1 Isus a plecat[[xr:1]] de acolo și a venit în ținutul Iudeei, dincolo de Iordan. Mulțimile s-au adunat din nou la El și, după obiceiul Său, a început iarăși să-i învețe pe oameni.

De acolo. [Începerea lucrării samariteano-pereene, Marcu 10,1 = Matei 19,1.2 = Luca 9,51-

58. Comentariu major: Matei şi Luca]. Adică, din Capernaum (vezi cap. 9,38). Dincolo de. [Partea de dincolo, KJV]. Adică Perea (vezi la Matei 19,1). După obiceiul Său. Adică, aşa cum era El obişnuit să facă în cursul lucrării Sale galileene.


2 Au[[xr:1]] venit la El niște farisei și, ca să-L ispitească, L-au întrebat dacă unui bărbat îi este îngăduit să-și lase soția.

Au venit la El Fariseii. [Căsătoria şi divorţul, Marcu 10,2-12; Matei 19,3-12. Comentariu major: Matei].


3 Drept răspuns, El le-a zis: „Ce v-a poruncit Moise?”
4 „Moise[[xr:1]]”, au zis ei, „a îngăduit ca bărbatul să scrie un act de despărțire și s-o lase[[fn:a]].”
5 Isus le-a zis: „Din pricina împietririi inimii voastre v-a scris Moise porunca aceasta.
6 Dar, la începutul creației, bărbat și femeie i-a creat[[fn:a]].
7 De aceea[[xr:1]] îi va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa,
8 și cei doi vor fi un singur trup.[[fn:a]] Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup.
9 Așadar, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă.”
10 În casă, ucenicii L-au întrebat despre acest lucru.
11 El le-a zis: „Oricine[[xr:1]] își lasă soția și se căsătorește cu alta săvârșește adulter împotriva ei.
12 Și dacă femeia își lasă bărbatul și se căsătorește cu altul, săvârșește adulter.”

Dacă o nevastă. Legea mozaică nu avea nici o prevedere ca o femeie să divorţeze. Literatura iudaică veche, totuşi, dă la iveală că unele femei iudaice au făcut lucrul aceasta. În societatea romană lucrul acesta era obişnuit.


13 I-au[[xr:1]] adus niște copilași ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii i-au certat [pe cei ce îi aduceau].

Au adus nişte copilaşi. [Binecuvântarea copiilor. Marcu 10,13-16. Comentariu major: Matei].


14 Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat și le-a zis: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor[[xr:1]] ca ei!

S-a mâhnit adânc. Gr. aganakteo, a fi foarte indignat.


15 Adevărat vă spun că cine[[xr:1]] nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea!”

Adevărat. Vezi la Matei 5,18.

Va primi împărăţia. Vezi la Matei 18,3. Aici Isus prezintă un copil ca model pe care să-l urmeze adulţii. Încrederea simplă şi ascultarea iubitoare a unui copil sunt trăsături reprezentative de caracter extrem de preţuite în împărăţia cerului. Notaţi că Isus vorbeşte despre copilaşi, aceia care nu au deprins, din slabele exemple ale adulţilor, păcatele îndoielii şi neascultării.


16 Apoi, luându-i în brațe, i-a binecuvântat punându-Și mâinile peste ei.

I-a luat în braţe. El i-a adus în cea mai strânsă legătură posibilă cu Sine, o mustrare nerostită adresată ucenicilor pentru că încercaseră să-i separe de El. Gestul acesta afectiv mărturiseşte mai bine decât orice despre interesul personal cald pe care Isus îl avea pentru ei (vezi la Matei 18,2; Luca 9,47).


17 Când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui și L-a întrebat: „Bunule învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?”

A alergat la El un om. [Tânărul bogat, Marcu 10,17-31 = Matei 19,16-30 = Luca 18,18-30. Comentariu major: Matei.]


