1 Isus a început iarăși[[xr:1]] să învețe mulțimile pe țărmul mării. Și s-a adunat la El o mulțime mare de oameni, așa că S-a suit și s-a așezat într-o barcă, pe mare; iar mulțimea toată stătea pe țărmul mării.

Lângă mare. [Predica de la mare, Marcu 4,1-34; Matei 13,1-53; Luca 8,4-18. Comentariu major: Matei. Cu privire la parabole vezi p. 203-207.]


2 Apoi a început să-i învețe multe lucruri în pilde; și[[xr:1]], în învățătura pe care le-o dădea, le spunea:

Învăţătura. [Învăţătura Sa, KJV]. Literal, Învăţătura Sa.


3 „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene.
4 Pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum: au venit păsările și au mâncat-o.
5 O altă parte a căzut pe loc pietros, unde n-avea mult pământ. A răsărit îndată, pentru că n-avea pământ adânc,
6 dar când a răsărit soarele, s-a veștejit și, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat.
7 O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, au înăbușit-o și n-a dat rod.
8 Alte semințe au căzut pe pământ bun: au dat[[xr:1]] rod, care se înălța și creștea; și au adus rod una treizeci, alta șaizeci și alta o sută.”
9 Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă!”
10 Când[[xr:1]] au rămas singuri, cei care erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre pilde.
11 „Vouă”, le-a zis El, „v-a fost dată taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de[[xr:1]] afară toate lucrurile sunt înfățișate în pilde,
12 pentru ca[[xr:1]], deși privesc, să privească și să nu vadă, deși aud, să audă și să nu înțeleagă, pentru ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați. ” [[fn:a]]
13 El le-a mai zis: „Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci celelalte pilde?

Cum veţi înţelege. Parabola semănătorului, seminţelor şi a solurilor a fost cea mai simplă dintre parabole. Înţelesul ei ar fi trebuie să fie clar pentru ucenici. Dacă ei aveau dificultăţi cu aceasta ce urmau să facă cu celelalte?


14 Semănătorul[[xr:1]] seamănă Cuvântul.
15 Unii sunt cei de lângă drum: când se seamănă Cuvântul și îl ascultă, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei.
16 Alții sunt cei semănați în locurile pietroase: când aud Cuvântul, îl primesc degrabă cu bucurie,
17 dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme și, când vine un necaz sau o prigoană din cauza Cuvântului, se poticnesc îndată.
18 Alții sunt cei semănați între spini: ei sunt cei care aud Cuvântul,
19 dar pătrund în ei grijile lumii, înșelăciunea[[xr:1]] bogățiilor și alte pofte, care înăbușă Cuvântul și-l fac astfel neroditor.

Poftele. De la gr. epithumia, dor înfocat, tânjire sau dor. Textul grec însuşi nu are implicaţia cuvântului nostru poftă. Cu dor [gr. epithumia] dorise Isus să serbeze ultimul Paşte cu cei doisprezece (vezi Luca 22,15). Dorinţa este ceva rău numai când este îndreptată către lucruri care sunt rele. Aici interesele lumeşti ca de pildă dorinţa după bogăţii face ca dorinţa să fie rea.


20 Iar ceilalți sunt cei semănați în pământul cel bun: aceștia aud Cuvântul, îl primesc și rodesc: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.”
21 El[[xr:1]] le-a mai zis: „Oare lampa este adusă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Nu ca să fie pusă în sfeșnic?

Lumina. [Lumânarea, KJV; Făclia, G. Gal.]. Gr. luchnos, o candelă. Hristos a repetat parabola cu candela în diferite forme, în diferite timpuri, pentru a învăţa diferite adevăruri. Când a dat-o ca parte din predica de pe munte (vezi Matei 5,14-16), a folosit-o pentru a ilustra răspunderea credincioşilor creştini de a fi o pildă în lume, de a face ca lumina lor individuală să strălucească. Aici este o ilustraţie a luminii adevărului descoperită în propriile Lui învăţături, mai ales prin folosirea de parabole. În Luca 11,33-36 se ilustrează perceperea şi primirea individuală a adevărului.

