Când se vede fața aurarului

Amy Carmichael a dus un grup de copii la un aurar tradițional din India. În mijlocul unui foc de cărbuni se afla o țiglă curbată. Pe țiglă era un amestec de sare, fruct de tamarin și praf de cărămidă. Încorporat în acest amestec era și aurul. În timp ce focul devora amestecul, aurul devenea mai pur. Aurarul scotea aurul cu niște clești și, dacă nu era suficient de pur, îl așeza din nou în foc cu un nou amestec. Însă, de fiecare dată când punea din nou aurul, creștea temperatura. Grupul a întrebat: „Cum știți când aurul s-a purificat?” Aurarul a răspuns: „Când pot să-mi văd fața reflectată în el” (Amy Carmichael, Learning of God, Christian Literature Crusade, Fort Washington, PA, 1989, p. 50).

Dumnezeu caută să ne curețe, să ne facă puri ca aurul, să ne transforme după chipul Lui. Aceasta este o țintă uimitoare și pare și mai uimitor faptul că un caracter asemenea lui Hristos se dezvoltă doar atunci când trecem prin focurile vieții.

16 iulie – Ziua Evanghelistului Laic

De înțeles: Ce rol joacă suferința în procesul de curățire? Cum înțelegem acest proces în contextul marii lupte?

Comentariu EGW

„El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul şi vor aduce Domnului daruri neprihănite. …” Acesta este procesul de rafinare, de curăţare, ce urmează să fie realizat de Domnul oştirilor. Lucrarea aceasta pune sufletul la grea încercare, dar numai prin acest proces pot fi îndepărtate zgura şi impurităţile. Toate încercările prin care trecem sunt necesare pentru a ne apropia de Tatăl nostru ceresc şi pentru a ne conduce la ascultare de voinţa Sa, astfel încât să-I putem aduce o jertfă neprihănită. – Mărturii, vol. 3, p. 541

În providența lui Dumnezeu, conflictele de pe acest pământ ne oferă pregătirea necesară pentru dezvoltarea unui caracter potrivit pentru curțile cerești. Noi trebuie să devenim membri ai familiei regale, copii ai lui Dumnezeu și „toate lucrurile lucrează împreună pentru binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu” și se supun voinței Sale.

Dumnezeul nostru este un ajutor prezent întotdeauna la vreme de nevoie. El cunoaște pe deplin cele mai ascunse gânduri ale inimii noastre, toate intențiile și planurile sufletului nostru. Când suntem încurcați, chiar înainte să-i spunem necazul nostru, el face tot ce este necesar pentru a ne elibera. Suferința noastră nu rămâne neobservată de El. El știe întotdeauna, mai bine decât noi, ce este necesar pentru binele copiilor Săi și ne conduce așa cum am alege noi să fim conduși dacă ne-am putea cunoaște bine inima și am vedea nevoile reale și pericolele așa cum le vede Dumnezeu. Dar ființele mărginite abia se pot cunoaște pe ele însele. Nu își înțeleg slăbiciunile proprii. Dumnezeu ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine și știe cum să ne conducă. … Dacă ne vom pune încrederea în El și Îi vom supune Lui căile și planurile noastre, El ne va conduce pașii exact pe drumul care va avea la sfârșit biruința asupra oricărei pasiuni și oricărei trăsături de caracter care nu se aseamănă caracterului Modelului nostru divin. – Our High Calling, p. 316

Mulţi sunt înşelaţi cu privire la starea inimii lor. Ei nu-şi dau seama că inima lor firească este nespus de înșelătoare şi de deznădăjduit de rea. Ei se îmbracă în propria neprihănire şi sunt mulţumiţi cu atingerea unui standard omenesc al caracterului, un standard fixat de ei, dar cât de fatal dau greş pentru că nu ating standardul divin, iar prin puterea lor nu sunt în stare să corespundă cerinţelor lui Dumnezeu!

Noi putem să ne evaluăm singuri, să ne comparăm între noi, să spunem că ne descurcăm la fel de bine ca acesta sau acela, dar întrebarea care se va pune la judecată este: Corespundem noi cerinţelor înaltului cer? Atingem noi standardul divin? Este inima noastră în armonie cu Dumnezeul cerurilor? – Solii alese, cartea 1, pp. 320–321

„Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulți frați” (Romani 8:29).

La început, Dumnezeu ne-a făcut după chipul Său (Geneza 1:27), dar acel chip a fost deformat de păcat.

1. În ce aspecte se vede deformarea chipului lui Dumnezeu în om?

Este clar: cu toții am fost afectați de păcat (Romani 3:10-19). Totuși dorința lui Dumnezeu este să ne readucă la stadiul inițial. Iar aici se potrivește versetul nostru de astăzi: ne dezvăluie planul lui Dumnezeu ca toți aceia care își supun viața Duhului Sfânt „să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29).

Dar mai este o dimensiune: „Însuși chipul lui Dumnezeu trebuie refăcut în oameni. Onoarea lui Dumnezeu, onoarea lui Hristos, este în joc prin desăvârșirea caracterului poporului Său” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 671).

