1 În luna[[xr:1]] a douăsprezecea, adică luna Adar, în a treisprezecea zi a lunii, ziua în care[[xr:2]] urma să se împlinească hotărârea, adică edictul împăratului, și în care vrăjmașii iudeilor nădăjduiseră să triumfe[[xr:3]], s-a întâmplat tocmai dimpotrivă: iudeii au triumfat asupra vrăjmașilor lor.

Să stăpânească. [Să aibă putere, KJV]. Sau "stăpânire", ca în Daniel 6,24.


2 Iudeii s-au adunat[[xr:1]] în cetățile lor, în toate provinciile împăratului Ahașveroș, ca să pună mâna pe cei ce căutau să-i piardă[[xr:2]]. Nimeni n-a putut să le stea împotrivă, căci frica[[xr:3]] de ei căzuse peste toate popoarele.

Strâns. În armonie cu prima prevedere a edictului. În cetăţile lor. Adică oriunde erau iudei. Căutau să-i piardă. Este scos în evidenţă caracterul defensiv al acţiunii iudeilor. Numai împotriva acelora care erau cunoscuţi ca vrăjmaşi ai lor au ridicat ei mâna.


3 Și toți dregătorii provinciilor, satrapii, guvernatorii și slujbașii împăratului i-au susținut pe iudei, pentru că frica de Mardoheu căzuse asupra lor.

Mai marii. Sau "prinţii". Căpeteniile oştirii [locotenenţi, KJV] erau satrapii (vezi la cap. 3,12), fiecare răspunzând de mai multe provincii. "Dregătorii" ["deputaţii", KJV] erau "guvernatori" de provincii.

Slujbaşi împăratului. Literal, "aceia care îndeplineau treburile care reveneau împăratului". Au sprijinit pe Iudei. Adică i-au "ajutat" sau "susţinut" pe iudei poate prin ajutor moral şi prin forţă armată. Le-o insufla. [Cădea asupra lor, KJV]. Mai bine, "căzuse asupra lor". Poziţia lui Mardoheu ajunsese să fie cunoscută.


4 Mardoheu era mare în casa împăratului și faima lui se răspândea în toate provinciile pe măsură ce omul acesta, Mardoheu, creștea în putere[[xr:1]].
5 Iudeii i-au ucis cu lovituri de sabie pe toți vrăjmașii lor și i-au nimicit. Au făcut ce au vrut cu vrăjmașii lor.
6 În cetatea Susa, iudeii au nimicit cinci sute de oameni,

În capitala Susa. [În palatul Susan, KJV]. Aceasta s-ar putea referi fie la cetatea de sus, unde era situat palatul, fie la vecinătatea palatului, dacă nu la incinta lui. Dealul palatului acoperea peste 40,4 hectare, din care palatul ocupa aproape 8,1 hectare. Pe dealul acesta sunt rămăşiţele locuinţelor ca şi ale palatului însuşi. Zona era probabil dens populată.


7 între care s-au numărat Parșandata, Dalfon, Aspata,
8 Porata, Adalia, Aridata,
9 Parmașta, Arisai, Aridai și Vaiezata,
10 cei zece[[xr:1]] fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, vrăjmașul iudeilor. Dar de averile[[xr:2]] lor nu s-au atins.

Cei zece fii ai lui Haman. E interesant de notat că numele celor zece fii ai lui Haman sunt persane. Averile. Iudeii au căutat să arate clar că nu erau motivaţi de o dorinţă de a pune mâna pe averile vrăjmaşilor lor.


11 În ziua aceea, numărul celor ce fuseseră uciși în cetatea Susa a ajuns la cunoștința împăratului.

Numărul celor. În războaiele din antichitate se obişnuia ca numărul celor ucişi să fie raportat cu grijă. S-ar părea că s-a făcut, cu ocazia aceasta, doar un calcul sumar; totuşi, împăratul a luat măsuri ca să fie informat.


12 Și împăratul i-a zis împărătesei Estera: „Iudeii au ucis și au nimicit în cetatea Susa cinci sute de oameni, precum și pe cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut în celelalte provincii ale împăratului? Spune-mi care-ți[[xr:1]] mai este cererea, și ea îți va fi împlinită! Ce mai dorești? Vei căpăta!”

