Să perseverăm în voia lui Dumnezeu!

Această ultimă parte din Coloseni dezvăluie rețeaua mai largă de colaboratori ai lui Pavel. Faptele apostolilor îl prezintă lucrând mai întâi alături de Barnaba, apoi de Sila și oferă o imagine de ansamblu asupra celor trei călătorii misionare ale sale.
Săptămâna aceasta vom analiza strategia misionară a lui Pavel, care presupunea o folosire foarte eficientă a timpului și a resurselor pentru a ajunge în marile centre ale Imperiului Roman, precum și formarea unor lucrători laici promițători pentru a evangheliza orașele și satele pe care Pavel nu avea să le viziteze, cum ar fi Colose, Laodiceea și Hierapolis.

Prin vizite personale, în timpul călătoriilor sale, și mai ales prin epistole, ca deținut, Pavel crea în mod constant legături între oameni și biserici. El a recunoscut că succesul misiunii Evangheliei depindea de colaborarea tuturor – creștini evrei și neevrei; bărbați și femei; oameni precum Tihic, Aristarh, Iust, Epafras, Luca și Nimfa. Este interesant că se menționează și o scrisoare pe care a scris-o Laodiceei, dar care nu a ajuns până la noi. Pavel concentrează multe idei în aceste versete finale, inclusiv un îndemn personal adresat unui bărbat pe nume Arhip. Făcea tot ce putea pentru a consolida bisericile cât timp mai avea ocazia.

Comentariu EGW

Noi putem plănui o direcție pentru viața noastră care să fie pornită din propriile ambiții sau din anumite scopuri egoiste. Domnul cunoaște sfârșitul de la început. El înțelege relația pe care fiecare om ar trebui să o aibă și să o păstreze cu Dumnezeu și cu aproapele său. Domnul poate vedea că legătura unui om cu alți oameni care au un anume caracter și anumite înclinații, îi va afecta pe cei cu care se asociază, provocându-le rău. S-ar putea ca el să nu fie o persoană care să poată gândi clar de la cauză la efect. Oamenii cu care este pus în legătură ar putea fi tocmai cei care nu-l vor ajuta acolo unde are nevoie de ajutor.
Sunt legături care pot avea urmări nefavorabile. Prin urmare, omul nu se poate încrede în propria judecată. Experiența îl va convinge de greșeala sa. Domnul Își propune să fie cel mai mare beneficiu spiritual pentru sufletul care stă în cumpănă, gata să înceapă ceva nou care înseamnă mai mult decât anticipează el. Ce ar trebui să facă o astfel de persoană? Unica sa siguranță constă în a-și lăsa deoparte preferințele și planurile, spunând: „Doamne, facă-se nu voia mea, ci voia Ta!”...

Atât în cele mai mici lucruri, cât și în cele mai mari probleme, prima mare întrebare este: Care este voia lui Dumnezeu în această privință, căci voia Lui este voia mea. „Ascultarea face mai mult decât jertfele și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor” (1 Samuel 15:22). Cine vă va face rău dacă urmați binele? Unui om i se poate cere de către Dumnezeu să facă o lucrare și să stea într-o poziție deosebit de grea și solicitantă. Domnul i-a încredințat o lucrare de făcut și el își riscă viața, viața sa veșnică viitoare, stând în acel loc. Aceasta a fost poziția pe care a ocupat-o Hristos când a venit în lumea noastră, intrând în conflict cu conducătorul rebel al îngerilor căzuți. Dumnezeu a conceput un plan, iar Hristos a acceptat poziția. El a consimțit să înfrunte dușmanul de unul singur, așa cum trebuie să facă orice ființă umană. El a fost înzestrat cu toate puterile cerești pentru a-L ajuta în acest mare conflict, iar omul, dacă a umblat pe calea lui Dumnezeu și a urmat voia Lui, este înzestrat cu aceeași putere de susținere. Aceleași inteligențe cerești slujesc celor care vor fi moștenitori ai mântuirii, ca ei să poată birui orice ispită, mare sau mică, așa cum a biruit Hristos. Dar oricine se așază într-o poziție periculoasă din orice alt motiv decât ascultarea de voința lui Dumnezeu va cădea sub puterea ispitei. ...
Nimeni nu este în siguranță dacă crede că este privilegiul lui să aleagă singur. – The Upward Look, p. 48

Avem multe de învățat de la Pavel despre răspândirea Evangheliei. Călătoriile lui au acoperit o distanță estimată la 21.500 de kilometri. Este uimitor, având în vedere că mare parte din drum l-a parcurs pe jos și un timp a stat în închisoare. Pavel a petrecut o bună bucată de vreme în centre urbane comerciale precum Corintul și Efesul, de unde mesajul se putea propaga apoi în localitățile din răspândiri. De asemenea, se întorcea la bisericile pe care le înființase pentru a-i întări și încuraja pe noii credincioși. Când nu putea vizita personal bisericile, trimitea scrisori. În acest fel, credincioșii știau că îi păstrează în gând și că îi pasă de ei.

1. Compară Coloseni 4:7-9 cu Efeseni 6:21! Cum este descris Tihic și care sunt motivele invocate de Pavel pentru trimiterea lui și a lui Onisim la Colose?

Unele lucruri sunt transmise cel mai bine pe cale orală, nu în scris. Ar fi interesant de aflat ce vești le-au adus colosenilor cei doi bărbați. Judecând după intenția lui Pavel ca aceste lucruri să îi „mângâie” și să îi „încurajeze” (NTR) pe destinatari (Coloseni 4:7-9), probabil că veștile includeau detalii despre situația lui Pavel din închisoare. Oricum, un astfel de schimb de vești era important și pentru menținerea legăturilor personale care unesc credincioșii.

