Greutățile care vor veni

În laboratoarele de chimie se pun adesea diferite substanțe într-un mic recipient și se încălzesc la temperaturi extreme. Pe măsură ce recipientul se înfierbântă, substanțele se topesc, fierb, se descompun sau
iau foc, în funcție de componența lor. Recipientul se numește „creuzet”.

Dicționarele limbii române definesc astfel creuzetul: (1) vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură (porțelan, șamotă, grafit etc.), folosit pentru reacții chimice la temperaturi înalte; (2) recipient folosit în metalurgie pentru topirea metalelor, aliajelor, sticlei la temperaturi înalte; (3) (fig.) loc unde se amestecă diverse influențe, lucruri etc.

Putem aplica aceste definiții și la viața spirituală. Săptămâna aceasta vom înțelege de ce ne putem trezi dintr-odată într-un creuzet, în situații presante care ne pun la probă, în împrejurări ce ne pot schimba și ne pot face să progresăm în ce privește caracterul. Vom conștientiza ce face Dumnezeu în viața noastră, astfel încât, când vom ajunge într-un creuzet – sau într-un cuptor al încercării – să știm cum să reacționăm.

De înțeles: Din ce cauze vin vremurile grele peste noi?

Comentariu EGW

Trăsăturile noastre de caracter greşite nu sunt întotdeauna vizibile pentru noi, deşi poate că pentru alţii sunt evidente. Dar timpul şi circumstanţele ne vor pune la încercare cu siguranţă şi vor aduce la lumină aurul caracterului sau vor descoperi un metal inferior. Niciunul dintre noi nu este cunoscut sau citit de toţi oamenii până când nu este testat în creuzetul lui Dumnezeu. Fiecare gând josnic, fiecare faptă greşită descoperă un defect de caracter. Aceste trăsături colţuroase trebuie să fie aduse sub daltă şi sub ciocan în marele atelier al lui Dumnezeu, iar harul Său trebuie să le şlefuiască şi să le lustruiască, astfel încât să devenim potriviţi pentru a avea un loc în templul cel glorios. – Mărturii, vol. 4,  pp. 540–541

Mulți oameni din zilele noastre cred că atunci când încep viața de credință vor fi scutiți de orice lipsuri și dificultăți. Însă oricine își ia crucea și Îl urmează pe Hristos ajunge, în experiența lui, la un Refidim. Viața nu este alcătuită numai din pășuni verzi și izvoare răcoritoare. Dezamăgirea ne copleșește, apar privațiuni, vin situații care ne fac să ajungem în poziții dificile. Când mergem înainte pe calea cea strâmtă, făcând, după părerea noastră, tot ce putem mai bine, observăm că vin peste noi încercări cumplite. … Mustrați de conștiință, ne gândim că, dacă am fi umblat cu Dumnezeu, nu am fi ajuns niciodată să suferim atât de  mult. …

Însă, în vechime, Domnul Și-a dus poporul la Refidim și El poate hotărî să ne treacă și pe noi pe acolo, ca să ne încerce credința și loialitatea față de El. În îndurarea Sa față de noi, El nu ne așază în locurile cele mai ușoare, pentru că, dacă ar face așa, am ajunge să fim mulțumiți de noi înșine și am uita că Domnul este sprijinul nostru la vreme de nevoie. Dar El vrea să ni se descopere în situațiile-limită prin care trecem și să ne descopere resursele inepuizabile pe care le avem la dispoziție, indiferent de împrejurările în care ne aflăm, iar dezamăgirea și încercarea sunt îngăduite să vină asupra noastră ca să ne dăm seama cât de neajutorați suntem și să învățăm să-L chemăm pe Domnul în ajutor ca un copil care, atunci când îi este sete sau foame, merge la tatăl său pământesc. – Signs of the Times, 10 septembrie 1896

Pe orice cale sunt spini. Toți cei care urmează călăuzirea Domnului, trebuie să se aștepte să întâmpine dezamăgiri, suferințe și pierderi. Însă un spirit de adevărat eroism îi va ajuta să treacă peste toate acestea. Mulți amplifică aparente dificultăți și apoi încep să se plângă și să lase cale liberă deznădejdii. Astfel de oameni au nevoie de o mare schimbare a lor înșiși. Ei au nevoie să se autodisciplineze, să depună efort și să își depășească toate aceste simțăminte copilărești. …

Fiecare om ar trebui să aibă o țintă în viață, un obiectiv. Coapsele minții trebuie să fie încinse și gândurile, deprinse să rămână fixate asupra țintei de atins la fel ca acul busolei care este întotdeauna îndreptat spre nord. … Scopurile valoroase trebuie să fie păstrate mereu în atenție și fiecare gând și faptă să țintească spre aducerea lor la îndeplinire. Întotdeauna să existe o țintă precisă de atins. – The Faith I Live By, p. 316

Surprizele, cele dureroase, pot apărea în multe feluri. O mașină care virează și intră pe banda ta. O înștiințare subită că îți pierzi locul de muncă. Un control medical care îți dă o veste rea neașteptată. Trădarea din partea unei persoane dragi despre care ai crezut că te iubește. Oricât de cruntă este durerea, întotdeauna este făcută și mai cruntă de elementul surpriză. Săptămâna aceasta vom analiza tipuri de situații dureroase care nu ar trebui să ne ia prin surprindere.

Citește 1 Petru 4:12. Termenul grecesc pentru „nu vă mirați” înseamnă „a fi din afară/străin”. Petru își îndeamnă cititorii să nu cadă în capcana de a crede că încercarea de foc și necazurile sunt ceva străin, ceva din afara experienței creștinului. Mai degrabă acestea trebuie considerate o normalitate – ceva ce poate și trebuie să fie de așteptat.

