Așteptarea cu răbdare

Oamenii de știință au făcut un experiment cu bezele și copii de patru ani. Un cercetător îi spunea fiecărui copil că putea mânca pe loc doar o bezea, dar, dacă aștepta până când cercetătorul se întorcea de unde avea să plece, copilul avea să primească două bezele. Unii dintre copii au înfulecat bezeaua imediat ce a plecat adultul; alții au așteptat. Diferențele au fost notate, iar cercetătorii i-au urmărit pe acești copii până la anii adolescenței. Cei care așteptaseră s-au dovedit mai bine adaptați și elevi mai buni și mai încrezători decât cei care nu așteptaseră. Răbdarea pare să fi fost un indiciu al unei trăsături superioare, ceva mai important în caracterul uman. Prin urmare, nu e de mirare că Domnul ne spune să cultivăm răbdarea.

Săptămâna aceasta vom analiza ce s-ar putea afla în spatele celui mai chinuitor dintre toate focurile: focul așteptării.

3 septembrie – Ziua Vizitatorului Școlii de Sabat

De înțeles: De ce uneori trebuie să așteptăm foarte mult pentru unele lucruri? Ce putem învăța despre răbdare când ne aflăm în creuzetul încercării?

Comentariu EGW

Hristos aducea lumii ceva cu totul contrar prezentărilor lui Satana referitoare la caracterul lui Dumnezeu și căuta să-i convingă pe oameni de iubirea Tatălui, care „atât de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16). El le-a subliniat oamenilor necesitatea rugăciunii, a pocăinței, a mărturisirii și a părăsirii păcatului și i-a învățat cinstea, toleranța, mila și compasiunea, cerându-le să îi iubească nu numai pe cei care îi iubeau, ci și pe aceia care îi urau și-i tratau cu ostilitate. Prin toate acestea, El le arăta caracterul Tatălui, care este îndelung răbdător, milos, plin de iubire, încet la mânie și plin de bunătate și de adevăr. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pp. 29–30

În viața copiilor lui Dumnezeu trebuie să se vadă dragoste, blândețe, îndelungă răbdare. Îndelunga răbdare suferă, da, multe lucruri fără să caute să fie răzbunată prin cuvinte sau fapte.

„Îndelunga răbdare” este stăpânire de sine în fața jignirii, capacitatea de a suporta. Dacă ești îndelung răbdător, nu le vei împărtăși altora presupusele tale cunoștințe cu privire la greșelile și păcatele fratelui tău. Vei căuta să îl salvezi, pentru că a fost răscumpărat cu sângele lui Hristos. „Mustră-l (în engl.: spune-i ce a greșit) între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău.” „Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu.” A fi îndelung răbdător nu înseamnă să fii posomorât și trist, acru și cu inima împietrită, ci, dimpotrivă, înseamnă să nu fii așa. – My Life  Today, p. 52

Am văzut că aceia care mărturisesc adevărul ar trebui să țină sus standardul și să îi facă și pe alții să-l atingă. Am văzut că unii vor trebui să meargă singuri pe calea cea strâmtă. Prietenii și copiii lor nu vor merge împreună cu ei pe calea renunțării la sine. Răbdarea și stăpânirea de sine ar trebui să caracterizeze întotdeauna viața acestor pelegrini singuratici, care urmează exemplul binecuvântatului lor Învățător. Ei vor avea de suportat multe încercări, dar au o speranță care le întărește sufletul, care îi ridică deasupra necazurilor de pe pământ, care îi înalță deasupra disprețului, batjocurii și ocărilor. Cei care au o astfel de speranță nu ar trebui să își îngăduie niciodată să aibă un spirit neîndurător și aspru. Acesta le va răni propriul suflet și îi va îndepărta de adevăr pe prietenii lor. Tratați-i pe prieteni cu blândețe și delicatețe! Nu le dați nicio ocazie de a aduce reproșuri cauzei lui Hristos, dar niciodată să nu renunțați la adevăr ca să fiți pe placul vreunui om! Fiți hotărâți, statornici, neclintiți; să n-aveți niciodată îndoieli în mintea voastră! – Spiritual Gifts, vol. 2, p. 266

1. Citește Romani 15:4,5. Ce mesaj ne transmit aceste versete?

De obicei nu avem răbdare când vine vorba de lucrurile pe care ni le dorim sau care ne-au fost promise. De cele mai multe ori suntem mulțumiți doar atunci când obținem ceea ce dorim cu ardoare. Și, fiindcă
rareori obținem ce vrem atunci când vrem, de multe ori ajungem agitați și nerăbdători. Cu o astfel de stare este aproape imposibil să ne păstrăm pacea și încrederea în Dumnezeu.

Așteptarea este dureroasă prin definiție. În ebraică, unul dintre termenii traduși cu „a aștepta cu răbdare” sau „a nădăjdui” (Psalmii 37:7, BTF, VBC) provine dintr-un cuvânt ce poate fi tradus cu „a fi foarte chinuit/a se chinui mult”, „a se zbate”, „a tremura”, „a fi rănit”, „a fi mâhnit”. Deprinderea răbdării nu este un proces ușor; uneori este esența a ceea ce înseamnă a trece prin focul încercării.

2. Ce ne spun versetele de mai jos? Unde duce răbdarea?
Psalmii 27:14
Psalmii 37:7
Romani 5:3-5

În timp ce așteptăm, ne putem concentra fie pe lucrurile pe care le așteptăm, fie pe Cel care ține acele lucruri în mâinile Sale. Diferența o face nu atât de mult timpul, îndelungat sau nu, de așteptare, ci atitudinea pe care o avem în timp ce așteptăm. Dacă ne încredem în Domnul, dacă am așezat viața în mâinile Lui, dacă ne-am supus Lui voința noastră, atunci putem avea încredere că El va face ce este cel mai bine pentru noi atunci când este cel mai bine pentru noi, oricât de greu de crezut ar fi uneori.