Tihic, al cărui nume înseamnă „favorizat”, era cu siguranță un emisar de încredere. Descris ca „slujitorul credincios” și „tovarășul meu de slujbă”, el a fost unul dintre cei doi bărbați din Asia aleși de Pavel (Faptele 20:4) să-l însoțească în călătoria sa cu colecta pentru credincioșii nevoiași din Ierusalim. De asemenea, a fost cu Pavel în timpul celei de-a doua întemnițări în Roma, de unde a fost trimis la Efes pentru a întări lucrarea de acolo (2 Timotei 4:12). Pavel s-a gândit și să-l trimită la Tit, în Creta (Tit 3:12). Tihic era însoțit de Onisim, pe care Pavel îl convertise la Roma (vezi Studiul 1) și pe care îl descrie drept „credincios”.
Se pare că și Pavel voia să afle despre situația credincioșilor din Colose. Nu ar fi fost dificil ca cineva să-i trimită vești, poate chiar prin Tihic. Acesta era un alt mod prin care Pavel își arăta dragostea și grija față de credincioșii de acolo, chiar dacă nu vizitase personal biserica, și prin care îi întărea în credință, pentru ca ei să poată ajunge la alții.

Cum arată aceste aspecte personale din epistolele lui Pavel nu numai caracterul lui, ci și, la un nivel elementar, validitatea slujirii sale?

Comentariu EGW

Suntem familia Domnului, copiii Săi, și El trebuie să ne învețe cu privire la ceea ce se întâmplă acum și ceea ce va fi în viitor. Este nevoie de o așteptare vigilentă și o veghere serioasă în vederea pregătirii pentru evenimentele solemne care vor avea loc în curând. Cei care sunt desăvârșiți în Hristos, bărbați și femei, nu își petrec tot timpul în așteptare, în meditație și contemplare. Deși ar trebui să avem ore liniștite de rugăciune și meditație, atunci când părăsim aglomerația tumultuoasă ca să comunicăm cu Dumnezeu, să învățăm de la El, să înțelegem care este voia Lui cu privire la noi, nu trebuie să uităm că avem un mesaj pozitiv de avertizare pe care trebuie să-l ducem lumii.

Enoh a umblat cu Dumnezeu și a dus un mesaj de avertizare locuitorilor lumii din acea vreme. Cuvintele și faptele sale, exemplul său de evlavie, erau o mărturie continuă în favoarea adevărului. Într-o vreme care nu era mai favorabilă dezvoltării unui caracter curat și sfânt decât este cea de acum, el a trăit o viață de ascultare. Pământul era atât de plin de nelegiuire, încât Dumnezeu l-a spălat printr-un potop. El a întors efectiv lumea pe dos, pentru a o goli de corupție.

Enoh a fost sfânt pentru că a umblat cu Dumnezeu pe calea lui Dumnezeu. În el, lumea a avut un exemplu despre cum vor fi cei care, când va veni Hristos, vor fi ridicați în nori ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh. Așa cum a fost Enoh, așa trebuie să fim și noi. Evlavia personală trebuie combinată cu cele mai serioase și energice avertismente și apeluri. Trebuie să arătăm spre ceea ce se întâmplă și ceea ce va urma în curând. Suntem învățați: „În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului.” Trebuie să fim serioși în eforturile noastre de a pregăti calea Domnului, de a pregăti un popor pentru venirea Sa. Toată fervoarea spiritului trebuie adusă în slujba noastră pentru Domnul. Candela sufletului trebuie păstrată plină și aprinsă.

Slujirea lui Dumnezeu cere întreaga ființă – inima, mintea, sufletul și puterea. Noi trebuie să ne oferim lui Dumnezeu fără nicio rezervă,pentru a putea reflecta imaginea cerului, și nu cea pământească. Trebuie să aibă loc o trezire a sensibilității și a minții față de lucrarea care trebuie făcută pentru toate clasele sociale, de sus și de jos, bogați și săraci, învățați și ignoranți. Trebuie să arătăm delicatețea arătată de marele Păstor atunci când strânge mieii în brațele Sale și Își conduce cu grijă turma din locuri primejdioase pe căi sigure. Urmașii lui Hristos trebuie să arate blândețea și înțelegerea Sa, precum și intensitatea dorinței Sale de a împărtăși adevărurile care înseamnă viață veșnică pentru cei care le primesc. – Hristos, Biruitorul, 9 februarie p. 46

Într-o lume conectată prin internet, rețele de socializare și nenumărate dispozitive, este dificil să ne imaginăm provocările cu care s-a confruntat Pavel în încercarea de a ajuta bisericile să simtă că fac parte din ceva mai amplu decât propriile comunități locale.

2. Citește Coloseni 4:10,11! Pe lângă trimiterea de vești prin intermediul emisarilor (Coloseni 4:7-9), prin ce alte mijloace a încurajat Pavel comunicarea? Având în vedere unele dintre problemele abordate de Pavel în această epistolă, ce mesaj e posibil să fi transmis el prin intermediul acestor salutări?

Prin aceste salutări, Pavel creează și cultivă legătura între credincioși. Aflăm aici că Marcu era vărul lui Barnaba. Pavel pregătește astfel terenul pentru posibila vizită a lui Marcu la Colose. Aristarh este descris literal ca „tovarășul meu prizonier de război”, adică era închis împreună cu Pavel. Amândoi erau soldați care purtau „armura lui Dumnezeu” (Efeseni 6:10,11, EDC100), luptând pentru a-i elibera pe robii lui Satana astfel încât aceștia să slujească în împărăția lui Dumnezeu (vezi 2 Timotei 2:1-4). Isus/Iust (nume evreiesc/roman care sună foarte similar în greacă, precum Saul/Pavel) este și el recomandat colosenilor ca un lucrător de încredere al Evangheliei.

