1 Iar Lăcașul[[xr:1]] să-l faci din zece cortine de in subțire împletit și din material violet, purpuriu și stacojiu. Pe ele să faci heruvimi lucrați cu măiestrie.

Cortul. Din mişkan, locaş, un cuvânt care derivă din şakan, a locui. El este înrudit cu Şechina, prezenţa slăvită a lui Dumnezeu (vezi Exod 25,8 şi Geneza 3,24) în Sfânta Sfintelor (Exod 25,22). Cuvântul tabernacol poate fi redat mai clar astăzi prin cort sau locaş.

Mobilierul sacru al cortului a fost descris, cu excepţia altarului tămâierii. Acesta este luat în considerare în cap. 30,1-10. Capitolul 26 se ocupă cu directivele pentru construirea sfântului cort însuşi. Acesta avea două părţi principale:

a. O încăpere patrulateră de 30 coţi lungime, pe 10 coţi lăţime şi 10 coţi înălţime (13,34 m pe 4,45 m; vezi cap. 25,10), deschisă la unul din capete. Cele trei părţi erau făcute din scânduri de salcâm acoperite cu aur şi acesta era cortul propriu zis.

b. Un covor din păr de capră era întins, probabil orizontal, pe deasupra cortului. Cuvântul cort este greşit tradus ca acoperiş în versetul 7, apare corect în altă parte a capitolului (v.11-14, 36). Un acoperiş exterior din piei de berbeci vopsită în roşu, sau piei de berbeci tăbăcite, şi piei

de viţel de mare (vezi cap. 25,5) peste covorul de păr de capră. Existau şi părţi secundare ale construcţiei, precum:

a. Îmbucăturile sau pridvoarele care trebuiau să ţină şi să sprijine în poziţie verticală scândurile care includeau cortul.

b. Drugii spre a fi folosiţi să ţină scândurile împreună.

c. Perdeaua sau cortina întinsă pe stâlpi de la o margine la cealaltă a cortului, despărţindu-l astfel în două încăperi. Încăperea din faţă, locul sfânt, sau întâiul cort era de două ori mai lungă decât Sfânta Sfintelor. (Exod 26,15-25, 33; vezi 1 Regi 6,16–20; Evrei 9,2–7) era de 20 coţi în lungime şi 10 coţi în lăţime (8,89 m pe 4,46 m).

d. Perdeaua sau cortina care acoperea partea deschisă a cortului, care nu avea scânduri.

Zece covoare. Încheiate împreună ca lăţime acestea au format partea interioară a celor patru acoperişuri (Exod 26,7.14), şi astfel tavanul celor două încăperi. Covoarele acestea erau cu doi coţi mai scurte decât covoarele exterioare (v.7), făcând astfel acoperişul interior cu un cot mai scurt de fiecare parte decât acoperişul exterior.

Heruvimi. Deoarece materialele folosite de Oholiab în broderia lui erau identice cu cele numite aici, este rezonabil a crede că aceşti heruvimi au fost brodaţi în covoare (cap. 35,35; 38,23). Aceşti heruvimi reprezentau oştirea îngerilor care sunt în prezenţa Domnului şi îndeplinesc porunca Lui (Psalmi 103,20.21; Evrei 1,13.14; vezi Geneza 3,24).


2 Lungimea unei cortine să fie de douăzeci și opt de coți, iar lățimea ei să fie de patru coți. Toate cortinele să aibă aceeași măsură.

Lungimea. Fiecare covor avea o lungime de 12,45 m şi o lăţime de 1,78 m. Văzut de afară cortul nu avea nimic atractiv în mod deosebit. Dar pe dinăuntru el era de o mare frumuseţe, cu aurul lui, covoarele albastre, purpurii şi cărămizii, şi cu heruvimii brodaţi în ele.


