1 Cronici 19 | Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024

¹ După aceea[[xr:1]], Nahaș, regele fiilor lui Amon, a murit, iar în locul lui a început să domnească fiul său.

După aceea. Capitolul 19 este paralel cu 2 Samuel 10. În Samuel capitolul care vorbeşte despre bunătatea lui David faţă de Mefiboşet, nepotul de la fiu al lui Saul (2 Samuel 9), vine după raportul despre biruinţa repurtată de David asupra vrăjmaşilor săi (2 Samuel 8). Raportul nu apare nicăieri în Cronici. Capitolul de faţă se ocupă cu o mare coaliţie de naţiuni care s-a unit împotriva lui David după ce regatul lui s-a bucurat de o perioadă de pace.

Expresia "după aceea" este folosită exact la fel ca şi la cap. 18,1 şi nu arată neapărat succesiunea imediată cronologică. Ea e folosită şi în 2 Samuel 10,1, unde evenimentul care urmează este bunătatea lui David faţă de Mefiboşet, în timp ce aici vine după rezumatul luptelor lui David împotriva vrăjmaşilor săi. Capitolul acesta pare să se refere la originea şi dezvoltarea coaliţiei împotriva lui David care l-a implicat în războaie de la Edom până la Eufrat, şi care s-a încheiat cu biruinţele şi cuceririle menţionate în cap. 18 (vezi la cap. 18,11).

² David a zis: „Îi voi arăta bunăvoință lui Hanun, fiul lui Nahaș, căci și tatăl lui a arătat bunăvoință față de mine.” Și David i-a trimis soli care să-l mângâie pentru moartea tatălui său. Când au ajuns slujitorii lui David în țara fiilor lui Amon, la Hanun, ca să-l mângâie,
³ căpeteniile fiilor lui Amon i-au zis lui Hanun: „Oare ca să-și arate prețuirea față de tatăl tău a trimis David oameni cu vorbe de mângâiere? Nu cumva slujitorii lui au venit la tine ca să cunoască țara, s-o nimicească și s-o cerceteze?”
⁴ Hanun i-a luat pe slujitorii lui David, le-a ras barba și le-a tăiat hainele pe jumătate, până la coapse. Apoi le-a dat drumul.

Să-i radă. "Le-a ras barba pe jumătate" (2 Samuel 10,4).

⁵ Au venit și i-au dat de veste lui David despre oamenii aceștia, care pățiseră o mare rușine. Atunci regele a trimis niște soli înaintea lor și le-a spus: „Rămâneți la Ierihon până vă va crește barba și pe urmă să vă întoarceți!”
⁶ Fiii lui Amon au înțeles că și-au atras ura lui David, așa că Hanun și fiii lui Amon au trimis o mie de talanți de argint să tocmească în slujba lor care și călăreți din Aram-Naharaim[[fn:a]] și de la arameii din Maaca și Țoba[[xr:1]].

Cară şi călăreţi. În Orientul antic era o practică obişnuită de a lua trupe cu împrumut (2 Regi 7,6; 2 Cronici 25,6). În cazul acesta regii Siriei au răspuns bucuroşi chemării lui Amon, deoarece erau nerăbdători să înfrângă puterea tot mai mare a lui Israel.

Mesopotamia. Ebr. 'Aram naharayim, "Aram al celor două râuri". Aceasta era regiunea Padan-Aram (vezi Genesa 24,10). Pasajul paralel spune "Bet-Rehob" (2 Samuel 10,6).

⁷ Au tocmit treizeci și două de mii de care și pe regele din Maaca împreună cu poporul lui, care au venit și și-au întins tabăra înaintea Medebei. Fiii lui Amon s-au strâns din cetățile lor și au mers la luptă.

Treizeci şi două de mii de cară. Cifrele date aici sunt în armonie cu cele date de Samuel, care prezintă o listă de 20.000 de pedestraşi sirienii şi 12.000 de oameni din Tob, un total de 32.000, împreună cu 1.000 de oameni din Maaca (vezi la 2 Samuel 10,6).

Medeba. O cetate aflată la aproximativ 10 km sud de Heşbon şi la aproximativ 10 km est de Marea Moartă.

⁸ La auzul veștii, David l-a trimis împotriva lor pe Ioab cu toată oștirea vitejilor.
⁹ Fiii lui Amon au ieșit și s-au așezat în linie de bătaie la intrarea cetății, iar regii care veniseră erau deoparte, în câmpie.

Împăraţi. Ţoba, Rehob, Tob şi Maaca (vezi la 2 Samuel 10,6.8).

Pe câmp. Adică într-un loc deschis sau pe câmpia Medeba (vezi Iosua 13,9.16), unde era loc de manevre pentru care şi cavalerie.

¹⁰ Când a văzut Ioab că are de luptat pe două fronturi, i-a pus deoparte pe cei mai buni războinici din Israel și i-a rânduit împotriva arameilor,

Împotriva sirienilor. Sirienii, cu carele şi cavaleria lor, ar fi fost cea mai formidabilă ameninţare, aşa că Ioab a pornit personal împotriva lor cu oamenii aleşi din Israel.

¹¹ iar restul poporului l-a pus sub porunca lui Abișai, fratele său, ca să iasă înaintea fiilor lui Amon.
¹² El a zis: „Dacă arameii vor fi mai tari decât mine, să vii în ajutorul meu; iar dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, voi veni eu să te ajut.

Îţi voi veni eu în ajutor. Cei doi fraţi se înţeleseseră că acela dintre ei care ar fi fost înfrânt de vrăjmaş să primească ajutorul celuilalt.

