Se poate vedea invizibilul

Definiția credinței din cartea Evrei constituie întotdeauna o provocare. „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Cum putem fi siguri de ceva ce nu vedem? Totuși este exact ce ilustrează Moise în textul nostru de memorat: „A rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut” (Evrei 11:27).

Și mai greu de-atât este să conștientizăm că suntem chemați să-L vedem pe „Cel ce este nevăzut” nu doar când vremurile sunt bune, ci mai ales când totul merge rău. Din acest motiv avem nevoie de credință, de o credință ca a Domnului Hristos, care trebuie să fie modelată de adevărul despre Dumnezeu și despre Împărăția Sa. Adevărul despre bunătatea Tatălui nostru, adevărul despre puterea în numele lui Isus, despre puterea învierii și despre mila lui Dumnezeu constituie adevăruri esențiale care ne vor ajuta să rămânem tari când suntem în creuzetul încercării și am putea fi ispitiți să ne îndoim de orice.

De înțeles: Ce adevăruri despre Dumnezeu ne pot susține chiar și în cele mai grele împrejurări, cum ar fi cele de război?

Comentariu EGW

Credința este cea care ne face în stare să privim dincolo de prezent, cu toate răspunderile și grijile lui, spre marele viitor, când tot ce ne pune în încurcătură acum va deveni clar. Credința Îl vede pe Domnul Isus stând la dreapta lui Dumnezeu ca Mijlocitor al nostru. Credința privește locuințele pe care Domnul Hristos S-a dus să le pregătească pentru cei care Îl iubesc. Credința vede mantia și coroana care sunt pregătite pentru biruitor și aude cântecul celor răscumpărați. …

Credința nu este un sentiment. „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Adevărata credință nu este asociată în niciun fel cu încumetarea. Numai cel care are adevărata credință este ferit de încumetare, deoarece încumetarea este contrafacerea lui Satana pentru credință. – Slujitorii Evangheliei, pp. 259–260

Nevoile prezente ale multora sunt împlinite, totuși ei nu se încred în Domnul pentru viitor. Când anticipează o nevoie, ei manifestă necredință și cad în descurajare și tristețe. Unii se îngrijorează fără încetare, temându-se ca nu cumva să ajungă săraci, iar copiii lor să sufere. Când apar greutăți sau când sunt aduși în situații dificile, când credința și dragostea lor față de Dumnezeu sunt puse la încercare, ei se dau înapoi din fața încercării și murmură cu privire la modul ales de Dumnezeu de a le curăța caracterul. Dragostea lor nu se dovedește a fi curată și desăvârșită pentru a răbda totul.

Credința celor din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie puternică, activă și răbdătoare – o încredere deplină în lucrurile nădăjduite. Atunci, cuvintele unor astfel de oameni vor fi: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!” Pentru că El a fost atât de bun cu mine! – Istoria mântuirii, pp. 128–129

Domnul Isus nu ne cere să-L urmăm, pentru ca după aceea să ne părăsească. Dacă ne consacrăm viața în slujba Sa, nu vom fi niciodată într-o situație pentru care Dumnezeu nu a prevăzut dinainte resursele necesare. Oricare ar fi situația în care ne aflăm, noi avem un Sfătuitor sigur. Oricare ar fi necazul nostru, întristarea sau însingurarea, noi avem un Prieten plin de simpatie. Dacă greșim din neștiință, Domnul Hristos nu ne părăsește. Vocea Sa, distinctă și clară, este auzită spunând: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). „Căci El va izbăvi pe săracul care strigă și pe nenorocitul care n-are ajutor” (Psalmi 72:12).

„Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 25:3). Brațul Celui Atotputernic este întins pentru a ne călăuzi înainte și tot înainte. Domnul spune: Mergeți înainte. Eu vă voi trimite ajutor. Însuși faptul că voi cereți aduce slavă Numelui Meu și veți primi. Cei care urmăresc să vadă când dați greș vor vedea totuși Cuvântul Meu triumfând glorios. „Tot ce veți cere cu credință, prin rugăciune, veți primi” (Matei 21:22). – Slujitorii Evangheliei, p. 263

„Dacă m-ar iubi cu adevărat, Dumnezeu cu siguranță ar _ pentru mine!” De câte ori nu s-a ivit în mintea noastră acest gând! Ne uităm la situațiile în care ne aflăm și apoi ne întrebăm dacă Dumnezeu chiar ne iubește, pentru că, dacă ne-ar iubi cu adevărat, lucrurile ar sta altfel – zicem noi.

Deseori ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu în principal din două motive. În primul rând, când ne dorim cu ardoare ceva ce credem că este bun, gândul că Dumnezeu ar putea dori altceva pentru noi poate părea ridicol. În al doilea rând, ne-am putea îndoi de bunătatea Lui pentru că experiența noastră se ciocnește de convingerile noastre. Dacă ceva arată bine sau sună bine sau are gust bun sau ne face să ne simțim bine, atunci trebuie să fie bun – în opinia noastră. Așa că ne înfuriem pe Dumnezeu când nu putem obține respectivul lucru.

Aici intră în joc credința. Credința intră în acțiune exact în acele momente când suntem tentați să ne îndoim de Dumnezeu și bunătatea Sa.

1. Romani 8:28-39 este un pasaj valoros care descrie bunătatea lui Dumnezeu față de noi. Ce anume din aceste versete te ajută să-ți păzești mintea de îndoielile privind bunătatea lui Dumnezeu?

Romani 8:32 exprimă un raționament important și extrem de util care ne ferește de pericolul de a ajunge copleșiți de împrejurări. „Dacă Dumnezeu nu a ezitat să pună totul în joc pentru noi, luând natura noastră și expunându-Se la ce era mai rău când L-a trimis pe Fiul, mai este ceva ce nu ar face bucuros și de bunăvoie pentru noi?” (Romani 8:32, Message [engl.]). Cum am putea să credem că Dumnezeu L-ar trimite pe Isus să moară pentru noi ca apoi să devină rău și zgârcit?

