Credincios în timpul încercărilor grele

Nebucadnețar, împăratul păgân, a rămas uimit de puterea Dumnezeului din ceruri. În timp ce niciunul dintre înțelepții lui nu a fost capabil să-i spună ce visase, Dumnezeul lui Daniel nu doar că i-a dezvăluit secretul, ci i-a și schițat evenimentele viitoare până la sfârșitul vremurilor. Împăratul crezuse că zeitățile lui erau mai puternice decât Dumnezeul lui Iuda, o națiune pe care el o cucerise. Acum însă, a realizat că Dumnezeul captivilor evrei era suprem. „Împăratul a vorbit lui Daniel și a zis: «Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul împăraților și El descoperă tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!»” (Daniel 2:47).

Dar Nebucadnețar nu-L cunoștea foarte bine pe Dumnezeul din cer. Cu toate că pe moment inima i se înmuiase, el nu s-a predat complet. Cu trecerea timpului, ambiția, mândria și prosperitatea l-au făcut să se întoarcă la închinarea idolatră cu un și mai mare zel.

Înțelepții, plini de invidie și ură la adresa celor patru captivi evrei ce fuseseră promovați în poziții de onoare, au profitat de dorința lui Nebucadnețar de a fi adulat și i-au sugerat să înalțe un chip din aur, argint, bronz și fier, precum cel din vis, căruia să i se închine cu toții. „Acest plan, pus la cale în consiliul Satanei, a fost conceput ca să-i oblige pe cei trei tineri evrei să se supună legilor umane, aflate în directă opoziție cu legile lui Iehova” (Semnele timpului, 2 septembrie 1897).

Împăratului i-a plăcut ideea lor. Și-a amintit, totuși, ce spusese Daniel despre o împărăție inferioară care avea să ajungă la putere după el și, cu cât s-a gândit mai mult la asta, cu atât mai puțin îi plăcea ideea. Așa că s-a hotărât să facă întregul chip din aur.

Astfel, a construit cel mai impresionant idol din lume. Piedestalul pe care fusese înălțat se afla la aproape 30 de metri deasupra închinătorilor. Chipul a fost conceput ca să-i uimească pe privitori. Împăratul a poruncit să cheme „pe dregători, pe îngrijitori și pe cârmuitori, pe judecătorii cei mari, pe vistiernici, pe legiuitori, pe judecători și pe toate căpeteniile ținuturilor, ca să vină la sfințirea chipului” (Daniel 3:2).

Când a sosit toată lumea, un crainic i-a informat care sunt așteptările împăratului. „Iată ce vi se poruncește, popoare, neamuri, oameni de toate limbile! În clipa când veți auzi sunetul trâmbiței, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului și a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncați cu fața la pământ și să vă închinați chipului de aur” (Daniel 3:4,5).

Iar în cazul în care cineva nu se va închina noului idol, împăratul era gata să-l forțeze să respecte dorințele lui: oricine îndrăznea să nu se supună avea să fie ars de viu într-un cuptor încins. În mulțimea aceea de persoane publice stăteau și Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Aceștia înțelegeau datoria oamenilor de a se supune guvernării.

În cartea Romani 13, versetele 1 și 2 stă scris: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda.”

Dumnezeu se așteaptă să ne supunem legilor guvernelor noastre, chiar dacă asta înseamnă să facem lucruri ce nu ne plac, cum ar fi plătirea taxelor sau să mergem cu viteza legală. Dar niciun guvern nu are dreptul de a controla relația dintre oameni și Creatorul lor, sau să le spună cetățenilor cum sau cui să se închine. Iar dacă legile unei națiuni intră în conflict cu legea lui Dumnezeu, datoria noastră este clară: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele 5:29). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

Închinarea la acest idol inaugura o nouă religie în Babilon. La fel ca toate religiile false, era o pervertire a adevărului. Era o religie necreștină care lăsa pe dinafară Stânca din visul lui Nebucadnețar. Era o religie care avea în centrul ei omul, concentrându-se asupra idolului în locul Stâncii ce a distrus idolul, și înălța împărăția oamenilor în loc de Împărăția lui Dumnezeu.

Muzica are o influență profundă asupra noastră și este o parte importantă a închinării, iar Nebucadnețar nu a trecut-o cu vederea. Idolului trebuiau să i se închine în sunetul a „tot felul de instrumente de muzică” (Daniel 3:5). Închinarea la idol nu era opțională; oricine nu se închina chipului avea să fie executat imediat prin ardere (vezi Daniel 3:6).

