Creaţia frumoasă a lui Dumnezeu

Săptămâna trecută am învățat că Dumnezeu a făcut planuri speciale pentru o lume nouă – lumea noastră. Care sunt primele cuvinte din Biblie despre aceasta? Geneza 1:1

Când a sosit timpul să creeze lumea noastră, Dumnezeu doar a rostit cuvinte, şi lumea a fost adusă la existență din nimic. Psalmii 33:6,9; Iov 26:7
Tu poți să faci lucruri din nimic, doar rostind cuvinte? Bineînțeles că nu. Doar Dumnezeu poate. Ce spune Biblia despre Cuvântul Său în Evrei 4:12 p.p.? Când a făcut lumea, Dumnezeu a acoperit-o cu apă și peste tot era întuneric. Psalmii 104:5,6

Așadar, în prima zi a săptămânii, Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” El doar a rostit trei cuvinte și, dintr- odată, a fost lumină. Acest lucru e mai uşor decât să apeși pe un întrerupător de lumină. Nu-i așa că te bucuri că El a făcut lumina ca să putem vedea? Fără lumină, ochii noștri nu ar putea vedea nimic.

Dumnezeu a despărțit întunericul de lumină. Cum a numit El partea luminoasă? Și cum a numit partea întunecoasă? Geneza 1:5 Denumirile sunt aceleași pe care le folosim și noi în prezent: „zi” pentru partea luminoasă și „noapte” pentru cea întunecoasă. Biblia ne spune că Dumnezeu a văzut că lumina era bună.

Apoi a venit rândul celei de-a doua zile a săptămânii. Sosise timpul pentru crearea unui lucru care nu se poate vedea. Despre ce crezi că ar putea fi vorba? Inspiră adânc și apoi expiră. Ai putea trăi dacă nu ar exista aerul de respirat? Nu. Dumnezeu a știut că avem nevoie de aer pentru a trăi.

Prin urmare, Dumnezeu a spus: „Să fie cerul!” și, imediat, a fost aer de respirat. Noi nu putem vedea aerul, dar putem vedea efectele lui.

Vântul este de fapt aer care se mișcă. Te-ai uitat vreodată de la fereastră la o furtună?
Ce se întâmplă cu copacii când începe să sufle vântul? Se leagănă și se îndoaie și, uneori, frunzele sunt luate de vânt și zboară prin aer. Vântul mișcă și norii cei mari și pufoși pe cer, iar aerul ajută păsările să zboare.

Când ziua a doua a fost terminată, Dumnezeu a văzut că toate lucrurile erau bune. Era lumină și un cer albastru în timpul zilei, și întuneric în timpul nopții. Mai exista și aer de respirat, însă apa încă mai acoperea întreaga lume. Ce urma să facă Dumnezeu oare?

Ziua numărul 3 – ce zi interesantă! Când Dumnezeu a vorbit din nou, ce a ieșit din apă? Geneza 1:9
Acum apa era adunată în lacuri mai mari sau mai mici cu țărmuri nisipoase pe care să ne jucăm. Curgea în râuri mari și frumoase și în mici pâraie, formând cascade scânteietoare ce cădeau și stropeau în jurul lor.
La început, nu era nimic pe pământ, doar țărână maro, ca o grădină în care nu crește nimic. Dar Dumnezeu a vorbit din nou și, dintr-odată, a apărut iarba cea moale și verde, precum și copaci și flori. Lanuri de grâu, ovăz și orez se unduiau în adierea ușoară. Unii copaci erau înalți, pe când alții erau scunzi. Unii aveau frunze mari, iar alții, frunze mici. Fructe delicioase creșteau în mulți pomi: piersici, portocale, mere, pere și multe alte soiuri. Dumnezeu a creat, de asemenea, și nuci care să crească în anumiți copaci.

A făcut multe specii de plante: fructe de pădure, pepeni, roșii și ardei creșteau pe unele dintre ele, în timp ce struguri roșii, galbeni și negri atârnau de vița-de-vie.
Flori colorate și drăgălașe creșteau peste tot, având diferite mărimi și culori: roșii, galbene, albastre, portocalii, mov și albe. Ce parfum îmbietor aveau! Erau așa de frumoase și niciodată nu se veștejeau.

