Viața și moartea

Moartea, ni se spune adesea, este doar o parte a vieții. Acest lucru este o minciună. Moartea este opusul vieții, dușmanul vieții. Moartea nu face parte din planul vieții, așa cum nici mașinile nu sunt construite pentru accidente în care să fie distruse. Pavel spune apăsat că Hristos a murit pentru ca, „prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul, și să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor” (Evrei 2:14,15).

Deși era pregătit să moară pentru Hristos, Pavel era încrezător în soarta lui pe termen lung. Cel mai important lucru pentru el între timp era ca, prin propria viață sau moarte, să Îl onoreze pe Hristos și să propovăduiască Evanghelia cât mai multor oameni. Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care avem atât de multe epistole care îi poartă numele. Prin scrierile sale, el a putut ajunge la mulți oameni și în multe locuri, inclusiv în locuri pe care nu le vizitase niciodată.

Viața este scurtă și este esențial să avem un impact cât mai mare pentru împărăția lui Dumnezeu în timpul pe care El ni l-a pus la dispoziție. O parte importantă din acest impact are legătură cu încurajarea „unir[ii] credinței”. După cum vom vedea începând din această săptămână, aceasta a fost una dintre temele principale care l-au determinat pe Pavel să le scrie filipenilor.

17 ianuarie: Sabat de consacrare pentru misiune(colectă misiune globală)

Comentariu EGW

Unica posibilitate de a fi în siguranță împotriva răului este locuirea lui Hristos în inimă, prin credința în neprihănirea Lui. Ispita are putere asupra noastră din cauza egoismului care există în inimă. Dar,când contemplăm marea iubire a lui Dumnezeu, egoismul ni se înfă­țișează în caracterul lui hidos și respingător și dorim să fie alungat din suflet. Când Duhul Sfânt Îl proslăvește pe Hristos, inima noastră este sensibilizată și cucerită, ispita își pierde puterea, iar harul lui Hristos ne transformă caracterul.

Domnul Hristos nu îi va abandona niciodată pe aceia pentru care a murit. Chiar dacă omul este copleșit de ispită și Îl părăsește pe Hristos, El nu Se va îndepărta niciodată de cel pe care l-a răscumpărat cu prețul vieții Sale. Dacă ochii noștri spirituali s-ar deschide, am vedea sufletele oprimate cum gem ca un car încărcat sub greutatea snopilor și sunt aproape să moară din cauza descurajării. Am vedea îngerii care zboară repede pentru a veni în ajutorul celor ispitiți, care sunt pe marginea prăpastiei. Îngerii cerului resping cu putere oștirile răului care împresoară aceste suflete și tot ei le călăuzesc pașii spre temelia cea sigură. Luptele care au loc între cele două oștiri sunt tot atât de reale ca bătăliile dintre armatele de pe pământul aceasta, iar destinul veșnic al tuturor depinde de deznodământul acestui conflict spiritual.

Cuvintele adresate lui Petru ne sunt adresate și nouă: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat… să nu se piardă credința ta” (Luca 22:31,32). Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că nu suntem lăsați singuri. Acela care „atât de mult a iubit … lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16), nu ne va lăsa singuri în lupta cu vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului. „Iată”, zice El, „că v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va putea vătăma” (Luca 10:19). Trăiți în legătură cu Hristos cel viu, iar El vă va ține de mână cu putere și nu vă va lăsa niciodată să cădeți. Căutați să cunoașteți și să credeți în iubirea lui Dumnezeu față de voi și veți fi în siguranță; această iubire este o fortăreață de neînvins pentru toate atacurile și amăgirile lui Satana. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 118, 119

Pentru întoarcerea unui păcătos, slujitorul Evangheliei trebuie să-și folosească la maximum toate posibilitățile. Sufletul pe care Dumnezeu l-a creat și pe care Hristos l-a răscumpărat este de mare valoare datorită posibilităților care îi stau înainte, a foloaselor spirituale care i-au fost puse la îndemână, a capacităților pe care le poate avea dacă va fi însuflețit de Cuvântul lui Dumnezeu, cum și datorită faptului că poate dobândi nemurirea prin nădejdea prezentată în Evanghelie, iar dacă Hristos a lăsat nouăzeci și nouă de oi pentru a merge să caute și să salveze acea singură oaie pierdută, oare suntem noi îndreptățiți să facem mai puțin? Oare neglijența de a lucra așa cum a lucrat Hristos, de a sacrifica așa cum a sacrificat El nu este o trădare a adevărurilor sacre, o insultă adusă lui Dumnezeu?