Termenul tradus cu „încercarea de foc” sau „încercarea arzătoare” (BTF) derivă dintr-un termen grecesc care înseamnă „ardere”. În alte locuri este tradus prin „cuptor”. Deci această experiență a suferinței pentru credința noastră ar putea fi considerată un proces de topire, de rafinare și întărire – proces care are loc în creuzet sau în cuptor.

1. Care este mesajul lui Petru în 1 Petru 4:12-19?

Mulți dintre noi suntem surprinși de suferință pentru că de multe ori avem o perspectivă prea simplificată asupra vieții creștine. Știm că există două tabere – pe de o parte, Dumnezeu, care este bun; pe de altă parte,
Satana, care este rău. Dar adesea noi punem automat tot ce pare bun în partea cu Dumnezeu și tot ce pare rău în partea cu Satana. Însă viața nu este așa de simplă. Nu ne putem folosi simțămintele ca să decidem ce este în partea cu Dumnezeu sau în partea cu Satana. Uneori, umblarea cu Dumnezeu poate fi grea, iar a-l urma pe Satana poate părea că aduce mari recompense. Iov, care a fost neprihănit și a suferit totuși, ilustrează acest lucru prin întrebarea adresată lui Dumnezeu: „Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrânind și sporind în putere?” (Iov 21:7).

Petru se referea la încercările venite drept consecință a poziționării de partea lui Hristos. Dar există și alte motive din care pot apărea greutățile. Cum te ajută 1 Petru 4:12-19 să-i explici cu tact unui prieten de ce nu trebuie să fie uimit de dificultățile dureroase cu care s-ar putea confrunta?

Comentariu EGW

Petru a înţeles cu greu această învăţătură amară, și anume că drumul lui Hristos pe pământ trecea prin luptă și umilinţă. Ucenicul se dădea înapoi în faţa părtășiei cu Domnul său în suferinţă. Dar, în văpaia focului din cuptor, el trebuia să înveţe binecuvântarea adusă de aceasta. Multă vreme după aceea, când fiinţa lui atât de activă era aplecată sub povara anilor și a muncii, a scris: „Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi, dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos ca să vă bucuraţi și să vă veseliţi și la arătarea slavei Lui” (1 Petru 4:12,13).

… [Isus] a zis: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” Crucea era asociată cu pu­terea Romei. Era instrumentul celei mai crude și mai umilitoare forme de moarte. Criminalii cei mai decăzuţi erau puși să-și poarte crucea până la locul de execuţie și adesea, când urma să le fie pusă în spinare, se împotriveau cu disperare până când erau biruiţi și instrumentul de tortură era legat de ei. Dar Isus le-a poruncit urmașilor Săi să-și ia crucea și să o poarte după El. Pentru ucenici, cuvintele Lui, deși puțin înţelese, arătau că trebuie să fie supuși până la cea mai mare umilinţă – supunere până la moarte pentru Numele lui Hristos. Cuvintele lui Hristos n-ar fi putut să descrie mai bine ce înseamnă o totală predare de sine. – Hristos, Lumina lumii, pp. 416–417

Urmașii lui Hristos știu prea puțin despre comploturile urzite împotriva lor de Satana și oștile sale. Dar acela care șade în ceruri va conduce toate aceste lucruri pentru îndeplinirea planurilor Sale. Domnul îngăduie ca poporul Său să fie supus încercărilor grele ale ispitei, dar nu pentru că I-ar face plăcere să îl vadă chinuindu-se și suferind, ci din cauză că acest proces este esențial pentru biruința sa finală.

Prin securea puternică a adevărului lui Dumnezeu, noi am fost luați din cariera lumii și aduși în atelierul lui Dumnezeu în vederea pregătirii pentru a ocupa un loc în templul Său. În lucrarea aceasta, ciocanul și dalta trebuie să își facă partea, apoi vine rândul șlefuirii. Nu te răscula împotriva acestui proces al harului. Tu poți fi o piatră colțuroasă, care trebuie să fie prelucrată înainte de a fi gata pentru locul pe care ți l-a desemnat Dumnezeu. Nu trebuie să fii surprins dacă ciocanul și dalta încercărilor lui Dumnezeu îți îndepărtează defectele de caracter. Numai El poate să facă această lucrare. Și fii sigur că el nu va îngădui nicio lovitură fără folos. –  The Faith I Live By, p. 317

Partea strălucitoare şi voioasă a religiei noastre va fi reprezentată de toţi aceia care I se consacră zilnic lui Dumnezeu. Noi nu ar trebui să-L dezonorăm pe Dumnezeu prin relatarea plină de mâhnire a necazurilor care par dureroase. Toate încercările care sunt primite ca lecţii vor produce bucurie. – Mărturii, vol. 6, p. 365

„Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8).

2. Recitește 1 Petru 5:8. Care este mesajul pentru tine? Întreabă-te cât de în serios iei aceste cuvinte. Ce lucruri faci care arată că tu crezi cu adevărat mesajul lui Dumnezeu?
 

Ai văzut vreodată un leu flămând? Este șocant, pentru că știi că poate prăda și mânca tot ce vrea. Petru spune că Satana dă târcoale în același fel. Când ne uităm în jur vedem consecințele dorinței lui de a ucide. Moarte, suferință, denaturarea moralității și a valorilor se găsesc peste tot. Nu avem cum să nu vedem opera lui Satana.

