Iosif, stăpânul viselor

Istoria lui Iosif (Geneza 37–50) acoperă ultima secțiune a cărții Geneza, de la primele lui vise din Canaan (Geneza 37:1-11) până la moartea lui în Egipt (Geneza 50:26). De fapt, Iosif ocupă mai mult spațiu din cartea Geneza decât oricare alt patriarh. Deși este doar unul dintre fiii lui Iacov, Iosif este prezentat în Geneza ca un mare patriarh, așa cum sunt Avraam, Isaac și Iacov. După cum vom vedea, și viața lui Iosif scoate în evidență două adevăruri teologice importante: (1) Dumnezeu Își respectă promisiunile și (2) Dumnezeu poate transforma răul în bine.

În studiul din această săptămână ne vom concentra asupra primei părți din viața lui Iosif. El este fiul preferat al lui Iacov, poreclit ironic ba′al hakhalomot, „făuritorul de vise” (Geneza 37:19), care literal înseamnă „stăpânul viselor” (Geneza 37:19, NTR), sugerând că este expert în vise. Acest titlu i se potrivește foarte bine, pentru că el nu doar că primește, înțelege și interpretează visele profetice, ci le și împlinește în viața lui. Vom vedea din nou în aceste capitole cum este confirmată providența lui Dumnezeu, chiar și în ciuda răului și a ticăloșiei din inima omului.

11 iunie – Dar proiecte speciale Conferinţe (colectă)
11 iunie – Ziua Misiunii Femeii

Comentariu EGW

Iosif este o ilustrare pentru Domnul Hristos. Isus a venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit. El a fost disprețuit și părăsit de oameni pentru că faptele Lui erau drepte, iar viața Sa de o consecventă renunțare la Sine era o continuă mustrare pentru cei care pretindeau că sunt evlavioși, dar viața lor era plină de corupție. Integritatea și virtutea lui Iosif au fost asaltate cu sălbăticie și aceea care a vrut să-l ducă pe un drum greșit nu a reușit în acest demers, însă ura ei împotriva virtuții și a integrității pe care nu a putut să le corupă era foarte puternică și ea i-a adus o acuzație mincinoasă. Tânărul nevinovat a trebuit să sufere din cauza virtuții sale. A fost aruncat în închisoare din cauză că nu s-a lăsat corupt. Iosif a fost vândut de frații lui unor dușmani pentru o mică sumă de bani. Fiul lui Dumnezeu a fost vândut celor mai aprigi dușmani ai Săi de unul dintre propriii ucenici. Isus era blând și sfânt. Viața Lui a fost o viață de renunțare la sine, de bunătate și sfințenie fără seamăn. El nu a avut nicio vină. Și totuși, împotriva Lui s-au ridicat martori mincinoși. A fost urât pentru că El condamna cu seriozitate păcatul și corupția. Frații l-au dezbrăcat pe Iosif de haina lui cu multe culori. Cei care L-au executat pe Isus au tras la sorți pentru cămașa Lui care nu avea nicio cusătură. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1096

Trebuie ca acum să Îl cunoaștem mai bine pe Dumnezeu, punând la încercare făgăduințele Sale. Îngerii înregistrează orice rugăciune sinceră și stăruitoare. Trebuie ca mai degrabă să ne lipsim de îngăduințe egoiste decât să neglijăm comuniunea cu Dumnezeu. Mai bine cea mai neagră sărăcie, cea mai mare renunțare la sine, cu aprobarea Sa, decât bogăție, onoruri, confort și prietenie, dar fără ea. Trebuie să ne luăm timp de rugăciune. Dacă îngăduim ca mintea noastră să fie năpădită de interese pământești, Domnul ne poate da timp pentru a ne despărți de idolii noștri de aur, de case sau de terenuri fertile. – Tragedia veacurilor, p. 622

Tatăl nostru ceresc nu dorește să-i întristeze pe copiii oamenilor, nici să-i facă să sufere. El are planurile Sale atunci când îngăduie să vină furtuni și vijelii, foc sau inundații. Domnul îngăduie să vină peste copiii Săi calamități ca să-i salveze din pericole mai mari. El dorește ca fiecare om să-și examineze inima îndeaproape și cu mare atenție și apoi să se apropie de Dumnezeu pentru ca Dumnezeu să Se poată apropia de el.

Viața noastră este în mâinile lui Dumnezeu. El vede pericole care ne amenință și pe care noi nu putem să le vedem. El este Dătătorul tuturor binecuvântărilor de care ne bucurăm, de la El ne vine orice har, el poruncește orice experiență prin care trecem. El vede pericolele pe care noi nu le putem vedea. Se poate ca El să îngăduie să vină asupra copiilor Săi necazuri care le umplu inimile de tristețe, pentru că vede că ei au nevoie să croiască niște cărări drepte pentru picioarele lor, pentru ca cel care șchiopătează să nu fie abătut din drum. El știe din ce suntem făcuți și Își aduce aminte că suntem țărână. Chiar și perii capului ne sunt numărați. … Încercările vin peste noi ca să ne determine să ne cercetăm inima să vedem dacă este curățită de orice ar putea să o întineze. Dumnezeu lucrează continuu pentru binele nostru prezent și veșnic. – In Heavenly Places, p. 265

Iacov s-a stabilit, în sfârșit, în țară. În timp ce Isaac a fost doar un „străin”, textul spune că Iacov „a locuit în țara Canaan” (Geneza 37:1). Dar abia atunci când s-a așezat în țară au început problemele, de data aceasta din interiorul familiei. Lupta nu privea stăpânirea țării sau utilizarea unui izvor, ci era predominant spirituală.

1. Care era dinamica familiei lui Iacov? Ce i-a determinat pe frații lui Iosif să-l urască atât de mult?
Geneza 37:1-11

De la bun început înțelegem că Iosif, fiul pe care Iacov îl avusese la bătrânețe (Geneza 37:3), se bucura de o relație specială cu tatăl lui, care „îl iubea mai mult decât pe ei toți” (Geneza 37:4). Iacov a mers până acolo încât i-a făcut „o haină pestriță” (Geneza 37:3), o îmbrăcăminte multicoloră de prinț (2 Samuel 13:18), un semn al intenției secrete a lui Iacov de a-l ridica pe Iosif, primul băiat al Rahelei, la rangul de întâi născut.