Ce vor fi făcut? Nu o întrebare, ci o exclamaţie, ca şi cum împăratul ar fi zis: "Ce au făcut atunci în restul provinciilor împăratului!" Cât de mulţi au fost omorâţi în alte părţi, dacă 500 au fost ucişi numai în Susa!


13 Estera a răspuns: „Dacă împăratul găsește cu cale, să le fie îngăduit iudeilor care sunt în Susa să facă și mâine după[[xr:1]] porunca de azi, iar pe cei zece fii ai lui Haman să-i atârne de lemn[[xr:2]]!”

Să fie îngăduit. Nu e limpede de ce anume cere Estera încă o zi. Totuşi nu se poate ca ea să fi făcut cererea aceasta fără să nu fi întrebat întâi pe Mardoheu, care avea posibilitatea să ştie cum stăteau lucrurile. Ca prim ministru peste întreaga naţiune, Mardoheu ştia probabil că mulţi duşmani de ai poporului său erau încă în viaţă şi se temea că ei vor dori să se răzbune. Nu există nimic care să sugereze că era mânat de un duh orb de răzbunare.


14 Și împăratul a poruncit să se facă așa și să fie vestită porunca în Susa. I-au spânzurat pe cei zece fii ai lui Haman.
15 Iudeii care se aflau în Susa s-au strâns[[xr:1]] din nou, în a paisprezecea zi a lunii Adar, și au ucis în Susa trei sute de oameni. Dar de averile lor nu s-au atins[[xr:2]].

Iudeii. Mai bine, "astfel iudeii".


16 Ceilalți iudei din provinciile împăratului s-au adunat[[xr:1]] ca să-și apere viața și să scape de vrăjmașii lor; au omorât șaptezeci și cinci de mii din cei ce le erau vrăjmași, dar[[xr:2]] de averile lor nu s-au atins.

Şi-au apărat viaţa. Aşa cum era prevăzut în edict (vezi cap. 8,11).

Şaptezeci şi cinci de mii. LXX spune 15.000. Termenul ebraic poate fi tradus probabil "1075". Numărul cel mai mic este mai probabil. Vezi p. 122, 123.


17 Acestea s-au întâmplat în a treisprezecea zi a lunii Adar. În ziua a paisprezecea, iudeii s-au odihnit și au făcut din ea o zi de ospăț și de bucurie.
18 Însă iudeii care se aflau în Susa s-au adunat în ziua a treisprezecea[[xr:1]] și a paisprezecea, iar în ziua a cincisprezecea s-au odihnit și au făcut din ea o zi de ospăț și de bucurie.
19 De aceea, iudeii de la țară, care locuiesc în cetăți fără ziduri, au făcut din ziua a paisprezecea a lunii Adar o zi[[xr:1]] de bucurie, de ospăț și de[[xr:2]] sărbătoare, în care își trimit[[xr:3]] daruri de mâncare unii altora.

Iudeii de la ţară. Versetul acesta ar putea mai bine să fie redat: "Iudeii din ţară, care locuiau în oraşele de ţară".


20 Mardoheu a scris aceste lucruri și le-a trimis scrisori tuturor iudeilor din toate provinciile împăratului Ahașveroș, de aproape și din depărtare.

Mardoheu a scris. Ar părea că Mardoheu a scris întâi iudeilor din provincie, sugerându-le ţinerea pe viitor a două zile de Purim în loc de una, un obicei pe care îl observaseră la început. El lea explicat motivul pentru care se sugerau două zile, fără să se dea de prima dată un ordin precis. Găsind că propunerea lui era bine primită (v. 23-27), el a trimis o a doua scrisoare impunând "stăruitor" (literal, "cu toată puterea") ţinerea a două zile (v. 29).


21 Le poruncea să serbeze în fiecare an zilele a paisprezecea și a cincisprezecea ale lunii Adar,
22 ca zile în care iudeii căpătaseră odihnă, scăpând de vrăjmașii lor, precum și luna în care întristarea lor se prefăcuse[[xr:1]] în bucurie și jalea lor, în zi de sărbătoare; să facă din aceste zile niște zile de ospăț și de bucurie, în care să-și trimită[[xr:2]] daruri de mâncare unii altora și să le împartă daruri celor lipsiți.

Întristarea lor se prefăcuse în bucurie. Acesta a fost semnul distinctiv al zilelor de Purim, ideea dominantă, în faţa căreia toate celelalte au fost secundare şi subordonate: întristarea prefăcută în bucurie. Caracteristica aceasta face din celebrarea zilelor de Purim una deosebită.