Aceasta înseamnă că adevărul despre generozitatea lui Dumnezeu față de noi, manifestată în moartea lui Hristos, trebuie să aibă un impact mai puternic asupra gândirii noastre decât toate îndoielile pe care focul încercărilor le-ar putea naște în noi.

Cum e posibil ca un adevăr (cel despre bunătatea lui Dumnezeu) să aibă un efect mai puternic asupra ta decât îndoielile tale? Meditează la adevărul că Dumnezeu L-a dat pe Isus să moară în locul nostru și această incredibilă generozitate continuă să se manifeste față de tine astăzi în mii de forme. Ce impact are asupra credinței tale?

Comentariu EGW

Prezența Tatălui L-a înconjurat pe Hristos și nimic nu L-a lovit în afară de ceea ce a îngăduit iubirea infinită, pentru binecuvântarea lumii. Acesta era izvorul mângâierii Sale, și este și pentru noi. Cel care este umplut cu Duhul lui Hristos rămâne în Hristos. Orice ar veni asupra lui vine de la Mântuitorul, care îl înconjoară cu prezența Sa. Nimic nu îl poate atinge dacă Domnul nu aprobă. Toate suferințele și necazurile noastre, toate ispitele și încercările, toate întristările și durerile, toate persecuțiile și privațiunile, pe scurt, toate lucrurile lucrează împreună pentru binele nostru. Toate experiențele și împrejurările sunt lucrătorii lui Dumnezeu prin care binele ajunge la noi. – Divina vindecare, pp. 488–489

Iubirea lui Dumnezeu este atât de largă, de adâncă, este deplină și pătrunde peste tot. Ea îi ridică de sub influența lui Satana pe aceia care au fost amăgiți prin înșelătoriile lui și le oferă acces la tronul lui Dumnezeu, tronul înconjurat de curcubeul făgăduinței.

Dumnezeu este Tatăl nostru și Cel care conduce tot. … Principiile care conduc cerul trebuie să fie cele care conduc și pe pământ, aceeași iubire de care sunt însuflețiți îngerii, aceeași curăție și sfințenie care domnesc  în ceruri ar trebui să fie reproduse, pe cât se poate, și pe pământ.

Dacă Îl numiți pe Dumnezeu Tatăl vostru, recunoașteți că sunteți copiii Săi și acceptați să fiți conduși de înțelepciunea Sa și să ascultați în totul de El, știind că iubirea Sa nu se schimbă. Atunci veți accepta planul Său pentru viața voastră. Fiind copii ai lui Dumnezeu, onoarea Lui, caracterul Său, familia Sa și lucrarea Sa vă vor interesa mai mult decât orice. Va fi o bucurie pentru voi să recunoașteți și să onorați relația cu Tatăl vostru și cu fiecare membru al familiei Sale. Vă veți bucura să puteți face orice lucru, oricât de modest, care să Îi aducă glorie și să fie spre binele fraților voștri. – The Faith I Live By, p. 65

Când S-a jertfit pe Sine pentru păcatele lumii, în persoana Domnului Hristos, El a luat asupra Sa cazul fiecărui suflet. „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Oare nu Își va împlini Dumnezeu cuvântul Său plin de milă, pe care l-a dat pentru încurajarea și întărirea noastră?

Nimic nu dorește Domnul Hristos atât de mult cum dorește să-Și răscumpere moștenirea de sub stăpânirea lui Satana. Dar, înainte de a fi eliberați de sub puterea lui Satana care lucrează în afara noastră, trebuie să fim eliberați de sub puterea lui care acționează înăuntrul nostru. Dumnezeu îngăduie încercările ca să putem fi eliberați de tot ce este firesc, de egoism și de orice trăsături de caracter aspre și necreștinești. El îngăduie ca apele adânci ale necazurilor să se reverse peste noi, ca să-L putem cunoaște pe El și pe Isus Hristos, pe care L-a trimis El, și să ajungem să dorim din adâncul inimii să fim curățiți de orice murdărie morală și să putem ieși din încercare mai curați, mai sfinți şi mai plini de bucurie. Adesea intrăm în cuptorul încercărilor cu sufletul întunecat de egoism. Dar, dacă rămânem răbdători în încercarea decisivă a vieții noastre, vom ieși din ea reflectând caracterul divin. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 174–175

„Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:14). Isus nu mai avea mult de stat cu ucenicii. Acela care fusese sprijinul și încurajarea lor urma să meargă la cer, iar ei începeau să se simtă neputincioși și derutați. Dar, deși nu aveau să-L mai poată vedea fizic, Isus le-a făcut o promisiune extraordinară.

Citește Ioan 14:1-14. Potrivit versetelor 13 și 14, Isus promite să facă pentru noi „orice” vom cere în numele Lui. În virtutea acestui lucru, noi adăugăm aproape întotdeauna la sfârșitul rugăciunii și expresia: „În numele lui Isus, amin!”

2. Ce înseamnă rostirea acestei formule? Ce vrea să spună Isus când ne încurajează să ne rugăm așa? Ce elemente din Ioan 14:1-14 ne ajută să înțelegem ce vrea să spună Isus?

Când cererea noastră este adresată în numele lui Isus, putem fi siguri că tot angrenajul cerului se pune în mișcare în favoarea noastră. Poate că nu vedem îngerii acționând peste tot în jurul nostru, dar ei acționează – trimiși de la tronul cerului, în numele lui Isus, ca să ne împlinească cererile.

