1 Regele Aradului, un canaanit care locuia în Neghev, a auzit[[xr:1]] că Israel vine pe calea Atarim. El s-a luptat cu fiii lui Israel și a luat prinși de război dintre ei.

Împăratul Aradului. Numele se poate referi la localitate, făcând textul să fie citit: Şi când regele Aradului, canaanitul (vezi Iosua 12,14; Judecători 1,16; 1 Cronici 8,15). Arad se afla la 50 mile nord de Cades şi 17 mile sud de Hebron. Astăzi este cunoscut sub numele de Teel’Arâd.

Pe drumul Atarim (engleză, pe drumul iscoadelor). Mai degrabă pe drumul Atarimului. A traduce expresia ebraică prin cuvintele iscoadelor înseamnă a presupune o neîndreptăţită identitate filologică între două cuvinte, când nu există nici una. După cuvântul ebraic drum, gramatical se cere un nume propriu, şi nu indicarea unor călători care au folosit drumul.

Prinşi de război. După cât se pare împăratul a luat câţiva răzleţiţi din coada coloanei, sau de pe marginile liniei de marş. Dacă ar fi atacat cu putere coloana, probabil că s-ar fi raportat pierderi în luptă.


2 Atunci[[xr:1]], Israel I-a făcut DOMNULUI o juruință și a zis: „Dacă vei da poporul acesta în mâinile mele, îi voi nimici cu desăvârșire cetățile.”

A făcut... o juruinţă. Aceasta este o formă de cerere către Iehova după ajutor pentru a pedepsi pe împăratul Aradului (vezi Geneza 28,20; Judecători 11,30; 1 Samuel 1,11; 2 Samuel 15,8).

Voi nimici... cetăţile. Literal, voi dedica cetăţile lor, folosind rădăcina verbului cuvântului tradus închinat în Leviticul 27,29. Sensul acestuia este că trofeele acelor cetăţi aveau să fie închinate lui Dumnezeu şi slujbei Lui (vezi Deutronom 7,1.2; Iosua 6,17.21). Când ceva era închinat lui Dumnezeu, nu mai putea fi folosit pentru uz vremelnic.


3 DOMNUL a auzit glasul lui Israel și i-a dat pe canaaniți în mâinile lui. Israeliții i-au nimicit cu desăvârșire pe ei și cetățile lor, și locul acela l-au numit Horma.

A dat pe canaaniţi. În armonie cu juruinţa lor, pe care Domnul a acceptat-o, Iosua i-a nimicit la intrarea în ţara sfântă (Iosua 12,14).

Horma. Cuvântul înseamnă nimicire, în sensul de închinat lui Dumnezeu şi de aceea de nerăscumpărat pentru folosul omului. Forma verbului aceluiaşi cuvânt este dată în v.2 ca voi nimici cu desăvârşire, adică adus lui Dumnezeu ca o jertfă. După cum se pare, numele s-a aplicat cetăţii şi împrejurimilor ei (Numeri 14,45; Deutronom 1,44; Iosua 12,14; 15,30).


4 Au[[xr:1]] plecat de la muntele Hor pe calea spre Marea Roșie, ca să[[xr:2]] ocolească țara Edomului. Poporul și-a pierdut răbdarea pe drum

Drumul... spre Marea Roşie. Din cauză că Edomul n-a îngăduit trecerea a fost necesară o ocolire. Acum erau în călătoria lor spre Eţion-Ghebea (Deutronom 2,8), cu spatele spre Ţara sfântă. Pentru opririle dintre Cades şi regiunea Moabului, vezi Numeri 33,41-44.

Drumul de marş al lui Israel ducea spre sud prin ’Araba spre graniţa sudică a Edomului şi apoi spre est. La urmă, întorcându-se spre nord, ei au trecut pe la răsărit atât de Edom, cât şi de Moab (PP 428, 433).

Pe drum. Literal, pe drum. Existau câţiva factori care produceau descurajare. Partea de ţară prin care călătoreau, Araba, era o câmpie pustie, presărată cu pietre şi nisip, cu climă caldă şi uscată. În plus, ei au înţeles că mărşăluiau în direcţia opusă Canaanului.


