Noe construiește o arcă

Deși Adam și Eva au avut mulți, mulți copii, Biblia amintește doar numele a trei dintre ei. Aceștia sunt Cain, Abel și Set. În lecția noastră de săptămâna trecută, am învățat despre Cain, primul fiu al lui Adam și al Evei, care a făcut niște alegeri foarte rele. Cain și familia sa nu credeau că au nevoie de Dumnezeu, așa că au ales să-l urmeze pe Satana. Citiți Geneza 4:16.

După ce a murit Abel, s-a născut Set. Dintre toți copiii, Set semăna cel mai mult cu Adam. Vă puteți imagina cât de fericiți erau Adam și Eva pentru că Set și copiii săi au ales să-L iubească și să-L asculte pe Dumnezeu. Ei sperau că poate Set urma să fie acea persoană specială care avea să salveze lumea de Satana. Ce a spus Eva despre el? (Geneza 4:25).

Pe măsură ce Set și copiii lui creșteau, încercau să fie misionari pentru cei care alegeau să creadă minciunile lui Satana. Dar aproape nimeni nu îi asculta. Majoritatea oamenilor deveneau din ce în ce mai răi.

Trecuseră mulți ani de când Dumnezeu crease lumea noastră. Câți ani avea Adam când s-a născut Set? (Geneza 5:3-5). Știi pe cineva care are 100 de ani? Adam avea de nouă ori 100 de ani și chiar peste, nu-i așa? Când Dumnezeu i-a făcut pe Adam și pe Eva, trupurile lor erau atât de perfecte și de sănătoase, încât ar fi trăit pentru totdeauna dacă nu ar fi păcătuit. Pentru o lungă perioadă de timp, copiii și nepoții lor au trăit, de asemenea, sute de ani înainte de a muri.

Gândeşte-te:

Dacă alegem să-L iubim, să ne punem încrederea în El și să ne supunem, când Se va întoarce, vom trăi veșnic cu El. Să nu uiți niciodată că noi facem alegeri în fiecare zi. Putem fi ca Abel și Set sau putem alege să avem propria noastră cale, asemenea lui Cain. Ce fel de alegeri faci zilnic?

Unul dintre urmașii lui Set, care L-a iubit foarte mult pe Dumnezeu, a fost Enoh. În fiecare zi, Enoh vorbea cu Dumnezeu și se gândea la marea Lui iubire. Învăța tot ce putea despre Legea Lui. El făcea tot ce putea pentru a arăta și altora dragostea lui Dumnezeu, astfel încât și ei să aleagă să I se supună lui Dumnezeu. Dar foarte puțini dintre acei oameni au ales să se schimbe.

Într-o zi, când Enoh avea deja peste 300 de ani, Dumnezeu l-a luat în ceruri pentru a fi cu El (Geneza 5:24). Ce minunat! Dumnezeu știa că Enoh nu se va răzgândi niciodată și că nu va alege niciodată să-l urmeze pe Satana.

Chiar dacă unii oameni au văzut momentul în care Dumnezeu l-a luat pe Enoh la cer, majoritatea au ales să creadă minciunile lui Satana. Au început să se închine la tot felul de idoli. Ucideau, furau, se luptau, mințeau, beau, pariau și făceau multe lucruri rele.

Gândeşte-te:

Enoh este asemenea oamenilor buni care vor fi în viață atunci când Isus Se va întoarce. Pentru că ei vor fi ales să-L iubească, să se încreadă și să asculte de Dumnezeu indiferent de consecințe, vor merge cu El în cer, la fel ca Enoh. Poate că mulți dintre noi vom fi în viață când Isus va reveni. Cum putem fi și noi gata, asemenea lui Enoh, să mergem acasă?

Dumnezeu a fost foarte trist când a văzut că oamenii deveneau din ce în ce mai răi. În cele din urmă, lumea a ajuns foarte rea, iar El știa că era timpul să intervină.

