Doi spioni curajoși

„Norul se ridică! Norul se ridică!” Era evident că norul de deasupra cortului se ridica maiestuos spre cer. Toată lumea știa ce înseamnă asta. Citește Numeri 9:17. Aveau să pornească la drum spre Canaan. Cu doar câteva săptămâni înainte ca norul să se ridice, copiii lui Israel sărbătoriseră Paștele, exact la un an de la noaptea când părăsiseră Egiptul. Citește versetele 2-5.

De la acea noapte emoționantă se întâmplaseră atât de multe. Dumnezeu rostise Cele Zece Porunci și apoi le scrisese pe două table de piatră. Construiseră frumosul sanctuar. Dumnezeu îi spusese lui Moise tot ce trebuiau să facă pentru a avea statutul special de popor al Său. Moise scrisese totul în Cartea Legământului și în Cartea Legii. Iar poporul promisese să fie ascultător. Acum toată lumea împacheta. Leviții demontau cu atenție cortul, ca să îl poată deplasa. Știau exact cum să procedeze și fiecare știa ce are de făcut.

Preoții înșiși împachetaseră cu atenție fiecare piesă din mobilierul sfințit, care urma să fie cărat de leviți. Între timp, alți leviți mutau tabernacolul și puneau totul la punct, ca să fie gata pentru instalarea mobilierului la noul loc de tabără. Totul s-a desfășurat fără probleme și în perfectă ordine. Trompetele au trâmbițat semnale pe care le-au înțeles cu toții. Numeri 10:1-6,17,21.

Liderii fiecărei seminții știau exact când era momentul să pornească la drum. Și, desigur, întotdeauna le arăta calea norul cel special. 

Gândeşte-te:

Peste un milion de oameni urmau să se mute. Cu vitele și oile lor. Crezi că oamenii învățaseră, până în acest moment, să se încreadă în Dumnezeu și să creadă că nimic nu Îi era imposibil? Crezi că Satana avea să facă tot ce îi stătea în putință ca să îi determine din nou să înceapă să se plângă? Ce vor alege oare: să aibă încredere în Dumnezeu sau să asculte minciunile lui Satana?

În cele din urmă, totul și cu toții au fost gata să înceapă călătoria spre Canaan. Norul s-a deplasat în direcția în care trebuiau să meargă. Trompetele au dat semnalele, iar oamenii au pornit. Numeri 10:13.

În timp ce priveau înapoi, unii oameni își dădeau seama că le va fi dor de Sinai, unde munții le înconjuraseră tabăra ca niște ziduri. Nu exista nicio super autostradă pe care să călătorească. De fapt, nu exista niciun drum. Traseul era dur și stâncos. Curând, poporul a văzut că norul îi conducea printr-un deșert cumplit.

Încă o dată, mulțimea pestriță a început să vocifereze. Citește Numeri 11:4-6. Moise s-a simțit foarte descurajat. Chiar dacă aveau apă și mană delicioasă, cereau carne. Ce trebuia să facă Moise? Ca întotdeauna, a vorbit cu Dumnezeu despre noua situație. Dumnezeu știa că nu ar fi bine pentru popor să mănânce carne în pustia dogoritoare. Dar a trimis un stol uriaș de prepelițe, pe care ei să le prindă și să le mănânce, cum mai făcuseră și înainte. Mulți dintre oameni s-au îndopat cu lăcomie. Și s-au îmbolnăvit atât de rău, încât au murit.

Gândeşte-te:

Când suntem încăpățânați și vrem cu tot dinadinsul să fie ca noi, se întâmplă vreodată să avem probleme? Părinții noștri știu ce este cel mai bine pentru noi și ne iubesc. Ai învățat să ai încredere în ei?

Ce s-a întâmplat mai departe este la fel de greu de crezut ca ceea ce au făcut Nadab și Abihu în povestirea noastră de săptămâna trecută. Aaron și Miriam, fratele și sora lui Moise, erau ajutoarele lui de nădejde. Dar, după ce Sefora, soția lui Moise, a venit să locuiască din nou cu el, cei doi au devenit invidioși. Credeau că ea îi spunea lui Moise cum să conducă poporul. Credeau că o asculta pe ea, în loc să asculte de ei.