Uneori, când ne rugăm în numele lui Isus, deschidem ochii și așteptăm ca totul să fie altfel în jurul nostru – dar totul pare la fel. Deși se poate manifesta cu efecte dramatice, ca atunci când Isus a potolit furtuna, puterea lui Dumnezeu se poate manifesta și domol, neobservat, ca atunci când puterea lui Dumnezeu L-a susținut pe Isus în Ghetsimani. Dacă nu se întâmplă ceva cutremurător în mod subit, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu este la lucru pentru noi.

Recitește Ioan 14:1-14 și imaginează-ți că Isus îți vorbește direct, față în față. Ce speranță și încurajare poți extrage din aceste promisiuni? În același timp, întreabă-te: Ce lucruri din viața mea ar putea sta în calea împlinirii acestor făgăduințe în dreptul meu? Ce schimbări trebuie să fac?

Comentariu EGW

„Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:14).

„În Numele Meu”, așa i-a îndemnat Hristos pe ucenici să se roage. În Numele lui Hristos vor sta urmașii Lui în faţa lui Dumnezeu. Datorită valorii jertfei aduse pentru ei, au și ei valoare în faţa Domnului. Pentru că li se atribuie neprihănirea lui Hristos, sunt priviţi ca având preţ. Pentru Numele lui Hristos, Domnul îi iartă pe aceia care se tem de El. El nu vede în ei ticăloșia păcatului. El recunoaște în ei asemănarea cu Fiul Său, în care ei cred.

Domnul este dezamăgit când poporul Său se subapreciază. El dorește ca aceia care sunt moștenirea Sa aleasă să se aprecieze după preţul pe care El l-a pus asupra lor. Dumnezeu i-a dorit, altfel nu L-ar fi trimis pe Fiul Său într-o misiune scump plătită pentru a-i răscumpăra. El are o lucrare pentru ei și este foarte mulţumit când ei Îi adresează cele mai mari cereri, preamărind astfel Numele Său. Ei pot să se aștepte la lucruri mari, dacă au credinţă în făgăduinţele Sale. – Hristos, Lumina lumii, pp. 667–668

A vorbi despre religie doar ocazional și a te ruga fără foamea sufletului și fără o credință vie nu valorează nimic. O credință formală, care Îl acceptă pe Hristos doar ca Mântuitor al lumii, nu va putea să aducă niciodată vindecare pentru suflet. Credința care duce la mântuire nu este doar un consimțământ intelectual acordat adevărului. Cel care așteaptă să cunoască totul înainte de a-și exercita credința nu va primi binecuvântarea de la Dumnezeu.

Nu este suficient să crezi ceva despre Hristos, noi trebuie să credem în El. Singura credință care ne va fi de folos este aceea care Îl acceptă pe Hristos ca Mântuitor personal și prin care ne însușim meritele Sale. Mulți tratează credința ca pe o părere. Dar credința mântuitoare este un contract prin care cei care Îl primesc pe Hristos se alătură într-o relație cu Dumnezeu, bazată pe legământ. O credință vie înseamnă o creștere a puterii, o încredere deplină, prin care sufletul devine o forță biruitoare. – Slujitorii Evangheliei, pp. 260–261

[Ucenicii] s-au adunat laolaltă pentru a-I prezenta Tatălui cererile lor, în Numele lui Isus. Ei știau că au un reprezentant în ceruri, un Apărător la tronul lui Dumnezeu. Cu un respect solemn, ei se plecau în rugăciune, repetând asigurarea: „Orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în Numele Meu; cereți și veți căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16:23,24). Mai sus și tot mai sus întindeau ei mâna credinței, cu argumentul cel mai puternic: „Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi” (Romani 8:34).

În timp ce așteptau împlinirea făgăduinței, ucenicii își umileau inimile în pocăință sinceră și își mărturiseau necredința. În timp ce își aminteau cuvintele pe care Hristos li le-a adresat înainte de moartea Sa, ei au priceput mult mai bine înțelesul lor. … Meditând la viața Lui curată și sfântă, ei au simțit că nicio strădanie nu va fi prea grea și niciun sacrificiu prea mare, ca să poată da mărturie în viața lor despre caracterul plin de iubire al lui Hristos. – Faptele apostolilor, pp. 35–36

Învierea soluționează problema neputinței umane. Când ne gândim la viața, la moartea și la învierea lui Isus, adesea ne gândim cum moartea Lui ne-a îndreptățit din punct de vedere legal în raport cu Dumnezeu. Un lucru cât se poate de adevărat.

Dar învierea mai adaugă o dimensiune actului mântuirii. Învierea lui Isus este plină de însemnătate nu doar pentru că arată că într-o zi și noi vom învia. În același timp, învierea L-a plasat pe Isus la dreapta Tatălui, într-o poziție de putere și autoritate. Această putere a înv

3. În Efeseni 1:18-23, Pavel vorbește despre puterea lui Dumnezeu. Ce ne transmit aceste versete despre puterea învierii? Ce speranță și promisiuni găsești aici care ți se aplică personal?

Pavel se roagă ca efesenii să înțeleagă anumite lucruri ce pot fi înțelese corect doar cu ajutor divin, și anume: (1) că există speranță de transformare și un viitor veșnic la care Isus ne-a chemat și (2) să înțelegem puterea care s-a manifestat în favoarea noastră. Apoi, Pavel încearcă să descrie cât de uimitoare este această putere. Puterea care ne stă la dispoziție astăzi este aceeași putere care L-a ridicat pe Isus nu doar din pământ la viață, ci la sediul puterii, la dreapta Tatălui.

Dar Pavel nu se oprește aici. Învierea nu I-a dat lui Isus orice fel de putere, ci puterea de a conduce și de a le oferi copiilor Săi orice lucru posibil de care ar putea avea nevoie – pentru totdeauna.

Întocmește o listă cu domeniile din viața ta în care ai nevoie de puterea lui Isus cel înviat. Apoi roagă-te ca această putere să acționeze la modul real. În același timp, ce îmbunătățiri poți aduce, ce alegeri poți face care să-i permită acestei puteri să opereze mai liber în viața ta?