2. Cum înțelegi ce ne spune Ellen White în citatul de mai sus? Vezi și Iov 1; Matei 5:16; 1 Corinteni 4:9; Efeseni 3:10.

În calitate de creștini, nu trebuie să uităm niciodată că ne aflăm în mijlocul unei drame cosmice. Marea luptă dintre Hristos și Satana se desfășoară peste tot în jurul nostru. Bătălia ia numeroase forme și se manifestă în multe feluri. Și, deși multe aspecte sunt ascunse, putem înțelege că în calitate de urmași ai lui Hristos avem de jucat un rol în această dramă și putem aduce slavă lui Isus prin viața pe care o ducem.

Comentariu EGW

O transformare a caracterului, așa cum este văzută în viața lui Ioan, este  întotdeauna rezultatul comuniunii cu Hristos. În caracterul cuiva pot fi defecte vădite, totuși, atunci când el devine un adevărat ucenic al  lui Hristos, puterea harului divin îl transformă și-l sfințește. Privind ca  într-o oglindă slava Domnului, el este schimbat din slavă în slavă, până când ajunge asemenea Celui pe care Îl adoră. 

Ioan a fost un învățător al sfințeniei și, în epistolele sale către biserică, el a stabilit reguli care nu greșesc, pentru purtarea creștinilor. „Oricine are nădejdea aceasta în El”, scria apostolul, „se curățește, după cum El este curat.” „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus” (1 Ioan 3:3; 2:6). El a învățat că un creștin trebuie să aibă inima și viața curate. El n-ar trebui să fie niciodată mulțumit cu o mărturisire de credință goală. După cum Dumnezeu este sfânt în sfera Sa, tot așa și omul căzut, prin credința în Hristos, trebuie să fie sfânt în sfera lui. – Faptele apostolilor, p. 559

Cu cât veți studia mai mult caracterul lui Hristos, cu atât vi se va părea mai frumos. El va deveni pentru voi asemenea unei persoane apropiate, un bun prieten; Îl veți urma cu dragoste. Dacă mintea este modelată de lucrurile cu care are mai mult de a face, atunci gândindu-vă la Isus și vorbind despre El veți ajunge în stare să vă asemănați cu El în spirit și în caracter. Veți reflecta chipul Său în lucrurile importante, curate și spirituale. Veți avea gândul lui Hristos și El vă va trimite în lume ca reprezentanți spirituali ai Săi. – Asemenea lui Hristos, p. 65 (20 februarie)

Mi-a fost arătat că, în viitor, vom vedea cât de strâns au fost legate de mântuire încercările noastre și cum aceste suferințe ușoare au lucrat „pentru noi, tot mai mult, o greutate veșnică de slavă”. …

… Anii de renunțare la sine, de privațiuni, de încercări, de suferințe și persecuție pe care i-a suferit sunt văzuți de Pavel ca o clipă. Lucrurile din timpul în care trăia nu au fost considerate vrednice să fie menționate în comparație cu greutatea veșnică de slavă care îl aștepta când lupta avea să se încheie. Aceste necazuri erau mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru desăvârșirea caracterului creștin. Oricare ar fi situațiile în care poate ajunge un creștin, oricât de întunecoase și misterioase ar putea fi căile alese de Providență, oricât de mari ar fi lipsurile și suferința, creștinul poate privi dincolo de toate acestea la lucrurile nevăzute și veșnice. El are binecuvântata asigurare că toate lucrurile lucrează împreună spre binele său. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6 p. 1099

Imaginează-ți că te afli pe terenul unui stadion imens. Într-o tribună sunt ființele cerești loiale Domnului, în cealaltă tribună sunt ființele care au căzut împreună cu Lucifer. Dacă viața ta din ultimele 24 de ore s-ar derula pe acel teren, din ce tribună s-ar auzi mai multe ovații? Ce spune răspunsul tău despre tine însuți?

Una este să fii în luptă și cu totul alta este ca nici măcar să nu vezi forțele dispuse în respectiva luptă. Într-un anumit sens, așa este și cu noi, creștinii. Știm că forțele sunt acolo, le simțim în viața noastră, totuși trebuie să înaintăm prin credință, încrezându-ne în „Cel ce este nevăzut” (Evrei 11:27).

3. Citește Iov 23:1-10. Care este esența luptei lui Iov? Ce anume nu vede el? În același timp, ce acceptă el prin credință, în ciuda încercărilor prin care trece?

Chiar și în mijlocul încercărilor lui teribile, Iov s-a încrezut în Domnul. În ciuda a tot, Iov era hotărât să reziste. Și unul dintre lucrurile care l-au determinat să persevereze a fost nu o medalie de aur, ci, uitându-se în viitor, și-a dat seama că, dacă se prindea de Dumnezeu, avea să iasă învingător – avea să iasă precum aurul. Nu ni se spune cât de multe știa Iov despre ce se întâmpla în spatele cortinei. Indiferent cât de multe erau ascunse de el, Iov a rezistat focului purificator.

Ție ți-e teamă de foc? Ești îngrijorat de dogoarea pe care ar putea-o genera împrejurările? Poate, ca și în cazul lui Iov, frigerea focului de la Dumnezeu pare inexplicabilă. Ar putea fi vorba de dificultatea de adaptare la noul loc de muncă sau în noua casă. Sau faptul că trebuie să supraviețuiești unui rău tratament la locul de muncă sau chiar în sânul propriei familii. Ar putea fi o boală sau pierderi financiare. În cazul unora, chiar războiul. Oricât de greu de înțeles ar fi, Dumnezeu poate folosi aceste încercări pentru a te șlefui și a te rafina, a reproduce chipul Său în caracterul tău.