Ce lume minunată crease Dumnezeu! În sfârșit, ziua a treia a creației s-a terminat. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și a văzut că era foarte bun.

La început, când Dumnezeu a creat lumea noastră, nu ploua niciodată. Toate plantele și toți copacii erau udați de un abur. Ai mers vreodată desculț prin iarbă, dimineața devreme? Ți s-au udat picioarele, chiar dacă nu plouase deloc? De ce? Deoarece iarba era acoperită cu picături micuţe de apă, numită rouă. Este cam același lucru cu aburul pe care Dumnezeu îl lăsa pe pământ să ude iarba, copacii și florile.

De ce altceva mai au nevoie plantele, pe lângă apă? Mai au nevoie de lumina strălucitoare a soarelui. Deci, ce a zis Dumnezeu în a patra zi? Geneza 1:14-15

Ce este lumina pe care noi o vedem pe cer în timpul zilei? Soarele. Dar ce lumină mare strălucește pe cer noaptea? Luna. Privești vreodată prin fereastra ta, noaptea, la luna cea strălucitoare? Ce altceva mai vezi scânteind noaptea pe cer? Mii și mii de stele – atât de multe, încât nimeni nu le poate număra. Dumnezeu le-a făcut pe fiecare dintre ele.

Nu-i așa că Dumnezeu a fost foarte înțelept când a creat soarele exact în ziua următoare creării florilor, ierbii și copacilor, pentru ca ele să nu moară? Da, Dumnezeu a plănuit totul în mod perfect și a văzut că totul era bun.

Până la punctul acesta, planeta arăta atât de încântător! Dumnezeu făcuse aerul și soarele, apa și pământul, copacii și florile și tot felul de fructe delicioase. Totul era gata pentru ceea ce Dumnezeu urma să creeze. Cu excepția sunetului adierii blânde a vântului, al apei care se spărgea pe nisip și al căderii cascadelor, lumea noastră era foarte tăcută. Dar nu a rămas așa mult timp. Geneza 1:20 u.p.

Deodată, multe păsări viu colorate au început să zboare pe cer. Unele stăteau în copaci, iar altele mergeau pe pământ sau se scufundau în lacuri. Erau păsări mari și mici, iar aerul era plin de trilurile lor duioase și încântătoare.

Păreau că-L laudă pe Creatorul lor că le-a creat. Ori de câte ori asculți ciripitul vesel al vreunei păsări, amintește-ți să-I mulțumești lui Dumnezeu că le-a creat pentru ca tu să te bucuri. Mâine vom învăța despre alte lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut în ziua a cincea.

În aceeași zi în care a făcut păsările, Dumnezeu a mai făcut și altceva. Ce s-a întâmplat în interiorul mărilor, lacurilor și pâraielor când Dumnezeu a vorbit? Geneza 1:21

Deodată, au apărut delfini, balene și pești viu colorați care înotau prin apă. Unii dintre ei săreau sus de tot și apoi cădeau iarăși în apă, împroșcând stropi mari în jurul lor. Unii pești erau de culoare albastră și portocalie, iar alții erau fie negri, fie galbeni ori roșii. Unii aveau buline, iar alții dungi. Cât de distractiv era pentru ei să se joace în apa atât de curată pe care Dumnezeu o crease pentru ei!

Dumnezeu a mai făcut și tot felul de adăposturi pentru unele fiinţe din apă. Erau stele-de-mare și crabi, broaște-țestoase-de-mare și caracatițe – atât de multe feluri de animale interesante care trăiesc în apă. Ai avut vreodată un peștișor auriu? Sau poate ai vreun prieten care are unul? Peștii aceștia sunt foarte frumos colorați, nu-i așa? Sau poate îți place să mergi la magazinul de animale și să te uiți la peștişori cum înoată în acvariile lor. Oriunde ai ocazia să vezi acești peștișori, gândește-te la felul în care Dumnezeu i-a creat pentru ca tu să te bucuri de ei. Dumnezeu este minunat, nu-i așa? Când Dumnezeu S-a uitat la păsările și la peștii pe care i-a făcut, a văzut că arătau foarte bine.

Data viitoare vom învăța despre celelalte lucruri pe care le-a făcut Dumnezeu. Poți să ghicești care au fost acestea?