Sefora, fiind din altă țară, Îl iubea pe Dumnezeu, dar nu vorbea și nu arăta ca ei și nici nu făcea lucrurile la fel ca ei. Așa că au crezut că le este inferioară. Câtă răutate! Nu gândeau cum gândește Dumnezeu. Ce spuneau și gândeau Aaron și Miriam despre Sefora nu era adevărat. Moise o iubea pe Sefora, dar Dumnezeu era Cel de care asculta el. Iar Dumnezeu o iubea pe Sefora la fel de mult ca pe Aaron și pe Miriam.

Dumnezeu le-a vorbit cu asprime. Numeri 12:4-8. Când a terminat de vorbit, și norul s-a îndepărtat, toți trei au fost șocați. Miriam avea lepră, iar lepra era cea mai îngrozitoare boală la care se putea gândi cineva. Și era plină pe tot corpul. Numeri 12:9,10. Moise ar fi putut spune: „Miriam, așa îți trebuie!” Dar ce s-a întâmplat, de fapt? Citește restul povestirii în Numeri 12:11-15. 

Gândeşte-te:

A fost o lecție grea. Nu ar trebui să spunem lucruri rele despre liderii noștri. Ar trebui să ne rugăm pentru ei. Dumnezeu are multe modalități de a-i face să se schimbe, dacă e nevoie de asta. Avem nevoie de ajutorul lui Isus pentru a schimba multe lucruri la noi înșine, nu-i așa? Isus ne iubește pe toți la fel. „Albi sau negri, sunt la fel, toți sunt prețioși ca El.”

Venise vremea ca poporul Israel să intre în țara promisă. Cades era locul lor de tabără, lângă Canaan, și toată lumea era încântată. Ce i-a spus Dumnezeu lui Moise? Numeri 13:1,2. Cei aleși spioni au plecat să cerceteze frumoasa țară pe care Dumnezeu le-o promisese.

Ce fel de oameni o locuiau? Puternici sau slabi? În ce fel de orașe trăiau? Avea Canaanul un sol fertil, bun pentru cultivarea hranei? Avea pășuni pentru animalele lor?

Spionii au fost plecați timp de aproape șase săptămâni. Poporul le aștepta cu nerăbdare întoarcerea. În cele din urmă, s-au întors cu toții. Nu putea exista nicio îndoială cu privire la ce fel de roade dădea solul Canaanului. Bărbații aduseseră cu ei niște mostre uimitoare. Un ciorchine de struguri era atât de mare, încât era nevoie de doi bărbați ca să îl care.

Toată lumea asculta raportul cu cel mai mare interes. Ce au spus bărbații la început? Numeri 13:27. Ascultătorii zâmbeau încântați. Curând însă, zâmbetul le-a dispărut. Pe măsură ce spionii vorbeau, poporul s-a înspăimântat din ce în ce mai tare. Bărbații aceia povesteau despre cât de imense erau zidurile din jurul orașelor și despre ce dușmani teribili erau locuitorii lor. Spuneau că se simțiseră ca niște lăcuste în comparație cu acei uriași.

Citește acum Numeri 14:1-4. Ce trist! Poporul nu se schimbase deloc. Ce au făcut Moise și Aaron?Numeri 14:5. A mai avut cineva încredere în Dumnezeu, în afară de Moise și Aaron?

Gândeşte-te:

De atât de multe ori, Dumnezeul nostru iubitor le arătase că, pentru El, nimic nu este imposibil. Dacă ar fi avut încredere în El! Ar trebui săÎ alegem să avem încredere în El cu orice preț? Cu siguranță.