Viitorul va confirma într-adevăr dorințele lui Iacov, pentru că Iosif va primi în cele din urmă drepturile de întâi născut (1 Cronici 5:2). Nu e de mirare deci că frații lui îl urau atât de mult și nu puteau aveau nici măcar o discuție amicală cu el (Geneza 37:4).

Mai mult, Iosif obișnuia să îi ducă tatălui lor vești rele despre orice fel de purtare condamnabilă a fraților săi (Geneza 37:2). Nimănui nu-i plac pârâcioșii. Așa că, atunci când Iosif începe să-și povestească visele, sugerând că Dumnezeu avea să-l pună într-o poziție înaltă și că ei, frații lui, se vor pleca înaintea lui, aceștia îl urăsc și mai mult. Natura profetică autentică a viselor este confirmată prin faptul că visele sunt repetate (vezi Geneza 41:32). Deși își mustră fiul direct în față (Geneza 37:10), Iacov păstrează aceste lucruri în minte, meditând la însemnătatea lor și așteptând împlinirea lor (Geneza 37:11). Aceasta poate însemna că, în străfundul inimii, credea că trebuie să fie ceva cu visele acelea. Și avea dreptate, chiar dacă la momentul acela nu putea ști acest lucru.

Gândește-te la una sau două persoane care fac parte dintr-o familie cu probleme și spune-le astăzi o „vorbă prietenească” (Geneza 37:4).

Comentariu EGW

Păcatul lui Iacov și lanțul evenimentelor ce au urmat din cauza lui n-au încetat să exercite o influență spre rău, o influență care și-a dat pe față roadele amare în caracterul și în viața fiilor săi. Când acești fii au ajuns la maturitate, în ei s-au dezvoltat lipsuri serioase. Urmările poligamiei s-au manifestat în cămin. Acest rău teribil tinde să sece izvoarele iubirii, iar influența lui slăbește legăturile cele mai sfinte. Gelozia dintre mame a amărât relațiile familiale, copiii crescuseră având un duh de ceartă și fără stăpânire de sine, iar viața tatălui a fost întunecată de griji și durere.

Între ei era totuși unul cu un caracter cu totul diferit, fiul cel mare al Rahelei, Iosif, a cărui rară frumusețe personală părea că nu este decât o reflectare a frumuseții lăuntrice a minții și a inimii. … Murindu-i mama, afecțiunea lui s-a prins tot mai mult de tatăl său, și inima lui Iacov s-a legat de acest copil al bătrâneților sale. El îl „iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi”.

Dar tocmai această afecțiune a sa avea să devină un motiv de tulburare și întristare. Iacov și-a manifestat preferința pentru Iosif în mod neînțelept, iar lucrul acesta a stârnit gelozia celorlalți fii ai săi. – Patriarhi și profeți, p. 209

Iosif lua aminte la instrucțiunile tatălui său și se temea de Domnul. El asculta mai mult decât oricare dintre frații lui de învățăturile drepte ale tatălui lor. Prețuia sfaturile lui și îi plăcea să-L asculte pe Dumnezeu din toată inima. El era întristat de comportarea rea a unora dintre frații lui și îi ruga cu umilință să umble pe o cale neprihănită și să se lase de faptele lor rele. Aceasta n-a făcut decât să-i înfurie. Iosif ura atât de mult păcatul, încât nu putea suporta să-și vadă frații păcătuind împotriva lui Dumnezeu. El a adus această problemă înaintea tatălui lui, sperând că autoritatea sa îi va putea corecta. Expunerea păcatelor lor i-a mâniat pe frații lui. Ei observaseră dragostea puternică a tatălui lor pentru Iosif și erau invidioși pe el. Invidia lor s-a transformat în ură și, în cele din urmă, în crimă. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 138

Nicio ființă omenească nu ar trebui să se înalțe deasupra celorlalți, acceptând laudele lor și uitând că tot ce are Îi aparține lui Dumnezeu. Binecuvântarea Domnului le este promisă acelora care flămânzesc și însetează după neprihănire, dar nimic nu este atât de ofensator ca setea de a primi laudele oamenilor. …

Fără darurile harului lui Dumnezeu și binecuvântările Sale, am fi ruinați pe vecie. De aceea, nimeni să nu-și trâmbițeze laudele personale ca să-și hrănească astfel presupusa înțelepciune. Dacă el ar fi autorul talentelor sale, ar avea motiv să se laude pe sine. Însă omul nu are nimic de la el însuși. Să nu ne descoperim lipsa de adevărată înțelepciune prin înălțarea eului. Să ne plecăm în umilința la picioarele Aceluia care ne-a încredințat talentele pe care le avem. Să folosim și să dezvoltăm aceste talente predând rezultatele cu dobândă Celui care ni le-a dat. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 200 (10 iulie)

Oricât de îngrozitoare ar fi, evenimentele care au urmat nu sunt greu de înțeles. Faptul de a fi înrudit și atât de aproape de cel pe care îl urăști generează inevitabil, mai devreme sau mai târziu, probleme. Și așa a fost și în cazul lui Iosif.

2. Ce ne învață acest episod despre cât de periculoasă și rea poate fi o inimă nenăscută din nou și ce putem ajunge să facem?
Geneza 37:12-36

Frații îl urau pe Iosif pentru că erau invidioși de favoarea pe care Dumnezeu o manifesta față de el (Faptele apostolilor 7:9), o bunăvoință care avea să fie confirmată la fiecare pas de-a lungul evenimentelor. Când Iosif se pierde, cineva îl găsește și îl îndrumă (Geneza 37:15). Când frații lui Iosif complotează să-l omoare, Ruben intervine și propune ca, în schimb, să fie aruncat într-o groapă (Geneza 37:20-22).