Inima adevăratului slujitor al Evangheliei este plină de o arzătoare dorință de a salva suflete. Se cheltuiesc timp și putere, nu sunt cruțate eforturi obositoare, pentru că și alții trebuie să audă adevărurile care au adus sufletului său atâta fericire, pace și bucurie. Duhul lui Hristos este asupra lui. El veghează asupra sufletelor ca unul care trebuie să dea socoteală. Cu ochii ațintiți la crucea de pe Golgota, privindu-L pe Mântuitorul înălțat pe ea, încrezându-se în harul Său, crezând că Domnul va fi cu el până la sfârșit, fiind scutul, tăria și destoinicia lui, el lucrează pentru Dumnezeu. Prin invitații și rugăminți stăruitoare, amestecate cu asigurările iubirii lui Dumnezeu, el caută să câștige suflete pentru Isus și, în ceruri, el este numărat printre aceia care sunt „chemați, aleși și credincioși” (Apocalipsa 17:14). – Faptele apostolilor, p. 370, 371

1. Potrivit Filipeni 1:19,20, care par să fie așteptările lui Pavel cu privire la rezultatul procesului său? Ce consideră el că este și mai important decât achitarea?

Deși nu era infractor, nu era prima dată când Pavel era întemnițat și nu era străin nici de persecuții. Citește 2 Corinteni 11:23-27, undedescrie detaliat ce îndurase până atunci! Dar, ca să nu credem că aceste suferințe erau pe primul loc în mintea sa, Pavel adaugă imediat: „Și, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile” (2 Corinteni 11:28).

2. Ce relație are Pavel cu bisericile pe care le-a întemeiat și cu oamenii pe care i-a câștigat pentru Hristos?

1 Corinteni 4:14-16
1 Tesaloniceni 2:10,11
Galateni 4:19
Filimon 10

La fel ca Domnul Isus, care nu a cruțat nimic pentru a ne salva, Pavel era dispus „să cheltuiască și să fie cheltuit” de dragul fraților săi credincioși (vezi 2 Corinteni 12:15). În mod paradoxal însă, cu cât acțiunile unei persoane seamănă mai mult cu cele ale Domnului Isus, cu atât este mai puțin iubită sau apreciată de unii. „De altfel, toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți” (2 Timotei 3:12). Dar creștinii credincioși rămân poate cea mai puternică modalitate de a-L glorifica pe Dumnezeu și de a revela adevărul Evangheliei (compară cu Filipeni 1:7). „Voia bună și răbdarea lui Pavel din timpul îndelungatei și nedreptei lui întemnițări, curajul și credința lui erau o continuă predică” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 464).

Privește cu atenție la felul în care trăiești și la modul în care îi tratezi pe ceilalți, mai ales pe cei care nu sunt amabili cu tine! Ce fel de mărturie pentru Domnul Isus oferi prin comportamentul tău?

Comentariu EGW

Biblia are puține cuvinte de spus pentru a-i lăuda pe oameni. Puțin spațiu se ia pentru a povesti chiar virtuțile celor mai buni oameni care au trăit vreodată. Tăcerea aceasta nu este fără un scop anume și nu este lipsită de învățătură. Toate însușirile bune pe care le au oamenii sunt darul lui Dumnezeu; faptele lor bune sunt făcute prin harul lui Dumnezeu, prin Domnul Hristos. Întrucât Îi datorează totul lui Dumnezeu, slava pentru tot ce sunt sau fac Îi aparține Lui, ei sunt doar instrumente în mâna Lui. Mai mult decât atât, așa cum ne învață toate lecțiile din Biblie, este periculos să-i lăudăm sau să-i înălțăm pe oameni, căci, dacă cineva ajunge să creadă că nu mai depinde în totul de Dumnezeu, ci, dimpotrivă, se încrede în propria putere, este lucru sigur că va cădea. Omul se luptă cu vrăjmași mai puternici decât el. … Este cu neputință ca noi să ducem lupta prin puterea noastră, iar tot ce abate mintea de la Dumnezeu, tot ce duce la înălțare de sine sau încredere în sine pregătește în mod sigur calea pentru înfrângere. Cuvântul Scripturii imprimă în inima oamenilor lipsă de încredere în puterea omenească și încurajează încrederea în puterea divină.

