Cât despre neghină...

De la intrarea păcatului în lume, Satana a încercat să se infiltreze în poporul lui Dumnezeu și să-l distrugă. În fiecare generație, el a căutat să introducă în biserică teorii și practici false.

Cain a fost primul care a încercat în mod deschis să schimbe metoda de închinare a lui Dumnezeu (Geneza 4:3,5). De-a lungul secolelor, au avut loc și alte manifestări nepotrivite în ritualurile de închinare. Câteodată, conducătorii indulgenți nu reușeau să reziste valului răului. De exemplu, Aron a permis închinarea la vițelul de aur (Exodul 32:4). Uneori, conducătorii nesinceri veneau cu inovații acceptate de urmașii lor. Acest lucru s-a întâmplat când împăratul Ieroboam a promovat închinarea la un vițel de aur (1 Împărați 12:28). Alteori, conducătorii sinceri și eficienți au interpretat greșit instrucțiunile lui Dumnezeu și au dus poporul în eroare, așa cum s-a întâmplat cu Ghedeon (Judecătorii 8:27). Pavel a avertizat cu privire la creștinismul contrafăcut care urma să se manifeste după moartea sa (Faptele apostolilor 20:30). Și această profeție s-a împlinit ulterior, când creștinii au abandonat Sabatul biblic și au adoptat închinarea la idoli, chiar în primele secole.

Lupta lui Satana împotriva adevărului va continua până la sfârșitul timpului; nu vom fi imuni față de astfel de pericole în viitor. Dumnezeu ne-a lăsat această istorie ca un avertisment (1 Corinteni 10:11,12). Nu e de mirare că Petru a atras atenția: „Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.”

Ultima recomandare primită de la Ellen White conține un avertisment. „Sunt însărcinată să spun oamenilor noștri că sunt unii care nu își dau seama că diavolul are metode după metode pe care le duce la îndeplinire într-un mod neașteptat. Agenții lui Satana vor inventa modalități de a transforma sfinții în păcătoși” (Ms 1, 1915).

Isus a evidențiat atacurile lui Satana în interiorul bisericii printr-o pereche de pilde. Un fermier a semănat semințe ce au căzut pe patru feluri de sol: la marginea drumului; pe sol pietros; pe un teren spinos și cu buruieni; pe pământ bun. Semințele reprezentau adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu (Luca 8:11). Strategia lui Satana de a împiedica germinarea semințelor este ilustrată prin ascultătorii cu inima împietrită și indiferenți. Metoda lui de a distruge mugurii este comparată cu ascultătorii superficiali din solul pietros. Tactica lui de a distruge lăstarii este arătată prin terenurile spinoase ale celor ce sunt absorbiți de lucrurile acestei lumi (Marcu 4:15-19).

Isus și-a încheiat pilda astfel. „O altă parte a căzut în pământ bun și a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, șaizeci și altul, treizeci” (Matei 13:8). Astfel, s-a ridicat o întrebare în mintea ascultătorilor: De unde această diferență dramatică în randamentul unui sol bun? De ce același sol a produs doar de treizeci de ori într-o zonă și de o sută de ori în alta? Isus a răspuns la această întrebare cu o altă pildă despre solul fertil. El a detaliat ce s-a întâmplat cu pământul după ce sămânța bună a fost semănată în el. „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în țarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat” (versetele 24, 25). Deoarece Satana nu a putut împiedica recolta, el a căutat să scadă randamentul ei, plantând în secret neghină. La început, nimic nu părea să se fi schimbat. Curând au apărut muguri și recolta părea strălucitoare, purtând promisiunea a numeroase plante sănătoase. Dar, pe măsură ce recolta a început să apară, neghina a devenit evidentă. Servitorii fermierului s-au întrebat de unde a apărut neghina și ce trebuia făcut.
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

„Domnul Hristos a învățat cu claritate că oamenii care continuă să păcătuiască în mod vizibil trebuie să fie separați de biserică, dar nu ne-a încredințat nouă lucrarea de a judeca motivațiile și caracterul oamenilor. „— Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 44

1. Chiar dacă Satana atacă biserica din afară, el încearcă să se infiltreze și în interiorul acesteia. Cum face asta? Matei 13:24,25; 2 Timotei 3:1-5

2. „Satana se străduiește să introducă în biserică invidie, suspiciuni și presupuneri rău intenționate” (Manuscript Releases, vol. 13, p. 128). Cum se manifestă invidia? Dar suspiciunile?  Dar presupunerile rău intenționate? Cum pot fi evitate aceste rele?

