1 Și s-a întâmplat, pe când se ruga el într-un anumit loc, după ce a încetat, unul dintre discipolii lui i-a spus: Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum i-a învățat și Ioan pe discipolii lui.

Se ruga. [Învăţătură despre rugăciune, Luca 11,1-13]. Luca nu relatează nimic definit cu privire la timpul sau locul acestui incident. Dacă Luca urmează aici o succesiune cronologică, incidentul se poate să fi avut loc la scurt timp după vizita la Betania (cap. 10,38-42). În cazul acesta, timpul s-ar fi putut să fie în apropiere de acela al vizitei lui Isus la Ierusalim pentru a lua parte la sărbătoarea înnoirii, când a avut loc o încercare de a-L omorî cu pietre (DA 470; vezi la Luca 17,1; Ioan 10,22.31.33). Incidentul s-ar fi putut să aibă loc la Ierusalim sau, dacă nu la Ierusalim, probabil că a avut loc undeva în Perea. Pentru informaţii în plus cu privire la evenimentele care au avut loc cam pe vremea aceea vezi la Matei 19,1. Timpul din zi s-ar fi putut să fie în zorii dimineţii, timpul obişnuit al lui Isus de rugăciune de felul acesta (COL 139). Cu ocazia aceasta ucenicii fuseseră absenţi pentru un scurt timp (COL 140), poate într-o misiune (vezi Luca 10,1), sau poate pentru o scurtă vizită pe la casele lor (vezi DA 259). Cu privire la viaţa personală de rugăciune a lui Isus vezi la Marcu 1,35; 3,13.

Învaţă-ne să ne rugăm. Ucenicii erau foarte mult impresionaţi când ascultau modul în care Se ruga Isus, comunicând intim cu Părintele Său ceresc aşa cum face un prieten cu altul. Rugăciunile Lui erau deosebite de acelea ale conducătorilor religioşi ai timpului, de fapt, de orice altceva auziseră ei. Rugăciunea formalistă, exprimată în fraze pregătite mai dinainte şi părând adresate unui Dumnezeu impersonal aflat la mare depărtare, este lipsită de realitatea şi vitalitatea care ar trebui să distingă rugăciunea. Ucenicii credeau că, dacă ar fi putut să se roage aşa cum Se ruga Isus, propria lor eficacitate ca ucenici ar fi fost mult sporită. Având în vedere faptul că Isus îi învăţase prin cuvânt (Matei 6,7-15) şi exemplu (Luca 9,29) cum să se roage, se pare că de data aceasta cererea a venit de la unii ucenici care nu fuseseră cu Isus în ocazii asemănătoare în trecut. Termenul ucenici nu este nevoie să fie restrâns la cei doisprezece. Ucenicii aceştia se poate să fi făcut parte din cei şaptezeci. În armonie cu cererea: Învaţă-ne să ne rugăm, Isus a răspuns dând un model de rugăciune, o parabolă pentru a ilustra spiritul de rugăciune şi unele îndemnuri încurajând credincioşia şi sârguinţa în rugăciune (cap. 11,2-13).

Cum a învăţat şi Ioan. Nu se spune nimic altceva în Scriptură cu privire la învăţătura lui Ioan adresată ucenicilor săi. Ar părea natural ca, după ce ucenicii lui s-au unit cu Isus (vezi la Marcu 6,29), ei să povestească ceea ce învăţaseră de la fostul lor învăţător.


2 Și le-a spus: Când vă rugați, spuneți: Tatăl nostru care ești în cer, Sfințit fie numele tău. Vie împărăția ta. Facă-se voia ta, precum în cer și pe pământ.

Zis. Această rugăciune ar putea să fie numită mai potrivit rugăciunea ucenicilor, pentru că diferă cu totul de tipul de rugăciune pe care l-ar fi înfăţişat Isus în rugăciune. Ea pare mai potrivită pentru muritorii supuşi greşelii. De pildă, Isus nu avea nevoie să Se roage pentru iertarea de păcate. Pentru un comentariu la rugăciune aşa cum a dat-o Isus cu o ocazie anterioară vezi la Matei 6,9-13 (vezi COL 140).