Pare a fi un imbold pentru Iov faptul că va ieși curat ca aurul – o țintă, un obiectiv asupra căruia să-și fixeze ochii, iar acest lucru îl ajută să răzbată prin necazuri. Faptul că, în ciuda durerii și a suferinței, el a fost capabil să înțeleagă realitatea procesului de curățire este în sine o mărturie puternică despre caracterul lui. În același timp, chiar dacă nu înțelegea foarte multe, el știa că acele încercări aveau să-l rafineze, să-l facă mai bun.

Potrivit experienței tale, în ce fel încercările pot șlefui și rafina pe cineva? Care sunt alte căi prin care ai putea fi curățit, în afară de suferință?

Comentariu EGW

Este posibil ca un creștin care Îl iubește pe Tatăl său ceresc să nu poată să vadă în situațiile providențiale sau în semnele exterioare niciuna dintre favorurile cerești de care au parte cei care sunt mai puțin sau deloc consacrați. Adesea, el este aspru încercat, întristat, pus în încurcătură și îngrădit din toate părțile. Aparent, toate sunt împotriva lui. …

… Iov a fost deposedat de bunurile sale pământești, a rămas fără copii, a ajuns o priveliște de groază pentru prietenii lui, însă, la timpul hotărât de El, Dumnezeu i-a arătat că nu îl uitase pe slujitorul Său. …

Dacă, pentru Hristos, ești chemat să treci prin cuptorul încins, El Însuși va fi lângă tine așa cum a fost lângă cei trei tineri credincioși din Babilon. Cei care Îl iubesc pe Răscumpărătorul lor se vor bucura pentru fiecare ocazie de a se împărtăși de umilințele și de ocara de care a avut El parte. Iubirea pentru Domnul lor va face ca suferințele pentru El să le fie scumpe. – In Heavenly Places, p. 271

Dumnezeu îl va răsplăti pe omul credinţei şi al ascultării. Dacă această credinţă este adusă în experienţa vieţii, orice om care se teme de Dumnezeu şi care Îl iubeşte va fi făcut în stare, prin ea, să îndure încercările. Moise a fost plin de încredere în Dumnezeu pentru că a avut credinţa potrivită. El a avut nevoie de ajutor şi s-a rugat pentru aceasta, s-a prins de Domnul prin credinţă şi a ţesut în experienţa lui convingerea că Dumnezeu îi poartă de grijă. El credea că Dumnezeu îi conduce viaţa în mod personal. Îl vedea pe Dumnezeu şi Îl recunoştea în fiecare detaliu al vieţii şi simţea că se află sub ochii Celui Atotvăzător, ai Aceluia care cântăreşte motivele şi care încearcă inima. El privea la Dumnezeu şi se încredea în El pentru tăria de a-l purta şi de a-l păstra necorupt, orice formă ar fi avut ispita. El ştia că i se încredinţase o lucrare specială şi dorea să facă tot ce era posibil pentru ca lucrarea aceea să fie un succes deplin. Dar el ştia că nu putea face lucrul acesta fără ajutor divin, pentru că avea de-a face cu un popor încăpăţânat. Prezenţa lui Dumnezeu era suficientă pentru a trece cu bine prin situaţiile cele mai dificile în care putea fi pus un om. – Mărturii, vol. 3. pp. 651–652

Când vin peste noi încercări, să nu stăruim cu gândul asupra mărimii greutăților și să simțim că nu ne putem bucura în Domnul. Este adevărat că vom avea tot felul de simțăminte. Vor veni asupra noastră timpuri de descurajare și de tristețe. Dar noi trăim prin ceea ce simțim sau prin credință? Când frații și prietenii noștri vorbesc fără să se gândească și ne produc durere, să nu ne lăsăm doborâți! Să ne aducem aminte că suntem într-o lume de încercări și dureri, de necazuri și dezamăgiri. Când avem parte de astfel de experiențe, ele ar trebui să ne conducă la Hristos. Dacă nu, vom avea parte de pierderi. …

Procesul de purificare nu este plăcut, dar să ne amintim că Hristos a venit în lumea noastră și a luat corp omenesc ca să poată purta toate suferințele de care are parte omul și să fie un exemplu, suferind cu credincioșie orice formă de încercare. Dumnezeu vrea să ne dăm seama că suntem parte din marea familie omenească și că trebuie să trecem prin testele la care este supusă ea. – The Upward Look, p. 252

Isus era în Ierusalim, pe punctul de a-Și da viața. Potrivit Evangheliei după Matei, ultimul ceas de învățătură a lui Isus înainte de Paște a fost petrecut pentru a le spune ucenicilor pilde, inclusiv parabola despre cele
zece fecioare și despre oi și capre. Aceste relatări au legătură cu modul în care noi ar trebui să trăim în timp ce așteptăm ca Isus să revină. Prin urmare, relevanța lor în prezent – când semnele revenirii Lui se văd peste tot în jurul nostru – nu a fost niciodată mai importantă.

În legătură cu parabola celor zece fecioare (Matei 25:1-12), mulți comentatori precizează că uleiul este un simbol al Duhului Sfânt. Ellen White este de aceeași părere, dar ea mai spune și că acest ulei este un simbol al caracterului și este ceva ce nimeni nu poate obține în locul nostru.