Este greu de imaginat ura despre care se vorbește aici, mai ales față de cineva din familie. Cum au putut acești tineri să comită un asemenea act de cruzime? Nu s-au gândit nici măcar pentru câteva clipe la impactul pe care fapta lor avea să-l aibă asupra tatălui lor? Oricâte resentimente ar fi avut față de tatăl lor pentru că îl prefera pe Iosif, este cu adevărat detestabil că au ajuns în stare să-i facă așa ceva unuia dintre copiii lui. Ce expresie vie a cât de răi pot fi oamenii! „Dar unii dintre frați nu se simțeau bine; nu simțeau satisfacția pe care se așteptau să le-o aducă răzbunarea. În scurt timp au observat apropiindu-se o ceată de călători. Era o caravană de ismaeliți de dincolo de Iordan, aflați în drum spre Egipt, cu mirodenii și alte mărfuri. Imediat, Iuda le-a propus ca, în loc să-l lase să moară, să-l vândă pe fratele lor acestor negustori păgâni. Astfel, în timp ce el ar fi dispărut din calea lor, ei aveau să rămână nevinovați de vărsarea sângelui său” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 211).

După ce l-au aruncat într-o groapă, plănuind să-l omoare mai târziu, a trecut pe acolo o caravană de negustori și Iuda le-a propus fraților să îl vândă pe Iosif (Geneza 37:26,27). După ce Iosif este vândut madianiților (Geneza 37:28), aceștia îl vând unui egiptean (Geneza 37:36), anticipând astfel slava lui viitoare.

De ce este important să căutăm puterea lui Dumnezeu ca să schimbăm trăsăturile rele de caracter înainte ca ele să se manifeste în fapte care, la un moment dat în viața noastră, nu ne-am imagina niciodată că le-am face?

Comentariu EGW

De două ori au fost respinse de oameni legământul lui Dumnezeu, poruncile și rânduielile Sale. Atât oamenii dinaintea potopului, cât și urmașii lui Noe au lepădat autoritatea divină. Apoi, Dumnezeu a încheiat un legământ cu Avraam și Și-a pus deoparte un popor care să devină depozitarul Legii Sale. Pentru a-l amăgi și pentru a-l nimici pe poporul lui Dumnezeu, Satana a început imediat să-și așeze capcanele. Copiii lui Iacov au fost ispitiți să încheie căsătorii cu păgânii și să se închine la idolii lor. – Patriarhi și profeți, p. 332

Frații [lui Iosif] l-au respins cu brutalitate. El le-a povestit pe unde fusese să îi caute, dar ei nu i-au răspuns. Iosif s-a alarmat văzând privirile lor mânioase. Frica a luat locul bucuriei și, instinctiv, el s-a închis în sine speriat. Atunci, ei au pus mâna pe el în mod violent. L-au luat în râs cu privire la avertismentele pe care li le dăduse în trecut și l-au acuzat că povestise visele acelea ca să se înalțe pe sine în mintea tatălui lor ca să îl iubească pe el mai mult decât pe ei. – Comentariile lui Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1096

Un caracter bun trebuie zidit cărămidă cu cărămidă. Însușirile care îi vor face pe tineri apți să lucreze cu succes pentru cauza lui Dumnezeu trebuie să fie obținute printr-o folosire a facultăților, valorificând orice privilegiu oferit de Providență și păstrând legătura cu Izvorul întregii înțelepciuni. Ei nu trebuie să se mulțumească cu un standard coborât. Pentru ei, caracterul lui Iosif și cel al lui Daniel sunt modele bune de urmat, iar în viața Mântuitorului au modelul perfect.

Toți au posibilitatea de a-și dezvolta caracterul. Toți își pot ocupa locul rezervat în marele plan al lui Dumnezeu. El l-a acceptat în slujbă pe Samuel chiar din copilărie, pentru că inima lui era curată. El era închinat lui Dumnezeu și Dumnezeu l-a făcut un canal de lumină. Dacă tinerii de azi se consacră așa cum a făcut Samuel, Domnul îi va accepta și-i va folosi în lucrarea Sa. Ei vor putea spune despre viața lor: „Dumnezeule, Tu m-ai învățat din tinerețe și până acum eu vestesc minunile Tale” (Psalmii 71:17). – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 537

Episodul cu Tamar apare cu un motiv. Cronologic, acest incident are loc după vânzarea lui Iosif în Egipt (Geneza 38:1) și este în concordanță cu faptul că Iuda tocmai și-a părăsit frații, ceea ce indică un dezacord cu ei. În plus, textul are cuvinte și motive comune cu capitolul precedent și are aceeași lecție teologică: o faptă rea care va fi transformată într-un eveniment pozitiv legat de salvare.

3. Citește Geneza 38. Compară comportamentul lui Iuda cu cel al canaanitei Tamar. Care dintre cei doi pare mai corect și de ce?

Iuda își găsește o soție canaanită (Geneza 38:2), cu care are trei băieți: Er, Onan și Șela. Iuda i-o dă pe Tamar de nevastă fiului său Er, care este întâiul născut, ca să-și asigure urmași cum se cuvine. Când Er și Onan sunt omorâți de Dumnezeu din cauza ticăloșiei lor, Iuda i-l promite lui Tamar pe ultimul său fiu, Șela.

Când, după o vreme, Iuda pare să fi uitat de promisiunea lui și, în plus, se duce să caute consolare după moartea soției lui, Tamar decide să joace rolul unei prostituate ca să-l forțeze să se țină de cuvânt. Fiindcă nu avea cu ce să-i plătească prostituatei, pe care nu o recunoaște, Iuda îi promite că îi va trimite ulterior un ied din turma lui. Între timp, ca o garanție imediată a plății, Tamar cere să-i dea inelul, lanțul și toiagul lui. În această unică întâlnire, ea rămâne însărcinată. Când, mai târziu, este acuzată că a curvit, ea îi arată acuzatorului Iuda propriul lui inel, lanț și toiag. Iuda înțelege și se scuză.

Urmarea acestei istorii murdare este nașterea lui Pereț, care înseamnă „spărtură” și care, ca și Iacov, s-a născut al doilea și a devenit primul, fiind numit în istoria mântuirii strămoșul lui David (Rut 4:18-22) și, în cele din urmă, al lui Isus Hristos (Matei 1:3). În ce o privește pe Tamar, ea este prima din cele patru femei – urmată de Rahav (Matei 1:5), de Rut (Matei 1:5,6) și de soția lui Urie (Matei 1:6) – care, din punct de vedere genealogic, sunt înaintea Mariei, mama lui Isus (Matei 1:16).