Tatăl nostru. Un nume nou prin care Isus i-a învăţat pe oameni să se adreseze lui Dumnezeu pentru a le întări credinţa şi pentru a-i face să fie impresionaţi de legătura intimă de care sunt privilegiaţi să se bucure în comunicarea cu El (COL 141, 142).


3 Pâinea noastră de zi cu zi dă-ne-o nouă zilnic.
4 Și ne iartă păcatele noastre, fiindcă și noi iertăm fiecăruia îndatorat nouă. Și nu ne duce în ispită, ci scapă-ne de rău.
5 Și le-a spus: Cine dintre voi, având un prieten, va merge la el la miezul nopții și îi va spune: Prietene, împrumută-mi trei pâini,

Dacă unul din voi. [Care din voi, KJV]. Pentru învăţăturile pe care Isus le-a scos din parabola aceasta vezi la v. 8. Pentru împrejurările în care Isus a spus parabola vezi la v. 1. Cu privire la învăţătura în parabole a lui Isus şi pentru principiile de interpretare a parabolelor vezi p. 203-207.

La miezul nopţii. În ţările orientale, în timpul sezonului cald călătoria se făcea uneori noaptea. Pe de altă parte, s-ar putea ca acest prieten vizitator (v. 6) să fi fost făcut să întârzie în călătoria sa fără să se fi aşteptat şi fără să fi putut să evite aceasta.


6 Pentru că un prieten al meu a venit la mine din călătorie și nu am ce să pun înaintea lui?

Un prieten al meu. Este un lucru important în naraţiune că omul nu a cerut pentru sine, ci pentru un prieten în nevoie (vezi la v. 8).

N-am ce-i pune înainte. [Nu am nimic, KJV]. Faptul că omul nu avea nimic al său explică de ce a venit la miezul nopţii după ajutor. Conştienţa că noi înşine nu avem nimic (Ioan 15,5) ar trebui, la fel, să ne mâne la Marele Izvor al hranei spirituale (vezi Ioan 6,27-58). Aceia care vor să se împrietenească cu oamenii pentru a le face cunoştinţă cu marele Prieten al tuturor oamenilor simt adesea lipsa lor de pâine cerească pe care doresc cu atâta râvnă să o dea altora.


7 Și cel dinăuntru, răspunzând, va zice: Nu mă tulbura; ușa este deja încuiată, și copiii mei sunt cu mine în pat; nu mă pot scula să îți dau.

Nu mă tulbura. Evident nu zgârcenia, ci repulsia de a fi tulburat e ceea ce a dat naştere la cuvintele: Nu mă tulbura. Odată ce omul a depăşit neplăcerea de a ieşi din pat, a dat vizitatorului său nocturn toată pâinea care i-a trebuit (v. 8).

Uneori oamenii poate şi-L închipuie pe Dumnezeu ca pe Cineva care ar prefera ca oamenii să nu-L tulbure, dar adevăratul Lui caracter ca un Părinte preocupat, iubitor şi generos este clar arătat în v. 9-13. Neplăcerea prietenului de a se scula şi de a da ceea ce era necesar nu-L reprezintă în nici un caz pe Dumnezeu (vezi v. 13). Aici, învăţătura parabolei nu este o învăţătură prin comparaţie, ci prin contrast.

Încuiată. Ca şi cum ar fi zis: închisă ca să stea închisă. El intenţiona ca ea să fie aşa. Încuierea unei uşi în vremurile vechi nu era o sarcină atât de uşoară ca acum.

Copiii mei sunt cu mine în pat. În multe părţi ale Orientului chiar astăzi familia doarme laolaltă într-o singură cameră, adesea pe saltele de paie întinse pe podea sau, poate, pe paturi în formă de platforme joase, puţin ridicate de la pământ. Dacă un membru al familiei s-ar fi sculat ar fi însemnat să-i scoale pe toţi.

Nu pot. De fapt era numai lipsă de bunăvoinţă din partea lui, nu neputinţă de a împlini cererea prietenului său.


