Muzica şi închinarea

În continuarea studiului nostru despre muzică este esențial să înțelegem un punct important despre închinare. Biblia ne spune că există și o formă inutilă de închinare, lipsită de valoare. Trebuie să înțelegem care este aceasta, ca să o putem evita.

Dacă scopul muzicii din biserica noastră este să fie pe placul oaspeților sau chiar al membrilor, am putea să alegem orice tip de muzică populară am dori. Dar dacă obiectivul nostru este să-I aducem mulțumire lui Dumnezeu, atunci trebuie să aflăm ce fel de muzică Îi place Lui să asculte. Iar cei care cântă vocal și cu instrumentele trebuie să fie creștini adevărați. „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei învățând ca învățături niște porunci omenești” (Matei 15:8,9).

Dumnezeu nu poate accepta laude și o muzică de laudă dintr-o inimă care este departe de El. Cum ar putea? Ar însemna că o persoană care dorește să urmeze propria cale și cântă: „Voia Ta, Doamne, doar voia Ta, să se-mplinească în viața mea” nu face decât să dea o mărturie falsă.

Lucifer avea o voce frumoasă, dar când a folosit-o ca să atragă atenția asupra lui însuși, închinarea lui nu a mai valorat nimic. Când îngerii au permis ca mințile lor să fie atrase de Lucifer, atunci nu i-au mai adus închinare lui Dumnezeu, ci lui Lucifer. Același lucru se poate întâmpla și pe pământ. O tânără persoană atrăgătoare, cu o voce frumoasă, poate cânta spre slava lui Dumnezeu, cum a făcut-o și Lucifer înainte să păcătuiască. Aceeași persoană, însă, poate cânta aceeași melodie pentru a-și pune în evidență propria persoană. Iar versetul spune că Dumnezeu nu acceptă închinarea din partea cuiva a cărui inimă este preocupată de lucruri lumești. Astfel de oameni ajung să fie niște falși îndrumători. Ei pun ideile umane în locul cerințelor lui Dumnezeu.

Cineva, totuși, s-ar putea întreba: dacă actul închinării îndreaptă atenția spre Dumnezeu, nu înseamnă că închinătorul, indiferent de caracter, este de importanță secundară? Răspunsul este nu. Atunci când o inimă murdară se apropie de Dumnezeu ca să I se închine, acea închinare nu este acceptată. Demersul închinării nu are putere să acopere inima murdară.

Dumnezeu a folosit o ilustrație ca să descopere natura păcatului și a sfințeniei. El a arătat că sfințenia nu se ia. Nu devenim sfinți dacă ne atingem de ceva sfânt. În schimb, murdăria este infecțioasă. Atingând ceva murdar, devenim murdari. El a spus profetului Hagai: „Așa vorbește Domnul oștirilor: «Pune preoților următoarea întrebare asupra Legii: ’Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfințită și atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn sau o mâncare oarecare, lucrurile acestea vor fi sfințite?’» Preoții au răspuns: «Nu!» Și Hagai a zis: «Dacă se atinge cineva spurcat prin atingerea de un trup mort de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare?» Preoții au răspuns: «Vor fi spurcate»” (Hagai 2:11-13). Ideea acestei ilustrații este că oamenii cu inimi murdare nu pot face fapte sfinte. Ei nu pot aduce o închinare curată. „Atunci, Hagai, luând iarăși cuvântul, a zis: «Tot așa este și poporul acesta, tot așa este și neamul acesta înaintea Mea», zice Domnul, «așa sunt toate lucrările mâinilor lor: ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă este spurcat!»” (versetul 4).