Când a început muzica, doar trei oameni din mulțimea aceea de oameni au rămas în picioare. „Dumnezeul lor era Împăratul împăraților și Domnul domnilor, iar ei erau hotărâți să-I slujească Lui cu orice preț” (Semnele timpului, 2 septembrie 1897).

Când înțelepții invidioși au raportat nerăbdători că cei trei evrei nu s-au supus, Nebucadnețar i-a chemat la el și le-a mai dat o șansă ca să se închine chipului de aur, amenințând că-i va omorî prin foc dacă nu se vor supune. Apoi a lansat și o provocare: „Și care este dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?” (Daniel 3:15).

Cei trei tineri au declarat hotărâți și cu respect: „Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins și ne va scoate din mâna ta, împărate. Și chiar de nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălțat!” (Daniel 3:17,18).

Nebucadnețar a fost cuprins de o furie teribilă văzând că voința lui era desconsiderată. El a poruncit să fie încălzit cuptorul de șapte ori mai tare. În acest moment de criză, Șadrac, Meșac și Abed-Nego nu au șovăit.

Ei și-au amintit făgăduința Domnului transmisă prin profetul Isaia: „Dacă vei merge prin foc, nu te va arde și flacăra nu te va aprinde” (Isaia 43:2). Ei aveau încredere că Dumnezeu îi putea salva. 

Această întâmplare a fost păstrată pentru beneficiul nostru. La sfârșitul timpului, poporul lui Dumnezeu se va confrunta cu un test similar. „Istoria se va repeta. Religia falsă va fi înălțată. Prima zi a săptămânii, o zi obișnuită de lucru, neavând nimic sfânt, va fi instituită asemenea chipului din Babilon. Toate neamurile, limbile și popoarele vor primi porunca de a se închina acestui sabat fals” (Semnele timpului, 6 mai 1897). 

În acel timp, conducătorii civili vor încerca să forțeze ascultarea și să-i distrugă pe toți cei care refuză să se conformeze. „Încercările și persecuția vor veni pentru toți aceia care, ascultând de Cuvântul lui Dumnezeu, vor refuza să se închine acestui sabat fals. Violența este ultima măsură a fiecărei religii false. La început, încearcă să atragă, cum a făcut-o împăratul din Babilon, cu puterea muzicii și a spectacolului exterior. Dacă aceste metode de atracție, inventate de oameni inspirați de Satana, nu reușesc să-i facă pe oameni să se închine chipului, flăcările flămânde ale cuptorului erau pregătite să-i consume. La fel va fi și acum” (Idem). 

Cum ne putem pregăti pentru acel timp? Învățând să ne încredem în făgăduințele lui Dumnezeu acum și printr-o supunere credincioasă lui Dumnezeu în lucrurile mici în fiecare zi. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

3. Își salvează Dumnezeu oamenii întotdeauna de la persecuție și moarte? Ieremia 26:20-24; Faptele 7:54-60 Enumerați alte exemple biblice.

Înfuriat, Nebucadnețar a poruncit ca toți cei trei evrei să fie imediat aruncați în cuptorul incandescent. Soldați tineri și puternici i-au legat pe cei trei bărbați și i-au aruncat în cuptorul încins. În momentul în care cei trei evrei „au căzut legați în mijlocul cuptorului aprins”, „flacăra i-a ucis pe toți oamenii care îi aruncaseră în el pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego” (vezi Daniel 3:23,22).

Pentru o clipă, Nebucadnețar s-a simțit triumfător. A privit cu curiozitate ca să vadă cât de repede aveau să fie incinerați cei trei tineri. Apoi „a văzut ceva ce probabil a crezut că trebuie să fie o iluzie. S-a făcut livid și, acoperindu-și ochii cu mâna, și-a îndreptat privirea spre cuptor, uitându-se cu un interes crescut. Nu toate s-au deslușit la fel de repede precum și-a dat seama împăratul despre rezultatul proiectului său crud” (Semnele timpului, 6 mai 1897).

În Biblie stă scris: „Atunci, împăratul Nebucadnețar s-a înspăimântat și s-a sculat repede. A luat cuvântul și a zis sfetnicilor săi: «N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legați?» Ei au răspuns împăratului: «Negreșit, împărate!» El a luat iarăși cuvântul și a zis: «Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului și nevătămați, și chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!»” (Daniel 3:24,25).

