Pentru un nebun. Cu versetul acesta începe o serie de proverbe legate de cel nebun. În Palestina, zăpada ar fi cât se poate de nenaturală vara. Ploaia în timpul secerişului ar fi cât se poate de nedorită (vezi 1 Samuel 12,17). Onoarea acordată unui nebun ar fi tot atât de nenaturală şi primejdioasă. A înălţa pe cineva fără pricepere aşezându-l într-o poziţie de onoare înseamnă a-i da posibilitatea să facă mult rău şi o astfel de mişcare i-ar descuraja pe cei care sunt cu adevărat demni de o astfel de promovare

Neîntemeiat. Sau "nemeritat". Un blestem rostit de un vrăjmaş plin de răutate nu trebuie să-i tulbure pe oamenii nevinovaţi şi cinstiţi, deoarece ei se află sub ocrotirea lui Dumnezeu şi nu se tem de blesteme (Numeri 23,23). În plus, vrăjmaşilor, omeneşti sau supranaturali, nu li se va îngădui să aducă necazuri asupra copiilor Săi mai presus de puterea lor de a le suporta (Iov 1,9-12; 2,4-6; 1 Corinteni 10,13).

Nuiaua. Biciul este folosit ca să zorească pe cal şi pe măgar, iar frâul îi ghidează pe calea cea bună şi îi opreşte să o ia la fugă atunci când nu trebuie. Nebunul are nevoie de o mustrare aspră ca să fie oprit să nu îşi facă singur rău sau să nu le producă neplăceri altora prin faptele lui neînţelepte (vezi cap. 10,13; 19,29).

Nu răspunde unui nebun. Versetul acesta pare să contrazică pe cel care urmează, dar Solomon face un joc de cuvinte folosindu-se de ki, tradus aici "după". În versetul acesta el înseamnă "în armonie cu". A intra în discuţie cu un nebun în termenii nebuniei lui înseamnă a coborî la nivelul lui şi a accepta opiniile lui asupra vieţii ca demne de luat în seamă. Cei care L-au întrebat pe Hristos despre banii de bir au intenţionat să-L prindă în capcana propriei lor gândiri egoiste. Dacă ar fi răspuns potrivit nechibzuinţei şi încăpăţânării vrăjmaşilor Săi, ei I-ar fi întors răspunsul folosindu-l împotriva Lui. Dar El a refuzat să plece de la premiza lor. Răspunsul Lui a fost din domeniul adevăratei înţelepciuni, închizându-le gura lăsându-i de ruşine (Matei 22,15-22).

Răspunde însă nebunului. Aici "după" înseamnă "aşa cum i se cuvine" (vezi la v. 4). Răspunde nebunului aşa încât nebunia propunerii lui să fie descoperită celor care ascultă şi nebunului însuşi. În felul acesta poate că va ajunge să-şi dea seama că e departe de a fi înţelept şi să caute să devină înţelept. Într-un anumit sens, Hristos a respectat sfatul din aceste versete aparent contradictorii (v. 4,5) când le-a răspuns fariseilor şi irodianilor (Matei 22,15-22; vezi la Proverbe 26,4). Fără să se coboară la nivelul nebuniei lor, El a izbutit să scoată la iveală nebunia şi răutatea celor care Îi puneau întrebări.

Îşi taie. Dacă un om care se sprijină pe un nebun ca să realizeze treburi importante se privează singur de orice speranţă privind împlinirea. De asemenea paguba pe care acesta o suferă ca rezultat al comportamentului solului său tinde să fie mai mare decât dacă nu ar fi încercat deloc să trimită solia.

Cum sunt picioarele ologului. [Picioarele ologului nu sunt egale, KJV]. Aparent din rădăcina dalah, "a scoate [apă]" (vezi Exod 2,19). Dar este greu de stabil sensul de aici. Unii sugerează că dalah ar trebui să fie redat "a atârnă moale" sau "a atârna în jos [neajutorat]". Există în Orient o formă de diformitate în care picioarele erau subţiri, strâmbe şi cu totul nefolositoare.