Poate că temându-se să nu fie învinuiți pentru apariția neghinei, „robii stăpânului casei au venit și i-au zis: «Doamne, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are dar neghină?»” (Matei 13:27).

Stăpânul cunoștea însă adevărata sursă a neghinei și le-a explicat slujitorilor săi despre semănătura inamicului său. Slujitorii erau nerăbdători să se întoarcă pe câmp și să smulgă neghina, dar stăpânul le-a interzis să facă acest lucru, explicând: „«Nu», le-a zis el, «ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea»” (Matei 13:29). Valoarea fiecărui fir de grâu era atât de mare, încât stăpânul nu era dispus să riște să piardă nici măcar unul.

Apoi stăpânul le-a dat servitorilor săi câteva instrucțiuni importante, dar greu de urmat. „Lăsați-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: «Smulgeți întâi neghina și legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu»” (versetul 30). Unii dintre servitori trebuie să se fi întrebat de ce stăpânul ar spune: „Lăsați-le să crească amândouă împreună.” Pare a fi o metodă proastă de administrare a situației. Neghina ar diminua recolta, crescând în jurul grâului și consumând hrană valoroasă din sol. Numai că neghina arată ca grâul imediat când răsare, iar slujitorii nu ar fi fost capabili să facă distincția între cele două tipuri de plante. „Păcatele unor oameni sunt cunoscute și merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă” (1 Timotei 5:24). Neghina face parte din această a doua clasă.

Bineînțeles, omul care a semănat sămânța cea bună este Isus (Matei 13:57). El Și-a semănat câmpul, care este biserica Sa aflată în lume (Parabolele Domnului Hristos, p. 43). Cum secerișul reprezintă sfârșitul lumii, această parabolă ne ajută să înțelegem condiția bisericii la sfârșitul timpului (Matei 13:40). De asemenea, ne dezvăluie metoda lui Dumnezeu de a curăța biserica. Parabola lui Hristos ne arată că „totuși în biserică vor veni dezbinări. Se vor dezvolta două grupări. Grâul și neghina cresc împreună pentru seceriș. Pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului, lucrarea se va dezvolta, va fi tot mai profundă și mai serioasă. Toți aceia care conlucrează cu Dumnezeu vor lupta cât se poate de stăruitor pentru credința dată sfinților o dată pentru totdeauna” (Solii alese, vol. 2, p. 152).

„În biserică sunt membri mântuiți și pierduți, și acest lucru va fi adevărat până la vremea secerișului. Gândul că suntem fie un fir de grâu, fie unul de neghină, care crește și se coace în cadrul bisericii, ar trebui să ne trezească. Dar cele două nu pot fi identificate cu exactitate până când nu se vor arăta roadele la timpul secerișului (Matei 7:16–20).

Unii oameni par să creadă că, dacă ajung membri ai bisericii, toate așteptările lor vor fi împlinite și vor cunoaște numai oameni curați și desăvârșiți. Ei sunt zeloși în credința lor și, când văd greșelile membrilor din biserică, spun: «Noi am părăsit lumea ca să nu mai avem nicio legătură cu caracterele rele, dar răul este prezent și aici.» Apoi, asemenea slujitorilor din parabolă, se întreabă: «Cum a apărut neghina?» Nu trebuie să cădem în descurajare din această cauză, pentru că Domnul nu ne-a dat motive să credem că biserica este desăvârșită. Cu tot zelul nostru, nu vom reuși să schimbăm biserica luptătoare într-o biserică la fel de curată ca biserica triumfătoare” (Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 86).

Atât grâul, cât și neghina vor crește laolaltă până la vremea secerișului.
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

„Din cauza vrăjmășiei față de Hristos, Satana răspândește semințele lui rele printre semințele bune ale Împărăției.” — Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 43

3. Citiți Matei 18:15-17, 1 Corinteni 5:11 și 1 Timotei 5:20. Indică oare parabola despre neghină că nu ar trebui să existe o formă de disciplină în biserică?  Care este diferența dintre o buruiană care trebuie smulsă și o neghină care trebuie să rămână în biserică?