18 „De ce Mă numești «bun»?”, i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.
19 Știi poruncile: să[[xr:1]] nu ucizi; să nu săvârșești adulter; să nu furi; să nu depui mărturie mincinoasă; să nu înșeli;[[fn:a]] să-i cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.”[[fn:b]]

Să nu furi. Numai Marcu menţionează aceasta.


20 El I-a răspuns: „Învățătorule, pe toate acestea le-am păzit din tinerețea mea.”
21 Isus, uitându-Se cu dragoste la el, i-a zis: „Un lucru îți mai lipsește: du-te, vinde tot ce ai și dă la săraci, și vei avea o comoară[[xr:1]] în cer! Apoi vino, [ia-ți crucea] și urmează-Mă!”

Ia-ţi crucea. Dovezile textule favorizează (cf. p. 146) omiterea acestei propoziţii.


22 Întristat de aceste cuvinte, omul acela a plecat mâhnit de tot, căci avea multe averi.
23 Isus S-a uitat[[xr:1]] în jur și le-a zis ucenicilor Săi: „Cât de greu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi!”

S-a uitat împrejur. Un tablou plastic zugrăvit de Marcu. Pare aproape posibil să-L vezi pe Isus privind la ucenicii Săi unul după altul, pentru a observa cum reacţionau ei la hotărârea tânărului fruntaş şi bogat.


24 Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul și le-a zis: „Copii, cât de greu este [pentru cei ce[[xr:1]] se încred în avuții] să intre în Împărăția lui Dumnezeu!
25 Mai ușor este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu!”
26 Ucenicii erau peste măsură de uluiți și ziceau unii către alții: „Atunci cine poate să fie mântuit?”

Au zis unii către alţii. [Zicând între ei, KJV]. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 146) între expresia aceasta şi expresia: I-au zis Lui [zicându-I Lui].


27 Isus i-a țintuit cu privirea și le-a zis: „La oameni este cu neputință, dar nu la Dumnezeu, căci la El toate sunt cu putință[[xr:1]]!”
28 Petru[[xr:1]] a început să-I zică: „Iată, noi am lăsat totul și Te-am urmat!”
29 Isus i-a răspuns: „Adevărat vă spun: nu este nimeni care să fi lăsat casă, frați, surori, mamă, tată, [soție,] copii sau ogoare pentru Mine și pentru Evanghelie

Nevastă. Dovezile textuale favorizează omiterea (cf. p. 146) acestei propoziţii.


30 și să[[xr:1]] nu primească însutit acum, în timpul acesta, case, frați, surori, mame, copii și ogoare, împreună cu prigoniri, iar în veacul care vine, viața veșnică.
31 Mulți[[xr:1]] dintre cei dintâi vor fi cei de pe urmă, și mulți dintre cei de pe urmă vor fi cei dintâi.”
32 Se aflau[[xr:1]] pe drum, urcând spre Ierusalim, iar Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau uimiți, iar cei care-L urmau erau înfricoșați. Luându-i[[xr:2]] iarăși deoparte pe cei doisprezece, Isus a început să le vorbească despre cele ce aveau să I se întâmple:

Se suiau la Ierusalim. [Isus prezice moartea Sa, Marcu 10,32-34 = Matei 20,17-19 = Luca

18: 31-34. Comentariu major: Matei].

Mergea înaintea lor. Solemnitatea acestei apropieri finale de Ierusalim era reflectată de comportarea lui Isus. Pe cât se pare El a mers anume înaintea lor contrar obiceiului Său, dorind, evident, să fie singur.

Erau tulburaţi. [Uimiţi, KJV; G. Gal.]. Purtarea fără precedent a lui Isus i-a uimit pe ucenici şi i-a umplut de nelinişte (cf. DA 547)

A luat iarăşi la El pe cei doisprezece. Cei doisprezece cunoşteau prea bine străduinţele puse la cale pentru a lua viaţa Domnului şi Învăţătorului lor (vezi la Luca 13,31; cf. Ioan 11,7.8), dar nu-şi dădeau seama de faptul că până la urmă aceste străduinţe se vor dovedi cu succes (vezi Luca 18,34). Matei şi Marcu au puţin de spus cu privire la faptul că cei doisprezece nu înţelegeau importanţa explicaţiei lui Isus şi relatează, în schimb, un incident care arată cât de puţin înţelegeau ei din lucrurile acestea (Matei 20,20-28; Marcu 10,35-45).


