Filip, misionarul

Isus le-a spus ucenicilor să înceapă să predice în Ierusalim înainte de a merge în alte locuri. Iar Duhul Sfânt era cu ei, așa cum a promis Isus. Aceasta a dat o așa putere ucenicilor în lucrare încât, în curând, mulți din Ierusalim credeau în Isus.

Satana era foarte furios cu privire la aceasta, iar liderii religioși au încercat să-i oprească pe ucenici și pe diaconi din a predica și a învăța, dar nu au putut. Lucrarea apostolilor și a diaconilor din Ierusalim era așa de înfloritoare încât probabil ar fi dorit să rămână acolo. Isus le-a spus să rămână în Ierusalim până vor primi Duhul Sfânt. Luca 24:49.

Dar aceasta se întâmplase deja, iar ei trebuiau să predice doar evreilor (Matei 10:5-7) până când liderii lor urmau să respingă în cele din urmă vestea bună despre Isus. Dar și aceasta se întâmplase deja. S-a întâmplat când și-au astupat urechile ca să nu-l audă pe Ștefan și apoi l-au ucis cu pietre.

Așa că era timpul ca vestea cea bună despre Isus să fie predicată în alte locuri. Iar predicarea nu trebuia să fie făcută doar de apostoli. Isus a vrut ca oricine credea în El să fie misionar. Ce întâmplare i-a împrăștiat pe credincioșii din biserica din Ierusalim de au mers să predice în alte locuri? Faptele apostolilor 8:1.

Înainte ca Ștefan să moară, Isus le-a mai dat o șansă liderilor religioși să se schimbe și să creadă în El. Isus Își dorea ca ei să creadă că El era Fiul lui Dumnezeu, Mesia, pe care ei și națiunea lor L-au așteptat atât de mult. Dar ei L-au omorât pe Isus și au respins vestea cea bună despre El când l-au omorât pe Ștefan.

Isus a dat acestei națiuni orice șansă posibilă să-I fie credincioasă. Și-ar fi dorit ca ei să fie o națiune misionară și să spună întregii lumi despre El. În schimb, ei L-au respins. Ce trist! După ce Ștefan a murit, oamenii din biserica din Ierusalim au fost tratați cu multă cruzime. Liderii religioși voiau să scape de oricine credea în Isus. Și vai, cât de teribil era aceasta!

Satana a găsit un ajutor puternic numit Saul, care a privit cum Ștefan era omorât. Și Saul s-a hotărât să-i ajute pe cei care doreau să scape de toți cei care credeau în Isus. Ce a făcut el? Faptele apostolilor 8:1,3.

Mulți membri ai bisericii din Ierusalim s-au mutat repede în alte locuri unde să fie mai în siguranță. Crezi că le era frică să mai vorbească despre Isus? Faptele apostolilor 8:4. Planul lui Satana era să-i oprească pe oameni să mai afle despre Isus. Funcționa acest plan? Nu. Acum istorisirea despre Isus se răspândea în multe locuri. Cât de interesant! Era ca semințele plantate în mai multe locuri.

Numele unuia dintre diaconii care au părăsit Ierusalimul era Filip, un predicator puternic. Unde s-a dus el? Faptele apostolilor 8:5. Deoarece Duhul Sfânt era cu Filip, ce lucruri minunate s-au întâmplat în Samaria? Faptele apostolilor 8:6–8.

O persoană din Samaria care l-a văzut și l-a ascultat pe Filip se numea Simon. Toți – copii și adulți – cunoșteau lucrurile minunate pe care le făcea Simon. Iar oamenii credeau că Dumnezeu îl ajuta pe Simon. Ei nu știau că de fapt era Satana cel care-l ajuta. Faptele apostolilor 8:9–11.

După ce a văzut minunile extraordinare făcute de Filip prin puterea Duhului Sfânt, Simon a crezut și el în Isus și a fost botezat. Faptele apostolilor 8:13.

Când Petru și Ioan au venit pentru a-l ajuta pe Filip, Simon i-a privit și pe ei. Oh, cât și-ar fi dorit și el să aibă aceeași putere pe care Dumnezeu le-a dat-o lor! Ce a făcut Simon? Faptele apostolilor 8:18,19.

