Constructorii nebuni

După ce apele potopului au scăzut, iar Noe și familia lui au ieșit din corabie, primul lucru pe care l-au făcut a fost să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru că i-a ocrotit. Dumnezeu le-a dat o promisiune printr-un curcubeu. Care era această promisiune? Acum era timpul ca Noe și familia lui să înceapă să muncească din nou. Ce crezi că au făcut prima dată? Au construit o casă? Au săpat și au plantat o grădină? Crezi că erau ocupați? Cu siguranță!

Dar nu uitați că Noe și familia lui nu erau singurele persoane ocupate după ce arca a fost golită. Și Satana era ocupat. Acum, el Îl ura pe Dumnezeu mai mult ca oricând. Era hotărât ca el și îngerii lui să facă imposibilul ca să-i convingă pe oameni să creadă minciunile lui despre Dumnezeu.

În ceruri și în lumea noastră de dinainte de păcat, îngerii, la fel ca Adam și Eva, erau fericiți pe deplin. Ei respectau în mod natural Legea lui Dumnezeu. De fapt, nimeni nu se gândea la legi sau la reguli. Cât de mult s-a schimbat totul după ce Lucifer a păcătuit! În ceruri, fiecare înger a trebuit să aleagă în cine va crede. Cei mai mulți dintre ei au ales să-I fie loiali lui Dumnezeu. Dar când Satana a mințit-o pe Eva, ea a ales să-l creadă pe Satana în loc să-L creadă pe Dumnezeu. De atunci, a devenit firesc să nu ne mai supunem lui Dumnezeu.

Nu trebuie să uităm niciodată că încă avem posibilitatea de a alege. Nu trebuie să ne supunem lui Satana. Dumnezeu ne va ajuta întotdeauna dacă noi Îi cerem să ne ajute (Psalmii 18:6; Psalmii 107:19). 

Gândeşte-te:

Ne va obliga vreodată Dumnezeu să ne supunem Legii Sale? Nu. El vrea ca noi să-L iubim atât de mult încât să alegem să-L ascultăm de bunăvoie. Este El mereu alături de noi ca să ne ajute? Da. Îți amintești să-L rogi să te ajute? Nici măcar nu trebuie să îngenunchezi de fiecare dată. Trebuie doar să te rogi în mintea ta atunci când Satana te ispitește.

După o vreme, au început să se nască mulți copii. Aceștia au crescut, s-au căsătorit și au avut alți copii. Oamenii s-au înmulțit din nou pe pământ. Poate că multora dintre copii le plăcea să stea în poala bunicului Noe, cerându-i să le povestească iar și iar despre potop și despre cum arăta lumea noastră. Probabil că bunicul Noe le-a povestit și despre grădina frumoasă pe care o crease Dumnezeu. Le-a zis și cum a pătruns păcatul în lume, atunci când Eva a ales să-l creadă pe Satana, în loc să-L creadă pe Dumnezeu. 

El le-a spus despre minunata promisiune că, într-o zi, Isus va veni să-i salveze de Satana. I-a învățat că sacrificarea animalelor îi ajută să nu uite promisiunea aceasta. Dar mulți dintre nepoții lui Noe nu au vrut să asculte. Ei batjocoreau poveștile acelea și dădeau vina pe Dumnezeu pentru dezastrul pe care îl făcuse potopul pe pământ. Unii și-au făcut chiar și idoli și au început să se închine la aceștia. Acest lucru l-a întristat foarte tare pe Noe.

Cei trei fii ai lui Noe – Sem, Ham și Iafet – au avut mulți nepoți. Pentru o lungă perioadă de timp, oamenii au continuat să trăiască în zona unde se oprise arca.
Dar Satana a început să îi ispitească să nu mai asculte de Legea lui Dumnezeu.

Gândeşte-te:

Noe este și stră-străstrăbunicul tău. Familia omenirii a început mai întâi cu Adam, și apoi cu Noe. Fiecare dintre noi poate alege să aparțină familiei lui Dumnezeu. Tu alegi în fiecare zi să Îi aparții lui Dumnezeu?

În cele din urmă, Ham și Iafet, împreună cu familiile lor, și-au strâns lucrurile și s-au mutat într-o câmpie aflată în preajma unui râu mare. Solul era bogat și știau că vor putea cultiva hrană acolo, că vor putea să-și construiască locuințe și să-și venereze idolii fără să fie deranjați. Noe se simțea foarte dezamăgit.

