1 Domnul le-a vorbit lui Moise și lui Aaron și le-a zis:
2 „Vorbiți-le copiilor lui Israel și spuneți-le: «Orice[[xr:1]] om care are o scurgere din trupul lui prin chiar faptul acesta este necurat.

O scurgere. Adică, o descărcare (RSV).

Capitolul acesta se ocupă cu diferite feluri de pângărire atât la bărbaţi, cât şi la femei. Întinările acestea nu înseamnă călcarea legii morale, deşi ele pângăreau atât persoana în cauză, cât şi pe alţii care veneau în contact cu ea. Unele aveau loc în cursul firesc al vieţii, ca situaţia unei femei în timpul soroacelor ei obişnuite (v.25) sau a unei scurgeri de sânge (v.19), sau a unui om în timpul somnului (v.16). Concluzionăm că celelalte pângăriri amintite nu rezultă din păcat, ci din funcţiile normale ale trupului, sau din stări anormale.


3 Din pricina scurgerii lui este necurat: fie că trupul lui lasă să se facă scurgerea, fie că o oprește, este necurat.

Este necurat. În acest capitol sunt amintite şase cazuri tipice: (1) Stări bărbăteşti anormale (Levitic 15,2-15, compară cu Levitic 22,4; Numeri 5,2). (2) Stări bărbăteşti normale (Levitic 15,18; compară cu Exod 19,15; 1 Samuel 21,5; 1 Corinteni 7,5). (4) Stări femeieşti normale (Levitic 15,19–23; compară cu Levitic 12,2; 20,18). (5) Relaţii conjugale nepotrivite (Levitic 15,24; compară cu Levitic 18,19; 20,18). (6) Stări femeieşti anormale (Levitic 15,25–30; compară cu Matei 9,20; Marcu 5,25; Luca 8,43).


4 Orice pat în care se va culca va fi necurat și orice lucru pe care va ședea va fi necurat.
5 Cine se va atinge de patul lui să-și spele hainele, să se scalde[[xr:1]] în apă și va fi necurat până seara.
6 Cine va ședea pe lucrul pe care a șezut el să-și spele hainele, să se scalde în apă și să fie necurat până seara.
7 Cine se va atinge de trupul lui să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
8 Dacă omul acela scuipă pe un om curat, acesta să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
9 Orice șa pe care va călări el va fi necurată.
10 Cine se va atinge de vreun lucru care a fost sub el va fi necurat până seara și cine va ridica lucrul acela să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
11 Cine va fi atins de cel cu scurgerea și nu-și va spăla mâinile în apă să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
12 Orice vas[[xr:1]] de pământ care va fi atins de el să fie spart și orice vas de lemn să fie spălat în apă.
13 După ce va fi curățit de scurgerea lui, omul acela să numere[[xr:1]] șapte zile pentru curățirea lui; să-și spele hainele, să-și scalde trupul în apă curgătoare și va fi curat.
14 În ziua a opta să ia două[[xr:1]] turturele sau doi pui de porumbel, să se ducă înaintea Domnului, la ușa Cortului Întâlnirii, și să-i dea preotului.

Două turturele. În primul şi al şaselea caz enumerate la comentarea versetului 3, în care există stări fizice anormale, se cerea o jertfă, în celelalte cazuri nu se cerea niciuna. Jertfa cerută era cea mai mică dintre toate jertfele de sânge – turturea sau porumbel pentru jertfa pentru păcat şi aceleaşi pentru arderea de tot (vezi v.29, 30).