Tu ce anume aștepți cu disperare? Cum poți învăța să te lași cu totul în seama lui Dumnezeu și a momentului ales de El? Roagă-te să ai o atitudine de încredere și supunere totală față de Domnul.

Comentariu EGW

Noi putem să mergem pe cale în bucuria adevărului. El nu trebuie să fie pentru noi un jug al robiei, ci o mângâiere, un mesaj adresat nouă, vestea bună care ne aduce o mare bucurie, însuflețind inimile noastre și făcând să se înalțe din ele imnuri pentru Dumnezeu. Prin răbdarea și mângâierea pe care ni le dau Scripturile, noi avem nădejde. Speranța creștinului nu este întunecată, incomodă. O, nu, nu! Ea nu ne aruncă într-o închisoare a îndoielilor și temerilor. Adevărul îi face liberi pe aceia care îl iubesc și sunt sfințiți prin el. Ei merg înainte în glorioasa libertate a fiilor lui Dumnezeu. Noi, care susținem că avem și credem adevărul, ar trebui să descoperim roadele sale în caracterul și în cuvintele noastre. Ar trebui să fim foarte avansați în cunoașterea lui Isus Hristos, în primirea iubirii Sale față de Dumnezeu și de aproapele, ca să avem lumina cerului strălucind în viața noastră de zi cu zi. Adevărul trebuie să ajungă în cele mai adânci ascunzișuri ale sufletului, să curățească și să îndepărteze tot ce nu este potrivit cu spiritul lui Hristos și golul rămas va fi umplut cu atributele caracterului Aceluia care a fost sfânt și nepătat, pentru ca tot ce iese din inima noastră să fie ca niște flori înmiresmate cu parfum plăcut, ca o mireasmă de viață spre viață. – Our High  Calling, p. 33

Când suntem înconjurați de îndoială, încurcați de împrejurări sau apăsați de sărăcie și suferință, Satana caută să clatine încrederea noastră în Iehova. Atunci, el ne pune în față greșelile și ne ispitește să ne pierdem încrederea în Dumnezeu, să punem la îndoială dragostea Lui. El nădăjduiește să descurajeze sufletul și să rupă legătura noastră cu Dumnezeu.

… Dar Dumnezeu înțelege, are încă milă și iubește. El citește motivele și scopurile inimii. Lecția pe care conducătorii din lucrarea lui Dumnezeu trebuie să o învețe este să aștepte cu răbdare să se încreadă atunci când totul pare întunecat. Cerul nu-i va lăsa să cadă în ziua încercării. Nimic nu este în aparență mai neajutorat și, cu toate acestea, mai de neînvins decât sufletul care, simțindu-și nimicnicia, se sprijină cu totul pe Dumnezeu. – Profeți și regi, pp. 174–175

Dacă sunt bine învăţate, lecţiile pe care ni le trimite Dumnezeu ne vor fi întotdeauna un ajutor la timpul potrivit. Puneţi-vă încrederea în Dumnezeu! Rugaţi-vă mult şi credeţi! Încrezându-vă în El, sperând, crezând, ţinând tare mâna Puterii Infinite, voi veţi fi mai mult decât biruitori.

Adevăraţii lucrători trăiesc şi lucrează prin credinţă. Uneori, ei obosesc văzând cât de încet înaintează lucrarea când lupta dintre forţele binelui şi cele ale răului devine încrâncenată. Dar, dacă refuză să se dea bătuţi sau să se lase descurajaţi, vor vedea cum norii se dau la o parte şi făgăduinţa eliberării se împlineşte. Prin ceaţa cu care i-a înconjurat Satana, ei vor vedea strălucind razele Soarelui Neprihănirii.

Lucraţi cu credinţă şi lăsaţi rezultatele în seama lui Dumnezeu.  Rugaţi-vă cu credinţă şi taina providenţei Sale vă va aduce răspunsul. Uneori, poate vi se va părea că nu puteţi reuşi. Dar lucraţi şi credeţi, punând în eforturile voastre credinţă, nădejde şi curaj! După ce aţi făcut tot ce aţi putut, aşteptaţi intervenţia Domnului, proclamând credincioşia Lui, iar El Îşi va împlini Cuvântul. Aşteptaţi nu cu nelinişte şi cu teamă, ci cu o credinţă neclintită, cu o încredere nezdruncinată! – Mărturii, vol. 7, p. 245

3. Ce ne spun versetele de mai jos despre momentul perfect din perspectiva lui Dumnezeu?
Romani 5:6 
Galateni 4:4

Pavel ne spune că Isus a venit să moară pentru noi exact „la vremea cuvenită”. Dar Pavel nu ne spune de ce a fost acela momentul perfect. Este foarte ușor să citești aceste versete și să te întrebi: De ce Isus a
așteptat mii de ani înainte să vină pe pământ ca să trateze problema păcatului – nu a înțeles universul că păcatul era ceva foarte rău cu mult înainte de momentul acela? Ne-am putea întreba de ce Isus întârzie să vină și a doua oară. Și ne-am mai putea întreba și de ce Domnul întârzie atât de mult cu răspunsul la rugăciunile noastre.

4. Gândește-te, de exemplu, la profeția celor 70 de săptămâni, din Daniel 9:24-27, o profeție despre Isus ca Mesia. Cât de lungă a fost această perioadă? Ce îți spune ea despre nevoia de a aștepta răspunsul de la Dumnezeu la vremea Lui, chiar dacă pare că durează foarte mult?

