1 Și zifiții au venit la Saul, la Ghibea, spunând: Nu se ascunde David în dealul Hachila, care este înaintea Ieșimonului?

Hachila. Vezi cele despre cap. 23,19. Mulţi încearcă să pună semnul egal între relatarea din capitolul acesta şi cea din capitolele 23 şi 24 şi prezintă ca bază a raţionamentului lor, următoarele asemănări:

  1. Zefiţii ca informatori ai lui Saul;
  2. locul de campare a lui David la Hachila;
  3. însoţitorii lui Saul, în număr de trei mii de oameni:
  4. îndemnurile oamenilor lui David ca acesta să-l omoare pe Saul:
  5. refuzul lui David de a se atinge de unsul Domnului;
  6. pocăinţa lui Saul;
  7. faptul că David se compară cu un purice.

Pe de altă parte, se observă şi deosebiri, precum:

  1. locul unde se ascunde David;
  2. descoperirea lui Saul, în primul caz, după ce intră în peşteră, în timp ce în al doilea caz, mişcările împăratului au fost observate de iscoade;
  3. dovada palpabilă a lui David, în primul caz, o bucată din îmbrăcămintea lui Saul, în al doilea, suliţa şi ulciorul de apă al lui Saul.

Nu există motiv întemeiat de a considera cele două rapoarte ca o redare diferită a aceleiaşi întâmplări. Între cele două întâmplări, David s-a ascuns în pădurea Paran şi a avut nefericita experienţă cu Nabal. Acum, când s-a mers din nou în nord, zefiţii au raportat lui Saul prezenţa lui. Exasperat că David a îndrăznit să se întoarcă în ţinutul din jurul Hebronului, Saul a uitat recenta promisiune făcută ginerelui său şi, într-un acces de furie, a pornit acţiunea ostilă de a captura pe rivalul său.


2 Atunci Saul s-a ridicat și a coborât la pustiul Zif, având trei mii de bărbați aleși ai lui Israel cu el, pentru a-l căuta pe David în pustiul Zif.
3 Și Saul și-a întins cortul pe dealul Hachila, care este înaintea Ieșimonului, lângă cale. Dar David locuia în pustiu și a văzut că Saul a venit după el în pustiu.
4 David a trimis de aceea spioni și a înțeles că Saul într-adevăr venise.
5 Și David s-a ridicat și a venit la locul unde Saul își întinsese cortul; și David a privit locul unde Saul era culcat, și pe Abner, fiul lui Ner, căpetenia oștirii sale; și Saul era culcat înăuntrul șanțului de apărare și poporul își înălțase cortul în jurul lui.

1.Cor. Ebraicul ma’gal, „car”, „tranşee” poate „tabără”. cuvântul se întâlneşte în cap. 17,20 pentru tăbărârea sau cantonarea oştirii lui Saul pe vremea lui Goliat. Poate că David şi oamenii lui au văzut oştirea adversă aranjându-şi tabăra pentru timpul nopţii şi David a putut vedea locul lui Saul în mijlocul oştirii. Abner, verişorul lui Saul, era garda lui personală (14,50).


6 Atunci a răspuns David și i-a spus lui Ahimelec hititul și lui Abișai, fiul Țeruiei, fratele lui Ioab, spunând: Cine va coborî cu mine la Saul în tabără? Și Abișai a spus: Eu voi coborî cu tine.

Abimelec hititul. Numele acestui bărbat se află numai aici. Hitiţii sunt amintiţi încă de pe vremea lui Abraam (Gen 23,3-20). Aceşti descendenţi ai lui Het erau aşezaţi în jurul Hebronului. Abraam a cumpărat de la ei un loc de înmormântare pentru soţia lui, Sara. Mai târziu, hitiţii au ajuns o naţiune puternică, ocupând o poziţie strategică în Asia Mică şi, la timpul potrivit, au devenit puterea de echilibru, aproape de marele cot al râului Eufrat în ceea ce se cunoaşte astăzi ca Siria de nord şi Turcia. Apoi, când popoarele Mării Egee au migrat prin Asia Mică spre Egipt, imperiul hitit a dispărut. Pe timpul lui Solomon existau rămăşiţe hitite în Palestina (1 Regi 9,20.21). Probabil că acest Ahimelec a fost oarecum în legătură cu seminţia lui Iuda prin căsătorie şi a socotit că avea să fie în siguranţă numai unindu-se cu David. Probabil că se distinsese atât de mult, încât David i-a dat un loc în garda lui.