4. Care sunt cele două grupuri de păcătoși descriși în 1 Timotei 5:24  În ce fel aceste două grupuri de păcătoși arată că ne este imposibil să identificăm corect neghina?

Hristos a folosit o serie de simboluri pentru a descrie cele două grupuri de oameni din biserică la vremea sfârșitului. Grâul și neghina sunt, de asemenea, denumite oi și capre, fecioare înțelepte și neînțelepte, zidari înțelepți și nechibzuiți, slujitori înțelepți și netrebnici, precum și nuntași cu sau fără haine de nuntă. Aceste descrieri variate subliniază pur și simplu aspecte diferite ale acelorași două mari grupuri.

Indiferent de denumire, cele două categorii de credincioși sunt separate prin felul cum răspund la Cuvântul lui Dumnezeu. Grâul îi reprezintă pe cei care ascultă de învățătura lui Dumnezeu și o urmează în puterea Lui. Cei care sunt neghină mărturisesc credința în Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu reușesc să-l asculte. Despre acest grup, Isus spune: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine” (Matei 15:8). Închinarea, rugăciunile și laudele lor sunt doar o formalitate nerecunoscută de Dumnezeu.

Neghina a fost plantată în biserică „în timp ce oamenii dormeau”. În limbajul Bibliei, oamenii care dorm sunt oameni ce nu veghează în ispite și nu se roagă (Marcu 14:37). În momentele noastre de neatenție, prin metode neașteptate, eroarea se înfige în inimile noastre fără ca noi să ne dăm seama (Viața lui Iisus, p. 379, în orig.).

Când nu veghem, Satana va planta semințe de îndoială și eroare. Eva ar fi fost în gardă dacă ar fi văzut un înger de lumină, dar nu a bănuit că Satana este deghizat în șarpe și ea „a dormit” în timp ce ar fi trebuit să fie alertă. Satana are mașinării bine puse la punct ca să planteze semințe nebănuite, pentru că le maschează cu o etichetă creștină – muzică, materiale de lectură, teatru, educație sau cuvintele celor pe care îi admirăm și în care avem încredere. Cu toate acestea, semințele lui Satana ne atrag mai aproape de lume și ne îndepărtează de Cuvântul lui Dumnezeu. Ucenicii dormeau în timp ce Satana semăna neghină în ogorul inimii lor. „Iuda era foarte mult apreciat de ceilalți ucenici și avea o mare influență asupra lor” ( Ellen G. White, Viața lui Iisus, p. 377).

„Și astfel, într-un mod foarte religios și în aparență foarte înțelept, el prezenta problemele într-o lumină diferită de aceea în care le prezentase Domnul Hristos, alăturând cuvintelor Lui un înțeles pe care El niciodată nu-l dăduse. Sugestiile lui ațâțau totdeauna dorințe ambițioase după realizări pământești, îndepărtându-i astfel pe ucenici de la lucrurile importante cărora aceștia trebuiau să le acorde atenția cuvenită. Neînțelegerile cu privire la cine să fie mai mare între ei erau în mare măsură generate de Iuda” (Idem, p. 379). Iuda a fost înșelat să creadă că de fapt promova cauza lui Hristos, aliindu-se în secret cu preoții și gardienii templului (Idem, pp. 380, 381; Luca 22:4). Astfel, el a ajuns să facă parte din grupul de dușmani declarați ai lui Hristos. Iuda s-a trădat și pe sine când L-a trădat pe Isus, pentru că aceasta era vremea secerișului, când roadele lui s-au arătat tuturor.

Și acesta este destinul tuturor firelor de neghină. La seceriș, ei își vor expune ura față de Dumnezeu și dragostea față de lume. Ei vor fi adunați laolaltă în mănunchiuri cu dușmanii declarați ai adevărului. „Un mare număr de credincioși... care n-au fost sfințiți prin ascultare de adevăr vor renunța la poziția exprimată și vor trece în rândurile opoziției. Alăturându-se lumii și împrumutând atitudinea ei, au ajuns să vadă lucrurile aproape în aceeași lumină” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 627).