Comentariu EGW

Pentru cel credincios, Hristos este Învierea și Viaţa. În Mântuitorul nostru s-a recâștigat viaţa care se pierduse prin păcat, deoarece El are viaţă în Sine pentru a-l învia pe acela pe care El voiește. El este învestit cu dreptul de a da nemurire. Viaţa pe care a depus-o în firea omenească o ia din nou și o dă omenirii. „Eu am venit”, zicea El, „ca [oile Mele] să aibă viaţă și s-o aibă din belșug” (Ioan 10:10). …

… Aceeași putere, care L-a înviat pe Hristos din mormânt, va învia și biserica Lui și o va proslăvi împreună cu El, punând-o mai presus de toate domniile, de toate puterile, de orice nume care se numește, nu numai în lumea aceasta, ci și în lumea viitoare. – Hristos, Lumina lumii, pp. 786–787

Ne putem bucura în speranţă. Apărătorul nostru este în sanctuarul ceresc, pledând în favoarea noastră. Prin meritele Sale, noi avem iertare şi pace. El a murit ca să ne poată spăla păcatele, ne-a îmbrăcat cu neprihănirea Sa şi ne-a făcut potriviţi pentru societatea cerului, unde vom putea locui veşnic în lumină. Stimate frate, iubită soră, când Satana vă umple mintea cu descurajare, cu mâhnire şi cu îndoială, împotriviţi-vă sugestiilor lui. Spuneţi-i despre sângele lui Isus, care vă spală de orice păcat. Nu ne putem salva singuri din puterea ispititorului, dar acesta tremură şi fuge când sunt invocate meritele acestui sânge preţios. Şi atunci, nu se cuvine să primiţi cu recunoştinţă binecuvântările pe care le revarsă Isus, să luaţi cupa mântuirii pe care El v-o întinde şi să chemaţi Numele Domnului? …

… Dacă bunătatea plină de dragoste a lui Dumnezeu ar atrage din partea noastră mai multă recunoştinţă şi mai multă laudă, am avea mai multă putere în rugăciune. Am primi tot mai mult din dragostea lui Dumnezeu şi am avea tot mai multe motive să-L lăudăm. – Mărturii, vol. 5, pp. 316–317

Credința adevărată este viață și, acolo unde este viață, este creștere. Viața pe care o dă Isus nu poate fi decât din ce în ce mai bogată. O credință vie înseamnă o creștere a vigorii, o încredere mai mare, prin care sufletul devine o putere cuceritoare. Cel ce bea din apa vieții pe care o dă Isus are în el însuși un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică. Deși nu va avea legătură cu niciun izvor creat, el este alimentat din izvorul ascuns. El  este ca un izvor care curge continuu, deoarece comunică direct cu izvorul vieții care nu seacă niciodată.

Domnul este dezonorat când un om care mărturisește că este creștin este gol pe dinăuntru. El Îl reprezintă greșit pe Dumnezeu. Numai Hristos manifestat în viață și în caracter poate să i-L descopere lumii pe Dumnezeul pe care ea nu Îl cunoaște. Sufletul reînnoit în cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos, pe care L-a trimis El, dovedește că este umplut cu viață divină și arată aceasta printr-o experiență vie, care se îmbogățește mereu, el are plinătatea dată de Acela care împlinește totul în toți. – That I May Know Him, p. 227

La întrebarea ironică: „De ce să te rogi când poți să te îngrijorezi?” adesea zâmbim, pentru că știm că uneori ne îngrijorăm în loc să venim la Dumnezeu și să-I predăm Lui îngrijorările noastre. Se spune că, atunci când viața noastră se încâlcește prea tare, e bine să I-o predăm lui Dumnezeu și să-L lăsăm să o descurce. Cât de mult Își dorește Dumnezeu să facă acest lucru pentru noi! Totuși, surprinzător, reușim să ne agățăm de problemele noastre până când suntem pe punctul de a ceda. Oare de ce așteptăm să ajungem într-o stare de disperare și abia apoi mergem la Domnul?

4. Citește 1 Petru 5:7. Petru citează ideea din Psalmii 55:22. Care este mesajul esențial? Vezi și Matei 6:25-33.

Versetul 7 din 1 Petru 5 este foarte simplu. Nu este niciun secret ascuns în el și înseamnă exact ce scrie. A arunca înseamnă aici exact a arunca, adică a înlătura, a da la o parte, a te debarasa de ceea ce îți provoacă durere și îngrijorare. Dar, bineînțeles, poverile noastre nu sunt aruncate așa, oriunde. Îngrijorarea noastră nu dispare în neant. Este înmânată Tatălui din cer, care promite să o rezolve. Aceasta ne spune Isus în versetele din Matei. Problema nu e că ar fi greu de făcut așa ceva, ci pare prea ușor, prea frumos ca să fie adevărat.

Neliniștea este cauzată de tot felul de lucruri: presiunea de la locul de muncă, vreo critică neașteptată, simțământul că suntem nedoriți sau neiubiți, starea de sănătate sau cea financiară, senzația că nu suntem suficient de buni pentru Dumnezeu, gândul că nu suntem iertați de El sau un război într-o țară vecină. Oricare ar fi, noi ținem strâns de problemele noastre deoarece credem că mai bine decât noi nu le poate rezolva nimeni. Dar Petru ne îndeamnă să ne revizuim acest gând. Motivul pentru care nu trebuie să ne îngrijorăm este acela că Dumnezeu are grijă. Dar are grijă Dumnezeu suficient cât să intervină când un divorț urmează să se producă sau când ne simțim complet inutili? Biblia spune că Dumnezeu are grijă prin faptul că transformă orice situație.