Pavel ține să menționeze că Aristarh, Marcu și Iust sunt credincioși evrei („din numărul celor tăiați împrejur”). Apoi enumeră trei credincioși dintre neamuri: Epafras, Luca și Dima (Coloseni 4:12-14). Este important că, în ciuda unor tensiuni din biserică dintre evrei și neevrei, acești slujitori ai Evangheliei pot să lucreze eficient împreună, uniți și în armonie. Dar folosirea cuvântului „singurii” (Coloseni 4:11) pare să sugereze o anumită dezamăgire că nu i-au fost alături mai mulți creștini evrei. Cu toate acestea este important de remarcat că Ioan Marcu – cel care cu ani în urmă îi părăsise pe Pavel și pe Barnaba în timpul primei călătorii misionare (Faptele 13:13) – se dovedește nu doar loial, ci și o mângâiere pentru Pavel (Faptele 15:36-40).
Amenințările la adresa unității nu sunt o noutate. În ultimii ani, Biserica Adventistă a suferit schimbări profunde odată cu răspândirea la nivel global și diverse forțe au încercat să-i distrugă unitatea. Acest accent pus pe unitate se resimte la toate nivelurile bisericii.

Cum poți contribui, în biserica ta locală, la diminuarea lucrurilor care ne amenință unitatea? Care sunt aceste tensiuni la nivel local și ce se poate face în privința lor?

Comentariu EGW

Fie ca aceste cuvinte să fie repetate adesea și fiecare suflet să-și folosească zilnic ideile, spiritul și acțiunile pentru a putea împlini această rugăciune a lui Isus Hristos. El nu cere lucruri imposibile de la Tatăl Său. El Se roagă chiar pentru lucrurile care trebuie să fie în ucenicii Săi ca ei să fie una și să fie una cu Dumnezeu și cu Isus Hristos. Orice altceva mai puțin decât aceasta nu atinge perfecțiunea caracterului creștin. Lanțul de aur al iubirii, care leagă inimile credincioșilor în unitate, în legături de părtășie și iubire și în unitate cu Hristos și cu Tatăl, face legătura perfectă și aduce lumii o mărturie despre puterea creștinismului, care nu poate fi contrazisă. …

Atunci egoismul va fi smuls din rădăcină și necredința nu va mai exista. Nu vor mai fi certuri și dezbinări. Nu va mai fi încăpățânare în nimeni care este legat de Hristos. Nimeni nu va da dovadă de independența îndărătnică a copilului nesupus și impulsiv ce lasă mâna care îl conduce și alege să meargă singur și să se poticnească. ...

„Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții” (Ioan 13:34,35). Satana înțelege puterea unei astfel de mărturii ca o mărturie pentru lume despre ce poate face harul în transformarea caracterului. El nu este încântat ca o astfel de lumină să strălucească din partea celor care spun că ei cred în Isus Hristos și va folosi orice înșelătorie imaginabilă pentru a rupe acest lanț de aur care leagă laolaltă inimile celor care cred adevărul și îi unește într-o legătură strânsă cu Tatăl și cu Fiul. ...

Noi credem în Isus Hristos. Ne unim sufletele cu Hristos. El spune: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit ca să mergeți și să aduceți rod. ... Vă poruncesc aceste lucruri ca să vă iubiți unii pe alții” (Ioan 15:16,17). – That I May Know Him, p. 173
Cei care au cu adevărat o relație cu Dumnezeu nu vor avea diver­gențe unii cu alții. Spiritul armoniei, al păcii și al iubirii și Duhul Său domnind în inimile lor vor crea armonie, iubire și unitate. Opusul acestui spirit lucrează în copiii lui Satana; între ei există o contradicție continuă. Certurile, invidia și gelozia sunt elementele dominante. Caracteristica de bază a creștinului este blândețea lui Hristos. Bunătatea, amabilitatea, mila și iubirea își au originea în Înțelepciunea Infinită, în timp ce opusul este rodul nesfânt al unei inimi care nu este în armonie cu Isus Hristos. – Asemenea lui Hristos, 13 octombrie, p. 300

Este cunoscut conceptul de „biserică sau viață condusă de un scop”, deși poate mai potrivită ar fi formularea „concentrată pe un obiectiv”. Viața și slujirea lui Pavel, precum și ale colaboratorilor săi și ale celorlalți apostoli exemplifică această concentrare (vezi Filipeni 3:13,14). Rezultatele vorbesc de la sine – Evanghelia s-a răspândit rapid în întreg Imperiul Roman și dincolo de acesta (Coloseni 1:23). Și astăzi este nevoie de aceeași concentrare.

3. Ce obiectiv este descris în Coloseni 4:12,13 și cum poate fi îndeplinit?

Epafras a avut probabil un rol important în răspândirea Evangheliei în Colose și în cetățile vecine Laodiceea și Hierapolis (vezi Studiul 1). Salutările și rugăciunile lui pentru aceste biserici au fost fără îndoială o mare încurajare pentru credincioșii de acolo. Rugăciunile lui Epafras aveau un scop clar: credincioșii din Colose să „st[ea] neclintiți în tot ce ține de voia lui Dumnezeu, desăvârșiți și plini de convingere” (Coloseni 4:12, EDCR). Să analizăm mai atent componentele bogate ale acestei rugăciuni (așa cum este redată în versiunea EDCR a Bibliei Cornilescu)!

„Ca să stați neclintiți” – Termenul grecesc înseamnă „a rămâne ferm și nemișcat”, lucru posibil doar pentru cei „întemeiați și neclintiți” în credință și încrezători în adevărul Evangheliei (Coloseni 1:23). Același cuvânt este folosit de mai multe ori de Pavel cu referire la lupta împotriva „uneltirilor diavolului” (Efeseni 6:11) și la rezistența în fața forțelor întunericului prin puterea divină, echipați cu „toată armura lui Dumnezeu” (Efeseni 6:10-18, EDC100; compară cu 2 Timotei 2:19). „Tot ce ține de voia lui Dumnezeu” – Pavel s-a rugat ca credincioșii din Colose să cunoască bine voia lui Dumnezeu, ca să se poarte „într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fi[e] plăcuți în orice lucru” (Coloseni 1:9,10), „potrivit cu tăria slavei Lui” (Coloseni 1:11). „Desăvârșiți” – Acest cuvânt se referă la perfecțiunea de caracter care se manifestă prin iubirea jertfitoare (Matei 5:44,48) a acelora care nu vor pretinde niciodată că au „și ajuns desăvârși[ți]” (Filipeni 3:12-15). „Plini de convingere” – Această sintagmă înseamnă „a realiza pe deplin sau a duce la îndeplinire”. Este folosită în legătură cu faptul că Avraam era „deplin încredințat” că Dumnezeu avea să facă ceea ce a promis, deși era imposibil din punct de vedere uman (Romani 4:21), și cu faptul că Pavel a fost întărit de Domnul, astfel încât „propovăduirea să fie vestită pe deplin” prin el (2 Timotei 4:17).