Nebucadnețar a fost receptiv în fața manifestării puterii lui Dumnezeu. Apropiindu-se pe cât îndrăznea de cuptor, el a strigat cu o voce puternică: „Șadrac, Meșac și Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt, ieșiți afară și veniți încoace!” (Daniel 3:26). După ce au ascultat de chemare și au ieșit, oficialii s-au înghesuit în jurul lor și i-au cercetat, uimiți că focul arsese doar frânghiile cu care fuseseră legați. Bineînțeles, mărețul chip de aur a fost dat uitării. Slava lui nu era nimic prin comparație cu puterea Dumnezeului celui viu.

Atunci Nebucadnețar a spus: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său și a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului și și-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească și să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!” (Daniel 3:28). De asemenea, a dat un decret ca oricine avea să vorbească împotriva Dumnezeului din ceruri să fie aspru pedepsit, „pentru că nu este niciun alt dumnezeu care să poată izbăvi ca El” (Daniel 3:29).

Apoi, numeroșii conducători ai guvernului s-au întors la casele lor. „Ce întâmplare minunată!” aveau să spună cu toții! Și astfel, pentru că trei tineri iudei au fost credincioși în fața morții, cunoștința despre adevăratul Dumnezeu s-a răspândit în întregul Imperiu Babilonian. S-a arătat din nou că Satana n-are „nicio putere împotriva adevărului, ci pentru adevăr” (2 Corinteni 13:8), deoarece „toate lucrurile lucrează împreună pentru binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28).

În înțelepciunea Sa, Dumnezeu intervine câteodată și își salvează slujitorii de la a fi condamnați și executați de către cei nelegiuiți. În alte ocazii, nu o face. Isus a spus: „Veți fi dați în mâinile lor până și de părinții, frații, rudele și prietenii voștri; și vor omorî pe mulți dintre voi. Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu. Dar niciun păr din cap nu vi se va pierde” (Luca 21:16-18).

În fiecare situație, putem avea pe deplin încredere că Dumnezeu ne va oferi puterea de care avem nevoie. „Și puterea ta să țină cât zilele tale! El trece pe ceruri ca să-ți vină în ajutor, trece cu măreție pe nori. Dumnezeul cel veșnic este un loc de adăpost și sub brațele Lui cele veșnice este un loc de scăpare” (Deuteronomul 33:25-27). 

Indiferent care sunt încercările sau ispitele cu care vă confruntați astăzi, încredeți-vă în Dumnezeu că vă va oferi harul de care aveți nevoie ca să fiți onești și loiali față de Salvatorul vostru. Pentru poporul lui Dumnezeu, ultima eliberare va fi garantată la a doua venire a lui Isus. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

6. În ce fel a semănat primul răspuns al lui Nebucadnețar cu răspunsul lui Faraon? Compară Daniel 3:15 cu Exodul 5:2. Scoateți în evidență și încăpățânarea continuă a lui Faraon față de dorința lui Nebucadnețar de a ceda înaintea lui Dumnezeu.

Mărturii de actualitate

La data de 24 noiembrie 1862, au avut loc două întâlniri la aceeași oră, în casa lui William Wilson din Greenville, cu scopul de a organiza două biserici. Întâlnirea pentru biserica din Greenville a fost condusă de domnul și doamna White, iar fratele Byington și cu mine am ținut întâlnirea pentru biserica din West Plains într-o altă cameră. 

În timp ce eram ocupați cu lucrările preliminare, o puteam auzi pe doamna White din cealaltă cameră. Aveam unele dificultăți când, tocmai la momentul oportun, doamna White a deschis ușa și a spus: „Frate Loughborough, privind acest grup, văd că am mărturii pentru unele dintre persoanele prezente. Când vei fi gata, voi intra și le voi vorbi.” Întrucât acesta era tocmai momentul când aveam nevoie de ajutor, ea ni s-a alăturat. În afară de fratele Byington și de mine, ea mai știa numele la doar trei persoane din cameră. Ceilalți îi erau străini, exceptând faptul că i-au fost prezentați în viziune. 