3 Citește 1 Petru 5:8-11. Cum ar trebui să reacționeze creștinii știind că Satana le dă târcoale?

4. Recitește 1 Petru 5:10. Ce promite Dumnezeu să facă pentru cei care suferă?

Petru scrie aceste cuvinte în contextul atitudinii pe care trebuie să o avem față de atacurile lui Satana asupra credinței creștine. Dar, după cum am menționat, Satana acționează în multe feluri. Și, deși trebuie să fi conștienți de realitatea și de puterea vrăjmașului nostru, nu trebuie să ne descurajăm niciodată, fiindcă trebuie să ne amintim mereu că Isus l-a învins pe Satana și că, atâta timp cât rămânem legați de Isus, atâta timp cât ne prindem de El prin credință, nu putem fi niciodată înfrânți. Datorită jertfei lui Hristos, victoria Lui este victoria noastră.

Gândește-te la alte modalități prin care Satana cauzează durere. Cum ne ajută 1 Petru 5:8-11 să facem față chinului de a fi sortiți să trăim într-o lume a păcatului în care Satana face ravagii?

Satana s-a sfătuit iarăşi cu îngerii lui şi, cu o ură cumplită împotriva conducerii lui Dumnezeu, le-a spus că, atâta vreme cât el avea putere şi autoritate asupra pământului, eforturile lor aveau să fie de zece ori mai puternice împotriva urmaşilor lui Isus. Nu reuşiseră nimic împotriva lui Hristos, dar trebuiau să-i învingă pe urmaşii Lui dacă era posibil. Ei urmau ca, în fiecare generaţie de oameni, să-i prindă în capcană pe cei care aveau să creadă în Isus. Satana le-a spus îngerilor lui că Isus le dăduse ucenicilor Săi puterea de a-i mustra şi de a-i alunga pe demoni, dar şi puterea de a-i vindeca pe cei pe care demonii aveau să-i îmbolnăvească. Apoi, îngerii lui Satana au plecat ca niște lei care răcnesc, căutând să-i distrugă pe urmaşii lui Isus. – Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni), pp. 191–192

Fiecare suflet să aibă grijă. Vrăjmașul e pe urmele voastre. Fiți vigi­lenți, veghind sârguincios ca nu cumva vreo cursă ascunsă cu grijă și meșteșugită să vă prindă pe neașteptate. Cei fără grijă și nepăsători să fie atenți ca nu cumva ziua Domnului să vină asupra lor ca un hoț, noaptea. Mulți se vor abate de la cărarea smereniei și, lepădând jugul lui Hristos, vor umbla pe cărări străine. Orbiți și zăpăciți, ei vor părăsi calea strâmtă, care duce la cetatea lui Dumnezeu. …

Cel care biruiește trebuie să vegheze, deoarece, prin legături, rătăciri și superstiții lumești, Satana se străduiește să-i smulgă de la Hristos pe urmașii Lui. Nu e de ajuns să evităm primejdiile grozave și mișcările periculoase și nedemne. Trebuie să ne ținem și strâns lângă Hristos, umblând pe cărarea lepădării de sine și a sacrificiului. Ne găsim în țara vrăjmașului. Acela care a fost aruncat din cer s-a coborât cu o mare putere. El caută să folosească orice șiretlic și născocire care se poate închipui pentru a robi suflete. Dacă nu veghem fără încetare, vom cădea ca o pradă ieftină la nenumăratele lui înșelăciuni. – Maranatha, p. 90

De aici înainte, urmașii lui Hristos trebuiau să privească la Satana ca la un vrăjmaș înfrânt. Pe cruce, Isus urma să câștige biruinţa pentru ei; El dorea ca ei să primească biruinţa aceasta ca fiind a lor. „Iată”, a zis El, „că v-am dat putere să călcaţi peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va putea vătăma.”

… Mântuitorul este alături de cei ispitiţi și încercaţi. La El nu poate fi insucces, pierdere, imposibilitate sau înfrângere – noi putem totul prin Acela care ne întărește. Când vin ispitele și încercările, nu aștepta ca mai întâi să birui toate greutăţile, ci privește la Isus, ajutorul tău.

Există creștini care gândesc și vorbesc prea mult despre puterea lui Satana. Ei se gândesc la vrăjmașul lor, se roagă în privinţa lui, vorbesc despre el și, în închipuirea lor, el crește fără încetare. Este adevărat că Satana este o fiinţă puternică, dar, mulţumim lui Dumnezeu, avem un Mântuitor puternic, care l-a izgonit pe cel rău din cer. Satana simte plăcere când îi preamărim puterea. De ce să nu vorbim de Isus? De ce să nu preamărim puterea și iubirea Lui? – Hristos, Lumina lumii,  pp. 490, 493

Tot ce facem are consecințe. Dacă stai în bătaia soarelui fierbinte cu o înghețată în mână, cu siguranță aceasta se va topi. Cauza și efectul merg mână-n mână. Indiferent cu câtă disperare ne-am dori ca lucrurile să
stea altfel, și în ce privește păcatul este întotdeauna la fel. Păcatul are mereu consecințe. Dumnezeu nu stă în ceruri întrebându-Se ce lucruri teribile le-ar mai putea face oamenilor care păcătuiesc. Nu, ci păcatul însuși vine la pachet cu consecințele.

Problema este că de multe ori gândim că Îl putem păcăli pe Dumnezeu și am putea comite păcate fără să suportăm și urmările. Dar niciodată nu se întâmplă așa. Pavel lămurește foarte bine că păcătuirea nu doar că are consecințe pentru totdeauna, dar are și urmări dureroase și tulburătoare în prezent.