Trecuseră mai bine de o mie de ani de când crease lumea noastră frumoasă. Duhul Sfânt vorbea fiecărei persoane în parte, dar numai câțiva oameni au ascultat. Geneza 6:5,11-13 ne vorbește despre cum arăta lumea. Pentru a afla ce a spus Dumnezeu, citiți prima parte a versetului din Geneza 6:3.

Geneza 6:17 spune ce a hotărât Dumnezeu să facă. Citește-l! El urma să trimită atât de multă ploaie, încât urma să vină un potop care să acopere întreaga lume – chiar și cei mai înalți munți. Pe cine a ales Dumnezeu ca ajutor? Pe Noe. Cine a fost Noe și ce spune Biblia despre el? (Geneza 6:8,9). Noe a umblat cu Dumnezeu. De cine îți amintește versetul acesta? De Enoh.

Ce i-a spus Dumnezeu lui Noe să facă? (Geneza 6:14). Apoi i-a spus exact cum anume să procedeze. Trebuia să adune toate lucrurile de care avea nevoie și să angajeze oameni care să-l ajute. Au trecut 120 de ani înainte ca arca să fie terminată. În timp ce muncitorii o construiau, mulțimi de oameni veneau să privească. Tot timpul, zi după zi și an după an, Noe a predicat și a avertizat oamenii cu privire la potopul care urma să vină (Geneza 6:22).

Până când arca a fost terminată, toată lumea aflase despre ea. Toată lumea știa de avertismentul lui Noe cu privire la potop. Dar aproape toți au râs și l-au tachinat. Credeau că e nebun.

Gândeşte-te:

Ce crezi că înseamnă să umbli cu Dumnezeu așa cum au umblat Enoh și Noe? Mai pot umbla oamenii cu Dumnezeu și în zilele noastre? Dar copiii? Cum?

După 120 de ani, arca a fost terminată. Oamenii încă mai credeau că Noe e nebun. Nu mai plouase niciodată. Nimeni nu știa ce este aceea ploaie. Înțelepții vremii le spuneau tuturor să nu se îngrijoreze. Chiar dacă ar fi venit un potop, erau siguri că vasul pe care îl construise Noe nu ar fi plutit niciodată.

Dar, amintește-ți, Noe a făcut totul așa cum i-a spus Dumnezeu să facă. Nu era îngrijorat de ceea ce spuneau oamenii. Noe avea credință, chiar dacă nu putea înțelege totul și chiar dacă ceea ce se întâmpla nu părea să aibă sens. Noe și familia sa au avut încredere în Dumnezeu și au ascultat ceea ce a spus El. Din câți membri era formată familia lui? Citește Geneza 7:13.

Ei urmau să stea în arcă timp de mai multe luni, așa că aveau nevoie de o mulțime de alimente. Noe știa că vor avea nevoie de hrană nu doar pentru ei înșiși. Când îl vedeau cum aduna și depozita tone de hrană, oamenii erau convinși că era nebun. Citește Geneza 6:21.

Apoi, într-o zi, s-a întâmplat ceva uimitor. S-a auzit un fâlfâit puternic de aripi. Tot felul de păsări zburau spre arcă. Unele au intrat câte două de același fel, iar altele, câte șapte de același fel. În interiorul corabiei, Noe și fiii săi le-au pus cu grijă în cuștile care erau pregătite pentru ele. Apoi cineva a strigat: „Priviți!” Veneau tot felul de animale. Unele veneau câte două, altele câte șapte. În liniște și într-o ordine perfectă, au înaintat pe rampă până la ușa corabiei, ca și cum ar fi fost conduse de cineva. De la ușă, Noe și fiii săi 30 le-au condus în locurile care erau pregătite pentru ele.  Oamenii erau șocați. Ce putea însemna aceasta? Ei nu știau că îngerii alegeau și conduceau păsările și animalele la corabie, astfel încât acestea să poată fi salvate pentru a trăi pe pământ după potop.

Crezi că ai fi fost suficient de curajos încât să ai încredere în Dumnezeu dacă ai fi fost acolo când Noe îi implora pe oameni să intre în arcă înainte de a fi prea târziu? Cum poți să fii curajos pentru Dumnezeu?