23 Iudeii au hotărât să facă ceea ce și începuseră să facă și ce le scrisese Mardoheu.
24 Haman, agaghitul, fiul lui Hamedata, vrăjmașul tuturor iudeilor, plănuise[[xr:1]] să-i piardă pe iudei și aruncase pur (adică sorțul) ca să-i zdrobească și să-i nimicească.
25 Dar când lucrul acesta a ajuns[[xr:1]] înaintea împăratului[[fn:a]], împăratul a poruncit în scris ca planul cel rău pe care îl făcuse Haman împotriva iudeilor să se întoarcă[[xr:2]] asupra capului lui, adică să fie atârnați de lemn el și fiii lui.
26 De aceea, zilele acestea s-au numit Purim, de la cuvântul pur. Potrivit cu tot cuprinsul acestei scrisori[[xr:1]], cu cele ce văzuseră ei înșiși și cu cele ce li se întâmplaseră,

Purim. Iudeii au luat cuvântul persan pur, "sorţ" şi i-au dat un plural ebraic. Se poate ca şi ei să fi ales să folosească pluralul cuvântului, pentru că Haman a aruncat sorţi de câteva ori (cap. 3,7) sau pentru că iudeii celebrau sărbătoarea în două zile succesive.

Văzuseră. Argumentele lui Mardoheu fuseseră confirmate de propria lor experienţă, de amintirea celor "ce li se întâmplaseră".


27 iudeii au luat pentru ei, pentru urmașii lor și pentru toți cei ce se vor lipi[[xr:1]] de ei hotărârea de a serba în fiecare an aceste două zile, la vremea hotărâtă, în conformitate cu cele scrise.
28 Zilele acestea sunt pomenite și sărbătorite din neam în neam, în fiecare familie, în fiecare provincie și în fiecare cetate. Și zilele acestea, Purim, nu vor fi desființate niciodată din mijlocul iudeilor, iar pomenirea acestor zile nu va înceta printre urmașii lor.

Zilele acestea Purim. Adoptarea generală a sărbătorii Purim de către naţiunea iudaică este un fapt curios. Ioiachim, marele preot al vremii aceleia, a acordat sărbătorii aprobarea sa chiar de la început şi a încorporat-o în calendarul ecleziastic, altfel nu avea cum să devină generală. Ea trebuie să fi devenit o sărbătoare obligatorie prin poruncă bisericească şi nu civilă. Iudeii timpului au hotărât ca ţinerea ei să fie permanentă. Chiar şi azi sărbătoarea aceasta este ţinută de iudeii de pretutindeni.


29 Împărăteasa Estera, fata lui Abihail[[xr:1]], și iudeul Mardoheu au poruncit în scris ca să întărească această a doua scrisoare[[xr:2]] privitoare la Purim.

Stăruitor. [Cu toată autoritatea, KJV]. Literal, "cu toată puterea".

Au scris... a doua oară. Prima scrisoare era cea amintită în v. 20-26. O a doua scrisoare este trimisă acum " ca să întărească" ţinerea sărbătorii. Ea a fost trimisă nu ca un decret sau în numele împăratului, ci ca o scrisoare în numele Esterei şi a lui Mardoheu.


30 Mardoheu le-a trimis scrisori cu urări de fericire statornică tuturor iudeilor din cele o sută douăzeci și șapte[[xr:1]] de provincii ale împărăției lui Ahașveroș,

Au trimes scrisori. [El a trimis scrisorile, KJV]. Literal, "el a trimis scrisori" sau, poate, "scrisori au fost trimise". Acestea erau scrisori neoficiale, în care erau transmise salutări de "pace şi de credincioşie" (vezi v. 31).


31 întărind ținerea acestor zile Purim la vremea hotărâtă, după cum le rânduiseră iudeul Mardoheu și împărăteasa Estera, pentru ei și pentru urmașii lor, cu privire la zilele de post[[xr:1]] și de rugăciune.
32 Porunca Esterei a întărit cele privitoare la Purim și a fost scrisă în carte.

Porunca Esterei. [Decretul Esterei, KJV]. De preferat, "o poruncă a Esterei". Pare să se aibă în vedere un alt document, adăugat la scrisoarea comună a Esterei şi a lui Mardoheu. Carte. Poate cartea canonică a Esterei.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1.2.16 PK 602