Iată o lecție pe care o putem trage din această istorie: după cum Dumnezeu a salvat-o pe Tamar prin harul Său, transformând răul în bine, tot așa Își va salva poporul prin jertfa lui Isus. Și în cazul lui Iosif, El va transforma necazurile lui în mijloc de salvare pentru Iacov și fiii lui.

Comentariu EGW

Nimeni altul, în afară de Fiul lui Dumnezeu, nu putea realiza mântuirea noastră, deoarece numai Acela care a fost în relaţia cea mai apropiată cu Tatăl era în măsură să Îl descopere. Numai Acela care a cunoscut înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu, putea să o facă vizibilă. Nimic altceva şi nimic mai puţin decât sacrificiul infinit adus de Domnul Hristos pentru omul căzut nu putea să exprime iubirea Tatălui faţă de omenirea pierdută. …

… Acela care era una cu Dumnezeu S-a legat de copiii oamenilor printr-o legătură care nu va fi ruptă niciodată. Domnului Hristos „nu-I este ruşine să-i numească fraţi” (Evrei 2:11). El este Jertfa noastră, Apărătorul nostru, Fratele nostru, purtând chipul nostru omenesc înaintea tronului Tatălui, şi, ca Fiul al omului, va rămâne de-a lungul veşniciei una cu neamul omenesc, pe care l-a răscumpărat. El a făcut toate acestea ca omul să poată fi salvat din ruina şi degradarea păcatului pentru a putea reflecta iubirea lui Dumnezeu şi a se împărtăşi de bucuria sfinţeniei.

Preţul plătit pentru răscumpărarea noastră, sacrificiul infinit pe care l-a făcut Tatăl nostru ceresc, dându-L pe Fiul Său să moară pentru noi, ar trebui să ne inspire concepţii foarte înalte despre ceea ce putem deveni prin Hristos. … „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu ” (1 Ioan 3:1). Ce valoare îi conferă faptul acesta omului! Datorită păcatului, fiii oamenilor au ajuns robi ai lui Satana. Prin credinţa în jertfa ispăşitoare a Domnului Hristos, fiii lui Adam pot deveni fii ai lui Dumnezeu. Luând asupra Sa natura noastră omenească, Domnul Hristos înalţă omenirea. Oamenii căzuți sunt aduşi în poziţia în care – prin legătura cu Domnul Hristos – pot cu adevărat să devină vrednici de numele de „fii ai lui Dumnezeu”. – Calea către Hristos, pp. 14–15

Iudeii îi învățau pe oameni că, înainte ca iubirea lui Dumnezeu să se manifeste față de el, păcătosul trebuie să se pocăiască. În concepția lor, pocăința era o lucrare prin care oamenii câștigau favoarea Cerului. Tocmai această idee i-a determinat pe farisei să exclame cu uimire și mânie: „Acest om îi primește pe păcătoși!” În conformitate cu ideile lor, Domnul nu ar fi trebuit să-i permită nimănui să se apropie de El, cu excepția celor care se pocăiseră. Dar, în parabola cu oaia pierdută, Domnul Hristos ne învață că mântuirea nu vine ca urmare a faptului că noi Îl căutăm pe Dumnezeu, ci pentru că Dumnezeu ne caută pe noi. „Nu este niciunul care să aibă pricepere, nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut” (Romani 3:11,12). Noi nu ne pocăim pentru ca Dumnezeu să ne poată iubi, ci El Își dezvăluie dragostea Sa pentru ca noi să ne putem pocăi. – Parabolele Domnului Hristos, p. 189

Rugăciunea este mijlocul rânduit de Cer pentru a avea izbândă în lupta cu păcatul și pentru dezvoltarea caracterului creștin. Influența divină, care vine ca răspuns la rugăciunea credinței, va împlini în sufletul celui care se roagă tot ce a cerut el. Noi putem cere iertarea păcatului, Duhul Sfânt, o fire asemenea lui Hristos, înțelepciune și tărie pentru a face lucrarea Sa și orice dar pe care El l-a promis, și făgăduința este: „Veți primi”. – Faptele apostolilor, p. 564

Reluăm acum firul întâmplărilor din viața lui Iosif, „întrerupt” de incidentul cu Tamar. Iosif lucrează acum ca sclav pentru „căpetenia străjerilor”, care răspundea de închisoarea destinată celor care lucrau la palat (Geneza 40:3,4; 41:10-12).

4. Citește Geneza 39. În lumina exemplului lui Iosif, ajuns administrator sub autoritatea lui Potifar, care sunt factorii care i-au determinat succesul?

Aproape imediat după ce ajunge în Egipt, Iosif apare ca om de succes (Geneza 39:2,3). El era așa de bun și stăpânul lui se încredea atât de mult în el încât „i-a încredințat tot ce avea” și chiar l-a făcut „mai-mare peste casa lui” (Geneza 39:4).

Dar succesul nu l-a corupt pe Iosif. Când soția lui Potifar a pus ochii pe el și a vrut să se culce cu el, Iosif a refuzat-o categoric și a preferat să-și piardă serviciul și siguranța decât să facă „un rău atât de mare și să [păcătuiască] împotriva lui Dumnezeu” (Geneza 39:9). Umilită de refuzul lui Iosif, femeia le spune slujitorilor și soțului ei neadevărul că Iosif a vrut să o violeze. Drept urmare, Iosif este aruncat în închisoare.

Iosif trăiește aici ceea ce noi toți am trăit la un moment dat: simțământul că Dumnezeu l-a abandonat, deși, chiar și în aceste momente grele, „Domnul a fost cu Iosif” (Geneza 39:21).

În cele din urmă, Domnul intervine și influențează relația lui Iosif cu șeful închisorii. Și aici, ca și în casa lui Potifar, Domnul îl binecuvântează pe Iosif. În mod evident, el este un om talentat și, în ciuda împrejurărilor și mai grave din prezent (la urma urmei, și înainte tot sclav era!), el caută să se descurce cât de bine poate. Totuși, oricâte daruri ar fi avut, textul lămurește că, în final, doar Dumnezeu l-a făcut să aibă succes. „Mai-marele temniței nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că Domnul era cu el. Și Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea” (Geneza 39:23). Cât este de important ca toți cei care sunt înzestrați, care au succes, să-și amintească de unde vin toate!