4. Citește Matei 25:1-12. În ce fel înțelesul parabolei se schimbă în funcție de interpretarea dată uleiului: un simbol al Duhului Sfânt sau al dobândirii caracterului. Ce aplicație poți face în dreptul tău din perspectiva ambelor interpretări?

Duhul Sfânt: _ 

Caracterul: _

5. Citește parabola despre oi și capre din Matei 25:31-46. Ce criterii sunt folosite pentru despărțirea oilor de capre?

Să observăm că Împăratul separă oamenii – oile de capre – pe baza faptelor lor, a caracterului. Deși Isus nu susține aici mântuirea prin fapte, putem vedea cât de importantă este dezvoltarea caracterului în planul de mântuire și cum aceia care sunt cu adevărat salvați prin Isus vor reflecta acea salvare în viața și caracterul lor.

Se spune despre caracter că reprezintă ceea ce omul este pe întuneric, când nu îl vede nimeni. Ce fel de persoană ești când nu te vede nimeni? Ce îți spune răspunsul tău despre schimbările pe care trebuie să le faci?

Comentariu EGW

Nu putem fi gata să-L întâmpinăm pe Domnul dacă mergem să ne umplem lămpile goale doar atunci când ne trezim, la auzirea strigătului: „Iată, Mirele vine!” Nu putem să-L ținem pe Domnul Hristos departe de viața noastră de pe pământ, și totuși să fim pregătiți pentru a fi împreună cu El în ceruri. …

… Prin Duhul Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu este o lumină care devine o putere transformatoare în viața celui ce îl primește. Sădind în inima oamenilor principiile Cuvântului Său, Duhul Sfânt dezvoltă în ei atributele lui Dumnezeu. Lumina slavei Sale, caracterul Său, trebuie să lumineze pretutindeni prin urmașii Săi. În felul acesta, ei trebuie să-L slăvească pe Dumnezeu, să lumineze calea Mirelui spre casă, spre cetatea lui Dumnezeu și spre locul unde are loc ospățul nunții Mielului. – Parabolele Domului Hristos, pp. 413–414

În el însuși, omul nu deține nicio lumină proprie. Despărțiți de Hristos, suntem ca o lumânare stinsă, ca luna atunci când nu ajunge la ea lumina soarelui. Noi nu avem nici măcar o singură rază de lumină pe care să o răspândim în întunericul lumii. Dar, când ne întoarcem spre Soarele Neprihănirii, când intrăm în legătură cu Domnul Hristos, întregul suflet radiază de strălucirea prezenței divine.

Urmașii lui Hristos trebuie să fie mai mult decât o lumină printre oameni. Ei sunt lumina întregii lumi. Tuturor celor ce poartă Numele Lui, Domnul Isus le spune: „Voi v-ați consacrat Mie, iar Eu v-am trimis în lume ca reprezentanți ai Mei.” Așa cum Tatăl L-a trimis pe Hristos în lume, tot astfel, declară El, „i-am trimis și Eu pe ei în lume” (Ioan 17:18). Așa cum Tatăl S-a descoperit prin Isus, tot așa Isus trebuie să Se descopere prin noi. Deși Mântuitorul nostru este Marele Izvor al luminii, nu uita, o, creștine, că El este descoperit prin oameni! Binecuvântările lui Dumnezeu sunt oferite prin oameni. Domnul a venit în mod personal în lume ca Fiu al omului. Unită cu natura divină, natura umană trebuie să intre într-o legătură nemijlocită cu tot ce aparține naturii umane. Biserica lui Hristos și fiecare ucenic al Domnului, în mod personal, constituie mijloacele rânduite de cer prin care Dumnezeu li Se descoperă oamenilor. Îngerii slavei așteaptă să transmită prin voi lumina și puterea cerului pentru cei care sunt gata să moară. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 40

Dumnezeu le cere copiilor Săi să fie lumini în lume, strălucind în mijlocul întunericului păcatului. O viață trăită ca aceea a Dătătorului vieții va aduce răsplătiri bogate. El a mers prin lume făcând bine. Tot așa va face fiecare adevărat urmaș al Său care are simțământul credincioșiei față de Dumnezeu și al datoriei față de semenii lui. Prin cunoașterea adevărului, așa cum este el în Isus, creștinul trebuie să crească în har, înaintând mereu în desăvârșirea caracterului. – The Upward Look, p. 177

În secțiunea de ieri am analizat importanța caracterului în viața acelora care așteaptă a doua venire. Astăzi vom analiza mai îndeaproape importanța caracterului la aceia care vor fi în viață la a doua venire a lui Isus.

6. Citește Daniel 12:1-10. La ce perioadă din istoria pământului se face referire? Mai important, ce înțelegem din aceste versete despre caracterul copiilor lui Dumnezeu din acea perioadă? Ce trăsături le sunt atribuite, spre deosebire de cei nelegiuiți? Vezi și Apocalipsa 22:11.

Lui Daniel i se spune că, înainte de venirea lui Isus, va fi o perioadă de criză fără precedent în istorie. În Daniel 12:3,10 ni se oferă o descriere a celor neprihăniți și a celor răi care vor traversa această perioadă. De observat că „cei răi vor face răul” (Daniel 12:10), spre deosebire de cei înțelepți, care, așa cum se spune în versetul 3, vor străluci cu putere, poate pentru că au fost „curățiți, albiți și lămuriți”/„purificați, albiți și încercați” (Daniel 12:10, VDC/BTF) în această „vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta” (Daniel 12:1). În plus, cei răi nu înțeleg, dar, spre deosebire de ei, cei neprihăniți sunt „înțelepți” și înțeleg.