Repetarea parabolelor era o distracţie preferată în Palestina, iar înţelepciunea unui om se desfăşura adesea în astfel de concursuri de povestiri. Un nebun avea şansa să rateze învăţătura istorisirii sau să o spună într-un mod atât de diform încât să nu obţină efectul scontat.

Ai pune o piatră. [Leagă o piatră, KJV]. Să presupunem că cineva pune o piatră într-o praştie în aşa fel încât proiectilul să nu se poate lansa când partea elastică a acesteia este în extensie. Aceasta duce nu numai la ratarea ţintei, ci şi la primejduirea propriei siguranţe, întrucât piatra tinde să ia o traiectorie imprevizibilă, lovindu-l unde nici nu se aşteaptă.

Ca un spin care vine. [Care apare, KJV]. Acesta este modul normal de a traduce ebraica acestei propoziţii, dar figura de stil este obscură, iar cuvântul pentru "vine" ["apare", KJV], 'alah, nu înseamnă în mod normal "a pătrunde". E posibil, printr-o folosire ulterioară a lui 'alah, să se traducă propoziţia "cu un spin [sau un mănunchi de spini] care ajunge în mâna [adică e în posesia] unui beţiv". Omul beat, dacă ar avea o bâtă din spini sau chiar un mănunchi de spini, ar fi înarmat şi capabil să facă mult rău celor din jur în furia lui năucă. Tot astfel o parabolă povestită de un nebun e atât nefolositoare, cât şi periculoasă.

Ca un arcaş. [Marele Dumnezeu, KJV]. Au fost multe discuţii contradictorii cu privire la semnificaţia acestui verset. Cuvântul ebraic pentru "mare" poate însemna "arcaş" sau "săgeată" (vezi Ieremia 50,29) şi acela pentru "a modelat" [KJV] poate însemna "a rănit". Prin urmare versetul ar putea să fie redat: "ca o săgeată care răneşte pe orişicine este cel care tocmeşte pe un nebun şi care tocmeşte pe trecători". Învăţătura care se doreşte a fi dată pare să fie că angajarea de oameni nebuni sau incompetenţi va primejdui deopotrivă pe angajator şi pe angajaţi, aşa cum o săgeată otrăvită pune în pericol pe cel care o foloseşte, ca şi pe cel împotriva căruia este îndreptată.

Cum se întoarce cânele. Vezi 2 Petru 2,22.

Le întoarce nebunul. Deoarece şi atâta timp că e nebun, el este obligat să se întoarcă la nebunia lui. Numai o schimbare completă a inimii şi a felului de a gândi poate să-l vindece, indiferent cât de des îşi exprimă intenţia de a fi mai înţelept.

Se crede. Un om care se auto-declară înţelept refuză să înveţe (vezi Matei 9,12; Romani 1,22; 12,16; Apocalipsa 3,17.18), dar un om care-şi recunoaşte prostia e dispus să înveţe priceperea.

Un leu. Compară cu cap. 22,13.

Leneşul. Faptul că se întoarce de pe o parte pe alta arată că nu are nevoie de lungi ore de somn. El se întoarce să se scoale, dar cade iarăşi în trândăvie, pradă nedorinţei de a da piept cu problemele vieţii (vezi cap. 6,9; 24,33).

Îşi vâră mâna. Compară cu cap. 19,24.

Se crede. Motivul pentru care leneşul este mei sigur de sine şi de înţelepciunea sa decât toţi oamenii cu pricepere e că e prea leneş ca să cugete asupra problemelor. El e satisfăcut cu păreri preconcepute şi adoptă orice părere îi trece pe la urechi, câtă vreme corespunde cu propria lui închipuire. Tipul de oameni care "răspund cu judecată" au cântărit problemele suficient de mult ca să-şi dea seama că există mai multe faţete la multe chestiuni. Ei evită neştiinţa dogmatică a celor care nu gândesc.