Ce lucruri te îngrijorează chiar acum? Oricât de legitime sau de chinuitoare ar fi acestea, e ceva prea greu pentru Domnul? Poate că problema noastră cea mai mare este că, deși credem că Dumnezeu știe totul și poate aduce rezolvare, nu credem că va rezolva problemele în modul dorit de noi. Meditează asupra acestui aspect și întreabă-te cât de valabil este în viața ta.

Dumnezeu dorește ca noi să prețuim marele plan de răscumpărare, să ne dăm seama de înaltul privilegiu pe care îl avem în calitate de copii ai Săi și să trăim în ascultare de El, aducându-I mulțumirile noastre.  El dorește ca noi să-I slujim cu bucurie în fiecare zi, trăind o viață nouă.  El așteaptă cu nerăbdare să vadă că inima ni se umple de recunoștință pentru că numele noastre sunt scrise în cartea vieții Mielului și pentru că putem așeza toate necazurile noastre asupra Aceluia care ne poartă de grijă. Dumnezeu ne îndeamnă să ne bucurăm de faptul că suntem moștenirea Domnului, că neprihănirea lui Hristos este haina albă a sfinților Săi și că avem speranța binecuvântată a apropiatei veniri a Mântuitorului nostru.

A-L lăuda pe Dumnezeu cu sinceritate și din toată inima este o datorie la fel de importantă ca rugăciunea. Noi trebuie să arătăm lumii și tuturor ființelor cerești că prețuim iubirea minunată a lui Dumnezeu față de omenirea căzută și că ne așteptăm să primim binecuvântări din ce în ce mai mari din bogăția Sa infinită. Trebuie să vorbim despre capitolele valoroase ale experienței noastre cu mult mai mult decât o facem în prezent. După ce am beneficiat de o revărsare deosebită a Duhului Sfânt, dacă vom rememora bunătatea și lucrările Sale minunate pentru copiii Săi, bucuria noastră în Domnul și eficiența noastră în slujire vor fi mult sporite.

Aceste practici spirituale alungă puterea lui Satana. Ele înlătură spiritul de murmurare și lamentare, iar ispititorul pierde teren. Ele dezvoltă acele trăsături de caracter care îi pregătesc pe locuitorii pământului pentru locașurile cerești. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 299–230

Cu vădită sensibilitate, El le-a spus oamenilor împovărați: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:29).

Prin aceste cuvinte, Isus S-a adresat fiecărei făpturi omenești. Toți oamenii sunt obosiți și împovărați, fie că o știu, fie că nu. Toți sunt aplecați sub poveri pe care numai Hristos le poate îndepărta. Cea mai grea povară pe care o ducem este aceea a păcatului. Dacă am fi lăsați să o purtăm, ne-ar strivi. Dar Acela care este fără păcat a trecut în locul nostru. „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor”  (Isaia 53:6).

… El va purta și povara grijii și a întristării. Ne cheamă să punem asupra Lui toate grijile noastre, căci El ne poartă în inima Sa.

… El veghează asupra ta, copile temător. Ești ispitit? El te va ajuta. Ești slab? El te va întări. Ești neștiutor? El te va lumina. Ești rănit? El te va alina. Domnul „socotește numărul stelelor”, îi vindecă „pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile” (Psalmii 147:4,3).

Oricare ar fi neliniștile și încercările tale, deschide-ți sufletul înaintea Domnului. Vei primi putere pentru a rezista. Va fi deschisă pentru tine o cale de a ieși din dificultăți și necaz. Cu cât ești mai slab și mai neajutorat, cu atât mai puternic vei deveni prin puterea Sa. Cu cât sunt mai grele poverile, cu atât este mai binecuvântată eliberarea când le pui asupra Purtătorului de poveri. – Divina vindecare, pp. 71–72

Convingerea că nimănui nu-i pasă de ceea ce ni se întâmplă este foarte neplăcută. Dar convingerea că Dumnezeu nu știe sau nu-I pasă poate fi extrem de dureroasă.
Iudeilor exilați în Babilon nu li se părea că lui Dumnezeu Îi păsa prea mult de starea lor. Erau încă în exil, se simțeau încă abandonați de Dumnezeu din cauza păcatelor lor. Dar Isaia le adresează cuvinte de încurajare. Isaia 40 este un pasaj frumos în care profetul îi vorbește poporului despre Dumnezeul lui în termeni duioși: „El Își va paște turma ca un Păstor, va lua mieii în brațe, îi va duce la sânul Lui și va călăuzi blând oile care alăptează” (Isaia 40:11). Dar, după atâta timp, exilații gândeau: Unde ești, o, Doamne? Nu vedem nicio dovadă că ești încă lângă noi sau că Îți pasă!

5. Citește Isaia 40:27-31. Cum Îl descrie Isaia pe Dumnezeu? În ce fel această descriere are rolul de a contrazice convingerea poporului că „soarta [lui] este ascunsă dinaintea Domnului și dreptul [lui] este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului [său]” (Isaia 40:27)?

O altă comunitate de evrei care ar fi putut crede că soarta lor era ignorată de Dumnezeu se găsește în cartea Estera. Aici, cuvântul „Dumnezeu” nu este menționat nici măcar o dată. Cu toate acestea, întreaga istorie este o dramă desfășurată în jurul intervenției lui Dumnezeu de salvare a lor de aplicarea unei legi irevocabile ce urmărea exterminarea lor. Acest episod de istorie nu doar descrie evenimente din trecut, ci simbolizează o vreme din viitor când poporul lui Dumnezeu va fi din nou persecutat și când o lege va fi din nou introdusă ca să-l distrugă (Apocalipsa 13:15). Îți poți imagina cât de ușor ai ajunge la concluzia că, dacă va fi să existe asemenea circumstanțe cumplite, Dumnezeu Și-a abandonat categoric poporul? Dar nu trebuie să ne temem. Același Dumnezeu care i-a salvat pe aleșii Lui din cartea Estera îi va salva din nou în criza finală.

