1 Bețaleel, Oholiab și toți bărbații iscusiți[[xr:1]] cărora DOMNUL le-a dat înțelepciune și pricepere pentru a ști să facă toată lucrarea pentru slujba Sfântului Lăcaș[[xr:2]] să facă în totul după cum a poruncit DOMNUL.”
2 Moise i-a chemat pe Bețaleel, pe Oholiab, pe toți bărbații iscusiți cărora[[xr:1]] DOMNUL le dăduse pricepere și pe toți cei cu tragere de inimă să vină să facă lucrarea.
3 Ei au luat dinaintea lui Moise toate prinosurile pe care le aduseseră[[xr:1]] fiii lui Israel ca să se facă lucrarea pentru slujba Sfântului Lăcaș. Și ei încă îi mai aduceau lui Moise daruri de bunăvoie în fiecare dimineață.

Toate prinoasele. Dărnicia poporului a fost într-adevăr mare. Ei au adus atât de mult, încât materialul în plus împiedica progresul lucrării. Poporul a dat un răspuns asemănător la apelul regelui Ezechia (2 Cronici 31,4-10).


4 Atunci, toți bărbații iscusiți care făceau toate lucrările Sfântului Lăcaș au venit, lăsând fiecare lucrul pe care-l făcea,
5 și i-au spus lui Moise: „Poporul[[xr:1]] aduce mult mai mult decât trebuie pentru facerea lucrărilor pe care a poruncit DOMNUL să le facem.”
6 Atunci Moise a poruncit să se dea de știre prin tabără ca nimeni – nici bărbat, nici femeie – să nu mai aducă daruri pentru Sfântul Lăcaș. Astfel, poporul a fost oprit să mai aducă daruri.
7 Dar materialul adus era de ajuns pentru toată lucrarea care trebuia făcută, ba chiar prisosea.
8 Toți[[xr:1]] bărbații iscusiți dintre lucrători au făcut Lăcașul din zece cortine de in subțire împletit și din material violet, purpuriu și stacojiu, iar pe ele au făcut heruvimi lucrați cu măiestrie.

Toţi bărbaţii iscusiţi. Capitolul acesta face o paralelă strânsă cu ce este redat în cap. 26. Chestiunile neamintite mai înainte sunt următoarele:


9 Lungimea unei cortine era de douăzeci și opt de coți, iar lățimea – de patru coți. Toate cortinele aveau aceeași măsură.
10 Bețaleel a prins cinci din aceste cortine una de alta, iar pe celelalte cinci le-a prins de asemenea una de alta.
11 A făcut cheotori violete la marginea cortinei cu care se încheia primul șir și tot așa și la marginea cortinei cu care se încheia al doilea șir.
12 A făcut cincizeci[[xr:1]] de cheotori la cea dintâi cortină și cincizeci de cheotori la marginea cortinei cu care se încheia al doilea șir. Cheotorile acestea se potriveau una cu cealaltă.
13 A făcut cincizeci de copci din aur și a prins cortinele una de alta cu copcile, așa încât Lăcașul alcătuia un întreg.
14 A făcut[[xr:1]] niște pânze din păr de capră, ca să fie acoperământ Lăcașului: a făcut unsprezece pânze.
15 Lungimea fiecărei pânze era de treizeci de coți, iar lățimea – de patru coți: cele unsprezece pânze aveau aceeași măsură.
16 A legat împreună de o parte cinci din aceste pânze, iar celelalte șase pânze de altă parte.
17 Au făcut cincizeci de cheotori la marginea pânzei de la capătul primului șir și cincizeci de cheotori la marginea pânzei de la capătul celui de-al doilea șir.
18 Apoi a făcut cincizeci de copci din aramă, cu care a unit acoperișul Cortului, așa încât să alcătuiască un întreg.
19 A făcut[[xr:1]] pentru acoperișul Cortului o învelitoare din piei de berbec vopsite în roșu și deasupra o învelitoare din piei alese.
20 Scândurile[[xr:1]] pentru Lăcaș le-a făcut din lemn de salcâm, așezate în picioare.
21 Lungimea fiecărei scânduri era de zece coți, iar lățimea – de un cot și jumătate.
22 Fiecare scândură avea două cepuri, ca să se potrivească una cu alta; așa a făcut pentru toate scândurile Lăcașului.

Depărtate în mod egal (engleză). De preferat: aşezate în ordine una cu alta pentru a fi introduse în picioare (cap. 26,19).


23 A făcut scândurile pentru Lăcaș: douăzeci de scânduri pentru partea de miazăzi.
24 Sub cele douăzeci de scânduri a făcut patruzeci de tălpi din argint: câte două tălpi sub fiecare scândură, pentru cele două cepuri ale sale, și alte două tălpi sub o altă scândură, pentru cele două cepuri ale sale.
25 Pentru cealaltă parte a Lăcașului, pentru latura de miazănoapte, a făcut douăzeci de scânduri
26 și patruzeci de tălpi din argint: câte două tălpi sub o scândură și alte două tălpi sub o altă scândură.
27 Pentru spatele Lăcașului, înspre apus, a făcut șase scânduri.

