Terminarea creaţiei lui Dumnezeu

Dumnezeu plănuia să creeze oameni care să populeze lumea și deja lucrase timp de cinci zile ca totul să fie gata pentru ei. Să recapitulăm ce a făcut Dumnezeu în fiecare zi și cum aveau să le fie de folos oamenilor pe care urma să-i creeze. 
Ziua întâi: El a creat lumea, dar era întuneric, așa că a făcut lumina pentru ca ei să poată vedea.
Ziua a doua: A făcut aerul pentru ca ei să respire.
Ziua a treia: Dumnezeu a creat pământul, pentru ca ei să se plimbe, și plante, ca hrană, ca să mănânce. De asemenea, a creat și florile, iarba, tufișurile și copacii, în așa fel încât casa lor să arate frumos.
Ziua a patra: El a creat soarele, ca să ajute plantele să trăiască și să crească, și luna și stelele, ca să fie o lumină blândă noaptea.
Ziua a cincea: Dumnezeu a făcut toate păsările frumoase și animalele marine pentru ca ei să se bucure de ele.
Într-o parte a lumii create, Dumnezeu a făcut și o grădină specială pentru oamenii pe care urma să-i creeze în curând. El a numit-o grădina Eden și aceasta avea să devină casa lor. Lumea era aproape gata pentru om – coroana creației Sale. Însă mai era ceva ce Dumnezeu dorea să facă înainte de a-l crea pe om.
Când soarele și-a făcut apariția în ziua a șasea, păsările zburau încoace și încolo ciripind fericite, iar peștii înotau în apă. Mâine vom afla ce a făcut Dumnezeu în ziua a șasea.

Ce a spus Dumnezeu în ziua a șasea? Geneza 1:24 Dumnezeu trebuie să fi zâmbit în timp ce se uita la tot ce făcuse.

Poți să-ți imaginezi? Dumnezeu a vorbit și, dintr-odată, au apărut animalele – câte două din fiecare soi, de fiecare fel. Elefanți uriași de culoare gri, cu urechi mari și trompe lungi cu care se stropeau pe spate, iepurași maronii, cu cozi albe și pufoase, țopăind; girafe înalte care se întindeau spre copaci ca să mănânce frunze, cai de un negru strălucitor, zebre dungate, cerbi bruni, cu coarne lungi, care mâncau iarba moale, și maimuțe legănându-se prin copaci.

Toate animalele erau blânde – niciodată nu-și făceau vreun rău și nici nu se omorau între ele. Câinii și pisicile zburdau împreună, leii și tigrii mâncau iarbă alături de vaci și de miei. Oi cu lână bogată și urși cu blană groasă stăteau laolaltă și niciunui animal nu-i era frică.

Animalele nu pot gândi ca noi, dar ele au totuși sentimente. Ți-ai lăsat vreodată cățelușul în casă și tu ai ieșit afară? S-a uitat la tine cu ochii lui mari, triști, care parcă îți spuneau: „Nu mă lăsa singur aici!” El nu poate vorbi, însă tu știi că ține la tine și, când te întorci acasă, sare bucuros și dă din coadă. Dumnezeu l-a făcut așa. Dumnezeu dorește să avem mare grijă de animalele pe care le-a făcut. Ar trebui să fim întotdeauna buni și blânzi cu ele. Nu-i așa că te bucuri că le-a creat? Sunt atât de simpatice… Să ne amintim să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ele.

Dumnezeu era foarte mulțumit în timp ce se uita la lumea cea nouă și frumoasă pe care o făcuse. Totul era perfect. În scurtă vreme, oamenii pe care intenționa să-i creeze urmau să o populeze. Dumnezeu era dornic să le arate tot ce făcuse pentru ei, fiindcă știa că se vor bucura foarte mult. Lui Dumnezeu Îi place întotdeauna să creeze lucruri care îi fac fericiți pe oameni. Biblia ne spune despre cum a creat Dumnezeu primul om. Geneza 2:7

Gândește-te cam cum trebuie să fi fost acesta. Dumnezeu l-a făcut pe cel dintâi om cu propriile Sale mâini. El i-a modelat ochii, nasul și urechile și i-a făcut mâinile și picioarele. Fiecare parte a corpului primului om era perfectă. Însă el nu era încă viu.

Apoi Dumnezeu i-a suflat în nări respirație și, imediat, el a devenit viu. Când a deschis ochii, ce crezi că a văzut omul prima dată? Da, a văzut fața iubitoare, bună și zâmbitoare a lui Dumnezeu. El l-a numit pe primul om Adam și l-a iubit foarte mult. Adam a fost atât de fericit să se întâlnească cu Dumnezeu! Au devenit cei mai buni prieteni chiar din clipa aceea.

Dumnezeu pusese deja în mintea lui Adam mai mult decât putem noi învăța în mulți ani. El știa deja să vorbească și putea să se gândească la foarte multe lucruri.