Când s-a ridicat să vorbească, a spus: „Va trebui să mă scuzați pentru că, neștiindu-vă numele, vă voi descrie personalitatea în ceea ce am de spus. Văzându-vă fețele, îmi vine în minte ceea ce Domnul mi-a arătat cu privire la voi. Omul acela din colț, care are un singur ochi (cineva a spus că numele lui e Pratt) are funcții înalte și pretenții mari în ce privește religia, dar nu a fost niciodată convertit. Nu-l duceți în biserică în starea lui actuală pentru că nu este un creștin. Își petrece o mare parte din timp plimbându-se alene prin magazine și discutând despre teoria adevărului, în timp ce soția lui stă acasă și taie lemne, se îngrijește de grădină etc. În tranzacțiile lui, face promisiuni pe care nu le îndeplinește. Vecinii lui nu au încredere în el. Pentru cauza religiei, ar fi mai bine ca el să nu spună nimic despre asta.” 

„Mi s-a arătat că acest frate în vârstă”, a continuat (iar în timp ce indica la cine se referă, cineva l-a numit „fratele Barr”), „este la polul opus cu celălalt bărbat. El este un exemplu în viața lui, atent să-și îndeplinească promisiunile și susținându-și bine familia. Cu greu îndrăznește să vorbească despre adevăr vecinilor săi de teamă să nu dăuneze lucrării. El nu știe cum poate Domnul să fie atât de milostiv încât să-i ierte păcatele și nu consideră că este potrivit să aparțină bisericii. Frate Barr, Domnul mi-a cerut să-ți spun că ai mărturisit toate păcatele pe care le cunoști și că El ți-a iertat păcatele cu mult timp în urmă”, i-a spus. „Nu trebuie decât să crezi asta.” 

„A făcut-o?”, întrebă fratele Barr zâmbind. „Da”, i-a răspuns doamna White, „și mi s-a spus să-ți spun să vii să te unești cu biserica și, când ai ocazia, să vorbești în favoarea adevărului. Lucrul acesta va fi bine privit, deoarece vecinii tăi au încredere în tine.” „Așa o să fac”, i-a răspuns el. Continuând, ea a spus: „Dacă fratele Pratt ar putea să adopte o perioadă o poziție similară cu a fratelui Barr, acest lucru îi va face bine.” Când ședința s-a încheiat, domnul Pratt a declarat vehement: „Vă spun că nu are rost să încerci să te alături acestui grup și să acționezi ipocrit. Nu poți să o faci!” 

În viziunea din data de 5 noiembrie, au fost spuse și unele declarații cu privire la Moise Hull. „Fratele Hull a fost tratat în mod corespunzător. El a simțit că sunt prea multe restricții și că nu putea să-și manifeste felul lui de a fi. În timp ce puterea adevărului îl influența cu toată forța, era relativ în siguranță, dar odată îndepărtate efectul forței și al puterii adevărului asupra minții lui, nu va mai avea nicio reținere; tendințele naturale preiau conducerea și nu există loc de întoarcere... Mi-a fost arătat că stă pe marginea unui hău îngrozitor, gata să sară. Dacă va face saltul, va fi fatal; destinul lui etern va fi hotărât.” 

În iarna următoare, domnul Hull a predicat un pic în Michigan, căutând prin acest mijloc să-și alunge îndoielile. În primăvara anului 1863, m-a însoțit la tabăra de corturi din New England, dar tot timpul a avut momente de îndoială și reacții de protest. Pe data de 20 septembrie, a ținut o predică despre încercările, conflictele și victoriile celor care luptă împotriva păcatului. La sfârșitul remarcilor lui, a transmis adunării să nu-l ia de model, deoarece traseul lui ar afecta adevărul. După întâlnire, mi-a spus: „Mâine voi pleca la Ligonier, Indiana, unde sunt oamenii mei. Nu o să mai predic.” Și așa a făcut. Data viitoare când am auzit de el, susținea spiritismul.

O integritate fermă

Când Domnul Isus Hristos se manifestă față de copiii oamenilor, o Putere nevăzută se adresează sufletelor lor. Aceștia realizează că se află în prezența Celui Infinit. Înaintea Maiestății Sale, împărații și nobilii tremură și recunosc că Dumnezeul cel Viu este deasupra tuturor puterilor omenești. Evreii captivi i-au spus lui Nebucadnețar despre Domnul Hristos, Mântuitorul care trebuia să vină, iar din descrierea oferită astfel, împăratul i-a recunoscut chipul celui de-al patrulea din cuptorul încins ca fiind Fiul lui Dumnezeu.