Înțeleg ce anume? Matematică, științe, metoda istorico-critică? În cartea Proverbele se spune că „teama de Domnul este începutul cunoașterii” (Proverbele 1:7, NTR). Poate că, în acest context, „cei înțelepți” sunt înțelepți deoarece cunosc ce înseamnă aceste evenimente finale,  această „vreme de strâmtorare”, pe măsură ce se desfășoară. Ei nu sunt luați prin surprindere; din studiul personal al Cuvântului ei știu că timpul acesta va veni. Și, cel mai important, ei cunosc suficient cât să se lase curățiți și șlefuiți de această vreme de necaz. Cei răi, pe de altă parte, nu fac altceva decât să devină și mai îndârjiți în răzvrătirea lor și continuă astfel în răutatea lor.

Aspectul esențial este că aici ni se oferă o descriere a poporului care a trecut printr-un proces de rafinare, de curățire.

Deși am analizat aceste versete în contextul zilelor finale, ce principii găsim în ele care ne ajută să înțelegem mai bine în ce constă procesul de curățire, de purificare, chiar și pentru noi astăzi?

Dumnezeu a ales dintre neamuri un popor care să fie al Lui și le-a dat acestor oameni numele de creștini. Este un nume regesc dat acelora care se unesc cu Hristos. … Petru spune: „… Dacă [vreunul dintre voi] suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.” …

Acest popor al lui Dumnezeu Îl va crede pe cuvânt și se va prinde strâns de minunata comoară de cunoaștere deschisă în fața lui! …

Avem înaintea noastră cel mai înalt, cel mai sfânt exemplu. Isus a fost fără păcat în gând, în cuvânt și în fapte. Tot ce a făcut El a purtat pecetea perfecțiunii. El ne arată calea pe care a mers și ne spune: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” – Lift Him Up, p. 291

O singură propoziţie din Scriptură are mai multă valoare decât zece mii de idei sau argumente omeneşti. În cele din urmă, cei care refuză să meargă pe calea lui Dumnezeu vor primi sentinţa: „Depărtaţi-vă de la Mine!” Dar, atunci când ne supunem căii lui Dumnezeu, Domnul Isus ne călăuzeşte mintea şi ne pune pe buze cuvinte sigure. Noi putem fi tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Primindu-L pe Hristos, suntem îmbrăcaţi cu puterea Lui. Un Mântuitor care sălăşluieşte în noi face din pu­terea Lui proprietatea noastră. Adevărul devine capitalul nostru. Niciun fel de nelegiuire nu se mai vede în viaţa noastră. Suntem capabili să le vorbim la vremea potrivită celor care nu cunosc adevărul. Prezenţa lui Hristos în inimă este o putere însufleţitoare, care întăreşte întreaga fiinţă. – Mărturii, vol. 7, p. 71

Vine ziua, și este foarte aproape de noi, când fiecare aspect al caracterului va fi descoperit prin ispite deosebite. Aceia care rămân statornici la principii, care vor avea credință până la sfârșit, vor dovedi astfel că au fost credincioși chiar sub încercări și punere la probă și și-au format caractere după asemănarea lui Hristos. Ei vor fi cei care au cultivat o relație strânsă cu Hristos și care, prin înțelepciunea și harul Său, vor fi părtași naturii dumnezeiești. Dar niciun om nu-i poate da altuia devotament al inimii și calități nobile ale minții, nici nu-i poate suplini deficiențele în ce privește puterea morală. Noi putem să facem mult pentru ceilalți, oferindu-le un exemplu de asemănare cu Hristos, influențându-i astfel să Îl caute pe Hristos pentru a primi neprihănirea fără de care nu vor putea să stea în picioare la judecată. Oamenii ar trebui să se roage în mod serios pentru problema atât de importantă a formări caracterului și să își modeleze caracterul după exemplul divin.

Scumpul nostru Răscumpărător stă înaintea Tatălui ca mijlocitor al nostru și pregătește în cer locașuri pentru aceia care cred în  El ca Mântuitor al lor personal. – The Youth’s Instructor, 16 ianuarie  1896

Versurile unei melodii zic așa: „Sunt o stâncă, sunt o insulă.” Ți-ai dorit vreodată singurătatea într-o asemenea măsură? Poate pe unii chiar i-ai auzit spunând: „Știi ceva? Umblarea mea cu Dumnezeu este o chestiune personală. Nu este ceva despre care să vreau să vorbesc.”

7. Citește Efeseni 4:11-16. Ce rol îi atribuie Pavel comunității?

Când le scrie efesenilor, Pavel descrie biserica drept un trup. Isus este capul, iar poporul Lui alcătuiește restul corpului. Dacă citești Efeseni 4:13, vei observa că scopul suprem al conviețuirii într-o astfel de comunitate este acela de a ajunge la „înălțimea staturii plinătății lui Hristos”. Și pentru aceasta avem nevoie unul de celălalt.