33 „Iată, urcăm la Ierusalim, și Fiul Omului va fi dat în mâinile preoților de seamă și ale cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte și-L vor da în mâinile păgânilor,
34 care Îl vor batjocori, Îl vor scuipa, Îl vor biciui și-L vor omorî; dar după trei zile va învia.”

După trei zile. [A treia zi, KJV]. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 146) pentru exprimarea după trei zile (vezi p. 248-250).


35 Fiii lui Zebedei, Iacov și Ioan, au venit[[xr:1]] la El și I-au zis: „Învățătorule, am vrea să faci pentru noi ceea ce-Ți vom cere.”

Iacov şi Ioan. [Ambiţia lui Iacov şi Ioan, Marcu 10: 35-45 = Matei 20,20-28. Comentariu major: Matei.]


36 El le-a zis: „Ce vreți să fac pentru voi?”
37 „Dă-ne”, I-au zis ei, „să stăm unul la dreapta și altul la stânga Ta când vei fi în slava Ta!”
38 Isus le-a răspuns: „Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care-l beau Eu sau să fiți botezați cu botezul cu care voi fi botezat Eu?”
39 „Putem”, I-au zis ei. Atunci Isus le-a răspuns: „Da, veți bea paharul pe care-l beau Eu și veți fi botezați cu botezul cu care voi fi botezat Eu,
40 dar a sta la dreapta sau la stânga Mea nu Eu pot da, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit.”
41 Auzind aceasta, cei zece[[xr:1]] au început să se mânie pe Iacov și pe Ioan.
42 Isus i-a chemat la El și le-a zis: „Știți[[xr:1]] că cei priviți drept conducători ai popoarelor domnesc peste ele, iar mai-marii lor stăpânesc asupra lor.
43 Dar[[xr:1]] între voi să nu fie așa; cine vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru,

Slujitorul. Gr. diakonos (vezi la cap. 9,35)


44 și cine vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor!

Robul. Gr. doulos (vezi la cap. 9,35).


45 Căci Fiul[[xr:1]] Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și[[xr:2]] dea viața ca răscumpărare pentru mulți!”
46 Au[[xr:1]] ajuns la Ierihon. Și pe când ieșea Isus din Ierihon împreună cu ucenicii Săi și cu o mulțime destul de numeroasă, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerșetor orb, ședea la marginea drumului [și cerșea].

Au ajuns la Ierihon. [Orbul Bartimeu, Marcu 10,46-52 = Matei 20,29-34 = Luca 18,35-43. Comentariu major: Marcu. Vezi harta p. 223; diagrama p. 231; cu privire la minuni, p. 208-213.] Adică, ajunseseră la Ierihon, unul din ultimele locuri de oprire în drumul lor din Perea la Ierusalim pentru a lua parte la Paşte (vezi la Matei 20,17; 21,1). Cu privire la incidentele de pe drum, imediat înainte de sosirea la Ierihon vezi la Matei 20,17-28.

Unul din importantele vaduri ale râului Iordan este situat cam la 5 mile spre est de Ierihon. Cetatea însăşi se află la marginea apuseană a văii Iordanului în apropiere de dealurile care aparţin de munţii care se înalţă la vest (vezi la Luca 10,30). Ierihonul Noului Testament era situat cam la o milă mai la sud de ruinele celui din VT. Irod cel mare înfrumuseţase cetatea şi întreţinuse un palat de iarnă acolo. Ierihonul era cunoscut pentru izvoarele lui fierbinţi din vecinătate, unde Irod cel Mare se dusese cu nădejdea de a afla vindecare în timpul bolii sale fatale. Deşi aceasta este unica Lui vizită relatată la Ierihon, sunt motive să presupunem că Isus vizitase cetatea în cursul unor călătorii anterioare la Ierusalim pentru a lua parte la sărbători şi trecuse probabil prin el numai de curând, în drumul Său din Perea, pentru a-l învia pe Lazăr.