5. În Romani 1:21-32 Pavel descrie procesul căderii oamenilor în păcat și consecințele acelor păcate. Citește aceste versete cu rugăciune și atenție și rezumă mesajul lui Pavel, concentrându-te în special pe fazele păcatului și pe consecințe.

Câteva versete mai sus, Pavel descrie aceste urmări drept „mânia lui Dumnezeu” (Romani 1:18). Mânia lui Dumnezeu din acest pasaj înseamnă pur și simplu că Dumnezeu îi lasă pe oameni să culeagă ce au
semănat. Nici măcar în dreptul creștinilor El nu intervine întotdeauna imediat pentru a îndepărta durerea care rezultă din propriile acțiuni. De multe ori, Dumnezeu ne lasă să suportăm consecințele faptelor noastre ca să înțelegem cât de profund de dăunător și ofensator este păcatul nostru.

Până acum am văzut care sunt urmările călcării legii morale a lui Dumnezeu. Dar ce se întâmplă când nu respectăm legile divine ale sănătății? Corpul nostru este casa sau templul lui Dumnezeu. Dacă abuzăm de trupul nostru mâncând nesănătos sau nefăcând mișcare ori dacă în mod regulat muncim exagerat, și acestea constituie păcate împotriva lui Dumnezeu. Iar ele au consecințe care pot crea condițiile unui creuzet – sau ale unui cuptor încins.

Ce urmări imediate ai suportat din cauza propriilor tale păcate? Ce lecții ai învățat? Ce schimbări trebuie să faci ca să nu mai treci iarăși prin așa ceva?

Comentariu EGW

Nu este un lucru mic ca omul să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu, să pună voința lui stricată în vrăjmășie cu voința Făcătorului său. Este doar pentru folosul cel mai mare al omului, chiar în această lume, să asculte de poruncile lui Dumnezeu. Și, cu siguranță, este în interesul lui veșnic să se supună lui Dumnezeu și să fie în pace cu El. … Dintre toate făpturile pe care Dumnezeu le-a făcut pe pământ, numai omul s-a răzvrătit. Totuși, el are putere de judecată ca să înțeleagă cerințele Legii divine, are o conștiință care îl face să simtă vinovăția călcării ei, dar și pacea și bucuria ascultării. Dumnezeu l-a făcut o ființă morală liberă să asculte sau să nu asculte. Răsplata vieții veșnice – „o greutate veșnică de slavă” – le este făgăduită celor ce fac voia lui Dumnezeu, în timp ce, asupra tuturor acelora care nesocotesc Legea Sa, stau amenințările mâniei Sale. – Sfințirea  vieții, p. 76

Înaintea voastră stau cerul cu atracțiile lui și o greutate veșnică de slavă pe care le puteți pierde sau câștiga. Cum va fi? Viața și caracterul vostru vor da mărturie despre alegerea pe care ați făcut-o. Sunt foarte îngrijorată, pentru că văd că atât de mulți sunt indiferenți cu privire la aceste subiecte de o importanță infinită. Ei se zoresc mereu încoace și încolo pentru lucruri de mică importanță și acel singur mare subiect este scos cu totul din mintea lor. Ei nu au timp să se roage, nu au timp să vegheze, nu au timp să studieze Scriptura. Ei sunt cu mult prea ocupați cu altele ca să se mai pregătească pentru viața viitoare. Ei nu pot pune deoparte timp pentru a-și desăvârși caracterele de creștini și, cu înțelepciune, să își asigure un titlu pentru cer. Dacă veți avea viața veșnică, trebuie să fiți plini de zel și activi. Slăviți-L pe Dumnezeu alegând calea Lui și voia Lui. El va fi sfătuitorul vostru înțelept și prietenul vostru credincios. – Our High Calling, p. 44

Puțini sunt cei care cred că omenirea a decăzut atât de mult și a ajuns atât de jos, că este cu totul rea și disperat de mult răzvrătită împotriva lui Dumnezeu. Când nu se află sub influența directă a Duhului lui Dumnezeu, mintea poate fi modelată de Satana după cum dorește. Satana va înjosi toate capacitățile raționale asupra cărora deține controlul și le va transforma în însușiri firești. Gusturile lui, preferințele, concepțiile, planurile și țintele lui sunt îndreptate în mod direct împotriva lui Dumnezeu; Satana nu are nici cea mai vagă înclinație spre lucrurile prețuite și aprobate de Dumnezeu, ci o plăcere deosebită pentru acelea pe care Dumnezeu le disprețuiește. ...

Dacă Domnul Hristos locuiește în inimă, atunci El va fi în toate gândurile noastre. Cele mai profunde gânduri vor fi despre El, despre iubirea și despre puritatea Lui. El va umple toate cămăruțele minții. Iubirea noastră se va concentra asupra lui Isus. Toate speranțele și așteptările noastre vor fi asociate cu El. Cea mai mare bucurie a sufletului va fi ca viața pe care o trăim acum să o trăim prin credința în Fiul lui Dumnezeu, privind înainte cu dor și iubind venirea Sa. El va fi cununa bucuriei noastre. – In Heavenly Places, p. 163

„Dacă Duhul lui Dumnezeu îți aduce în minte un cuvânt de-al Domnului care te doare, poți fi sigur că există în tine un lucru pe care El vrea să-l rănească până acolo încât să îl omoare” (Oswald Chambers, My
Utmost for His Highest, Barbour & Company, Inc., Uhrichsville, OH, 1963, p. 271; vezi Oswald Chambers, Tot ce am mai de preț pentru Cel Preaînalt, Editura Poarta Bucuriei, 2015).