Sem și familia sa au ales să rămână printre munți și să Îi fie loiali lui Dumnezeu. Dar ceilalți credeau că pot face orice vor. Nu păreau conștienți de faptul că Dumnezeu îi privea cu tristețe. Aveau planuri mărețe și credeau că nimeni nu îi poate opri. Aveau la dispoziție tot ce le trebuia pentru a-și duce la îndeplinire planurile (Geneza 11:4). Acei oameni nesăbuiți credeau că pot construi un turn suficient de înalt încât să fie în siguranță dacă ar veni un alt potop. Ei nu credeau promisiunea lui Dumnezeu potrivit căreia nu va mai trimite niciodată un alt potop. Habar nu aveau că Dumnezeu putea distruge turnul ca și când ar fi fost de jucărie.

În fiecare zi, turnul se înălța din ce în ce mai mult. Oamenii au construit încăperi frumoase în interiorul acestuia. Au făcut camere speciale, unde să se închine idolilor lor.

Cât de mândri erau constructorii! În scurt timp, turnul a ajuns atât de înalt, încât muncitorii de jos nu îi mai puteau auzi pe muncitorii de sus atunci când aceștia cereau cărămizi și alte lucruri de care aveau nevoie. Așa că muncitorii de sus trebuiau să strige la oamenii care erau mai aproape. La rândul lor, aceștia strigau mai departe. Toată lumea vorbea aceeași limbă, așa că se înțelegeau între ei.

Gândeşte-te:

Îți vin în minte lucruri pe care le putem vedea sau auzi în oraș, sau pe care le putem cumpăra pentru a le mânca, dar care ne ispitesc să nu ascultăm de Legea lui Dumnezeu? Poate Dumnezeu să ne protejeze de Satana dacă părinții noștri trebuie să locuiască în oraș? Da, dar trebuie să-I cerem în fiecare zi să ne ajute să nu plecăm urechea la ispitele lui Satana.

În planul lui Dumnezeu pentru lumea noastră, oamenii nu trebuiau să fie niciodată înghesuiți într-un singur loc. El știa că ar fi mai bine pentru ei să trăiască în locuri diferite, peste tot în lume. El știa că, în marile orașe, ar fi mai ușor ca Satana să-i ispitească să facă lucruri rele.

Chiar și astăzi putem vedea cât de multă răutate există în orașe, nu-i așa? De regulă, în orașe nu este suficient loc pentru a avea grădini mari sau locuri de joacă în aer liber. Dacă locuiți la țară, sunteți privilegiați. Dumnezeu a hotărât să nu le permită oamenilor să termine construcția turnului. Ce metodă a folosit pentru a-i opri? (Geneza 11:5-7).

Ce mod simplu de a schimba situația! Când un muncitor de sus avea nevoie de cărămizi, striga la omul de la etajul de sub el. Poate că omul acela credea că cere apă, așa că striga la următorul om mai jos. Poate că următorul om credea că e nevoie de scule.

Când omul de sus primea ce trimisese cel de jos, constata că ceea ce primise era complet nefolositor – nu 38 era ce avea el nevoie. Ce încurcătură! Muncitorii s-au înfuriat. Au început să se certe. Nu se mai înțelegeau între ei. Fiecare credea că toți ceilalți sunt nebuni. Nu mai era chip să continue construcția.

Într-o zi, un fulger a coborât din cer și a dărâmat vârful turnului. Acum nu mai aveau nimic de care să fie mândri.

Este cu putință ca oamenii să fie mai înțelepți decât Dumnezeu? Cu siguranță că nu. Se întâmplă uneori ca și copiii să creadă că știu mai multe decât părinții lor? Cine ne ispitește să credem că știm mai multe decât știm de fapt? Te-ai contrazis vreodată cu mama sau cu tatăl tău?

Orașul în care oamenii au încercat să construiască turnul imens a fost numit Babel. Acest cuvânt înseamnă „confuzie”, sau „încurcătură”. Dumnezeu a amestecat pur și simplu limbile în care vorbeau oamenii.

Nu știm câte limbi diferite au vorbit cu acea ocazie, dar planul malefic al lui Satana a fost distrus. În timp ce oamenii încercau să-și dea seama ce să facă, au observat că cei din aceeași familie se puteau înțelege. Mai apoi, familiile care se puteau înțelege reciproc s-au reunit.

Și-au împachetat lucrurile – inclusiv idolii inutili – și s-au mutat departe, în alte părți ale lumii. Acesta este modul în care s-a format diversitatea din lumea noastră (Geneza 11:8,9). Doar Noe, Sem și familiile lor au rămas în apropierea locului unde se oprise arca după potop. Ei au ales să asculte de Dumnezeu și de Legea Sa. 