3 Cinci dintre aceste cortine să fie prinse una de alta, iar celelalte cinci cortine să fie de asemenea prinse una de alta.
4 La marginea cortinei cu care se încheie primul șir să faci niște cheotori din material violet; tot așa să faci și la marginea cortinei cu care se încheie al doilea șir.
5 La cea dintâi cortină să faci cincizeci de cheotori, iar la marginea cortinei cu care se încheie al doilea șir să faci tot cincizeci de cheotori. Cheotorile acestea să se potrivească una cu cealaltă.
6 Apoi să faci cincizeci de copci din aur și cu aceste copci să prinzi cortinele una de alta, așa încât Lăcașul să alcătuiască un întreg.
7 Să[[xr:1]] mai faci niște pânze din păr de capră, ca să acopere Lăcașul. Să faci unsprezece pânze.

Covoare de păr de capră. La ţesutul corturilor lor. Arabii încă mai folosesc păr de capră. Ceea ce a dat tărie şi a protejat sanctuarul pe vreme umedă şi furtunoasă a fost părul de capră. Aceste covoare erau cu doi coţi mai lungi decât cele interioare din pânză de in, sau de 13,34 m lungime. Aşezate pe partea orizontală de sus a cortului, ele urmau să ajungă până la capătul de sus al picioarelor de argint, sau a temeliilor de fiecare parte (vezi v.19). Avea să fie o bogată acoperitoare pentru peretele din spate ale cortului şi, de asemenea, suficientă pentru a proteja partea de sus din faţă.


8 Lungimea fiecărei pânze să fie de treizeci de coți, iar lățimea ei să fie de patru coți; cele unsprezece pânze să aibă aceeași măsură.
9 Cinci dintre aceste pânze să le legi împreună de o parte și pe celelalte șase separat, iar a șasea pânză să o îndoi în fața Cortului.
10 Apoi să faci cincizeci de cheotori la marginea pânzei de la capătul primului șir și cincizeci de cheotori la marginea pânzei de la capătul celui de-al doilea șir.
11 Să faci cincizeci de copci din aramă și să pui copcile în cheotori. Să unești astfel acoperișul Cortului, așa încât să alcătuiască un întreg.
12 Ceea ce va mai rămâne din cortinele Cortului, jumătatea de pânză rămasă, să atârne în spatele Lăcașului.
13 Iar ce va mai rămâne din lungimea celorlalte pânze ale Cortului să atârne câte un cot de o parte și un cot de cealaltă parte, peste cele două laturi ale Lăcașului, așa încât să le acopere.
14 Să[[xr:1]] mai faci apoi pentru acoperișul Cortului o învelitoare din piei de berbec vopsite în roșu și deasupra o învelitoare din piei alese.

Piei de berbeci. Această învelitoare avea să fie peste covoarele de păr de capră pentru a asigura o protecţie în plus contra vremii. Nu este amintită nici o dimensiune, dar trebuie să fi fost suficientă pentru a acoperi covoarele de păr de capră (v.7).

Piei de viţel de mare. Erau piei de viţel de mare (vezi comentariul pentru cap. 25,5).


15 Apoi să faci scândurile pentru Lăcaș din lemn de salcâm, așezate în picioare.

Să faci nişte scânduri. Acestea erau late de 4,45 m şi groase de 0,66 cm (v.16). Ele erau ţinute vertical prin aşezarea celor două urechi (v.17) ale fiecărei scânduri în două picioare de argint, sau temelii. Scândurile erau poleite cu aur (v.29).


16 Lungimea fiecărei scânduri să fie de zece coți, iar lățimea ei să fie de un cot și jumătate.
17 Fiecare scândură să aibă două cepuri ca să se potrivească una cu cealaltă. Așa să faci la toate scândurile Lăcașului.
18 Să faci scândurile pentru Lăcaș în număr de douăzeci pentru partea de miazăzi.
19 Sub cele douăzeci de scânduri, să faci patruzeci de tălpi din argint: câte două tălpi sub fiecare scândură pentru cele două cepuri ale sale și alte două tălpi sub o altă scândură pentru cele două cepuri ale sale.