Curând după ce Dumnezeu l-a creat pe Adam, au făcut împreună ceva special. Dumnezeu a trecut prin fața lui Adam animalele, unul câte unul, și a așteptat să vadă cum avea să le numească el. Cât de bine trebuie să se fi simțit El în timp ce Adam se uita atent la fiecare animal și îi dădea un nume! În timp ce denumea animalele, Adam a observat un lucru.

Erau câte două din fiecare rasă: un mascul și o femelă. Dar din rasa lui era doar unul singur. De ce nu era o altă persoană care să se bucure de noua lume împreună cu el? Știa oare Dumnezeu ce gândea Adam? Bineînțeles. Și mai știa că nu era bine pentru om să fie singur.

Așa că deja plănuise să facă ceva în legătură cu aceasta. Ce a făcut Dumnezeu pentru a crea o altă persoană care să fie cu Adam? Pe când Adam dormea buștean, Dumnezeu a creat pentru el o femeie desăvârșită. Era atât de frumoasă! Iar când Dumnezeu a adus-o la om, acesta a fost surprins și foarte fericit. Adam a numit-o Eva și, de-acum, nu mai era singur, ci, împreună, urmau să-și împărtășească bucuria și dragostea lor pentru Dumnezeu. În aceeași zi a fost o nuntă în frumoasa grădină Eden. Adam și Eva s-au căsătorit. Dumnezeu i-a dăruit unul celuilalt ca să fie prima pereche soț și soție și a intenționat ca ei să fie fericiți pentru totdeauna şi să aibă un cămin fericit.

Dumnezeu a plănuit ca, atunci când un bărbat și o femeie se căsătoresc, să rămână mereu împreună. Planul Său este cel mai bun și, când soțul și soția Îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât orice, ei se vor iubi întotdeauna și vor avea un cămin fericit.

După ce Dumnezeu a dus la bun sfârșit crearea lumii celei noi, le-a încredințat lui Adam și Evei o misiune deosebită. Le-a cerut să aibă grijă de toate lucrurile pe care le crease, căci știa că ei se vor bucura să aibă de făcut ceva atât de important.

Adam și Eva erau mai deosebiți decât orice altceva din creația lui Dumnezeu. Ei au fost făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că erau iubitori, buni și neegoiști, aşa cum este Dumnezeu.  Ei vorbeau cu Dumnezeu față-n față când venea să îi viziteze. Știau că fericirea vine din ascultarea de Legea lui Dumnezeu
– Cele Zece Porunci – și ei puteau învăța mereu și tot mai mult despre Dumnezeu și despre lucrurile pe care le crease.

Dumnezeu îi iubea pe Adam și pe Eva și dorea ca ei să trăiască veșnic, de aceea le-a spus despre doi pomi speciali pe care El îi plantase. Unul dintre ei se numea pomul vieții și avea fructe frumoase și delicioase în el. De ce era acest pom special? Mâncând din fructele lui, Adam și Eva ar fi trăit veșnic. Dumnezeu nu îi forțează pe oameni să Îl iubească și să I se supună, așa că El a mai plantat un alt pom în grădina Eden. Se numea pomul cunoștinței binelui și răului. Ce a spus Dumnezeu despre el? Geneza 2:17

Fructele acestui pom nu erau otrăvitoare, dar, alegând să nu mănânce din ele, Adam și Eva dovedeau că alegeau să se încreadă în Dumnezeu și să Îl asculte. Ei nu aveau nevoie să mănânce din fructele acelea, deoarece erau atât de multe alte soiuri de hrană bună pe care să o mănânce. Aceasta era o regulă ușor de respectat, nu-i așa?

Toți îngerii din ceruri au cântat de bucurie când Dumnezeu a creat lumea noastră. Dar mai era cineva care privea la planeta noastră și nu era bucuros. Poți să ghicești cine era acela? Era Satana, care fusese cândva Lucifer, cel mai frumos și mai important înger din ceruri. Când a devenit mândru și invidios și a spus minciuni despre Dumnezeu, el și îngerii care i-au crezut minciunile au fost nevoiți să părăsească cerul. Acum, ei Îl urau pe Dumnezeu și doreau să distrugă frumoasa lume pe care El o crease.

Satana și-a făcut planuri despre cum să-i înșele pe Adam și pe Eva ca să-i determine să nu asculte de Dumnezeu, așa cum îi păcălise şi pe îngerii din ceruri. El spera că Adam și Eva aveau să-i creadă minciunile despre Dumnezeu și, astfel, el să devină regele lumii noastre în locul lui Adam.