Există multe și importante motive spirituale pentru așteptare. În primul rând, așteptarea ne poate reorienta atenția de la „lucruri” la Dumnezeu Însuși. În al doilea rând, așteptarea ne permite să ne formăm o imagine mai clară despre propriile motive și dorințe. În al treilea rând, așteptarea dezvoltă perseverența – tăria spirituală. În al patrulea rând, așteptarea reprezintă oportunitatea de a dezvolta calități spirituale, precum credința și încrederea. În al cincilea rând, așteptarea Îi permite lui Dumnezeu să așeze alte piese în puzzle-ul imaginii de ansamblu. În al șaselea rând, s-ar putea să nu știm niciodată motivul pentru care așteptăm, prin urmare, învățăm să trăim prin credință. Ce alte motive îți mai vin în minte?

Ce exemple găsești în Biblie cu Dumnezeu făcând anumite lucruri la momentul ales de El, care te ajută să ai încredere că El va face și pentru tine ce e bine la timpul ideal ales de El? (De exemplu, Avraam și Sara și promisiunea unui fiu). În același timp întreabă-te: Ce anume din ce fac eu amână răspunsul la o rugăciune ce ar fi putut primi răspuns cu mult timp în urmă?

Comentariu EGW

Nu înţeleg scopul lui Dumnezeu cu privire la suferinţa mea, dar El ştie ce este cel mai bine, iar eu Îi voi încredinţa sufletul meu, trupul şi spiritul meu, Aceluia care este Creatorul meu credincios. „Căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea” (2 Timotei 1:12). Dacă ne-am educat şi ne-am învăţat sufletul să aibă mai multă credinţă, mai multă dragoste, mai multă răbdare şi o încredere deplină în Tatăl nostru ceresc, ştiu că vom avea mai multă pace şi fericire zi de zi când trecem prin luptele vieţii acesteia.

Domnului nu-I place să fim neliniştiţi şi să ne temem că nu mai suntem în braţele lui Isus. Este nevoie de mai multă aşteptare liniştită şi de veghere. Noi credem că trebuie să avem sentimentul că ne aflăm pe calea cea bună, astfel, căutăm continuu vreun semn care se potriveşte ocaziei, dar aprecierea aceasta nu trebuie făcută după sentimente, ci prin credinţă. – Solii alese, cartea 2, p. 242

Noi nu trebuie să ne așteptăm ca, în această lume, să fie numai soare. Se vor îngrămădi deasupra noastră nori și furtuni, iar noi trebuie să fim pregătiți să ne ținem ochii îndreptați spre locul unde am văzut ultima dată lumina. S-ar putea ca razele de soare să fie ascunse, dar ele sunt acolo, încă luminează dincolo de nori. Noi trebuie să așteptăm, să veghem, să ne rugăm și să credem. După ce norii vor dispărea, lumina soarelui va străluci și mai tare. Dacă ne încredem în Dumnezeu și când este negură la fel ca atunci când suntem în lumină, vom vedea mântuirea lui Dumnezeu. Toate greutățile, toate suferințele, toată pacea, siguranța, sănătatea, speranța, viața și succesul sunt în mâna lui Dumnezeu și El poate să le conducă pe toate și să le facă să lucreze spre binele copiilor Săi. Este privilegiul nostru să Îl rugăm, să cerem orice și totul de la Dumnezeu, supunând cererile noastre planurilor Sale înțelepte și voinței Sale infinite. – Our High Calling, p. 318

Dumnezeu doreşte ca poporul Său să-şi aţintească privirea spre cer, aşteptând glorioasa venire a Domnului şi Mântuitorului nostru, Isus Hristos. În timp ce atenţia celor lumeşti este îndreptată către diferite activități şi preocupări, atenţia noastră trebuie să fie îndreptată spre cer; credinţa noastră trebuie să pătrundă mai departe şi tot mai departe, prin măreţele taine ale comorii cereşti, atrăgând preţioasele raze de lumină din Sanctuarul ceresc, care strălucesc de pe chipul lui Isus, să ne lumineze inima. Batjocoritorii râd de cei care aşteaptă şi veghează şi întreabă: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? …”. Aşteptătorii privesc în sus şi răspund: „Noi veghem.” Şi, întorcându-se de la plăcerile pământeşti, de la faima lumească şi de la înşelăciunea bogăţiilor, ei arată că se află,  într-adevăr, în această poziţie. Veghind, ei devin puternici, îşi înving indolenţa, egoismul şi comoditatea. Focul suferinţei se aprinde asupra lor, iar timpul de aşteptare pare lung. Uneori se întristează şi credinţa li se clatină, dar îşi revin, îşi înving temerile şi îndoielile şi, în timp ce ochii le sunt îndreptaţi spre cer, ei le spun adversarilor lor: „Eu veghez, eu aştept întoarcerea Domnului meu. Mă voi bucura în necazuri, în suferinţă şi în lipsuri.” – Mărturii, vol. 2, pp. 194–195

În 1 Samuel 16:1-13 îl vedem pe tânărul David uns împărat de către Samuel. Dar drumul a fost lung de la pășunile tatălui său Isai până la tronul din Ierusalim. Nu încape îndoială că uneori David s-a simțit ca în dogoarea unui cuptor.

