1 DOMNUL i-a zis lui Aaron: „Tu[[xr:1]] și fiii tăi și casa tatălui tău să purtați[[xr:2]] vina fărădelegilor față de Sanctuar; tu și fiii tăi împreună cu tine să purtați vina pentru abaterile săvârșite când vă îndepliniți preoția.

Să purtaţi pedeapsa fărădelegilor. Spre deosebire de restul leviţilor, preoţii aveau răspunderea de a supraveghea ca nici o persoană neautorizată să nu se apropie de Cortul Întâlnirii, profanându-l. Aceasta avea să liniştească temerile adunării că, apropriindu-se de Cortul Întâlnirii, riscau să moară.


2 Mai mult, apropie-i de tine pe frații tăi, seminția lui Levi, seminția tatălui tău, ca să fie legați[[fn:a]] de tine și[[xr:1]] să-ți slujească atunci când tu și[[xr:2]] fiii tăi împreună cu tine veți fi înaintea Cortului Mărturiei!

Pe fraţii tăi. O referire la gherşoniţi şi merariţi, celelalte două ramuri ale seminţiei lui Levi. Să fie legaţi de tine. Verbul tradus aici legaţi este probabil cuvântul rădăcină al numelui lui Levi (vezi Geneza 29,34).


3 Ei să-și îndeplinească[[xr:1]] îndatoririle față de tine și față de tot Cortul, dar să[[xr:2]] nu se apropie nici de uneltele Sfântului Lăcaș, nici de altar, ca să[[xr:3]] nu moară, și să nu muriți nici voi.

Să păzească ce le vei porunci. Ei erau paznici numiţi ai sanctuarului.

Să nu se apropie. Aceasta nu se refera la chehatiţi (cap. 4,15), ci numai la ceilalţi leviţi. Chehatiţii nu trebuiau să umble cu uneltele când erau neacoperite, nici măcar să privească la ele (cap. 4,19.20). Interdicţia aceasta cuprindea atât altarul de aramă (Exod 29,37), cât şi altarul tămâierii, pentru că amândouă erau prea sfinte.

Uneltele. Literal, mobilierul. Cuvântul tradus unelte cuprinde toate uneltele sacre şi mobilierul sanctuarului.


4 Ei să se alipească de tine și să-și îndeplinească îndatorirea față de Cortul Întâlnirii – toată slujirea la Cort – și niciun[[xr:1]] străin să nu se apropie de voi.

Să se alipească de tine. Preoţii trebuiau să-i privească pe fraţii lor leviţi ca o parte integrantă a corpului de oameni numiţi să servească lui Iehova în slujba sfântă, chiar dacă era pe o treaptă inferioară.

Străin. Adică altcineva decât levitul (cap. 1,51).


5 Să vă îndepliniți îndatoririle[[xr:1]] față de Sfântul Lăcaș și față de altar, ca[[xr:2]] să nu mai vină mânia Mea asupra fiilor lui Israel.

Să nu mai fie mânie. Leviţii răspundeau de partea exterioară a Cortului Întâlnirii, după cum preoţii răspundeau de cea interioară. Preoţii trebuiau să se îngrijească de toate lucrurile sfinte, precum pâinea punerii înainte (pâinea prezenţei), lămpile etc. şi să le acopere când erau mutate. Leviţi trebuiau să vegheze ca membrii adunării să nu profaneze sanctuarul din nebăgare de seamă, sau lipsă de evlavie.


6 În ce Mă privește, iată că i-am luat pe frații voștri leviți din mijlocul fiilor lui Israel ca unii care Îi sunt dați[[xr:1]] DOMNULUI; ei vă[[xr:2]] sunt încredințați vouă în dar, ca să-și facă lucrarea la Cortul Întâlnirii.

Fraţii voştri leviţii. Leviţii nu trebuiau să umble după slujba preoţiei, cum făcuse Core, ci să-i ajute pe preoţi în lucrarea Domnului. Dar preoţii nu trebuiau să-i privească cu dispreţ, ci întotdeauna să-şi amintească de faptul că aceştia trebuiau să fie priviţi şi trataţi ca fraţi.

Daţi Domnului. Vezi cap. 3,12.41.45; 8,6.16.18.