Baniţă. [Buşel, KJV]. Gr. modios, o măsură de capacitate mai aproape de baniţă (9 litri) decât de buşel (36,3 l.) [obroc] (vezi p. 50). Lumânarea, baniţa şi patul erau articole care se puteau găsi în fiecare casă, făcând astfel ilustraţia plastică.

Sfeşnic. Literal, candelabru (vezi la Matei 5,15)


22 Nimic[[xr:1]] nu este ascuns decât ca să fie descoperit și nimic nu este tăinuit decât ca să iasă la iveală.

Nimic ascuns. Vezi la Luca 8,17.


23 Dacă[[xr:1]] are cineva urechi de auzit, să audă!”

Urechi de auzit. Vezi la Matei 11,15.


24 El le-a mai zis: „Luați seama la ce auziți! Cu[[xr:1]] ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura, ba chiar vi se va da mai mult.

Ce auziţi. Luca zice: cum auziţi (cap. 8,18). Sunt unele lucruri pe care creştinul mai bine nu le-ar auzi sau vedea; sunt alte lucruri pe care este înţelept din partea lui să le audă. Cu ce măsură. Vezi la Matei 7,2.


25 Căci[[xr:1]] celui ce are i se va da; dar celui ce nu are i se va lua și ce are.”
26 El a mai zis: „Împărăția[[xr:1]] lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ;

Împărăţia lui Dumnezeu. Vezi la Matei 3,2; 4,17; 5,2; Luca 4,19.

Un om aruncă sămânţa. Numai Marcu relatează parabola cu sămânţa care creşte. Ea ilustrează acelaşi adevăr spus lui Nicodim cu privire la lucrarea Duhului Sfânt (vezi Ioan 3,8). În parabola aceasta Hristos spune că dacă seminţei împărăţiei i se dă un prilej în viaţă, va produce recolta ei de bine. S-ar putea ca oamenii să nu fie în stare să explice cum are lor procesul creşterii creştine şi a transformării caracterului, dar el se desfăşoară.


27 fie că doarme, fie că se trezește, noapte și zi, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum.

Doarme…stă treaz. [Doarme şi se trezeşte, KJV; Doarme şi se scoală, G. Gal.]. După ce a semănat sămânţa, plugarul îşi vede de alte treburi. Dar procesul creşterii merge înainte indiferent de prezenţa sau de absenţa lui, fie că doarme sau stă treaz. El poate să cultive sau să ude sămânţa când creşte, dar nu o poate face să crească.


28 Pământul rodește de la sine: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu în spic.

Pământul. Planta creşte din pământ şi pământul contribuie la creşterea ei, dar planta însăşi este aceea care produce roade. Singur. [De la sine, KJV]. Gr. automate, mişcat de propriul său impuls, de la care derivă cuvântul nostru automat. Spic. Adică spicul de cereale când începe să se formeze, în contrast cu spicul ajuns la maturitate. Grâu. Mai de grabă boabe, grăunte, vezi la Romani 2,14.


29 Când rodul este copt, omul pune[[xr:1]] îndată secera, pentru că a venit vremea secerișului.”

E coaptă roada. [A produs, KJV; Rodul a dat în copt, G. Gal.]. Adică, atunci când cerealele s-au copt. Pune îndată. Gr. apostello, a trimite de la care derivă cuvântul nostru apostol însemnând

cineva care este trimis (vezi la cap. 3,14). Lucrarea apostolilor este comparată în altă parte cu aceea a unor secerători (vezi Ioan 4,35-38).

Secerişul. Vezi la Matei 3,12; 13,30.


30 El a mai zis: „Cu[[xr:1]] ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfățișa?

Cu ce? Vezi la Matei 13,3. Împărăţia lui Dumnezeu. Vezi la Matei 3,2; 4,17; 5,2; Luca 4,19. Vom înfăţişa. [Vom compara, KJV]. Hristos, ca să zicem aşa, consultă pe ascultători Săi. Ascultătorii Săi sunt invitaţi să participe la căutarea adevărului.