Laturile cortului. De preferat, latura sau fundul cortului.


28 A făcut două scânduri pentru colțurile din spatele Lăcașului.
29 Acestea erau îngemănate, începând de jos, și bine unite la vârf cu o verigă; așa a făcut pentru ambele scânduri din cele două colțuri.
30 Erau astfel opt scânduri, cu tălpile lor din argint, adică șaisprezece tălpi, câte două tălpi sub fiecare scândură.
31 A făcut cinci stinghii[[xr:1]] din lemn de salcâm pentru scândurile primei laturi a Lăcașului,
32 cinci stinghii pentru scândurile celei de-a doua laturi a Lăcașului și cinci stinghii pentru scândurile din partea din spate a Lăcașului, dinspre apus.
33 A făcut stinghia de la mijloc așa încât să treacă prin mijlocul scândurilor, de la un capăt la celălalt.
34 A ferecat scândurile cu aur, verigile lor în care intrau stinghiile le-a făcut tot din aur, iar stinghiile le-a ferecat tot cu aur.
35 A făcut catapeteasma[[xr:1]] din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit. A lucrat-o cu măiestrie și a făcut heruvimi pe ea.
36 A făcut patru stâlpi din salcâm și i-a ferecat cu aur. Cârligele lor erau din aur și pentru stâlpii aceștia a turnat patru tălpi din argint.
37 Pentru intrarea Cortului a făcut o perdea[[xr:1]] din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit, lucrare brodată,
38 și cei cinci stâlpi ai ei cu cârligele lor. Capetele lor și legăturile lor le-a ferecat cu aur, iar cele cinci tălpi ale lor erau din aramă.

Căpătâiele. Capitelurile stâlpilor.

Lunga şi amănunţita repetiţie din partea finală a acestei cărţi a detaliilor construirii cortului trebuie să fi avut un scop hotărât. Aceasta dovedeşte importanţa sanctuarului şi a fiecărei părţi a lui în Planul de Mântuire al lui Dumnezeu. Ea mai scoate în evidenţă ascultarea exactă şi strictă de poruncile divine. Dacă cuiva i s-ar fi putut da privilegiul de a schimba directivele lui Dumnezeu într-o măsură cât de mică, se pare că acesta ar fi Moise, dar lui nu i s-a acordat nici o prerogativă de felul acesta.

Exacta conformare de la amănunt la amănunt conţine învăţătura că lucrurile poruncite de Dumnezeu trebuie să fie respectate la literă. Aceste cinci capitole de încheiere ale Exodului scot în evidenţă exactitatea extremă cu care Moise şi subalternii lui au adus la îndeplinire toate directivele pe care le dăduse Dumnezeu. Dacă au fost poruncite cincizeci de copci (cap. 26,6) cincizeci de copci au făcut (cap. 36,13). Dacă s-a poruncit să se facă cinci stâlpi aici (cap. 26,37) şi patru stâlpi acolo (26,32), cinci şi patru au fost făcuţi şi aşezaţi (cap. 36,36.38). Dacă această perdea trebuia să aibă un model ţesut pe ea (cap. 26,31) şi acea perdea urma să fie împodobită cu broderie (cap. 26,36), brodatoarea şi ţesătoarea au făcut aşa (cap. 36,35.37). Nimic din cele poruncite n-a fost trecut cu vederea. Numai într-un caz sau două (mai ales în cap. 36,38) au fost făcute mici adaosuri, dacă nu la poruncile date, cel puţin la cele raportate. Acelaşi spirit a fost reflectat mai târziu şi de Domnul în lucrarea Sa (Ioan 4,34; 17,4). Dumnezeu este împotriva oricărei schimbări a poruncilor Lui, a oricărei abateri de la ele fie la dreapta, fie la stânga, a oricărei scăderi, sau adăugări la ele. Noi nu putem, nu trebuie să încercăm să îmbunătăţim Evanghelia, sau Cuvântul lui Dumnezeu (Deuteronom 4,1.2; 12,32; Proverbe 30,5.6).

Felul progresiv în care a fost ridicat tabernacolul, mai întâi ridicarea cadrului, apoi acoperişul covoarelor interioare şi exterioare şi, în cele din urmă, scândurile, drugii, perdelele, zugrăveşte înaintarea lucrării de sfinţire în experienţa celui credincios. După ce inima lui este supusă prin credinţă faţă de Hristos ca Mântuitor al său, se adaugă din ce în ce mai mult har creştin, până ce întreaga sa viaţă bine închegată creşte ca să fie un templu sfânt în Domnul (Efeseni 2,21.22).

Comentariile lui Ellen G. White

1 PK 62

3,5 6T 468

5 5T 268

5-7 WM 292

6 PP 344; SR 152; 5T 268