Nu uita să spui ”mulțumesc!”

Îți amintești de acea boală îngrozitoare numită lepră? Era o boală atât de teribilă încât nimeni nu voia să se apropie de cei care o aveau. Leproșii trebuiau să stea departe de ceilalți oameni. De obicei ei nu mergeau în orașe și sate din teama de a nu se apropia prea mult de oameni. Când cineva se apropia de ei, leproșii trebuiau să strige: „Necurat! Necurat!” pentru a-i avertiza să stea departe.

Îți poți imagina cum te-ai fi simțit dacă ai fi trăit în acele zile și ai fi observat câteva pete albe pe piele, pete care nu dispăreau? Trebuia să mergi să îi arăți preotului. Privindu-le, ce făceai dacă îți spunea că suferi de lepră? Atunci trebuia să te depărtezi de familie și să nu mai fi niciodată cu ei. Leproșii nu aveau nicio speranță de a se mai vindeca. Leviticul 13:2,3,45,46.

Chiar mai rău, leproșii erau învățați că suferă de acea boală din cauză că erau niște păcătoși înrăiți. Li se spunea că Dumnezeu îi pedepsea și că El nu avea să îi mai ierte niciodată.

Povestea noastră din această săptămână este despre zece leproși. Unii dintre ei erau iudei și cel puțin unul din ei era samaritean. În afară de a cumpăra și a vinde, iudeii și samaritenii de obicei nu prea relaționau unii cu alții. Dar acești zece leproși au hotărât că, din moment ce toți aveau aceeași boală îngrozitoare și pentru că Dumnezeu nu îi iubea, era mai bine să se împrietenească și să rămână împreună. 
 

GÂNDEȘTE-TE: Dacă tu ai fi fost unul din acei leproși, cum crezi că te-ai fi simțit? La urma urmei, lepra este ca un păcat, nu? Dacă nu L-am avea pe Isus, toți am fi asemenea unor leproși. Niciunul nu ar avea speranță. Fiecare om care a trăit ar trebui să moară pentru totdeauna. Cât de minunat este că Isus ne iubește atât de mult încât a fost dispus să moară în locul nostru!

Cei zece leproși au auzit cumva despre Isus și despre minunile uimitoare pe care le făcea pentru a ajuta oamenii. Poate au auzit că El chiar vindecase pe cineva de lepră. Ah, cât de mult își doreau toți să Îl poată vedea pe Isus! Apoi, într-o zi, dorința li s-a împlinit.

Ca de obicei, Isus mergea din loc în loc, învățând, vindecând și ajutând oamenii. Unde mergea El de această dată? Luca 17:11.

Când leproșii au auzit că Isus venea înspre ei, probabil că nu le-a venit să creadă. Când Isus S-a apropiat de micul lor sat, care era pe drumul înspre Ierusalim, iată-i și pe ei așteptându-L. Luca 17:12.

Cât le-ar fi plăcut să alerge spre El; dar, desigur, nu li se permitea să facă acest lucru. Dar nimeni nu îi putea opri din a striga cât puteau de tare. Exact asta au și făcut. Luca 17:13.

De îndată, Isus a privit spre ei. Ce priveliște tristă! Lui I S-a făcut milă și l-a iubit pe fiecare dintre ei. Isus știa că doar preotul putea spune cu certitudine dacă cineva era vindecat de lepră. El mai știa că leproșii trebuiau să se încreadă cu adevărat în El pentru a fi vindecați. Credința este foarte importantă.

Dacă El le-ar spune să meargă înaintea preotului înainte să poată vedea clar că lepra dispăruse total, chiar ar avea credință că vor fi vindecați?

GÂNDEȘTE-TE: Când Îi cerem lui Isus să ne ia păcatele și să ne curețe inima, ne putem încrede în El că va face exact așa cum a făgăduit? 1 Ioan 1:9.