6. Cum înțelegi citatul de mai sus, cuplat cu textul din Ieremia 9:7? Cum ai traversat durerea provocată de procesul de curățire?

7. Citește Ieremia 9:7-16. Dumnezeu spune că va topi și va încerca (verifica și cerceta, NTR) pe Iuda și Ierusalimul. Care sunt cele două motive exprimate de Domnul pentru acest proces? Ieremia 9:13,14

Cum va avea loc procesul rafinării? Ieremia 9:15

Procesul de purificare și încercare demarat de Dumnezeu a presupus o acțiune drastică. Există cel puțin trei motive pentru care rafinarea și testarea ar putea semăna cu intrarea într-un cuptor/creuzet. În primul
rând, ajungem să suferim atunci când Dumnezeu le permite împrejurărilor să ne facă atenți la propriul nostru păcat. Anterior, Ieremia scria cu amărăciune: „Foalele ard, plumbul este topit de foc; degeaba curățesc, căci zgura nu se dezlipește” (Ieremia 6:29). Așadar sunt necesare uneori măsuri drastice care să ne atragă atenția. În al doilea rând, suntem măcinați sufletește pe măsură ce simțim mâhnirea pentru păcatul pe care acum îl vedem clar. În al treilea rând, ajungem frustrați pe măsură ce încercăm să trăim altfel. Poate fi destul de incomod și dificil să alegem în mod repetat să renunțăm la lucrurile care ne-au caracterizat într-o
măsură așa de mare.

Gândește-te la păcatele cu care te lupți. Dacă Dumnezeu te-ar rafina și testa astăzi, cum ar proceda? Ce măsuri poți lua acum în această privință, înainte ca Dumnezeu să treacă la acțiuni drastice în dreptul tău, așa cum a făcut cu Israel?

Comentariu EGW

Un proces de curățire și de rafinare este în curs de desfășurare în po­porul  lui Dumnezeu și Domnul oștirilor lucrează aici cu mâna Sa. Procesul acesta este dificil pentru suflet, dar este necesar pentru a fi îndepărtată orice pângărire. Încercările sunt foarte importante pentru ca noi să putem fi aduși mai aproape de Tatăl nostru ceresc, în supunere față de voința Sa, ca să-I putem aduce Domnului o jertfă în neprihănire. Domnul îi aduce pe copiii Săi iar și iar în aceeași situație, sporind presiunea până când mintea este umplută cu o smerenie deplină și caracterul este transformat; atunci ei sunt biruitori asupra lor înșiși, în armonie cu Hristos și au Spiritul cerului. Poporul lui Dumnezeu nu poate ajunge să fie curat fără să sufere. … El (Domnul) ne trece dintr-un foc în altul, punând la încercare valoarea noastră reală. Adevărata frumusețe de caracter este dornică să fie pusă la probă. Dacă nu suntem dispuși să fim încercați de Domnul, înseamnă că suntem în pericol. …

… Ca să-i facă să în stare să înțeleagă în ce stare sunt, Domnul îngăduie ca focul suferinței să vină peste ei ca să poată fi purificați. Încercările vieții sunt agenții folosiți de Dumnezeu pentru a îndepărta necurățiile, infirmitățile și asprimea din caracterul lor, ca ei să poată ajunge potriviți să stea împreună cu îngerii cerești curați, în slavă. Focul nu ne va consuma, ci doar va îndepărta zgura și noi vom ajunge purificați de șapte ori și vom purta pecetea Divinității. – My Life Today, p. 92

Domnul va interveni pentru a curăți biserica Sa. …

Nu pot să spun cât de curând va începe acest proces de purificare, dar nu va fi amânat multă vreme. Cel care ține vânturătoarea în mâinile Sale Își va curăța templul de toate întinările imoralității. El va curăța pe deplin curțile templului. Dumnezeu este în conflict cu toți cei care săvârșesc nedreptăți, oricât de mici ar fi, pentru că, prin aceasta, ei resping autoritatea Sa, pun în pericol propria ispășire, răscumpărarea pe care Domnul Hristos a plătit-o pentru fiecare fiu și fiică a lui Adam. Merită să umblați pe o cale respingătoare în ochii lui Dumnezeu? Merită să aduceți un foc străin pentru jertfele oferite de voi înaintea lui Dumnezeu și să spuneți că este ceva fără importanță? – Mărturii pentru pastori și slujitorii  Evangheliei, p.  73

Încercările și obstacolele sunt metodele de disciplinare alese de Domnul și mijloacele hotărâte de El pentru succesul nostru. …

Faptul că suntem chemați să răbdăm încercări arată că Domnul Isus vede în noi ceva prețios, pe care dorește să-l dezvolte. Dacă nu ar vedea în noi nimic prin care să-Şi poată slăvi Numele, nu Şi-ar pierde timpul cu perfecționarea noastră. El nu pune în cuptorul Său pietre lipsite de valoare. Nu rafinează decât minereul valoros. Fierarul pune în foc și fierul, și oțelul ca să poată ști ce fel de metale sunt. – Divina vindecare, p. 471

Există o mare diferență între a tăia la întâmplare ramuri dintr-un pom și a-l curăța prin tăierea doar a anumitor ramuri (a emonda). Ambele procese însă implică folosirea unui obiect ascuțit. De fapt, emondarea
necesită tăierea unor părți din plante care, pentru un grădinar începător, ar putea părea un procedeu distrugător. Bruce Wilkinson scrie în context spiritual: „Te rogi pentru binecuvântările îmbelșugate ale lui Dumnezeu și Îl rogi să te facă mai asemănător cu Fiul Său? Dacă răspunsul tău este afirmativ, atunci te rogi pentru folosirea foarfecii” (Bruce Wilkinson, Secrets of the Vine, Multnomah Publishers, Inc., Sisters, OR,
2001, p. 60).

