Două căi de parcurs

Noe împreună cu familia lui erau în arcă, iar ușa corabiei era închisă. Nu exista nicio cale ca cineva să intre în arcă. Aşa va fi şi la sfârșitul timpului. Atunci când fiecare om va fi ales de partea cui să fie în războiul dintre Isus şi Satana, Isus va părăsi sanctuarul din ceruri şi ușa milei şi iertării lui Dumnezeu faţă de păcat se va închide. Dumnezeu știe când va sosi acel moment. Atunci, chiar dacă ar mai ține ușa milei deschisă, oamenii nu şi-ar mai schimba vreodată părerea şi nu vor dori să se oprească din a păcătui. Pentru o vreme, oamenii din afara corabiei au fost tăcuți şi speriați. Priviseră cum ușa uriașă se închisese fără ajutorul vreunei mâini omenești şi așteptau neliniștiți să vadă ce urma să se întâmple. Însă acea zi a trecut, iar apoi încă o zi, fără ca ceva să se întâmple, astfel încât au început să se liniștească. În curând, mulți oameni s-au strâns în jurul arcei şi au început să petreacă în mod sălbatic. Doar Noe cu soția lui şi cei trei fii ai lor, împreună cu soțiile, se aflau în arcă.

Ei se rugau şi aveau încredere în Domnul, chiar dacă Satana îi ispitea pentru a-i face să se îndoiască. În timp ce ascultau mulțimile sărbătorind afară, își aminteau că Domnul le spusese că vor mai trece încă șapte zile până să înceapă ploaia, iar ei au crezut ceea ce spusese El. Geneza 7:4 În ziua a opta, zgomotele din afara corabiei s-au schimbat deodată şi au fost înlocuite de altele noi. Celebrarea s-a oprit. Oamenii priveau cum nori mari şi negri acopereau cerul. Fulgere orbitoare s-au coborât şi le-au spulberat casele frumoase, grădinile, altarele şi idolii. Tunete puternice s-au auzit asupra pământului, iar vântul urla cu putere. Stropi mari de ploaie au început să cadă, transformându-se rapid în torente de apă, acoperind pe oricine şi orice lucru. Jeturi imense de apă cădeau pe pământ, aruncând pietre mari în înaltul cerului. Oamenii îngroziți țipau, încercând să găsească adăpost. Foarte curând, râurile şi lacurile şi-au ieșit din matcă. Geneza 7:10,11

Pe măsură ce apele potopului deveneau din ce în ce mai mari, unii oameni din afara corabiei băteau puternic la ușă, implorând să fie lăsați să intre. Alții chiar au încercat să pătrundă înăuntru.
Aplicaţie: La sfârșitul timpului, lumea noastră va fi distrusă prin foc, iar cei care cred şi ascultă de Dumnezeu vor fi în siguranță, la fel cum au fost Noe şi familia lui.

Teribilul potop a durat 40 de zile şi 40 de nopți. Oamenii şi animalele s-au urcat pe locurile cele mai înalte pe care le-au găsit; însă apa devenea din ce în ce mai mare şi nu era nicio posibilitate de a scăpa. Chiar şi Satana se temea pentru viața sa. Regretau vreunii dintre oamenii din afara corabiei cu adevărat păcatele pe care le făcuseră? Desigur că nu. Le părea rău doar de ceea ce li se întâmpla lor în acel moment. Înăuntrul arcei, Noe și familia lui îi mulțumeau Domnului pentru că avea grijă de ei. La început, când ascultau urletul furtunii, puteau auzi afară oameni şi animale îngrozite. Apoi, sunetele groaznice s-au stins treptat, iar în cele din urmă, au auzit doar furtuna şi zgomotele animalelor din arcă. S-au întristat foarte mult când s-au gândit la ceea ce li se întâmplase oamenilor din afara corabiei.

Când apa a ajuns destul de sus, a ridicat arca de pe pământ. În timp ce plutea pe apă, valuri mari, biciuite de vânt, au făcut ca aceasta să se balanseze dintr-o parte în alta şi de la un capăt la altul. Oră după oră, arca a continuat să plutească pe valuri, apoi să se prăbușească printre valuri, doar pentru a se avânta din nou în valurile înalte şi apoi iarăși jos, din nou şi din nou. Animalele din arcă erau în siguranță, dar erau îngrozite. Nicio picătură de apă nu se scursese înăuntru, dar dacă îngerii nu ar fi protejat arca, ar fi fost făcută bucăți. Cu timpul, furtuna s-a oprit, iar „apele s-au ridicat aşa de mult pe pământ, încât toți munții înalți de sub cerul întreg au fost acoperiți. Apele s-au ridicat deasupra munților, acoperindu-i cu aproape cincisprezece coți”, şi toate creaturile care mișunau pe pământ au pierit: păsări, vite, animale sălbatice, toate animalele mici care mișună pe pământ şi toți oamenii.