Zece leproși L-au strigat pe Isus și L-au rugat să îi ajute. Isus dorea să îi ajute. Dar chiar aveau ei credință că El putea face acest lucru? Isus i-a chemat înapoi la El și le-a spus: „Duceți-vă și arătați-vă preoților!” Toți zece s-au supus numaidecât. Probabil că Isus a zâmbit când i-a văzut cât de grăbiți au plecat.

În drum spre preot, bărbații au crezut că Isus îi va vindeca. Probabil că la început nu s-a schimbat nimic. Dar ei aveau credință și făceau ce le-a spus Isus să facă. Cu toții au ales să creadă că El nu le-ar fi spus să meargă la preot dacă nu urma să îi vindece. Minunea s-a întâmplat! Luca 17:14. Nu știm dacă Isus i-a vindecat pe toți odată, unul câte unul sau puțin câte puțin în timp ce erau pe drum. Dar știm că fiecare dintre ei s-a vindecat complet. Ne putem doar imagina cât de entuziasmați și de fericiți au fost.

Au fost vindecați! Curați! Ei au fost leproși când au cerut ajutorul lui Isus și atunci au ales să asculte de El. Acum erau oameni normali. Puteau să se întoarcă la familia și prietenii lor. Parcă era prea frumos să fie adevărat. Dar, în entuziasmul lor, majoritatea au uitat ceva. Poți spune ce au uitat?

Este vorba despre ceva ce și noi uităm foarte ușor. Ei au uitat să se întoarcă și să Îi spună „mulțumesc” lui Isus pentru că i-a vindecat. Dacă Isus nu i-ar fi vindecat pe cei zece bărbați, ei ar fi fost niște leproși săraci, triști și urâți, fără nicio speranță pentru tot restul vieții lor. 

GÂNDEȘTE-TE: Te-au învățat părinții să spui „mulțumesc”? Îți amintești întotdeauna să faci acest lucru? Este ușor să uiți? Amintește câteva lucruri pe care le fac părinții tăi pentru tine și pentru care rareori le mulțumești.

Toți zece au fost vindecați. Lepra lor a dispărut. Acum erau din nou oameni normali și puteau să se întoarcă la familie și la prieteni. Fără îndoială că toți erau foarte fericiți. Dar ce au uitat să facă ei în graba de a se întoarce la familie? Toți au uitat să Îi mulțumească lui Isus, care i-a scăpat de lepră și i-a însănătoșit? Luca 17:15.

Când Isus l-a văzut pe unul dintre ei venind înapoi, probabil că a fost bucuros și trist în același timp. Când s-a apropiat de Isus, bărbatul era atât de fericit! Striga plin de recunoștință și aducea slavă lui Dumnezeu. Ți-l poți imagina și îl poți auzi cum se pleacă înaintea lui Isus, mulțumindu-I din nou și din nou pentru că l-a vindecat? Cine era acel bărbat? Un iudeu sau un samaritean? Luca 17:16.

Desigur, Isus a fost mulțumit. Dar ce anume din ce a spus El ne arată că a fost dezamăgit pentru că ceilalți nouă leproși nu și-au amintit să Îi mulțumească pentru uimitoarea minune pe care El o făcuse pentru toți? Luca 17:17,18. 

GÂNDEȘTE-TE: Poate că acum este cel mai bun moment să ne amintim și noi câte ceva. Mai întâi gândește-te la multele lucruri pe care le-a făcut Isus pentru noi. Câte ai putea numi? Poți enumera rapid cel puțin zece? Pentru câte dintre ele ți-ai amintit să Îi mulțumești?

La ce lucruri pe care le-a făcut Isus pentru tine, și încă le mai face, te-ai gândit? Ieri ți-ai luat timp să Îi mulțumești? Sau ai fost atât de nerăbdător să faci alte lucruri încât ai uitat complet să Îi mulțumești?