7 Tu și fiii[[xr:1]] tăi împreună cu tine să vă îndepliniți sarcina preoției în tot ce privește altarul și tot ce este dincolo[[xr:2]] de catapeteasmă și să slujiți. Vă dau în dar slujba preoției voastre. Străinul care se va apropia să fie omorât.”

Să păziţi slujbele preoţiei. Slujitorii lui Dumnezeu trebuiau să fie mândri de slujba lor şi de slujirea din lucrarea Domnului, şi chiar să le păzească neatinse înaintea lui Dumnezeu.

Altarul şi tot ce este dincolo de perdea. Cuvintele acestea sunt ca explicaţie a expresiei slujbele preoţiei voastre. Preoţii trebuiau să aducă jertfele pe altarul de aramă din curte şi să îndeplinească toate îndatoririle din interiorul sanctuarului, precum aducerea de tămâie, aranjarea pâinii pentru punerea înainte, aranjarea şi aprinderea lămpilor, precum şi alte îndatoriri înrudite cu astfel de ocazii solemne ca Ziua Ispăşirii.

Străinul. Adică altcineva decât preotul. Unul ca acesta nu trebuia să îndrăznească să se apropie de Cortul Întâlnirii cu intenţia de a îndeplini vreo funcţie preoţească.


8 DOMNUL i-a zis lui Aaron: „Iată, Eu ți-am încredințat răspunderea pentru darurile Mele, anume pentru toate darurile sfinte[[xr:1]] ale fiilor lui Israel; ele vor fi partea[[xr:2]] ta și a fiilor tăi, printr-o rânduială veșnică.

Prin ridicare. Aceasta este o referire la contribuţii, la acele părţi ale jertfelor care nu sunt arse pe altar, ci păstrate spre a fi mâncate de preotul oficiant. Aaron avea să fie răspunzător de acestea.

Ca drept al ungerii. Unii comentatori se referă la Leviticul 8,12 şi citesc astfel: pentru că aţi fost consacraţi prin ungerea cu untdelemn. Textul ebraic se citeşte literal: Ţie îţi sunt date ca parte consacrată, şi fiilor tăi ca un privilegiu pentru veşnicie. (Levitic 7,35).


9 Aceasta va fi partea ta din lucrurile preasfinte care sunt mistuite de foc: toate darurile lor, toate ofrandele lor[[xr:1]], toate jertfele-pentru-păcat[[xr:2]] și toate jertfele-pentru-vină[[xr:3]] pe care Mi le vor aduce; lucrurile acestea preasfinte să fie ale tale și ale fiilor tăi.

Lucrurile prea sfinte. Pentru a specifica lucrurile care aparţineau preoţiei şi pentru a păstra diferenţa dintre lucrurile sfinte şi prea sfinte, aşa cum sunt arătate în Leviticul 21,22.

Mistuite de foc. Adică de pe altarul arderii de tot. Preotul primea unele lucruri care nu veneau de pe altar, precum cele 12 pâini pentru punerea înainte sau pâinea prezenţei (vezi comentariul pentru Exod 25,30; Levitic 24,5-8).

Ale tale şi ale fiilor tăi. Părţile acestea aveau să fie o compensaţie parţială pentru lipsa lor de moştenire prin seminţiile lui Israel.


10 Să le mâncați într-un[[xr:1]] loc preasfânt: orice bărbat să le mănânce; să le priviți ca sfinte.

Într-un loc prea sfânt. În general, se crede că aici se face referire la Cortul Întâlnirii în contrast cu curtea de afară. În armonie cu textul ebraic şi cu intenţia Scripturii (Levitic 16,2; Evrei 9,6.7), traducerea RSV redă un loc prea sfânt.

Orice bărat să mănânce din ele. Şi nu altul, aşa cum se arată în mod expres în altă parte (Levitic 2,3.10; 6,17.18.29; 7,6).


11 Tot al tău să fie și darul din ofrandele lor, anume toate darurile legănate ale fiilor lui Israel[[xr:1]]; ție ți le dau[[xr:2]] și fiilor tăi și fiicelor tale împreună cu tine, printr-o rânduială veșnică. Oricine[[xr:3]] va fi curat în casa ta să mănânce din ele.

Ce va fi al tău. Ce se referă la lucrurile mai puţin sfinte.

