O greșeală regretabilă

Copiii lui Israel erau aproape de sfârșitul celor patruzeci de ani în pustie. Din nou le-a fost sete. De când au rămas fără apă, iar Moise a lovit stânca la Horeb, și până acum, au avut întotdeauna tot ce le-a trebuit. În cei patruzeci de ani în care s-au mutat dintr-un loc în altul, Dumnezeu le-a dat apă oriunde au tăbărât. Probabil se așteptau că întotdeauna va fi așa. Probabil au uitat că întotdeauna aveau apă printr-o minune și au uitat să-I mulțumească lui Dumnezeu că a fost atât de grijuliu.

Dar acum au tăbărât la Cades și nu aveau apă. Și-au amintit să se roage lui Dumnezeu? Nu. În schimb, ce au făcut? Citește Numeri 20:1-3. Sună ca ceva ce am mai auzit până acum? Din nou au respins o ocazie de a avea încredere că Dumnezeu Se îngrijește de nevoile lor. Dar ceea ce ar fi trebuit să facă poporul înainte de a începe să se plângă au făcut Moise și Aaron. Și ce le-a spus Dumnezeu? Numeri 20:6-8.

Ai observat vreo diferență între ce trebuia să facă Moise acum și ce a făcut prima dată când a curs apă din stâncă? Care a fost diferența? A făcut Moise exact cum i-a spus Dumnezeu? Numeri 20:9-11. Moise era și nerăbdător, și furios. A fost asta o scuză bună? Citește Numeri 20:12.

Gândeşte-te:

De ce i-ar da Dumnezeu lui Moise o pedeapsă atât de grea? Nu era, de fapt, poporul de vină? Moise a fost atât de răbdător în toți acei ani. Totuși, el nu avea să conducă poporul în Canaan. Ce era atât de rău în ceea ce făcuse? Este ușor să fii răbdător? Când vrei ceva, vrei imediat? Te superi când nu primești imediat ceea ce vrei?

Să ne gândim puțin la ce s-a întâmplat în relatarea de ieri. În primul rând, stânca pe care Moise a lovit-o prima dată cu mulți ani în urmă avea o semnificație cu totul specială. Stânca, la fel ca toate lucrurile din sanctuar, povestea despre Isus.

Isus avea să fie „lovit” o singură dată. Cu alte cuvinte, El avea să moară o singură dată. Fiindcă El a murit pentru noi, putem primi toată iertarea și ajutorul de care avem nevoie pentru a fi ocrotiți de Satana. Tot ce trebuie să facem este să Îi cerem – să-I „vorbim”. „Bem” din El când studiem Biblia și învățăm despre El. Când Moise a lovit stânca de două ori, a stricat sensul învățăturii despre stâncă. Citește ce a spus Pavel în 1 Corinteni 10:4.

De asemenea, poporul îl învinovățea pe Moise pentru tot. Când Moise a spus: „Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?”, poporul ar fi putut spune că, până la urmă, a avut dreptate să-l învinovățească pe Moise, pentru că Moise recunoștea acum că el fusese cauza a tot ceea ce crezuseră că li se întâmplă rău.

Am aflat deja că întotdeauna este foarte grav când un lider nu este ascultător. Poporul ar putea crede că nu este atât de important să fii ascultător. Moise a căutat scuze pentru ceea ce a făcut? Deloc. Le-a spus tuturor că a păcătuit și că nu i se va permite să-i conducă în Canaan. Niciun păcat nu este mic. Și Dumnezeu nu l-a scutit de consecințe pentru simplul fapt că era conducătorul poporului. Moise a fost foarte dezamăgit. Dar poporul a aflat astfel că Dumnezeu este corect.

Gândeşte-te:

A făcut bine Moise recunoscând că a greșit? Adesea, când greșim, noi cum reacționăm?

Edom era o țară care aparținea copiilor lui Esau, fratele geamăn al lui Iacov. Dumnezeu plănuise ca israeliții să călătorească spre Canaan pe un drum care trecea chiar prin Edom. Așa că Moise a trimis un mesaj politicos regelui Edomului. Numeri 20:14-17. Ce răspuns a primit? Numeri 20:18.

