„Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea” (Apocalipsa 4:11).
Călătoria lui Iosif spre țara străină a Egiptului a fost înfricoșătoare și plină de singurătate. Nu mai era fiul liber și respectat al unui conducător bogat – acum era un sclav, cu mâinile legate cu frânghii! Înconjurat de oameni străini, care vorbeau o limbă pe care nu o înțelegea și aveau o cultură diferită de a lui, Iosif se gândea cu teamă la ce avea să urmeze și plângea pentru tot ce pierduse.
Călătoria lungă i-a oferit timp să se gândească la Dumnezeul lui iubitor. Iosif avea pace în inimă, pentru că alesese să-L cinstească pe Dumnezeu continuând să-L iubească și să se încreadă în El, în loc să-L învinovățească pentru toate lucrurile rele care i se întâmplaseră.
În timp ce cămilele mergeau încet pe drum, Iosif s-ar fi putut agăța de făgăduința dată tatălui său, Iacov: „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge” (Geneza 28:15). Avea nevoie de promisiunile frumoase ale lui Dumnezeu, iar ele i-au dat curaj atunci când a fost scos la vânzare în piața de sclavi, aglomerată și zgomotoasă, din Egipt.
Un egiptean bogat, pe nume Potifar, l-a cumpărat pe Iosif ca sclav pentru casa lui. Care era slujba lui Potifar? Citește Geneza 39:1.
Munca în casa importantă a lui Potifar făcea parte din planul lui Dumnezeu. Deși Iosif nu știa acest lucru, îngeri fuseseră trimiși înaintea lui ca să-l așeze acolo.
Uneori ni se întâmplă lucruri pe care nu le putem controla. La fel ca Iosif, putem alege să-L iubim și să ne încredem în Dumnezeul nostru grijuliu, chiar dacă nu înțelegem cum ne va ajuta. Atunci când facem aceasta, Îl cinstim pe Dumnezeu.
• L-ai cinstit pe Dumnezeu astăzi alegând să-L iubești și să te încrezi în El?
Îl poți cinsti pe Dumnezeu împărtășind dragostea ta pentru El cu prietenii tăi. Invită un prieten la Școala de Sabat peste două săptămâni!
Poți include acest verset în rugăciunea ta: „A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu să fie cinstea și slava în vecii vecilor! Amin!” (1 Timotei 1:17).
Străzi pavate erau străjuite de temple mărețe din piatră și coloane sculptate, care străluceau în soarele după-amiezii. Străzile forfoteau de negustori cu cămilele lor, ofițeri ai armatei în trăsuri luxoase, comercianți, sclavi și femei bogate îmbrăcate în haine fine, împodobite cu aur și bijuterii.
Cuvintele lor îi erau lui Iosif la fel de străine ca marile piramide care se zăreau pe orizontul deșertului, dincolo de orașul cel mare. Acesta era noul lui cămin. Ochii lui Iosif se măreau de uimire la priveliștile și sunetele diferite ale Egiptului, cea mai puternică națiune din lume.
Frumoasa casă a lui Potifar, locul unde Iosif trăia și muncea acum, nu semăna deloc cu cortul copilăriei sale, din spațiile largi ale Canaanului. Iosif se simțea străin și îi lipsea viața simplă de la țară, pe care o trăise alături de tatăl său, un om care Îl iubea pe Dumnezeu.
Totuși, Iosif simțea o legătură specială cu Dumnezeu chiar și în această țară unde totul era atât de diferit. În timp ce toți cei din jur se închinau la dumnezei falși și idoli egipteni, în templele lor mari, Iosif I se închina lui Dumnezeu în inima lui.
Și tu poți alege să-L cinstești pe Dumnezeu, indiferent ce aleg cei din jurul tău. Te poți ruga astfel: „Ziua Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea cântam laudele Lui și Îi înălțam o rugăciune Dumnezeului vieții mele” (Psalmii 42:8).
Dumnezeu lucra cu putere pentru a vindeca tristețea lui Iosif și pentru a-i da o bucurie pe care alții o puteau vedea. Iosif nu și-a ascuns niciodată dragostea pentru Dumnezeu. Ce a observat Potifar la Iosif? Citește Geneza 39:2,3.