Abişai. Nepotul lui Isai. Abişai era fiul Ţeruiei, sora lui David, şi deci nepotul de soră al lui David. Ioab, fratele lui Abişai (1Cr 2,16) a fost conducătorul oştilor lui David.


7 Astfel David și Abișai au venit la popor noaptea; și, iată, Saul stătea întins, dormind înăuntrul șanțului de apărare cu sulița sa înfiptă în pământ, la capul său; iar Abner și poporul erau întinși de jur împrejurul lui.
8 Atunci Abișai i-a spus lui David: Dumnezeu a dat pe dușmanul tău în mâna ta în această zi; de aceea acum lasă-mă, te rog, să îl pironesc cu sulița în pământ cu o singură lovitură, și nu îl voi lovi a doua oară.

Lasă-mă... să-l lovesc. Abişai nu învăţase lecţia grea de a arăta mărinimie în faţa unui vrăjmaş. Saul declanşase o duşmănie de moarte între Beniamin şi Iuda, iar Abişai, evident, a tras concluzia că o astfel de acţiune cerea represalii. Saul aruncase suliţa asupra lui David, dar nu nimerise. Acum, după judecata lui Abişai, era rândul lui David şi, ca gardă personală a lui, Abişai se oferea să acţioneze în favoarea unchiului său.


9 Și David i-a spus lui Abișai: Nu îl nimici; fiindcă cine poate să își întindă mâna împotriva unsului DOMNULUI și să fie fără vină?

Nu-l omorî .David a dat dovadă de gândire independentă. El era gata să socotească orice fiinţă umană după felul lui de comportare. El îşi dezvoltase filozofia de viaţă nu din tradiţie, ci din principiile primite prin revelaţie divină. Printre preceptele legii lui Moise, cu care David era familiarizat, se afla şi următoarea: „Să nu huleşti pe Dumnezeu, să nu blestemi pe mai marele poporului tău” (Exod 22,28). David avea un discernământ spiritual ascuţit şi a înţeles că această lege interzicea astfel de acţiuni împotriva împăratului ca aceea susţinută de Abişai. Interpretarea spirituală pe care David o dădea legilor mozaice întrecea cu mult pe aceea a conducătorilor iudei din zilele lui Hristos, care încercau să se ţină de litera legii, în timp ce călcau spiritul ei. Priceperea lui David de a interpreta corect Scriptura a fost formată prin călăuzirea pe care a primit-o prin (1) profeţi, (2) Urim şi Tumim, (3) stâlpii de aducere aminte ai protecţiei divine, care timp de mulţi ani au fost ridicaţi în viaţa lui, (4) dovezile istorice ale puterii lui Dumnezeu de-a lungul secolelor, aşa cum au fost auzite la picioarele lui Samuel, în şcolile profeţilor, (5) inspiraţia primită prin legătura lui cu cei care aveau acelaşi discernământ spiritual şi (6) darul Duhului Sfânt care l-a făcut în stare să vorbească prin inspiraţie (2Samuel 23,2).


10 David a mai spus: Precum DOMNUL trăiește, DOMNUL să îl lovească; sau va veni ziua lui să moară; sau va coborî în bătălie și va pieri.

Viu este Domnul. David era mulţumit să lase totul în mâinile lui Dumnezeu şi cu nici un chip să nu încerce să prescrie cursul pe care să-l urmeze Dumnezeu. El şi-a pus bucuros toate planurile la picioarele Învăţătorului său şi a aşteptat cu răbdare desfăşurarea lucrărilor tainice ale lui Dumnezeu.


11 Să mă ferească DOMNUL să îmi întind mâna împotriva unsului DOMNULUI; dar, te rog, ia acum sulița care este la capul său și ulciorul cu apă și să mergem.

Suliţa. David a fost foarte conştient de nevoia de a-şi asigura dovezi materiale ale atitudinii sale faţă de Saul. În timp ce aştepta ca Dumnezeu să facă lucruri mari pentru el, şi-a dat seama că trebuie să-şi facă parte spre a acţiona în această situaţie.