Comentariu EGW

Cel Infinit – Singurul care a fost capabil să aducă ordine și frumusețe în haosul și confuzia întunericului natural – este capabil să supună inima rebelă a omului și să-i aducă viața în conformitate cu voința divină. Duhul Lui poate liniști temperamentul omului rebel. …

Zi de zi construim caractere și le construim pentru eternitate. Dumnezeu dorește ca, prin viața noastră, să le oferim oamenilor din lume un exemplu de ceea ce ar trebui și ar putea să fie ei dacă ar asculta de Evanghelia lui Hristos. Să ne lăsăm în mâna Domnului să facă El cu noi ce crede că e mai bine! … „Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9). Dacă vom construi în cooperare cu El, structura pe care o edificăm va crește zi de zi mai frumoasă și mai echilibrată sub mâna Meșterului Constructor și va dăinui veșnic. 

Sfințirea este o lucrare progresivă. Este o acțiune continuă care conduce ființele umane sus și tot mai sus. Iubirea nu este lăsată în urmă, ci este adusă în viață ca însăși esența creștinismului. 

Hristos ne spune: „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (Matei 5:48). Isus este exemplul nostru. În timpul vieții Sale pe pământ, El a fost întotdeauna amabil și bun. Influența Lui era întotdeauna înmiresmată, pentru că în El locuia dragostea desăvârșită. El nu a fost niciodată acru și inabordabil și nu a făcut niciodată compromis cu răul pentru a avea ceva de câștigat. Dacă avem neprihănirea Lui, vom fi asemenea Lui în amabilitate, îngăduință și dragoste neegoistă. Locuind în lumina soarelui prezenței Sale, oare nu vom deveni noi mai blânzi prin harul Său? Să ne onorăm mărturisirea de credință! Să ne împodobim viața cu trăsături frumoase de caracter! Asprimea în vorbire și fapte nu este de la Hristos, ci de la Satana. Oare Îl vom face pe Hristos să Se rușineze de noi, rămânând lipiți de nedesăvârșirile și diformitățile noastre? Ne este promis harul Lui. Dacă îl vom primi, ne va înfrumuseța viața. … Diformitatea va fi schimbată în bunătate și perfecțiune. Viața noastră va fi împodobită cu harul care a făcut ca viața lui Hristos să fie atât de frumoasă. –În locurile cerești, 25 ianuarie, p. 31

Domnul Isus acționează prin intermediul Duhului Sfânt, pentru că Acesta este reprezentantul Său. Prin Duhul Sfânt, El îi insuflă sufletului viață spirituală, îndreptându-i energiile în slujba binelui, curățindu-l de întinarea morală și pregătindu-l pentru Împărăția Sa. Isus are multe binecuvântări de dat și daruri bogate de împărțit oamenilor. El este Sfetnicul minunat, infinit în înțelepciune și putere, și, dacă vom ajunge să recunoaștem puterea Spiritului Sfânt și ne vom lăsa modelați de El, vom fi făcuți desăvârșiți în El. Ce gând minunat! „Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveți totul deplin în El (în engl.: sunteți desăvârșiți în El).” Inima omului nu va ști niciodată ce este fericirea până când nu se va supune modelării Duhului lui Dumnezeu. Duhul Sfânt aduce sufletul reînnoit în conformitate cu modelul dat de Isus Hristos. Prin influența Duhului Sfânt, vrăjmășia cu Dumnezeu este transformată în credință și iubire, iar mândria, în umilință. Sufletul vede frumusețea adevărului și Domnul Hristos este onorat prin desăvârșire și perfecțiunea caracterului. Când au loc aceste schimbări, îngerii izbucnesc în cântări pline de bucurie și Dumnezeu și Domnul Hristos Se bucură nespus pentru sufletele modelate după asemănarea cu divinul. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, 7 iulie, p. 196

4. Citește Coloseni 4:14,15 și 2 Timotei 4:10,11. În ce fel se deosebește Luca de Dima și de ce?

Apostolul Ioan ne spune: „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el” (1 Ioan 2:15). Dragostea lui Luca pentru Isus și împărăția Sa l-a făcut să rămână alături de Pavel până la sfârșit, indiferent ce s-ar fi întâmplat, în timp ce Dima a iubit mai mult lumea aceasta decât lumea viitoare.

5. Ce sfaturi li se dau în următoarele pasaje celor care așteaptă a doua venire?
Marcu 13:32-37     
Tit 2:11-14     
2 Petru 3:10-14     
Apocalipsa 3:17-21     

Domnul Isus și apostolii ne avertizează frecvent să „veghem”, să fim vigilenți și mereu pregătiți pentru venirea Stăpânului, ca să nu fim luați prin surprindere. Din păcate, la fel ca ucenicii care nu au ascultat porunca Domnului Isus: „Vegheați și rugați-vă” (Marcu 14:38), mulți nu vor face pregătirile necesare. Totul se reduce la cine sau la ce ne stăpânește inima, pentru că nu putem sluji la doi stăpâni.
În mesajul către Laodiceea, Isus Hristos ne oferă o rețetă clară. În primul rând, să ne pocăim de păcatele noastre. În al doilea rând, să ne deschidem inima pentru El și să-L lăsăm să preia controlul, ceea ce apoi (în al treilea rând) ne permite să obținem „aurul” credinței și al iubirii, testate prin încercări și biruințe asupra ispitei.

Care sunt lucrurile de care Domnul Isus îți cere să te pocăiești în viața ta? De ce parte a rețetei Sale ai nevoie cel mai mult?