Cu siguranță este posibil să fii creștin de unul singur. De fapt, ca în cazul multora de-a lungul secolelor, care au fost luați în râs și persecutați, uneori este inevitabil statutul de creștin singur. Este o mărturie grăitoare
despre puterea lui Dumnezeu atunci când bărbați și femei nu cedează sub presiunea care îi înconjoară. Totuși, dincolo de această realitate, Pavel vrea să sublinieze un adevăr categoric: în esență, noi trăim și manifestăm plinătatea lui Hristos atunci când colaborăm, în părtășie unii cu alții.

8. Citește Efeseni 4:11-16. Ce spune Pavel că trebuie să se întâmple înainte ca plinătatea lui Hristos să se manifeste în comunitatea noastră de credincioși?

9. Manifestarea plinătății lui Hristos de către o comunitate se deosebește de manifestarea plinătății lui Hristos de către un singur individ? În ce fel? Care sunt implicațiile acestui lucru în contextul marii lupte? Vezi Efeseni 3:10.

Este ușor să fii amabil când ești singur sau cu persoane străine, dar este mult mai greu să te porți frumos cu cei pe care fie îi cunoști foarte bine, fie nu îi agreezi. În realitate, când manifestăm har și bunătate față de oameni, le oferim și o mărturie irezistibilă despre adevărul lui Dumnezeu.

Comentariu EGW

Cei care sunt oameni ai credinței nu vor neglija niciodată să se adune laolaltă, pentru că acesta este mijlocul desemnat de Dumnezeu pentru a-i conduce pe copiii Săi la unitate, ca, în iubire frățească și creștină să se ajute, să se întărească și să se încurajeze unul pe altul. …

Ca frați ai Domnului nostru, am fost chemați la o viață sfântă și fericită. Pentru că am intrat pe calea cea strâmtă a ascultării, să ne împrospătăm mintea prin comuniune unul cu altul și cu Dumnezeu. Întrucât vedem că ziua Domnului se apropie, să ne întâlnim adesea pentru a studia Cuvântul Său și a ne îndemna unii pe alții să rămânem credincioși până la sfârșit. – Our High Calling, p. 166

În timp ce Pavel era înzestrat cu înalte daruri intelectuale, în viața lui se manifesta puterea unei deosebite înțelepciuni, care i-a dat agerime minții și simpatie inimii și l-a adus într-o strânsă legătură cu alții, făcându-l în stare să dezvolte partea cea bună a ființei lor și să-i inspire să se lupte pentru o viață mai înaltă. Inima lui era plină de o iubire arzătoare pentru credincioșii corinteni. El dorea să-i vadă dovedind o iubire lăuntrică ce i-ar fi întărit împotriva ispitei. El știa că, la fiecare pas pe calea creștină ei aveau să întâlnească împotrivire din partea sinagogii lui Satana și că zilnic aveau să fie angajați în lupte. …

Credincioșii corinteni aveau nevoie de o mai profundă experiență în lucrurile lui Dumnezeu. Ei nu înțelegeau ce înseamnă să privești slava Lui și să fii schimbat în caracter, din slavă în slavă. Ei nu văzuseră decât primele raze ale începutului zorilor acestei slave. Dorința lui Pavel era ca ei să poată fi umpluți cu toată plinătatea lui Dumnezeu, continuând  să-L cunoască pe Acela care Se ivește ca zorile dimineții, și să continue  să învețe de la El până ce vor fi ajuns la plinătatea măsurii unei desăvâr­șite credințe evanghelice. – Faptele apostolilor, pp. 307–308

Dumnezeu conduce un popor afară din lume, așezându-l pe platforma înaltă a adevărului veșnic: poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. El îi va disciplina și îi va educa pe cei ce fac parte din poporul Său. Ei nu vor fi în dezacord, unul crezând ceva, iar altul având o credință și concepții total opuse, așa încât fiecare să lucreze independent de ceilalți. Prin diversitatea darurilor și a responsabilităților pe care Dumnezeu le-a rânduit în biserică, ei vor ajunge cu toții la unitatea credinței. …

În aceste zile este necesar ca unitatea noastră să aibă un caracter care să reziste încercării… Avem multe de învățat și multe, multe altele de care trebuie să ne dezvățăm. Numai Dumnezeu este infailibil. Cei care cred că nu vor fi nevoiți să renunțe niciodată la o idee preferată, că nu vor fi niciodată în situația de a-și schimba o opinie, vor fi dezamăgiți. Atâta vreme cât ținem la ideile și la opiniile noastre cu o insistență hotărâtă, nu putem avea unitatea pentru care S-a rugat Domnul Hristos. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp. 29–30

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, capitolul 29; Tragedia veacurilor, capitolul 39

„Formarea caracterului este cea mai importantă misiune încredinţată vreodată omului şi niciodată nu a fost mai importantă ca acum studierea minuțioasă a acestui subiect. Nicio generaţie din trecut nu s-a mai
confruntat cu aspecte atât de însemnate, niciodată tinerii şi tinerele nu au mai avut de înfruntat așa mari pericole precum cele de azi” (Ellen G. White, Educație, p. 225).