Citește Geneza 39:7-12. Cum s-a opus Iosif la avansurile soției lui Potifar? De ce a precizat Iosif că, dacă ar fi făcut ce i-a cerut femeia să facă, ar fi comis un păcat împotriva lui Dumnezeu? Ce fel de înțelegere a demonstrat el că are despre natura păcatului?

Comentariu EGW

Iosif a privit vinderea sa ca sclav în Egipt ca pe cea mai mare nenorocire care ar fi putut să cadă peste el, dar a văzut că trebuia să se încreadă în Dumnezeu mai mult decât oricând înainte, pe vremea când era protejat de iubirea tatălui său. Iosif L-a luat pe Dumnezeu cu el în Egipt și lucrul acesta s-a văzut în purtarea sa plăcută, chiar atunci când era în necaz. După cum prezența chivotului îi aducea lui Israel pace și prosperitate, în același fel acest tânăr care Îl iubea pe Dumnezeu și se temea de El a adus o binecuvântare în Egipt. Lucrul acesta a fost atât de vizibil, încât Potifar, cel în a cărui casă slujea, i-a atribuit toate binecuvântările primite sclavului pe care îl cumpărase și l-a făcut pe acesta mai degrabă un fiu decât un slujitor. Este planul lui Dumnezeu ca aceia care iubesc Numele Lui și îl onorează să fie onorați și ei și gloria adusă lui Dumnezeu prin ei să se reflecte asupra lor. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1096

Frații lui Iosif se măguleau cu gândul că au ales o cale sigură de a împiedica împlinirea ciudatelor vise ale fratelui lor. Dar Domnul era Cel ce conducea evenimentele și a făcut astfel ca tocmai prin purtarea crudă a fraților lui Iosif să fie aduse la îndeplinire visele pe care se străduiseră ei atât de mult să le împiedice să devină realitate. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 143

Când a fost ispitit să se abată de la calea cea dreaptă, să calce Legea lui Dumnezeu și să se dovedească necredincios față de stăpânul lui, Iosif a rezistat cu hotărâre. În răspunsul pe care i l-a dat soției stăpânului său, el a dat mărturie despre puterea înălțătoare care vine din frica de Dumnezeu. … El n-a vrut să se lase convins de nici o tentație sau amenințare să se abată de la calea neprihănirii și să calce Legea lui Dumnezeu. …

Iată un exemplu pentru toate generațiile care vor trăi pe pământ. Deși s-ar putea să fie expuși ispitelor, oamenii ar trebui totuși să-și dea întotdeauna seama că există un mijloc de apărare la îndemână, iar dacă nu vor fi protejați va fi numai greșeala lor. Dumnezeu va fi un ajutor care nu lipsește și Duhul Lui va fi un scut. Chiar dacă sunt înconjurați de cele mai puternice ispite, există un izvor de putere la care să recurgă pentru a rezista.

Cât de cumplit a fost atacul asupra moralității lui Iosif! Venea printr-o persoană cu influență, care putea într-adevăr să-l ducă pe un drum greșit. Totuși, cât de prompt și de hotărât a rezistat el! Iosif a suferit pentru virtutea și integritatea lui, întrucât cea care voise să-l ducă în rătăcire s-a răzbunat împotriva purității pe care n-a putut să o corupă și, prin influența ei, a făcut să fie aruncat în închisoare, acuzându-l de un rău respingător. Acolo, Iosif a suferit pentru că n-a vrut să renunțe la integritatea lui. El și-a așezat reputația și interesele în mâinile lui Dumnezeu. Deși a îngăduit ca Iosif să fie chinuit un timp, pentru a-l pregăti să ocupe o poziție importantă, totuși Dumnezeu i-a ocrotit reputația înnegrită de un acuzator rău și, după aceea, la momentul considerat de El potrivit, a făcut-o să strălucească. Dumnezeu a făcut ca temnița însăși să fie calea spre înălțarea lui. Virtutea își va aduce răsplata la timpul ei. Scutul care apăra inima lui Iosif era frica de Dumnezeu, care l-a făcut să fie credincios și drept față de stăpânul lui și loial față de Dumnezeu. – Istoria mântuirii, pp. 101–103

5. Ce legătură vezi între visele faraonului și cele ale slujitorilor lui? Ce înțelegi din această paralelă?
Geneza 40:1–41:36

Evenimentele continuă să aibă un caracter providențial. Ca timpul, Iosif este însărcinat cu supravegherea deținuților, dintre care doi se întâmplă să fie demnitari ai faraonului, un paharnic și un pitar (Geneza 41:9-11). Amândoi sunt tulburați de câte un vis pe care nu îl pot pricepe, pentru că „nu este nimeni care să-l tălmăcească” (Geneza 40:8). Atunci, Iosif le explică visele.

În paralel cu visele celor doi slujbași, și faraonul are două vise, pe care nimeni nu le poate explica (Geneza 41:1-8). În acel moment, paharnicul își aduce aminte în mod providențial de Iosif și îl recomandă faraonului (Geneza 41:9-13). Tot în paralel cu visele celorlalți, și faraonul este neliniștit de visele lui, pe care le povestește (Geneza 41:14-24), iar Iosif le interpretează. Ca în visele pitarului și ale paharnicului, și în visele faraonului sunt prezente simboluri paralele: cele două serii de șapte vaci (grase și slabe), împreună cu cele două serii de spice de grâu (frumoase și arse) reprezintă două serii de ani buni și de ani răi. Cele șapte vaci corespund cu cele șapte spice de grâu, care repetă același mesaj, o dovadă a originii lor divine, la fel ca visele lui Iosif (Geneza 41:32; compară cu Geneza 37:9).

Deși Iosif este cel care interpretează visele faraonului, el se asigură că faraonul știe că Dumnezeu, Elohim, este Cel care i-a arătat lucrurile pe care El, Dumnezeu, le va face (Geneza 41:25,28). Și se pare că faraonul înțelege mesajul, fiindcă, atunci când hotărăște să numească pe cineva care să conducă țara, argumentul lui este următorul: „Fiindcă Dumnezeu ți-a făcut cunoscute toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput și atât de înțelept ca tine. Te pun mai-mare peste casa mea și tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine” (Geneza 41:39,40).
Ce fascinant! Datorită lui Dumnezeu, Iosif trece de la administrator al casei lui Potifar, la supraveghetor peste închisoare și apoi la conducător peste tot Egiptul. Ce istorie extraordinară despre modul în care se manifestă providența lui Dumnezeu chiar și în mijlocul a ceea ce par circumstanțe îngrozitoare!