Dumnezeu vrea să înțelegem că închinarea este acceptată de El doar când vine dintr-o inimă curată. Clădirea unei biserici sfințite nu poate determina un interpret să devină nesfânt, iar în același locaș sfânt, o melodie sfântă nu poate deveni nesfântă. Dar un interpret nesfânt, ori o muzică nepotrivită vor face ca biserica și închinarea să devină lipsite de sfințenie. Este important să înțelegem aceste transformări. Din acest motiv, în cartea Evanghelizare, la pagina 182, ni se spune: „În ochii lui Dumnezeu, nimic nu este mai ofensator decât parada muzicii instrumentale, atunci când cei care iau parte la ea nu sunt consacrați și nu Îl slăvesc pe Domnul în inima lor.”

Vrem ca închinarea să fie acceptată de Dumnezeu. Însă noi nu putem cumpăra sau negocia sfințenia. Așadar, când cântăm, să ne rugăm cum a făcut-o David: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic!” (Psalmii 51:10). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

„Muzica formează o parte din serviciul de proslăvire a lui Dumnezeu în curțile cerești și noi ar trebui să ne străduim să ne apropiem cât mai mult cu putință, în inimile noastre, de armonia corurilor cerești.” —Patriarhi și profeți, p. 594

„Cei care includ imnurile în închinarea divină ar trebui să aleagă cântări cu o muzică potrivită ocaziei, fără tonalități funebre, ci melodii vesele, dar solemne. Vocea poate și trebuie să fie modelată, îmblânzită și supusă.” —Semnele timpului, 22 iunie 1882

1. Recitiți Matei 15:8,9. Este orice formă de închinare acceptabilă pentru Dumnezeu? Ce face ca închinarea noastră să fie acceptată sau respinsă?

De ce nu a acceptat Dumnezeu închinarea celor 250 de căpetenii din vremea lui Core? (Numeri 16)
De ce nu a acceptat închinarea lui Nadab și Abihu? (Leviticul 10:1-11)
De ce nu a acceptat jertfa lui Cain? (Geneza 4:3-7)

Am văzut până acum că muzica și laudele trebuie să vină dintr-o inimă supusă lui Dumnezeu; în caz contrar, nu este acceptată. Cântăreții aroganți, liderii de cor temperamentali și soliștii îmbrăcați necorespunzător sau indecent Îi oferă lui Dumnezeu laude pe care El nu le va primi până când inimile lor nu vor fi schimbate.

Cum ar fi dacă serviciul divin ar fi ținut fără niciun pic de muzică, adică fără cântări, fără imnuri, fără vreo muzică specială? Închinarea ar putea avea loc în continuare, dar s-ar pierde ceva din puterea influentă a ei. Dumnezeu vrea ca serviciile noastre de închinare să includă muzică bună. Din acest motiv, cartea cea mai lungă din Biblie este Psalmii – cartea imnurilor pentru sanctuar. Muzica este un dar de la Dumnezeu. „Muzica este de origine divină” (The Voice în Speech and Song, p. 424). A existat dinainte de creația acestei lumi și va exista în ceruri după ce cei răscumpărați vor părăsi lumea aceasta (vezi Iov 38:4-7; Apocalipsa 14:1-3). Cu toate acestea, la fel ca în cazul majorității binecuvântărilor lui Dumnezeu, Satana a venit cu o contrafacere. Vrem să fim atenți ca toată muzica noastră să fie pe placul lui Dumnezeu, atât în stil, cât și în felul în care este utilizată. Bineînțeles, predicarea Cuvântului și nu muzica trebuie să fie în centrul închinării noastre. Isus ne dă propriul exemplu de urmat. Închinarea Lui se centra pe predicarea Cuvântului. În Scriptură stă scris: „El le vestea Cuvântul” (Marcu 2:2). Oamenii care Îl ascultau pe Isus știau că în cuvintele Sale se găsea o putere aparte. Aceștia erau inspirați de învățătura Sa sinceră și curată. Câteodată Își acompania învățătura cu psalmi, imnuri și cântări spirituale. De exemplu, Isus Și-a condus ucenicii în cântarea unui psalm după ce au luat Cina Domnului. „După ce au cântat cântarea, au ieșit în Muntele Măslinilor” (Matei 26:30). Legând învățătura Sa de muzica sacră, El și-a ajutat ascultătorii să o rețină.