31 Se aseamănă cu un grăunte de muștar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ.

Grăunte de muştar. Vezi la Matei 13,31.32.


32 Dar după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate verdețurile din grădină; și face ramuri mari, așa că păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui.”
33 Isus[[xr:1]] le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să priceapă.

Multe pilde de felul acesta. Marcu se referă probabil numai la parabolele spuse cu ocazia aceasta, deşi acelaşi lucru ar fi adevărat cu privire la toate parabolele lui Hristos.

După cum erau ei în stare. Hristos nu a vorbit în parabole pentru a ascunde adevărul, ci pentru a-l da la iveală.


34 Nu le vorbea deloc fără pilde, dar când era deoparte cu ucenicii, le explica acestora totul.

Fără pildă. [Fără parabolă, KJV]. Până aici Hristos Se servise rareori de parabole în învăţăturile Sale. Predica de lângă mare marchează începutul învăţământului Său prin parabole ca o metodă regulată de rostire a Evangheliei (vezi p. 203, 204).


35 În[[xr:1]] aceeași zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem pe malul celălalt!”

În aceeaşi zi. [Furtuna de pe lac, Marcu 4,35-41 = Matei 8,18.23-27= Luca 8,22-25. Comentariu major: Matei]. Ziua aceea fusese plină de întâmplări în viaţa lui Isus (vezi la Matei 8,18). În relatarea lui Marcu despre furtuna de pe lac el introduce amănunte dramatice ale incidentului care nu sunt menţionate nici de Matei, nici de Luca.


36 Lăsând mulțimea, ucenicii L-au luat în barcă așa cum era. În apropiere mai erau și alte bărci.

Alte corăbii. [Alte corăbii mici, KJV]. Acestea erau pline cu oameni care încă mai urmau plini de râvnă pe Isus (cf. DA 334).


37 S-a stârnit o mare furtună, care arunca valurile asupra bărcii, astfel încât aceasta aproape că se umpluse.
38 Iar El dormea în partea dinapoi, pe un căpătâi. Ucenicii L-au trezit și I-au zis: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?”

Căpătâi. [O pernă, KJV]. Probabil aceasta era o parte obişnuită din echipamentul corăbiei, fiind o pernă aspră de piele pentru cârmaci, care şedea în partea dindărăt a corăbiei.

Învăţătorule. Literal, învăţător.

Nu-ţi pasă? Apelul lor reflectă nerăbdarea lor aproape de deznădejde.


39 Și sculându-Se, El a mustrat vântul și a zis mării: „Taci! Potolește-te!” Vântul a stat și s-a făcut o liniște adâncă.

Taci. [Pace, KJV]. Literal, fii tăcută.

Fii liniştită. Literal, fii cu botniţă. Elementele nu numai că trebuie să se liniştească dar şi să rămână aşa. Unii au sugerat că Isus a mustrat elementele ca şi cum ar fi fost monştri dezlănţuiţi.


40 Apoi le-a zis: „De ce sunteți fricoși? Tot nu aveți credință?”
41 I-a cuprins o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta, de I se supun chiar și vântul și marea?”

I-a apucat o mare frică. Literal, ei s-au temut cu o mare frică; sau mai liber, ei erau umpluţi de frică.

COMENTARIILE LUI ELLEN G.WHITE

1–20 COL 33–61 14 COL 37, 41

19 COL 51, 53; 1T 352

21 5T 84, 588; 6T 145; 8T 76

24 5T 694

26–28 CT 140–144; Ed 104–107

26–29 COL 62–69; CT 142; 6T 186

28 CG 27, 58; COL 67, 81, 82; CT 125, 252; DA 367; Ed 106; Ev 579; LS 298; MM 7; SC 67; TM 243, 506; 6T 187; 8T 327

29 COL 69; CT 144

30 AA 12

30–32 COL 76–79

35–41 DA 333–337

36–38 DA 334

39–41 DA 335