Cum putem învăța să ne încredem în Dumnezeu și să rămânem ancorați în promisiunile Sale atunci când evenimentele nu par deloc providențiale și când, de fapt, Dumnezeu tace?

Comentariu EGW

… O mână dumnezeiască se pregătea să deschidă porțile temniței. Îm­pă­ratul Egiptului a avut într-o noapte două vise care păreau că se referă la același eveniment și că prevestesc o mare nenorocire. El nu putea să stabilească însemnătatea lor, dar ele continuau să-i chinuiască mintea. Magii și înțelepții împărăției sale n-au fost în stare să i le tălmăcească. Tulburarea și neliniștea împăratului creșteau mereu și groaza a pus stăpânire pe tot palatul. Agitația aceasta generală i-a amintit mai-marelui paharnicilor de împrejurările propriului vis; odată cu aceasta, și-a adus aminte de Iosif și a fost săgetat de remușcări pentru uitarea și nerecunoștința sa. De îndată, el i-a făcut cunoscut împăratului cum visul său și al mai-marelui pitarilor fuseseră tălmăcite de un deținut evreu și cum s-au împlinit cele prezise.

A fost umilitor pentru faraon să se întoarcă de la magii și înțelepții împărăției sale și să ceară sfat de la un străin, și acesta un sclav, dar era gata să facă lucrul cel mai umilitor dacă prin aceasta ființa sa tulburată putea găsi odihnă. S-a trimis imediat după Iosif; el s-a dezbrăcat de hainele sale de închisoare. … Apoi a fost dus înaintea împăratului.

„Faraon a zis lui Iosif: «Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci și am aflat că tu tălmăcești un vis îndată ce l-ai auzit.» Iosif a răspuns lui faraon: «Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui faraon»” (Geneza 41:15,16). Răspunsul pe care Iosif i l-a dat împăratului arată smerenia și credința sa în Dumnezeu. Cu modestie, el a respins onoarea de a fi unul care ar avea în el însuși o înțelepciune deosebită. „Nu eu”, numai Dumnezeu poate explica tainele acestea. – Patriarhi și profeți, pp. 219–220

Din închisoare, Iosif a fost înălțat domn peste toată țara Egiptului. Era o poziție de cea mai înaltă cinste, și totuși înconjurată de greutăți și pericole. … Dar caracterul lui Iosif a trecut cu bine încercarea, atât în vreme de necazuri, cât și în timp de prosperitate. El a manifestat aceeași credincioșie față de Dumnezeu și atunci când a stat în palatul faraonului, cât și atunci când era un deținut în temniță. El era și acum un străin într-o țară păgână, despărțit de rudele sale, de închinătorii viului Dumnezeu, dar credea din toată inima că mâna divină îi călăuzise pașii și, sprijinindu-se mereu pe Dumnezeu, el își îndeplinea cu credincioșie răspunderile slujbei sale. Prin Iosif, atenția împăratului și a marilor bărbați ai Egiptului a fost îndreptată spre adevăratul Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, p. 222

În experiența creștină, Domnul îngăduie să vină încercări pentru a-i ridica pe oameni la un nivel mai înalt de viețuire și la un serviciu mai sfințit. Fără aceste încercări, oamenii ar deveni din ce în ce mai puțin asemenea lui Hristos și ar fi îmbibați de un spirit de … filozofie omenească fantezistă și exaltată, care i-ar face să se alăture celor care îl urmează pe Satana. …

… Bărbații [și femeile] care se află în poziții de încredere trebuie să fie unelte în mâinile lui Dumnezeu pentru gloria Lui. – Manuscript 85, 22 august 1906

Citește capitolul 20, „Iosif în Egipt”, din cartea Patriarhi și profeți, de Ellen G. White.

„Destul de devreme, tocmai când treceau de la statutul de tânăr la cel de adult, Iosif și Daniel au fost separați de familiile lor și duși robi în țări păgâne. Iosif, în special, a fost supus unor ispite care pot schimba destinul oricui. […] Ce i-a dat puterea de a-şi păstra integritatea morală? […]

În copilărie, Iosif fusese învățat să-L iubească pe Dumnezeu și să se teamă de El. Adeseori, în cortul de acasă, sub stelele cerului sirian, tatăl lui îi povestise despre viziunea de noapte de la Betel – scara care atingea cerul și pământul, îngerii care coborau și urcau și Cel care i Se descoperise tocmai de pe tronul de sus. Îi povestise despre conflictul de lângă Iaboc, când, renunțând la păcate îndrăgite, Iacov a ieșit biruitor și a primit titlul de prinț al lui Dumnezeu. Iosif fusese un păstoraș, având grijă de turmele tatălui său, iar viața lui simplă și curată îl ajutase să se dezvolte atât fizic, cât şi mintal. Având comuniune cu Dumnezeu prin natură și studiind marile adevăruri transmise din tată în fiu ca o comoară sfântă, îşi formase o minte puternică şi principii ferme.

În cea mai mare criză a vieții sale […], Iosif și-a amintit de Dumnezeul tatălui său. Și-a amintit lecțiile pe care le primise în copilărie și s-a hotărât, cu inima tremurândă, să rămână credincios – să acționeze întotdeauna așa cum se cuvine unui supus al Împăratului cerului” (Ellen G. White, Educație, pp. 51, 52).

Studiu la rând
Numeri 19

Numeri 20

Numeri 21

Numeri 22

Numeri 23

Numeri 24

Numeri 25

Evanghelizare, subcapitolul „Înfățișarea personală a evanghelistului”

1. Cât timp rămânea necurat cel care se atingea de vreun trup omenesc mort?

2. Cum erau șerpii trimiși de Domnul împotriva poporului evreu?

3. În ce context stă scris că „Dumnezeu nu este un om”?