Satana urăște puterea Duhului Sfânt care însoțește muzica sacră și simpla predicare a Bibliei. El a găsit modalități de a le slăbi influența. El știe că atunci când închinarea poate fi combinată cu o muzică extrem de incitantă, oamenii se vor bucura de muzică și își vor pierde foamea pe care o au pentru predicarea directă a Cuvântului. Chiar dacă Dumnezeu a intenționat ca muzica adevărată să aibă un rol important în închinare, ar fi mai bine să fie eliminată cu totul decât să avem în serviciile noastre religioase un fel nepotrivit de muzică (vezi Ellen White, Solii alese, vol. 2, p. 36, în orig.). Există un stil de închinare charismatic despre care ni se spune că va coborî peste unele adunări adventiste înainte de încheierea timpului de probă. Trebuie să fim vigilenți. „Va apărea orice lucru neplăcut. Se vor auzi strigăte, bătăi de tobe, muzică și dans.” Muzica va fi o muzică de dans însoțită de ritmul intens și puternic al tobelor. Volumul va fi ridicat și se vor auzi strigăte. Sub o asemenea influență, „simțurile ființelor raționale vor ajunge să fie atât de confuze, încât nu se va mai putea avea încredere că oamenii vor lua decizii corecte.” Entuziasmul rezultat va fi numit în mod fals „atingerea Duhului Sfânt” (Idem).

Când vedem astfel de adunări, putem fi siguri că nu Duhul Sfânt este Cel care lucrează, deoarece „Duhul Sfânt nu se descoperă niciodată prin astfel de metode, într-un asemenea balamuc”. În schimb, putem fi siguri că spiritul care conduce este unul lipsit de sfințenie. „Aceasta este invenția Satanei ca să-și ascundă metodele ingenioase prin care distruge adevărul curat, sincer, înălțător, nobil și sfințitor pentru acest timp. Mai bine să nu amestecăm închinarea cu muzica, decât să folosim instrumente muzicale și să ajungem în situația de a face lucrarea ce mi-a fost arătată [...] că va fi adusă în întâlnirile noastre de tabără. Adevărul pentru acest timp nu are nevoie de nimic de acest fel în lucrarea sa de convertire a sufletelor. Larma sunetelor șochează simțurile și pervertește ceea ce, dacă s-ar face corect, ar deveni o binecuvântare. Puterile agențiilor satanice se îmbină cu vacarmul și zgomotul, pentru a rezulta într-un carnaval, iar această lucrare este numită lucrarea Duhului Sfânt” (Idem).

Astăzi putem asculta în privat același tip de muzică la căști, fără ca cei din jurul nostru să fie deranjați. Credeți că este sigur?
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

3. Ce metode și stiluri de închinare folosește Satana (dar pe care Duhul Sfânt nu le utilizează niciodată)?
„Manifestarea întregului talent muzical în rândurile noastre nu va schimba inimile membrilor bisericii și nici nu le va crește nivelul de spiritualitate” (Ellen White, Manuscript Releases, vol. 11, p. 99). Și atunci ce anume schimbă inimile? Efeseni 5:26; Romani 10:17; 1 Petru 1:23-25

4. Cum se folosește Satana de muzică pentru a se travesti astfel încât unii să creadă că este Duhul Sfânt?

5. Dacă faceți parte din comitetul muzical al bisericii voastre locale, ce principii puteți să prezentați pentru selecția persoanelor care conduc închinarea prin cântec?

Studiu suplimentar: Evanghelizare, pp. 493–512 (în orig.); Mărturii pentru biserică, vol. 9. pp. 142–144 (în orig.); Solii alese, vol. 3, pp. 332–335 (în orig.)