Unii se întreabă ce a vrut să spună Pavel prin expresia „un țepuș în carne” (2 Corinteni 12:7). Presupunerile variază de la atacurile constante suferite de Pavel din partea opozanților până la dificultăți de vorbire.
Pare să fi fost vorba de o problemă de vedere (vezi Comentariile lui Ellen G. White, Comentariul Biblic Adventist, vol. 6, p. 1107). Uimitor, Pavel a crezut că acest „țepuș” i-a fost „pus”.

8. Ce crezi că a vrut să spună Pavel prin expresia „mi-a fost pus”? Cine i l-a pus? Cum a putut Dumnezeu să folosească țepușul spre binele lui Pavel?

Să observăm că „ghimpele/spinul” (BTF/BVA) lui Pavel avea un scop precis: să nu îl lase să se îngâmfe (2 Corinteni 12:7). Nu din cauza vreunui păcat anume pe care îl comisese, ci ca să-l împiedice să păcătuiască în viitor. Pavel a recunoscut că, din fire, avea o slăbiciune față de păcat și că acest ghimpe îl putea feri de el.

9. Citește 2 Corinteni 12:7-10. Care este atitudinea lui Pavel față de ghimpele lui? Crezi că slăbiciunea lui i-a adus și alte beneficii spirituale? Cum te ajută atitudinea lui Pavel să îți gestionezi propriii spini pe care i-ai putea simți?

Soluțiile lui Dumnezeu pentru dezvoltarea ta spirituală s-ar putea să difere de ideile tale? Gândește-te la domenii din viața ta în care ai avea nevoie să fii mai rodnic în ce privește neprihănirea. Ce calități spirituale ai vrea să-I ceri lui Dumnezeu să dezvolte în tine atunci când te curăță prin tăierea anumitor părți?

Apostolul Pavel a fost mult onorat de Dumnezeu, fiind răpit într-o viziune sfântă până la al treilea cer, unde a privit scene a căror măreție nu i s-a îngăduit s-o spună și totuși aceasta nu l-a făcut să fie îngâmfat sau încrezut. El a înțeles însemnătatea vegherii stăruitoare și a tăgăduirii de sine și a spus lămurit: „Mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” …

Pavel a avut o suferință fizică – nu vedea bine. El s-a gândit că, prin rugăciune stăruitoare, această problemă ar putea să fie îndepărtată. Însă Domnul avea planul Său și i-a spus lui Pavel: Gata! Nu Îmi mai vorbi despre lucrul acesta. Harul Meu îți este de ajuns. El te va face în stare să duci această infirmitate. – Comentariile lui Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1107

Când luăm în mâinile noastre administrarea lucrărilor pe care trebuie să le facem și ne bazăm pe propria înțelepciune pentru a avea succes, noi luăm pe umeri o povară pe care Dumnezeu nu ne-a dat-o și încercăm să o purtăm fără ajutorul Lui. Ne asumăm o responsabilitate care Îi aparține lui Dumnezeu și astfel, ne așezăm, realmente, în locul Lui. Când anticipăm pericolul și nereușita și avem toate motivele să fim siguri că vor veni, putem să ne îngrijorăm, pe bună dreptate. Dar, dacă vom crede cu adevărat că Dumnezeu ne iubește și ne vrea binele, vom înceta să ne temem de viitor. Ne vom încrede în Dumnezeu cum se încrede un copil în părintele său iubitor. Atunci, tulburările și chinurile noastre vor dispărea, pentru că voința noastră este absorbită de voința lui Dumnezeu.

Domnul Hristos nu ne-a promis că ne va ajuta astăzi să purtăm poverile zilei de mâine. El a spus: „Harul Meu îți este de ajuns” (2 Corinteni 12:9); așa cum a fost dată mana în pustie, harul Său ne este oferit în fiecare zi pentru dificultățile și problemele zilei respective. La fel ca poporul Israel aflat în peregrinaj, noi putem găsi dimineață de dimineață pâinea cerului atât cât ne este necesar pentru nevoile zilei. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 100–101

De la creștin se cere o energie neobosită, dar nu este obligat să lucreze în puterea lui; puterea divină așteaptă să fie cerută. Orice om care luptă sincer pentru a-și învinge eul își va însuși făgăduința aceasta: „Harul Meu îți este de ajuns.”

Prin efort personal, unit cu rugăciunea credinței, sufletul este pregătit pentru luptă. Zi după zi, caracterul crește în asemănarea cu Hristos. S-ar putea să fie o luptă serioasă pentru a depăși obiceiuri care au fost îndrăgite multă vreme, însă, prin harul lui Hristos, putem fi triumfători.

Dacă suntem sinceri față de îndemnurile Duhului lui Dumnezeu, vom merge înainte, din har în har, din slavă spre slavă până când vom ajunge la atingerea finală a nemuririi. – My Life Today, p. 99

„Cel care citeşte inima oamenilor le cunoaşte caracterul mai bine decât şi-l cunosc ei înşişi. Dumnezeu vede că unii au puteri şi înzestrări care, canalizate corect, ar putea fi folosite pentru progresul lucrării
Sale. În providenţa Sa, El aduce aceste persoane în diferite situaţii şi împrejurări variate, astfel încât să-ş i poată descoperi în caracter defectele de care nu au fost conștiente. El le dă ocazia să-ş i corecteze aceste defecte şi să devină apte pentru serviciul Său. Adesea, El permite ca acești oameni să fie asaltați de focurile necazurilor pentru a-i putea rafina” (Ellen G. White, Divina vindecare, p. 471).