8 Vă spun: Chiar dacă nu se va ridica să îi dea, pentru că este prietenul lui, totuși, din cauza insistenței lui supărătoare, se va scula și îi va da câte are nevoie.

Stăruinţa lui supărătoare. [Stăruinţă plictisitoare, KJV; cutezanţă G. Gal.]. Gr. anaideia, literal neruşinarea sau necuviinţa. De repetate ori capul gospodăriei a respins apelurile stăruitoare ale vizitatorului său din miez de noapte (vezi COL 143), dar solicitantul nu lua pe Nu ca răspuns. În adevărata credinţă este un optimism, o statornicie de principiu şi o clarviziune a scopului, pe care nici timpul nici munca grea nu le poate slăbi (COL 147). Aici parabola învaţă din nou prin contrast şi nu prin comparaţie (vezi la v. 7). Dumnezeu nu este lipsit de bunăvoinţă să acorde ceea ce este bun pentru copiii Săi muritori. El nu are nevoie să fie convins sau determinat prin linguşiri să facă ceva bun pe care altfel El n-ar fi dispus sau i-ar fi neplăcut să-l facă. Dumnezeu cunoaşte nevoile noastre. El este cu totul dispus să le satisfacă. El este dispus să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi (Efeseni 3,20).


9 Și vă spun: Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide.

Cereţi. Pentru comentariul la v. 9-13 vezi la Matei 7,7.11. Rugăciunea nu este atât de mult o chestiune de a-L convinge pe Dumnezeu să accepte voia noastră cu privire la o problemă, cât a descoperi voia Lui cu privire la ea. El cunoaşte nevoile înainte ca noi să cerem; mai mult, El ştie ce este cel mai bine pentru noi. În contrast, noi suntem adesea numai puţin conştienţi de propria noastră nevoie. Adesea gândim că avem nevoie de lucruri de care nu avem nevoie şi care ar fi poate chiar dăunătoare pentru noi; invers, poate că nici nu ne dăm seama de cele mai mari nevoi ale noastre (cf. COL 145). Rugăciunea va aduce voinţa noastră şi în felul acesta viaţa noastră în armonie cu voia lui Dumnezeu (vezi COL 143). Ea este mijlocul rânduit de Dumnezeu pentru a ne educa dorinţele. Scopul adevăratei rugăciuni nu este de a săvârşi o schimbare în Dumnezeu, ci de a săvârşi o schimbare în noi aşa încât noi să dorim atât să voim, cât şi să facem potrivit cu buna Lui plăcere (Filipeni 2,13 KJV).

Dumnezeu îi va trimite un răspuns solicitantului sincer la oricare cerere rostită în umilinţă şi credinţă. El poate zice: Da. El poate zice Nu sau El poate zice simplu: Aşteaptă. Uneori răspunsul la rugăciune poate fi amânat deoarece trebuie să intervină o schimbare în propriile noastre inimi înainte ca Dumnezeu să poată răspunde la ea (vezi DA 200). Sunt condiţii precise pentru rugăciunea la care se răspunde şi, dacă pare să fie întârziere, noi ar trebui să întrebăm dacă nu cumva dificultatea este de partea noastră. Este o insultă la adresa lui Dumnezeu să fim nerăbdători faţă de El când noi nu ne-am conformat condiţiilor pe terenul cărora este cu putinţă ca El să răspundă la rugăciune.

Învăţătura centrală a parabolei este, natural, stăruinţa în rugăciune. De asemenea, parabola defineşte felul de cereri pentru care Domnul sfătuieşte să fie dată pe faţă stăruinţa – rugăciune al căror obiect este fericirea semenilor noştri şi extinderea împărăţiei Sale. Tot ce Hristos a primit de la Dumnezeu, putem avea şi noi (COL 149). Nestatornicia în rugăciune nu-I este plăcută lui Dumnezeu, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare (Iacov 1,17). Cel care este nestatornic în rugăciune nu aşteaptă de fapt nimic de la Dumnezeu. Cine se îndoieşte [cine este ca valul] să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul (Iacov 1,6.7).