În timp ce animalele intrau în arcă, Noe îi implora pe oameni, pentru ultima dată, să li se alăture. Nimeni nu a dorit să intre.

Apoi Dumnezeu le-a spus lui Noe și familiei sale să intre în arcă (Geneza 7:1). Ușa uriașă era mult prea grea pentru ca ei singuri să o poată închide. Dintr-odată, s-a văzut o lumină mai puternică decât fulgerul. Un nor strălucitor a apărut la ușă și încet, încet, ușa s-a închis sub privirile oamenilor (Geneza 7:16).

Oamenii se uitau nedumeriți unii la alții. Unora le era frică. Poate că Noe avea dreptate. Dar înțelepții vremii repetau întruna că nu e cazul să se îngrijoreze. A trecut o zi și apoi încă una. A trecut o săptămână și nimeni nu își mai făcea griji. Ba mai mult, oamenii s-au adunat în jurul corabiei și au dat o petrecere mare. În interiorul corabiei, Noe și familia sa așteptau cu răbdare. Nu era ușor. Îi auzeau pe oamenii de afară cum îi batjocoreau, strigând la ei și tachinându-i. Dar ei au ales să aibă încredere în Dumnezeu.

Gândeşte-te:

Crezi că Dumnezeu ar fi putut să facă mai mult pentru a-i ajuta pe oameni să aleagă să creadă în El? Nu. Când noi decidem să iubim, să avem încredere și să ne supunem Legii lui Dumnezeu, El ne poate proteja. De-asta era și Noe în siguranță în arcă. Să alegem din nou, chiar acum, să avem încredere și să ne supunem lui Dumnezeu pentru că Îl iubim!

Noe și familia lui se aflau în arcă de o săptămână. În ziua a opta, nori uriași și negri au început să se rostogolească pe cer. Nimeni nu mai văzuse așa ceva până atunci. Apoi a început să fulgere. Tunete puternice se auzeau printre norii negri. Picături mari de ploaie au început să cadă din cer pe pământ. A început
să plouă din ce în ce mai tare, până când a ajuns să plouă cu găleata. Fulgerele loveau casele lor frumoase, zdrobindu-le și făcându-le bucăți. Idolii și altarele lor au fost doborâte. Vântul era ca o tornadă. Pământul tremura și se zguduia.

Deodată, apa a început să țâșnească din pământ cu atâta forță încât arunca în aer stânci uriașe. Acum, animalele sălbatice și cele domestice erau îngrozite, iar oamenii alergau în toate direcțiile. Unii oameni se rugau. Alții își agitau pumnii spre cer și blestemau pe Dumnezeu. Alții băteau disperați cu pumnii în arcă, strigând: „Lăsați-ne să intrăm! Lăsați-ne să intrăm!” Dar Dumnezeu închisese ușa și nimeni nu o mai putea deschide. El știa că niciunuia dintre ei nu îi părea cu adevărat rău. Inimile lor nu erau deloc schimbate.

Acea furtună teribilă a durat aproape șase săptămâni. Pe măsură ce apa creștea, arca a început să plutească. Unii oameni au încercat să se agațe de arcă, dar pietrele și copacii i-au îndepărtat și s-au înecat. Arca cea mare se cutremura și era aruncată dintr-o parte în alta de vânt și de valurile uriașe. În interior, animalele erau îngrozite. Noe și familia lui se rugau. Arca era în siguranță pentru că îngerii o păzeau (Geneza 7:17-19,23).

În afară de familia lui Noe și de animalele din arcă, un singur lucru a mai fost salvat – frumoasa grădină Eden. Dumnezeu a mutat-o în cer înainte să înceapă potopul. A dorit să o păstreze în condiții de siguranță pentru ca, într-o zi, foarte curând, când Isus va reveni, Adam și Eva să se bucure împreună cu noi de ea.