12 Astfel David a luat sulița și ulciorul cu apă de la capul lui Saul; și s-au îndepărtat și niciun om nu a văzut aceasta, nici nu a știut, nici nu s-a trezit, fiindcă toți erau adormiți, pentru că un somn adânc de la DOMNUL căzuse peste ei.

Într-un somn adânc. Ce încurajare trebuie să fi fost aceasta pentru David de a înţelege ocrotirea Celui Prea Înalt, în timp ce el şi Abişai se târau printre rândurile oştirii lui Saul! Minunea care a făcut în stare pe aceşti bărbaţi să se mişte în voie în mijlocul celor trei mii de bărbaţi până în centrul oştirii, fără să fie descoperiţi arăta de care parte a baricadei era Providenţa. Intervenţia aceasta era o condamnare a firii schimbătoare a lui Saul, care-şi dăduse cuvântul într-o chestiune pentru ca puţin mai târziu să şi-l calce şi să facă exact invers.


13 Atunci David a trecut de cealaltă parte și a stat pe vârful unui deal de departe; o mare depărtare fiind între ei.
14 Și David a strigat către popor și către Abner, fiul lui Ner, spunând: Nu răspunzi, Abner? Atunci Abner a răspuns și a zis: Cine ești tu, care strigi către împărat?
15 Și David i-a spus lui Abner: Nu ești tu un bărbat viteaz? Și cine este ca tine în Israel? Pentru ce atunci nu ai păzit pe domnul tău, împăratul? Pentru că a venit unul din popor să îl nimicească pe împărat, pe domnul tău.
16 Acest lucru pe care l-ai făcut nu este bun. Precum DOMNUL trăiește, voi sunteți demni de moarte, pentru că nu ați păzit pe domnul vostru, pe unsul DOMNULUI. Și acum vezi unde este sulița împăratului și ulciorul cu apă care erau la capul lui.
17 Și Saul a cunoscut vocea lui David și a spus: Este aceasta vocea ta, fiul meu David? Și David a spus: Este vocea mea, domnul meu, o împărate.

Glasul tău este?... Deoarece probabil că era încă întuneric, Saul a putut să-l recunoască pe David numai după glas.


18 Și a spus: Pentru ce urmărește astfel domnul meu pe servitorul său? Fiindcă ce am făcut? Sau ce rău este în mâna mea?

Ce-am făcut? Atitudinea lui David faţă de Saul era respectuoasă şi plină de iubire. El ar fi putut spune: „Pentru ce ai călcat legământul tău cu mine înaintea lui Dumnezeu? Cât timp ai de gând să continui să păcătuieşti împotriva mea şi a Domnului?” Dar cuvintele acestea nu ar fi făcut decât să trezească mânia lui Saul. Este nevoie de tact în administrarea mustrării, în aşa fel încât să se realizeze o schimbare de atitudine din partea celui greşit. Efortul lui David a realizat tot ce se putea aştepta de la un suflet atât de împietrit ca Saul (vezi v. 21).


19 Și acum, te rog, să asculte domnul meu împăratul, cuvintele servitorului său. Dacă DOMNUL te-a stârnit împotriva mea, să accepte ofrandă; dar dacă fiii oamenilor te-au stârnit, blestemați fie ei înaintea DOMNULUI, pentru că m-au alungat în această zi de la a rămâne în moștenirea DOMNULUI, spunând: Du-te, servește alți dumnezei.

Dacă Domnul. David prezintă înaintea lui Saul două soluţii posibile, parafrazate astfel: (1) dacă din cauza unui păcat al meu, pe care l-am făptuit din neştiinţă împotriva ta sau a întregului Israel, peste care tu eşti uns ca împărat, Dumnezeu ţi-a încredinţat sarcina să mă judeci, îngăduie-mi să urmez instrucţiunile din Lege (Tora) şi să caut iertare, aşa cum s-a stabilit pe cale divină (Levitic 4); (2) dar dacă prin clevetire mârşavă şi calomnioasă, prin bârfe, ai fost îndemnat să mă urmăreşti ca pe un răzvrătit, socotind că aş încerca să-ţi uzurpez tronul, ce am făcut la En-Ghedi şi aici dovedesc falsitatea acestor cuvinte şi acţiuni. De aceea, cei care continuă să te îndemne sunt blestemaţi înaintea lui Dumnezeu în conformitate cu regulile aceleaşi legi (Deuteronom 27-24,26) şi tu nu trebuie să-i mai asculţi şi nici să te laşi călăuzit de sfaturile lor.