Sufletul cu adevărat convertit este iluminat de sus. Cuvintele, motivele şi acţiunile lui pot să fie interpretate greşit şi falsificate, dar lui nu îi pasă, deoarece sunt în joc interese mai mari. El … nu are ambiţia să se etaleze, nu râvneşte după lauda oamenilor. Speranţa lui este în cer şi el ţine drumul drept, cu privirea aţintită la Isus. El face binele pentru că este bine.

Urmașii lui Hristos nu fac fapte bune pentru gloria personală, ci pentru slava Aceluia prin puterea și harul căruia au reușit să le facă. Orice faptă bună este făcută prin puterea Duhului Sfânt, iar Duhul nu este dat pentru glorificarea celui ce L-a primit, ci pentru proslăvirea Celui care L-a dat. Când lumina lui Hristos strălucește în suflet, buzele vor fi pline de laudă și de mulțumire la adresa lui Dumnezeu. Rugăciunea, îndeplinirea datoriei, bunăvoința și renunțarea la sine nu vor mai constitui niște subiecte de meditație sau de conversație. Eul va fi ascuns, iar Isus Hristos va fi înălțat și Se va arăta ca fiind totul în toate. – Conflict and Courage, p. 365

Atunci când oamenii vor putea înţelege mai profund dimensiunea măreţului sacrificiu care a fost făcut de Maiestatea cerului, murind în locul omului, atunci planul de mântuire va fi preamărit şi gândul Calvarului va trezi în inimile creştinilor sentimente duioase, sfinte şi însufleţitoare. În inima şi pe buzele lor, se vor afla laude la adresa lui Dumnezeu şi a Mielului. Mândria şi îngâmfarea nu se pot dezvolta în inima care păstrează vii în memorie scenele de pe Calvar. Lumea aceasta li se va părea fără valoare celor care apreciază marele preţ plătit pentru răscumpărarea omului – sângele preţios al iubitului Fiu al lui Dumnezeu. Toate bogăţiile lumii nu au o valoare suficientă pentru a răscumpăra nici măcar un suflet care piere. Cine poate măsura iubirea pe care a simţit-o Hristos pentru o lume pierdută, în timp ce atârna pe cruce, suferind pentru păcatele oamenilor vinovaţi? Această dragoste este infinită, nu poate fi măsurată. – Lift Him Up, p. 43

Suntem cu toții, în special cei credincioși, implicați în marea luptă, care se desfășoară pretutindeni în jurul nostru și chiar și în noi. Cu toții, într-un fel sau altul, trăim pe pielea noastră realitatea acestei confruntări cosmice și o vom trăi până în ziua în care vom muri, indiferent când sau cum.

3. Studiază 2 Corinteni 10:3-6! Care este baza războiului spiritual pe care îl purtăm și care sunt armele noastre?

Cele mai eficiente arme spirituale sunt ideile – bune și rele. Satana folo­sește critica, trădarea, rușinea, frica, presiunea de grup și o mulțime de instrumente similare, pe care creștinii nu ar trebui să le folosească niciodată. Noi trebuie, în schimb, să folosim dragostea, mila, pacea, blândețea, îndelunga răbdare, bunătatea și stăpânirea de sine. Cea mai puternică armă a noastră, folosită cu discernământ, este „Cuvântul luiDumnezeu” mânuit de Duhul Sfânt (Efeseni 6:17), deoarece numai Dum­nezeu poate aduce adevărul în inima unei persoane. Noi suntem doar instrumentul pe care Dumnezeu îl folosește pentru a-Și îndeplini planurile.

4. Ce transmite Pavel în Filipeni 1:21,22, în special în contextul marii lupte?

Deoarece lupta este de natură spirituală, ne aflăm într-un război al ideilor și valorilor. Cu toate acestea, Hristos a obținut victoria la cruce pentru noi și, câtă vreme rămânem uniți cu El, nu putem fi învinși niciodată, nici măcar dacă suntem omorâți. Pavel și-a predat viața, acceptând orice avea să i se întâmple aici pe pământ, oricât de nedrept ar fi fost tratat, pentru că și-a încredințat viața și viitorul unei instanțe superioare. Noi, creștinii, nu ar trebui să luptăm atât de mult pentru drepturile noastre, cât pentru ceea ce este drept. Nu „puterea face dreptate”, ci „dreptatea dă putere”. Ascultarea de voia lui Dumnezeu este onorabilă; de fapt, este singura modalitate de a fi biruitori în războiul în care ne aflăm. Bineînțeles, Isus Hristos este exemplul desăvârșit de supunere față de voia lui Dumnezeu, așa cum va arăta Pavel în Filipeni 2.