Comentariu EGW

Daniel a fost un om de stat în Babilon. ... Prin slujirea sa credincioasă, el le-a arătat celor din Babilon că Dumnezeul său era un Dumnezeu viu, nu un chip, o icoană ca acelea la care se închinau ei. Planul lui Dumnezeu era să le arate babilonienilor că exista un împărat mai mare decât cel al Babilonului – Dumnezeul căruia I se închinau tinerii evrei. Acești tineri L-au înălțat pe Dumnezeu. Ei știau că trebuiau să pună în aplicare principiile adevărului și, de aceea, au refuzat carnea de la masa regală și vinul din pivnița regală. Abstinența lor de la mâncărurile care le fuseseră prescrise a făcut o distincție clară între înfățișarea lor și înfățișarea acelora care își satisfăceau apetitul.

Au fost mulți care făceau remarci răutăcioase, dar acești tineri au fost credincioși chiar și în lucrurile mici. Prin înfățișarea lor, au fost mult înaintea tinerilor care au mâncat de la masa împăratului. Dieta lor simplă le-a păstrat mintea limpede. Erau mai bine pregătiți pentru studii, pentru că nu cunoșteau niciodată neplăcerile cauzate de consumul de mâncăruri grele. Erau mai bine pregătiți fizic pentru muncă, fiindcă nu erau niciodată bolnavi. Având mintea limpede, puteau gândi și lucra cu vigoare. Ascultând de Dumnezeu, ei făceau exact lucrurile care le fortificau capacitatea de a gândi și de a memora. Dumnezeu a rânduit ca Daniel și tovarășii săi să fie în legătură cu marii oameni ai Babilonului, pentru ca acești oameni să poată să cunoască religia evreilor și să știe că Dumnezeu domnește pestetoate împărățiile. ...

Domnul vrea ca adventiștii de ziua a șaptea să dea mărturie pentru El în același fel. Ei nu trebuie să se ascundă de lume. Ei trebuie să fie în lume, dar nu din ea. Ei trebuie să se deosebească de lume în felul lor de a se comporta. Ei trebuie să arate că au un caracter curat, ca lumea să vadă că adevărul în care cred îi face să fie onești în acțiunile lor, ca oamenii cu care vin în contact să poată vedea că aceia care cred adevărul sunt sfințiți prin adevăr și că adevărul primit și ascultat îi face pe cei ce îl primesc fii și fiice ale lui Dumnezeu, copii ai Împăratului ceresc, membri ai familiei regale, credincioși, drepți și nobili atât în lucrurile mici ale vieții, cât și în cele mari. ...

Tot ce merită făcut merită să fie făcut bine. Să fim credincioși în cele mai mici îndatoriri la fel ca în lucrarea care necesită cel mai mare sacrificiu. Tuturor celor care urmează exemplul lui Daniel, nu doar mărturisind adevărul, ci trăindu-l și acționând în conformitate cu principiile cumpătării, Domnul le va da un curaj la fel ca acela pe care i l-a dat lui Daniel. – Hristos, Biruitorul, 11 decembrie, p. 352

6. Compară Coloseni 4:16-18 cu Coloseni 2:1-3! Gândindu-te la mesajul Domnului Isus pentru Laodiceea (vezi studiul de ieri), ce corelații găsești cu mesajul din Coloseni, epistolă care trebuia citită și în biserica laodiceeană din vremea lui Pavel?

Când privim la istoria poporului lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor, vedem cum apar din nou și din nou aceleași probleme. Profeții au mustrat poporul Israel pentru dorința lui de a se închina asemenea lumii și l-a îndemnat la pocăință înainte să fie prea târziu. Isaia chiar a exclamat cu regret: „Vai, cetatea aceea credincioasă, cum a ajuns o curvă!” (Isaia 1:21) și i-a chemat pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu pentru iertare și curățire (Isaia 1:16-20). Atât Ioan Botezătorul (Matei 3:2,8-10), cât și Isus Hristos (Matei 4:17; Matei 12:33-37) i-au chemat pe iudei să se pocăiască și să aducă roade care să treacă testul judecății finale. Apostolii au transmis un mesaj similar (Faptele 2:38; Faptele 3:19; Faptele 17:30; 2 Corinteni 7:9,10).

7. Compară Isaia 60:1-3 cu Apocalipsa 18:1-4 și Isaia 62:1-5 cu Apocalipsa 19:7,8! Ce asemănări există între mesajele din cele două cărți?

Dumnezeu va uni cerul și pământul. Dar, din cauza marii lupte, acest lucru trebuie realizat în mai multe etape: (1) La Calvar, Satana a pierdut orice afecțiune pe care ființele cerești o mai aveau față de el (Ioan 12:31). (2) Prin lucrarea Domnului Hristos de judecată din sanctuarul ceresc, cei din poporul lui Dumnezeu sunt „desăvârșiți în orice lucru bun, ca să fac[ă] voia Lui” (Evrei 13:21), și sunt pregătiți pentru cer. (3) Prin judecata din timpul mileniului și prin judecata finală, de după mileniu, toate întrebările rămase își vor primi răspunsul final, iar păcatul și păcătoșii nepocăiți sunt distruși în iazul de foc ce curăță și pământul (Apocalipsa 21:8). (4) Numai când păcatul va lua sfârșit, cerul și pământul pot fi în sfârșit unite (Apocalipsa 21:3)

Ce poți face tu însuți (fără să te uiți la alții) ca să-I rămâi credincios lui Dumnezeu și adevărului pe care El ni l-a dat? Adică ce alegeri faci care arată cu adevărat cui Îi aparține inima ta?