Doi dintre spioni nu au fost de acord cu felul în care vorbeau ceilalți. Erau Caleb și Iosua, ajutorul credincios al lui Moise. Ce le-a spus Caleb oamenilor când au început să se supere? Numeri 13:30. Ce au spus imediat ceilalți spioni? Numeri 13:31. Ce lași au fost cei zece spioni! Erau lideri. Ce exemplu rău au dat poporului! Caleb și Iosua au fost singurii lideri curajoși care au avut încredere în Dumnezeu. Citește ce au spus ei. Numeri 14:6-9.

Poporul s-a mâniat atât de tare, încât era în stare să-și ucidă conducătorii. Dar oamenii s-au răzgândit repede. Ce s-a întâmplat? Numeri 14:10-12. Încă o dată, Dumnezeu S-a oferit să o ia de la început, dându- i lui Moise ocazia de a deveni tatăl marii națiuni care avea să trăiască, într-o bună zi, în țara Canaanului. Și încă o dată, Moise a refuzat chiar și gândul că așa ceva s-ar putea întâmpla. Egiptul și toate națiunile vecine ar fi găsit motiv să își bată joc de Dumnezeu. Ar fi putut spune că Dumnezeu nu este suficient de puternic încât să facă ce a promis.

Bineînțeles că Dumnezeu era suficient de puternic. Lui toate lucrurile Îi sunt cu putință. Dar este un lucru pe care nu l-a făcut și nu îl va face niciodată. Nu îi va obliga niciodată pe oameni să aibă încredere în El. Moise L-a rugat pe Dumnezeu să ierte poporul încă o dată. I-a iertat? Numeri 14:20. Dar Dumnezeu știa că nu aveau cum să intre în țara promisă dacă nu alegeau să-L creadă din toată inima și să aibă încredere în puterea Lui. Și poporul era departe de a fi încrezător. Ce le-a transmis Dumnezeu prin Moise? Numeri 14:29-31.

În afară de Caleb și Iosua, aveau să intre în țara Canaanului doar cei cu vârsta sub 20 de ani la momentul recensământului de la Sinai (Numeri 1:1-3). Cât de mult timp trebuia să treacă? Numeri 14:34.

Gândeşte-te:

Este important să alegi să Îl iubești, să ai încredere în El și să asculți de Dumnezeu? Într-o zi, în curând, fiecare persoană va fi decis deja dacă are sau nu are încredere în El. Satana știe că, dacă ne poate convinge să nu ne încredem în Dumnezeu și să nu ascultăm de El, vom pierde ocazia de a avea viața veșnică împreună cu Isus. Ești bucuros că oamenii încă mai pot alege? Copiii pot fi și ei lideri buni și se pot ajuta reciproc. Tu vrei să fii unul dintre ei?

Ai auzit vreodată un copil strigând: „Nu! Nu! Iartă-mă! Nu mai fac! Nu mă pedepsi!”? Nu e deloc plăcut să fii într-o astfel de postură. Dar cei mai mulți dintre copii nu au niciun regret pentru obrăzniciile pe care le-au făcut. Ar vrea doar să scape de pedeapsă. Data viitoare poate că ascultă, dar doar pentru că le este frică de pedeapsă, nu pentru că au învățat să îi iubească pe părinți și să asculte de ei.

Oamenii se comportă la fel cu Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc. Și exact așa au acționat și copiii lui Israel când și-au dat seama care va fi pedeapsa lor. Citește ce s-a întâmplat. Numeri 14:39-45. Dumnezeu încă îi iubea pe copiii lui Israel. Dar îi cunoștea mai bine decât se cunoșteau ei înșiși, la fel cum părinții își cunosc copiii mai bine decât se cunosc ei înșiși.

Dumnezeu nu vrea ca oamenii să asculte de frică. Este un mod de gândire inspirat de Satana.

Gândeşte-te:

Învățând despre poporul lui Dumnezeu din vechime, este ușor să avem impresia că nu am fi făcut niciodată ce au făcut ei. Dar oamenii de astăzi nu sunt cu nimic diferiți de oamenii de atunci. Nu-i așa că din istorie învățăm să alegem ce este bine?