Am citit cum Isaia L-a descris pe Dumnezeu celor din robie. Tu cum L-ai descrie pe Dumnezeu oamenilor care au simțit că Dumnezeu a dispărut și i-a abandonat? Cum i-ai învăța să privească prin ochii credinței și să nu fie dependenți de ce văd în jurul lor prin ochi omenești?

Comentariu EGW

Credința crede Cuvântul spus de Dumnezeu, fără a cere să înțeleagă semnificația experiențelor dificile care vin. Dar mulți au o credință mică. Ei se tem în permanență și își imaginează necazuri. Ei sunt înconjurați zi de zi de dovezile iubirii lui Dumnezeu și se bucură de bunătățile providenței Sale, dar trec cu vederea toate aceste binecuvântări. Iar dificultățile pe care le întâmpină, în loc să-i conducă la Dumnezeu, îi despart de El, stârnind în ei neliniște și nemulțumire.

Oare fac ei bine când sunt atât de necredincioși? Isus este prietenul lor. Tot Cerul este interesat de binele lor, iar ei se tem și protestează, întristându-L pe Duhul Sfânt. Noi trebuie să credem nu pentru că vedem sau simțim că Dumnezeu ne aude. Noi trebuie să ne încredem în făgăduințele Sale. Când venim la El cu credință, trebuie să credem că fiecare rugăciune ajunge la inima lui Hristos. După ce am cerut binecuvântarea Sa, trebuie să credem că o primim și să-I mulțumim că o avem. Apoi să începem să ne îndeplinim îndatoririle cu siguranța că binecuvântarea ne va fi trimisă atunci când vom avea cel mai mult nevoie de ea. Dacă am învățat să procedăm astfel, vom ști că rugăciunile noastre primesc răspuns. Dumnezeu va face pentru noi „nespus mai mult decât cerem sau decât gândim noi”, „potrivit cu bogăția slavei Sale”, „după lucrarea puterii tăriei Lui” (Efeseni 3:20,16,19). – Slujitorii Evangheliei, pp. 261–262

Cei care lucrează pentru Dumnezeu vor întâmpina hărțuială, disconfort și oboseală. Uneori, nesigură și agitată, inima ajunge aproape la disperare. Când vin astfel de stări de nervozitate și neliniște, lucrătorul trebuie să se oprească și să se odihnească. Hristos face invitația: „Veniţi … la o parte … şi odihniţi-vă puţin” (Marcu 6:31). „El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. … Cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc” (Isaia 40:29-31). …

„Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!” (Psalmii 27:14). „Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului” (Plângerile lui Ieremia 3:26). – Lift Him Up, p. 263

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Profeți și regi, capitolul 49

„Nu a spus Dumnezeu că va da Duhul Sfânt acelora care I-L cer? Și nu este acest Duh un îndrumător autentic, real, prezent? Unii par să se teamă să-L creadă pe Dumnezeu pe cuvânt, ca și când ar fi o încumetare din partea lor. Ei se roagă ca Domnul să ne învețe, dar le este totuși teamă să dea crezare Cuvântului garantat al lui Dumnezeu și să creadă că am fost învățați de El. [...] Nu ar trebui să vă îndoiți de El nici măcar o clipă și să-L dezonorați așa. Când căutați să cunoașteți voia Lui,
partea voastră din colaborarea cu Dumnezeu este să credeți că veți fi conduși, îndrumați, binecuvântați în împlinirea voii Sale. E posibil să nu ne încredem în noi înșine ca nu cumva să interpretăm greșit învățăturile Sale, dar faceți și din acesta un subiect de rugăciune și încredeți-vă în El, continuați să vă încredeți în El în cea mai mare măsură posibilă, ca Duhul Sfânt să vă îndrume să interpretați corect planurile Lui și acțiunea providenței Sale” (Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 6, p. 225).

„Credința devine mai puternică atunci când are de luptat cu îndoielile și cu influențele împotrivitoare. Experiența dobândită în aceste încercări este de mai mare valoare decât cele mai prețioase bijuterii” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 3, p. 555).

Studiu zilnic:

Iosua 19

Iosua 20

Iosua 21

Iosua 22

Iosua 23

Iosua 24

Judecătorii 1

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 1 (până la paragraful „O pregustare a cerului”)

1. Ce s-a întâmplat cu vorbele bune spuse de Domnul casei lui Israel?

2. Ce lucru neobișnuit se spune despre piatra așezată în locul închinat Domnului?

3. Unde au fost îngropate oasele lui Iosif?

4. Despre cine se spune că „au dat înapoi în munte”?

5. Ce să-I prezentăm lui Dumnezeu în rugăciune?

Studiu suplimentar Asemenea lui Hristos, „Rugăciunea este potrivită oricând și oriunde” p. 122 (18 aprilie).

Privire generală

Credința este un alt pilon din cele trei virtuți teologice din 1 Corinteni 13:13. Asemenea speranței, credința este o realitate complexă și ține de natura noastră spirituală și relațională. Apostolul Pavel definește credința în relație cu speranța și cu lucrurile nevăzute: „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Din moment ce Dumnezeu este nevăzut, singura cale de a ne apropia de El este prin credință (Evrei 11:6). Totuși, așa cum precizează Evrei 11:1, actul de a crede în El nu este o închipuire omenească sau un act uman de autoproiectare în absolut. În schimb, credința noastră crește pe baza făgăduințelor și a împlinirii profețiilor divine; pe baza dovezilor din creația lui Dumnezeu; a dovezilor providenței și grijii lui Dumnezeu față de noi în împrejurările personale sau colective de viață; pe baza dovezilor de iubire din partea Sa prin întruparea Fiului, când Dumnezeu a luat trup omenesc, a umblat cu noi și a murit în locul nostru (Ioan 1:1-3,14; 3:16,36), și în virtutea dovezii că, prin învierea Lui, Isus are putere asupra răului, păcatului, suferinței și morții (Efeseni 1:18-21). Pe baza acestor dovezi, credinciosul bazat pe Biblie „vede” invizibilul prin credință.

