transformat și iluminat de Lumina lumii, plin de slava lui Emanuel. Scopul Său este ca fiecare creștin să fie înconjurat de atmosfera spirituală a luminii și a păcii. El dorește să manifestăm în viața noastră bucuria Sa. 
Locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt va fi arătată prin manifestarea iubirii cerești. Plinătatea divină se va revărsa prin oameni consacrați, pentru a le fi transmisă și altora. – Parabolele Domnului Hristos, p. 419 
Miercuri, 12 aprilie 
 

4. Citește din nou Apocalipsa 14:6. Care este amploarea proclamării Evan­gheliei veșnice și de ce este acest răspuns important pentru noi, pentru misiunea și chemarea noastră ca biserică?

Potrivit soliei urgente a primului înger cu privire la evenimentele ultimelor zile, „Evanghelia veșnică” trebuie proclamată oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod. Aici avem o misiune atât de importantă, atât de măreață și atât de complexă, încât este mistuitoare. Necesită toate eforturile noastre și o dedicare totală. Face ca, în loc să fim preocupați de propriile interese, să găsim plăcere în a-I sluji lui Hristos. Ne inspiră să ne gândim la lucruri mai importante decât noi înșine și ne eliberează de limitele minții noastre, pentru a ­avea o viziune mai grandioasă.

5. Citește Matei 28:19,20. Cum se potrivesc aceste versete cu mesajul primului înger?

În cartea lui A Quest for More: Living for Something Bigger Than You, Paul David Tripp discută nevoia psihologică a fiecărei ființe ome­nești de a fi parte din ceva mai mare decât ea însăși: „Ființa umană a fost creată pentru a fi parte din ceva mai măreț decât propria viață. Păcatul ne face să ne reducem perspectiva la măsura posibilităților și a intereselor noastre limitate. Harul lui Hristos ne este dat pentru a ne elibera de limitele claustrofobice ale micilor noastre împărății egocentrice, astfel încât să trăim pentru scopurile veșnice și pentru bucuriile Împărăției lui Dumnezeu.”

Nu este nimic care să aducă o mai mare inspirație, împlinire și răsplată decât a fi parte dintr-o mișcare divină, aleasă providențial de Dum­nezeu pentru a îndeplini o misiune mult mai mare și mai importantă decât ar putea îndeplini vreodată o ființă umană de una singură. Însărcinarea dată de Dumnezeu și descrisă în Apocalipsa 14 este cea mai importantă sarcină încredințată vreodată bisericii Sale. Este un apel stăruitor să ne predăm viața misiunii mărețe a cerului de a revela lumii iubirea de nemăsurat a lui Dumnezeu, chiar înainte de revenirea lui Isus. 

Ce experiențe ai avut atunci când ai fost implicat în ceva care era mai important decât tine?

Comentariu EGW

Iudeii fuseseră făcuți depozitarii adevărului sacru, dar fariseismul făcuse din ei poporul cel mai exclusivist și cel mai bigot dintre toate neamurile. Tot ce era legat de preoți și conducători – îmbrăcămintea, obiceiurile, ceremoniile și tradițiile – i-a împiedicat să fie lumina lumii. Considerau că ei înșiși, națiunea iudaică, reprezintă lumea întreagă. Dar Hristos i-a însărcinat pe ucenicii Săi să vestească lumii acel fel de credință și de închinare care să nu depindă de vreo castă sau de vreo țară, adică o credință care să fie potrivită pentru toate popoarele, toate neamurile și toate clasele de oameni. …
Hristos i-a împuternicit pe ucenicii Lui să îndeplinească lucrarea pe care le-o încredințase, începând din Ierusalim. Ierusalimul fusese scena uimitoarei Lui bunăvoințe față de neamul omenesc. Acolo suferise, fusese lepădat și osândit. Ținutul Iudeii era locul nașterii Lui. Acolo, îmbrăcat în haina umanității, a umblat printre oameni și puțini și-au dat seama cât de aproape era cerul când Isus era printre ei. În Ierusalim trebuia să înceapă lucrarea ucenicilor. – Hristos, Lumina lumii, p. 819–820 

Toți cei care primesc în inimă solia Evangheliei vor simți dorința puternică de a o vesti. Iubirea cerească a Domnului Hristos trebuie să le fie prezentată și altora. Cei care L-au primit pe Hristos își vor relata experiența, descriind pas cu pas modul în care au fost conduși de Duhul Sfânt, foamea și setea lor după cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos pe care L-a trimis El, rezultatele studierii Sfintelor Scripturi, rugăciunile, agonia sufletului lor și cuvintele pe care li le-a adresat Domnul Hristos: „Păcatele îți sunt iertate.” Nu este normal ca toate aceste lucruri să fie păstrate ascunse, iar cei care sunt plini de iubirea lui Hristos nu vor proceda astfel. 