La fel ca în cazul lui Iuda, micile compromisuri făcute zilnic i-a făcut să ia această decizie fatală. Să ne hotărâm prin harul lui Dumnezeu să fim fire de grâu, sfințiți zilnic prin ascultarea de adevăr.
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

5. Hackerii caută acces la informații importante și secrete din computere, pentru a fura date valoroase sau pentru a corupe sistemul de operare. Ei au cel mai mare succes când cei care au acces curent la computer sunt neglijenți. În ce fel îi putem preda lui Satana accesul la mințile noastre?

6. Citiți Amos 3:3. Cum este adunată neghina în mănunchiuri? Cum sunt expuși cei loiali în vremea sfârșitului?

7. Ce anume înțelegem din parabola neghinei despre modul înțelept în care Hristos s-a ocupat de răzvrătirea lui Lucifer? Vedeți Parabolele Domnului Hristos, p. 72 (în orig.).

Studiu suplimentar: Parabolele Domnului Hristos, pp. 70–75 (în orig.); Viața lui Iisus, pp. 293–295; 716–722 (în orig.)

Noi începuturi — a 49-a parte, de John N. Loughborough
După ce m-am întors la Oakland, pe data de 21 august, am petrecut două zile transportând corturi, cărți și alte lucruri pentru întâlnirea noastră de tabără de la Yountville. Pentru întâlnire nu am putut apela decât la lucrătorii noștri de la conferință, dar oamenii noștri au răspuns pozitiv.

Pe data de 5 septembrie, ne-am luat rămas-bun de la prietenii noștri din acea parte a statului și ne-am grăbit să ajungem la întâlnirea de tabără din King’s County, ținută lângă Lemoore. M-am dus imediat la Oakland și
am expediat corturile și proviziile la camping. Am ajuns la Lemoore în ziua de Sabat, la timp ca să predic de la ora 11 dimineața și apoi în tabără după-amiaza.

Ca urmare a lucrării constante și a călătoriilor, obosisem atât de mult încât în dimineața zilei de 11 septembrie, după aproximativ 25 de minute de predică, am leșinat la amvon. Fratele Healey a terminat slujba în timp ce frații m-au dus la cortul meu ca să mă recuperez. În ziua de Sabat, au fost botezați 25 de candidați în canalul de irigații, nu departe de tabără. După ce ne-am întors la Oakland, ne-am pregătit pentru călătoria la Michigan.

La Conferința Generală s-a luat în considerare oportunitatea extinderii lucrării în Marea Britanie; pe data de 14 octombrie s-a votat să fiu trimis să fac lucrare acolo. După ce am petrecut câteva săptămâni în New York și Massachusetts, am părăsit South Lancaster în direcția Boston pe data de 10 decembrie 1878, așteptându-ne să navigăm spre Anglia pe Homer, un vas aparținând liniei de transport Warren. Domnul O’Hara, agentul, ne-a întâmpinat pe vas afirmând despre căpitan că refuză să mai ia un pasager. „Dar”, a continuat, „dacă sunteți de acord, vă vom transfera gratuit pe vasul Nevada, ce aparține liniei de transport Williams and Guion, și veți pleca mâine din New York.”

În providența lui Dumnezeu, am navigat către un punct aflat la aproximativ 40 m distanță de debarcaderul folosit pe 24 iunie 1868, în misiune spre California. Călătoria noastră la Liverpool a durat puțin peste douăsprezece zile. În unele zile, oceanul era foarte agitat din cauza furtunilor puternice ce avuseseră loc cu câteva ore înainte de trecerea noastră. Luni, în data de 30 decembrie, am ajuns cu bine la Southampton. Despre nava cu aburi Homer, pe care ne așteptam să navigăm de la început, nu s-a mai auzit nimic după ce a părăsit portul din Boston. Se presupune că s-a scufundat într-o furtună și a ajuns pe fundul oceanului. În curând am găsit drumul spre casa lui Henry Cavill. Această familie evlavioasă s-a bucurat foarte mult să ne vadă și, în câteva minute, fratele William Ings s-a întors de la lucrarea sa misionară. A doua zi am închiriat pentru iarnă o casă din cărămidă cu cinci camere („Stanley Cottage”) și am aranjat ca fratele Ings să stea cu noi.