Pentru că Iosif Îl iubea și Îl cinstea pe Dumnezeu, avea în inima lui o dragoste adevărată pentru ceilalți. Îi cinstea prin bunătate, veselie, corectitudine și hărnicie. Chiar dacă era doar un sclav străin și smerit, Iosif era respectat și tratat bine – toate acestea pentru că Dumnezeu era cu el.
• Te simți uneori singur sau nelalocul tău atunci când lucrurile din viața ta se schimbă?
• Ce ai învățat din viața lui Iosif care te-ar putea ajuta?
Dumnezeu este foarte aproape de noi atunci când ne simțim singuri sau când nu ne regăsim într-un loc nou. El ne va ajuta să trăim astfel încât să-L cinstim, pentru ca și alții, care nu Îl cunosc pe Dumnezeu, să vadă că El este cu noi și că ne poartă de grijă.
Cunoști pe cineva care Îl cinstește pe Dumnezeu prin bunătate, respect, veselie și hărnicie, la fel ca Iosif? Scrie-i un scurt bilet de mulțumire.
Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru că te iubește și este cu tine atunci când te simți nelalocul tău, pentru că lucrurile sunt noi și diferite.
La început, Iosif a fost cel mai neînsemnat sclav din casa lui Potifar. Probabil că i s-au dat cele mai grele și mai murdare lucrări. Dar fie că mătura podeaua, fie că spăla oalele, el își făcea întotdeauna treaba bine. Potifar îl urmărea cu atenție pe tânărul sclav. A observat că „Domnul făcea să-i meargă bine de orice se apuca” (Geneza 39:3). Dumnezeu era Cel care binecuvânta munca atentă și harnică a lui Iosif. Iar Iosif nu se temea să-i spună și lui Potifar acest lucru!
Iosif s-a descurcat atât de bine în munca lui, încât, după un timp, i s-a încredințat o slujbă nouă, foarte importantă. Ce făcea acum pentru Potifar? Citește Geneza 39:4-6. Este uimitor să ne gândim că un străin într-o țară străină – care la început nici măcar nu vorbea limba – a primit o responsabilitate atât de mare. Cum a fost posibil? Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filipeni 4:13).
Iosif a reușit să facă atât de multe prin puterea lui Dumnezeu, încât a devenit o mare binecuvântare în Egipt. Potifar îl cumpărase pe Iosif cu câteva monede de argint, dar acum valora mult mai mult! Potifar cumpărase un sclav, dar acum Iosif era ca un fiu. Potifar, stăpânul, și Iosif, sclavul, se cinsteau acum cu adevărat unul pe altul.
Când înțelegem cât de mult ne iubește Dumnezeu, vrem să-L cinstim făcând ce putem noi mai bine. Vrem să-i cinstim și pe alții, purtându-ne frumos cu ei și fiind responsabili atunci când lucrăm pentru ei. Puțin câte puțin, pe măsură ce exersăm și învățăm, munca noastră devine tot mai bună. Iar vestea bună este că nu trebuie să ne străduim singuri și să încercăm din toate puterile. Dumnezeu ne dă puterea de care avem nevoie (Filipeni 4:13).
• Cum a arătat Iosif că îl cinstea pe Potifar?
• Cum a arătat Potifar că îl cinstea pe Iosif?
• Pe cine îți amintește Dumnezeu să cinstești? Citește Exodul 20:12.
Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru că îți dă puterea să-i cinstești pe ceilalți.
Psalmii 66:2 spune: „Cântați slavă Numelui Său, măriți slava Lui prin laudele voastre!” Cântă lui Dumnezeu versetul tău de memorat.
Iosif nu era doar harnic și vesel; era și un tânăr chipeș. Soția lui Potifar a observat cât de arătos era, iar acest lucru a început să creeze o mare problemă. Când Potifar era plecat de acasă, „nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif și i-a zis: ‘Culcă-te cu mine!’” (Geneza 39:7). Ea voia ca Iosif să fie aproape de ea într-un mod în care doar soțul ei ar fi trebuit să fie. Cum a răspuns Iosif? Citește Geneza 39:8,9.
Iosif nu a putut să-L dezonoreze pe Dumnezeul său sau pe stăpânul lui, oricât de importantă era soția acestuia. Dar, asemenea unui robinet care picură, soția lui Potifar tot insista, iar și iar… iar Iosif refuza, zi după zi. Ar fi putut ceda ușor ispitei care venea mereu, dar Iosif Îl iubea prea mult pe Dumnezeu ca să-L rănească făcând ceva atât de greșit. Dumnezeu îl ajutase pe Iosif să spună „nu” de multe ori. Oare avea să se oprească vreodată soția lui Potifar?