4. Ce este asemănat cu „niște copaci de aloe”?

5. Care sunt zilnic propovăduitorii vii?

Pentru studiu suplimentar

Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „Iosif, un domn creștin”, p. 320;

CBAZȘ, „Dumnezeu Se află în spatele făgăduințelor Sale”, vol. 7, p. 942

Text-cheie: Geneza 37:19
Pasaj în studiu: Geneza 37–41:36

I. Privire generală
Introducere: Deși este unul dintre fiii lui Iacov, Iosif se distinge ca o mare figură patriarhală, asemănătoare lui Avraam, Isaac și Iacov. De fapt, Iosif ocupă mai mult spațiu în cartea Geneza decât oricare dintre cei trei patriarhi. Întâmplările din viața lui Iosif sunt în contrast cu situațiile precedente de viol, crimă și prostituție. Spre deosebire de ceilalți patriarhi, care adesea se poticnesc și se comportă cum nu trebuie, Iosif rămâne curat și compătimitor. Asemenea profetului Daniel, Iosif este un om înțelept și un profet. El este un bărbat înțelept care se comportă inteligent și găsește soluții adecvate la probleme de natură politică sau economică; dar mai este și un profet care primește descoperiri de la Dumnezeu pentru a le comunica poporului Său. Iosif nu doar că primește vise de la Dumnezeu, ci este în stare și să interpreteze visele altor oameni, din închisoare până la curtea faraonului. Iosif reprezintă, prin excelență, persoana virtuoasă. El supraviețuiește crimei, înșelăciunii și violenței. Dumnezeu înfrânge acțiunile celui rău și capcanele îndreptate spre Iosif și le folosește ca să-Și împlinească planurile. De fapt, Dumnezeu transformă toate faptele rele în oportunități ca Iosif să avanseze. De fiecare dată, el iese din toate acestea mai mare, fie că iese din groapă, din sclavie, din închisoare sau la curtea faraonului. Binecuvântarea dată de Dumnezeu lui Iosif nu este doar pentru fericirea lui. Prin Iosif se împlinește binecuvântarea lui Dumnezeu oferită lui Avraam (compară cu Geneza 12:3; 22:18). Prin Iosif, nu doar familia lui Israel, ci toate popoarele vor fi binecuvântate și salvate.

II. Comentariu
Visele lui Iosif
Faptul că Iosif primește vise de la Dumnezeu este umilitor pentru frații lui; visele sunt un semn divin al superiorității lui spirituale. Când, din dorința sinceră de a le împărtăși fraților lui descoperirea enigmatică, Iosif le povestește ce visează, ei se irită și îl urăsc și mai mult. Motivul furiei lor tot mai mari este că au înțeles prea bine semnificația primului vis (Geneza 37:8). Ca păstori și ca oameni care trăiau din munca pământului, ei au înțeles semnificația snopilor, care evocă producția hranei de bază. Faptul că snopii lor se pleacă înaintea snopului fratelui lor (Geneza 37:7) sugerează că, într-o zi, ei vor depinde din punct de vedere economic de el și, în acest scop, chiar se vor comporta ca servitori ai lui. Repetarea visului cu același mesaj confirmă autenticitatea mesajului și este un semn că aceste vise vin de la Dumnezeu (Geneza 41:32). Iacov interpretează simbolul soarelui, al lunii și al celor 11 stele drept referire la tată (la el însuși), la mamă (soția lui) și la cei 11 fii ai săi (Geneza 37:10). Iacov deci înțelege că visele se referă la familia lui și că, într-o zi, se vor închina cu toții înaintea lui Iosif. Deși îl mustră pe Iosif (Geneza 37:10) sau se face că îl mustră (pentru că sunt de față ceilalți membri ai familiei), Iacov este nedumerit din cauza visului. El cugetă în taină la el și este nerăbdător să-i vadă împlinirea (Geneza 37:11).

Totuși, frații sunt invidioși și preocupați (Geneza 37:11), pentru că simt că visul constituie o amenințare la adresa lor. Astfel, frații lui Iosif profită de prima ocazie care se ivește pentru a-l elimina pe visător. Ocazia li se deschide atunci când Iacov îl trimite pe Iosif să vadă ce mai fac frații lui la câmp. Când îl văd, aceștia se entuziasmează chiar înainte ca Iosif să ajungă la ei, pentru că își dau seama că aceasta este șansa lor de a-l omorî (Geneza 37:18). Îndemnul la plural pe care îl rostesc frații (Geneza 37:20) evocă îndemnurile oamenilor de la Babel (Geneza 11:3,4), sugerând o mentalitate și o atitudine asemănătoare. Precum oamenii de la Babel, frații Îi iau locul lui Dumnezeu și au de gând să hotărască propriul destin și pe cel al fratelui lor. Frații vor să-l omoare pe Iosif nu pentru că acesta raportează totul tatălui lor sau pentru că sunt invidioși pe el, ci din cauza viselor lui. Expresia ebraică pe care o folosesc pentru a-l descrie este ironică: ba′al hakhalomot, care literal înseamnă „stăpânul viselor” (Geneza 37:19, NTR). Doar că ceea ce ei au vrut să fie o batjocură va deveni o profeție, pentru că Iosif va ajunge, într-adevăr, un expert în interpretarea viselor. Deși Iosif este singur și înfruntă pericolul, la fiecare fază a problemelor lui cineva intervine neașteptat în favoarea lui. Când frații complotează să îl omoare, Ruben îi convinge să-l arunce într-o groapă. Când este în groapă, așteptând să fie omorât, Iuda îi convinge pe ceilalți să îl vândă unei caravane care trecea pe acolo. Frații vor să-l omoare pe Iosif pentru că se simt amenințați de visele lui (Geneza 37:20). Planul lor este să-l ucidă și apoi să-l arunce într-o groapă (Geneza 37:20). Scena cu frații care stau jos și își savurează masa în timp ce Iosif zace în groapă, fără apă (Geneza 37:24), anticipează ironic reversul situației, când Iosif este bine hrănit, iar frații lui suferă de foame și sunt amenințați de inaniție (Geneza 42:2,33; 43:1,2; 44:1; 45:17,18). Expresia „ridicându-și ochii, au văzut” (Geneza 37:25) marchează anticiparea intervenției lui Dumnezeu de salvare (vezi Geneza 18:2 și 22:13). Ivirea caravanei anticipează salvarea lui Iosif. Faptul că apare exact la momentul respectiv este cu adevărat providențial.