Când israeliții au încercat încă o dată, ce li s-a răspuns? Numeri 20:19-21. Dacă ar fi avut încredere în Dumnezeu și nu s-ar fi oprit să se mai plângă puțin, Dumnezeu i-ar fi putut ajuta să treacă în siguranță prin Edom. În schimb, au fost nevoiți să meargă pe un drum mai lung și mai greu. Dumnezeu le-a spus să nu se lupte niciodată cu poporul din Edom. Mulți credeau încă în El și nu trebuiau distruși.

Când israeliții au ajuns pe Muntele Hor, Dumnezeu i-a spus lui Moise că venise vremea ca Aaron să moară. Aaron fusese marele-preot, reprezentându-L pe Isus în sanctuar. Îl iubea pe Dumnezeu și îi fusese de mare ajutor lui Moise. Și, deși de multe ori îi provocase întristare, poporul chiar îl iubea. Dar Aaron făcuse vițelul de aur căruia poporul i s-a închinat la Muntele Sinai. De asemenea, împreună cu Miriam, se plânsese de Moise și de Sefora. Și s-a alăturat lui Moise în lovirea stâncii de două ori. Dumnezeu l-a iertat și Dumnezeu îl iubea; dar poporul trebuia să știe că este foarte grav să păcătuiești.

Toată lumea a fost tristă când cei doi frați au urcat încet Muntele Hor împreună cu Eleazar, fiul lui Aaron. Știau că nu-l vor mai vedea pe Aaron niciodată. Când Moise și Eleazar s-au întors, Eleazar purta veșmintele de mare-preot. Toată lumea a știut că Aaron murise. Moise și Eleazar l-au îngropat pe munte. Pentru a-și manifesta întristarea, poporul a așteptat treizeci de zile înainte de a reporni spre Canaan. 

Gândeşte-te:

Cunoști pe cineva care are o cicatrice de la o arsură sau de la o tăietură sau de la o căzătură? Adesea, cicatricele nu dispar niciodată. Când întrebăm despre o cicatrice, oamenii povestesc ce li s-a întâmplat. Păcatul lasă cicatrice. Dumnezeu Se bucură să ne ierte, dar Se întristează din cauza a ceea ce face păcatul trupurilor și minții noastre și pentru că păcatele noastre adesea rănesc alți oameni. Într-o zi, curând, se va termina pentru totdeauna cu păcatul.

Se pare că israeliții nu și-au dat seama că ei înșiși erau cel mai rău dușman al lor. Obiceiul lor de a se plânge tot timpul L-a împiedicat pe Dumnezeu să-i ajute așa cum ar fi vrut El.

În timp ce se deplasau de-a lungul granițelor Canaanului, Dumnezeu le-a spus pe care dintre națiuni să le distrugă și pe care să le cruțe. De ce? Pentru că El știa exact care dintre națiuni nu erau încă supuse în totalitate lui Satana. Dacă exista vreo speranță, El ar fi dorit ca acele popoare să aibă șansa de a se schimba.
 

Toate națiunile din Canaan știau despre copiii lui Israel. Știau cum le purtase Dumnezeu de grijă. Avuseseră ocazia să afle despre Dumnezeu. Dar cele mai multe dintre ele au ales să asculte de Satana. Nenorocirile pe care le făceau sunt greu de redat în cuvinte. Erau ca Sodoma și lumea de dinainte de potop. Dumnezeu urăște să distrugă. Dar știa ce națiuni nu se vor schimba niciodată. Știa că erau ca o boală teribilă, care putea infecta și alte națiuni. Trebuiau să fie distruse.

Regele unui oraș canaanit a auzit că israeliții se apropie și le-a ieșit în întâmpinare cu soldații. Ce s-a întâmplat? Numeri 21:1-3.

Gândeşte-te:

Mulți oameni cred că Dumnezeu a acționat cu cruzime. Nu. Dumnezeu știe întotdeauna ce este mai bine. El iubește fiecare persoană și este întotdeauna corect. Putem avea încredere în El. Trebuie să nu uităm niciodată că adevăratul război este cel dintre Dumnezeu și Satana. Cel care nu este niciodată corect este Satana.