Pe când ieşea Isus din Ierihon. Matei (cap. 20,29) şi Marcu sunt de acord că acest incident a avut loc atunci când Isus şi cei doisprezece părăseau cetatea, în timp ce Luca spune că ei se apropiau de Ierihon (vezi Luca 18,35). S-au prezentat diferite sugestii într-o încercare de a armoniza această contradicţie aparentă.

Unii au sugerat ideea că, deşi înţelesul obişnuit al cuvintelor greceşti traduse Se apropia (Luca 18,35) este a se apropia sau a veni de aproape, nu este imposibil ca Luca doar să fi înţeles că Isus era în vecinătatea Ierihonului la data acestui eveniment. Alţii au sugerat că Isus se poate să fi întâlnit pe cerşetori pe drumul dintre Noul Ierihon şi vechiul Ierihon, situat la aproape o milă la nord, pe drumul spre Ierusalim. Sunt, totuşi, cel puţin două dificultăţi majore la explicaţia aceasta. În primul rând, vechiul Ierihon era în ruine la data aceea şi ar cere o forţare a imaginaţiei să gândim că Luca ar numi o grămadă de ruine vechi Ierihon şi să ignore cetatea existentă cu numele acela, atât de apropiată. În al doilea rând, drumul de la Ierihonul NT la Ierusalim nu ducea prin Ierihonul VT, ci la colinele de la apus, unde urmează Wadi Qelt până în munţi (vezi la Luca 10,30).

Poate că explicaţia următoare este cea mai probabilă. Luca relatează întâmplarea cu Zacheu imediat după relatarea din partea sa a vindecării lui Bartimeu (vezi Luca 18,35 la 19,10). Atât Zacheu, cât şi Bartimeu se pare că locuiau la Ierihon şi Isus a întâlnit pe unul nu la mult timp după celălalt. Potrivit cu ordinea naraţiunii din Luca, Isus a fost oaspete al casei strângătorului de biruri după vindecarea orbilor. Cel mai probabil, incapacitatea lui Zacheu de a-L vedea pe Isus pe străzile cetăţii a făcut necesar ca el să alerge înaintea mulţimii pentru a găsi un pom potrivit şi a se urca în el, probabil la marginile cetăţii (vezi la Luca 19,4), unde a aşteptat venirea lui Isus. Potrivit cu Luca 19,1 Isus trecuse prin Ierihon înainte de a fi întâlnit pe Zacheu. Întrebând pe Zacheu, Isus S-a înapoiat cu el pentru a petrece restul zilei în casa lui şi se prea poate ca orbii să fi izbutit să atragă atenţia lui Isus în drumul Lui de înapoiere în cetate. În împrejurări ca acestea Luca ar fi corect când spunea că Isus intra în cetate şi Matei şi Marcu ar fi la fel de corecţi când spuneau că El pleca.

O mare mulţime de oameni. Cu câteva zile înainte de Paşte ar fi fost mulţimi de oameni pe drumurile care duceau la Ierusalim.

Bartimeu. Numele derivă de la aramaicul Bar-Tim’ai, pe care Marcu îl traduce pentru cititorii săi. Matei vorbeşte de doi orbi (vezi cap. 20,30). Motivul pentru care Marcu menţionează numai pe unul din ei ar putea fi faptul că ceva în legătură cu acela i-a atras atenţia lui Marcu ca fiind de un deosebit interes pentru cititorii săi (vezi la cap. 5,2). Poate că Bartimeu a devenit mai târziu unul din urmaşii cei mai bine cunoscuţi ai lui Isus. Vezi nota adiţională la Matei 3, nota 2.

Drum. Gr. hodos, drum, cărare sau cale (vezi la cap. 11,4). Cerşetorii probabil şedeau chiar afară la poarta cetăţii, unde trecătorilor li s-ar fi făcut milă de ei.