Apoi a suflat un vânt puternic, iar apa ce acoperea pământul întreg a început să sece şi să se retragă încet. Ce ușurare când Domnul a condus arca într-un loc sigur,
printre vârfurile muntoase, unde apa era mult mai liniștită! După cinci luni de zbucium pe valuri, oamenii dinăuntrul arcei s-au bucurat şi L-au preamărit pe Dumnezeu. Ce s-a întâmplat cu apele potopului? Geneza 8:1-3
Aplicaţie: Domnul trimite îngeri pentru a te proteja şi pe tine. Îi mulțumești tu zilnic pentru că are grijă de tine?

Apele potopului au continuat să scadă. Zece săptămâni mai târziu, apa era mai jos de vârfurile munților. Noe a așteptat încă 40 de zile înainte de a încerca să afle dacă apele potopului dispăruseră. Citește în Geneza 8:4-13.

În cele din urmă, un înger a deschis ușa grea a corabiei, şi toți oamenii şi toate animalele au ieșit afară. Ce lume schimbată au putut vedea! Nimic nu era ca mai înainte. Frumoșii pomi şi pădurile dispăruseră Acum erau stânci şi munți urâți, iar aurul, argintul şi pietrele prețioase, care odată fuseseră la suprafața pământului, erau acum îngropate. Lumea pe care o știau ei dinaintea potopului dispăruse. Unde erau trupurile oamenilor şi ale animalelor moarte? Erau îngropate sub stânci şi sub pământul care căzuse peste ele din cauza apelor potopului și a vânturilor violente. Cu timpul, pădurile uriașe care fuseseră îngropate astfel s-au transformat în cărbune şi petrol, pe care noi le folosim drept combustibil. Gândește-te doar că benzina pe care noi o folosim la mașinile noastre este făcută din materia ce a fost îngropată de potop cu mii de ani în urmă!

Primul lucru pe care l-a făcut Noe când a ieșit din arcă a fost să aducă o jertfă de mulțumire Domnului pentru că i-a salvat pe el şi familia lui de la potop. Domnului i-a plăcut că au fost recunoscători şi le-a promis că nu va mai distruge niciodată lumea prin potop. De asemenea, a promis că cele patru anotimpuri: vara, toamna, iarna şi primăvara vor continua să existe. Geneza 8:22 Deci, chiar dacă mai sunt inundații şi furtuni în multe locuri de pe pământ, nu va mai fi niciodată un potop care să distrugă tot pământul. Domnul chiar le-a dat lui Noe şi familiei lui un semn frumos, ca dovadă a faptului că Își va ține promisiunea pe care le-a făcut-o cu mult timp în urmă. El Își ține întotdeauna promisiunile.
Aplicaţie: Care sunt câteva dintre promisiunile tale favorite din Biblie?

După potop, Noe şi familia lui au pus în pământ semințe pe care le păstraseră în arcă. Însă va trece mult timp până când plantele vor crește din semințe şi vor da roade – în mod special pomii fructiferi şi nucii. Între timp, probabil că Noe, familia sa şi animalele au consumat mâncarea pe care o depozitaseră în arcă. După potop, Dumnezeu le-a permis oamenilor să mănânce carnea animalelor curate, dar nu şi sângele. În Leviticul 11 , poți găsi lista cu animalele curate şi necurate. 

Mult timp după căderea în păcat, animalele au fost sănătoase. Care este situația acum? Știm că multe animale sunt bolnave, iar mâncând carnea lor sau alte produse animale, oamenii se pot îmbolnăvi. Înainte de potop, Dumnezeu le spusese oamenilor să mănânce doar hrană vegetală: semințe, fructe, nuci şi legume; şi acestea constituie încă cea mai bună hrană. Geneza 1:29 Cei trei fii ai lui Noe se numeau Sem, Ham şi Iafet. Aceștia aveau propriile lor familii. Copiii lor au crescut şi au avut la rândul lor copii, iar după câțiva ani, erau din nou mulți oameni pe pământ.

Noe a mai trăit 350 de ani după potop, astfel că trebuie să fi spus multora dintre oamenii de atunci cum era lumea noastră înainte de potop. Probabil că le-a explicat şi ce înseamnă jertfa de dimineață şi de seară. Pentru o vreme, urmașii lui Noe au locuit în munți, unde era arca. Fiul lui Noe, Sem, a trăit 502 ani după potop şi i-a învățat pe oamenii din multe generații să fie credincioși Domnului. Dar mulți oameni erau necredincioși. Ei au hotărât să plece departe de cei care se închinau Domnului, pentru că îi deranja comportamentul acestora. Nu doreau să asculte învățăturile lor sau să creadă promisiunile lui Dumnezeu. Ei doreau să Îl uite pe Dumnezeu, aşa că s-au mutat departe, într-o zonă de câmpie, aproape de râul Eufrat, unde puteau să cultive multe plante în pământ roditor. În loc să se închine Domnului, au început să se închine la idoli. Ce trist! Geneza 11:1-2
Aplicaţie: Mănânci doar mâncare care este sănătoasă? Care sunt cele mai bune feluri de mâncare?