Petrecerea de ziua lui Florie – I - Adaptare după Scrapbook Stories, de Amy Sherrard

Florie Swift era încântată. A doua zi împlinea opt ani, iar mama îi promisese că poate invita șase prieteni la petrecerea de ziua ei. Puteau lua prânzul și puteau petrece toată după-amiaza împreună. – I-ai invitat pe cei șase prieteni la petrecerea ta de mâine? a întrebat-o mama cu o zi înainte. Când Florie a spus că încă nu, mama a fost surprinsă.
– Ar putea Miss Ann să meargă cu mine în această după-amiază să-i invit? a întrebat-o Florie pe mama ei. Prietenii pe care îi voi invita nu locuiesc foarte departe. Miss Ann era o doamnă care locuia cu familia Swift și o ajuta pe mama lui Florie la treburile casnice. Mama a fost de acord. Miss Ann știa că majoritatea prietenilor cu care se juca Florie locuiau în casele mari și frumoase de pe strada vecină. A fost surprinsă când

Florie a pornit în altă direcție.
– Nu le inviți pe fetele cu care te joci de obicei? a întrebat.
– Nu, ele au mereu o mulțime de motive de bucurie, a spus Florie. Apoi au coborât pe o alee și s-au oprit la o casă veche și prăpădită. Florie a deschis ușa, au urcat niște scări și au bătut la o ușă.
– Poți intra, s-a auzit o voce plăpândă. Florie a deschis ușa și au intrat într-o cameră în care o doamnă cosea o rochie. Doamna a îmbrățișat-o pe Florie. O fetiță, cam de aceeași vârstă cu ea, s-a grăbit să o ia în brațe. – Doamna Gray, care îi coase mamei uneori, și prietena mea Mary, le-a prezentat Florie lui Miss Ann. Mary nu vede, dar a învățat deja să tricoteze. Apoi Florie s-a întors către doamna Gray.
– Îi dați voie lui Mary să vină mâine la petrecerea de ziua mea, doamnă Gray? a întrebat ea. Miss Ann o va lua cu mașina.
– Ce frumos din partea ta, Florie! i-a spus doamna Gray. Mary nu iese din casă aproape niciodată. Sunt sigură că se va bucura foarte mult.

Mary și mama ei zâmbeau în timp ce Miss Ann și Florie își luau la revedere. Au mers în josul străzii până la un chioșc din apropiere. O cizmă mare atârna afară pe post de reclamă. În interiorul chioșcului, un bătrân repara pantofi și un băiețel șchiop stătea lângă el pe un scaun, jucându-se cu bucăți lucioase de piele.
– Florie, ce mă bucur că ai venit! a exclamat băiețelul. Mulțumesc pentru trandafirii pe care mi i-ai trimis. Au fost atât de frumoși! I-am ținut în viață cât de mult am putut, dar până la urmă s-au ofilit toți. Florie a râs.
– Păi, Jamie, am venit să te invit mâine la petrecerea de ziua mea. Dacă vii, îți dau toți trandafirii pe care îi poți lua acasă. Jamie s-a uitat la bietele sale picioare infirme și la cârje. Bătrânul și-a dat seama la ce se gândea.
– Nu-ți face griji, Jamie. O să te duc în cârcă fără nicio problemă, i-a spus el. Nu este prea departe. Florie și Miss Ann au părăsit micul chioșc luându- și la revedere de la bătrân și de la un băiețel fericit. Apoi au ajuns la o altă casă, îngrijită, dar sărăcăcioasă. Florie și Miss Ann au salutat-o cu căldură pe bătrâna care locuia acolo. Îi spuneau Nursie (Doica), pentru că lucrase în casa lor când Florie era mică. Când Florie a invitat-o la petrecerea de ziua ei, bătrânei i s-au umplut ochii de lacrimi.
– Te-ai gândit tu la bătrâna Nursie! spunea ea zâmbind printre lacrimi, promițând că va fi acolo. (Va urma)