Muzica este idolul căruia i se închină mulți dintre cei care susțin că sunt creștini păzitori ai Sabatului. Satana nu are nimic de spus împotriva muzicii, dacă poate face din ea un canal prin care să câștige acces la mintea tinerilor. Tot ceea ce distrage mintea de la Dumnezeu și consumă timpul care ar trebui dedicat slujirii Sale se potrivește scopului lui Satana. El lucrează prin mijloacele care vor exercita cea mai puternică influență pentru a-i menține pe cât mai mulți într-o stare de confuzie plăcută, paralizați de puterea lui.

Când este folosită într-un scop bun, muzica este o binecuvântare; dar adeseori ea este transformată de Satana într-unul dintre cele mai atrăgătoare mijloace ale lui de a ademeni sufletele și a le prinde în capcană. Atunci când se face abuz de ea, aceasta îi conduce pe cei neconsacrați la mândrie, vanitate și nebunie. Atunci când i se îngăduie să ia locul devoțiunii și al rugăciunii, este un blestem teribil. Tinerii se adună să cânte și, deși susțin că sunt creștini, adeseori Îl dezonorează pe Dumnezeu și își fac de rușine credința prin conversațiile lor frivole și prin muzica pe care o aleg. Muzica sacră nu se potrivește gustului lor. Am fost îndrumată către învățăturile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, care au fost trecute cu vederea. La ziua judecății, toate aceste cuvinte inspirate îi vor condamna pe cei care nu le-au acordat atenție.

Dumnezeu este slăvit prin cântări de laudă înălțate dintr-o inimă plină de dragoste și de devotament față de El. Atunci când credincioșii consacrați se adună laolaltă, ei nu trebuie să discute despre defectele altora și nici să-și găsească plăcerea în murmure sau în nemulțumiri; mila și dragostea, legătura desăvârșirii, aceasta trebuie să fie în mijlocul lor. Dragostea față de Dumnezeu și față de semeni se revarsă de la sine în cuvinte de afecțiune, de simpatie și de respect față de frații lor. Pacea lui Dumnezeu domnește în inima lor; cuvintele lor nu sunt deșarte, lipsite de valoare și ușuratice, ci sunt rostite spre mângâierea și zidirea celorlalți. Dacă ar asculta îndemnurile date de Domnul Hristos și de apostolii Săi inspirați, creștinii ar trăi religia Bibliei și s-ar scuti singuri de încercări grele și de multă tulburare, pe care acum le atribuie necazurilor care vin drept consecință a faptului că ei cred un adevăr nepopular. Aceasta este o tristă greșeală.

Ei își atrag singuri asupra lor foarte multe dintre încercările prin care trec, deoarece s-au îndepărtat de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei cedează în fața lumii, așezându-se singuri pe terenul de luptă al vrăjmașului și îl invită pe Diavol să-i ispitească. Aceia care aderă strict la sfaturile și învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu, căutând, cu rugăciune, să cunoască și să împlinească voia Sa cea dreaptă, nu resimt necazurile mărunte ale zilei. Recunoștința pe care ei o simt și pacea lui Dumnezeu care domnește în ei le îndeamnă inima să înalțe melodii către Domnul, iar prin cuvintele lor, ei își reamintesc datoria lor de afecțiune și de recunoștință față de Mântuitorul lor drag, care i-a iubit atât de mult încât a murit pentru ca ei să poată avea viață. Niciun om în inima căruia locuiește Mântuitorul nu-L va dezonora în fața altora prin acorduri de instrumente muzicale care abat mintea de la Dumnezeu și de la cer către lucruri superficiale, neînsemnate...