În primă fază, David este chemat să cânte la instrument pentru a liniști sufletul tulburat al lui Saul (1 Samuel 16). Mai târziu devine eroul lui Israel atunci când îl ucide pe Goliat (1 Samuel 17). După aceea urmează o perioadă lungă în care David fuge să-și salveze viața. Atât Saul, cât și fiul său Ionatan știu că David este menit să fie următorul împărat (1 Samuel 23:17; 24:20). Dar David nu face nimic pentru a grăbi împlinirea a ceea ce fusese pus deoparte pentru el de Dumnezeu. De fapt, pare să facă opusul. Chiar și când Saul încearcă să-l omoare, iar David îi taie o bucată din manta, „inima îi bătea, pentru că tăiase colțul hainei lui Saul” (1 Samuel 24:5). Când Saul încearcă din nou să-l omoare, David refuză să-l omoare la rândul lui pe Saul, când are ocazia (1 Samuel 26:7-11).

5. Citește 1 Samuel 26:1-11. De ce David refuză să-l omoare pe Saul? Ce principii învățăm de aici despre modul în care Dumnezeu Își împlinește planurile în viața noastră?

6. Citește acum 1 Samuel 26:12-25. Ce efect a avut asupra lui Saul refuzul lui David de a-l omorî? Ce învățăm de aici despre avantajele așteptării intervenției lui Dumnezeu?

Analizând traseul lui David spre tron, probabil că l-am putea rezuma așa: nu pune mâna pe ceea ce Dumnezeu nu ți-a dat încă! Darurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna cel mai binevenite din mâna Sa și la vremea Sa. Pentru aceasta e posibil să fie nevoie de o așteptare foarte lungă. Germenii de fasole cresc efectiv în decurs de ore, în timp ce un stejar are nevoie de mulți ani. Dar, atunci când vânturile puternice vor bate, stejarul nu va fi dezrădăcinat.

Gândește-te cât de ușor i-ar fi fost lui David să justifice uciderea lui Saul. (La urma urmei, lui David i se spusese că tronul va fi al lui, iar Saul era oricum un om rău). Dar faptele lui David transmit adevărata credință în Dumnezeu. Ce înveți din exemplul lui în legătură cu ceea ce aștepți tu să se întâmple?

Comentariu EGW

 

Ascunși de umbrele întunecoase ale dealurilor, David și însoțitorul său au pătruns în tabăra vrăjmașului. Tot căutând să se asigure de numărul exact al vrăjmașilor, l-au descoperit pe Saul care dormea; sulița era înfiptă în pământ și un urcior de apă se afla la capul lui. Lângă el era culcat Abner, căpetenia oștirii lui, și de jur împrejur erau culcați soldații care dormeau un somn adânc. Abișai a ridicat sulița și i-a spus lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmașul tău în mâinile tale; lasă-mă te rog să-l lovesc cu sulița mea…” El aștepta permisiunea, dar a auzit șoaptele: „Nu-l omorî! Căci cine ar putea să pună mâna pe unsul Domnului și să rămână nepedepsit? Viu este Domnul că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va pogorî într-un câmp de bătaie și va pieri. Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul  Domnului!”…

Faptul că David îi cruțase pentru a doua oară viața, a făcut o impresie și mai profundă asupra inimii lui Saul și l-a determinat la o mărturisire și mai umilă a greșelilor sale. Era uimit și umilit de o astfel de manifestare de bunăvoință. La despărțirea lui de David, Saul a strigat: „Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari și vei birui!” Dar fiul lui Isai nu avea nicio speranță că împăratul va rămâne mult timp în această stare de spirit. – Patriarhi și profeți, pp. 668–672

Este important să credem în Cuvântul lui Dumnezeu și să lucrăm prompt, în armonie cu el, în timp ce îngerii Lui așteaptă să ne ajute. Îngerii răi sunt gata să ne pună piedici la orice pas de înaintare. Și, atunci când providența lui Dumnezeu le cere copiilor Săi să meargă înainte, când El este gata să facă lucruri mari pentru ei, Satana îi ispitește ca, prin ezitare și amânare, să-L supere pe Dumnezeu; el caută să aducă un duh de ceartă și să trezească nemulțumiri sau necredință și, în felul acesta, să-i lipsească de binecuvântările pe care Dumnezeu ar dori să li le dea. Slujitorii lui Dumnezeu să fie pregătiți de acțiune, gata oricând să meargă înainte, de îndată ce providența divină deschide calea. Orice zăbavă din partea lor îi dă lui Satana timp să le pregătească înfrângerea. – Patriarhi și profeți, p. 423

Domnul nu îi alege întotdeauna pentru lucrarea Sa pe oamenii cu cele mai mari talente, ci pe aceia pe care îi poate folosi cel mai bine. Se poate ca oamenii care ar putea face cel mai bun serviciu pentru Dumnezeu să fie lăsați pentru o vreme în umbră, să pară că nu sunt observați și folosiți de Domnul lor. Însă, dacă ei își îndeplinesc cu credincioșie îndatoririle poziției lor modeste, cultivând dispoziția de a lucra și de a face sacrificii pentru El, la timpul potrivit, Domnul le va încredința răspunderi importante.

Smerenia merge înaintea slavei. Domnul îi poate folosi mai eficient pe cei care sunt cei mai conștienți de propria nevrednicie și ineficiență. El îi va învăța să exercite curajul credinței. El îi va face puternici, unind slăbiciunea lor cu puterea Sa, și înțelepți, unind neștiința lor cu înțelepciunea Sa. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 2, p. 1003

Momentul adevărului de pe muntele Carmel trecuse (1 Împărați 18). Focul coborâse din cer, tot poporul Îl recunoscuse pe adevăratul Dumnezeu, iar profeții mincinoși fuseseră omorâți. Dumnezeu fusese răzbunat. Ai crede că Ilie progresase în ce privește tăria spirituală, dar deodată el aude ceva ce îl sperie atât de tare încât vrea să moară. Citește episodul din 1 Împărați 19:1-9. Ultimele cuvinte din acest pasaj sunt îngrijorătoare: „Și cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: «Ce faci tu aici, Ilie?»” (1 Împărați 19:9). În mod evident, frica îl determinase pe Ilie să fugă și să ajungă undeva unde nu trebuia.