Pentru că regele Edomului a refuzat să-i lase pe israeliți să treacă prin țara sa, Dumnezeu i-a condus pe o cale mai lungă spre partea Canaanului unde trebuiau să ajungă mai întâi. Și nu a fost o călătorie ușoară.

Curând, a reînceput cârteala. Dumnezeu știa că poporul nici nu bănuia cât de mult îi ajutase. Cu cea mai mare grijă, le oferise hrană și apă, îi protejase pe ei și turmele lor de animale sălbatice, care i-ar fi putut ucide, și de șerpi foarte veninoși, mortali, numiți vipere, sau șerpi înfocați. Pentru a-i ajuta să își dea seama cât erau de binecuvântați, Dumnezeu nu i-a mai ocrotit de vipere. Ce mușcături! Au început să moară oameni. Nemulțumirile anterioare păreau niște nimicuri. Toată lumea era îngrozită. Nu se simțeau și nici nu erau în siguranță.

Poporul s-a grăbit către Moise. Ce i-au spus? Numeri 21:7. Ce i-a spus Dumnezeu lui Moise că trebuie să facă? Apoi ce s-a întâmplat? Versetele 8,9. Ce leac ciudat! Cum ar putea un șarpe fără viață, din bronz, să vindece dintr-odată un muribund? De fapt, unii au considerat că nu are niciun sens; așa că nu au privit la șarpe. Și au murit.

Gândeşte-te:

Uneori, Dumnezeu Își retrage binecuvântările pentru a ne ajuta să ne dăm seama de câte ne-am bucurat fără să ne amintim că toate sunt de la El și că, de fapt, nu ni se cuvine niciuna dintre ele. Să alegem să avem întotdeauna inimi recunoscătoare.

Ce însemna șarpele de bronz? De ce au fost salvate viețile oamenilor mușcați de viperele mortale privind la el? Să reflectăm puțin. Cum îl numește Biblia pe Satana în Apocalipsa 20:2? Înainte de păcat, Adam și Eva au ascultat în mod natural de Legea lui Dumnezeu. Dar, după ce a intrat păcatul în lume, este mai firesc să nu fii ascultător decât să te supui. Așa că oamenii au avut nevoie de planul minunat făcut de Dumnezeu, pentru ca ei să poată fi ascultători cu ajutorul lui Isus.

Pentru ca Isus să ne ajute, a trebuit să devină om. A trebuit să demonstreze că, atunci când depind de Dumnezeu, oamenii pot asculta de Cele Zece Porunci. Dar asta nu a fost tot. Rezultatul natural al păcătuirii este moartea, iar Isus a plătit costul păcatelor întregii lumi. Pentru ca orice om să poată alege între viață și moarte, El a trebuit să moară de moartea cumplită și veșnică pe care o aduce păcatul. Romani 6:23.

Datorită a ceea ce a făcut Isus, putem alege să credem și să acceptăm minunatul dar al vieții promise de Dumnezeu. Putem fi eliberați de Satana. Acum, scrie numele tău în spațiile libere din paragraful următor.
Când Satana spune: „______ a păcătuit. ______ este al meu. Și ______ merită să aibă parte de moartea veșnică.”, Isus spune: „Da, ______ a păcătuit. Dar ______ nu îți aparține. ______ Îmi aparține, pentru că Eu l-am răscumpărat pe ______, plătind prețul pentru păcatele lui ______. Am murit moartea veșnică. Privește cicatricele făcute de piroane în palmele Mele. Am făcut asta pentru ______ și am făcut asta pentru orice altă persoană din lume. ______ este liber, nu mai este sclavul tău. În curând, ______ va trăi pentru totdeauna cu Mine. În fiecare zi, îl ajut pe ______ să învețe să semene cu Mine în loc să semene cu tine.”

Ce a spus Isus în Ioan 3:14? Ce a vrut să spună prin a fi „înălțat”? Omul cu care vorbea Isus știa despre șarpele de bronz din pustie. Așa cum șarpele de bronz arăta ca șerpii care îi mușcau pe oameni, tot așa Isus a arătat ca un om când a venit în lumea noastră. Romani 8:3. Așa cum șarpele de bronz a fost „înălțat” în pustie, astfel încât oamenii să se uite la el și să fie vindecați de mușcăturile lor de șarpe, tot așa Isus a fost ridicat și răstignit pe o cruce, astfel încât oamenii să se uite la El și să fie vindecați de mușcătura acelui șarpe vechi, Diavolul și Satana.