Uneori, prietenii sau frații ne pot bate la cap să facem ceva ce știm că este greșit. Pot insista să luăm ceva ce nu ne aparține, să nu lăsăm pe cineva să se joace cu noi la școală sau să plecăm pe ascuns la joacă atunci când ar trebui să ne facem treburile. Când te afli într-o astfel de situație, adu-ți aminte de aceste cuvinte din Biblie: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda” (1 Corinteni 10:13).
Atunci când suntem supuși presiunii, Dumnezeul nostru puternic ne poate da puterea să alegem ce este bine și să continuăm să-L cinstim. La fel ca Iosif, putem spune: „Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Geneza 39:9).
• Poți da exemple din școală sau dintre prieteni în care copiii sunt presați să facă, să spună, să vadă sau să se poarte într-un mod care nu este bun sau corect?
• Cum ai putea răspunde dacă cineva pune o astfel de presiune asupra ta?
Deschide un robinet astfel încât să picure foarte puțin. Privește-l o vreme. Acest lucru ne amintește de ispitele care tot revin. Apoi închide bine robinetul și laudă-L pe Dumnezeu pentru că îți poate da puterea să „închizi bine robinetul ispitei” atunci când Îi ceri ajutorul și spui „nu”.
Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru că te iubește și te învață cum să reziști ispitelor, chiar și atunci când ele continuă să apară.
Soția lui Potifar obosise să încerce să-l convingă pe Iosif să facă ce este greșit. Într-o zi, când nu mai era nimeni prin preajmă, a făcut mai mult decât să-i ceară. L-a apucat de haină când trecea pe lângă ea, încercând să-l forțeze să facă ce voia ea. Chiar în acel moment, Iosif a știut că tot viitorul lui depindea de felul în care avea să răspundă. Dacă ar fi cedat, ar fi avut mari probleme. Dacă nu ceda, putea ajunge într-un altfel de necaz. Într-o fracțiune de secundă, și-a ridicat calm ochii spre cer pentru ajutor și apoi a făcut alegerea. Iosif „lăsase haina în mână și fugise afară” (Geneza 39:13).
Iosif nu a permis să fie presat sau împins să facă ce este greșit. Soția lui Potifar s-a înfuriat! Cum îndrăznea un sclav evreu să o refuze pe o femeie atât de puternică? Ce a făcut ea? Citește Geneza 39:13-15.
Minciunile ei au întors totul pe dos: le-a spus bărbaților din casă că Iosif ar fi apucat-o pe ea! Pentru că nu obținuse ce voia, această femeie rea a dorit răzbunare. Nu conta că Iosif era un om bun sau că își cinstea stăpânul. Cu siguranță aveau să urmeze necazuri. Dar Iosif știa că, indiferent ce se va întâmpla, făcuse alegerea corectă. Biblia spune: „Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă niște oameni?” (Psalmii 118:6). Ce adevăr prețios din Biblie, pe care îl putem cunoaște și în care putem avea încredere – întotdeauna!
Chiar și atunci când Îl cinstim cu credincioșie pe Dumnezeu și pe semeni, este posibil ca alții să nu ne cinstească. Dimpotrivă, pot încerca să ne forțeze să facem ceva greșit. La fel ca Iosif, putem privi calm spre cer pentru ajutor. Situația poate să nu se schimbe imediat, dar Dumnezeu va fi întotdeauna chiar acolo, cu noi, ajutându-ne să fim puternici.
• De ce crezi că primul răspuns al lui Iosif a fost să-și ridice calm ochii spre cer pentru ajutor atunci când a fost în necaz?
Pentru ca 1 Corinteni 10:13 să fie special pentru tine, citește versetul de mai jos și copiază-l în jurnalul tău. Poți revendica această promisiune chiar în momentul în care ești ispitit.
Relatați o ocazie în care ați hotărât chiar în mijlocul ispitei să Îl cinstiți pe Dumnezeu.
Cere-I lui Dumnezeu să-ți dea curajul de a face ceea ce este bine.
