Şi Dumnezeu a zis....

Text de memorat

„Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în fiinţă și au fost făcute!” Apocalipsa 4:11

Groaznicul război din cer se sfârşise, iar Dumnezeu Fiul şi îngerii Săi credincioşi ieșiseră învingători. Lucifer, „fiul zorilor” și cel care fusese cândva cel mai important înger al lui Dumnezeu, devenise Satana. El și îngerii lui pierduseră războiul. Acum trebuiau să părăsească cerul. Dumnezeu știa că ei nu aveau să-și mai schimbe niciodată hotărârea. Apocalipsa 12:7-9

V-ați întrebat de ce Dumnezeu l-a creat pe Lucifer deși știa că, într-o zi, acesta se va răzvrăti? Dumnezeu a oferit tuturor capacitatea de a gândi şi de a alege. Altfel, am fi ca nişte roboți. De asemenea, Biblia spune că Dumnezeu este iubire. Dragostea este întotdeauna corectă şi stă la baza oricărei acţiuni a lui Dumnezeu. Nu poți să obligi pe cineva să te iubească.

Ar mai fi fost Dumnezeu cu adevărat drept dacă ar fi creat numai îngeri sau oameni despre care ştia că vor alege mereu să-L iubească? Dacă ar fi aşa, ființele create nu L-ar sluji din dragoste, ci de frică. Dumnezeu vrea ca ascultarea şi încrederea să izvorască întotdeauna doar din dragoste. Nici Dumnezeu, nici îngerii, nici oamenii nu ar putea fi fericiți dacă lucrurile ar fi altfel. Așadar, Dumnezeu l-a creat pe Lucifer știind că acesta va alege să se răzvrătească împotriva Creatorului. Dumnezeu îi dăduse lui Lucifer toate motivele ca să-L iubească și să aibă încredere în El. Nu a existat şi nu va exista niciodată vreun motiv real pentru a ne răzvrăti împotriva lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne susține în mod constant viața. El este singura sursă de viață. Totuși, Lucifer, care a fost creat de Dumnezeu şi care depindea în totalitate și în fiecare moment de Creatorul Său, a hotărât că vrea să fie ca Dumnezeu. Dorea să aibă caracterul lui Dumnezeu sau puterea și poziția Sa? Isaia 14:12-1
Aplicație: Dumnezeu ne-a dat tuturor libertatea de a alege. Îi ceri tu zilnic lui Isus să te ajute să alegi să-I fii credincios?

Animalele păcătuiesc? Nu. Creierul lor este diferit de al nostru. Ele fac ceea ce fac deoarece Dumnezeu le-a creat cu un simț minunat numit instinct. Noi îmblânzim şi dresăm unele animale, dar acestea nu pot gândi cum gândesc oamenii. Știm că păcatul a început în cer, dar ce este păcatul? Biblia ne spune că păcatul este neascultarea de Legea lui Dumnezeu. 1 Ioan 3:4 Și totuși, Satana a spus că Legea lui Dumnezeu nu era necesară. Era adevărat? Oare Dumnezeul nostru iubitor ar fi dat legi doar pentru a ne demonstra că El este Șeful cel tare al universului? Nu. Iată o scurtă parabolă: mama îți dă o bancnotă de zece lei ca să cumperi un borcan cu unt de arahide de la magazin. La intrarea în magazin este un anunț mare care spune că oricine va fi prins furând va fi arestat, însă tu nici măcar nu te gândești la ce scrie acolo. Iei untul de arahide și, în timp ce te îndrepți spre casa de marcat, treci pe lângă rafturile cu bomboane şi gumă de mestecat. Odată ajuns la casă, îi înmânezi vânzătorului cei zece lei, numai că, în timp ce numeri restul, observi că ți-a înapoiat prea mult. Atunci îi restitui vânzătorului surplusul de bani, fapt pentru care acesta îţi mulţumeşte, iar tu te îndrepţi spre casă. Întrucât ești o persoană corectă, nu te-ai gândit să iei untul de arahide fără să-l plăteşti și nici să furi bomboane sau gumă. Ai ascultat de la sine de porunca Domnului care spune „să nu furi”.

Situația aceasta seamănă puțin cu ce era în cer înainte de apariţia păcatului. Așa cum nu a fost necesar să te gândești că trebuie să asculţi de acel anunţ referitor la furtul din magazin, în același fel și îngeri ascultau de Legea lui Dumnezeu de la sine, făcând exact ceea ce, în mod natural, se bucurau să facă. Aşa a fost şi Lucifer până când a devenit mândru de frumuseţea şi de înțelepciunea sa. Ezechiel 28:17 Din cauza îngâmfării sale, el a devenit gelos pe Dumnezeu Fiul şi a vrut să Îi ia locul. A zis că va fi ca Dumnezeu. Isaia 14:14 Asta înseamnă să încalci prima şi ultima poruncă din cele zece, iar acest lucru este păcat.
Aplicație: Poate o persoană să fie și mândră, şi altruistă, în același timp? Sau poate cineva să fie atât mândru, cât și asemănător Dumnezeu? De ce nu?