5 și a vorbit[[xr:1]] împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „Pentru[[xr:2]] ce ne-ați suit din Egipt: ca să murim în pustiu? Căci nu este pâine, nu este apă și ni s-a scârbit[[xr:3]] sufletul de această hrană proastă!”

Ne-aţi scos. Forma verbului ebraic folosit aici este un alt semn al nerăbdării lor crescânde, fiind forma cauzală: ne-aţi făcut să ne suim.

Nici pâine. Ei aveau hrană din belşug, dar se răzvrăteau din cauza monotoniei dietei lor de origine cerească.

Hrană proastă. Cuvântul tradus aici uşoară (în versiunea engleză), care nu se mai întâlneşte niciunde în Biblie, este din rădăcina a fi uşor, a avea preţuire mică. Poporul se gândea la diferitele mâncăruri condimentate din Egipt.


6 Atunci, DOMNUL[[xr:1]] a trimis împotriva poporului niște[[xr:2]] șerpi veninoși, care au mușcat poporul, așa încât au murit mulți oameni din Israel.

Şerpi înfocaţi. Literal, şerpii cei înfocaţi. Cuvântul tradus înfocat apare în altă parte ca serafimi (Isaia 6,2.6). El este din rădăcina a arde (Iosua 11,9; Isaia 44,16; Ezechiel 43,21). Şerpii erau numiţi înfocaţi din cauza violentei inflamaţii pricinuite de muşcătura lor (PP 429).

Au murit mulţi oameni în Israel. Moartea se datora retragerii braţului ocrotitor al lui Dumnezeu. O parte din regiunea prin care călătoreau ei era plină de şerpi, scorpioni, etc. (Deutronom 8,15); de aici şi minunile de ocrotire divină care aveau loc în fiecare zi. Dar acum Dumnezeu Şi-a retras ocrotirea şi a îngăduit şerpilor să atace pe oameni.


7 Poporul[[xr:1]] a venit la Moise și i-a zis: „Am[[xr:2]] păcătuit, căci am vorbit împotriva DOMNULUI și împotriva ta. Roagă-te[[xr:3]] DOMNULUI ca să îndepărteze de la noi șerpii!” Moise s-a rugat pentru popor.

Am păcătuit. Poporul s-a smerit înaintea lui Dumnezeu, ştiind că învinuirile împotriva Lui erau false.

Roagă-te Domnului. Compară cu cererea lui Iov pentru prietenii Săi (Iov 42,10).


8 DOMNUL i-a zis lui Moise: „Fă un șarpe veninos și atârnă-l de o prăjină; oricine este mușcat și privește spre el va trăi.”

Un şarpe înfocat. O reproducere a tipului de şarpe care lovise pe oameni.

Pe o prăjină. Cuvântul tradus prăjină este cel folosit pentru drapel militar. El se întâlneşte în Exod 17,15; Iehova-nisi, Iehova, steagul meu. De asemenea şi steag (Psalmi 60,4; Ieremia 51,27; Isaia 11,10; în engleză emblemă). Orice a fost, prăjina era destul de înaltă, ca să fie văzută pe tot cuprinsul taberei.


9 Moise[[xr:1]] a făcut un șarpe de aramă[[fn:a]] și l-a atârnat pe o prăjină; oricine era mușcat de șarpe și privea spre șarpele de aramă trăia.

Şi privea spre şarpe. Poporul ştia că şarpele era un simbol al Mântuitorului care avea să vină. El mai ştia că nu era suficient doar să privească la şarpe, ci că privirea trebuia să fie însoţită de credinţă, deoarece în şarpele însuşi nu era nici o vindecare. Era posibil ca cineva să privească la şarpe şi să nu fie vindecat, dacă nu avea credinţă în Dumnezeu ca Vindecător divin. Tot aşa şi jertfele neînsoţite de credinţă erau zadarnice (vezi Ioan 3,14; PP 430, 431).


10 Fiii lui Israel au plecat și au poposit[[xr:1]] la Obot.

Au tăbărât la Obot. Înainte de Obot (cap. 33,41-43). Izraeliţii mai tăbărâseră în alte două locuri pe care Moise nu le aminteşte aici. Aşezarea lui Obot nu a fost determinată cu exactitate.