Cum simți chiar acum realitatea marii lupte la nivel personal? Cum poți găsi alinare și putere în cunoașterea faptului că Hristos a obținut deja victoria pentru noi?

Comentariu EGW

De câți ani suntem în grădina Domnului? Și ce profit I-am adus Stăpânului? Cum ne înfățișăm noi înaintea ochiului pătrunzător al lui Dumnezeu? Creștem în respect, dragoste, smerenie și încredere în Dumnezeu? Cultivăm noi recunoștință pentru toate îndurările Sale? Căutăm să aducem binecuvântare celor din jurul nostru? Manifestăm spiritul lui Isus în familiile noastre? Îi învățăm pe copiiinoștri Cuvântul Său și le facem cunoscute lucrările minunate ale lui Dumnezeu? Creștinul trebuie să-L reprezinte pe Isus atât fiind el însuși bun, cât și făcând bine. Atunci vor exista un parfum al vieții sale și o frumusețe de caracter care vor dezvălui faptul că el este un copil al lui Dumnezeu, un moștenitor al cerului.

Fraților, nu mai fiți niște slujitori leneși! Fiecare suflet trebuie să lupte împotriva acestei înclinații. Hristos nu a venit să mântuiască oamenii în păcatele lor, ci de păcatele lor. El a făcut posibil ca noi să avem un caracter sfânt; așadar, nu vă mulțumiți cu defecte și diformități. Dar, deși trebuie să căutăm cu ardoare desăvârșirea caracterului, trebuie să ne amintim că sfințirea nu este lucrarea unei clipe, ci a unei vieți întregi. Pavel a spus: „În fiecare zi eu sunt în primejdie de moarte (în engl.: mor)” (1 Corinteni 15:31). Zi de zi, lucrarea de biruință trebuie să înainteze. În fiecare zi trebuie să rezistăm ispitei și să obținem victoria asupra egoismului în toate formele sale.

Zi de zi ar trebui să cultivăm dragostea, smerenia și toate acele trăsături frumoase de caracter care Îi sunt plăcute lui Dumnezeu și ne vor pregăti pentru societatea binecuvântată a cerului. Pentru toți cei care caută să îndeplinească această lucrare, promisiunea este foarte prețioasă: „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui” (Apocalipsa 3:5). – Ye Shall Receive Power, p. 353

Cel mai aproape de Hristos va sta acela care pe pământ a fost pătruns cel mai mult de spiritul iubirii Sale pline de jertfire, iubirea care „nu se laudă, nu se umflă de mândrie ... nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău” (1 Corinteni 13:4,5), iubire care îl îndeamnă pe ucenic, așa cum L-a îndemnat și pe Domnul nostru, să dea totul, să trăiască, să lucreze și să se sacrifice, chiar până la moarte, pentru mântuirea oamenilor. Spiritul acesta s-a manifestat în viața lui Pavel. El spunea: „Pentru mine, a trăi este Hristos”, deoarece viața lui Îl descoperea oamenilor pe Hristos, „și a muri este un câștig”, câștig pentru Hristos; moartea însăși urma să dea pe față puterea harului Său și să adune suflete pentru El. „Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu”, a spus el, „fie prin viața mea, fie prin moartea mea” (Filipeni 1:21,20). – Hristos, Lumina lumii, p. 549

5. Ce vrea să spună Pavel în Filipeni 1:23,24 când susține: „să mă mut și să fiu împreună cu Hristos” este „cu mult mai bine”?

Acest pasaj a fost înțeles foarte greșit de-a lungul timpului. Pavel vorbește aici despre contrastul dintre viață și moarte. Creștinul trăiește pentru Hristos și poate chiar să moară pentru El. În acest sens este un „câștig” – mărturia noastră este mult mai puternică și mai convingătoare (Filipeni 1:21). Fără îndoială că, atunci când este dispus să moară pentru o convingere, cel în cauză are multă credință.