Prin ridicare. Pieptul din jertfele de mulţumire erau legănate înaintea Domnului şi spata dreaptă (coapsa) era ridicată înaintea Lui (vezi comentariul pentru Exod 29,27 şi Levitic 7,14). Amândouă deveneau ale preoţilor (Levitic 7,30-34). Aceasta era adevărat şi despre spata dreaptă a berbecului adus de un nazireu (Numeri 6,29.20).

Şi fiicele tale. Darurile acestea nu erau exclusiv pentru folosul bărbaţilor (Levitic 10,14; 22,13). Totuşi mâncatul trebuia să se desfăşoare într-un loc curat (Levitic 10,14) în interiorul taberei (Deutronom 12,6.7.17.18) şi nu avea voie nici un om necurat să aibă parte de aceste daruri (Levitic 7,20.21; 22,4).


12 Îți dau tot ce este mai bun din untdelemn, din must și din grâne[[xr:1]] – deci din tot ce va fi adus DOMNULUI.

Tot ce va fi mai bun. Literal grăsimea, grăsimea fiind un simbol al bogăţiei atât în hrană, cât şi la jertfe (Deutronom 32,14; Psalmi 63,5; Exod 23,18; 29,13.22; 1 Samuel 2,15.16). Se mai folosea şi cu referire la cele mai alese produse ale ţării (Geneza 45,18). Referirea de aici este făcută la produse, aşa cum au venit de pe câmp, înainte de a fi prelucrate spre folosire.

Cele dintâi roade. Aceasta poate să se referi la timp, prima recoltă coaptă, dar se mai poate referi şi la calitate (compară cu pârga celor dintâi roade, Exod 23,19).


13 Primele roade ale țării lor[[xr:1]], pe care I le vor aduce DOMNULUI[[xr:2]], ale tale să fie. Numai cine[[xr:3]] va fi curat în casa ta să le mănânce.

Oricine va fi curat. Toţi membrii familiei preoţeşti aveau voie să mănânce din cele dintâi roade. Erau excluşi numai cei opriţi de necurăţie.


14 Tot ce[[xr:1]] va fi pus deoparte[[fn:a]] în Israel al tău să fie.

Tot ce va fi închinat. Tot ce era pus sub interdicţie era dat cu desăvârşire lui Dumnezeu şi nu putea fi răscumpărat (Levitic 27,1-29; compară cu Numeri 21,1; Marcu 7,11).


15 Primul ieșit din pântecele oricărei făpturi[[xr:1]], pe care I-l vor aduce DOMNULUI, atât dintre oameni, cât și dintre animale, al tău să fie. Să răscumperi negreșit întâiul născut[[xr:2]] al omului și întâiul născut al animalului necurat.

Orice întâi născut. Ceea ce se năştea mai întâi dacă era de parte bărbătească, avea să fie al preoţilor. Dacă întâiul născut era de parte femeiască şi urma apoi o parte bărbătească, partea bărbătească nu avea să fie a preoţilor, deoarece nu aceasta era întâiul născut (Exod 13,2).

Să se răscumpere. Două categorii ale întâiului născut, care aparţineau preoţilor, trebuiau să fie răscumpărate, adică luate înapoi cu bani: (1) animalele necurate, care nu puteau fi primite ca jertfe şi (2) fiinţele omeneşti.


16 La vârsta de o lună să-l răscumperi, iar prețul răscumpărării lui, după[[xr:1]] socoteala ta, să fie cinci sicli de argint, după siclul Sfântului Lăcaș, care este[[xr:2]] de douăzeci de ghere.

Cinci sicli. Preţul care s-a pus când întâiul născut a fost schimbat cu leviţii (cap. 3, 46.47). Astăzi iudeii au o ceremonie care îşi are originea în această răscumpărare, când fiul întâi născut este în vârstă de o lună.


17 Dar[[xr:1]] să nu răscumperi întâiul născut al vacii, nici întâiul născut al oii, nici întâiul născut al caprei; sunt lucruri sfinte. Să le stropești sângele[[xr:2]] pe altar și să le arzi grăsimea ca jertfă mistuită de foc de un miros plăcut pentru DOMNUL;

Să nu laşi să se răscumpere. Adică nu trebuia să fie acceptată o sumă ca răscumpărare, ci animalul însuşi trebuia să fie jertfit. Acestea erau animale curate şi numai cele necurate, care nu puteau fi jertfite, trebuia să fie răscumpărate (v.15).