În continuare vei găsi o listă. Pentru câte din lucrurile de pe listă ești recunoscător? Analizează fiecare lucru și apoi spune ce s-ar întâmpla și cum te-ai simți fără acel lucru.
Isus. Ce s-ar fi întâmplat dacă El nu ar fi fost dispus să devină om și să moară pentru noi? Dar dacă El nu ne-ar fi ajutat tot timpul?
Biblia. De unde am ști despre planul minunat al lui Dumnezeu dacă nu am avea Biblia? Cum am afla făgăduințele Sale și că El întotdeauna Își respectă promisiunile? De unde am afla despre Satana cel rău și nemilos, care vrea să ne distrugă?

Îngerii noștri. Fiecare dintre noi are un înger păzitor. Acesta ține o evidență a tot ce facem și spunem și chiar a tot ce gândim și simțim. Lui Satana îi place să Îi reamintească lui Dumnezeu de lucrurile rele pe care le facem. El spune că nu merităm să fim în cer pentru că nu suntem suficient de buni. Și are dreptate. Dar raportul îngerului nostru arată când ne-a părut rău și I-am cerut lui Isus să ne ierte, să pună viața Sa desăvârșită în locul vieții noastre. Atunci Isus ne poate salva, dar doar datorită Lui. În fiecare zi Isus ne ajută să ne asemănăm tot mai mult cu El!
Cerul. Este real! Este minunat! Și, cu ajutorul lui Isus, cu toții putem fi acolo.
Libertatea de a alege. Ce ne-am face dacă nu am putea alege să ne eliberăm de sub puterea lui Satana? 

GÂNDEȘTE-TE: Sunt multe lucruri pentru care să Îi mulțumim lui Isus? Psalmii 103:1-5. Tu îți amintești să Îi mulțumești în fiecare zi?

Înainte ca leprosul recunoscător să plece, Isus i-a reamintit unul din motivele importante pentru care el și ceilalți leproși au fost vindecați. Luca 17:19. Cum au arătat leproșii că ei credeau că Isus îi putea vindeca? Luca 17:14.

Al nostru Isus iubitor și bun deja îi vindecase pe toți. Dar care dintre ei a primit o binecuvântare specială? Crezi că și noi putem primi o binecuvântare specială când alegem să avem o inimă recunoscătoare? Este ușor să murmuri, să te bosumfli, să te plângi și să pierzi binecuvântarea de a avea o inimă recunoscătoare, fericită.

În fiecare zi Dumnezeu ne dă atâtea binecuvântări încât nu le putem număra nici dacă am vrea. Gândește- te doar la câteva: lumina soarelui, apă, aer, hrană. Am putea trăi fără ele?
Sănătate. Ai fost vreodată bolnav? Ți-a plăcut? Cum te-ai însănătoșit? Cine ne-a creat trupul în așa fel încât să se poată însănătoși? Care sunt câteva din legile pe care trebuie să le urmăm pentru a putea fi sănătoși? Tu înveți să le respecți?

Acum gândește-te cum să Îi mulțumim lui Isus. Este politicos să ne grăbim când Îi mulțumim pentru mâncare, fără măcar să ne gândim la ce spunem? Arătăm cu adevărat că suntem recunoscători când facem așa? Dar în rugăciunea de dimineață și de seară? Se întâmplă chiar să uităm să ne rugăm? Ce spune comportamentul nostru de la altarul familial? Privește Isus întotdeauna iubitor spre noi? Am spune „mulțumesc” mai politicos și mai frumos dacă L-am putea vedea cu adevărat? Ai vrea să schimbi modul în care Îi spui „mulțumesc”?

Sunca vizitează Peru – partea 1. Adaptare din Sunca, the Missionary Dog, de Anna Larsen. Publicată de Pacific Press Publishing Association, Inc. Folosită cu permisiune.

Sunca este un cățel alb cu pete maro la urechi și pe față. Se spune că este un Terrier cu păr creț, deși experții ar concluziona direct că nu este de rasă pură. Ei spun că nasul ei ar trebui să fie negru, nu maro. Dar orice rasă ar fi, este drăguță. Pentru mine, ea este cel mai scump și mai inteligent câine.