47 Auzind că este Isus din Nazaret, a început să strige și să spună: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”

El a auzit. [Când a auzit, KJV]. Mulţimea de oameni trecea acum continuu pe drum spre Ierusalim. Cerşetorii au auzit fără îndoială pe careva din cei care stăteau alături spunând că Isus era în această mulţime.

Fiul lui David. Folosirea acestui titlu strict mesianic implică o oarecare măsură de recunoaştere a lui Isus ca Cel Făgăduit (vezi la Matei 1,1; 9,27). Ai milă. Comparaţi cu Matei 9,27; 15,22.


48 Mulți îl certau să tacă, dar el și mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!”

Îl certau. [Îi porunceau, KJV]. Sau îl mustrau. Probabil ei căutau să evite un incident public pe care autorităţile iudaice sau romane l-ar fi putut folosi ca pretext de a-L aresta pe Isus. Vezi la Matei 19,1.3; 20,18.

Să tacă. [Să fie liniştit, KJV]. Literal, să tacă.

Mai tare striga. Bartimeu şi-a dat seama că aceasta ar putea să fie ultima lui ocazie de a obţine vindecare de la Isus. Stăruinţa lui mărturisea despre credinţa lui vie în puterea lui Isus.


49 Isus S-a oprit și a zis: „Chemați-l!” L-au chemat pe orb și i-au zis: „Îndrăznește, scoală-te, căci te cheamă!”

Îndrăzneşte. [Fii mângâiat, KJV]. Sau fii cu curaj.


50 Orbul și-a aruncat haina, a sărit în picioare și a venit la Isus.

Haina. Gr. himation, manta, adică haină din afară (vezi la Matei 5,40) A sărit. [S-a ridicat, KJV]. Dovezile textuale favorizează (cf. p.146) exprimarea a sărit.


51 Isus a luat cuvântul și i-a zis: „Ce vrei să fac pentru tine?” „Rabbuní”, I-a răspuns orbul, „vreau să-mi recapăt vederea!”

Ce vrei? Era evident că orbul căuta să-i fie redată vederea. Ca de obicei, însă, Isus dorea ca solicitantul să facă o cerere anume, ca o recunoaştere a nevoii şi ca o dovadă a credinţei. Dar nu numai pentru Bartimeu însuşi a pus Isus întrebarea aceasta. El dorea ca aceia care erau martori la eveniment să înţeleagă mai bine însemnătatea minunii (vezi la cap. 5,32.34).

Să capăt vederea. [Să-mi primesc vederea, KJV]. Literal, să mi se refacă vederea. Textul grec arată că Bartimeu nu fusese născut orb, ci orbise după aceea.


52 Și Isus i-a zis: „Du-te, credința[[xr:1]] ta te-a mântuit!” Îndată el și-a recăpătat vederea și a mers după El pe drum.

Credinţa ta. Vezi la Marcu 5,34; Luca 7,50.

A mers pe drum după Isus. Era numai natural ca aceia care fuseseră vindecaţi să dorească să rămână cu Isus. Comparaţi cererea demonizaţilor gadareni (vezi la cap. 5,18-20). Nu este sigur dacă Isus era în drum spre casa lui Zacheu (vezi la cap. 10,46) sau spre Ierusalim.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 DA 488 13–16 AA 273; DA 511–517; MH 41; 3T 422 14 AH 274, 275; CG 253; CT 118; DA 512, 517; Ev 349; FE 161; GW 207; MH 42 15, 16 4T 141; 5T 421 16 GW 188; MH 41; MM 19 17, 18 DA 518 17–22 DA 518–523 17–31 COL 390–396 20, 21 2T 679 21 DA 519; 4T 505 21, 23 COL 393 23 4T 468 24, 26 DA 555 24–27 COL 394 28–30 2T 495 29, 30 COL 395; 1T 510 30 5T 42 32 DA 547 32–45 DA 547–551 36 DA 548 38, 39 SR 407 38–45 SL 57 44 EW 102 45 ML 225 51 Ev 553; PK 435