10 Fiindcă oricine cere, primește; și cel ce caută, găsește; și celui ce bate, i se va deschide.
11 Dacă un fiu va cere pâine de la vreunul dintre voi care este tată, îi va da o piatră? Sau, dacă cere un pește, îi va da în loc de pește un șarpe?
12 Sau, de asemenea, dacă va cere un ou, îi va da un scorpion?
13 Dacă voi așadar, fiind răi, știți cum să dați daruri bune copiilor voștri; cu cât mai mult Tatăl ceresc va da Duhul Sfânt celor ce i-l cer.
14 Și a scos un drac și acesta era mut. Și s-a întâmplat că după ce dracul a ieșit, mutul a vorbit; și oamenii s-au minunat.

A scos dintr-un om un drac. [Un demonizat orb şi mut; păcatul de neiertat, Luca 11,14-32 = Matei 12,22-45 = Marcu 3,20-30. Comentariu major: Matei]. Dacă incidentul narat aici de Luca, împreună cu conversaţia care a urmat, trebuie să fie considerat echivalent cu pasajul paralele din Matei, aşa cum pare probabil, devine evident că Luca nu urmează strict ordinea cronologică. Incidentul relatat de Matei a avut loc cu aproape un an şi jumătate înainte de timpul indicat de contextul în care evenimentul este relatat de Luca (vezi la Matei 12,22; Luca 11,1). Marea asemănare dintre cele două relatări, care, cu excepţia celor din Luca 11,16.27.28, sunt aproape identice, pare să înlăture posibilitatea ca incidentul relatat de Luca să fie un incident diferit şi legat cu lucrarea pereană (vezi la v. 1). Dacă sunt descrise două incidente, cele două trebuie să fi fost aproape identice, inclusiv discuţia care a urmat.


15 Dar unii dintre ei au spus: Prin Beelzebub, conducătorul dracilor, scoate el dracii.
16 Iar alții, ispitindu-l, căutau de la el un semn din cer.

Alţii ca să-L ispitească. [Alţii, ispitindu-L, KJV]. Vezi la Matei 12,38-42; 16,1.


17 Dar el, cunoscând gândurile lor, le-a spus: Fiecare împărăție dezbinată împotriva ei însăși, este pustiită; și casă împotriva casei, cade.
18 Și dacă, de asemenea, Satan este dezbinat împotriva lui însuși, cum va sta în picioare împărăția lui? Pentru că spuneți că prin Beelzebub scot eu draci.
19 Iar dacă prin Beelzebub scot eu draci, fiii voștri, prin cine îi scot? Din această cauză, ei vor fi judecătorii voștri.
20 Dar dacă cu degetul lui Dumnezeu scot eu draci, fără îndoială, împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi.
21 Când un om puternic și înarmat își păzește palatul, averile lui sunt în pace;
22 Dar când unul mai puternic decât el va veni peste el și îl învinge, îi ia toată armura în care s-a încrezut și împarte prăzile lui.
23 Cel ce nu este cu mine, este împotriva mea; și cel ce nu adună cu mine, risipește.
24 Când duhul necurat iese dintr-un om, umblă prin locuri uscate, căutând odihnă; și negăsind, spune: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieșit.

Duhul necurat. Vezi la Matei 12,43-45.


25 Și când vine, o găsește măturată și înfrumusețată.
26 Atunci se duce și își ia alte șapte duhuri mai stricate decât el și intră și locuiesc acolo; și starea de pe urmă a acelui om este mai rea decât cea dintâi.
27 Și s-a întâmplat că, pe când vorbea el acestea, o anumită femeie din mulțime a ridicat vocea și i-a spus: Binecuvântat este pântecele care te-a purtat și sânii la care ai supt.

O femeie. Ea era din norod, adică, pe cât se pare, din grupul care ascultase discuţia anterioară. În plus, cuvintele aceste vorbe [lucrurile acestea] leagă incidentul din v. 27.28 cu discuţia din versetele precedente. La acest punct al naraţiunii, Matei (cap. 12,46) povesteşte despre venirea mamei şi fraţilor Domnului, un incident pe care Luca îl relatează în cap. 8,19-21. S-ar putea ca sosirea lor să o fi determinat pe femeia aceasta să facă afirmaţia relatată aici.