Dar trebuie să recunoaștem și că morții „nu știu nimic”. Ei se odihnesc în mormânt până la înviere (vezi Eclesiastul 9:5; Ioan 5:28,29). De aceea Domnul a spus despre Lazăr, care murise: „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn” (Ioan 11:11). Dacă, atunci când mor, oamenii ar merge imediat în Rai, imaginează-ți cum ar fi fost pentru Lazăr! După patru zile de Paradis, un înger să vină cu vestea „proastă”: „Îmi pare rău, Lazăr, dar Isus te cheamă să te întorci pe pământ. Nu poți rămâne aici.” Dacă mergem pe acest fir logic vedem cât de eronată este această idee. Moartea este ca un somn fără vise din care Domnul Isus îi va trezi pe urmașii Săi credincioși la a doua venire; atunci, împreună cu sfinții încă în viață, ei vor fi luați și duși la cer pentru a fi cu Isus pentru totdeauna (vezi 1 Tesaloniceni 4:16,17).

„Mutarea” lui Pavel din viața prezentă pentru a fi cu Hristos înseamnă a fi împreună cu El în suferință și în moarte (2 Timotei 4:6) „ca să ajung[ă] [...] la învierea din morți” (Filipeni 3:11). În plus, el era categoric conștient că va închide ochii în moarte și că următorul lucru pe care îl va ști, într-o fracțiune de secundă, va fi să Îl vadă pe Domnul Isus, care îl va lua, împreună cu tot poporul lui Dumnezeu, în locul pe care El l-a pregătit pentru toți cei care Îl iubesc (Ioan 14:3; 1 Corinteni 2:9). Deși era dispus să moară pentru Hristos, Pavel știa că ar fi fost mai bine pentru filipeni dacă el ar „rămân[e] în trup” (Filipeni 1:24). În mod interesant, creștinului nu îi este neapărat ușor să spună dacă este mai bine să trăiești pentru Hristos sau să mori pentru El. Pavel era „strâns din două părți” (Filipeni 1:23), între a rămâne în viață sau a se odihni în mormânt.

Te-ai gândit vreodată că, în momentul în care mori, următorul lucru de care vei fi conștient este revenirea lui Hristos? Cum te-ar putea ajuta acest gând să înțelegi logica lui Pavel de aici?

Comentariu EGW

Pentru Pavel, crucea era singurul obiect de interes suprem. Încă de când fusese oprit în persecuția sa împotriva urmașilor Nazarineanului răstignit, nu încetase niciodată să se laude cu crucea. În acel moment,i se dăduse o revelație a iubirii infinite a lui Dumnezeu, așa cum a fost descoperită în moartea lui Hristos, iar în viața sa avusese loc o transformare minunată, aducând toate planurile și scopurile sale în armonie cu cerul. Din acel moment, el fusese un om nou în Hristos. Știa din experiență personală că, odată ce păcătosul vede iubirea Tatălui, așa cum este arătată în jertfa Fiului Său, și se supune influenței divine, are loc o schimbare a inimii și, de atunci încolo, Hristos este totul în toți.

În momentul convertirii sale, Pavel a fost inspirat de o dorință arzătoare de a-și ajuta semenii să-L vadă pe Isus din Nazaret ca Fiul Dumnezeului celui viu, care poate să transforme și să mântuiască. De atunci încolo, viața sa a fost dedicată în întregime efortului de a prezenta dragostea și puterea Celui Răstignit. Marea sa inimă plină de iubire cuprindea toate clasele sociale. „Eu sunt dator”, a declarat el, „și grecilor, și barbarilor, și celor învățați, și celor neînvățați” (Romani 1:14). Dragostea pentru Domnul slavei, pe care Îl persecutase atât de neobosit în persoana sfinților Săi, era principiul activ al conduitei sale, puterea sa motrice. Dacă vreodată ardoarea sa pe calea datoriei slăbea, o singură privire la cruce și dragostea uimitoare revelată acolo era suficientă pentru a-l face să-și încingă coapsele minții și să pornească înainte, pe calea lepădării de sine. ...

În puterea Duhului, Pavel a relatat povestea convertirii sale miraculoase și a încrederii sale în Scripturile Vechiului Testament. ... Cuvintele sale erau rostite cu o seriozitate solemnă... arătând că Îl iubea din toată inima pe Mântuitorul răstignit și înviat. Ascultătorii săi au văzut că mintea lui era concentrată asupra lui Hristos, că întreaga sa viață era legată de Domnul său. ...