Prima mea predică am ținut-o la Shirley Hall în prima duminică seară de după sosirea noastră în Anglia. În ciuda ceții și a întunericului ce i-a făcut pe unii să rătăcească pe drum, am avut o audiență de 150 de persoane, care au acordat o atenție deosebită profeției din Daniel 2. Am ținut o serie de predici aici și patru persoane au acceptat adevărul. Când a venit primăvara, am cumpărat un cort de 18 m și l-am ridicat în suburbia orașului Southampton. Am început întâlnirile de pe data de 18 mai. Pentru 40 de dolari, am achiziționat o orgă cu o tonalitate excelentă și am folosit-o pentru a spori interesul întâlnirilor. Cam în această perioadă a sosit domnișoara Maud Sisley din Elveția și s-a unit cu grupul nostru, ca lucrătoare biblică și colportoare. La încheierea întâlnirilor, au fost 30 de persoane care au semnat angajamentul de a păzi toate poruncile lui Dumnezeu. Pe data de 3 august am început serviciile în casa „Ravenswood”. Tocmai mă mutasem în această clădire spațioasă care avea un mare hol.

La primul nostru botez din Southampton, (8 februarie 1880), șase suflete dornice au fost scufundate în apă. În luna iunie am montat cortul în Romsey, la 13 km de Southampton, iar fratele Andrews a venit din Elveția ca să mă ajute în măsura în care îi permitea sănătatea. Cu ocazia aceasta au fost câțiva care au acceptat adevărul. Până la data de 2 iulie 1881, am botezat 29 de persoane la Southampton.

Pe data de 9 august, inimile ni s-au întristat cu totul de primirea unei telegrame în care eram informați despre moartea dragului nostru frate White și că înmormântarea urma să aibă loc în următorul Sabat (pe data de 13 august). În ziua înmormântării, am vorbit din Apocalipsa 14:13. Am povestit despre lucrarea intensă susținută de fratele White în trecut. Domnul l-a trecut la odihnă până la sosirea Celui care dă viață.

Crescând împreună până la vremea secerișului
Fie ca orice creștin sincer care are legătură cu școlile noastre să se hotărască să fie un slujitor credincios pentru cauza lui Hristos și să ajute pe orice student să fie credincios, curat și sfânt în viață. Fie ca toți cei care Îl iubesc pe Dumnezeu să caute să-i câștige pe aceia care încă nu L-au mărturisit pe Hristos.

În fiecare zi, ei pot exercita prin rugăciune o influență tăcută și pot să colaboreze cu Domnul Isus Hristos, mai-marele misionarilor din lumea noastră. Fie ca orice suflet – bărbat, femeie – să crească în ce privește desăvârșirea
caracterului și consacrarea, în curăție și sfințenie, și să trăiască numai pentru slava lui Dumnezeu, astfel încât dușmanii credinței noastre să nu poată triumfa. Să fim atât de legați unii de alții în credința noastră cea sfântă, încât influența noastră unită să poată fi cu totul de partea Domnului și să contribuim la transformarea acelora cu care venim în contact. Să fie evident faptul că aveți o legătură vie cu Dumnezeu și că sunteți plini de curaj pentru slava Mântuitorului, căutând să cultivați orice trăsătură de caracter prin care Îl puteți onora pe El; prin dragostea lui Hristos se va exercita o putere constrângătoare pentru a-i atrage și pe alții pe drumul trasat de Domnul pentru cei răscumpărați. Când studenții din școlile noastre vor învăța să iubească voia lui Dumnezeu, ei vor descoperi că acest lucru nu este greu.

Dacă studenții văd defecte de caracter la alții, să fie mulțumiți că își dau seama de aceste defecte, și astfel se pot feri de aceștia. Veți vedea, fără îndoială, oameni care nu învață să fie blânzi și smeriți ca Domnul Isus, dar cărora le plac etalarea, lucrurile deșarte, ușuratice și lumești. Singurul remediu pentru aceștia este să privească la Domnul Isus și, studiind caracterul Său, vor ajunge să disprețuiască tot ce este deșert și frivol, slab și dăunător. Caracterul Domnului Hristos este plin de răbdare, bunătate, îndurare și iubire nețărmurită. Contemplând un astfel de caracter, ei se vor ridica mai presus de starea josnică în care au fost modelați, care i-a făcut să fie nesfinți și lipsiți de iubire. Ei vor spune: „Nu am stat împreună cu persoane ușuratice și nici cu cei fățarnici.” Ei își vor da seama că „cel care umblă cu cei înțelepți va fi înțelept; însă prietenia nebunilor este vătămătoare”.