28 Dar el a spus: Mai degrabă, binecuvântați sunt cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu și îl țin.

Mai degrabă. Isus nu contrazice elogiul adus de femeie Mariei; ca oricare mamă bună, ea merită onoare şi se împărtăşeşte de onoarea unui fiu vrednic. În schimb, Isus scoate în evidenţă nepotrivirea concepţiei persoanei care a vorbit în măsura în care este vorba de Împărăţia cerului. Isus nici nu aprobă, nici nu dezaprobă ceea ce a zis ea. Dacă Isus ar fi intenţionat ca ucenicii Săi sau creştinii în general să acorde o onoare deosebită Mariei, aducerea de onoare ei de către această străină ar fi fost un prilej ideal pentru ca El să expună o astfel de învăţătură sau cel puţin să exprime aprobare cordială a ceea ce se spusese, aşa cum făcuse când Petru Îl recunoscuse ca fiind Fiul lui Dumnezeu (vezi la Matei 16,17). Potrivit cu Scripturile recunoaşterea din partea creştinului a divinităţii lui Isus este de importanţă majoră, în timp ce ideea acordării de onoare specială Mariei nu este nici măcar sugerată (vezi la Matei 1,18.25; 12,48.50; Luca 1,28.47). În Matei 12,46-50 Isus pare să tăgăduiască orice importanţă deosebită ce revine mamei Sale, cel puţin în ce îi priveşte pe credincioşii creştini.


29 Iar pe când mulțimea se îngrămădea, a început să spună: Această generație este rea; ea caută un semn; dar nu i se va da semn, decât semnul profetului Iona.

Neam viclean. [Generaţie rea, KJV]. Cu privire la v. 29-32 vezi la Matei 12,38-42. Nu este sigur dacă aceasta urmează să fie considerată relatarea din partea lui Luca a incidentului relatat în Matei 12,38-42 sau dacă ea este un incident ulterior legat de lucrarea pereană (vezi DA 488; vezi la Luca 11,1.33).


30 Fiindcă așa cum Iona a fost un semn ninivenilor, tot așa va fi și Fiul omului acestei generații.
31 Împărăteasa sudului se va ridica în judecată cu bărbații acestei generații și îi va condamna, pentru că a venit de la marginile pământului să audă înțelepciunea lui Solomon; și iată, aici este unul mai mare decât Solomon.
32 Bărbații din Ninive se vor scula în judecată cu această generație și o vor condamna, pentru că s-au pocăit la predicarea lui Iona; și iată, aici este unul mai mare decât Iona.
33 Și nimeni după ce a aprins o candelă nu o pune într-un loc tainic, nici sub oboroc, ci pe un sfeșnic, ca toți care intră să vadă lumina.

N-aprinde o lumină. [Când a aprins o lumină, KJV]. [Lumina lăuntrică, Luca 11,33-36. Cf. la Matei 5,15]. Faptul că Luca relatase deja cuvintele lui Hristos cu privire la candelă şi lumina ei în legătură cu predica de la lac (vezi la cap. 8,16) lasă să se înţeleagă că subiectul cap. 11,33-36 a fost prezentat mai târziu, probabil în legătură cu lucrarea pereană. Este sigur că Isus a repetat mare parte a învăţăturii Sale anterioare în cursul acestei perioade (vezi DA 488). Faptele acestea pot lăsa să se înţeleagă de asemenea că v. 11-32 relatează incidente pereene (vezi la v. 14.29).


34 Lumina trupului este ochiul; de aceea când ochiul tău este ațintit clar, tot trupul tău de asemenea este plin de lumină; dar când este stricat, trupul tău de asemenea este plin de întuneric.
35 Ia seama atunci, lumina care este în tine să nu fie întuneric.
36 De aceea dacă întreg trupul tău este plin de lumină, neavând o parte întunecată, totul va fi plin de lumină, ca atunci când lumina strălucitoare a unei candele îți dă lumină.
37 Și pe când vorbea, un anumit fariseu l-a implorat să mănânce la el; și a intrat și a șezut la masă.