7. După o asemenea intervenție impresionantă din partea Domnului pe muntele Carmel, Ilie ar fi trebuit să fie plin de credință și încredere; în schimb, el fuge să-și salveze viața. Ce lecții putem învăța din acest exemplu greșit?

Acest episod ilustrează un lucru important: când ne pripim, ne impacientăm sau ne precipităm, putem ajunge foarte ușor unde nu trebuie. Pe Ilie, frica l-a făcut să se simtă copleșit și să fugă în deșert, dorindu-și să nu se fi născut niciodată. Dar sunt și alte lucruri care ne determină să fugim în afara planului lui Dumnezeu pentru noi.

8. Ce i-a determinat pe cei din textele de mai jos să se îndepărteze de voința lui Dumnezeu?
Geneza 16:1-3 
Numeri 20:10-12
Judecătorii 14:1-3
Matei 20:20,21
Luca 9:52-56 
Faptele 9:1

Cât de ușor este ca din ambiție, furie, înflăcărare, lipsa credinței sau un presupus zel pentru Domnul să ne îndreptăm spre un loc în care nu ar trebui să fim! Nimeni nu este imun la acest pericol. Secretul este să cultivăm o credință plină de încredere în bunătatea și mila lui Dumnezeu, despre care știm că ne iubește și ne vrea binele suprem. Acest lucru nu se întâmplă automat. Da, credința este un dar, dar este un dar care trebuie cultivat, îngrijit și ocrotit cu fervoare.

Comentariu EGW

Dumnezeu îl întâmpină pe slujitorul Său încercat cu întrebarea: „Ce faci tu aici, Ilie?” Eu te-am trimis la pârâul Cherit și, după aceea, la văduva din Sarepta. Te-am însărcinat să te întorci la Israel și să stai înaintea preoților idolatri pe Carmel; apoi te-am încins cu putere ca să conduci carul regelui până la poarta Izreelului. Dar cine te-a trimis în așa mare grabă în pustie? Ce misiune ai tu aici? …

Multe lucruri depind de activitatea neîncetată a celor care sunt con­sacrați și credincioși, de aceea Satana depune toate eforturile ca să zădărnicească aducerea la îndeplinire a planurilor lui Dumnezeu prin cei ascultători. Pe unii îi face să piardă din vedere misiunea lor înaltă și sfântă și să fie mulțumiți cu plăcerile vieții acesteia. … Pe alții îi face să cadă în descurajare cu privire la datoria lor, din cauza împotrivirii și a persecuției. … Fiecărui copil al lui Dumnezeu a cărui voce a fost adusă la tăcere de vrăjmașul sufletelor îi este adresată întrebarea: „Ce faci tu aici?” Eu ți-am încredințat misiunea de a merge în toată lumea să vestești Evanghelia, să pregătești un popor pentru ziua Domnului. De ce ești aici? – Conflict and Courage, p. 214

Aduceţi-vă aminte că sursa voastră de putere este rugăciunea. Un lu­crător nu poate avea succes când se roagă în grabă şi aleargă să se îngrijească de ceva care se teme că ar putea fi uitat sau neglijat. El Îi oferă lui Dumnezeu doar câteva gânduri grăbite, nu-şi ia timp să gândească, să se roage, să-L caute pe Domnul pentru înnoirea puterilor sale fizice şi spirituale. În curând, oboseşte. El nu simte influenţa înălţătoare şi inspiratoare a Duhului lui Dumnezeu. Nu este înviorat printr-o viaţă proaspătă. Corpul lui epuizat şi creierul lui obosit nu sunt alinate de contactul personal cu Hristos.

… Sunt unii care lucrează toată ziua, până noaptea târziu, ca să facă ceea ce lor li se pare că trebuie să fie făcut. Domnul priveşte cu milă la aceşti purtători de poveri obosiţi şi împovăraţi şi le spune: „Veniţi la Mine ... şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). – Mărturii, vol. 7, pp. 243–244

Când oamenii sunt devotați așa ca Ilie și au credința pe care a avut-o Ilie, Dumnezeu Se va descoperi așa cum a făcut atunci. Când oamenii se roagă ca Iacov, rezultatele care s-au văzut atunci se vor vedea din nou. Ca răspuns la rugăciunea credinței va veni putere de la Dumnezeu.

Pentru că viața Domnului Isus era caracterizată de o încredere continuă și era susținută de o comuniune neîncetată, lucrarea Sa pentru ceruri a fost fără greșeală și fără șovăiri. … Domnul Hristos știa că trebuie să-Și întărească natura umană prin rugăciune. Ca să poată fi o binecuvântare pentru oameni, Domnul a avut nevoie de comuniune cu Dumnezeu, ca să primească de la El energie, perseverență și statornicie. – Slujitorii Evangheliei, pp. 255–256

Psalmul 37 conține o minunată promisiune. Imaginează-ți că primești tot ce ți-ai dorit vreodată. Dar obținerea a tot ce ne dorește inima presupune să avem o inimă care este încântată de Domnul. Așadar, ce înseamnă expresia: „Domnul să-ți fie desfătarea”?

Citește Psalmii 37:1-11. Contextul celor afirmate în versetul 4 este probabil surprinzător. David scrie ce înseamnă să fii înconjurat de oameni care acționează împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui. Când oamenii acționează împotriva noastră, adesea reacția naturală este să ne înfuriem sau să ne îndreptățim. Dar David îndeamnă la altceva.