Cine a făcut lumea noastră cu tot ce cuprinde ea?
Ce a creat Dumnezeu în primele cinci zile ale săptămânii creației? Când începe o zi: dimineața sau seara? Dumnezeu S-a gândit la atâtea lucruri minunate pe care să le facă! Crezi că El Se gândeşte la diferite căi de a avea grijă de noi?
Cum a creat Dumnezeu lumea noastră? Vrea Dumnezeu ca noi să ne păstrăm lucrurile curate, îngrijite și în ordine? Îi place lui Dumnezeu să ne audă cântând cântece de bucurie și să-I spunem „mulțumesc” pentru tot ce a făcut?

Boodle îşi face un nou prieten - Partea a III-a. De Amy Sherrard

Boodle a locuit cu familia Sherrard, ai cărei membri au fost misionari în Singapore și în Filipine.

Boodle, cățelușa, creștea repede și întreaga familie o iubea. Dena și sora ei mai mică nu se săturau niciodată să se joace cu ea și le plăcea să o învețe diferite trucuri. Într-o zi, o doamnă a adus în casa lor un motan siamez, mare și frumos, pe care li l-a dăruit Denei și lui Sherry. Toată lumea știe că, de obicei, pisicile și câinii nu se înțeleg prea bine. În timp ce fetele țineau motanul în brațe, Boodle stătea într-o rână și se holba la el. Dar şi motanul se uita țintă la Boodle, ca și când i-ar fi spus: „Nu mi-e câtuși de puțin teamă de tine, câine negru!”

Boodle își mișca în sus și în jos coada, izbind-o de podea, în timp ce se uita țintă la motan. Când fetele l-au pus jos, acesta a continuat să se uite la Boodle, după care a mers direct la ea și a început să toarcă tare în timp ce se freca de Boodle. Coada cățelușei se auzea lovind și mai tare. Dena și Sherry, împreună cu mama lor, au zâmbit și, bineînțeles, motanul a rămas împreună cu Boodle.

Blana deasă a motanului era moale, de un alb-crem, pe când urechile, coada și lăbuțele erau maronii. Ochii, în schimb, erau albaștri. Era un motan frumos și se comporta în casă ca și când ar fi trăit acolo dintotdeauna. Le-a luat ceva timp să se gândească cum să-l numească, dar, în cele din urmă, familia a hotărât ca numele lui să fie Smoky (Fumuriul).

Smoky și Boodle s-au împrietenit foarte repede și le plăcea atât de mult să se joace împreună! Leapșa și de-a v-ați ascunselea erau probabil jocurile lor preferate. Smoky se putea ascunde într-o mulțime de locuri în care Boodle nu se putea strecura, și tot Smoky putea face tot felul de lucruri pe care Boodle iarăși nu le putea face. Și totuși, acest lucru nu îi împiedica să alunece pe podea ca pe derdeluș când se fugăreau unul pe celălalt, de la un capăt la altul al casei. Ca orice pisică, Smoky era curată, chiar foarte curată.

Boodle nu părea să înțeleagă de ce Smoky stătea și se lingea și își spăla fața de atâtea ori pe zi. Ori de câte ori mânca, ba chiar și atunci când lua o gură de apă, Smoky își curăța mereu fața. Atunci Boodle se așeza cu capul pe-o parte și se uita la el, așteptându-l răbdător să termine. Uneori mai lătra la el ca și când  i-ar fi spus: „Grăbește-te! E timpul să ne jucăm!” În cele din urmă, motanul termina. Însă, apoi trebuia să se întindă, iar când isprăvea și cu asta, dintr-odată țâșnea ca un glonte, cu Boodle chiar în spatele său. Obișnuiau să meargă peste tot.

Smoky putea să se bage pe sub unele scaune care erau prea joase ca Boodle să se strecoare pe sub ele. De asemenea, tot el obișnuia să sară pe câte ceva care era prea înalt pentru Boodle. Atunci, cățelușa lătra la Smoky ca și când i-ar fi spus: „Nu e corect!” Și, în cele din urmă, motanul ieșea de sub scaun sau sărea jos de unde se cocoțase, continuând astfel să se joace împreună. Într-o seară, când amândoi erau foarte obosiți, familia a fost martoră la ceva foarte amuzant.