Un Fariseu. [Prânzirea cu un Fariseu, Luca 11,37-54. Cf. la Matei 23,1-39; Luca 20,45-47. Pare să nu existe nici un motiv pentru a nu considera ocazia la care se face referire în v. 37-54 ca fiind complet deosebită de cea din Matei 23, 1-39; Luca 20, 45-47. Cuvintele pe când vorbea (cap. 11,37) leagă strâns restul capitolului cu ceea ce îl precede. Aici, Isus prânzeşte în familia unui Fariseu, în timp ce în cealaltă ocazie era în curţile Templului din Ierusalim (vezi la Matei 23,38; 24,1). Incidentul acesta a avut loc cu câteva luni înainte de încheierea lucrării lui Isus (COL 253; vezi la Luca 12,1)

Susţinerea criticii superioare că Luca a luat diferite materiale aşa cum le-a găsit, fără a înţelege legătura lor cu alte evenimente din viaţa lui Isus şi le-a aranjat aşa cum i s-a părut mai bine, n-are nici un temei faptic. Predicatorii moderni folosesc adesea acelaşi material al predicii, cu variaţii mai mari sau mai mici, la multe ocazii diferite şi nu există nici un motiv pentru a crede că Isus nu a făcut la fel la prezentarea soliilor Sale. De fapt, ar fi curios într-adevăr, dacă, în lucrarea Lui de învăţare din sat în sat şi din ţinut în ţinut, nu ar fi repetat aceleaşi adevăruri generale. Asemănarea verbală dintre relatări care, aşa cum descoperă contextul, au fost clar spuse la diferite timpuri nu e deloc ciudată. Dacă uneori cuvintele lui Luca sunt asemănătoare cu ceea ce au scris alţii, chiar şi în relatarea diferitelor incidente din viaţa lui Hristos, aceasta nu este un motiv de a tăgădui faptul că el era călăuzit de Spiritul inspiraţiei. În acelaşi timp, ar trebui să se reţină că scriitorii Evangheliei nu au urmat totdeauna o ordine cronologică strictă în prezentarea naraţiunii Evangheliei (vezi EGW Material Suplimentar la 2 Petru 1,21).

Deşi incidentul descris în cap. 11,37-54 este distinct de acela prezentat în Matei 23,1-39, marea asemănare a conţinutului face de dorit să se dea comentariul principal acolo şi nu aici. Să prânzească la el. Cu privire la obiceiurile la masă ale iudeilor vezi la Marcu 2,15.


38 Și când fariseul a văzut, s-a minunat că nu se îmbăiase mai întâi, înainte de prânz.

A văzut cu mirare. [S-a mirat, KJV]. Versetul acesta ar putea fi redat mai curgător în felul următor: Fariseul a fost uimit să vadă că el nu Se spălase înainte de masă (vezi la Matei 22,4). Pentru semnificaţia şi felul ritualului spălării mâinilor vezi la Marcu 7,1-8. Pentru învăţăturile lui Isus cu privire la subiectul acesta vezi la Marcu 7,9-23.


39 Și Domnul i-a spus: Acum, voi fariseilor, faceți curat exteriorul paharului și al tăvii; dar interiorul vostru este plin de jefuire și stricăciune.

Curăţiţi partea de afară. Pentru comentariu la v. 39.40 vezi la Matei 23,25.

Răpire. Gr. harpage, răpire, jaf, prădare sau tâlhărie. În Evrei 10,34 harpage este tradus răpire. Forma adjectivală harpax, este folosită cu privire la lupi răpitori (vezi la Matei 7,15) şi la hrăpăreţi (vezi Luca 18,11;1 Corinteni 5,10; 6,10).


40 Nebunilor, nu cel care a făcut exteriorul a făcut și interiorul?

Nebunilor. Gr. aphrones, nesimţitori sau nebuni. Aphron este un adjectiv corespunzând substantivului aphrosune, nebunie.