În măsura în care Domnul i-a făcut deținătorii adevărului sfânt, ei vor dori foarte mult ca și alții să primească aceeași binecuvântare. Şi, în timp ce le prezintă altora comorile bogate ale harului lui Dumnezeu, acest har le va fi oferit într-o măsură din ce în ce mai mare. – Parabolele Domnului Hristos, p. 125 
Ultimul lucru pe care l-a făcut Hristos înainte de a pleca de pe pământ a fost să le încredințeze ambasadorilor Săi misiunea de a merge în toată lumea cu adevărul Său. Ultimele cuvinte au fost rostite pentru a imprima în mintea ucenicilor gândul că lor le-a fost încredințat mesajul cerului pentru lume.

Dacă ne-am da seama cu cât zel a lucrat Hristos pentru a semăna semințele Evangheliei în lume, noi, care trăim foarte aproape de încheierea timpului de probă, ar trebui să lucrăm neobosiți pentru a le oferi pâinea vieții sufletelor care pier. …
Nu mai avem decât foarte puțin timp ca să ne pregătim pentru eternitate. … Lumina pe care Dumnezeu ne-a dat-o ca popor, nu ne-a fost dată ca să o păstrăm numai pentru noi. Noi trebuie să lucrăm în armonie cu marea misiune încredințată fiecărui ucenic al lui Hristos, de a duce lumii întregi lumina adevărului. – In Heavenly Places, p. 317 
 

Printr-un studiu atent și profund al Scripturii, primii adventiștii au avut o înțelegere crescândă a importanței acestor solii. Ei au înțeles că Dumnezeu avea un mesaj special pentru această generație – un apel urgent pentru zilele din urmă, care trebuie proclamat oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod, pentru a pregăti lumea pentru întoarcerea lui Hristos. Strigătul celor trei îngeri a reprezentat încă de la început motivația pentru misiunile adventiste.

În 1874, Conferința Generală a trimis primul misionar în Europa. Ellen G. White l-a numit pe John Andrews „cel mai capabil dintre noi”. Andrews vorbea cel puțin șapte limbi, putea recita Noul Testament din memorie și știa cea mai mare parte a Vechiului Testament. Era un cercetător genial, un scriitor prolific, un predicator puternic și un teolog competent. 
De ce să trimiți un astfel de om într-un loc unde erau foarte puțini credincioși? De ce să-ți trimiți „cel mai capabil om” într-un câmp misionar necunoscut? Și de ce a fost dispus să meargă? Soția lui murise în urmă cu doar câțiva ani. De ce ar fi fost dispus să își lase familia și prietenii în urmă, în America, și să plece cu cei doi copii ai săi spre un tărâm necunoscut, riscând totul pentru cauza lui Hristos? Nu există decât un motiv. Credea că Isus avea să Se întoarcă în curând, că mesajul adevărului despre sfârșitul timpului trebuia să ajungă la întreaga lume.

De-a lungul istoriei, cei mai luminați și mai capabili dintre noi au că­lătorit până la marginile pământului pentru a proclama solia lui Dum­nezeu pentru zilele din urmă. Printre ei erau profesori, personal medical, pastori, fermieri, mecanici, tâmplari și diferiți negustori. Unii erau angajați ai bisericii, dar mulți nu erau. Erau oameni de rând care credeau că Isus avea să Se întoarcă în curând. 

6. Citește Apocalipsa 14:6; Faptele 1:8 și Matei 24:14. Ce element comun gă­sești în aceste versete?

Predicarea Evangheliei veșnice trece dincolo de granițele geografice. Pătrunde în cele mai îndepărtate zone ale pământului. Ajunge la oameni de toate limbile și toate culturile. În cele din urmă, va ajunge în întreaga lume. Cât este de fascinant să știm că mesajul nostru a ajuns până acum în mai mult de 210 țări dintre cele 235 recunoscute de Națiunile Unite.

Ce rol crezi că ai putea îndeplini personal în a transmite cele trei solii în­gerești „oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod”?