Patruzeci de picioare. Acestea cântăreau un talant fiecare bucată sau 34,2 kg (cap. 38,27). Fiecare formau un cub ceva mai mic decât 14,7 cm pe fiecare latură. Picioarele erau aşezate unul lângă altul pe pământ, formând o fundaţie permanentă pentru pereţii de scândură. Alte patruzeci erau necesare pentru peretele de nord (cap. 26,21), 16 pentru peretele de apus şi patru pentru stâlpii dintre cele două încăperi, adică 100 de picioare în total (cap. 38,27). Faptul că tabernacolul era ridicat pe această fundaţie formată din stâlpi de argint simbolizează, după unii comentatori, ca reprezentând biserica separată de lume. El nu era un loc de odihnă permanent, ci privea înainte prin credinţă, spre cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu (Evrei 11,10). Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare (Evrei 13,14).


20 Iar pentru cealaltă parte a Lăcașului, pentru latura de miazănoapte, să faci douăzeci de scânduri
21 și patruzeci de tălpi din argint: câte două tălpi sub o scândură și alte două tălpi sub o altă scândură.
22 Pentru spatele Lăcașului, înspre apus, să faci șase scânduri.
23 Să mai faci două scânduri pentru colțurile din spatele Lăcașului.
24 Ele să fie îngemănate, începând de jos, și bine unite la vârf cu o verigă. Așa să fie cu ambele scânduri care vor fi în cele două colțuri.
25 Vor fi astfel opt scânduri, cu tălpile lor din argint, adică șaisprezece tălpi, câte două tălpi sub fiecare scândură.
26 Să faci apoi cinci stinghii din lemn de salcâm pentru scândurile primei laturi a Lăcașului,

Drugi. Spre a ţine scândurile în locaş şi pentru fortificarea pereţilor, trebuiau să fie făcuţi cinci drugi pentru fiecare latură şi pentru capătul de apus şi să fie trecuţi prin verigi întărite pe scânduri. Cel de-al cincilea, sau drugul de la mijlocul fiecărui perete trebuia să treacă prin centrul fiecărei scânduri (vezi v.28). Este probabil că cei patru drugi vizibili de pe fiecare perete erau pe partea dinafară a cortului.


27 cinci stinghii pentru scândurile celei de-a doua laturi a Lăcașului și cinci stinghii pentru scândurile din partea din spate a Lăcașului, dinspre apus.
28 Stinghia de la mijloc să treacă prin mijlocul scândurilor, de la un capăt la celălalt.
29 Scândurile să fie ferecate cu aur și verigile în care vor intra stinghiile să le faci din aur, iar stinghiile să fie ferecate cu aur.
30 Lăcașul să-l faci[[xr:1]] după planul care ți s-a arătat pe munte.
31 Să faci[[xr:1]] apoi o catapeteasmă din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit. Să fie lucrată cu măiestrie și să faci heruvimi pe ea.

O perdea. Aceasta trebuia să fie din acelaşi material şi măiestrie ca şi cele zece covoare care formau acoperişul interior pentru tavan şi pereţii cortului (v.1), şi de asemenea acestea trebuie să fi avut figuri de heruvimi brodaţi în ea cu fir de argint şi aur (PP 345).


32 Să o prinzi de patru stâlpi din salcâm, ferecați cu aur; cârligele lor să fie de aur și să aibă patru tălpi din argint.

Patru stâlpi. Perdeaua (v.31) trebuia să fie atârnată de patru stâlpi. Perdeaua pentru uşa cortului era suspendată de cinci stâlpi (v.36, 37). Perdeaua dinăuntru nu se întindea până la tavan, ci îngăduia ca slava lui Dumnezeu, arătată deasupra scaunului harului, să fie vizibilă din Locul Sfânt (PP 353). Cei patru stâlpi aveau cârlige de aur şi se rezemau pe patru picioare (temelii) de argint, ca scândurile din pereţi (v.15,19)


33 Să atârni catapeteasma de copci și să aduci acolo Chivotul Mărturiei[[xr:1]], în spatele catapetesmei. Catapeteasma să facă pentru voi despărțirea între Locul Sfânt[[xr:2]] și Locul Preasfânt.