Comentariu EGW

Fiul lui Dumnezeu S-a plecat în umilință ca să-l ridice pe cel căzut. Pentru aceasta, El a părăsit lumile necăzute din înălțime, pe cele nouăzeci și nouă care Îl iubeau, și a venit pe acest pământ spre a fi „străpuns pentru păcatele noastre” și „zdrobit pentru fărădelegile noastre” (Isaia 53:5). În toate privințele, El a fost făcut asemenea fraților Săi. El a devenit trup, așa cum suntem noi. El știa ce înseamnă să fii flămând, însetat și obosit. El era întărit prin hrană și reînviorat prin somn. El era străin și călător pe pământ – în lume, dar nu din lume; ispitit și încercat, așa cum sunt ispitiți și încercați bărbații și femeile de azi, trăind totuși o viață fără de păcat. Blând, milos, plin de sensibilitate față de alții, întotdeauna atent cu toți, El a reprezentat caracterul lui Dumnezeu. „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr” (Ioan 1:4).

Înconjurați de practicile și de influențele păgânismului, credincioșii coloseni erau în primejdia de a fi abătuți de la simplitatea Evangheliei, iar Pavel, avertizându-i împotriva acestui lucru, le îndreaptă atenția către Hristos, ca singura Călăuză sigură. „Vreau”, scria el, „în adevăr, să știți cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea și pentru toți cei ce nu mi-au văzut fața în trup, pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei.

Spun lucrul acesta pentru ca nimeni să nu vă înșele prin vorbiri amăgitoare. … Astfel dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El, fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile care v-au fost date, și sporind în ea cu mulțumiri către Dumnezeu. Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos. Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveți totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii și stăpâniri.”

Hristos profetizase că se vor ridica mulți amăgitori, prin a căror influență fărădelegea se va înmulți și „dragostea celor mai mulți se va răci” (Matei 24:12). El îi avertizase pe ucenici că biserica va fi într-o mai mare primejdie din cauza acestui rău decât din pricina prigoanei din partea vrăjmașilor lor. În repetate rânduri, Pavel i-a avertizat pe credincioși împotriva acestor învățători falși. Ei trebuiau să se păzească de acest pericol, mai mult decât de oricare altul, căci, prin primirea învățătorilor falși, ei aveau să deschidă ușa rătăcirilor prin care vrăjmașul avea să întunece simțul spiritual și să clatine încrederea celor de curând veniți la credința Evangheliei. Hristos era măsura prin care ei trebuiau să verifice învățăturile care li se aduceau. Trebuiau să respingă tot ce nu era în armonie cu învățăturile Sale. Hristos răstignit pentru păcat, Hristos înviat din morți, Hristos înălțat în slavă – aceasta era știința mântuirii pe care trebuiau să o învețe șisă o predice ei. – Faptele apostolilor, p. 472, 473.

„Fiinţa care s-a predat lui Hristos devine fortăreaţa Lui, pe care El o păstrează într-o lume răzvrătită şi vrea ca nicio altă autoritate să nu fie recunoscută acolo, decât a Sa. Un suflet luat astfel în stăpânire de puterile cereşti nu poate fi biruit de asalturile lui Satana. Dar, dacă nu ne supunem stăpânirii lui Hristos, vom fi stăpâniţi de cel rău. În mod inevitabil, noi trebuie să fim sub controlul uneia sau alteia dintre cele două puteri care se luptă pentru supremaţia lumii. Nu este necesar să alegem de bunăvoie să servim împărăţiei întunericului, ca să ajungem sub stăpânirea ei. N-avem decât să neglijăm să ne aliem cu împărăţia luminii. Dacă nu conlucrăm cu puterile cereşti, Satana va lua în stăpânire inima şi va face din ea locuinţa lui. Singura apărare împotriva răului este locuirea lui Hristos în inimă, prin credinţă în neprihănirea Lui. Numai când suntem legaţi strâns de Dumnezeu putem rezista efectelor nesfinţite ale iubirii de sine, ale îngăduinţei de sine şi tendinţei spre păcat. Noi ne putem lăsa de multe obiceiuri rele şi, pentru câtva timp, putem da la o parte tovărăşia lui Satana; dar, fără o legătură vie cu Dumnezeu, prin predarea noastră faţă de El în fiecare clipă, putem fi biruiţi. Fără o cunoaştere personală a lui Hristos şi o comuniune continuă cu El, suntem supuşi bunului plac al lui Satana şi până la urmă vom împlini pretenţiile lui” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 324).

Zilnic:
2 Împărați 20
2 Împărați 21
2 Împărați 22
2 Împărați 23
2 Împărați 24
2 Împărați 25
1 Cronici 1
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 8, „Robi ai apetitului” – „Biruință prin Hristos”

1. Cu ce a umplut Manase Ierusalimul de la un capăt la altul? 

2. Ce poruncă a dat Iosia întregului popor? 

3. Cum s-a purtat Evil-Merodac cu Ioachin? 

4. Pe vremea cui s-a împărțit pământul? 

5. Cine va intra pe porți în cetate?

Privire generală
Ultimele cuvinte ale lui Pavel din Epistola către coloseni sunt pline de dragoste și de grijă profundă pentru biserică. Tihic și Onisim sunt frați preaiubiți (Coloseni 4:7,9). Luca este un doctor preaiubit (Coloseni 4:14). Inima lui Pavel este plină de dragoste. Atașamentul lui față de cei care lucrează împreună cu el este reprezentativ pentru dragostea sa față de biserică. Grija și afecțiunea sa pentru destinatari reflectă dorința de a le cunoaște situația și de a-i mângâia (Coloseni 4:8).

Dorința lui Pavel în ce îi privește pe membrii bisericii din Colose este ca aceștia să fie „desăvârșiți și deplin încredințați” (Coloseni 4:12). Din acest motiv, el formează o „echipă de aur” care să lucreze alături de el. Coloseni 4:7-14 redă un fel de paradă în care se prezintă o unitate de soldați creștini curajoși, angajați în cea mai importantă dintre toate luptele: lupta spirituală. Pavel ne învață că misiunea este un efort de echipă. În lucrarea lor pentru biserica din Colose, Tihic și Onisim apar în linia întâi, trimiși de Pavel atât pentru a duce, cât și pentru a primi vești (Coloseni 4:7-9). Dar și alți colaboratori ai lui Pavel erau profund dedicați membrilor bisericii din Colose (Coloseni 4:10-14).
Studiul din această săptămână conține trei teme principale: (1) Misiunea este un efort colectiv. (2) Pentru că misiunea este un efort comun, conducătorii bisericii și misionarii trebuie să lucreze având în minte acest scop clar: ca membrii bisericii să poată fi „desăvârșiți și plini de convingere” (Coloseni 4:12, EDCR). (3) O dragoste profundă pentru Domnul Isus elimină orice posibilitate de compromis cu standardele acestei lumi și cu materialismul care o caracterizează.