Petru a fost șocat. Ce îngrozitor să crezi că cineva ar putea să cumpere puterea Duhului Sfânt! De îndată Petru, Ioan și Filip și-au dat seama că Simon a vrut doar să poată să facă și el minuni extraordinare. Cum i-a răspuns Petru lui Simon? Faptele apostolilor 8:20–22.

Într-o zi, pe când Filip era încă în Samaria, Dumnezeu a trimis un înger la el să-i dea un mesaj special. Faptele apostolilor 8:26. Filip nu L-a întrebat pe Dumnezeu de ce voia ca el să meargă singur atât de departe pe drumul deșertului. Dar Filip avea încredere în Isus și L-a ascultat de îndată. El era dispus să facă orice îi cerea Isus. A fost o plimbare lungă prin drumul prăfuit de deșert pe unde i-a spus îngerul lui Filip să meargă.

În timp ce mergea de-a lungul drumului prăfuit spre Gaza, el a văzut un car în fața lui. Și-a dat probabil seama că persoana care mergea cu carul trebuie să fie un om important. Și da, bărbatul din car chiar era important.

Bărbatul era un famen care lucra pentru Candace, împărăteasa Etiopiei. El avea în grijă toți banii și comorile împărătesei. El credea în adevăratul Dumnezeu și fusese la Ierusalim să I se închine lui Dumnezeu acolo în templu. Acum era pe drumul de întoarcere spre țara sa.

În timp ce carul mergea, acesta citea din scrierile lui Isaia despre Mielul lui Dumnezeu care Își va da viața pentru noi. Faptele apostolilor 8:27,28. Duhul Sfânt i-a spus lui Filip că famenul nu înțelegea ce citea. El avea nevoie de Filip care să-i explice. Așa că Filip a alergat să ajungă carul. Faptele apostolilor 8:29.

Filip alerga să ajungă un famen important care mergea în carul său. Famenul citea cu voce tare. Când a ajuns carul, ce l-a întrebat Filip pe famen? Faptele apostolilor 8:30. Famenul cred că a fost surprins. Cum i-a răspuns el lui Filip? Faptele apostolilor 8:31. Curând Filip și famenul mergeau împreună.

Famenul dorea să știe dacă frumoasele cuvinte ale lui Isaia erau despre Isaia însuși sau despre altcineva.Faptele apostolilor 8:32–34. Oh, ce ocazie minunată să spună totul despre Isus și despre planul Lui extraordinar de a ne salva! Filip i-a explicat că oamenii i-au ucis pe profeții lui Dumnezeu. Și când Isus a venit, L-au urât și pe El. Chiar L-au omorât, precum pe mielul despre care famenul citea în Isaia. Faptele apostolilor 8:35. 

Poți să-ți imaginezi cât de încântat era famenul? În timp ce asculta, știa că tot ceea ce Filip îi spunea era adevărat. Putea să vadă că profețiile arătau spre Isus și că Isus a fost cu adevărat Mielul despre care el citea în profeția lui Isaia. 

La Ierusalim, famenul probabil a dus un miel la templu pentru a fi sacrificat. Acum și-a dat seama că acei miei trebuiau doar să le amintească oamenilor că Isus urma să vină și să moară pentru noi. Iar acum știa că Isus, adevăratul Miel al lui Dumnezeu, venise deja. El suferise deja și murise pentru fiecare, inclusiv pentru acel famen.

Famenul și Filip mergeau împreună în car. Filip i-a spus famenului despre Isus, iar famenul a fost încântat să afle că Isus era Fiul lui Dumnezeu, marele Mesia. Cât de fericit era famenul! Așa că, atunci când au ajuns la o apă, famenul l-a întrebat pe Filip: „Ce mă împiedică să fiu botezat?” Faptele apostolilor 8:36,37.

Carul s-a oprit, iar Filip și famenul s-au dus la apă. Doar l-a stropit Filip pe famen cu puțină apă? A luat Filip o cupă și i-a turnat niște apă pe el? Nu. Amândoi au coborât direct în apă, iar Filip l-a botezat pe famen la fel cum fusese botezat Isus. Faptele apostolilor 8:38.