Se amestecă într-o ceartă. Cine apuca de urechi unul dintre câinii gunoieri pe jumătate sălbatici ai Orientului avea de dus o luptă obositoare dacă voia să-l înfrângă sau să-l gonească. Tot astfel cine se amestecă în cearta altora e în primejdie să intre într-un necaz mai mare decât ar dori.

Ca nebunul. Versetul 19 ne arată că nu avem de-a face cu un om care ucide cu premeditare. Cel care aruncă săgeţi la întâmplare şi lansează proiectile în flăcări, astfel încât să aducă moarte celor nevinovaţi trebuie să fie nebun.

Înşeală. Tot aşa de primejdios ca şi nebunul (vers. 18) şi de criminal prin faptele sale este omul care unelteşte împotriva binelui aproapelui său şi când e descoperit, spune că doar a vrut să glumească. Adesea un mare rău e produs de cei care se distrează văzându-i pe prietenii lor în necaz ca urmare a unor farse nebuneşti.

Se stinge. Când combustibilul se consumă complet, focul trebuie să se stingă. Tot astfel multe certuri s-ar potoli repede dacă flecării n-ar stărui să adauge gaz pe foc (vezi cap. 22,10).

Aprinde cearta. Mangalul rece, negru aşezat aţâţă din nou un foc aproape stins. Răutatea rece a celui care provoacă discordia nu poate suferi să vadă cum o ceartă se potoleşte, aşa că născoceşte noi motive de mânie şi de ură.

Clevetitorul. Vezi la cap. 18,8.

Zgura de argint. Probabil litarga sau monoxidul de plumb, care formează un smalţ pe vasele de lut şi le face să fie netede şi plăcute la pipăit, în timp ce materialele de dedesubt sunt aspre şi de mică valoare. Sărutările care dau aparenţa unei afecţiuni ar putea să ascundă o inimă nelegiuită, care ţese intrigi (vezi Matei 23,27). Gura s-ar putea să rostească cuvinte de prietenie, în timp ce inima e rece şi egoistă.

Se preface. Omul care urăşte s-ar putea să nu dezvăluie sentimentele pe care le are faţă de obiectul urii sale, ci să se prefacă prieten, îngăduind în felul acesta să se adune ură ascunsă în sufletul lui, până când se iveşte prilejul de a o pune în acţiune (vezi Ieremia 9,8).

Vorbeşte cu glas dulce. Când vorbeşte cu un glas dulce şi ademenitor e cazul să te fereşti, deoarece el a adoptat probabil un fel de purtare amabil doar ca să-l amăgească pe ascultătorul său.

Ascunde ura. Mai curând sau mai târziu ura trebuie să se dezlănţuie prin cuvinte sau fapte, cel furios va fi adus la judecată înaintea adunării poporului. În orice caz, ziua judecăţii îi va arăta şi lui şi întregii omenirii a pământului că urând pe fratele său el a fost vinovat de ucidere şi totodată că L-a urât pe Dumnezeu (vezi 1 Ioan 3,15; 4,20).

Cade el în ea. Compară cu Psalm 9,16; Eclesiast 10,8. Dacă plata nu vine asupra oamenilor răi în viaţa aceasta, ca în cazul lui Haman (Estera 7,9.10), e sigur că va veni la judecata finală (Apocalipsa 22,12).

Gura linguşitoare. Linguşirea e primejdioasă, deoarece sporeşte mândria victimei ei şi o desparte de ajutorul pe care Cerul doreşte să i-l dea. Îl face să se încreadă în cel care o linguşeşte şi în felul acesta să devină o pradă uşoară. Linguşirea abate atenţia de la trăsăturile de caracter care trebuie îndreptate.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2Ed 146

12�

CE 11; 4T 190

18.19�

Ed 236

27�

Ed 136