Comentariu
Misiunea presupune un efort de echipă
Domnul Isus a subliniat importanța lucrului în echipă. De exemplu, în Luca 5, citim relatarea despre Isus la lacul Ghenezaret, unde „a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieșiseră din ele să-și spele mrejele” (Luca 5:1,2). Acești oameni nu mai pescuiau, fiindcă nu prinseseră nimic. Domnul le-a spus să lase din nou plasele „pentru pescuire” (Luca 5:4; subl.ad.). Deodată, „după ce le-au aruncat, au prins o așa de mare mulțime de pești că începeau să li se rupă mrejele” (Luca 5:6). Atunci, cei dintr-o corabie „au făcut semn tovarășilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute” (Luca 5:7; subl.ad.). Ce lecție puternică – pentru ei și pentru noi! Acum Isus le putea spune: „De acum încolo vei fi pescar de oameni” (Luca 5:10, subl.ad.).
Coloseni 4:7-14 exprimă angajamentul lui Pavel față de lucrul în echipă (vezi și 1 Corinteni 3:5-9). El nu era singur în eforturile sale misionare. În acest pasaj din Coloseni, apostolul menționează o echipă misionară formată din 9 persoane. Putem învăța lecții valoroase din modul în care el caracterizează implicarea lor în misiunea Evangheliei.

Tihic - Coloseni 4:7
(1) frate preaiubit
(2) slujitor credincios
(3) tovarăș de slujbă în Domnul    

Onisim - Coloseni 4:9
(1) frate credincios
(2) [frate] preaiubit
(3) dintr-ai voștri

Aristarh - Coloseni 4:10
(1) tovarășul lui Pavel de temniță

Marcu - Coloseni 4:10    
(1) vărul lui Barnaba

Barnaba - Coloseni 4:10    
fără prezentare, fiind foarte cunoscut

Isus - Coloseni 4:11    
(1) zis Iust

Epafras    - Coloseni 4:12,13
(1) dintr-ai voștri
(2) rob al lui Hristos
(3) „totdeauna se luptă pentru voiîn rugăciunile sale”
(4) „are o mare râvnă pentru voi”

Luca - Coloseni 4:14    
(1) doctor preaiubit

Dima - Coloseni 4:14    
fără prezentare    

Acest tabel arată că Pavel avea o echipă „de aur”. Lucrarea misionară nu este o activitate solitară. Cu cât sunt implicate mai multe persoane în misiune, cu atât rezultatele sunt mai mari. Totuși există loc și pentru un misionar aproape anonim, precum „Isus, zis Iust” (Coloseni 4:11). Acest verset este singurul din Noul Testament în care este menționat. Interesant este că Pavel nu spune nimic despre Dima (Coloseni 4:14). Poate că tăcerea lui Pavel se datorează faptului că nu avea nimic pozitiv de spus, deoarece s-ar putea ca Dima să fi început deja să se îndepărteze de credință, așa cum apostolul menționează în 2 Timotei 4:10. Este de remarcat faptul că echipa misionară a lui Pavel include persoane atât din rândul evreilor, cât și al neamurilor. Diferențele se dizolvă în unitatea credinței.

Se pot face câteva observații suplimentare: (1) Despre Tihic și Onisim se spune că sunt preaiubiți și credincioși. (2) Onisim și Epafras sunt „dintr-ai voștri”, ceea ce înseamnă că erau membri ai bisericii din Colose. (3) Epafras este descris mai departe ca „rob al lui Hristos”, un om al rugăciunii și cineva cu mare entuziasm pentru biserică. Deși absent din Colose, Epafras „totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale” (Coloseni 4:12). Putem învăța o lecție prețioasă din această atitudine: atunci când nu poți ajuta în persoană, poți totuși să te rogi. (4) Unii dintre acești bărbați apar în cartea Faptele apostolilor ca tovarăși de călătorie ai lui Pavel (Aristarh [Faptele 19:29; Faptele 20:4,5; Faptele 27:2]; Tihic [Faptele 20:4]; Barnaba [Faptele 12:25; Faptele 13:1-15; Faptele 14:19-28]). (5) Includerea lui Onisim, un nou convertit (Filimon 10), demonstrează că Pavel era interesat să formeze oameni pentru slujire, astfel încât să lucreze alături de el (Coloseni 4:11). (6) La început, Pavel nu a fost dispus să-i ofere o a doua șansă lui Marcu, un misionar ezitant (Faptele apostolilor 15:38), dar mai târziu și-a schimbat părerea (Coloseni 4:10; 2 Timotei 4:11), numindu-l în cele din urmă tovarășul său de lucru (Filimon 24). (7) Cuvintele de dragoste ale lui Pavel și salutările transmise de colaboratorii săi au cultivat un sentiment de apropiere între conducători și membrii bisericii.

Desăvârșire și deplină convingere
În activitatea lor, liderii creștini trebuie să se concentreze asupra unui obiectiv clar: să-i ajute pe membrii bisericii să crească în credință și să se alinieze pe deplin la voința lui Dumnezeu. Ei trebuie să lucreze și să se roage pentru ca aceștia să fie „desăvârșiți și pe deplin convinși” (Coloseni 4:12, NTR). La prima vedere, acești termeni pot crea impresia greșită că Pavel pledează pentru lipsa de păcat sau pentru o perfecțiune absolută, dar nu este așa. Cuvântul grecesc tradus prin „desăvârșiți” este teleios, care poate însemna pur și simplu „matur” (1 Corinteni 2:6, BVA; 14:20, NTR; Filipeni 3:15, NTR). La rândul său, cuvântul grecesc tradus prin „deplin încredințați” este plēroō, care, atunci când este aplicat oamenilor, este folosit în alte locuri în legătură cu acțiunea lui Dumnezeu de a umple pe cineva cu binecuvântări spirituale (vezi Faptele apostolilor 2:28; Romani 15:13). În Efeseni 4:13, Pavel indică faptul că „unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu” are ca rezultat „starea de om mare [matur (teleios)]”.