Comentariu EGW

Nouă ne-a fost încredințată o mare lucrare – aceea de a proclama solia îngerului al treilea oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui popor. Dar nu avem decât puțini misionari. Din țară și din afară, primim multe apeluri urgente pentru lucrători. Tineri, tinere și adulți și, de fapt, toți cei care se pot angaja în slujba Domnului trebuie să se unească într-un efort de pregătire pentru întâmpinarea acestor nevoi. … Dacă ne consacrăm trupul și mintea în slujba lui Dumnezeu, ascultând de Legea Sa, El ne va da o sfântă putere morală pentru lucrarea pe care ne-am asumat-o. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 209 
Dumnezeu îl cheamă pe fiecare membru al bisericii să intre în serviciul Său. Adevărul care nu este trăit și nu este împărtășit și altora își pierde puterea dătătoare de viață, capacitatea de a vindeca. Fiecare ar trebui să învețe să lucreze și să stea la postul său ca purtător de poveri. Fiecare persoană care se alătură bisericii ar trebui să fie încă un lucrător care să contribuie la aducerea la îndeplinire a marelui plan de răscumpărare. Biserica întreagă, acționând ca unul singur, legată într-o unitate perfectă, trebuie să fie o forță misionară vie și activă. …

Este o lege a cerului aceea că, atunci când primim, trebuie să dăm și altora. Creștinul trebuie să fie o binecuvântare pentru alții și astfel este binecuvântat el însuși. „Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el” (Proverbele 11:25). Aceasta nu este o simplă promisiune. Este o lege a guvernării lui Dumnezeu, o lege prin care El a plănuit ca șuvoaiele de binecuvântare să circule continuu, să fie păstrate în mișcare ca niște curenți de mare adâncime, întorcându-se mereu la sursă. În împlinirea acestei legi stă puterea misiunii creștine. – In Heavenly Places, p. 317
„Îmi veți fi martori” (Faptele 1:8). Aceste cuvinte ale Domnului Isus nu au pierdut nimic din puterea lor. În aceste zile ale formalismului religios, Mântuitorul nostru are nevoie de martori credincioși, dar, chiar și printre cei care se declară ambasadori ai lui Hristos, cât de puțini sunt gata să prezinte o mărturie personală credincioasă pentru Domnul lor! Mulți pot vorbi despre oamenii mari și buni ai generațiilor trecute și despre lucrurile pe care le-au făcut, despre curajul lor, despre suferințele și bucuriile lor. Ei prezintă cu elocvență puterea Evangheliei care i-a făcut pe alții în stare să se bucure când au trecut prin lupte grele și să stea neclintiți în fața ispitelor nemiloase. Dar, în timp ce sunt atât de zeloși în a-i evidenția pe alți creștini care au fost martorii lui Isus, ei înșiși par să nu aibă nicio experiență personală, recentă și actuală, pe care să o relateze. …

Care este experiența voastră – a celor care pretindeți că proclamați ultima solie solemnă a harului pentru lume – în cunoașterea adevărului și care a fost efectul ei asupra inimii voastre? Mărturisește caracterul vostru în favoarea lui Hristos? Puteți să vorbiți despre influența înălță­toare, înnobilatoare și sfințitoare a adevărului lui Isus? Ce ați văzut și ce ați cunoscut voi despre puterea lui Hristos? … 
Fără o credință vie în Domnul Hristos ca Mântuitor personal, este imposibil să faceți în așa fel, încât credința voastră să fie simțită într-o lume a scepticismului. – Slujitorii Evangheliei, p. 273–274 
 

Meditează la ideea studiului de miercuri, despre nevoia de a face parte din ceva mai important decât propria viață și despre viețile noastre slabe, scurte, adeseori stricate, distruse și dezamăgitoare. Această dorință este și una logică. A trăi numai pentru tine, pentru ceva care nu este mai mare decât tine, când în jurul tău și dincolo de tine se des­chi­de o lume atât de mare este ca și când ai fi închis pe viață într-o carceră în mijlocul unui oraș pe care îl poți simți vibrând prin pereți. Și pentru ce lucru mai mare, mai măreț, mai glorios și de o mai mare importanță am putea trăi decât pentru proclamarea făgăduinței vieții veșnice care ne-a fost dată în Isus?

„Slujitorii lui Dumnezeu, cu fețele luminate și strălucind de consacrare sfântă, se vor grăbi din loc în loc pentru a vesti solia din cer. Prin mii de glasuri, pe tot pământul va fi dată avertizarea. Se vor face minuni, bolnavii vor fi vindecați și semne și minuni îi vor însoți pe credincioși. Satana va lucra cu minuni mincinoase, făcând să coboare chiar și foc din cer înaintea oamenilor (Apocalipsa 13:13). În felul acesta, locuitorii pământului vor fi aduși să ia o hotărâre” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 612).

Studiu zilnic:

Iov 8

Iov 9

Iov 10

Iov 11

Iov 12

Iov 13

Iov 14

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 19 (în continuare, până la final).

1. Cum alergau, fugeau și treceau zilele lui Iov? 

2. Care este „țara întunericului”?

3. Cine tulbură mintea judecătorilor? 

4. Ce umple viața scurtă a omului? 

5. Cât de potrivit este un sfert de oră pentru rugăciunea în public?

Comentariu EGW

Pentru studiu suplimentar : Asemenea lui Hristos, „Credincioșii îndreptățiți umblă în lumină”, p. 78 (5 martie).