Pavel și-a dat seama că prin el însuși nu putea face nimic, ci numai prin prezența Duhului Sfânt, a cărui influență plină de har i-a umplut inima, aducând fiecare gând în supunere față de Hristos. El spunea, referindu-se și la sine: „Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru” (2 Corinteni 4:10). În învățăturile apostolului, Hristos era figura centrală. „Trăiesc”, a declarat el, „dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2:20). Eul era ascuns, iar Hristos era descoperit și înălțat. – Lift Him Up, p. 246

Ultima rugăciune a Domnului Isus pentru ucenicii Săi a avut ca temă unitatea. El a privit dincolo de cruce, la reîntâlnirea cu Tatăl Său și la întâlnirea cu noi: „Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu” (Ioan 17:24). Domnul Isus S-a rugat ca Tatăl să aibă grijă de copiii Săi astfel încât „să fie una, cum suntem și Noi” (Ioan 17:11). El a evidențiat și consecințele grave ale dezbinării – îi face pe unii să nu creadă. De două ori în această scurtă rugăciune Domnul subliniază faptul că unirea noastră cu El și cu Tatăl este pentru „ca lumea să creadă” și „ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis” (Ioan 17:21,23).

6. Compară Filipeni 1:27 cu Ioan 17:17-19! Ce spun atât Domnul Isus, cât și Pavel că este indispensabil pentru unitatea în biserică?

Cuvântul grecesc din Filipeni 1:27 tradus prin „purtați-vă într-un chip vrednic” este politeuomai, care înseamnă „a trăi ca un cetățean” – nu al vreunei împărății pământene, ci al împărăției cerești. Predica de pe Munte ilustrează frumos ce înseamnă să fim copiii Tatălui ceresc și membri ai împărăției Sale: săraci în duh, blânzi, flămânzi și însetați după neprihănire, milostivi, cu inima curată, împăciuitori, întorcând și celălalt obraz, iubindu-ne dușmanii, binecuvântând pe cei care ne blestemă, făcând bine celor care ne urăsc. Pe scurt, „să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău” (Mica 6:8). E greu să fim supărați pe un asemenea om. Sau poate că nu e chiar așa de greu… Uneori nu ne plac oamenii care par prea buni. Suntem poate tentați să le mai tăiem din aripi sau să găsim un punct slab ca să dovedim că nu sunt chiar atât de buni pe cât par – totul pentru a ne simți noi mai bine în pielea noastră. Dar ce-ar fi ca, mai bine, să vedem cât putem fi noi mai iubitori, mai generoși, mai miloși, mai smeriți?

Ellen G. White a vorbit despre aceia care „iubesc lumea și câștigurile ei mai mult decât Îl iubesc pe Dumnezeu sau adevărul” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 5, p. 277). Adesea, dezbinarea din biserică provine în cele din urmă din mândrie. „Pe măsură ce mândria și ambiția lumească au fost nutrite, spiritul lui Hristos s-a îndepărtat, iar spiritul de competiție, de dezacord, de ceartă, a venit să tulbure și să slăbească biserica” (Ibidem, p. 241). Cât de important este ca fiecare dintre noi să învățăm umilința și blândețea pe care Domnul Isus ni le-a arătat! Ce biserică diferită am avea, nu-i așa?

În epistola sa către biserica din Efes, Pavel pune înaintea credincioșilor „taina Evangheliei” (Efeseni 6:19), „bogățiile nepătrunse ale lui Hristos” (Efeseni 3:8), și apoi îi asigură de rugăciunile sale pentru înaintarea lor spirituală, zicând: „Îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos... și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:14-19).

Tot așa le scrie și fraților din Corint, celor „ce au fost sfințiți în Hristos Isus: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos! Mulțumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat în Isus Hristos. Căci în El ați fost îmbogățiți în toate privințele, cu orice vorbire și cu orice cunoștință. În felul acesta, mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru, așa că nu duceți lipsă de niciun fel de dar în așteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos” (1 Corinteni 1:2-7 ).

Aceste cuvinte nu îi sunt adresate numai bisericii din Corint, ci și poporului lui Dumnezeu până la încheierea timpului. Orice creștin se poate bucura de binecuvântarea sfințirii.

Apostolul continuă apoi cu următoarele cuvinte: „Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire” (1 Corinteni 1:10). Pavel nu le cerea să facă ceva ce era cu neputință. Unitatea este un rod sigur al desăvârșirii creștine. …

Apostolul însuși se străduia să ajungă standardul de sfințenie pe care îl punea în fața fraților săi. … Pavel nu a ezitat să sublinieze, în orice ocazie potrivită, însemnătatea sfințirii biblice. El zice: „Știți, în adevăr, ce învățături v‑am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră” (1 Tesaloniceni 4:2,3).