Să-l stropeşti. Formula folosită la jertfele de pace (Levitic 7,31-33).

18 carnea lor să fie a ta: atât pieptul[[xr:1]], ca dar legănat, cât și spata dreaptă.

Carnea lor. Cu excepţia părţilor de grăsime, care era arsă, jertfa întreagă aparţinea preotului.

Pieptul care se leagănă. După cum acesta şi spata dreaptă din jertfele de pace deveneau proprietatea preoţilor (vezi Levitic 10,14.15), aşa şi în cazul acesta trupul întreg devenea al lor.


19 Toate darurile cele sfinte[[xr:1]] pe care I le vor aduce DOMNULUI fiii lui Israel vi le dau ție, fiilor tăi și fiicelor tale împreună cu tine, printr-o rânduială veșnică. Să fie ca legământul sării[[xr:2]], care este veșnic înaintea DOMNULUI, pentru tine și pentru sămânța ta împreună cu tine.”

Un legământ de necălcat. Un legământ indisolubil, unul care nu se desface niciodată, un legământ de prietenie sacră. Sarea, ea însăşi un element de conservare, este un simbol potrivit pentru ceva care nu se strică. Ea este emblema unei legături de alianţă, ca şi când doi oameni ar mânca împreună pâine şi sare. Întotdeauna sarea se adăuga la jertfele aduse Domnului (Levitic 2,13; Marcu 9,49).


20 DOMNUL i-a zis lui Aaron: „Tu nu vei avea moștenire în țara lor și nici parte pentru tine în mijlocul lor. Eu[[xr:1]] sunt partea ta și moștenirea ta în mijlocul fiilor lui Israel.

Nici o moştenire în ţară. Adică leviţii n-au primit nici o moştenire teritorială în Ţara sfântă, cum au primit celelalte seminţii. Aaron însuşi n-a intrat în Ţara sfântă, dar această declaraţie este făcută pentru el ca reprezentant al leviţilor. Locul unei moşteniri teritoriale avea să fie luat de anumite contribuţii.

Eu sunt moştenirea ta. Preoţii erau cu toţii consacraţi lui Dumnezeu (Deutronom 10,9). Poporul trebuia să manifeste un spirit de generozitate faţă de fraţii lor preoţi, pentru care nu s-a prevăzut o moştenire teritorială (vezi Deutronom 12,12; Iosua 13,14). Preoţii trăiau de la altarul lui Dumnezeu şi erau hrăniţi de la masa lui Dumnezeu.


21 Fiilor lui[[xr:1]] Levi, iată, le dau ca moștenire orice zeciuială din Israel în schimbul slujbei pe care o îndeplinesc, slujba Cortului Întâlnirii[[xr:2]].

Orice zeciuială. Ca răsplată a slujirii lor, leviţii aveau să primească a zecea parte din toate produsele (vezi 26.30). În Evrei 7,5, plata zecimii constituia argumentul că preoţia lui Aaron a fost inferioară preoţiei lui Hristos.


22 Fiii[[xr:1]] lui Israel să nu se mai apropie de Cortul Întâlnirii, ca nu cumva să se împovăreze cu păcat[[xr:2]] și să moară.

Ca să nu... moară. Membrii adunării nu trebuiau să îndrăznească să se apropie de Cortul Întâlnirii cu gândul de a se angaja în vreo lucrare a preoţiei sau a leviţilor, ca să nu moară.


23 Ci[[xr:1]] leviții să facă slujba Cortului Întâlnirii; ceilalți[[fn:a]] s-ar împovăra cu păcat. Leviții să nu aibă nicio moștenire în mijlocul fiilor lui Israel: aceasta să fie o lege veșnică, din neam în neam.

Încărcaţi cu fărădelegile lor. Dacă leviţii aveau să îngăduie unei persoane neautorizate să facă lucrarea în locul lor, ei înşişi aveau să sufere pedeapsa care se cuvenea călcătorului de lege.


24 Zeciuielile fiilor lui Israel pe care le aduc ca dar DOMNULUI le dau leviților ca moștenire[[xr:1]]. De aceea le-am zis: «Să nu aibă[[xr:2]] nicio moștenire în mijlocul fiilor lui Israel.»”