9. Care este sfatul lui David pentru cei aflați în această situație?
Psalmii 37:1
Psalmii 37:5
Psalmii 37:7
Psalmii 37:8

10. Recitește Psalmii 37:4. Date fiind versetele evidențiate mai sus, ce înseamnă ca „Domnul să-ți fie desfătarea”?

David repetă în diferite moduri ideea încrederii în Domnul. Ai încredere că El va acționa! Nu te supăra, pentru că Dumnezeu este Dumnezeul tău și El acționează în favoarea ta – chiar în clipa de față! Nu trebuie să iei situația în propriile mâini și să încerci să rezolvi lucrurile de unul singur. Tatăl tău din ceruri se ocupă de tot. Încrede-te în El! Încrede-te pe deplin în El!

În acest context scrie David despre satisfacția, încântarea și delectarea în Domnul. A ne desfăta în Domnul înseamnă a trăi într-o stare de încredere perfectă. Nimic nu ne poate tulbura pacea, pentru că Dumnezeu este aici și este la lucru. Îl putem lăuda, ne putem chiar bucura, pentru că nimeni nu Îl poate depăși pe Dumnezeul nostru. Când învățăm să facem aceste lucruri vom primi cu adevărat ce ne dorește inima, fiindcă vom primi ceea ce Tatăl nostru iubitor ne oferă, la momentul cel mai benefic pentru noi și pentru Împărăția Lui.

Cum poți învăța să te delectezi în Domnul sau „Domnul să-ți fie desfătarea”? Roagă-te ca încântarea în El să devină o realitate în viața ta.

Comentariu EGW

Psalmistul spune: „Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie” (Psalmii 37:3). „Încrede-te în Domnul!” Fiecare zi îşi are poverile, grijile şi încurcăturile ei, iar când ne întâlnim cât de gata suntem noi să vorbim despre greutăţile şi încercările noastre! Lăsăm să pătrundă în inimile noastre atâtea necazuri de împrumut, atâtea temeri, dăm glas unei atât de apăsătoare poveri de nelinişte, încât se poate crede că noi n-avem un Mântuitor iubitor şi plin de milă, gata să răspundă cererilor noastre şi să ne fie un ajutor întotdeauna prezent la vreme de nevoie. 

Unii sunt mereu cuprinşi de teamă şi de griji închipuite. Ei sunt zilnic înconjuraţi de dovezile iubirii lui Dumnezeu şi în fiecare zi se bucură de bunătăţile providenţei Sale, dar nu iau seama la toate aceste binecuvântări. Mintea lor se ocupă continuu de ceva neplăcut, de care se tem că li  s-ar putea întâmpla, sau de unele dificultăţi care, în adevăr, pot exista, dar care, deşi foarte mici, le orbesc ochii ca să nu vadă mulţimea lucrurilor pentru care ar trebui să Îi fie mulţumitori lui Dumnezeu. – Calea către Hristos, pp. 121–122

În fiecare încercare noi avem o mare mângâiere. Nu are milă Mântuitorul nostru de slăbiciunile noastre? Nu a fost și El ispitit în toate lucrurile ca și noi? Și nu ne-a invitat să venim la El cu orice încercare și încurcătură? De aceea să nu ne simțim nefericiți pentru poverile de mâine. Să le purtăm pe cele de astăzi cu voioșie și curaj. Trebuie să avem astăzi încredere și credință. Și nu ni se cere să trăim mai multe zile într-una singură. Acela care ne dă putere pentru astăzi ne va da și pentru mâine. …

Nimic nu rănește atât de rău sufletul ca săgețile ascuțite ale necredinței. Când vine încercarea, și va veni, să nu ne temem și să nu ne plângem! Liniștea din suflet ne ajută să auzim mai clar glasul lui Dumnezeu. „Ei s-au bucurat că valurile s-au liniștit și Domnul i-a dus în limanul dorit” (Psalmii 107:30). Să nu uitați că sunteți susținuți de brațele Celui Veșnic. „Taci înaintea Domnului și nădăjduiește în El” (Psalmii 37:7). El vă conduce în portul unei experiențe minunate. – In Heavenly Places, p. 269

Este nevoie să apreciem mai mult semnificaţia cuvintelor: „Cu aşa drag stau la umbra lui” (Cântarea cântărilor 2:3). Cuvintele acestea nu aduc în mintea noastră imaginea unei treceri grăbite, ci pe aceea a unei odihne liniştite. …

Să ne întoarcem de la căile pline de praf şi de arşiţă ale vieţii şi să ne odihnim la umbra dragostei lui Hristos. Aici primim putere pentru luptă. Aici învăţăm cum să ne uşurăm truda şi grijile şi cum să vorbim şi să cântăm spre lauda lui Dumnezeu. Cei trudiţi şi împovăraţi să înveţe de la Hristos lecţia încrederii liniştite. Ei trebuie să se aşeze la umbra Lui, dacă vor să aibă pacea şi odihna Lui. – Mărturii, vol. 7, pp. 69–70

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi și profeți,capitolul 62

Planul lui Dumnezeu pentru noi ar putea cere din partea noastră multă așteptare, iar acest lucru ne poate într-adevăr pune pe jar. Vom ajunge să învățăm răbdarea dacă ne vom concentra pe persoana lui
Dumnezeu și vom avea încredere că El acționează în favoarea noastră. Există multe motive de așteptare și toate au în vedere împlinirea planurilor lui Dumnezeu pentru noi și pentru Împărăția Sa. Putem pierde multe dacă ne precipităm și I-o luăm înainte lui Dumnezeu, dar putem obține multe dacă ne menținem o atitudine de încredere și încântare în El. Dumnezeu cântărește și măsoară fiecare încercare. „Și din pricina aceasta sufăr aceste lucruri, dar nu mi-e rușine, căci știu în cine am crezut. Și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua aceea” (2 Timotei 1:12). Dacă ne educăm mintea și sufletul să avem mai multă credință, mai multă dragoste, o răbdare mai mare și o încredere desăvârșită în Tatăl nostru ceresc, vom avea mai multă pace și fericire zi de zi, pe măsură ce trecem prin luptele acestei vieți.