„Astfel dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur. … Faceți toate lucrurile fără cârtire și fără șovăieli ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume” (Filipeni 2:12-15). – Asemenea lui Hristos, 25 martie, p. 98

7. Studiază Filipeni 1:27-30! Ce legătură vezi între lipsa fricii, pe de o parte, și unitatea și lupta „cu un suflet pentru credința Evangheliei”, pe de altă parte?

Strategia lui Satana este să dezbine și să cucerească. Dezbinarea ucide. Citește ce a spus Domnul Isus în această privință în Marcu 3:25! Este un principiu simplu pe care Satana își dorește să îl uităm. Unitatea ne ajută să ne îndeplinim rolul profetic de rămășiță a profeției biblice (Apocalipsa 12:17), care proclamă „Evangheli[a] veșnică” „oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod” (Apocalipsa 14:6). Deoarece unitatea este crucială pentru îndeplinirea misiunii noastre de a răspândi acest mesaj dat de Dumnezeu, iar rugăciunea Domnului Isus din Ioan 17 evidențiază „adevărul” Cuvântului lui Dumnezeu drept un factor major al unității (Ioan 17:17,19), mesajul nostru nu poate fi separat de misiunea sau de unitatea noastră. Toate trei rezistă sau cad împreună. Dacă unul dintre elemente lipsește, nu putem reuși. Dar, dacă le avem pe toate trei, nu avem de ce să ne temem. Nu trebuie să fim „înspăimântați de potrivnici” (Filipeni 1:28). Satana este un dușman învins. Chiar dacă am fi chemați să murim pentru credința noastră, nimic nu ne poate vătăma, dacă suntem „plini de râvnă pentru bine” (1 Petru 3:13). Diavolul este incapabil să oprească înaintarea adevărului lui Dumnezeu.

8. Citește Matei 10:38; Faptele 14:22; Romani 8:17; 2 Timotei 3:12 și rezumă tema lor comună!

Viața în această lume căzută este grea, chiar și pentru cei mai „buni” dintre noi. Iov a fost un om neprihănit; Biblia spune că „era fără prihană și curat la suflet. El se temea de Dumnezeu și se abătea de la rău” (Iov 1:1). Dar, peste noapte, nenorocirea l-a lovit pe el și familia lui. Cine nu a aflat, fie din experiența personală, fie văzând ce li se întâmplă altora, că viața aici se trăiește, pare-se, pe marginea prăpastiei și nu știi niciodată când vei cădea în ea? Suferința, într-o formă sau alta, este partea fiecăruia dintre noi. În cele din urmă însă, mai bine să suferim de dragul lui Hristos decât pentru orice altceva.

Ce speranță, ce mângâiere ar trebui să avem noi, creștinii, în mijlocul suferinței noastre?

Comentariu EGW

Felix nu auzise niciodată mai înainte despre adevăr și, când Duhul lui Dumnezeu a făcut să pătrundă convingerea în sufletul său, în el s-a produs o adâncă frământare. Conștiința, acum trezită, făcea să i se audă glasul, și Felix și-a dat seama că toate cuvintele lui Pavel erau adevărate. Mintea l-a dus înapoi, la trecutul lui vinovat. Cu o înfricoșătoare claritate i-au apărut în față tainele vieții sale de mai înainte, pline de nelegiuire și vărsare de sânge, cum și raportul întunecos al ultimilor săi ani. El s-a văzut pe sine destrăbălat, crud și hrăpăreț. Niciodată mai înainte sufletul său nu fusese cuprins de o așa groază. Gândul că toate tainele vieții sale de crime erau dezvăluite înaintea ochilor lui Dumnezeu și că urma să fie judecat potrivit faptelor sale l-a făcut să se cutremure de spaimă.

Dar, în loc să îngăduie convingerilor sale să-l ducă la pocăință, el a căutat să risipească aceste gânduri neplăcute. Convorbirea cu Pavel a fost curmată brusc. „De astă dată, du-te, a zis el; când voi mai avea prilej, te voi chema.”