Iuda este singurul care reușește să acționeze în favoarea lui Iosif. Pe când Ruben poate doar să-i „audă” pe frați complotând să-l omoare pe Iosif, Iuda este „auzit” de ei, care sunt apoi convinși de argumentele sale. În timp ce Ruben poate doar să întârzie uciderea, Iuda este în stare să-l salveze pe Iosif din mâinile fraților lui și să declanșeze procesul care va duce nu doar la salvarea pe moment a lui Iosif, ci și la salvarea din viitor a familiei lui Iacov și a Egiptului.

Iuda, Iosif și Mesia
După ce Iosif este vândut, Iuda nu se mai simte bine să locuiască împreună cu frații lui și preferă să se disocieze de ei. Neînțelegerile dintre ei trebuie să fi început dinainte, de când el a folosit argumentul legăturii de sânge („este fratele nostru, carne din carnea noastră”) ca să-i împiedice să-l omoare pe Iosif (Geneza 37:27). Conștiința lui Iuda este întotdeauna puternică și activă, așa cum se vede mai târziu în mijlocirea lui pentru Beniamin (Geneza 44:18-34). În plus, expresia care îl descrie pe Iuda ca unul care „a coborât de la frații săi” (Geneza 38:1, BTF) evocă descrierea lui Iosif ca unul care a fost cumpărat de la ismaeliții care „îl coborâseră” în Egipt (vezi Geneza 37:25,35; 39:1, NTR, BTF).

Această asemănare sugerează că mutarea sau „coborârea” lui Iuda a fost, într-un anumit sens, paralelă cu situația lui Iosif, așa cum și acesta este dus sau coborât în Egipt. Iată motivul pentru care episodul cu nora lui Iuda, Tamar, care urmează imediat după vânzarea lui Iosif și sosirea lui în casa lui Potifar din Egipt (Geneza 38:1), face parte din succesiunea evenimentelor. Nu doar că cele consemnate în capitolul 38 urmează cronologic după evenimentele din capitolul 37, așa cum se vede clar în formula introductivă „în vremea aceea” (Geneza 38:1), dar cele două capitole au și asemănări lingvistice și tematice: aceleași cuvinte, precum „vezi dacă este haina fiului tău” (Geneza 37:32) și „vezi [...] ale cui sunt [...]” (Geneza 38:25), și aceeași referire la un „țap” sau un „ied” (Geneza 37:31; 38:17). Mai important, cele două pasaje transmit aceeași lecție teologică: stau mărturie în legătură cu aceeași putere providențială care domină și schimbă acțiunile rele ale oamenilor spre binele copiilor Săi. Fapta rea a lui Iuda s-a transformat într-un eveniment pozitiv, care a dus la salvarea lui Israel. Relația sexuală dezgustătoare dintre Iuda și Tamar va avea drept urmare nu doar răscumpărarea lui Tamar cea fără copii, ci va da naștere și strămoșului lui David și, prin urmare, al lui Mesia din Israel, Mântuitorul lumii.

Visele egiptenilor
Când i se încredințează responsabilitatea supravegherii deținuților, Iosif îi întâlnește pe paharnicul și pe brutarul faraonului, care sunt tulburați din cauza viselor pe care nu le pot înțelege (Geneza 40:1-8). Iosif interpretează visele ca niște preziceri despre ce o să li se întâmple: visul paharnicului înseamnă că el va fi repus în funcție (Geneza 40:9-15), pe când visul brutarului înseamnă că acesta va fi spânzurat (Geneza 40:16-19). Capitolul se termină cu consemnarea că aceste vise s-au împlinit (Geneza 40:20-23), confirmând astfel autenticitatea viselor și corecta interpretare a lui Iosif. După cele două vise ale funcționarilor de la palat, și faraonul are două vise, pe care nimeni nu i le poate interpreta (Geneza 41:1-7). Paharnicul, care dintr- odată își aduce aminte de Iosif, i-l recomandă pe acesta faraonului (Geneza 41:8-13). Asistăm la același scenariu petrecut anterior. Ca în cele două situații precedente, faraonul îi povestește lui Iosif visele (Geneza 41:14-24), care i le interpretează apoi ca pe un mesaj divin cu privire la viitorul economic al Egiptului și îl sfătuiește pe împărat să acționeze în consecință (Geneza 41:25-36). Impresionat de înțelepciunea lui Iosif, faraonul îl promovează și îi încredințează administrarea țării (Geneza 41:37-46). Iosif gestionează grâul strâns și face planul pentru supraviețuirea economică a lumii (Geneza 41:47-57).

III. Aplicație
Visele lui Iosif: Citiți și discutați în grupă Ieremia 28:8,9. De ce adevărul constituie întotdeauna o amenințare pentru oameni? Ce reacție aveți atunci când citiți un pasaj din Scriptură și din scrierile lui Ellen G. White care vă nedumerește și vă pune sub semnul întrebării alegerile sau opiniile? Ce criterii veți folosi ca să stabiliți dacă profetul spune adevărul? Găsiți în propria viață o experiență dureroasă care a avut ca urmare o descoperire importantă sau un nou eveniment cu o semnificație salvatoare. Aplicați această observație în dreptul lui Isus Hristos: discutați în ce fel și de ce a fost necesară crucea pentru salvarea omenirii.

Iuda, Iosif și Mesia: Discutați în cadrul grupei legătura dintre salvarea lui Iosif de către Iuda, pe de o parte, și relația lui Iuda cu Tamar, din care va rezulta urmașul mesianic, pe de altă parte. Ce ne învață această paralelă despre modul lui Dumnezeu de a acționa în istorie și în experiența umană? Meditați asupra propriei vieți: Care sunt acele eșecuri și lupte din trecutul personal pe care Dumnezeu le-a folosit pentru slava Lui? Ce vă învață aceste experiențe despre Dumnezeu? Cum vă ajută aceste experiențe în luptele și în îndoielile cu care vă confruntați în prezent?

Visele egiptenilor: Ce lecții despre misiune putem învăța din exemplul lui Iosif din închisoare? Ce metodă de comunicare folosește Iosif în relaționarea lui cu tovarășii lui de temniță și cu faraonul? De ce este important să dăm mărturie în fața liderilor lumii? Ce mesaj spiritual putem transmite prin calitatea muncii noastre?