Îngerii credincioși din cer şi locuitorii celorlalte lumi au fost triști când au văzut că oamenii planetei noastre au devenit răi din nou. Vor fi cum erau înainte de potop? Satana şi îngerii lui nu renunțau. Va câștiga el războiul pe pământ chiar dacă pierduse războiul în cer?

Se purta ca şi cum ar fi fost conducătorul acestei lumi. Şi de ce nu? În cele din urmă, cei mai mulți dintre oameni erau de partea lui. Sute de ani mai târziu, Isus tot îl mai numea „stăpânitorul acestei lumi”. Ioan 14:30 Dumnezeu promisese că nu va mai fi niciodată un potop care să distrugă întreaga lume. A dat chiar şi curcubeul ca semn al acelei promisiuni. Însă oamenii care s-au mutat la câmpie nu credeau acea promisiune. De fapt, nici nu voiau să se gândească la Dumnezeu. Unii din ei credeau că potopul venise din motive naturale şi că nu exista Dumnezeu. Așadar, Satana şi îngerii lui au fost încântați când acei oameni au hotărât să construiască un turn uriaș care să ajungă până la cer. Se gândeau că, dacă va veni un alt potop, vor putea urca în turn şi vor fi deasupra apelor potopului. Apoi s-au gândit că toată lumea îi va onora ca pe nişte zei şi că vor putea conduce pe oricine. Ce nebunie! Oamenii se înmulțiseră pe planeta noastră, iar Domnul voia ca ei „să umple tot pământul” Geneza 9:1 , însă aceia care hotărâseră să construiască un turn erau de partea lui Satana în acest război şi trăiau cu toții în marea câmpie din apropierea râului Eufrat, unde își construiseră un oraș. Acei oameni nesăbuiți au început să își construiască propriul turn. Pe măsură ce acesta devenea din ce în ce mai înalt, muncitorii de la baza turnului nu-i puteau auzi pe cei ce erau în vârful turnului, aşa încât muncitorii cereau materialele necesare celor de la etajele inferioare, până când ajungeau la furnizorii de jos, de la baza turnului. Apoi, materialele cerute erau cărate sus, acolo unde era nevoie de ele. Geneza 11:1-4 Dumnezeu privea şi ştia că era timpul să îi oprească.
Aplicaţie: Dacă oamenii ar fi crezut promisiunea lui Dumnezeu, ar mai fi construit turnul? Cum influențează credința noastră faptele noastre?

Miile de oameni ce locuiau în apropierea turnului se simțeau bine acolo şi nu doreau să se mute vreodată. Aveau tot ce își doreau: de lucru, mâncare, case frumoase şi considerau că aveau conducători deștepți. Dar ei se răzvrăteau împotriva Domnului prin ceea ce făceau. Voiau să fie considerați mari şi să îi întoarcă pe alții de la închinarea la Dumnezeu la închinarea la idoli, aşa cum făcuseră ei. Într-o zi, în timp ce muncitorii lucrau la construcția turnului, ceva ciudat s-a întâmplat. Când un muncitor avea nevoie de materiale şi striga la etajul de mai jos pentru a anunța de ce avea nevoie, omul de la acel etaj nu putea înțelege ce spunea acesta şi, când încerca să aducă un alt muncitor pentru a-l ajuta, acesta din urmă nu îi putea înțelege pe ceilalți doi. Ordinul de materiale nu era înțeles până la muncitorii de jos. Şi desigur că ei trimiteau lucruri greșite la muncitorii din vârful turnului. Nu exista nicio cale pentru ca muncitorii să continue să construiască, deoarece acum vorbeau limbi diferite. Era foarte, foarte frustrant.
Curând, oamenii care vorbeau aceiași limbă s-au mutat în locuri unde puteau trăi şi munci împreună. Minunea pe care o făcuse Domnul fusese eficientă. Erau acum împrăștiați pe tot pământul, aşa cum plănuise Domnul. Geneza 11:5-9 Când Domnul a trimis fulgere uriașe care au lovit vârful turnului, toată lumea era înspăimântată şi nimeni nu a mai încercat să termine de construit turnul.

Aplicaţie: În cartea lui Isaia, după ce ne amintește de promisiunea sa de după potop, Domnul a zis: „Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.”

Ce promisiune minunată! Indiferent ce s-ar întâmpla – inundații, cutremure sau dezastre în diferite locuri ale lumii noastre –, întotdeauna ne putem aminti că Dumnezeu nu ne va uita şi nici nu ne va părăsi. Aşa că haideți să alegem să îi fim credincioși Domnului!