1 DOMNUL i-a vorbit lui Moise astfel:

A vorbit lui Moise. Probabil, curând după încetarea urgiei, astfel ca să se ia măsuri pentru dezrădăcinarea completă a spiritului de răzvrătire.


2 „Vorbește-le fiilor lui Israel și ia de la ei un toiag, câte unul pentru fiecare casă, adică douăsprezece toiege din partea mai-marilor lor, după casele lor! Să scrii numele fiecăruia pe toiagul lui

Vorbeşte copiilor lui Israel. Dumnezeu recunoştea îl încă pe Moise ca mijlocitor între El şi poporul Său.

De la ei. Nu ca indivizi, ci ca reprezentanţi ai fiecărei seminţii.

Douăsprezece toiege. Acestea erau simboluri oficiale ale autorităţii tribale cu care erau învestite căpeteniile. Referirea nu este la toiege sau bastoane proaspăt tăiate din copac. Acelaşi cuvânt ebraic este folosit despre toiagul lui Iuda (Geneza 38,18) şi despre toiagul lui Moise (Exod 4,2). Erau 12 seminţii, plus cea a lui Levi, dar era şi un toiag al lui Aaron. Comentatorii au opinii diferite, dacă Iosif era considerat ca o singură seminţie, sau separat, ca Efraim şi Manase, sau dacă toiagul lui Aaron era în plus faţă de cele pentru căpeteniile seminţiilor.

Să scrii. Compară cu Ezechiel 37,16. Scrierea putea fi făcută cu un fel de cerneală sau poate că era încrustată. Numele căpeteniilor, unul pentru fiecare toiag, era pus pe ele.


3 și să scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi, căci va fi câte un toiag pentru fiecare mai-mare al semințiilor.

Numele lui Aaron. Având în vedere că nu era o căpetenie care să reprezinte pe Levi, Moise a scris numele lui Aaron pe toiagul seminţiei lui Levi. Numai Aaron trebuia să deţină înalta slujbă în care fusese numit. Nimeni altul, chiar din seminţia lui Levi, nu putea să aspire la această slujbă.


4 Să le pui în Cortul Întâlnirii, înaintea Chivotului Mărturiei, unde Mă[[xr:1]] întâlnesc cu voi.

Înaintea mărturiei. După cât se pare, acesta era în locul prea sfânt (Numeri 17,7-10; Evrei 9,4). Unde Mă întâlnesc. Literal, unde Mă întâlnesc cu voi. Tocmai locul unde spusese Dumnezeu că avea să-i vorbească lui Moise (Exod 25,22) şi prin el poporului.


5 Toiagul bărbatului pe care-l[[xr:1]] voi alege Eu va înflori și voi pune astfel capăt cârtirilor pe care le rostesc[[xr:2]] împotriva voastră fiii lui Israel.”

Voi pune capăt. Să murmure mai departe contra lui Aaron însemna sfidarea făţişă a lui Iehova.


6 Moise le-a vorbit fiilor lui Israel, și toți mai-marii lor i-au dat câte un toiag; câte un toiag pentru fiecare, după semințiile lor, adică douăsprezece toiege. Toiagul lui Aaron era în mijlocul toiegelor lor.
7 Moise a lăsat toiegele înaintea DOMNULUI, în Cortul[[xr:1]] Mărturiei.

Înaintea Domnului. Literal, în prezenţa lui Iehova.


8 A doua zi, când a intrat Moise în Cortul Mărturiei, iată că toiagul lui Aaron, cel pentru casa lui Levi, înverzise, înmugurise, înflorise și rodise migdale.

A doua zi. Moise avusese credinţă fără rezerve în lucrarea imediată a puterii divine.

Cortul mărturiei. Adică locul prea sfânt (vezi v.4).

Copsese migdale. Aici era dovada plăcerii lui Dumnezeu. Toiagul care fusese pus acolo pentru Aaron n-ar fi putut să primească viaţa, să germineze, să facă muguri, flori şi fructe coapte, dacă Dumnezeu nu i-ar fi dat viaţă şi putere de creştere miraculoasă. Nimeni nu se putea îndoi că fusese făcută o minune.


9 Moise a luat dinaintea DOMNULUI toate toiegele și le-a dus tuturor fiilor lui Israel; ei le-au văzut și fiecare și-a luat toiagul.

Ca să le vadă. Adică să examineze toiegele. Fiecare căpetenie şi-a identificat toiagul ei. Dovada era clară.


10 DOMNUL i-a zis lui Moise: „Pune toiagul[[xr:1]] lui Aaron înapoi înaintea Chivotului Mărturiei, ca să slujească drept semn pentru cei răzvrătiți; să pui astfel capăt cârtirilor lor dinaintea Mea, ca să nu moară!”

Pune toiagul lui Aaron înapoi. Literal, fă ca toiagul lui Aaron să fie înapoiat. El trebuia să fie adus înapoi în locul unde a avut loc minunea (Evrei 9,4). Pentru cei răzvrătiţi. Literal, împotriva copiilor răzvrătirii (vezi 2 Samuel 7,19; Isaia 30,9). Să pui capăt cârtirilor. Poporul avea să fie convins că, dacă se vor împotrivi lui Moise şi lui Aaron, vor ajunge să se împotrivească lui Dumnezeu.

Să nu moară. După cum avertizase Dumnezeu (vezi cap. 16,21.45). Regele Ozia a nesocotit privilegiul special al seminţiei preoţeşti şi a fost lovit de lepră în timp ce ţinea cădelniţa în mână (2 Cronici 26,19).


11 Moise a făcut întocmai cum îi poruncise DOMNUL; așa a făcut.
12 Fiii lui Israel i-au zis lui Moise astfel: „Iată, murim, pierim, pierim cu toții!

Au zis lui Moise. Un simţământ potrivit de teamă şi frică a intrat în inimile oamenilor şi i-a făcut să fie gata să se apropie de Moise ca mijlocitor ales de Dumnezeu. Murim. Poporul a înţeles că siguranţa lor viitoare depindea de ascultarea de voia lui Dumnezeu.


13 Oricine[[xr:1]] se apropie, oricine se apropie de Lăcașul DOMNULUI moare. Vom ajunge să murim cu toții?”

Să se apropie de cort. Oricine, adică numai preoţii (vezi cap. 16,40). Poporul a înţeles acum că accesul la Iehova, privilegiul pe care ei l-au căutat prin Core (cap. 16,3-5), îl putea avea numai prin mijlocirea celor numiţi de Dumnezeu. Fără îndoială că ei şi-au amintit şi de blestemul din cap. 14,35, că vor fi nimiciţi în pustia aceasta.Comentariile lui Ellen G. White

1-13 PP 403

8 EW 32