1   Îndoielile se nasc atunci când nu suntem convinși că Dumnezeu are cea mai bună soluție la problemele noastre.

2   Temelia cea mai solidă a credinței noastre o constituie Isus, întruparea Sa, sacrificiul Său pentru noi și învierea Sa. Isus este dovada lui Dumnezeu că Își poate asuma păcatul nostru, suferința și moartea noastră, ca noi să ieșim biruitori din încercările vieții.

Comentariu

Îl vedem pe Dumnezeu

Ce înțelegem noi, creștinii, prin ideea de a-L vedea pe Dumnezeu? De când păcatul ne-a despărțit de Dumnezeu, ducându-ne prin valea suferinței și a morții, tânjim să-L vedem pe Dumnezeu. Dar ce înseamnă, în contextul păcatului, să-L vedem pe Dumnezeu? După ce s-a trezit din visul lui cu scara care lega cerul cu pământul, Iacov a ajuns la concluzia că Îl văzuse pe Dumnezeu „față în față” (Geneza 32:30). Și Moise este cunoscut drept prorocul care a vorbit cu Dumnezeu „față în față” (Exodul 33:11; Numeri 12:8; Deuteronomul 34:10). Moise chiar i-a spus poporului Israel că Dumnezeu le vorbise „față în față” (Deuteronomul 5:4). Și tot el a binecuvântat poporul, rugându-L pe Dumnezeu să facă să lumineze fața Sa și să-Și înalțe fața peste israeliți, făcând să se reverse asupra lor binecuvântări, protecție, providență, pace și har (Numeri 6:25-27). În același fel, când Moise își exprimă dorința de a-L cunoaște mai mult pe Dumnezeu, Dumnezeu îl asigură că prezența Lui va însoți poporul (Exodul 33:14). Cu toate acestea, Moise tânjește după o întâlnire „mai” față în față cu Dumnezeu și Îi cere să-i arate slava Lui (Exodul 33:18; vezi și Exodul 3:6). Dumnezeu îi explică lui Moise că nimeni nu poate vedea fața Lui și să trăiască (Exodul 33:20; vezi și Isaia 6:5) și că oamenii pot să „vadă” din Dumnezeu doar ceea ce dezvăluie slava Sa: numele Lui, bunătatea Lui, îndurarea și mila Lui (Exodul 33:19,21-23).

În mod asemănător, David înseta după vederea feței Domnului. Ca Iov în necazul lui (Iov 13:24), David se simte ca și când Dumnezeu Și-ar ascunde fața de el și de poporul Său (Psalmii 13:1; 27:9; 30:7; 44:24; 69:17; 88:14; 102:2; 143:7; vezi și Leviticul 20:3,6; Deuteronomul 31:17,18). Dar David găsește încurajare în făgăduința că Dumnezeu nu Își ascunde fața de neprihăniții în nenorocire (Psalmii 22:24; 24:6). Chiar și în necaz sau în suferință din cauza păcatului, David își pune speranța în Dumnezeu, care îl va salva și va face să strălucească fața Lui peste el, iarăși (Psalmii 17:15; 31:16; 80:3; vezi și 51:9). Așadar, David poate să cânte mereu: „Inima îmi zice din partea Ta: «Caută Fața Mea!» Și Fața Ta, Doamne, o caut!” (Psalmii 27:8; vezi și Psalmii 105:4; 119:58,135).

Ca lider al poporului lui Dumnezeu, David știa că poporul Israel avea să fie binecuvântat doar dacă Dumnezeu avea să facă să strălucească fața Lui peste israeliți (Psalmii 4:6). Evident, așa cum au înțeles și Iacov, și Moise, David înțelege actul de a vedea fața lui Dumnezeu ca pe un act figurat, nu luat în sens literal. Metafora aceasta evocă prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său prin Duhul Sfânt, evocă iertarea divină, salvarea, asigurarea, grija, providența, ocrotirea, binecuvântările în ce privește sănătatea și pacea, precum și revelațiile profetice și călăuzirea oferită de Dumnezeu poporului de-a lungul existenței și misiunii lui. Toate aceste concepte și experiențe întruchipează actul de a-L vedea pe Dumnezeu prin credință.

Bineînțeles că nu Îl putem vedea pe Dumnezeu așa cum este El în natura Lui divină. Noi suntem în univers; Dumnezeu este cu noi, dar totodată El este și transcendent, sau dincolo de realitatea noastră. Noi suntem finiți, Dumnezeu este infinit. Mai mult decât atât, noi suntem păcătoși, Dumnezeu este sfânt. Iată de ce pur și simplu nu-L putem vedea pe Dumnezeu așa cum este în El Însuși. Dar putem vedea ceea ce – și cum – alege El să ne descopere cu privire la Sine. Și ceea ce El ne descoperă este slava Lui în univers, care este creația și domeniul Împărăției Sale. El Își dezvăluie dragostea și grija față de noi prin revelațiile și providența Sa. Din acest motiv, în Evrei 11:1,6, apostolul Pavel concluzionează că,  în contextul păcatului, credința înseamnă „a vedea” dovezile și descoperirile profetice ale existenței și prezenței lui Dumnezeu cu noi. Iubirea, de pildă, este ceva ce nu vedem din punct de vedere material; este nevăzută, dar se vede în felul cum se manifestă persoana care ne iubește.

Pe de altă parte, putem să-L „vedem” literalmente pe Dumnezeu în întruparea Domnului nostru Isus Hristos. Isus, fiind Dumnezeu, a devenit om ca să poată locui în mijlocul nostru și să putem „vedea” „slava” lui Dumnezeu și harul și adevărul Său (Ioan 1:14; vezi și Matei 1:23; Filipeni 2:6-9). Din acest motiv, Ioan declară: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieții – pentru că viața a fost arătată și noi am văzut-o și mărturisim despre ea și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl și care ne-a fost arătată – deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos” (1 Ioan 1:1-3).