11 Au plecat[[xr:1]] din Obot și au poposit[[xr:2]] la Iie-Abarim, în pustiul din marginea Moabului, spre răsăritul soarelui.

Iie-Abarim. Literal, ruinele lui Abarim. Primul cuvânt este din aceeaşi rădăcină cu Ai, care înseamnă grămadă de pietre sau ruine. Al doilea înseamnă partea cealaltă şi este acela din care vine cuvântul evrei, adică cei care au venit din partea cealaltă, imigranţi de dincolo de Eufrat. Conform cu aceasta, unii ar traduce Iie-Abarim cu locurile evreilor (vezi Geneza 10,21).


12 De acolo au plecat și au poposit în valea Zered.

Valea Zered. Literal, râul Zered. În sezonul cald, albia lui era secată. Acest cuvânt este în uz în limba urdă din India, derivat din limba arabă şi aplicat canalelor lui Punjab. Valea Zered este cunoscută acum ca Wadi-el-Hesa, un râu care se varsă în Marea Moartă în partea sud-estică. În vechime, Zered despărţea Edomul de Moab.


13 De acolo au plecat și au poposit dincolo de Arnon, care curge prin pustiu, ieșind din hotarele amoriților, căci Arnonul[[xr:1]] este hotarul Moabului, între Moab și amoriți.

Arnon. Râul Arnon curge prin actualul Wadi Ei Mojib, care este de vreo 581 km adâncime şi 3,25 km lăţime, tăiată în platoul Moabului. Trecătoarea ei este o miniatură a Marelui Canion.

Prin pustie. Izraeliţii erau încă la est de Moab, în pustia Chedemat (Deutronom 2,26).

Între Moab şi amoriţi. Râul Arnon izvorăşte din ţinuturile muntoase ale Arabiei şi se varsă în Marea Moartă. Ţinutul Moabului se află la sud de râu şi la nord de ţinutul amoriţilor (vezi Geneza 10,16). Moabiţii fuseseră împinşi la sud de Arnon de către Sihon (Numeri 21,26; Judecători 11,22).


14 De aceea se zice în Cartea Războaielor DOMNULUI: „Vaheb în Sufa și vadurile Arnonului

În cartea. Ca şi Cartea Dreptului (Iosua 10,13; 2 Samuel 1,18), acest raport s-a pierdut.

Vaheb în Sufa. Vaheb era numele unei cetăţi. Sufa, literal, vijelie (ca în Iov 37,9; Proverbe 10,25; Isaia 21,1; 66,15; Osea 8,7 etc.), poate o vale sau o regiune unde vijeliile erau obişnuite (vezi Deutronom 1,1 RSV). Vijeliile veneau în general dinspre sud (Iov 37,9; Isaia 2,11). Celelalte locuri amintite în context (Numeri 21,12-16) întăresc sugestia că Sufa se afla la nord de Arnon. Unii au identificat-o cu Chirbet Sufa, la vreo 8 mile sud-est de muntele Nebo.


15 și coastele vadurilor care se întind înspre Ar povârnite spre[[xr:1]] hotarul lui Moab.”

Hotarul lui Moab. Citarea versetelor 14 şi 15 din Cartea războaielor lui Iehova sugerează că amoriţii luaseră cu forţa aceste locuri de la moabiţi. Probabil că izraeliţii erau în teritorii amorite şi dincolo de hotarele Moabului.


16 De acolo s-au dus[[xr:1]] spre Beer, fântâna despre care DOMNUL i-a zis lui Moise: „Strânge poporul și le voi da apă!”

Beer. Acesta este cuvântul obişnuit pentru izvor (Geneza 21,19; 25,30; 26,15 etc.). S-a încercat să se sugereze că acesta este Beer-Elim sau fântâna lui Elim (Isaia 15,8).


17 Atunci, Israel a cântat[[xr:1]] cântarea aceasta: „Țâșnește, fântână! Cântați în cinstea ei!

Cântaţi în cinstea ei. Este greu să se evalueze importanţa unei fântâni bune în ţările orientale. Fântânile erau subiecte de cântece de laudă şi de dispute violente între oameni (Geneza 21,25; 26,15-22; Judecători 1,15; compară cu Ioan 4,12).