Gândeşte-te:

Câte naționalități poți să numești? Câte cunoști? Știi pe cineva care este chinez, mexican sau o altă naționalitate? Îi iubește Dumnezeu pe toți? Trimitem misionari să le spună oamenilor din alte țări despre cât de mult îi iubește Dumnezeu?

Când Dumnezeu l-a creat pe Adam, trupul lui era perfect. El era de cel puțin două ori mai înalt decât oamenii din zilele noastre. După ce a apărut păcatul, totul s-a schimbat. După potop, lucrurile s-au schimbat și mai mult.

Înainte de potop, oamenii trăiau sute de ani. Bunicul Noe avea 600 de ani când a venit potopul. După potop, el a mai trăit încă 350 de ani. În total, avea 950 de ani când a murit.

După potop, Dumnezeu a permis ca oamenii să mănânce ceva ce nu avuseseră voie să consume înainte de potop. Ce anume? Da, le-a permis să omoare anumite animale și să le mănânce, chiar dacă aceasta nu era cea mai bună mâncare.

Odată cu trecerea timpului, oamenii au început să scadă în înălțime și nu au mai trăit așa de mult ca înaintașii lor. Au început să apară tot felul de boli și de afecțiuni. Oamenii au mâncat și au băut lucruri rele și au făcut tot ce le-a plăcut să facă. Ce trist!

Gândeşte-te:

În ceruri, Satana s-a lăudat că planurile sale erau mai bune decât ale lui Dumnezeu. Era adevărat? Este Dumnezeu fericit atunci când noi alegem să-L iubim, să avem încredere și să ascultăm de El? Suntem și noi mai fericiți? Alegerea de a nu ne supune Legii Sale aduce întotdeauna nefericire, nu-i așa?

Un transatlantic este o navă foarte mare, care poate transporta oameni peste întinsele oceane. Cu mulți ani în urmă, în Anglia, niște oameni care construiau nave au decis să construiască un transatlantic. Urma să fie cel mai mare vas din lume. Urma să fie atât de puternic, încât nicio furtună, oricât de teribilă, n-ar fi putut să îl scufunde. Au numit acest vas TITANIC. Interiorul Titanicului era la fel de grandios ca interiorul unui palat. Era asemenea unui hotel luxos, cu mobilier scump și decorațiuni frumoase. În timpul călătoriei, oamenii puteau face o mulțime de lucruri. Copiii aveau o mulțime de locuri unde se puteau juca și bazine în care se puteau bălăci. Adulții puteau citi în bibliotecă, puteau juca jocuri, puteau înota sau puteau sta să se relaxeze pe punte sau în cabinele lor. În cele din urmă, transatlanticul a fost gata pentru prima sa călătorie peste ocean. Dacă te-ai fi aflat într-un anumit port din Anglia într-o zi rece de aprilie, cu aproximativ 100 de ani în urmă, ai fi văzut o mulțime uriașă de oameni aplaudând. Toți veniseră să vadă cel mai mare vas din lume și să-și ia rămas bun de la oamenii care urmau să călătorească cu el.

Curând, nava cea mare s-a îndepărtat încet de țărm. Și-a început călătoria peste Oceanul Atlantic, înaintând spre America. Pe vas se aflau peste 2 000 de pasageri. Și mai mulți lucrători trebuiau să aibă grijă de pasageri și de navă. Căpitanul Smith era responsabil de tot ce se întâmpla.

Toată lumea era nerăbdătoare să se bucure de acea călătorie minunată. Imediat, pasagerii au început să se așeze în cabinele lor și să se distreze. Mai mult ca sigur, nu își făceau griji din cauza ghețarilor care pluteau pe ocean și nu știau
că domnul Smith, căpitanul, fusese avertizat că, în acel an, erau mai mulți ghețari decât de obicei.

Ghețarii sunt foarte periculoși. Deasupra apei se vede doar vârful ghețarului, cea mai mare parte a lui fiind ascunsă sub apă. Navele trebuiau să ocolească mult în jurul lor pentru a nu se lovi de partea pe care nu o puteau vedea.

La câteva nopți după ce au părăsit Anglia, nava uriașă se deplasa cu viteză pe apa liniștită. Aproape toată lumea, cu excepția lucrătorilor, se dusese la culcare. Doar câțiva oameni mai jucau jocuri. Unii dintre muncitori se pregăteau deja pentru a doua zi. Era foarte frig. Luna nu lumina în acea noapte și, chiar dacă stelele străluceau cu putere, era totuși întuneric. Căpitanul Smith le-a spus paznicilor să se uite cu atenție după ghețari.

Cu 20 de minute înainte de miezul nopții, unul dintre paznici a văzut ceva ce l-a îngrozit. „Ghețar! E chiar în fața noasttră!” a strigat paznicul.
Va continua!