A privi la șarpele ridicat de Moise era ca și cum cineva ar fi privit la ce a făcut Isus pentru noi pe cruce. El îi salvează pe toți cei care au încredere în El.

Gândeşte-te:

Satana ne-a „mușcat” pe fiecare dintre noi, nu-i așa? Dar niciodată nu a fost capabil să-L „muște” pe Isus. Dacă ar fi reușit, Isus ar fi devenit și El un păcătos. Nu ar mai fi putut plăti prețul păcatului murind pentru noi. Când știm ce a făcut Isus pentru noi, ce putem spune? „Mulțumim, Isus! Ești minunat!”

Încă un minut – I - Adaptare după Scrapbook Stories, de Amy Sherrard

Mamă, te rog să ne spui unde mergem astăzi, a rugat-o Larry în timp ce lua micul dejun împreună cu sora și mama lui.
– Da, s-a alăturat Heidi, sora lui Larry. Te rog să ne spui. Dar mama a zâmbit și a dat din cap.
– E o surpriză. Tot ce vă voi spune este să fiți în sufragerie la ora 10 fix. E ora la care vom pleca. Atât a spus mama. Larry s-a uitat la ceas.
– Ei bine, Heidi, nu-ți face griji; mai e puțin și o să aflăm. Apoi, aruncând o privire pe fereastră, a sărit de la masă.
– Vine Charley! I-am promis că îi voi arăta ceva în atelier. Și Larry s-a grăbit să petreacă ceva timp cu prietenul lui. Cei doi băieți s-au jucat împreună până s-a făcut puțin după ora nouă. Apoi, în loc să se întoarcă în casă, astfel încât să fie gata la ora zece fix, Larry a decis că mai are ceva timp să lucreze la un zmeu pe care îl meșterise.
 

Când s-a uitat din nou la ceas, Larry a încremenit. Era ora zece și trei minute. A dat fuga în casă și a respirat ușurat când a văzut că nu era nimeni în sufragerie.
– Heidi! a strigat Larry. Unde ești? Niciun răspuns. Larry a urcat în goană treptele până în camera mamei lui. Poate că se pregătea de plecare. Dar camera era goală. Nu îi venea să creadă că mama și sora lui plecaseră atât de repede. Întârziase doar câteva minute după ora zece. S-a hotărât să dea fuga și să le prindă din urmă. Dar apoi și-a amintit că nu știa unde mergeau. Habar nu avea încotro să o apuce. Jane, femeia care îi ajuta la treburile casei, era în bucătărie. Îi părea rău pentru Larry, dar se bucura că nu a încercat să o descoasă. Promisese să nu spună până la ora cinei unde plecaseră mama și sora lui.

Larry nu a vrut ca Jane să vadă lacrimile de dezamăgire din ochii lui, așa că s-a întors în atelier pentru a lucra la zmeu și pentru a se gândi puțin. Era sigur că, în scurt timp, se vor întoarce și atunci îi va spune mamei că nu i se pare corect ca ea să nu-l aștepte nici măcar câteva minute. Când Larry a intrat în casă la ora cinei, a fost surprins să vadă că masa era pusă pentru o singură persoană. Mama nu avea obiceiul să plece de acasă câte o zi întreagă. Unde se dusese? Luând cina de unul singur, i se făcuse dor de ea. Când Jane i-a adus o bucată de plăcintă, a întrebat- o dacă știe de ce nu s-a întors mama. Jane părea tristă și a ezitat înainte să-i răs- pundă.
– Larry, îmi pare atât de rău, dar mama ta nu se mai întoarce nici astăzi, și nici mâine. De fapt, ea și Heidi nu se vor mai întoarce până luni dimineața viitoare.
– Luni dimineață! Larry nu-și putea crede urechilor. Unde s-au dus? Acum Jane chiar că era în impas.
Nu voia să-i spună lui Larry unde plecaseră, pentru că știa cât de dezamăgit avea să fie el. (Va urma)