18 Fântâna pe care au săpat-o mai-marii, pe care au adâncit-o nobilii poporului, cu sceptrul[[xr:1]], cu toiegele lor!” Din pustiul acesta s-au dus spre Matana;

Cu toiagul de cârmuire. Din acelaşi cuvânt tradus sceptru în Geneza 49,10. Aceasta sugerează o minune din partea lui Dumnezeu. Terenul era nisip moale. Când cei 70 de bătrâni şi căpeteniile seminţiilor au înfipt toiegele în nisip, Dumnezeu a făcut ca apa să ţâşnească din belşug, formând un izvor de apă curgătoare.

Matana. Aşezare necunoscută. Posibil să fie identificată cu modernul el-Medei-yineh.


19 din Matana, spre Nahaliel; din Nahaliel, spre Bamot;

Din Nahaliel la Bamot. Pe graniţa Moabului. Nahaliel, valea al lui Dumnezeu, s-a încercat să fie identificat cu Wadi Zerka Main. Tot aşa şi Bamot, înălţimi, poate fi acelaşi cu Bamat-Baal (Iosua 13,17) sau înălţimile lui Baal (Numeri 22,41).


20 din Bamot, spre valea din câmpia Moabului, aproape de vârful Pisga, ce străjuiește ținutul sterp[[xr:1]].

Câmpia Moabului. Literal, câmpia Moabului, probabil referindu-se la regiunea pretinsă de Moab.

Pisga. Muntele Pisga oferă o minunată panoramă asupra întregii Palestine de vest. Numele vine de la un verb care înseamnă a tăia, a despica; substantivul înrudit însemnând stâncă şi fiind aplicat crestei abrupte şi ascuţite a platoului moabit, unde coboară prăpăstios spre Marea Moartă şi valea Iordanului (Numeri 23,14; Deutronom 3,27; 34,1). Situată aproape de capătul nordestic al Mării Moarte, faţă în faţă cu Ierihonul, Pisga este cunoscut acum sub numele de Râs es-Siyâghah.

Caută spre pustie. Literal, care caută spre faţa pustiei. Termenul pustie este folosit în legătură cu deşerturile prin care a călătorit Israel (Deutronom 32,10; Psalmi 68,7) şi cu ţinutul părăginit din nordul Mării Moarte (1 Samuel 23,19.24; 26,1.3).


21 Israel[[xr:1]] a trimis soli la Sihon, regele amoriților, zicând:

Sihon. Izraeliţii erau în pustia de la Chedemot, care este aşezată pe hotarul regatului lui Sihon (Deutronom 2,26). Ţara amoriţilor era cuprinsă în teritoriul făgăduit lui Israel. Amoriţii nu erau înrudiţi cu izraeliţii, aşa cum erau amoniţii, edomiţii şi moabiţii, ci erau din spiţă canaanită (Geneza 10,16; Deutronom 1,7.19.27). Sihon este numit împărat al amoriţilor, ca în acest verset, sau împărat al Hesbonului (Deutronom 2,26.30) sau este identificat prin combinarea celor două nume (Deutronom 1,4; 3,2). Hesbon a fost reşedinţă împărătească sau cetate regală.

[Comentariu la hartă: Traversând Edomul şi Moabul, (1) Israel a trecut Arnon-ul în ţinutul armorit la Aroer, apoi a continuat (2) spre Hesbon, unde l-a învins pe Sihon, şi la nord Iazer, a ajuns la Basan. După înfrângerea lui Og la Edrei (4) şi luarea cetăţilor lui, s-a întors la Sitim (5) în câmpia Moabului (de curând ţinut amorit, dar anterior aparţinând lui Moab; vezi Numeri 21,13; 22,1, ultima tabără până să ajungă la Iordan (Iosua 3,1)].


22 „Lasă-mă[[xr:1]] să trec prin țara ta; nu ne vom abate nici prin ogoare și vii și nu vom bea nici apă din fântâni; vom ține drumul regal, până vom trece de hotarele tale.”

Lasă-mă să trec. Izraeliţii au trimis o solie de pace asemănătoare aceleia anterioare trimise lui Edom (cap. 20,14), deşi se dăduseră porunci ca Sihon să fie învins (Deutronom 2,26.24).