¹³ Fii tare! Să ne arătăm tari pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru! Și DOMNUL să facă după cum va găsi de cuviință!”

Fii tare. [Fii curajos, KJV]. Cuvintele de încurajare sunt adesea izvorul puterii şi secretul biruinţei.

Să ne îmbărbătăm. [Să ne purtăm vitejeşte, KJV]. "Să ne arătăm plini de bărbăţie" ["Să fim bărbaţi", KJV] (2 Samuel 10,12). Fiecare dintre ei s-a declarat hotărât să facă totul ca biruinţa să poată fi asigurată. Când oamenii înfruntă problemele vieţii cu un astfel de spirit, succesul le este asigurat, indiferent de superioritatea celor care le stau împotrivă.

Pentru poporul nostru. Oamenii lui Israel luptau nu numai pentru ei, ci pentru poporul lor şi pentru Dumnezeul lor. Aceasta le-a dat un curaj infinit mai mare în lupta în care erau angajaţi. Israel lupta pentru viaţa sa şi pentru onoarea lui Iehova.

Domnul să facă. Lupta în care era angajat Israel nu era doar a omului, ci şi a lui Dumnezeu.

De aceea era numai normal să se exprime dorinţa pioasă ca Dumnezeu să Se manifeste şi să facă în aşa fel încât voia Lui să învingă. În spatele rugăciunii acesteia se afla gândul: "Facă-se voia Ta" (vezi Matei 26,29). Voia lui Dumnezeu era ca Israel să se instaleze în ţara pe care le-o făgăduise.

¹⁴ Ioab și poporul care era cu el au înaintat la luptă împotriva arameilor, iar ei au fugit dinaintea lui.

Ei au fugit dinaintea lui. Nici chiar toate carele Siriei nu erau mai puternice ca Israel, căci ceea ce lipsea lui Israel în număr era completat de vitejie şi ceea ce îi lipsea în care şi cai era completat peste măsură prin prezenţa lui Dumnezeu.

¹⁵ Când au văzut fiii lui Amon că arameii au rupt-o la fugă, au fugit și ei dinaintea lui Abișai, fratele lui Ioab, și au intrat în cetate. Și Ioab s-a întors la Ierusalim.
¹⁶ Arameii, văzând că fuseseră înfrânți de Israel, au trimis soli să-i cheme pe arameii de dincolo de Râu. Șofah, căpetenia oștirii lui Hadadezer, era în fruntea lor.

Sirienii văzând. Când sirienii cei mândri şi-au dat seama că fuseseră înfrânţi de oştirile lui Israel, au fost foarte supăraţi şi s-au hotărât să-şi şteargă ruşinea printr-o nouă probă de arme.

De cealaltă parte a râului. Adică, a Eufratului. Acolo a avut loc o adunare nemaipomenită de popoare aramaice, incluzând nu numai pe cele din Siria de nord la vest de Eufrat, dar şi pe unele la est de râu. Cu o oştire atât de formidabilă sirienii trebuie să se fi simţit suficient de siguri de victorie.

Hadarezer. Acesta este regele amintit anterior, în cap. 18,3, al Ţobei, şi lupta menţionată acolo este probabil legată de această chemare a aliaţilor de dincolo de Eufrat.

Era în fruntea lor. Potrivit cu 2 Samuel 10,16, sirienii "au mers la Helam". Helamul poate fi identificat cu 'Alma din regiunea Hauran, la est de Galileea.

¹⁷ Când David a aflat vestea, a strâns tot Israelul, a trecut Iordanul, a mers împotriva lor și s-a pregătit de luptă împotriva lor. David și-a rânduit oastea împotriva arameilor, și aceștia au început lupta cu el.

David. Evident datorită ameninţării primejdiei prezente, David însuşi a mers la luptă şi şi-a condus oştirile peste Iordan pentru a da piept cu oştirile unite ale sirienilor şi amoniţilor.

¹⁸ Dar arameii au rupt-o la fugă dinaintea lui Israel. David le-a ucis arameilor oamenii de la șapte mii[[fn:a]] de care și patruzeci de mii de pedestrași și l-a omorât pe Șofah, căpetenia oștirii lor.

Şapte mii. În 2 Samuel 10,18, se spune şapte sute. E imposibil de determinat care este cifra corectă. LXX şi ebraica sunt puse de acord.

Patruzeci de mii de pedestraşi. David a câştigat o biruinţă extraordinară. Numărul celor ucişi în ciocnirea aceasta a fost mai mare decât totalul forţelor aliaţilor sirieni din ciocnirea precedentă.

¹⁹ Când slujitorii lui Hadadezer s-au văzut înfrânți de Israel, au făcut pace cu David și i s-au supus. Astfel arameii n-au mai continuat să-i ajute pe fiii lui Amon.

I s-au supus. Aceasta este probabil biruinţa prin care David şi-a extins puterea până la Eufrat (cap. 18,3). Alianţa formidabilă contra lui îi ameninţase regatul cu nimicire deplină. Dar cu ajutorul Domnului, el a câştigat o biruinţă care a conferit regatului său o măreţie fără precedent. Aceasta nu înseamnă că teritoriul lui Israel se întindea practic până la Eufrat (vezi harta colorată din vol. II, în faţa paginii 769), ci că sfera de influenţă a lui David se întindea până în regiunea aceea.COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-19 PP 714, 715

1-5 �

PP 714

6.7.13-15 PP 715