Îngerii i-au vizitat pe Adam şi Eva și le-au povestit istoria tristă a modului în care Lucifer a devenit Satana. Cei doi au ascultat cu atenție avertizările îngerilor despre ura lui Satana față de Dumnezeu și cum, de asemenea, putea să îi ispitească și pe ei să îi creadă minciunile și să nu asculte de Dumnezeu.

Îngerii le-au mai spus lui Adam și Evei că lui Satana nu îi era îngăduit să-i urmărească peste tot. Era un singur loc în întreaga lume unde Satana putea să-i ispitească: la pomul cunoștinței binelui și răului. Dacă Adam și Eva rămâneau aproape unul de celălalt, se puteau susține unul pe altul în ascultarea de Dumnezeu. Adam și Eva știau că Dumnezeu îi iubea foarte mult. Ei erau foarte fericiți în frumosul cămin, în grădina Eden, și doreau să asculte de Dumnezeu. Săptămâna viitoare vom învăța despre ultima zi a săptămânii creației și despre minunatul cadou pe care Dumnezeu l-a oferit lui Adam și Evei.

Ce a făcut Dumnezeu în fiecare zi din cele șase zile ale săptămânii creației? A intenționat Dumnezeu ca animalele să facă rău și să se omoare unele pe altele?
Îi place lui Dumnezeu să facă lucruri care vor aduce bucurie oamenilor? De ce i-a avertizat Dumnezeu pe Adam și pe Eva să nu mănânce din fructul pomului cunoștinței binelui și răului? De ce oferă Dumnezeu atâtea avertizări în Biblie?
Este important să cunoaștem aceste avertizări și să le luăm în considerare? Dumnezeu te-a creat. Știe El ce este cel mai bine pentru tine?

Când Boodle și Smoky oboseau după multă joacă, Boodle obișnuia să se întindă pe pardoseala rece de gresie, în timp ce Smoky se ghemuia la pieptul ei, ca, într-un final, amândoi să adoarmă. Într-o seară, toți membrii familiei citeau în timp ce Boodle și Smoky dormeau. Curând însă, Smoky s-a trezit. S-a ridicat și, uitându-se în jos la Boodle, a decis că aceasta avea nevoie de o baie. S-a dus la capul lui Boodle și a început să o „spele” aşa cum ştia el, cu limba.

Lui Boodle îi plăcea, așa că rămase nemișcată. Dar, după o vreme, Smoky se opri și începu să o măsoare pe Boodle din vârful nasului până la coadă. Probabil se gândea: „Baia aceasta îmi va lua cam mult timp. Nu cred că voi fi în stare să termin vreodată!” Totuși, continuă să o lingă în timp ce familia râdea de cele întâmplate. În cele din urmă, Smoky analiză iarăși coada lui Boodle în întregime. „Cred că mă voi opri”, trebuie să-și fi zis Smoky, deoarece se întinse și plecă să-și găsească altceva de făcut până ce Boodle se va fi trezit. Boodle nu a avut niciodată parte de o baie generală din partea lui Smoky. În schimb, a primit o mulțime de astfel de „dușuri” pe față.
Altă dată, Boodle s-a trezit prima. S-a ridicat și a căscat, apoi, uitându-se în jos spre Smoky, l-a înghiontit ușor cu lăbuța ei. Apoi și-a ridicat-o și a fluturat-o deasupra lui. În cele din urmă, a lătrat scurt ca și când i-ar fi spus: „Haide odată, Smoky! E timpul să te trezești și să ne jucăm!” Și duși au fost! Smoky nu a locuit cu familia multă vreme, iar Boodle i-a simțit lipsa după ce a plecat. Cu toate acestea, ea încă se distra de minune cu Dena și Sherry și dorea să le urmeze peste tot pe unde mergeau.

Când o altă familie de misionari a venit să locuiască în același complex, toată lumea s-a bucurat. Noua familie avea trei copii, așadar erau acolo mai mult de doisprezece copii în total și toți o iubeau pe Boodle. Familia nou-venită a primit o cățelușă albă cu o blană moale, lungă, și cu ochi negri. Probabil că ochii aceia negri i-au determinat pe stăpâni să îi pună numele Beedy. Chiar din clipa aceea, cele două căţeluşe au devenit cele mai bune prietene, chiar dacă Boodle era mai mare decât Beedy. Ori de câte ori avea ocazia, Boodle alerga grăbită pe deal în jos spre casa lui Beedy ca să se joace împreună.

Când oboseau, Beedy se ghemuia lândă Boodle și trăgeau amândouă un pui de somn. Dar când mama sau fetele o strigau: „Boodle!”, ea venea imediat acasă alergând, cu limba scoasă și cu un zâmbet de cățelușă pe fața ei.

Mama le-a spus fetelor că Boodle și prietena ei erau un bun exemplu despre cum ar trebui să se înțeleagă copiii între ei și să asculte la fel de repede ca Boodle. Apoi s-a întâmplat ceva ce i-a îngrijorat pe toți