Mă izgonesc. David şi-a deschis inima înaintea lui Saul ca într-o criză de descurajare. În loc să fie primit ca un slujitor (v. 18), poziţie pe care ar fi primit-o atât de bucuros, el fusese urmărit ca un proscris. Împăratul lui ajunsese vrăjmaşul lui şi acela pe care l-ar fi urmat cu respect, îl obliga acum să fugă ca o potârniche în munţi (v. 20). Dar mult mai rău decât atât, el era izgonit din „moştenirea Domnului”, ţara strămoşilor lui, şi lipsit de religia care fusese principala lui bucurie şi alinare în toţi aceşti ani. Fusese obligat să locuiască în gropile pământului, în singurătatea deşertului şi printre vrăjmaşii poporului său. Acum, aparent, unica siguranţă pentru el şi oamenii lui era pribegia.


20 Și acum, să nu cadă sângele meu la pământ înaintea feței DOMNULUI, pentru că împăratul lui Israel a ieșit să caute un păduche, ca unul care vânează o potârniche în munți.

Un purice. În mod literal „un purice”, ca în cap. 24,14.


21 Atunci Saul a spus: Am păcătuit; întoarce-te, fiul meu David, fiindcă nu te voi mai vătăma, pentru că sufletul meu a fost prețios în ochii tăi în această zi; iată, am lucrat prostește și am greșit peste măsură.

Saul a zis. Saul s-a văzut complet învins când a constatat că, încă o dată, viaţa lui fusese preţuită de David. Mărinimia acestui patriot proscris a făcut ca, de pe buzele lui să iasă mai multe mărturisiri vrednice de luat în seamă: (1) „am păcătuit” plănuind în taină omorârea unui semen; (2) „am lucrat ca un nebun” repetând încercarea de a ucide pe cel care mi-a cruţat atât de binevoitor viaţa; (3) „am făcut o mare greşeal㔠dând frâu liber autocompătimirii şi patimii josnice. El l-a invitat pe David să se întoarcă la Ghibea şi i-a asigurat protecţia. Deşi invitaţia de a se întoarce a fost un gest amabil, aceasta ar fi dus la o situaţie extrem de grea, pentru că Saul dăduse altuia pe soţia lui David (25,44).


22 Și David a răspuns și a zis: Iată, sulița împăratului! Să vină unul dintre tineri și să o ia.

David a răspuns. Relatarea nu raportează un răspuns direct al lui David prin care să accepte invitaţia lui Saul. Poate că a existat în modul de exprimare şi nu în cuvintele lui Saul ceva din aerul de stăpân pe care David l-a sesizat imediat şi care l-a convins că cel care acum părea atât de umil mai era încă mândru şi încăpăţânat. David nu avea siguranţa că dispoziţia sufletească a lui Saul de acum avea să continue mult timp.


23 Atunci DOMNUL să întoarcă fiecărui om dreptatea sa și credincioșia sa, pentru că DOMNUL te-a dat în mâna mea astăzi, dar am refuzat să îmi întind mâna împotriva unsului DOMNULUI.
24 Și, iată, precum viața ta a fost prețioasă astăzi în ochii mei, tot astfel viața mea să fie prețioasă în ochii DOMNULUI și să mă scape din tot necazul.

Mare preţ. În mod literal „magnifică”, adică mare ca valoare. David şi-a afirmat de două ori integritatea, apărând viaţa lui Saul, dar în loc să se încreadă în braţul împăratului, el a cerut ocrotirea lui Dumnezeu în toate necazurile lui.


25 Atunci Saul i-a spus lui David: Binecuvântat fii tu, fiul meu David, tu vei face deopotrivă lucruri mari și de asemenea vei învinge. Astfel David a mers pe calea sa și Saul s-a întors la locul lui.

Şi-a văzut de drum. Deoarece nu mai credea într-o schimbare permanentă a atitudinii lui Saul, David a ales să rămână un fugar.