Studiu zilnic:

Deuteronomul 11

Deuteronomul 12

Deuteronomul 13

Deuteronomul 14

Deuteronomul 15

Deuteronomul 16

Deuteronomul 17

Ellen G. White, Evanghelizare, subcapitolul „Solicitările și transferările evangheliștilor”
 

1. Cine nu avea „parte de moșie, nici moștenire”?

2. În ce caz trebuiau să se facă cercetări „cu de-amănuntul” și „amănunțite”?

3. De ce s-a dat porunca „să-ți deschizi mâna...”?

4. După ce criterii urma să fie ales împăratul lui Israel?

5. Ce a făcut ca lucrarea noastră să fie de zece ori mai grea?

mate

Privire generală

Încercări de tot felul l-au asaltat pe Petru, una după alta, de-a lungul vieții. A avut de luptat, la propriu, cu valurile înspumate ale lacului în timpul nopților reci petrecute la pescuit pentru a-și câștiga existența. S-a luptat cu amara remușcare atunci când L-a trădat pe Domnul lui. S-a luptat cu valurile incertitudinii în închisoare după ce a predicat Evanghelia. S-a luptat cu valurile frustrării atunci când depunea eforturi să înființeze biserica creștină. El a devenit, ca să spunem așa, un elev în școala suferinței, care i-a marcat încercările și l-a făcut să se dezvolte în urma propriilor experiențe. Dar în mod special el a învățat să înțeleagă rolul pe care suferința l-a avut atât în lucrarea lui Dumnezeu de  salvare, cât și în speranța lui de a face – și a deveni – ceea ce Dumnezeu voia pentru el. Fiindcă a devenit un expert în ce privește suferința și încercările, Petru este cel mai potrivit ca să ne învețe în această săptămână. Studiul din această săptămână evidențiază diferite tipuri de încercări: cele generate de Satana, cele generate de păcat, cele folosite de Dumnezeu pentru a ne rafina și forma caracterul și cele care ne maturizează. Fiecare dintre aceste cuptoare încinse își are propria sursă (Satana, noi sau Dumnezeu) și propriile criterii în ce privește gestionarea și reacția la ele.

1   Suferința este o realitate prezentă în lumea noastră căzută și, în calitate de creștini, noi trebuie să învățăm cum să o gestionăm și să asimilăm lecții din ea.

2   În calitate de ispravnici ai propriei spiritualități, avem nevoie să învățăm să distingem diferitele tipuri de încercări și suferințe. Aceasta ne va ajuta să înțelegem cum să abordăm crizele din viața noastră și să extragem cele mai bune lecții.

Comentariu

Suferind cu Hristos

În 1 Petru 4:12,13, Petru ne intrigă cu două teme majore. În primul rând, ce vrea să spună prin faptul că nu ar trebui să fim surprinși când încercările ne lovesc viața? Răul și păcatul sunt niște intruși în ordinea creației lui Dumnezeu. Acestea nu fac parte în mod firesc din viața biologică sau morală așa cum a fost inițial creată de Dumnezeu. Nu ar trebui să ne permitem să ne obișnuim cu ele și nici să le acceptăm ca parte din lumea lui Dumnezeu de la început. Răul și păcatul nu vor dura. Este aproape momentul când Dumnezeu le va pune capăt.

Petru ne spune aici că păcatul, răul, suferința și moartea sunt omniprezente numai în lumea de după căderea în păcat. Pentru a supraviețui în această lume, noi trebuie să acceptăm că această nouă realitate, deși temporară, este prezentă. Deși nu ar trebui să trăim într-o angoasă constantă, temându-ne că răul se va abate asupra noastră în orice moment, noi trebuie să fim gata pentru orice se poate întâmpla ca o consecință a răului.

În acest context a fi gata înseamnă: (1) a fi conștienți de imaginea de ansamblu a marii lupte; (2) a fi continuu conectați cu Dumnezeu prin rugăciune și prin revelația Sa despre Sine și (3) a avea prieteni spirituali care, cu înțelepciune, cu compasiune și bazați pe Biblie, vor fi dispuși să ne încurajeze și să ne susțină în momente de suferință.

În al doilea rând, oare ce vrea să spună Petru când ne îndeamnă să ne bucurăm atunci când suntem părtași la suferința lui Hristos? De multe ori în prima sa epistolă, Petru evidențiază suferința Domnului Isus. În capitolul 1, evenimentul primei veniri a lui Isus, așa cum a fost prezis de Duhul Sfânt, este descris ca „patimile lui Hristos” (1 Petru 1:11). În capitolul 2, Petru lămurește că Isus a pătimit pe nedrept, pentru că El este Robul durerii din Isaia 53 (1 Petru 2:21-25). În capitolul 3, Petru subliniază că Isus „a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3:18). În capitolul 4 adaugă că „Hristos a pătimit în trup” (1 Petru 4:1), iar în capitolul 5 confirmă că el însuși a fost un martor al „patimilor lui Hristos” (1 Petru 5:1).

Apostolul corelează toate suferințele noastre cu suferința lui Hristos.

În capitolul 1, Petru le spune creștinilor că ei trebuie să se bucure de mântuirea lui Isus, „măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme prin felurite încercări” (1 Petru 1:6). Dar această suferință nu va aduce decât „lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:7).

În capitolul 2, Petru explică faptul că este lăudabil ca cineva să sufere pe nedrept (1 Petru 2:19,20), pentru că și Isus a suferit pe nedrept (1 Petru 2:21-25).