23 Sihon[[xr:1]] nu i-a îngăduit lui Israel să treacă prin hotarele sale, ci a strâns tot poporul și a ieșit înaintea lui Israel în pustiu. A venit la Iahaț[[xr:2]] și s-a luptat cu Israel.

Iahaţ. Poate o cetate în câmpia Moabului, mai târziu o parte din ţinutul lui Ruben. Aşezarea ei exactă nu este cunoscută (vezi Deutronom 2,32; Isaia 15,4; Ieremia 48,21).

S-a luptat împotriva lui Israel. Izraeliţii fuseseră asiguraţi că vor fi învingători (Deutronom 2,31). Poporul amorit fusese hotărât pentru nimicire (Iosua 3,10) şi acum ei înşişi au invitat dezastrul prin aceea că au ieşit cu intenţia să nimicească pe poporul lui Dumnezeu.


24 Israel[[xr:1]] l-a trecut prin ascuțișul sabiei și a luat în stăpânire țara de la Arnon până la Iaboc, până la hotarul fiilor lui Amon, căci hotarul fiilor lui Amon era întărit.

Israel l-a bătut. O mare victorie pentru Israel, aflat la începutul ostilităţilor împotriva unui inamic care nu de mult învinsese pe Moab.

De la Arnon până la Iaboc. Arnon reprezenta graniţa sudică a ţinutului lui Sihon (v.13), Iaboc pe cea nordică, iar râul Iordan pe cea vestică. La răsărit, se aflau amoniţii. Iaboc mai poartă încă vechiul lui nume.

Era întărit. De preferat era Iezer, o cetate pe hotarul dintre amoriţi şi amoniţi.


25 Israel a luat toate cetățile acelea și s-a așezat în toate cetățile amoriților, în Heșbon și în toate satele sale.

Toate cetăţile acelea. Adică cetăţile amoriţilor amintite în v.25-30. Hesbon. Cetatea regală, locuinţa regelui şi sediul guvernului lui. Acesta este modernul Hesbân, la 18 mile est de Iordan şi Ierihon, aproximativ la 3000 picioare deasupra nivelului mării.

Toate satele. In mod literal, toate fiicele lui, referindu-se la cetatea Hesbonului ca metropolă sau cetate mamă şi la sate ca urmaşe ale ei, depinzând de ea cât priveşte starea bunăstării lor economice şi sociale.


26 Căci Heșbonul era cetatea lui Sihon, regele amoriților. El se războise cu regele de mai înainte al Moabului și-i luase toată țara până la Arnon.
27 De aceea zic poeții: „Veniți la Heșbon! Zidiți-l din nou! Întăriți cetatea lui Sihon!

Zic poeţii. Sau cântăreţii de balade (RSV). Referirea este la cântecul din v.27-30 despre victoria lui Sihon asupra moabiţilor. Ţinutul luat acum de izraeliţi a aparţinut amoriţilor.


28 Căci un foc a ieșit[[xr:1]] din Heșbon, o flacără din Chiriat-Sihon, și a mistuit[[xr:2]] Arul Moabului, pe stăpânii înălțimilor Arnonului.

Un foc. Aceasta se referă la cuceririle de către Sihon ale ţinuturilor din împrejurimile Hesbonului, focul şi flăcările fiind un simbol al războiului (vezi Amos 1,7.10.12.14; 2,2.5).


29 Vai de tine, Moab! Ești nimicit, popor al lui Chemoș[[xr:1]]! El i-a făcut pe fiii lui fugari, și pe fetele lui i le-a dat roabe lui Sihon, regele amoriților.

Chemoş. Zeul moabiţilor (1 Regi 11,7; Ieremia 48,7), căruia i se aduceau jertfe omeneşti (2 Regi 3,26.27), dar care în această criză n-a salvat pe închinătorii lui. Fiii lui fugari. Ceea ce înseamnă că Chemoş a fost nemulţumit de închinătorii lui şi nu i-a scăpat de vrăjmaşii lor (vezi Ieremia 48,13).


30 Noi am aruncat cu săgețile asupra lor: din Heșbon până la[[xr:1]] Dibon, am pustiit până la Nofah, care este lângă[[xr:2]] Medeba.”