Pavel dorește ca membrii bisericii din Colose să dezvolte un caracter asemenea lui Hristos. Anterior în epistolă își exprimase îngrijorarea în această privință (Coloseni 2:6,7). Un mod de viață ca al lui Hristos include cunoașterea „voii Lui în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească” (Coloseni 1:9). De asemenea, înseamnă a ne purta „într-un chip vrednic de Domnul”, a-I fi plăcuți, a aduce „roade în tot felul de fapte bune” și a crește „în cunoștința lui Dumnezeu” (Coloseni 1:10). Alte trăsături ale maturității spirituale sunt accentuate în Coloseni 2:2, unde Pavel vorbește despre faptul de a fi „uniți în dragoste”, pentru a căpăta „toate bogățiile plinătății de pricepere”. În concluzie, Pavel afirmă că scopul predicării este de a înfățișa pe „orice om desăvârșit în Hristos” (Coloseni 1:28; vezi și 1:29).

Avertisment cu privire la materialism
Conform Bibliei, creștinii nu trebuie să se conformeze valorilor lumii sau materialismului care o definește (Romani 12:2). Totuși Dima a căzut în capcana iubirii pentru lumea aceasta (2 Timotei 4:10). Atât în Romani 12:2 (BTF), cât și în 2 Timotei 4:10, cuvântul grecesc tradus prin „lume” este aiōn. El este folosit cu referire la „sistemul de practici și standarde asociate societății seculare” (Johannes P. Louw, Eugene Albert Nida, Greek-English Lexicon of the New Testament…, vol. 1, p. 507).

Pe lângă aiōn, termenul kosmos este adesea folosit pentru a desemna valorile și sistemele rele ale acestei lumi. De exemplu, în 1 Ioan 2:16, apostolul Ioan folosește trei expresii pentru a rezuma modul de operare al acestui sistem lumesc: „pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții”. Cercetătorii sunt de acord că această triadă constituie un avertisment radical în privința materialismului. Nu este surprinzător că Pavel are o viziune profund negativă cu privire la „veacul de acum [aiōn]” (Tit 2:12), până într-acolo încât afirmă că Domnul nostru Isus Hristos „S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău” (Galateni 1:4, subl.ad.). În 1 Timotei 6:17, Pavel dă o poruncă explicită ca „bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe și să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu”(subl.ad.). În Tit 2:12, apostolul îi îndeamnă pe creștini să respingă „păgânătatea și [...] poftele lumești” printr-o viață cumpătată, dreaptă și evlavioasă „în veacul de acum”.

Interesant este faptul că informația conform căreia Dima a iubit lumea prezentă explică într-o anumită măsură afirmația: „Dima [...] m-a părăsit” (2 Timotei 4:10), ceea ce indică abandonarea îndatoririlor misionare. Un semn vizibil că cineva iubește veacul de acum este diminuarea dragostei arzătoare pentru misiune. Cei care tânjesc cu adevărat după veacul viitor sunt tocmai aceia care trăiesc „în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie” (Tit 2:12). Acest dor cuprinde implicarea activă în misiune.

Aplicație 
Discutați următoarele idei, apoi răspundeți în cadrul grupei la întrebările de la final! 
„Există o notă de amărăciune în scrisorile lui Pavel, căci ele reflectă dorința lui profundă de comuniune, de a fi una cu convertiții săi și de a avea o bună părtășie cu ei. Pavel nu este un singuratic; el este mai degrabă ca un părinte care le duce dorul copiilor lui aflați departe. [...] În scrisorile sale reflectă mereu mentalitatea colectivistă. Rețelele lui sociale sunt esențiale pentru el nu doar la nivel personal, ci și în îndeplinirea sarcinii comune de a răspândi vestea bună” (Ben Witherington III, The Paul Quest: The Renewed Search for the Jew of Tarsus, 1998, p. 114).

Acest citat arată dedicarea deplină a lui Pavel față de proclamarea Evangheliei. Oare noi, care trăim în ultimele zile ale istoriei acestei lumi, ar trebui să fim mai puțin implicați în răspândirea Evangheliei decât Pavel și echipa lui misionară din primul secol? Ei erau dispuși să dea tot ce aveau mai bun și să colaboreze pentru înaintarea împărăției lui Dumnezeu. În mod asemănător, și noi suntem chemați să lucrăm în unitate. Fiecare persoană are un rol de jucat în marele plan al lui Dumnezeu de salvare cosmică. Suntem chemați să îi ajutăm pe alții să progreseze spre maturitate spirituală, în pregătirea pentru veacul ce va veni. De fapt, cu cât tânjim mai mult după veacul viitor, cu atât facem mai mult pentru Hristos în veacul de acum. Iar iubirea noastră pentru Domnul Isus ne va feri de pericolul compromisului cu valorile acestei lumi, în așa fel încât, deși suntem în această lume, niciodată nu vom simți că îi aparținem (Ioan 15:19).

1. De ce sunt rețelele noastre sociale esențiale pentru lucrare? Cine face parte din rețelele voastre sociale? Cum v-au ajutat ele în lucrarea misionară și în eforturile de a da mărturie pentru Dumnezeu?
2. Cum v-a chemat Dumnezeu să-i ajutați pe alții să se maturizeze spiritual și să se pregătească pentru cer?
3. În ce feluri iubirea pentru Domnul Isus ne ferește de compromisul cu valorile acestei lumi? Ce înseamnă să fim în lume, dar nu din lume?