Uitând de propria măreție și demnitate, Nebucadnețar a coborât de pe tron și s-a grăbit să ajungă la cuptor. Cuprins de remușcare și de rușine, a strigat: „Slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt, ieșiți afară și veniți încoace!” Iar ei s-au supus, arătându-se fără nicio rană înaintea acelei vaste mulțimi; hainele lor nici măcar nu prinseseră miros de fum. Fiind dedicați cu adevărat față de datoria lor, au făcut față focului fără să fie atinși. Doar funiile cu care fuseseră legați au ars. „Nebucadnețar a luat cuvântul și a zis: «Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său și a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului și și-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească și să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!»”

O schimbare cuprinse mulțimea. Uriașul chip de aur ridicat cu atâta fanfaronadă a fost uitat. Oamenii s-au temut și au tremurat înaintea Dumnezeului celui Viu. Împăratul a publicat un decret prin care hotăra ca oricine vorbea împotriva Dumnezeului evreilor să fie condamnat la moarte, „pentru că nu este niciun alt dumnezeu care să poată izbăvi ca El”.

Aceia care au adevăratele principii creștine nu se opresc ca să pună în balanță consecințele. Nu se întreabă ce vor gândi oamenii dacă voi face asta sau cum îmi va afecta perspectiva lumească dacă o să fac asta. Având un singur scop, copiii lui Dumnezeu doresc să cunoască ce ar vrea Dumnezeu ca ei să facă, astfel ca lucrările lor să-I aducă slavă. Domnul a pregătit provizii generoase de har divin pentru inimile și viețile urmașilor Lui, astfel încât aceștia să fie lumini arzătoare și strălucitoare în lume.

Acești evrei credincioși aveau în posesie o mare abilitate naturală; ei se alăturaseră celei mai înalte culturi intelectuale și acum ocupau poziții de onoare; dar ei nu L-au uitat pe Dumnezeu. Puterile lor erau predate influenței sfinte a harului Său. Printr-o integritate fermă, ei i-au adus laude Celui care îi chemase din întuneric la lumina Sa minunată. Prin minunata lor eliberare, a fost prezentată înaintea acelei adunări vaste puterea și maiestatea lui Dumnezeu. Isus a stat lângă ei în cuptorul încins, iar slava prezenței Sale l-a convins pe mândrul împărat babilonian că nu putea fi nimeni altcineva decât Fiul lui Dumnezeu. Lumina cerului strălucea prin Daniel și prietenii lui, până când toți asociații lor au înțeles credința care le înnobila viețile și le înfrumuseța caracterele. Prin eliberarea slujitorilor Lui credincioși, Domnul declară că va lua atitudine față de cei oprimați și că va răsturna toate puterile pământești care calcă în picioare autoritatea Dumnezeului din ceruri.

Ce lecție este dată aici celor slabi de inimă, celor ce ezită și sunt lași în slujirea cauzei lui Dumnezeu! Ce încurajare este pentru aceia care nu vor renunța la îndatoririle lor din cauza amenințărilor sau a pericolelor! Aceste caractere credincioase, statornice, exemplifică sfințirea, în timp ce nu se gândesc deloc la pretențiile unor mari onoruri. Cantitatea de bine ce poate fi realizată de creștinii relativ obscuri, dar devotați, nu poate fi estimată până când înregistrările vieții nu vor fi făcute cunoscute, când va avea loc judecata și cărțile vor fi deschise.

Domnul Hristos Își identifică interesul cu acest grup de oameni; Lui nu-i este rușine să-i numească frați. Acolo unde acum există, printre noi, doar un aliat atât de apropiat de Dumnezeu, ar trebui să fie sute; viețile lor să reflecte voia Lui, astfel încât ei să fie lumini arzătoare și strălucitoare, sfințiți în întregime, în trup, suflet și spirit.

Conflictul între copiii luminii și copiii întunericului încă continuă. Aceia care cheamă numele Domnului Isus Hristos ar trebui să scape de letargia care le slăbește eforturile și ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile importante ce le revin. Toți aceia care fac acest lucru se pot aștepta ca puterea lui Dumnezeu să fie descoperită în ei. Fiul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul lumii, va fi reprezentat în cuvintele și în lucrările lor, iar numele lui Dumnezeu va fi proslăvit. – The Youth’s Instructor, 26 aprilie 1904

Nu mai sunt sclavă – partea 2-a de pastorul Scott Griswold

Sophia nu știa ce să facă. Mai auzise despre astfel de întâmplări. Atât de multe fete și atât de mulți băieți erau păcăliți să primească slujbe care păreau bune, doar pentru a descoperi că erau sclavi. Ore lungi, muncă periculoasă. Nicio plată.