Prin ridicare. Pentru ca poporul să dea de bună voie zecimea leviţilor, aceasta este prezentată ca jertfă prin ridicare lui Iehova. Aceasta nu înseamnă că era urmat ritualul jertfelor prin ridicare, ci mai degrabă că zecimea trebuia să fie adusă lui Dumnezeu şi că El o dădea apoi leviţilor.


25 DOMNUL i-a vorbit lui Moise astfel:
26 „Să le vorbești leviților și să le spui: «Când veți primi de la fiii lui Israel zeciuiala[[xr:1]] pe care v-o dau din partea lor, ca moștenire a voastră, să aduceți întâi din ea ca dar DOMNULUI a zecea parte din zeciuială.

Când veţi primi. O confirmare faţă de Moise (v.25) a cuvintelor spuse lui Aaron (v.20).

Să luaţi din ea. Leviţii înşişi trebuiau să dea zecime din ce primeau ca zecime de la Israel.

A zecea parte din zeciuială. Literal, o zecime din zecime.


27 Vi se va socoti ca dar[[xr:1]] al vostru în locul grâului din arie și al preaplinului de la teasc.

Şi darul vostru. Contribuţia leviţilor, care trebuia să fie dată preoţilor, era a zecea partea din zecimea care era venitul lor.

Vi se va socoti. Compară cu Leviticul 7,18, unde acelaşi cuvânt este tradus ţinea în seamă. El mai este folosit şi cu privire la credinţa lui Avraam (Geneza 15,6; literal i-a socotit).

Ca grâul. Leviţii nu aveau grâul şi vinul lor propriu, dar trebuiau să zeciuiască venitul lor, ca şi când ar fi fost din propria lor arie, sau din propriul lor teasc.


28 Astfel, să înfățișați și voi un dar pentru DOMNUL din toate zeciuielile pe care le veți primi de la fiii lui Israel și din ele să-i dați preotului Aaron darul DOMNULUI.

Preotului Aaron. Membrii celorlalte seminţii erau mult mai numeroşi decât leviţii, aproape 30 la 1 (vezi cap. 2,31; 3,39). Aceasta înseamnă că leviţii erau într-adevăr bine aprovizionaţi. De aceea era numai drept ca, după cum leviţii primeau zecimea de la popor, şi ei să plătească la rândul lor zecime preoţilor.


29 Din toate darurile care vi se vor da, să înfățișați darul DOMNULUI; din tot ce va fi mai bun, să luați partea sfântă.»

Din toate darurile. Din tot ce primeau, leviţii trebuiau să dea darul lor preoţilor. Din tot ce va fi mai bun. Lui Dumnezeu nu-I putea fi dat nimic mai puţin decât ce era mai bun. Partea închinată. Aceasta era zecimea, partea Domnului (Levitic 27,30).


30 Să le spui: «Când înfățișați ce e mai bun din ele[[xr:1]], vi se va socoti vouă, leviților, ca rodul ariei și al teascului.
31 Să-l mâncați în orice loc voi și casa voastră, căci aceasta vă este plata[[xr:1]] pentru slujba voastră la Cortul Întâlnirii.

Într-un loc oarecare. Nu într-un loc numit loc sfânt.

Răsplata voastră. Era alegerea lor, dacă să fie folosită pentru gospodărie, având parte de ea familia întreagă, sau să fie vândută pentru a cumpăra alte lucruri (vezi Matei 10,10; Luca 10,7; 1 Corinteni 9,4; 1 Timotei 5,18).


32 Nu vă veți[[xr:1]] împovăra cu păcat pentru el când veți înfățișa ce este mai bun. Nu profanați[[xr:2]] darurile sfinte ale fiilor lui Israel, ca să nu muriți!»”

Nu vă veţi face vinovaţi. Ei nu aveau să aibă nici o vină dacă o foloseau pentru propriile nevoi sau scopuri.

Veţi lua. După ce au pus deoparte a zecea parte pentru Dumnezeu. Pângări darurile sfinte. Nu va fi nici o pângărire, cu pedeapsa care o însoţeşte, pentru întrebuinţarea în folos personal şi nereligios a restului de zecime pe care îl primeau. Nu veţi muri. Literal, şi nu veţi muri, cum mureau cei care luau lucruri sfinte spre folosire obişnuită.

Comentariile lui Ellen G. White

12 AA 337; 4T 77

15,16 PP 277

20 6T 312

21 CS 71,102; PP 530; WM 275, 277