Fie ca toți cei care caută să trăiască o viață creștină să nu uite că biserica luptătoare nu este biserica biruitoare. În biserică se găsesc și oameni firești. Ei trebuie mai degrabă compătimiți decât învinovățiți. Biserica nu trebuie judecată pentru că susține astfel de persoane, deși ei se găsesc în rândul membrilor ei. Dacă biserica i-ar exclude, chiar aceia care au socotit că este vinovată pentru prezența lor acolo ar învinovăți biserica pentru că i-a trimis în valul lumii; ei ar pretinde că aceia au fost tratați neîndurător. S-ar putea ca în biserică să fie unii oameni reci, mândri, aroganți și necreștini, însă nu trebuie să vă întovărășiți cu ei. Sunt mulți care au o inimă caldă, care sunt altruiști, se sacrifică și care, dacă li s-ar cere, și-ar da chiar și viața pentru a salva suflete. Domnul Isus a văzut răul și binele din biserică și a spus: „Lăsați-le să crească împreună până la seceriș.”

Nimeni nu trebuie să fie neghină, deoarece nu orice plantă din câmp este grâu. Unii care protestează împotriva adevărului o fac pentru a-și liniști conștiința care-i condamnă, care se simte vinovată. Chiar și aceia care acum luptă împotriva stăpânirii vrăjmașului au greșit uneori sau au făcut rău. Răul domină asupra binelui atunci când noi nu ne încredem cu totul în Hristos și nu Îl primim înăuntrul nostru. Atunci apar deficiențe care nu s-ar vedea dacă noi am avea credința care lucrează prin iubire și curăță sufletul. Noi nu suntem obligați să ne alegem ca prieteni pe aceia care resping dragostea lui Dumnezeu, dovedită prin faptul că L-a dat pe singurul Său Fiu pentru lumea noastră, „pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16). Aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu nu își vor alege ca prieteni pe vrăjmașii lui Dumnezeu. S-a pus întrebarea: „Să-i ajutăm pe cei necredincioși și să-i iubim pe cei care Îl urăsc pe Domnul?” Preferați voi să vă asociați cu cei nereligioși și cei necredincioși, și nu cu cei ce ascultă de poruncile lui Dumnezeu? Preferați să vă despărțiți de cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și să vă așezați cât mai departe de sursa de lumină? Voi doriți să mențineți în biserică o atmosferă de curăție și credință și să formați niște caractere bazate pe principii, precum lemnul de esență tare.

Creștinii nu aleg și nici nu cultivă societatea celor necreștini. Dacă Domnul v-a dat o menire în lume, asemenea lui Iosif și Daniel, atunci vă veți ține tari în mijlocul ispitelor. Însă în lumea noastră nu veți găsi niciodată un loc unde să fie prea multă lumină. Așadar, cât este de primejdios să vă asociați cu aceia care iubesc întunericul mai mult decât lumina și nu vor să vină la lumină, ca să nu le fie mustrate faptele! – The Review and Herald, 16 ianuarie 1894

1. În primele două paragrafe sunt enumerate câteva lucruri pe care ar trebui să le facă un creștin sincer. Alegeți unul dintre acestea, care vă lipsește, și spuneți cum puteți începe să-l practicați.

2. Când vom descoperi că nu este greu să împlinim voia lui Dumnezeu?

3. Ce ar trebui să facem când vedem defecte de caracter la alții?

4. Care este singurul remediu pentru cei care sunt lumești?

5. Căutați „luptător” și „biruitor” în dicționar. Din ce fel de biserică facem noi parte în ziua de azi?  În ce mod afectează acest lucru felul în care ne raportăm la alți membri ai bisericii?

6. Este nevoie să deveniți neghină doar pentru că sunt persoane nepocăite în biserică?

7. Când este binele dominat de rău? Când se manifestă deficiențele caracterului?

8. Scrieți câteva principii după care trebuie să vă alegeți prieteni.

Mărturia lui Fia - de Christopher Sorensen
0 tânără pe nume Fia a început să frecventeze biserica noastră din Surin. Ea a crescut constant în călătoria ei alături de Isus. Mai întâi, a slujit pe post de lider muzical la Școala de Sabat, iar acum este instructor asistent în departamentul nostru de tineret. Aș dori să vă împărtășesc mărturia ei simplă și încântătoare. Trecând de la islam la budism, și apoi la creștinism, Fia a parcurs o călătorie religioasă uimitoare. Când era o tânără, bunica și tatăl ei musulman au dus-o la moschee. După ce părinții Fiei au divorțat, familia mamei ei a dus-o la templele budiste unde aducea jertfe de mâncare și participau la incantații pentru obținerea de merite.