Gândeşte-te:

Deseori spunem că ne pare rău când facem ceva greșit. Știe Dumnezeu dacă ne pare rău cu adevărat? Să-I cerem să ne ajute să ne pară întotdeauna cu adevărat rău. Lui Îi place să ne ierte și să ne ajute.

Orașul care a spus ”NU”

Îi iubește Dumnezeu pe toți oamenii, chiar și pe aceia care spun: „Nu, noi nu vrem să ascultăm de Tine”? Îi iubește Isus chiar și pe oamenii răi care L-au ucis? Da, îi iubește. Cu mult timp în urmă, Dumnezeu a ales un oraș frumos, cu un templu frumos, de care oamenii din acea țară erau foarte mândri. El dorea ca oamenii din acel oraș să spună lumii întregi despre promisiunea lui Dumnezeu de a ne salva. El dorea ca toată lumea să afle promisiunea conform căreia Isus dorește să ne
ajute să ascultăm de Legea Sa minunată și că El vrea să moară în locul nostru pentru ca noi să putem trăi împreună cu El pentru totdeauna. Isus Și-a ținut promisiunea.

Totuși, când a venit, multor oameni nu le-a plăcut de El. Ei voiau un rege care să-i scape de dușmani și să-i vindece pe toți bolnavii lor. Voiau un rege care să-i facă pe toți bogați. Numele acelui oraș special era Ierusalim. Când a venit Isus, mulți locuitori ai acelui oraș I-au spus „nu” lui Isus.

Isus a încercat să schimbe gândirea lor greșită. El a plâns pentru că mulți încă mai spuneau „nu”. El știa că oamenii care nu L-au vrut nu aveau să fie protejați în ziua când dușmanii lor aveau să-i atace. Dușmanii urmau să ardă Ierusalimul și frumosul templu. Totul urma să fie ruinat. Ce trist! Deși majoritatea oamenilor I-au spus „nu” lui Isus, El știa că vor exista unii care vor alege să spună „da”. Așa că Isus le-a spus ucenicilor Săi ce trebuiau să facă acei oameni când va veni inamicul. Ucenicii, la rândul lor, s-au asigurat că toți cei care credeau în Isus știau ce aveau de făcut.

Au trecut 40 de ani până la atacul inamicului. Dar, înainte să vină, Ierusalimul a avut parte de multe avertizări înfricoșătoare. Timp de șapte ani, un om ciudat umbla prin oraș strigând cu tristețe: „Vai de poporul Ierusalimului! Vai! Vai de voi!” El le spunea că se va întâmpla ceva îngrozitor. Odată, spre apus, s-au văzut multe care și mulți soldați care se pregăteau de luptă. Brusc, în toiul nopții, una dintre porțile uriașe ale Ierusalimului s-a deschis fără să fie deschisă de vreun om. O lumină stranie strălucea asupra templului și altarului. Pământul se cutremura. Se auzeau oameni gemând și spunând: „Să plecăm din locul acesta!” Preoții din templu erau îngroziți.

În cele din urmă, au venit și soldații inamici. Erau pretutindeni, de jurîmprejurul orașului. Dar s-a întâmplat o minune. Când dușmanii erau pe cale să atace, s-a întâmplat ceva complet neașteptat: pur și simplu s-au întors și au plecat. Apoi soldații din oraș au alergat după ei. Asta le-a dat creștinilor șansa de a părăsi repede orașul, așa cum a spus Isus în Matei 24:16-18,20.

Când inamicul s-a întors, niciun creștin nu mai era în Ierusalim. Toți se duseseră într-un loc sigur. Soldații inamici au intrat în oraș și au ucis mii de oameni. Ei au ars orașul și templul, exact așa cum spusese Isus că se va întâmpla. Crezi că acei creștini I-au mulțumit lui Isus pentru că le-a spus ce să facă? Crezi că erau bucuroși pentru că I-au spus „da” lui Isus? Ai vrea să-i spui și tu „da” lui Isus chiar acum? Să-I mulțumim pentru promisiunea că putem fi în siguranță în fața atacurilor dușmanului nostru, Satana.