Două fetițe și regula de aur. Adaptată de Amy Sherrard
Mama avea lacrimi în ochi în timp ce punea jos scrisoarea pe care o citea. Se uita la cele două fetițe ale ei care așteptau cu nerăbdare vestea pe care a adus-o scrisoarea. Trebuia să fie o veste bună.
– Ce a spus mama lui Kathy? a întrebat Dena. E mai bine Kathy? De ce plângi, mama? Mama a ezitat. Toți din complexul misionar se rugaseră ca Isus să o vindece pe micuța de cinci ani, Kathy. Din cauza bolii teribile pe care o avea, mama ei a dus-o cât a putut de repede înapoi în America.
Boala se numea poliomielită. Mulți copii de peste tot din lume fie au murit, fie au rămas infirmi din cauza poliomielitei. Chiar acolo, în misiunea lor, un doctor tânăr și bun a făcut poliomielită și a murit.
– Lui Kathy îi merge mai bine, a spus mama încet. Dar, și mama a ezitat din nou, apoi a continuat, Kathy va fi probabil infirmă pentru tot restul vieții ei. Unul din picioarele ei va fi așa de slab încât va trebui să poarte o proteză grea pe acel picior. Nu va putea niciodată să alerge sau să se joace din nou ca tine sau ca toate celelalte mici prietene.
Dena și sora ei Sherry s-au uitat una la alta. Fețele lor arătau cât erau de dezamăgite. Se rugaseră pentru Kathy în fiecare zi ca să se facă bine. Și fuseseră sigure că Isus le va asculta rugăciunea.
– Mamă, ne-am rugat așa de mult pentru Kathy. De ce nu o vindecă Isus? De ce nu poate El face aceasta? a întrebat Dena. Mama lor le-a explicat că Isus poate face orice. Nu este nimic prea greu pentru El. Dar pentru că întotdeauna știe ce e cel mai bine, putem avea încredere în El, indiferent ce ni se întâmplă în lumea aceasta. Ea le-a reamintit că fiecare persoană care L-a iubit și s-a încrezut în ajutorul Lui va primi un corp nou și va trăi veșnic. Apoi mama a vorbit cu un aer gânditor.
– Kathy a fost unul dintre cei mai activi copii din complexul nostru misionar, a spus ea, în timp ce scutura cu tristețe din cap. Dena și Sherry au aprobat. – Putea alerga mai repede decât oricare din noi, și-a adus aminte Dena.
– Și se putea cățăra în copaci ca o maimuță, a adăugat Sherry.
– Când se va întoarce, îi va fi greu chiar și să umble, le-a spus mama. Cum credeți că se va simți când toți ceilalți copii aleargă și se joacă, iar ea nu va putea face aceasta? Cum v-ați simți voi dacă ați fi în locul ei? În acea seară, Dena și Sherry au vorbit cu mama lor din nou.
– Mamă, noi am făcut o promisiune, a spus Dena foarte solemn, iar Sherry a confirmat. Noi nu o vom lăsa niciodată singură pe Kathy când ceilalți copii vor alerga la joacă, niciodată. Ei nu vor vrea să o uite, dar noi știm că de multe ori se va întâmpla așa, dar noi nu.
În timp ce-și îmbrățișa micuțele, ochii mamei erau din nou plini de lacrimi, dar, de data aceasta, erau lacrimi de fericire. Știa că Dena și Sherry o iubeau cu adevărat pe Kathy și că-și vor aminti să se țină de promisiune. Și așa au făcut.
Dacă le-ai fi privit când un copilaș din complex spunea: „Haideți să ne jucăm leapșa” sau „Haideți să ne jucăm de-a v-ați ascunselea” sau alt joc distractiv, ai fi putut vedea cum Kathy șchiopăta curajoasă în spatele lor, cu Dena de-o parte și Sherry de cealaltă. Și toate trei zâmbeau și râdeau împreună întotdeauna. Crezi că și îngerii zâmbeau?