Într-o zi, o mătușă a venit în vizită și a început să le vorbească despre Isus. Ea i-a dat lui Noot, mama Fiei, o Biblie. Numai că Fia nu era interesată de creștinism. În plus, bunicul ei era foarte bolnav în perioada aceea și trebuia să aibă grijă de el. Nu avea timp să viziteze bisericile creștine. A doua zi după ce bunicul ei a murit, Fia a coborât și și-a găsit mama citind Biblia. Nu a trecut mult și mama ei i-a spus: „Să mergem să vizităm o biserică creștină!”

„Vorbești serios?”, a întrebat-o Fia consternată, întrebându-se ce s-o fi întâmplat cu mama ei. Fără entuziasm, Fia a acceptat să meargă cu ea. Au mers de mai multe ori la biserică, dar nu în fiecare duminică, pentru că uneori Fia avea prea multe teme.

Cam după un an, o altă mătușă a venit din nou în vizită și le-a spus lui Noot și Fiei că a găsit o comunitate cu învățături bazate pe Biblie și care păzea toate poruncile lui Dumnezeu. Ea le-a invitat să meargă la o biserică adventistă pentru a experimenta personal cele relatate. Așa că mătușa, Noot și Fia au participat împreună la serviciul divin pentru câteva Sabate. Noot a fost foarte impresionată și a decis că va rămâne și va lucra cu sora ei care locuia în Sakeow. Fia a rămas cu o altă mătușă în Surin și și-a continuat studiile. În curând, Noot a sunat-o și i-a spus despre biserica adventistă din Surin și a încurajat-o să meargă. La început, Fia nu a acționat conform dorințelor mamei ei, dar în cele din urmă ne-a vizitat și și-a găsit căminul spiritual.

Când am întrebat-o pe Fia ce a convins-o că Dumnezeu este real, ea a răspuns: „Ei bine, după moartea bunicului meu, familia noastră a trecut printr-o serie de probleme grave. Mătușile mele creștine ne-au spus că atunci când suferim și avem probleme, ar trebui să ne rugăm și să-I cerem lui Dumnezeu să ne ajute. La început nu ne-am rugat cu adevărat, dar mătușa mea s-a rugat pentru noi, iar viețile noastre s-au îmbunătățit! Știu că Dumnezeu ne-a ajutat.

Apoi a început să-mi crească o tumoare pe vârful limbii și mă durea îngrozitor. Doctorul nostru nu mai văzuse așa ceva. Mi-a recomandat o biopsie pentru a determina dacă era sau nu cancer. Mama mea, fiind proaspăt credincioasă pe vremea aceea, avea doar o credință slabă și nu asistase niciodată la un miracol. Prietenii creștini au sfătuit-o să postească și să se roage, așa că ea a făcut întocmai. Două zile mai târziu, m-a întrebat care e situația tumorii de pe limbă și mi-am dat seama că aceasta a dispărut. Slavă Domnului! Un alt miracol de care îmi amintesc este modul în care Dumnezeu m-a scos dintr-un anturaj prost.

Vedeți, acolo unde locuiesc eu, elevii rămân în același grup în timp ce trec dintr-un an de studiu în altul. Mulți dintre copiii din grupa mea de clasele a VIII-a și a IX-a erau renumiți pentru că beau, fumau și aveau o moralitate îndoielnică. Dar pe măsură ce se apropia timpul să dăm testele de admitere la programele din clasele superioare, am început să mă rog: «Doamne, dacă vrei să intru la programul de matematică și de știință și să scap de acești colegi de clasă, te rog ajută-mă să trec examenul de admitere.» Și știi ce? Dumnezeu a răspuns rugăciunii mele! Am trecut și am fost acceptată în program și am fost mutată din grupul acela.

Când am văzut rezultatele testului, am fost atât de fericită, încât am plâns. Îi mulțumesc lui Dumnezeu; dacă aș fi rămas blocată între ei, mă îndoiesc că aș fi astăzi copilul lui Dumnezeu.”