41 Dați mai degrabă milostenii din cele ce aveți; și iată, toate vă sunt curate.

Daţi mai bine milostenie. Comparaţi cap. 12,33. Înţelesul v. 41 este obscur. Expresia ta enonta, tradus lucruri din acelea ce aveţi nu pare nicăieri în altă parte în NT şi nu este sigur ce a vrut să spună Isus prin ea. Traducerea KJV este interpretativă şi ipotetică, cum sunt toate celelalte. Textul literal grec pare să favorizeze exprimarea RVS, lucrurile care sunt lăuntrice, adică, lăuntric fie al paharului sau al blidului sau launtric la Fariseii înşişi (vezi v. 39). Dacă Isus Se referă la conţinutul paharului sau al blidului, El sugerează că generozitatea faţă de săraci este o cale mai bună de a evita o întinare reală decât curăţirea ceremonială scrupuloasă a vaselor în care e păstrată hrana. Dacă El Se referă la Fariseii înşişi, spune că spiritul de generozitate faţă de săraci şi îngrijirea de cei săraci este o cale mai bună de urmărire a curăţiei inimii decât preocuparea pretenţioasă de amănunte şi tradiţionalism (vezi la Marcu 7,7). Comparaţi sfatul lui Isus dat tânărului conducător bogat (vezi Luca 18,22.23).

Vă vor fi curate. Vezi la Marcu 7,19. Înţelesul aici pare a fi: Veţi fi curaţi înaintea lui Dumnezeu şi când starea aceasta predomină, nimic altceva nu trebuie să vă preocupe. Totuşi, unii consideră cuvintele acestea ironice în înţelesul: Veţi fi curaţi [în propria voastră vedere] când veţi da milostenii.


42 Dar vai vouă, fariseilor! Pentru că dați zeciuială din mentă și rută și din toate felurile de ierburi și neglijați judecata și dragostea de Dumnezeu; pe acestea trebuia să le faceți și pe celelalte să nu le lăsați nefăcute.

Vai de voi. Vezi la Matei 23,13.

Din izmă, din rută. Vezi la Matei 23,23.


43 Vai vouă, fariseilor! Pentru că iubiți scaunele din față în sinagogi și saluturile în piețe.

Scaunele dintâi. Vezi la Matei 23,6.


44 Vai vouă, scribi și farisei, fățarnicilor! Pentru că sunteți ca mormintele care nu se văd și oamenii care umblă pe deasupra lor nu își dau seama.

Cărturarii şi Fariseii făţarnici. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 146) pentru omiterea acestor cuvinte. Cu privire la comentariul despre cărturari şi Farisei vezi la p. 51.52. În privinţa cuvântului făţarnici vezi la Matei 6,2.

Mormintele care nu se văd. Timpul a îndepărtat orice dovadă exterioară a locurilor de îngropăciune şi oamenii puteau umbla peste ele fără să ştie (RSV). Contactul cu morţii aducea întinare rituală.


45 Atunci unul dintre învățătorii legii a răspuns și i-a zis: Învățătorule, vorbind astfel și pe noi ne ocărăști.

Unul din învăţătorii Legii. Amănuntul acesta distinctiv al naraţiunii lui Luca nu apare în pasajul corespunzător din Matei 23,27. Învăţătorii Legii erau cărturari. Scriind pentru Neamuri care ar fi putut înţelege greşit înţelesul ebraic tehnic dat cuvântului cărturari, Luca pune în loc termenul învăţător de Lege.

Ne ocărâţi şi pe noi. Cei mai mulţi cărturari erau Farisei. Fariseii alcătuiau o sectă religioasă; cărturarii, sau învăţătorii Legii, erau tâlcuitori de profesie ai Legii. În pasajul corespunzător din Matei 23 Isus se adresează de la început atât Fariseilor, cât şi cărturarilor. Aceasta este încă o indicaţie că Luca relatează aici un incident care a avut loc cu o altă ocazie decât acea din Matei, în ciuda marii asemănări dintre cele două relatări (vezi la v. 37).