„În parabolă, fecioarele neînțelepte [...] îi simbolizează pe aceia care nu s-au pregătit prin formarea unui caracter care să reziste pe timp de criză. Este ca și cum ei ar trebui să meargă la vecini și să le spună: «Dă-mi caracterul tău sau voi fi pierdut.» Cele care au fost înțelepte nu au putut să pună din uleiul lor în lămpile pâlpâitoare ale fecioarelor neînțelepte. Caracterul nu este transferabil. Nu este de cumpărat sau de vândut, ci se dobândește. Domnul i-a dat fiecărui om în parte ocazia de a-și dezvolta un caracter neprihănit în timpul de har, dar nu a oferit posibilitatea ca cineva să poată împărți cu altcineva caracterul pe care și l-a format trecând prin experiențe grele, învățând lecții de la Marele Învățător, astfel încât să poată manifesta răbdare în încercare și să-și exercite credința ca să poată muta munții imposibilității” (Ellen G. White, în The Youth′s Instructor, 6 ianuarie 1896).

Studiu zilnic:

Deuteronomul 25

Deuteronomul 26

Deuteronomul 27

Deuteronomul 28

Deuteronomul 29

Deuteronomul 30

Deuteronomul 31

Ellen G. White, Evanghelizare, subcapitolul „Motivul întârzierii celei de-a două veniri”

1. Cine era un „arameu pribeag gata să piară”?

2. În ce domenii aveau să aibă întâietate israeliții asupra tuturor neamurilor?

3. Ce fel de pietre erau acceptate pentru construirea altarului?

4. Cui aparțin lucrurile ascunse? Dar cele descoperite?

5. Ce au în comun făgăduințele și amenințările lui Dumnezeu?

Privire generală

Studiul din această săptămână se concentrează pe cuptorul încercării care duce la purificare. Aceasta necesită un standard. În cazul nostru, standardul este chipul lui Dumnezeu în noi și chipul lui Isus Hristos, care este oglindirea perfectă a chipului lui Dumnezeu (Evrei 1:3). De asemenea, purificarea necesită și un agent de curățare, pe care Biblia îl prezintă drept focul (1 Petru 1:7; Apocalipsa 3:18). Rezultatul procesului de curățare este caracterul nostru, reprezentat de uleiul din candelele celor zece fecioare din parabola lui Isus (Matei 25:1-13). Cartea Daniel îi descrie ca „înțelepți” în lucrurile lui Dumnezeu pe cei cu caracterul curățat (Daniel 1:19,20; 2:47,48; 3:26-30).

1   În primul rând, vom vedea rolul esențial al suferinței în procesul formării și înnobilării caracterului.

2   În al doilea rând, vom vedea că formarea caracterului înseamnă refacerea chipului lui Dumnezeu în oameni, așa cum au fost creați de Dumnezeu la început, precum și modelarea caracterului după chipul lui Hristos.

3   În al treilea rând, formarea caracterului atinge tema conflictului cosmic. În acest conflict dintre bine și rău, dintre Dumnezeu și Satana avem parte noi de creuzetul maturizării.

4   În al patrulea rând, purificarea și maturizarea nu sunt niciodată obținute de indivizii care rămân izolați, ci de oamenii care aparțin unei comunități.

Comentariu

Ellen G. White, despre încercările ce aduc suferință

Subiectul relației dintre încercări și curățire este foarte important. Comentariile lui Ellen G. White pe acest subiect sunt revelatoare și relevante. Într-una din cărțile ei de mare importanță, ea citează din scrisoarea lui Ian Hus adresată unui prieten, în care Hus corelează suferința lui Isus cu suferințele noastre. În aceeași scrisoare, Hus leagă suferința de purificare: „Isus Hristos a suferit pentru cei dragi ai Lui, prin urmare ar trebui oare să ne mire faptul că ne-a lăsat exemplul Său, ca să suferim şi noi cu răbdare toate lucrurile pentru mântuirea noastră? El este Dumnezeu, iar noi suntem făpturile Sale; El este Domnul, iar noi suntem slujitorii Săi; El este Stăpânul lumii, iar noi suntem muritori vrednici de dispreţ. Şi, cu toate acestea, El a suferit! De ce atunci să nu suferim şi noi, îndeosebi atunci când suferinţa este pentru curăţirea noastră? De aceea, dragii mei, dacă moartea mea poate contribui la slava Sa, rugaţi-vă ca ea să vină cât mai repede, ca Dumnezeu să mă facă în stare să suport toate nenorocirile cu statornicie” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 105).

Într-un alt loc, Ellen G. White scrie ea însăși ceva asemănător: „Nu vă plângeți amarnic de încercarea care se abate asupra voastră, ci îndreptați-vă ochii spre Hristos, care Și-a acoperit divinitatea cu haina umanității ca să înțelegem cât de mare este interesul Lui față de noi,  din moment ce S-a identificat cu omenirea suferindă! El a gustat cupa durerii umane, a suferit toate chinurile noastre, a fost făcut desăvârșit prin suferință, ispitit în toate privințele la fel cum sunt ispitiți oamenii, ca să-i poată ajuta pe cei ispitiți. El spune: «Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat și mai scumpi decât aurul din Ofir» (Isaia 13:12). Îi va face pe oameni valoroși prin faptul că locuiește cu ei, dându-le Duhul Sfânt. El spune: «Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!» (Matei 7:12)” (Ellen G. White, în  The Signs of the Times, 5 martie 1896).

Unui membru din biserică stăpânit de poftă, ea îi scrie: „Acum, el ar trebui să prețuiască atât de mult răsplata veșnică, comoara cerului, moștenirea nepieritoare, cununa slavei care nu se ofilește, încât să poată sacrifica bucuros satisfacerea poftei pervertite, oricât de grele ar fi consecințele sau suferința, ca să realizeze lucrarea de curățire a trupului și a sufletului” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 2, p. 99).