Născută în Peru, America de Sud, nu avea un pedigree impresionant, dar, în comparație cu tovarășii ei nativi, a devenit un câine distins, admirat și iubit de toți. Numele ei este Sunca, adică „mustăcios” în Quechia, limba indienilor din ținuturile muntoase ale Anzilor peruvieni. „Perro sunca”, așa îi numesc indienii pe câinii neîngrijiți, cu multă blană pe față, iar eu și soțul meu ne-am gândit că numele i s-ar potrivi. Sunca mergea întotdeauna cu noi în mașină peste tot și astfel a călătorit foarte mult în toate trei țările incașe: Ecuador, Peru și Bolivia. În cei treizeci și patru de ani cât am stat în țara incașilor am avut mai mulți câini, dar niciunul nu a fost ca Sunca. În câteva dintre relatări, experiențele sunt ale altor câini de-ai noștri, dar, din comoditate, am folosit numele lui Sunca în toate. Fiecare poveste este o experiență adevărată.

Lui Sunca îi plăcea să călătorească cu mașina. Astăzi, toată ziua și-o petrecuse în mașină. A stat la fereastră și a lătrat la toate vacile și măgărușii pe lângă care am trecut; chiar și atunci când unul dintre noi i-a spus să stea jos între scaune, ea a adulmecat și a mârâit de fiecare dată când am trecut pe lângă o turmă de lame sau oi. Am ajuns într-un oraș mic numit Huanuco, într-o vale muntoasă din versanții estici ai Anzilor. Ajunși acolo, ne-am cazat la un hotel frumos. Lui Sunca îi plăceau hotelurile, pentru că acolo îi permiteam să doarmă cu noi în dormitor. Acasă nu avea voie niciodată.

Când stăpânul ei s-a întors în cameră după o vizită în oraș, el a spus:
– Am găsit o sală frumoasă pentru întâlnirea din această seară.
– Ai găsit!? am exclamat eu surprinsă. Nu am fost niciodată în acest oraș, și totuși ai reuși să organizezi o întâlnire?
– Clădirea primăriei este chiar vis-à-vis de piața de aici. Uite, poți să o vezi. Soțul meu a arătat cu degetul pe fereastra care dădea spre piața principală.
– Stația radio este undeva la etajul doi, dar acolo mai este și o sală mare, folosită ca sală de întâlniri pentru stația radio și primărie.
– Crezi că te vor lăsa să organizezi o întâlnire acolo? – Am vorbit deja cu primarul, și el și-a dat acordul.
– Ce minunat! Am bătut atât de tare din palme încât Sunca s-a ascuns sub pat.
– Dar cum îi vom chema pe oameni acolo?
– M-am gândit și la acest lucru. Soțul meu s-a oprit o clipă.
– Nu cunoaștem pe nimeni în acest oraș. Nu are cine să meargă în vizite și să invite oamenii. Cred că va trebui să facem noi acest lucru.
– Vrei să spui că tu, predicatorul, vei merge pe stradă și vei invita oamenii? Nu! Am o idee mai bună. O vom lăsa pe Sunca să se ocupe de publicitate. Sunca a ieșit de îndată de sub pat, de parcă voia să întrebe: „Vorbiți despre mine?”
– Vino, Sunca, să mergem! Unde îți este mingea? „Minge!” Sunca a ciulit de îndată urechile. Îi plăcea să se joace cu mingea și a început să sară pe lângă masa pe care stătea mingea, dezumflată și teșită. Am suflat tare în ea și a început să prindă formă.
Sunca era foarte nerăbdătoare. A lătrat, a mârâit și a sărit de entuziasm. Mingea aceasta, de mărimea unei mingi de volei, era foarte moale. Chiar eu o confecționasem. (Va urma)