15 Preotul să-i aducă, unul ca jertfă[[xr:1]] de ispășire și celălalt ca ardere-de-tot, și preotul să facă ispășire[[xr:2]] pentru el înaintea Domnului, pentru scurgerea lui.
16 Omul care va avea o scurgere[[xr:1]] a seminței în somn să-și scalde tot trupul în apă și va fi necurat până seara.
17 Orice haină și orice piele care vor fi atinse de scurgerea lui vor fi spălate cu apă și vor fi necurate până seara.
18 Dacă o femeie s-a culcat cu un astfel de om, să se scalde amândoi în apă și vor fi necurați[[xr:1]] până seara.
19 Femeia[[xr:1]] care va avea o scurgere, și anume o scurgere de sânge din trupul ei, să rămână șapte zile în necurăția ei. Oricine se va atinge de ea va fi necurat până seara.
20 Orice pat în care se va culca ea în timpul necurăției ei va fi necurat și orice lucru pe care va ședea ea va fi necurat.
21 Oricine se va atinge de patul ei să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
22 Oricine se va atinge de un lucru pe care a șezut ea să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
23 Dacă este ceva pe patul sau pe lucrul pe care a șezut ea, cine se va atinge de lucrul acela va fi necurat până seara.
24 Dacă[[xr:1]] se culcă cineva cu ea și vine peste el necurăția femeii aceleia, el va fi necurat timp de șapte zile și orice pat în care se va culca va fi necurat.
25 Femeia care[[xr:1]] va avea o scurgere de sânge timp de mai multe zile, în afară de soroacele ei obișnuite, sau a cărei scurgere va ține mai mult ca de obicei va fi necurată tot timpul scurgerii ei, ca pe vremea când îi vine sorocul.
26 Orice pat în care se va culca în timpul cât va ține scurgerea aceasta va fi ca și patul din timpul când ea este la scurgerea de la soroc și orice lucru pe care va ședea va fi necurat, ca atunci când ea este la scurgerea de la soroc.
27 Oricine se va atinge de ele va fi necurat; să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
28 După[[xr:1]] ce va fi curățită de scurgerea ei, să numere șapte zile și apoi va fi curată.
29 A opta zi să ia două turturele sau doi pui de porumbel și să-i ducă preotului la ușa Cortului Întâlnirii.
30 Preotul să aducă unul ca jertfă de ispășire și altul ca ardere-de-tot; și preotul să facă ispășire pentru ea înaintea Domnului, pentru scurgerea care o făcea necurată.»
31 Așa să-i îndepărtați[[xr:1]] pe copiii lui Israel de necurățiile lor, ca să nu moară din pricina necurățiilor lor, dacă pângăresc[[xr:2]] Cortul Meu, care este în mijlocul lor.

Ca să nu moară. Oricine ar fi îndrăznit să vină la sanctuar în timp ce era pângărit, ar fi pângărit şi sanctuarul, în ciuda faptului că în cele mai multe cazuri pângărirea personală era involuntară şi nu se cerea aducerea de jertfă. Regulile acestea dovedesc interesul lui Dumnezeu în ce priveşte sănătatea şi curăţenia personală şi în acelaşi timp serveau spre a scoate în evidenţă sfinţenia lucrurilor sfinte. Pângărirea ceremonială simboliza pângărirea morală. În legile levitice deosebirea dintre păcatul adevărat şi necurăţie este făcută în mod clar.

Dumnezeu urăşte păcatul. El a văzut începutul şi lucrarea lui şi ştie ce este păcatul. El mai urăşte şi necurăţia de orice fel, chiar dacă ea nu poate fi numită în mod specific păcat. Dumnezeu face deosebire între păcat şi necurăţie şi nu consideră delicvenţă morală ceva ce nu este decât necurat. Dar Dumnezeu nici nu scapă din vedere să le descopere oamenilor că nu-I place necurăţia de nici un fel. Nu trebuie să pierdem din vedere învăţătura aceasta. Dumnezeu cere sfinţenie, El cere curăţenie, El cere să devenim modeşti şi umili. El cere să nu ne adormim sensibilitatea prin nimic care ar putea tinde să ne facă să luăm mai puţin aminte la glasul Său.

Comentariile lui Ellen G. White 4-12 MH 278


32 Aceasta[[xr:1]] este legea pentru cel ce are o scurgere sau este întinat[[xr:2]] printr-o lepădare de sămânță în somn,
33 pentru cea[[xr:1]] care este la scurgerea de la soroc, pentru bărbatul sau[[xr:2]] femeia care are o scurgere și pentru bărbatul[[xr:3]] care se culcă cu o femeie necurată.”