Fratelui G, Ellen G. White îi scrie o scrisoare în care îi explică relația dintre suferință și curățire între așteptătorii celei de-a doua veniri a lui Isus: „Curățirea poporului lui Dumnezeu nu poate fi făcută fără suferință. Dumnezeu permite ca focul suferinței să mistuie zgura, să separe ce este lipsit de valoare de ceea ce este prețios, pentru ca metalul pur să poată străluci. El îngăduie să trecem dintr-un foc în altul pentru a ne testa adevărata valoare. Dacă nu putem suporta aceste încercări, ce vom face în timpul de strâmtorare? Dacă prosperitatea sau nenorocirea scoate la iveală falsitate, mândrie sau egoism în inima noastră, ce vom face atunci când Dumnezeu va încerca prin foc lucrarea fiecărui om și va scoate la lumină secretele inimii? Adevărata virtute este dispusă să fie pusă la încercare. Dacă nu ne place să fim cercetați de Domnul, starea noastră este cu adevărat gravă. Dumnezeu este Cel care rafinează și purifică sufletul; în văpaia cuptorului, zgura este separată pentru totdeauna de argintul și de aurul curat din caracterul creștin. Isus urmărește testul. El știe de ce este nevoie pentru a purifica prețiosul metal, astfel încât acesta să reflecte strălucirea iubirii Sale divine” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 4, p. 85, 86).

Ea continuă pe acest subiect în aceeași manieră profundă: „Dumnezeu îi apropie de El pe cei care sunt poporul Său, prin încercări aspre, dificile, arătându-le slăbiciunile și incapacitățile și învățându-i să se bazeze pe El ca singurul lor ajutor și singura lor apărare. Atunci, scopul Său este atins. Ei sunt pregătiți să fie folosiți în orice situație de urgență, să ocupe poziții importante, de încredere, și să realizeze planurile mărețe pentru care le-au fost date puterile. Dumnezeu îi pune pe oameni la încercare, îi testează pe o parte și pe cealaltă și astfel îi educă, îi instruiește și îi disciplinează. Isus, Răscumpărătorul nostru, reprezentantul și conducătorul omului, a trecut prin acest proces de punere la probă. El a suferit mai mult decât putem fi noi chemați să suferim. Și-a asumat infirmitățile noastre și a fost ispitit ca și noi, în toate privințele. El nu a suferit în felul acesta pentru El, ci din cauza păcatelor noastre. Bazându-ne pe meritele Biruitorului, putem deveni și noi biruitori în numele Său.

Acțiunea lui Dumnezeu de rafinare și purificare trebuie să continue până când slujitorii Săi ajung atât de smeriți, de morți față de ei înșiși, încât, atunci când sunt chemați la o slujire activă, să aibă în vedere doar slava Lui. Atunci, El va primi cu plăcere eforturile lor, iar ei nu vor acționa pripit, din impuls, nici nu se vor năpusti înainte, punând în pericol cauza Domnului, devenind sclavi ai ispitelor și ai patimilor și urmându-și propriile minți firești înflăcărate de Satana. O, în ce mod înfricoșător este afectată cauza lui Dumnezeu de voința pervertită a omului și de firea lui nesupusă! Câtă suferință atrage omul asupra lui însuși când își urmează propriile patimi încăpățânate! Dumnezeu îi trece pe oameni prin încercări din nou și din nou, crescând mereu presiunea, până când umilința desăvârșită și transformarea caracterului îi aduc în armonie cu Hristos și cu spiritul cerului, făcându-i biruitori asupra lor înșiși” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 4, p. 86).

Aplicație

1   Am învățat că am fost curățiți de păcatele noastre prin jertfa înlocuitoare a lui Isus. Dar am mai învățat că suntem rafinați și prin suferință. Există vreo contradicție între cele două noțiuni? Absolut deloc. Suntem considerați neprihăniți prin harul lui Dumnezeu și primim iertarea păcatelor din partea Lui prin credință; așadar, noi suntem puși deoparte pentru Dumnezeu și trăim pentru Dumnezeu. Îndreptățirea și iertarea sunt atât declarații, cât și experiențe spirituale profunde. Dar apoi continuăm prin parcurgerea experienței harului în contextul marii lupte, în cadrul căreia suntem încercați și în care dovedim dacă suntem credincioși și plini de iubire față de Domnul nostru. În această experiență descoperim că de multe ori dăm greș. De asemenea, descoperim și anumite trăsături ascunse la care trebuie să renunțăm. Ne eliberăm de ele prin harul lui Dumnezeu. Rafinarea, purificarea este o experiență reală care li se întâmplă unor persoane reale într-un timp real. Cum te ajută această înțelegere în experiența ta de curățire? În ce fel ai observat personal că Duhul Sfânt îți curăță  caracterul?

2   Cum trăiești experiența contemplării continue a chipului lui Hristos în viața ta? În ce fel ai traversat o transformare a caracterului și a per­sonalității tale după chipul Său?

3   În ce fel ai trăit experiența creșterii și maturizării credinței tale ca individ? Cum ai descrie această creștere?

4   Cum s-a maturizat spiritual comunitatea din care faci parte? În ce aspecte au observat ceilalți oameni, din interiorul și din afara comunității tale, aceeași creștere? Descrie ceea ce tu și alți membri ai comunității tale ați observat.