Dibon. Există un Dibon modern la 5 mile nord de Arnon (vezi Ieremia 38,18.22). Vechiul Dibon, la 2 mile spre sud, se află astăzi în ruine. Aici este locul unde a fost găsită faimoasa piatră moabită în 1868.

Nofah. Vezi Judecători 8,11. Medeba. Identificată cu Medeba modernă. Pe piatra moabită, numele ei apare ca Mehedeba.


31 Israel s-a așezat astfel în țara amoriților.

Ţara amoriţilor. Ţinutul ocupat acum de Israel la răsărit de Iordan era acela al amoriţilor şi nu al moabiţilor care fuseseră alungaţi din el.


32 Moise a trimis să iscodească Iazerul[[xr:1]]. Au luat satele lui și i-au izgonit pe amoriții care erau în ele.

Iaezerul. Aşezarea Iaezerului este necunoscută. S-au sugerat diverse locuri, dar nici unul nu poate fi identificat definitiv. El nu era departe de muntele Ghilead (2 Samuel 24,5.6; 1 Cronici 26,31). O dată cu luarea acestei cetăţi, Israel a desăvârşit cucerirea amoriţilor.


33 Apoi s-au întors și s-au suit pe drumul spre Bașan. Og[[xr:1]], regele Bașanului, le-a ieșit înainte cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva lor la[[xr:2]] Edrei.

Basan. Basan era faimos pentru frumoasele lui păşuni pe care trăiau bine turme mari de vite, precum şi pentru pădurile lui de stejari (Deutronom 32,14; Psalmi 22,12; Ezechiel 27,6).

Og. Un descendent al puternicilor refaimi (Geneza 14,5; Iosua 12,4; 13,12).

Edrei. Acesta a fost identificat cu Edrea sau Deia, aproximativ la 22 mile nord-vest de cetatea Bosra. După cât se pare aceasta era a doua cetate regală a Basanului (vezi Deutronom 1,4; Iosua 12,4; 13,12), aşezată aproximativ la 30 mile est de Marea Tiberiadei şi la 30 mile vest de lanţul de munţi Hauran pe malul sudic al Basanului (Deutronom 3,1.10), un braţ al lui Iarmuc. Ruinele masive ale cetăţii sunt îngropate sub satul modern. Dacă Og ar fi rămas în spatele cetăţilor fortificate, Israel ar fi putut cu greu să ajungă la el. În providenţa divină, el a părăsit fortificaţiile şi a dat bătălia în câmp deschis.


34 DOMNUL i-a zis lui Moise: „Nu[[xr:1]] te teme de el, căci îl dau în mâinile tale, împreună cu tot poporul și toată țara lui; să-i[[xr:2]] faci cum i-ai făcut lui Sihon, regele amoriților, care locuia la Heșbon.”

Nu te teme. O astfel de asigurare din partea lui Dumnezeu era necesară, ţinând seama de statura uriaşă a oamenilor (Deutronom 1,28; 3,11) şi faima fortificaţiilor lor.


35 Și ei i-au[[xr:1]] bătut pe el, pe fiii lui și tot poporul lui, nelăsând să scape niciunul măcar, și le-au luat în stăpânire țara.

Ei l-au bătut. După înfrângerea oştirii lui Og, Israel a ocupat ţara întreagă, cu excepţia unor părţi din ea, care au mai rezistat un timp. Cucerirea finală a fost realizată de Iair, fiul lui Manase, care a primit ca răsplată ţinutul lui Argob (Numeri 32,29.41; Deutronom 3,14).

Fiii lui. Neamintiţi în Deutronom 3,3.

Au pus mâna pe ţara lui. Aceasta cuprindea vreo 60 de cetăţi fortificate plus un număr de cetăţi mai mici (Deutronom 3,4.5; Iosua 13,30). Aceasta a fost dată jumătăţii de seminţie a lui Manase, aşa cum s-a spus deja (Deutronom 3,13; Iosua 13,29.30; 1 Regi 4,13).

Comentariile lui Ellen G. White

1-41 PP 427,444

2-5 PP 428

3 PP 434

6,7 PP 429

6-9 8T 50

8 FE 198

8.9 PP 430 9 PP 434; 5T 202

16-18 Ed 162

33 PP 435