46 Iar el a spus: Vai și vouă învățători ai legii! Pentru că împovărați pe oameni cu sarcini greu de purtat, iar voi nu atingeți sarcinile cu niciunul dintre degetele voastre.

Puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat. [Împovăraţi pe oameni, KJV]. Vezi la Matei 23,4.


47 Vai vouă! Pentru că zidiți mormintele profeților, iar părinții voștri i-au ucis.

Zidiţi mormintele. Pentru v. 47, 48 vezi la Matei 23,29.30.


48 Cu adevărat, aduceți mărturie că încuviințați faptele părinților voștri, pentru că ei într-adevăr i-au ucis, iar voi le zidiți mormintele.
49 Tot din această cauză înțelepciunea lui Dumnezeu a spus: Le voi trimite profeți și apostoli și pe unii dintre ei îi vor ucide și îi vor persecuta;

Înţelepciunea lui Dumnezeu. Vezi la Matei 23,34. Potrivit cu 1 Corinteni 1,24.30, Isus Însuşi este înţelepciunea lui Dumnezeu întrupată, dar este îndoielnic că Isus Se referă la Sine aici. Mai probabil, El vrea să spună: Dumnezeu în înţelepciunea Sa. Nu există nici o carte cunoscută care să fi purtat expresia aceasta ca titlul al ei.


50 Ca sângele tuturor profeților, care a fost vărsat de la întemeierea lumii, să fie cerut de la această generație;

Proorocilor. Cu privire la v. 50, 51 vezi la Matei 23,35.36.

De la întemeierea lumii. Vezi Matei 13,35; 25,34; Apocalipsa 13,8.

Acest neam. Vezi la Matei 12,39; 23,36; 24,34.


51 De la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar și templu; adevărat vă spun: Va fi cerut de la această generație.
52 Vai vouă, învățători ai legii! Pentru că ați luat cheia cunoașterii; voi înșivă nu ați intrat și pe cei ce intrau i-ați împiedicat.

Cheia cunoştinţei. Comparaţi cu Matei 23,13. Cheia cunoştinţei este cheia care deschide uşa cunoştinţei, adică, cunoştinţei mântuirii, aşa cum lămureşte contextul de aici şi din Matei 23,13. Pentru o folosire similară a cuvântului chei vezi la Matei 16,19.


53 Și pe când el le spunea acestea, scribii și fariseii au început să îl constrângă vehement și să îl provoace să vorbească despre multe lucruri,

După ce a ieşit de acolo. [După ce a spus aceste lucruri, KJV]. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) exprimarea când a ieşit de acolo. Cărturarii şi Fariseii. Cu privire la cărturari şi Farisei vezi p. 51,52. Pentru eforturile anterioare din partea lor de a împiedica lucrarea lui Isus vezi la Matei 4,12; Marcu 2,24; Luca 6,6.7.11; etc.


54 Întinzându-i o cursă și căutând să prindă ceva din gura lui, ca să îl acuze.

Să-L poată învinui. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) omiterea acestei propoziţii. De doi ani spioni ai Sinedriului se ţinuseră pe urmele lui Isus oriunde mergea în Galileea şi Iudea (DA 213; vezi la v. 53). Acum erau mai activi ca oricând. Dar spionii nu auziseră nimic care ar fi putut fi în cea mai mică măsură interpretat contra Lui, cu excepţia celor mai fantastice distorsionări şi falsificări deliberate (vezi la Matei 26,59-63).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 COL 140; MB 103; 9T 278 1–13 COL 139–149

4 MB 113

5, 6 2T 28

5–8 COL 140

7–9 DA 495

9 COL 147; 7T 214

9, 10 CH 380

9–13 COL 141; TM 381

11, 12 EW 21; 1T 71

11–13 CT 242

13 AA 50; FE 434, 537; GC 477; MB 132; 1T 120; 5T 157; 8T 22

21 5T 309; 6T 407

28 FE 339; 4T 60

35 PK 83; 3T 59, 65

37–52 TM 76

42 EW 166; 2T 85

52 TM 109; 3T 441; 5T 728

54 COL 22; TM 108