Cât de mare este deosebirea dintre atitudinea lui Felix și cea a temnicerului din Filipi! Servii Domnului au fost aduși legați în lanțuri înaintea temnicerului, așa cum fusese adus Pavel și la Felix. Dovada pe care au dat-o, că ei erau sprijiniți de o putere divină, bucuria lor în timp de suferință și înjosire, neînfricarea lor atunci când pământul s-a clătinat din pricina cutremurului, cum și spiritul lor de iertare creștină au adus convingere în inima temnicerului care, tremurând, și-a mărturisit păcatele și a găsit iertare. Și Felix a tremurat, însă nu s-a pocăit. Temnicerul a primit cu bucurie Duhul lui Dumnezeu în inima și în casa sa; Felix i-a poruncit solului divin să se îndepărteze. Unul a ales să devină copil al lui Dumnezeu și moștenitor al cerului; celălalt și-a aruncat sorțul și a ales să rămână împreună cu cei ce săvârșesc nelegiuirea. – Faptele apostolilor, p. 425, 426

„De aceea, vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” Nici teama că ar putea supăra, nici dorința după prietenie sau aplauze nu puteau să-l facă pe Pavel să rețină cuvintele pe care Dumnezeu i le dăduse pentru învățarea, avertizarea și îndreptarea lor. Din partea servilor Săi de astăzi, Dumnezeu cere curaj în predicarea Cuvântului și în vestirea învățăturilor Lui. Slujitorul lui Hristos nu trebuie să le prezinte oamenilor numai adevăruri plăcute, reținându-le pe cele care ar pricinui durere. El trebuie să vegheze cu deplină grijă asupra dezvoltării caracterului. Dacă vede că unii din turmă nutresc păcatul, ca un păstor credincios, el trebuie să le dea Cuvântul lui Dumnezeu, învățătura care se potrivește situației lor. Dacă le-ar îngădui ca, după găsirea lor cu cale, să meargă neavertizați, el ar urma să fie făcut răspunzător pentru sufletele lor. Pastorul care își împlinește înalta sa însărcinare trebuie să dea cu credincioșie poporului său învățătură cu privire la fiecare punct al credinței creștine, arătându-le cum ar trebui să fie și ce ar trebui să facă ei pentru a sta desăvârșiți în ziua lui Dumnezeu. Numai acela care este un învățător credincios al adevărului va fi în stare ca, la încheierea lucrării sale, să poată spune împreună cu Pavel: „Sunt curat de sângele tuturor.” – Faptele apostolilor, p. 393

„De pe scaunul de tortură, de pe rug, din închisoare, din ascunzătorile și peșterile pământului ajungeau la urechile Sale strigătele de triumf ale martirilor. El [Mântuitorul] auzea mărturia sufletelor statornice, care, deși părăsite, lovite și chinuite, totuși transmiteau solia neînfricată și solemnă despre credință, spunând: «Știu în cine am crezut». Acești oameni, dându-și viața pentru credință, declară înaintea lumii că Acela în care s-au încrezut îi poate salva pe deplin” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 512).

„Niciodată nu a existat o așa diversitate a credinţelor în creştinism ca în zilele noastre. Dacă darurile [apostolilor, profeților, evangheliștilor, pastorilor și învățătorilor (Efeseni 4:11-13)] au fost necesare pentru a păstra unitatea bisericii primare, cu cât mai mult este nevoie de ele acum pentru a restabili unitatea! Faptul că scopul lui Dumnezeu este acela de a reface unitatea bisericii în zilele finale este din plin dovedit de profeţii. Suntem asiguraţi că străjerii vor vedea cu ochii lor cum Domnul va aduce Sionul înapoi. De asemenea, în vremea sfârşitului, cei înţelepţi vor înţelege. Când se va împlini acest lucru, va exista o unitate a credinţei între toţi cei pe care Dumnezeu îi consideră înţelepţi, întrucât cei care în realitate înţeleg corect trebuie în mod necesar să şi înţeleagă la fel. [...] Pornind de la consideraţii ca acestea, este evident că starea de desăvârşire a bisericii prevestită aici este încă în viitor, drept urmare, aceste daruri nu şi-au atins încă scopul” (R.F. Cottrell, „Introducere”, în Ellen G. White, Scrieri timpurii, p. 140).

Zilnic:
1 Samuel 27
1 Samuel 28
1 Samuel 29
1 Samuel 30
1 Samuel 31
2 Samuel 1
2 Samuel 2

Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 1, „Nepregătiți pentru marea strigare” – „Gândiți-vă la judecată”

1. Când a fost Saul cuprins de frică și de tremur? 

2. Cine „au plâns până n-au mai putut plânge”? 

3. Ce dorea Saul să evite în momentul morții?

4. Unde se află „Cântarea Arcului”? 

5. Care este păcatul preponderent al acestui veac și cum îi face pe bărbați și pe femei?

Comentariu EGW

Asemenea lui Hristos, „Mărturia triumfătoare a lui Pavel”, 28 decembrie, p. 376.