Copci. Copcile erau cataramele, sau clemele care ţineau perdeaua. Numai marele preot mergea dincolo de perdeaua care separa Locul Sfânt de Locul Prea Sfânt, şi numai o dată pe an, la Ziua Ispăşirii ( Levitic 16; Evrei 9,7). În faţa perdelei, sau în Locul Sfânt, aveau loc diferite părţi ale serviciului zilnic.


34 Să pui[[xr:1]] Capacul Ispășirii peste Chivotul Mărturiei, în Locul Preasfânt.
35 Să pui masa[[xr:1]] dincoace de catapeteasmă și sfeșnicul[[xr:2]] în fața mesei, în partea dinspre miazăzi a Lăcașului, iar masa s-o pui înspre partea de miazănoapte.
36 Pentru intrarea Cortului, să[[xr:1]] mai faci o perdea din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit, lucrare brodată.

O perdea. Această perdea sau cortină, acoperea partea de răsărit sau faţa cortului. Unii comentatori biblici cred că era posibil ca această cortină să fie înălţată sau lăsată în jos, după dorinţă.


37 Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stâlpi[[xr:1]] din salcâm și să-i fereci cu aur; cârligele lor să fie din aur și să torni pentru ei cinci tălpi din aramă.

Cinci stâlpi. Există unele păreri cu privire la acoperişul cortului, şi anume, dacă era orizontal sau înclinat. Dovezile duc la concluzia că era orizontal:

1. 1. Covoarele exterioare (v.8) erau lungi de 30 de coţi, lungimea exactă cerea să se prevadă un acoperiş orizontal şi să fie întinsă fiecare latură, ca un acoperiş pentru pereţii de scândură poleite cu aur. Un acoperiş înclinat ar mări lungimea acoperitoarei cerute de acoperiş şi, drept urmare, ar scădea lungimea care mai rămâne la dispoziţie spre a acoperi laturile. Mai mult sau mai puţin, partea inferioară a scândurilor poleite cu aur ar fi lăsate dezgolite. Dar aurul era de altfel rezervat pentru interiorul construcţiei. Faptul că covorul interior a fost cu doi coţi mai scurt decât cele trei exterioare, înseamnă că covoarele exterioare erau destinate să-l protejeze şi că ajungeau probabil până aproape de pământ.

2. 2. Nu este amintit nici un stâlp de coamă, nici nu reiese folosirea vreunuia. Ba mai mult, nu există nimic spre a arăta că acei cinci stâlpi variau în lungime.

3. 3. Nu este făcută nici o menţiune despre capetele frontale ale uni acoperiş triunghiular şi ar fi foarte improbabil ca aceste capete să fie lăsate deschise. În mod incidental, perdeaua care despărţea Locul Sfânt de Locul Prea Sfânt nu se întindea până la vârful construcţiei (PP 353), astfel că putea fi vizibilă parte din lumina Şechinei pe deasupra acesteia, din prima încăpere a sanctuarului.

4. 4. Vechile clădiri mesopotamiene, egiptene şi palestiniene aveau acoperişul orizontal. Primele dovezi arheologice despre corturi cu acoperişuri înclinate vin din Mesopotamia, secole mai târziu. Schiţele care arată cortul cu acoperiş înclinat se întemeiază pe concepţia imaginativă a artistului despre el.

5. 5. Cortul era o construcţie portabilă temporară, destinată spre a fi folosită în timpul peregrinărilor prin pustie, până la ridicarea unei clădiri mai statornice în Ţara Făgăduinţei. Cantitatea de ploaie din pustia aridă nu avea să facă din acoperişul orizontal un inconvenient.

Comentariile lui Ellen G. White

1-37 PP 347, 348

1 GC 412; PP 347; SR 154

7,14 GC 412; PP 347

31,33 PP 347; SR 154

33 GC 412

34,35 PP 348

36 PP 347