Când Filip și famenul au ieșit din apă, dintr-odată, Filip a dispărut. Nu mai era. Dumnezeu avea nevoie de el să predice despre Isus în altă parte. Iar acel famen urma să se ducă în țara sa și să spună și altor oameni despre Isus. Faptele apostolilor 8:39,40.

Rajah pleacă în călătorie – partea 2 - De Elsie Lewis Rawson

Mulțimea se împrăștiase până când am ajuns înapoi la stație. Funcționarul stătea sub un copac și moțăia ca și cum nu se întâmplase nimic. I-am explicat în limba lui ce ni s-a întâmplat și l-am întrebat dacă nu a văzut cumva salteaua noastră. S-a purtat destul de mânios. Cum să credem că el ar fi un hoț! A spus că nu avea salteaua și a refuzat să o caute în coliba sa. 

Am hotărât să mergem în coliba sa și să o căutăm noi înșine. Cum ne așteptasem, printre plăpumile sale vechi, ascunsă într-un colț întunecat, era și salteaua noastră cu lucrurile de dormit. Funcționarul s-a arătat surprins când am ieșit cu ea și i-am arătat-o. El tot repeta că nu știa nimic despre ea. Eram atât de încântați că ne-am recuperat lucrurile de dormit încât nu ne-am îngrijorat sau preocupat să predăm hoțul poliției, doar l-am lăsat acolo cu gândurile lui. 

În curând eram din nou pe strada, jonglând de colo-colo prin șirul nesfârșit de căruțe trase de tauri. Râsul vesel al copiilor care se uitau la maimuțele de pe marginea străzii și frumusețea peisajului ne-au ținut așa de ocupați că nu am observat că ne apropiem de un braț al râului Kavery. Dintr-odată, am realizat că râul crescuse așa de mult încât în unele părți ieșise din albie. 

Ce să ne facem? Cum să trecem de partea cealaltă? Trebuia să mergem la satele de mai încolo. Nu puteam aștepta ca râul să se retragă, pentru că ar fi putut însemna mult timp petrecut pe marginea râului. Soțul meu a dat cu spatele câțiva metri; apoi a apăsat pe accelerație și a plonjat în râu, sperând să ajungă pe partea cealaltă. Înaintam încet. Fâș, fâș – pleosc! Mașina a ajuns la un punct în care s-a oprit chiar în mijlocul râului. În curând apa a ajuns la nivelul picioarelor noastre. Lucrurile de dormit erau ude, iar acum apa urca deasupra valizelor care erau legate de lateralul mașinii. Cu cât încercam mai mult să forțăm mașina înainte, cu atât se adâncea mai mult în nisipul de pe fundul apei. 

Ne-am adunat și ne-am cățărat pe capota mașinii. În freamătul acesta, cușca lui Rajah a căzut în râu. Cu toții am țipat îngroziți. De îndată însă, soțul s-a aplecat și ne-a salvat săracul camarad. Când Rajah s-a văzut plutind pe râu, cu toată colivia udă și cu apa care ajungea repede până la bățul său, unde zburase pentru a fi în siguranță, a bombănit furios. În frământarea lui, nu s-a mai oprit să se gândească ce spunea, ci pălăvrăgea în limba tamil, în karaneză și în engleză. Eram atât de amuzați încât am stat pe capota mașinii și am râs până ne-a durut burta. Totuși, Rajah nu găsea situația deloc amuzantă. 

Nu după mult timp, am făcut rost de câțiva tauri și o frânghie lungă. Taurii au fost conduși în apă, iar frânghia a fost legată bine de mașină. A fost nevoie de multe eforturi pentru a-i convinge să se miște înainte, dar în cele din urmă, am ajuns pe partea cealaltă. Un strălucitor soare tropical tocmai dispărea de pe orizont când am ajuns la prima noastră stație misionară. Zâmbetele bucuroase de pe fețele sătenilor care ne-au întâmpinat au răsplătit peste măsură necazul avut în călătorie. 

Cât despre Rajah, a fost foarte bucuros să-și vadă colivia agățată în siguranță de tavanul colibei noastre de pământ. A fost legănat și frământat, cât să-i ajungă o lungă perioadă de timp. (Va urma)