Uneori o puneau să muncească zi și noapte, dar nu mai fusese plătită de două luni. Avea doar 120 de dolari. Cum ar putea ea să obțină restul până la 300 de dolari?

A continuat să economisească cu grijă până când a avut 250 de dolari. „Poftim, ia-i”, spuse ea. Bărbatul i-a luat, dar tot nu a lăsat-o pe Sophia să plece. În fiecare zi, porțile și ușile erau încuiate. Nu avea voie să iasă în curte. Acum știa că era o sclavă. A încercat să se liniștească. Ar putea fi mai rău. Multe fete sunt forțate să se prostitueze. Asta ar fi mai rău decât o condamnare la moarte. Dar familia ei! Viitorul ei! Trebuia să fugă!

Atunci Sophia a început să se roage. Aproape că uitase de Marele Dumnezeu despre care o învățase pastorul Seng Sam In. Cu siguranță că El o va asculta, ca în poveștile biblice pe care le învățase. Nu putea El să-i deschidă porțile închisorii, așa cum a făcut-o pentru Petru? Într-o zi a văzut poarta deschisă în curte. A încercat ușa din spate. Nu era încuiată. S-a strecurat în curte și a văzut o altă fată care lucra acolo. Dintr-odată, fata aceea țâșni spre poarta deschisă. Sophia o urmări cu privirea, după care se năpusti și ea pe poartă.

Alergă continuu și, în cele din urmă, a ajuns la stația de autobuz. Trecu repede cu privirea peste autobuze și se grăbi spre cel care mergea spre provincia ei. Și atunci i-a văzut pe paznicii din casa omului de afaceri. Veniseră după ea! Ce ar face dacă ar prinde-o? Nu dorea să rămână în preajmă ca să afle. Se repezi în spatele autobuzului, se încuie în baie și se rezemă de ușă. Acolo a rămas mult timp până ce a simțit că autobuzul se zdruncină din cauza gropilor de pe drum.

Când a ajuns în sfârșit în provincia ei, a coborât cu precauție din autobuz. Imediat a recunoscut pe cineva. Era un australian, un bărbat, un pastor pe nume Deane Jackson, președintele Misiunii Adventiste Cambodgiene. El mai fusese la ea acasă. Ce ușurare! El a deschis ușa camionului său și a invitat-o să urce. Chiar atunci mergea să viziteze familia Sophiei. Ea a început să plângă și i-a povestit întâmplările prin care trecuse. „Oh, Sophia, vino să lucrezi pentru noi. Niciodată să nu te mai duci la astfel de slujbe!”

Astfel, Sophia a devenit profesoară și i-a învățat pe alții să citească și să scrie. Douăzeci și opt de elevi, de la patru ani la șaisprezece ani, veneau și studiau cu ea în fiecare zi. Ea îi punea să copieze versete din Biblie ca să învețe să citească și să scrie. Joacă diverse jocuri în curte și învață cum să planteze flori și să păstreze curat în biserică. Fără ajutorul Sophiei, poate că acest grup de copii nu ar fi reușit vreodată să citească și să scrie. Poate că și ei ar fi ajuns să lucreze ca sclavi. În loc de aceasta, au primit o șansă la educație.

I-ar plăcea familiei tale sau grupei tale de la Școala de Sabat să sponsorizeze un profesor de alfabetizare cum e Sophia? Patruzeci de dolari pe lună reprezintă un salariu pentru munca depusă. Ați vrea să vă dedicați pentru așa ceva, cu ajutorul lui Dumnezeu? Puteți suna la ASAP Ministries sau puteți să donați online. Poate că Dumnezeu vă cheamă să vă dedicați viața ca să-i ajutați pe copiii aflați în astfel de situații disperate să aibă un viitor și o speranță. Și voi puteți să-i eliberați din sclavie și sărăcie învățându-i, ajutându-i să aibă slujbe și conducându-i să-L cunoască pe Tatăl din ceruri, care răspunde rugăciunilor.

Sper că o să vă rugați pentru Sophia, pentru Cambodgia și pentru copiii de pretutindeni. Isus îi iubește și El vrea să-i iubească prin voi și prin mine.