Studiu zilnic:

Judecătorii 16

Judecătorii 17

Judecătorii 18

Judecătorii 19

Judecătorii 20

Judecătorii 21

Rut 1

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 2 (de la paragraful „Să evităm neglijarea rugăciunii”)

1. Ce ocupație avea Samson în temniță?

2. Câți luptători de elită puteau să ochească un fir de păr cu praștia?

3. Pentru ce au fost răpite fetele care jucau la Silo?

4. Cu ce ocazie s-au spus cuvintele: „Sunt mult mai amărâtă decât voi”?

5. Ce să facem dacă vrem să fim pregătiți pentru lucrarea pe care Dumnezeu dorește să ne-o încredințeze?

Studiu suplimentar

Mărturii, vol. 5, cap. 37, „Toleranța creștină”.

Privire generală

Speranța și blândețea – elemente esențiale pentru a depăși cu bine greutățile vieții – sunt definite de așteptare. Totuși conceptul biblic de așteptare nu presupune doar așteptare și atât, ci așteptare cu răbdare. Acest gen de răbdare nu este o stratagemă politică, ci face parte din rodul Duhului Sfânt. Poporul lui Dumnezeu așteaptă cu răbdare în cuptorul încercării pentru că Însuși Dumnezeu este răbdător. Dumnezeu este răbdător fiindcă este iubitor prin natura Lui și pentru că alege momentul cel mai potrivit pentru a interveni. Dar acest moment potrivit este calculat de Dumnezeu ca să ofere cât mai mult timp posibil pentru salvarea cât mai multor oameni. Din nou, așteptarea este posibilă doar atunci când ne încredem în Cel pe care Îl așteptăm.

1   Înțelegem că așteptarea cu răbdare este o parte a rodului Duhului Sfânt și este foarte importantă ca să depășim cu bine încercările.

2   Așteptarea plină de răbdare devine posibilă atunci când cunoaștem persoana pe care o așteptăm și ne încredem în ea.

Comentariu

Răbdarea lui Dumnezeu

O expresie din Biblie care descrie răbdarea lui Dumnezeu este „încet la mânie” (Neemia 9:17; vezi și Exodul 34:6; Numeri 14:18; Psalmii 103:8; Iona 4:2; Naum 1:3). Să observăm că majoritatea acestor texte așază această expresie și altele similare în contextul altor trăsături ale lui Dumnezeu, precum faptul că este „bogat în bunătate”, „îndurător și milostiv”. În plus, Biblia Îl prezintă pe Dumnezeu ca „suferindu-i” sau „îngăduindu-i” pe oameni (Geneza 18:17-33; Numeri 14:27; Deuterononul 8:2; Neemia 9:30,31; Psalmii 78:38; Isaia 42:14; Ezechiel 20:17; Faptele 13:18; 1 Petru 3:20). În același timp se subliniază că Dumnezeu este „plin de bunătate și credincioșie” (Exodul 34:6) și că este Autorul minunilor (vezi Neemia 9:17). Totodată, El nu îl consideră „pe cel vinovat drept nevinovat” (Numeri 14:18; vezi și Naum 1:3; 1 Petru 3:20).

Deci este clar că răbdarea lui Dumnezeu nu trebuie confundată cu indiferența, cu neputința sau cu nehotărârea. Și nu este nici de fațadă, ca să-Și calculeze cel mai bun moment pentru a Se răzbuna. Mai curând, Dumnezeu este răbdător pentru că este plin de dragoste față de noi și vrea să salveze cât mai mulți oameni cu putință. Pavel ne adresează o întrebare retorică: „Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?” (Romani 2:4; vezi și Romani 9:22-24). De asemenea, Petru declară și că „îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire” (2 Petru 3:15) pentru că „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință” (vezi contextul mai larg la 2 Petru 3:9).

Comentariu

Răbdarea noastră

Explicația dată de Biblie răbdării lui Dumnezeu îi va ajuta pe toți creștinii și în special pe noi, adventiștii de ziua a șaptea, să înțelegem motivul întârzierii revenirii lui Isus. Pe lângă aceasta, ne va ajuta să ne evaluăm propria răbdare și să o dezvoltăm. Un studiu succint și necuprinzător despre răbdare oferă câteva idei: (1) Biblia susține că răbdarea face parte din viața creștină și vine de la Dumnezeu. Dumnezeu ne face răbdători, dar și miloși, umili și blânzi pentru că „Hristos este totul și în toți” (Coloseni 3:11) și pentru că Dumnezeu ne-a ales (vezi Coloseni 3:12). Isus lucrează în noi răbdarea Sa (1 Timotei 1:16). Noi suntem răbdători datorită chemării pe care Dumnezeu ne-a adresat-o și nouă (Efeseni 4:1,2; 2 Timotei 4:2). Răbdarea creștină este un aspect al rodului Duhului Sfânt (Galateni 5:22). Ea vine la pachet cu alte virtuți creștine, precum dragostea, speranța și blândețea (Galateni 5:22; Coloseni 3:12; Efeseni 4:1,2; 2 Timotei 4:2). Dragostea este răbdătoare (1 Corinteni 13:4) și speranța pe care o nutrim ne face în stare să așteptăm cu răbdare (Romani 8:25).  Suntem întăriți prin răbdare cu bucurie (Coloseni 1:11), iar răbdarea  „lucrează integritate” (Romani 5:3,4, NTR; vezi și Iacov 1:3,4).