Ieri am învățat că păcatul este fărădelege. 1 Ioan 3:4
Astăzi vrem să învățăm mai multe despre Legea lui Dumnezeu. Ea însumează regulile lui Dumnezeu date omului ca să fie fericit. Mergi la Exodul, a doua carte a Bibliei, şi roagă-L pe Duhul Sfânt să te ajute să înțelegi ce citești. Citește în Exodul 20:3 prima poruncă. A ascultat Satana această poruncă? Nu. El a ales să-și facă sieși pe plac în loc să-I fie pe plac lui Dumnezeu. Persoana lui a devenit propriul lui dumnezeu, astfel nesocotind automat şi celelalte porunci. El Îl ura pe Dumnezeu Fiul, iar când urăști pe cineva, este ca și cum ai ucide acea persoană. 1 Ioan 3:15 Acest lucru presupune încălcarea poruncii a șasea. Satana a spus și minciuni 1 Ioan 8:44 , ceea ce a dus la călcarea poruncii a noua. El a furat iubirea și încrederea pe care milioane de îngeri le manifestau față de Dumnezeu, încălcând porunca a opta. Deoarece îngerii aceștia au crezut minciunile lui Satana şi au gândit că Dumnezeu nu îi trata corect, au ales să aibă încredere în Lucifer pe baza faptului că el era prietenul lor. Ei au făcut ce le spunea el.

Cea mai mare minciună a lui Satana a fost că nimeni nu are nevoie de legi. Liderii înțelepți de la conducerea unui stat fac întotdeauna legi bune pentru a-i proteja pe cetățenii lor. De exemplu, suntem recunoscători pentru regulile de circulație. Ce s-ar întâmpla dacă ele nu ar exista? Nu s-ar accidenta sau ar muri mult mai mulți
oameni? Te bucuri că există legi cu privire la condusul sub influența băuturilor alcoolice? Ce spui despre sancțiunile împotriva celor care fură şi omoară? Oamenii care nesocotesc legile îi rănesc şi îi ucid pe ceilalți uneori. Le este teamă acestora că vor fi prinși? Cei care ascultă de legi sunt mai în siguranță decât cei care le nesocotesc? 

Aplicație: Asemenea legilor bune amintite, Cele Zece Porunci sunt pentru protejarea noastră. Dumnezeu ni le-a dat pentru că ne iubește şi vrea să fim fericiți. Poruncile sunt ușor de înțeles şi nu sunt greu de respectat atunci când avem ajutorul lui Isus. Psalmii 40:8

După ce Lucifer a devenit Satana şi, împreună cu îngerii lui, a pierdut războiul din cer, nu au mai putut să locuiască acolo. Fiecare dintre ei cunoscuse în mod personal dragostea lui Dumnezeu încă de când au fost creați. Dumnezeu Fiul şi îngerii Săi credincioși au stăruit ca aceștia să se răzgândească, dar ei nu şi-au schimbat hotărârea. Ei aleseseră deja, şi Dumnezeu ştia că nu aveau să-și mai schimbe niciodată hotărârea. Dacă ar fi rămas în cer, ei ar fi stricat atmosfera de fericire şi pace de acolo. Așadar, Biblia spune că aceștia „au fost aruncați pe pământ.” Apocalipsa 12:9 Îngerii care au rămas loiali lui Dumnezeu probabil că au plâns. Încă de când au fost creaţi fuseseră buni prieteni cu îngerii care l-au urmat pe Lucifer. Înainte ca Lucifer să păcătuiască, cu toţii l-au iubit. El a fost conducătorul lor şi cel mai important ajutor al lui Dumnezeu. Dar, ulterior, a devenit Satana, un înger nelegiuit, care L-a urât pe Creatorul lui. Când Satana şi îngerii lui răi au fost alungaţi din cer, el a fost mai furios ca oricând; şi nici îngerii lui nu au fost fericiţi. Ei pierduseră tot ce le adusese bucurie în cer. De aceea îl învinovățeau pe Satana şi, în același timp, se învinovățeau unii pe alții pentru tot ce le mersese rău. Erau într-o stare deplorabilă!

Satana pierduse războiul în cer, dar nu s-a dat bătut. El a plănuit să continue războiul în afara cerului, şi asta face de mii de ani. Dar, în curând, se va sfârși. Cu toții ne aflăm chiar acum în mijlocul acestui război, iar într-o lecţie viitoare, vom studia cum planul iscusit al lui Satana ne-a implicat și pe noi. Însă, mai întâi, trebuie să învățăm cum a luat ființă lumea noastră și cum am fost noi creați. Satana știa că Dumnezeu este drept, că oamenii din lumea nou-creată aveau să fie liberi să aleagă pe cine să iubească, în cine să aibă încredere şi pe cine să asculte.
Satana mai știa și că trebuia să pună la cale un plan foarte iscusit pentru a-i determina pe oameni să aleagă să asculte de el, în loc să-L asculte pe Dumnezeu. Atunci noua lume avea să devină a lui. Ce loc perfect pentru el şi îngerii lui, în care să demonstreze că nimeni nu are nevoie de legi!
Aplicație: Cum îţi folosești mintea pe care ți-a dat-o Dumnezeu? Te gândești cum să te răzbuni pe cei care nu se poartă frumos cu tine sau te gândești cum să-i ajuți pe ceilalți?