Când Potifar s-a întors acasă, soția lui era încă furioasă pe Iosif și încă dorea răzbunare. Ce a făcut ea? Citește Geneza 39:16-18. Potifar s-a mâniat! Ce poveste îngrozitoare să auzi când ajungi acasă! Totuși, în adâncul inimii, el se îndoia de spusele soției sale. Acest om important, căpetenia străjerilor lui Faraon, îl văzuse pe Iosif lucrând ca sclav, atât în slujbele cele mai de jos, cât și în cele mai înalte; Iosif fusese întotdeauna demn de încredere. Așa că, în loc să-l condamne la moarte – așa cum era obiceiul pentru astfel de fapte – Potifar a poruncit ca Iosif să fie trimis la închisoare.
Închis în acea celulă întunecoasă și tristă, Iosif s-ar fi putut simți descurajat din cauza nedreptății. Dar nu a lăsat descurajarea să îl doboare. Încă o dată, a ales să se încreadă în Dumnezeu. Știa că, și din închisoare, putea spune: „Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea” (Apocalipsa 4:11).
Iosif a suferit pentru că L-a cinstit pe Dumnezeu în Egipt, dar povestea nu se oprește aici. Dumnezeu avea o lucrare foarte importantă pentru Iosif în viitor.
Uneori, lucruri rele li se întâmplă oamenilor buni. Totuși, când se întâmplă ceva greu, putem alege să-L cinstim pe Dumnezeul care ne iubește și este mereu aproape de noi. Încrederea noastră în El ne va aduce pace și le va arăta și altora cum este Dumnezeu.
• Care crezi că ar fi putut fi rugăciunea lui Iosif în prima noapte petrecută în închisoare?
• Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească! În cinste, fiecare să-i dea întâietate altuia!” (Romani 12:10). Discutați modalități prin care în familia voastră vă puteți respecta unii pe alții.
• Cântați împreună: „Pretutindeni cu Isus” (Imnuri creștine AZȘ, nr. 253).
• Ce părți din povestea lui Iosif ți-au arătat mai mult din dragostea lui Dumnezeu?
• Cum ai descrie ce înseamnă să cinstești pe cineva?
• Pe cine vei cinsti săptămâna aceasta și cum?
Ca familie, prindeți-vă de mâini și rugați-vă pentru puterea lui Dumnezeu de a sta întotdeauna de partea binelui.
„Semințele semănate în copilărie de mama atentă și temătoare de Dumnezeu vor deveni copaci ai neprihănirii, iar lecțiile date prin învățătură și exemplu de un tată temător de Dumnezeu vor produce, ca și în cazul lui Iosif, o recoltă îmbelșugată în viitor” (Ellen G. White, Îndrumarea copilului, p. 116).
Fiare răzbunătoare
Cine sunt eu?
• Pot fi găsit pe toate continentele, cu excepția Antarcticii.
• Sunt adesea nocturn: mă ascund ziua și ies noaptea să mănânc.
• Dacă mănânc o masă copioasă, pot supraviețui între șase și douăsprezece luni fără să mai mănânc.
• Am opt picioare, o coadă și doi clești.
• Îmi schimb învelișul exterior de până la șapte ori până ajung la mărimea finală.
Da – sunt un scorpion!
Probabil nu vrei să auzi asta, dar în lume există aproximativ 1.700 de specii de scorpioni. Scorpionii, la fel ca păianjenii, au opt picioare și fac parte din familia arahnidelor. Ei se hrănesc cu insecte, alte arahnide, rozătoare mici și șopârle. Își prind prada cu cei doi clești asemănători cu cei ai homarilor și o omoară cu ajutorul unui ac veninos aflat la capătul cozii. La majoritatea speciilor, înțepătura este doar dureroasă pentru oameni; totuși, înțepătura unei specii – scorpionul de scoarță din Arizona – s-a dovedit a fi mortală pentru copiii foarte mici și pentru persoanele în vârstă.
Se știe că scorpionii pot ucide și mânca chiar și alți scorpioni și pot arăta un comportament răzbunător.
Un cercetător a pus 100 de scorpioni într-un recipient mare de sticlă. După câteva zile, au mai rămas doar 14 – restul fuseseră uciși și mâncați de ceilalți. Apoi, cercetătorul a pus o femelă gestantă într-un borcan de sticlă și a observat cum își mânca puii imediat ce se nășteau. Totuși, unul dintre ei a reușit să scape, s-a urcat pe spatele mamei sale și, într-un mod răzbunător, a ucis-o!
Cine a fost răzbunător în povestirea din această săptămână? Ce l-a ajutat pe Iosif să rămână puternic în acest timp greu?