(2) Răbdarea este o trăsătură-cheie a rămășiței lui Dumnezeu de la sfârșitul timpului: „Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus” (Apocalipsa 14:12; vezi și Apocalipsa 13:10). Cei care fac parte din poporul rămășiței înțeleg că trebuie să aibă răbdare până la venirea Domnului în același fel în care un agricultor are răbdare până ce recolta este gata (Iacov 5:7,8; vezi și Luca 8:15; Evrei 6:12; 10:36; Apocalipsa 14:14-20). Ne facem curaj gândindu-ne la porunca lui Dumnezeu adresată lui Habacuc, care spune că, deși anumite profeții privitoare la vremea sfârșitului par să fie departe de împlinirea lor finală, noi trebuie să perseverăm în așteptare: „Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire și nu va minți; dacă zăbovește, așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit” (Habacuc 2:3). Dumnezeu ne cheamă să ne oprim și să conștientizăm că El este Dumnezeu (Psalmii 46:10). David insistă asupra faptului că un credincios trebuie să învețe următoarea lecție: „Nădăjduiește în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ți inima și nădăjduiește în Domnul!” (Psalmii 27:14).

(3) Între timp, un mare nor de martori care au avut răbdare ne încurajează de pe margine: „Și noi dar, fiindcă suntem înconjurați de un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:1,2).

Printre marile exemple de răbdare se numără Avraam (Evrei 6:15), precum și profeții și Iov, care dovedesc că „Domnul este plin de milă și de îndurare” (Iacov 5:11). Ieremia a decis să aștepte în Domnul, indiferent ce s-ar fi întâmplat: „«Domnul este partea mea de moștenire», zice sufletul meu, «de aceea nădăjduiesc în El»” (Plângerile 3:24), pentru că „Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută” (vers. 25).

Pavel lămurește că exemplele pe care le avem în Scriptură au menirea să ne ajute să ne dezvoltăm răbdarea și să ne dea speranță (Romani 15:4,5). Mulți alți bărbați și femei ale credinței, atât din vremea Noului Testament, cât și după aceea, au îndurat cu răbdare necazurile și au suferit cu curaj pentru Numele și cauza lui Dumnezeu: „Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu și că n-ai obosit” (Apocalipsa 2:3; vezi și Romani 12:12; 2 Timotei 2:24; 2 Tesaloniceni 1:4; Apocalipsa 1:9; 2:19; 3:10). Desigur, Isus este marele nostru model de răbdare și blândețe în suferință: „Și la aceasta ați fost chemați, fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. «El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug.» Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:21-23).

(4) Da, există aspecte practice ale răbdării demne de reținut: opusul ei, nerăbdarea, ne distruge viața prezentă și ne face să comitem multe prostii (Proverbele 14:29; 15:18; 16:32; 25:15; Eclesiastul 7:8,9). Dar răbdarea este acea virtute pe care Dumnezeu ne-o oferă în mijlocul necazului și care ne ajută să reușim și să dobândim viața veșnică. În învățăturile Sale despre necazurile din lume, Isus ne spune: „Prin răbdarea voastră, vă veți câștiga sufletele voastre” (Luca 21:19). Apostolul Pavel declară că Dumnezeu „va da viața veșnică celor ce, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea” (Romani 2:7). Prin profetul Isaia, Dumnezeu ne promite: „Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă, și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc” (Isaia 40:31; vezi și Psalmii 37:7-9; 40:1).

Comentariu

Răbdare înseamnă a avea încredere

Ian zăcea în spital bolnav de cancer. Era o iarnă grea, cu temperaturi joase extreme. Într-o dimineață, când asistenta a intrat în salonul lui, Ian i-a spus că soția lui, Anastasia, urma să-l viziteze în acea zi. Asistenta i-a răspuns: „Nu prea cred, sunt minus 30 de grade afară!” Bărbatul i-a replicat: „Îmi cunosc soția și am încredere în ea. Este specială! Când face o promisiune, o va respecta indiferent ce s-ar întâmpla!” O oră mai târziu, Anastasia intra în salonul lui Ian. Mai târziu în acea zi, asistenta i-a spus lui Ian: „M-am îndoit serios că avea să vină soția ta. Dar acum știu că ea este într-adevăr specială!” Așteptarea noastră este determinată de cât de bine cunoaștem persoana pe care o așteptăm și de câtă încredere avem în ea. Dacă Îl cunoaștem pe Dumnezeu și ne încredem în El, procesul așteptării nu ne va duce la disperare, ci mai degrabă la o așteptare răbdătoare, activă.

Aplicație

1   Răbdarea noastră se manifestă – și mare nevoie avem de ea – în diferite aspecte ale vieții: familie, afaceri, sănătate, spiritualitate etc. Totuși răbdarea noastră autentică va avea întotdeauna ca sursă rodul Duhului. Autoevaluează-ți răbdarea în diferite ipostaze ale vieții. Ce ai descoperit? În ce domenii o poți îmbunătăți? Prin ce metode, pe lângă ajutorul lui Dumnezeu?

2   Nerăbdarea este considerată o caracteristică a imaturității. În general, copiii găsesc grea așteptarea; oamenii maturi pot aștepta mai ușor. Datorită experienței și încrederii, adulții ajung să poată aștepta cu răbdare. Evaluează-ți maturitatea spirituală. Cum intenționezi să continui să crești la capitolul răbdare?