Tinerii vor întreba: „Doamne, ce vrei să fac? Cum aș putea să onorez și să slăvesc numele Tău pe pământ?” Suflete pier peste tot în jurul nostru și, cu toate acestea, ce fac tinerii pentru a câștiga suflete la Hristos? Cei care merg la școală ar putea avea o influență în favoarea Mântuitorului; dar cine rostește numele lui Hristos? Cine pledează cu duioșie și cu seriozitate pentru ca prietenii și colegii lor să abandoneze calea păcatului și să aleagă calea neprihănirii? Mi-a fost arătat că aceasta este calea pe care ar trebui să o adopte tinerii credincioși, însă ei nu fac acest lucru; li se pare mai potrivit, pentru simțămintele lor să li se alăture celor păcătoși în sporturi și în plăceri. Cei tineri au o sferă largă de utilitate, dar ei nu o văd. O, dacă și-ar pune acum la lucru puterile minții ca să caute căi de a se apropia de păcătoșii care pier, de a le face cunoscută acestora calea sfințirii și, prin rugăciuni și cereri stăruitoare, să câștige măcar un suflet pentru Hristos! Ce țintă nobilă! Un suflet care să se bucure de fericire și de viața veșnică! O nestemată în coroana lor, care să strălucească veșnic, asemenea unei stele! Dar este posibil ca nu doar un suflet, ci mai multe să fie întoarse de la minciună la adevăr, de la păcat la sfințenie. Prin profetul Său, Domnul spune: „Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac și în veci de veci.” Cei care se angajează alături de Hristos și de îngeri în lucrarea de salvare a sufletelor care pier vor fi răsplătiți cu generozitate în Împărăția cerurilor...

Tineri și tinere, am văzut că Dumnezeu are să vă dea o lucrare de făcut – luați-vă crucea și urmați-L pe Hristos, altfel, nu sunteți demni de El. Dar rămânând în această indiferență nepăsătoare, cum puteți spune că aceasta este voia lui Dumnezeu cu privire la voi? Și cum vă așteptați să fiți mântuiți, dacă nu împliniți voia Domnului vostru ca niște slujitori credincioși? Toți aceia care au viața veșnică vor fi lucrat bine. Împăratul slavei îi va înălța la dreapta Sa și le va spune: „[Ați lucrat] bine, robi buni și credincioși!” Cum ați putea spune câte suflete ați fi salvat de la ruină, dacă în loc să vă căutați propriile plăceri, ați fi căutat să vedeți ce lucrare puteați să faceți în via Stăpânului? Pentru câte suflete, aceste întruniri de dragul discuțiilor și al muzicii au fost mijloacele mântuirii? Dacă nu puteți menționa nici măcar un suflet care a fost salvat pe această cale, atunci schimbați-vă calea. Începeți să vă rugați pentru suflete; apropiați-vă de Hristos, de coasta Lui sângerândă. Împodobiți-vă viața cu un spirit blând și liniștit și lăsați ca cererile voastre umile, zdrobite, să se înalțe cu stăruință către El, pentru a primi înțelepciunea de care aveți nevoie, ca să vă salvați nu doar propriul suflet, ci și sufletele altora. Rugați-vă mai mult decât cântați. Nu aveți mai multă nevoie de rugăciune decât de cântare? Tineri și tinere, Dumnezeu vă cheamă să lucrați, să lucrați pentru El!

Faceți o schimbare totală în viața voastră. Voi puteți face o lucrare pe care cei care slujesc prin cuvânt și învățătură nu o pot face. Puteți ajunge la o categorie de oameni la care pastorii nu pot ajunge. – Ellen White, Mărturii pentru biserică, vol. 1, pp. 481–487

1. La ce idol se închină mulți dintre creștinii păzitori ai Sabatului?

4. Cum Îl dezonorează adeseori pe Dumnezeu, tinerii care pretind că sunt creștini? Ce cred ei despre muzica sacră? Prin ce fel de muzică este slăvit Dumnezeu?

5. De unde provin multe încercări ale creștinilor?

6. Ce fel de muzică Îl dezonorează pe Isus?

7. Ce ar trebui tinerii să se întrebe?

8. Ce ar trebui să facă tinerii cu puterea minții lor?

9. Cum putem determina dacă întâlnirile noastre pentru a vorbi și asculta muzică au constituit un lucru bun sau nu?