Prin faptul că își prezintă mărturia despre ce pipăise, văzuse și auzise, apostolul Ioan vrea ca și noi să fim părtași la experiența pe care el a avut-o cu Cuvântul care S-a făcut trup. Această părtășie evocă o altă cale prin care Îl putem „vedea” pe Dumnezeu. În Psalmul 34, David își relatează temerile, exprimându-și convingerea că „Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie” (Psalmii 34:7). Apoi, David ne îndeamnă să gustăm și să vedem „ce bun este Domnul” (Psalmii 34:8). Figura de stil „a gusta (din Dumnezeu)” reflectă un mod apropiat de a-L cunoaște pe Dumnezeu, și anume prin experiență personală. În experiența creștină, în timp ce citim mărturia lui Ioan despre cum L-a văzut și L-a auzit pe Dumnezeul întrupat, trebuie totodată să-L „vedem” și noi, personal, prin mijlocirea Duhului Sfânt (Ioan 14:16-18; 16:14; Romani 8:2-17). Din acest motiv, David conchide că binecuvântat este cel care „se încrede în El [Domnul]” (Psalmii 34:8), iar Pavel concluzionează că nici „necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia” nu  „ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos” (Romani 8:35).

În cele din urmă, a-L „vedea” pe Dumnezeu în starea noastră înseamnă a avea parte – prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin lucrarea Duhului Sfânt în noi – de providența, dragostea și asigurarea lui Dumnezeu că vom percepe prezența Lui în noi și vom avea pacea și certitudinea în inima noastră că El este lângă noi. Această experiență înseamnă credință.

Comentariu

Învierea lui Isus; suferința și moartea noastră

Învierea joacă un rol capital în teodiceea creștină, adică în explicarea originii, existenței și destinului răului în universul lui Dumnezeu. Trei aspecte pot fi evidențiate în privința aceasta:

(1) Biblia plasează învierea în centrul credinței și speranței noastre  în Dumnezeu. Pavel concluzionează că, „dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii” (1 Corinteni 15:19). Răul și moartea se vor sfârși odată cu învierea celor care și-au pus încrederea în Dumnezeu.

(2) Această restaurare este garantată de învierea lui Isus, care Îi atestă divinitatea. Singura noastră speranță de salvare se găsește în Dumnezeu, care ia păcatul nostru asupra Sa și ne învie și pe noi prin puterea Sa. Dacă Isus nu ar fi înviat, s-ar fi dovedit că a fost doar un om care avea nevoie de mântuire, iar noi am fi fost lăsați în păcatele noastre, sortiți să suportăm plata păcatului, adică moartea (1 Corinteni 15:12-17; Romani 6:23).

(3) Promisiunea lui Dumnezeu privitoare la învierea noastră este cel mai bun mod de a explica de ce Dumnezeu îngăduie ca poporul Lui să sufere și să moară. Apostolul Pavel afirmă următoarele: „Să ne punem încrederea nu în noi înșine, ci în Dumnezeu, care înviază morții” (2 Corinteni 1:9). Dumnezeu „Își poate permite”, ca să zicem așa, să-Și lase poporul sau copiii să sufere și să moară pentru că El i-a creat și, prin urmare, îi poate recrea și învia.

Fără îndoială ar fi un lucru nobil ca aceia care își pun încrederea în Dumnezeu să moară pentru El și pentru cauza Lui, chiar și fără nicio posibilitate de a învia. Dar un asemenea deznodământ L-ar priva pe Dumnezeu de statutul și de puterea Lui ca Unul care poate crea viața din nimic, transformându-L în nimic altceva decât în încă o entitate incapabilă și egoistă din univers. Oamenii care ar fi de partea Lui ar fi murit degeaba, pentru că, în final, El nu ar fi dovedit nimic în legătură cu pretențiile Lui. Dar, fiindcă a dovedit că are puterea învierii, Dumnezeu poate îngădui ca poporul Lui să moară.

Numai că acest argument este valabil doar în dreptul lui Dumnezeu, pentru că El este singurul care deține puterea învierii. Din moment ce în univers nimeni, în afară de Dumnezeu, nu deține puterea de a crea și de a învia, nicio altă ființă din lume nu poate omorî – sau permite ca oameni să moară ori să fie omorâți – și să fie îndreptățită pentru că permite asemenea acte îngrozitoare. De aici și interdicția din porunca a șasea în ce îi privește pe oameni (Exodul 20:13). Pentru o bună sinteză a importanței învierii în viața creștinului, vezi Josh McDowell, „Support of Deity: The Resurrection—Hoax or History”, în The New Evidence That Demands a Verdict, Nelson, Nashville, TN, 1999, cap. 9, p. 203-284.

Aplicație

1   Aruncați asupra lui Dumnezeu toate îngrijorările voastre – Când i-a învățat pe membrii bisericii să arunce asupra lui Dumnezeu toate îngrijorările lor (1 Petru 5:7), apostolul Petru nu a intenționat să aprobe lenevia sau iresponsabilitatea spirituală (2 Petru 1:5-7). În același fel, Isus i-a învățat pe ucenicii Lui să nu se îngrijoreze, ci să se încreadă în Dumnezeu (Matei 6:25-33). În același timp, Isus i-a învățat pe creștini că ei trebuie să fie harnici și responsabili (Matei 24:45-51; 25). Cum putem înțelege corect aceste adevăruri biblice paradoxale? Cum le putem insufla tinerilor noștri principiile din aceste versete?

2   L-ai văzut pe Dumnezeu în viața ta? Cum ți-a întărit acest lucru cre­dința și încrederea în El, chiar și în mijlocul încercărilor?