În capitolul 3, el continuă pe aceeași temă a suferinței nedrepte: „Chiar dacă aveți de suferit pentru neprihănire, ferice de voi!”, fiindcă „este mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru că faceți binele decât pentru că faceți răul!” (1 Petru 3:14,17). Și are dreptate, pentru că, omenește vorbind, n-a fost nimic corect la moartea lui Isus, Cel fără păcat, pentru cei cu păcat; dar acest act a fost spre salvarea și binele păcătoșilor, a lui Dumnezeu și a universului. Același lucru este valabil și în dreptul nostru privind suferința noastră de creștini; nu este nimic corect la persecutarea noastră pe motiv că suntem creștini, dar suferința aceasta poate fi folosită spre bine deoarece va duce la transformarea caracterului nostru și la salvarea multor oameni, în timp ce-I aduce slavă lui Dumnezeu (1 Petru 1:6,7).

În capitolul 4, Petru explică efectul benefic al suferinței asupra noastră: suferința ne ajută să ne disciplinăm atât corpul, cât și dorințele (1 Petru 4:1,2). Dar această disciplină morală nu este doar un simplu re­zultat al suferinței cauzate de diversele noastre greșeli (1 Petru 4:15). Su­ferința noastră este de folos fiindcă avem „parte de patimile lui Hristos”  (1 Petru 4:13), pentru că suntem creștini purtând numele lui Dumnezeu (1 Petru 4:16) și suferim „după voia lui Dumnezeu” (1 Petru 4:19).

În capitolul 5, Petru ne reamintește că nu suntem singuri, deoarece numeroși frați și numeroase surori creștine din întreaga lume „trec prin aceleași suferințe” (1 Petru 5:9). Avem asigurarea că, din perspectiva harului și a mântuirii lui Dumnezeu, suferința aceasta este doar „pentru puțină vreme” (1 Petru 5:10).

Comentariu

Diavolul Iluminismului (1 Petru 5:8-11)

Persoana diavolului a fost reală pentru creștini de-a lungul istoriei. Reformatorii protestanți au considerat că existența lui este reală. Totuși, pe parcursul Iluminismului și după, filozofii și teologii au construit o viziune asupra lumii care a respins existența persoanelor sau fenomenelor ce operau dincolo de lumea cunoscută. Această perspectivă a determinat creștinismul liberal de astăzi să nege existența diavolului ca persoană reală. În schimb, adepții acestei orientări declară că diavolul este doar o reprezentare mitică a principiului răului. În consecință, răul este privit acum ca urmarea ignoranței sau ca produsul unui îndelungat și violent proces evolutiv din care ar fi apărut umanitatea. Astfel, răul ar fi rezultatul unui determinism material, genetic și social. Chiar și dacă ar admite existența diavolului, unora dintre creștini le-ar veni greu să creadă că el este într-adevăr atât de rău și de puternic cum îl descrie Biblia.

În calitate de creștini care credem în Biblie, noi considerăm totuși că existența diavolului este reală. Pentru Isus, Satana a fost o ființă reală, nu un simbol al unor aspecte interioare obscure ale minții Lui (vezi, de exemplu, Matei 4:1-11). Și Pavel îi vede pe creștini angajați într-o luptă ce se dă împotriva „duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). Și aici, în studiul nostru, Petru ne reamintește să fim vigilenți la atacurile diavolului (1 Petru 5:8). Pe de altă parte, deși diavolul este real, creștinul nu trebuie să se concentreze asupra lui. Da, trebuie să fim conștienți de existența lui și să avem grijă să nu cădem din cauza înșelăciunilor lui, însă miezul, esența și bucuria vieții noastre sunt Hristos și mântuirea Lui.

Comentariu

Ellen G. White, despre rolul suferinței

„Chiar și viața de trudă și griji care avea să fie de acum încolo partea omului i-a fost dată cu iubire. Din cauza păcatului său, era necesară o disciplină, un control asupra poftei și patimii, trebuia dezvoltat obiceiul stăpânirii de sine, al autocontrolului. Făcea parte din marele plan al lui Dumnezeu de recuperare a omului din ruina și degradarea păcatului” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 60).

Aplicație

1   Cum poți trăi o viață axată pe Isus în timp ce știi că Satana este real și activ în lume?

2   Deși s-ar putea să nu mai fim deloc surprinși că există suferință în lume, întotdeauna încercările ne iau prin surprindere atunci când ne lovesc personal. Esențial este să fim pregătiți să întâmpinăm suferința în viața noastră și să reacționăm la ea într-o manieră creștină. Creștinii sunt conștienți de diferitele tipuri de focuri ale încercării și le iau în serios. Ei vor să învețe ceea ce trebuie din experimentarea lor. De multe ori, creștinul vrea să fie sigur că nu este responsabil de vreo criză care apare în viața lui. În cazul unei boli, creștinul s-ar simți mai bine dacă ar ști că nu este responsabil de cauzarea ei, nu-i așa? O asemenea certitudine ar face o diferență uriașă în viața credinciosului care trece printr-o încercare. În același timp, trebuie să recunoaștem că, dacă o boală vine din cauza propriului stil de viață, experiența poate fi văzută pe bună dreptate ca un cuptor al păcatului și trebuie să fie tratată ca atare (1 Petru 4). Prin ce fel de cuptoare ale încercării ai trecut recent? Ce ai învățat? Cum le-ai depășit?

3   Concentrează-te, de exemplu, pe greutățile care ne maturizează. În ce fel putem identifica acest tip de încercare în viața noastră? Cum contribuie suferința la maturizarea noastră?