Ți-a ieșit vreodată ceva din mâini doar rostind câteva cuvinte? Desigur că nu. Dar așa a făcut Dumnezeu lumea noastră. De fapt, aşa a creat El toate lumile. Doar a zis şi s-a făcut. Şi, „prin Cuvântul puterii Lui”, El ține toate lucrurile la locul lor ca să nu se ciocnească unele de altele. Psalmii 33:6,9 Evrei 1:1-3

Acum deschide Biblia la Geneza 1:1-5 şi cere-i Duhului Sfânt să te călăuzească în timp ce citești. Acele versete ne spun că atunci când Dumnezeu a creat lumea noastră, aceasta era acoperită de ape. Nu era niciun loc uscat, iar întunericul era peste tot. Însă planeta noastră nu a rămas așa. Câte cuvinte a rostit Dumnezeu pentru a face lumina? Doar trei. Acele trei cuvinte au avut putere pentru că Dumnezeu Fiul le-a rostit. Biblia Îl numește „Cuvântul”. Ioan 1:1-3,14

Cum a numit Dumnezeu partea luminoasă şi partea întunecată a fiecărei zile? Ai observat când a început prima zi? Dimineața, la miezul nopții? Ziua a început seara şi s-a încheiat a doua zi, seara. De atunci, fiecare zi începe și se sfârșește în același fel: de la apus la apus. A doua zi, Dumnezeu a creat bolta cerească a lumii
noastre. Ea reprezintă cerul și aerul pe care îl respirăm. A treia zi, Dumnezeu a făcut să apară pământul uscat și, doar rostind cuvinte, El a făcut să răsară
plante din pământ. Iarba verde a acoperit pământul gol, alături de pomi cu tot felul de fructe delicioase și bune de mâncat. Și gândește-te la frumoasele flori, la arbuști și la toate soiurile de copaci maiestuoși! Lumea noastră era deja foarte frumoasă, însă Dumnezeu avea să mai creeze timp de încă trei zile.
Aplicație: Din moment ce Dumnezeu poate doar să spună și apoi o întreagă lume să ia ființă, crezi că El te poate ajuta în orice problemă pe care ai avea-o?

În seara zilei a patra, au apărut pe cerul întunecat stelele și o lună argintie. Când dimineața a sosit, soarele strălucitor a luminat ușor cerul, iar mai apoi s-a înălțat la orizont dinspre răsărit. În timp ce lumea noastră se rotea tăcută în jurul soarelui, se părea că acesta traversa încet cerul până când, ușor, dispărea din nou, la lăsarea serii.

Cu excepția sunetului unor adieri blânde printre copaci și iarbă și a clipocitului delicat al valurilor peste țărmurile nisipoase, totul fusese foarte tăcut. Dar, în cea de-a cincea zi, Dumnezeu a creat mai multe lucruri minunate. S-au auzit niște sunete noi și frumoase. De unde proveneau ele? Geneza 1:20 Îți poți imagina cum e să auzi balene uriașe care scuipă apă și să vezi delfini care se arcuiesc grațios în aer, pentru ca apoi să cadă iarăși în apă, împroșcând-o peste tot? Rechini și pești aurii se jucau de-a v-ați ascunselea, urmărindu-se unii pe alții într-un mod distractiv. Unele din creaturile acestea străluceau noaptea. Iar ziua, apa era așa de limpede, încât puteai să deslușești cu ușurință frumoasele forme și culori ale diferitelor viețuitoare de mare. Nici măcar una dintre ele nu era periculoasă.
La ivirea zorilor, văzduhul se umplea de cântecele voioase ale păsărelelor. Erau păsări de toate culorile, formele și mărimile. Unele se avântau sus, în înaltul cerului, altele zburau printre arbuști și pomi. Unele își construiau cuiburi, altele alergau sprintene încoace și-ncolo pe pământ sau zburau pe deasupra lacurilor, râurilor și pâraielor. Cântecele lor erau fermecătoare. Și toate acele viețuitoare ale mării și ale cerului erau blânde și fericite.

Una dintre cele mai frumoase viețuitoare ale creației lui Dumnezeu a fost șarpele. Acesta strălucea asemenea aurului și a bijuteriilor în timp ce zbura din pom în pom. Cu câtă atenție plănuise Dumnezeu fiecare zi! Aerul curat, apa și hrana erau deja pregătite pentru fiecare ființă ce fusese creată. Iar acum sosise vremea creării oamenilor pentru care Dumnezeu făcuse lumea. Cum aveau să fie aceștia? Vom afla săptămâna viitoare.

Aplicație: Care sunt lucrurile tale preferate din tot ce a creat Dumnezeu? Care este hrana ta preferată din toată hrana pe care a creat-o Dumnezeu?